Non sens

Dac-ar fi să credem toate câte biblia ne spune,
Am ajunge la concluzii, drept vorbind, nu tocmai bune.
Să luăm Facerea Lumii, uite-aşa, la întâmplare;
Se poate ca subiectul să producă consternare.
Îmi cer scuze, dar să zicem, un roşu sau arăpel,
Un peon sau un pigmeu, ar vorbi în acest fel:
De pleci hai-hui de la Adam şi urci genealogia,
Mergând pe drumu-ntortocheat ce l-a trasat religia,
Trecând prin zeci de mii de neamuri şi generaţii fără număr
Şi dacă mai forţezi puţin veşnicia cu-al tău umăr,
Undeva-n eternitate, te vei întâlni cu mine.
Nu-i poveste, nici minciună, poate controla oricine,
Rudă sunt direct cu Noe şi prin el sunt cu Adam,
Iar în vinele-mi de gumă, sânge de la dânşii am,
Însă... nu ştiu după cine; după mamă, după tată...
Iată veşnica problemă ce n-aţi pus-o niciodată.

Cam aşa vorbea odată un june cu multă limbă,
Care cu închipuirea rânduirea lumii schimbă.

Tinere cu vânt în creier şi în suflet cu noroi,
Ai noroc că până astăzi n-ai fost pus între eroi,
Căci la veşnica problemă, după mamă, după tată...
Concludent şi cu dovezi îţi răspunde ştiinţa, iată...
La-nceput n-a fost Cuvântul, ci un haos nesfârşit,
Din a cărui învârtire, nebuloasă a ieşit.
Cum nici ea nu sta în loc – experienţa cred c-o ştiţi –
S-a rupt singură-n planete, iar acestea-n sateliţi.
Ce-o fi în celelalte, nu ştiu, că nu mă priveşte,
Tot ce s-a spus pân-acum, nu-i sigur, se bănuieşte.
Pământul e ca un glob, cam turtit la sud şi nord,
Rotindu-se c-o viteză, s-o denumim scurt, record.
Are-o lume mişcătoare, suprazisă animală
Şi una nemişcătoare, denumită vegetală.
Cele două lumi au viaţă, frumoasă şi nesecată,
Care a venit pe raze sau s-a ivit dintr-o dată.
Pe pământ domină Omul, cu sau fără bucurii,
De apariţia căruia sunt mai multe teorii.
Timpul nu interesează, că-i în era terţiară,
Cu ceva mai înainte, sau în cea quaternară,
E de mică importanţă, ne-am frământa în zadar,
Căci nu s-a găsit fosila primului abecedar.
El se trage din maimuţe, unii spun că din reptile,
Nu se ştie tocmai bine, fiindcă nu-s dovezi destule.
Alţii cred că s-ar putea să fie din zburătoare,
După cum chiar se prea poate să fie din râmătoare...
Însuşeşte-ţi teoria care-ţi convine mai mult,
Că şi-aşa omu-i de toate, că e cult, că e incult,
Că e roşu, că e negru, sau oricum de colorat,
Dacă ce spune şi face este lucru necurat.
Deci, aici ai să găseşti, făr-a fi prea căutată
Originea dumitale, după mamă, după tată...
Şi-acum, dragă tinere, spune-mi te rog preferinţa,
Crezi spusa religie, sau admiţi ce spune ştiinţa.

În ceea ce mă priveşte, nu sunt fariseu să ies
Pe la colţuri şi răspântii, pe cât se poate... mai des,
Să mă bat cu pumnii-n piept că sunt cel mai credincios,
Iar în sinea mea să fiu cel mai mare mincinos.
Cred ce trebuie să cred, că omul om s-a născut,
Într-un loc, un timp şi-un mod absolut necunoscut.
Ciudata asemănare cu alte vieţuitoare
N-are comun originea, ci este întâmplătoare.
În mod straniu omul pare a fi maimuţă sadea,
Că face maimuţării şi îşi aduce cu ea,
Însă tot aşa de bine şi nezis figurativ
Omul şi-aduce a leu, a iepure-n definitiv
Şi dacă-i iei bine seama, nu e vorbă de pomană,
Figură de iepure... figură leoniană...
Tigrul, râsul şi pisica s-aseamănă uimitor,
Însă care este primul şi care cel următor?...
Care din care se trage şi-n ce mod evolutiv...
Pe baze ereditare, sau... lent degenerativ?...
Nu bănui ce fel de om, naiv, savant, supus, crai...
Mister ce-l voi dezlega numai când m-oi duce-n Rai
Şi-oi cădea la taclale cu Mai Marele Etern
Şi în faţa căruia trebuie să mă prostern,
Dacă o fi atotputernic şi atoateştiutor,
Dacă nu, vin înapoi şi mă fac reformator.

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că există o clipă în viaţa lumii când toţi oamenii se gândesc la mama lor. Chiar şi morţii. Fiica la mamă, mama la mamă, bunica la mamă, până se ajunge la o singură mamă. Una imensă. Ce linişte trebuie să fie atunci pe lume! În momentul acela, daca ar striga cineva «Ajutor!» eu cred că ar fi auzit pe întreg pământul. Dacă aş avea o sticlă goală, aş scrie un bilet şi l-aş lansa pe mare. «Mamă», aş scrie, «mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Mai naşte-mă o dată!» Prima viaţă nu prea mi-a ieşit. Cui nu i se întâmplă să nu poată trăi după pofta inimii? Dar poate a doua oară. Dacă nici a doua oară, poate a treia oară. Şi dacă nici a treia oară, poate a patra oară. Poate a zecea oară. Tu nu te speria, mamă, numai dintr-atâta. Şi naşte-mă mereu! Ne scapă mereu câte ceva în viaţă. De aceea trebuie să ne naştem mereu.

citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre vârstnici. Au trăit mult. Adeseori au fost păcăliţi şi adeseori au făcut greşeli. Şi viaţa, în ansamblu, e o treabă cam urâtă. Rezultatul este că nu sunt siguri de nimic şi fac toate lucrurile într-o măsură prea mică. Ei cred, dar niciodată nu ştiu şi poate tocmai din pricina acestei şovăieli adaugă întotdeauna cuvântul posibil sau poate. Mai mult decât atât, experienţa lor îi face neîncrezători şi îi determină să bănuiască numai răul. Îşi călăuzesc viaţa într-o măsură prea mare după consideraţii referitoare la ceea ce este util şi prea puţin după cele referitoare la ceea ce este nobil, căci utilul este ceea ce e bine în mod absolut. Nu au încredere în viitor. Parţial şi din cauza experienţei. Pentru că, majoritatea lucrurilor merg prost; sau, în orice caz, mai prost decât se puteau aştepta.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de Emil Dogaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul dintre motivele pentru care cred cu tărie în oameni este pentru că ştiu că ceea ce se vede în afară este aproape irelevant pentru orice fiinţă. Da, este adevărat că atragem ceea ce suntem. Că banii pe care îi avem, oamenii cu care ne înconjurăm şi rezultatele noastre în viaţa exterioară sunt o reflectare a abilităţilor noastre şi a lumii noastre interioare. Însă eu nu mai judec oamenii după ce sunt şi după ce au, ci după ce AR PUTEA FI. Fiecare om este o ghindă care poate deveni un stejar dacă această ghindă este plantată pe un teren fertil şi este îngrijită suficient de mult ca să poată prinde rădăcini. Eu am ales să cred în potenţial, să pun preţ, mai mult decât pe ceea ce este, pe ceea ce poate fi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi dacă nu vreau să fac aşa cum zici?
Stela: Nu-mi pasă ce vrei tu, vei face exact cum spun eu! De altfel, nici nu vei avea încotro. Însă după acest tratament, vei vedea că te vei simţi mai bine, aproape ca nou.
Lucian: Sunt convins. Şi-ţi mulţumesc de pe acum pentru efortul depus.
Stela: Nu te grăbi cu mulţumirile, frumosule! Sunt sigură că n-o să-ţi convină regimul la care vei fi supus. Pe durata tratamentului n-ai voie să părăseşti nava. Vei sta mai mult izolat, în rezerva ta; ai numai câteva ore în care te poţi plimba prin navă, timp în care îţi este absolut interzis orice efort fizic sau intelectual. Trebuie doar să fii cât mai relaxat, să dormi la orele stabilite, să mănânci şi să-ţi iei pastilele, după programul pe care ţi-l voi impune. E clar?
Lucian: Nu pare a fi prea plăcut.
Stela: Nu mă interesează dacă-i plăcut sau nu. Nici nu trebuie să fie plăcut! Nu cumva să-ţi închipui că dacă nu voi fi tot timpul aici, vei putea să-ţi faci de cap după cum vrei, pentru că te înşeli! Vei fi urmărit îndeaproape, iar dacă aflu că nu-mi urmezi întocmai instrucţiunile, voi lua măsuri severe. În acest caz, voi veni în navă şi voi rămâne aici, cu tine, până-ţi vei reveni complet şi te voi supraveghea îndeaproape. Voi fi mereu lângă tine. Te sfătuiesc deci să-mi dai ascultare; ar fi mai bine să cooperezi cu mine, să ne înţelegem omeneşte. Nu crezi, comandante?
Lucian: Bine, doctore! Nu-ţi promit nimic, dar voi încerca să fiu băiat cuminte şi ascultător, deşi pentru mine e mai dificil să mă supun tuturor acestor reguli. Însă nu vreau să te dezamăgesc.
Stela: Aşa sper şi eu.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul

(cugetare versificată)
"Ce capodoperă este omul
... Frumuseţea lumii!"
Shakespeare

Dă-ţi seama omule ce eşti,
Ca visul unei umbre pământeşti.
Ca pâinea caldă omul este
Dacă e bun şi locul îl sfinţeşte.

Ca o vioară-n lume omu-i dat
Şi merge când e încordat.
Când coardele viorii i-au căzut
Rămâne ca vioara-lemn tăcut. -

Şi ca un ghem de aţă omu-i dat,
Un ghem sunt clipele aici de stat
Ghem încâlcit ce trebuie descurcat,
Şi nu toţi să-l desfacă au apucat.

Şi-i dat mult lumea a nu privi;
Privind-o mult, n-o poate suferi
Şi omu-i bun atât cât e sărac
În bogăţii altfel oameni se fac.

Doreşti să şti caracterul în el pus,
Pune-l să stea un rang mai sus,
Şi vei vedea ce ascunde-n trup,
Căci deseori om pentru om e lup.

Pomul după roade îl cunoşti
Oameni după fapte buni sau proşti
Metalul după sunet poţi a şti
Şi omul când începe a vorbi.

El înfloreşte ca floarea în câmpie,
Sfârşitul zilelor însă nu-şi ştie
Zilele lui ca iarba-şi au tăiat,
Pe urmă oricare ai fi-tot eşti uitat. -

Cu ce se poate om să se mândrească
Atunci când viaţa este ca o iască?
Un trecător nu se poate mândrii cu avere,
Omul se poate; viaţa e trudă şi durere.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţie-n trei

De mult doream să stăm la masă,
Doar noi trei, încuiaţi în casă,
Nu vreau să fim cumva deranjaţi,
Vă atenţionez că o să plecăm bulversaţi!

Suntem ca oglinzile ce se privesc cu dor,
Tu trecut, prezent şi necunoscutul viitor,
Vorbim pe rând, avem ce să ne arătăm,
Suntem impulsivi, nu vreau să ne certăm!

Trecutule, noi nu prea avem ce povestii,
Mă bucur totuşi că ne-am putut reîntâlni,
Vreau să îţi cer scuze, dacă se poate,
Ai avut vise şi eu le-am spart pe toate.

-Nu de la mine trebuie să îţi ceri scuze,
Doar viitorul are dreptul să ne acuze,
Cât despre vise, rău nu prea îmi pare,
Ai luptat mult, nu te credeam în stare...

-Totuşi cam mulţi oameni parcă ai rănit...
Şi pe toţi eu chiar i-am iubit,
Poate îmi explici tu de ce ai procedat aşa,
Pentru că vina cred că este doar a ta...

Aici o să te contrazic, şi îţi explic de ce,
Multe învelişuri calde cu interior rece,
O să încerci să le repari pe toate chiar,
Şi o să te răceşti, că nu lucrezi după tipar.

Am în schimb o mică rugăminte,
Nu mai crede nesincere cuvinte,
O să te rănească, rând pe rând,
Şi-o să ai doar amintiri în gând.

O să dai de vremuri negre câteodată,
O să înveţi cum să faci din ele artă,
O să te consumi ca cerneala din stilou,
Şi o să dai negrul într-un alb cadou.

Vreau doar să te mai întreb ceva,
Când pleci definitiv din mintea mea?
Te-am tot pus în versuri şi pe foi,
Dar mereu cumva te întorci înapoi.

-Mă faci să rănd, la fel de comic ai rămas,
Plec mereu, odată cu secunda de la ceas,
Ăsta e blestemul, nu mă întorc vreodată!
Şi doar tu crezi că nu plec niciodată.

Tu viitor ce faci? sper că eşti bine!
Sper să merite la câte fac pentru tine,
Noi doi nu ne-am văzut până acum,
Spune, talpa tot singură calcă pe drum?

-Măi băieţi, nu vă mai bateţi pe coroană,
La aceste lucruri deja am fost la pomană,
O să se ducă, mai devreme, mai târziu,
Dar la toate acestea promit că vă scriu!

-Vă ascult cuminte, pe amândoi,
Dar eu sunt victima din acest război!
Oare nu vreţi voi să faceţi pace?
Să fiu şi eu bine, tare mult mi-ar place!

Deci nu sunt bine, nici măcar în viitor,
Asta înţeleg din vorbele ce dor,
Speram ca măcar cu tine să pot relaţiona,
Şi să înţelegi că repar greşelile "altcuiva"...

-Amândoi greşiţi şi eu încă greşesc,
Dar această luptă trebuie să o sfârşesc,
La trecut nu am ce să schimb, e departe,
Dar tu prezentule, tu le poţi face pe toate!

-Ştiu deja unde o sa ajungi, nu îţi spun,
Aş strica drumul bătut până acum,
Ştiu că nu o să renunţi şi nu e defect,
Ăsta este şi motivul pentru care am efect.

Înţeleg, spune-mi doar ce e bine să fac,
La ce să renunţ şi mai ales unde să atac?
Deja ai trecut prin toate cele,
Ce rost are să mă lovesc şi eu de ele?

-Eşti naiv să crezi că ţi-aş spune,
Şi cele rele când o să se adune,
O să-mi facă bine, încă nu ai aflat,
Că sunt suma a tot ce s-a întâmplat.

Te las să pleci, cred că ai multă treabă,
Sper că eşti mândru când cineva întreabă,
O să îmi amintesc zâmbind de mine,
Când o să mă întâlnesc cu tine.

Trecutule, tu oricum eşti plecat,
Mulţumesc pentru tot ce m-ai învăţat,
Cu tine nu o să mă întâlnesc vreodată,
O să te vorbesc frumos cu "a fost odată".

Despre mine, cel prezent, am ce spune?
Sau sunt aievea pe aici prin lume?
Poate nici nu exist şi sunt ca o punte,
Între trecutul grăunte şi viitorul munte.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (8 octombrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pare-se că există două teorii cu totul potrivnice despre originea speciei umane. Unii susţin că omul coboară din maimuţă, iar alţii că a fost creat de Dumnezeu. Se ceartă grozav. Eu unul cred că se înşală şi unii şi alţii. Teoria mea este următoarea: cei care cred că omul coboară din maimuţă, coboară cu adevărat din maimuţă şi alcătuiesc o rasă aparte, în afara rasei oamenilor, care cred şi ştiu că au fost creaţi de Dumnezeu.

citat din Leon Şestov
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Bună! Nici nu ştiu de ce am venit. Mint. Uite, am venit aici în seara asta ca să-ţi spun, ca să-ţi spun că ai dat-o-n bară. Ai dat-o-n bară rău de tot. Şi nu pentru că ai încălcat legea sau pentru că ai fost prins sau pentru că m-ai lăsat fără un tată. Ai dat-o-n bară pentru că nu mă cunoşti. Sunt fiica ta şi nu ştii nimic despre mine. Deci cred că am venit doar să-ţi spun că sunt bine. Am crescut destul de bine. Şi o să fiu bine chiar şi fără ajutorul tău. Am o singură întrebare. Mă iubeşti?
Dl. Potter: Mai mult decât o să îţi dai seama vreodată. Şi îmi pare rău. Îmi pare rău.
Joey: Te gândeşti la mine?
Dl. Potter: Iubito, toată ziua, în fiecare zi, oră, minut.
Joey: Şi chiar mă iubeşti? Pentru că am 15 ani şi îmi petrec fiecare zi gândindu-mă că nu mă iubeşte nimeni.
Dl. Potter: Nu e adevărat. Şi nu sunt singurul. Dawson Leery. Te iubeşte, Joey. Nu ţi-a spus niciodată?
Joey: Niciodată.
Dl. Potter: Păi aşa este. Sunt sigur.
Joey: Cum?
Dl. Potter: Pentru că te priveşte aşa cum se uita mama ta la mine. Şi tu îl iubeşti... I-ai spus? Trebuie să-i spui, Joey! Nu face aceeaşi greşeală ca mine. Nu aştepta până persoana pe care o iubeşti este răpusă de cancer şi e pe moarte în timp ce tu stai deoparte...
Joey: Te iubesc, tată.
Dl. Potter: Şi eu te iubesc.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mincinosul

Întorcându-se din călătorie
Un boiernaş odată, sau poate şi boier mare,
Au ieşit cu un amic sara la câmp spre primblare
Şi au început a spune cu fală şi cu mândrie
Multe minciuni mari şi mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârşit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viaţă,
Mai ales în ţara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îţi îngheaţă;
Alteori soarele piere, alteori arde şi frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraţilor, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Şi cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârşit, n-am ce mai zice,
Decât îţi spun că nici ştii acolo când este noapte,
Şi anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuinţă nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat şi coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îţi pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum şi eu înadins
Îţi voi arăta acum o minune mai ciudată,
Şi cred că un aşa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podeţul acel înalt,
Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în ţara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Şi podul s-au prăbuşit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Şi în caretă să treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic că fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Şi cât casa nu se poate,
Însă orişicum să fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ţie nicidecum pe mincinoşi,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoşi:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierţi, frăţioare, dar, zău, tu nu ştii ce zici,
Căci tu nu ştii că la Roma casele sunt aşa mici,
Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Şi eu mă unesc cu tine,
Să trecem prin vad mai bine..."

Judecaţi câtă ruşine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
Să vorbim puţin şi bine?

fabulă de I.A. Krîlov, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sid: Şi colega ta? Trebuie să sosească şi ea, în curând?
Lucian: Nu. Ea nu va veni astăzi. Era prea obosită.
Sid: Înţeleg. Deci, de asta ai venit singur. Mă miram că nu sunteţi împreună.
Lucian: Va veni mâine. Astăzi trebuie să ne descurcăm doar noi, singuri.
Sid: Şi ne vom descurca.
Lucian: Bineînţeles că ne vom descurca. Dar să ştii, chiar şi eu sunt puţin obosit.
Sid: Dacă vrei, te poţi retrage. Nu-i nici o problemă. Te înţeleg. După atâta petrecere, e normal...
Lucian: Nu, nu sunt chiar atât de obosit încât să nu rezist vreo câteva ore. Însă nu cred că aş putea face faţă unei noi incursiuni în trecutul planetei voastre. Nu m-aş putea concentra suficient şi n-aş înţelege nimic. Am putea aborda un alt subiect, mai puţin încâlcit?
Sid: Sigur. Orice doreşti tu. Doar să-mi spui.
Lucian: Atunci, aş propune să revenim în prezent. Ce zici, se poate?
Sid: Desigur. De ce nu s-ar putea?
Lucian: Minunat! Şi cred că am putea rămâne în parc, pe o bancă, cel puţin un timp.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofii şi plugarii

Cu-ai săi sfetnici de la curte craiul s-a pornit odată,

Ca să facă p-o câmpie o plimbare-ndătinata.

Sfetnicii, nouă la număr, povesteau, şi fiecare

Înşira câte-o legendă, câte-un basm ori o întâmplare;

Craiul însă, dus pe gânduri, n-asculta vorbele lor,

Ci, tăcut, îşi păzea drumul călărind încetişor.

Sfetnicii, dacă văzură cum că craiul mereu tace

Îl lăsară-n draga voie, să gândească orice-i place,

Iară între ei se-ntinse ciorobor şi mare sfat:

Cine este oare-n lume omul cel mai învăţat?

După o dispută lungă, după sfaturi fără nume,

După ce critică totul, ce este şi nu-i pe lume,

Aduc la conclus, în fine, pe acest rotund pământ

Cei mai înţelepţi în toate dânşii sânt. Ah, dânşii sânt!

Cum? S-ocupă din juneţă numai cu filozofie;

Logica-i o jucărie pentru minţile lor! Fie,

Că ştiinţa-i vastă, însă ei în degetul cel mic

O posedă toată; în fine, nu e pe lume nimic

Lucru ne-nţeles de dânşii; toate, toate-s bagatele:

Ştiu de-a rostul pe Sofocle, tot aşa pe Aristotele;

Fiecare dintre dânşii, chiar pe când era copil,

Citea din Homer, din Plato, din Ovidiu şi Virgil!

Se pricep la Corpus juris, la Pandecte. Ce mai vrei?

Chiar şi-n ştiinţa lui Pliniu nu poţi să găseşti ca ei!
.........................................................

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Păi, da, după cum tocmai ţi-am spus, dacă nu observam că era îndrăgostit lulea de tine, încă de atunci, n-aş fi renunţat aşa de uşor la el, sub nici o formă, pentru că şi eu eram îndrăgostită de el, îmi plăcea la nebunie... De ce te uiţi aşa la mine? Ai amuţit? Nu spui nimic?! Ţi se pare curios faptul că-mi plăcea de el, că eram îndrăgostită de el? De ce crezi că i l-am dat pe Rikky?! Era papagalul meu favorit; nu m-aş fi despărţit pentru nimic în lume de Rikky, dar pentru Luci... N-ai priceput niciodată nimic?! Vai, Lia... Nici acum nu-ţi dai seama că Luci e un tip deosebit, care atrage imediat atenţia asupra lui, trezeşte oricui interesul? Aşa s-a întâmplat şi-n cazul meu, de prima oară, de cum l-am văzut, când domnul profesor Manea ne-a condus la bordul navei, să ne cunoaştem colegii; nu-l întâlnisem până atunci, deşi auzisem vorbindu-se mult despre el... E de-a dreptul minunat; nu doar că e incredibil de frumos, atrăgător şi inteligent, dar are multe alte calităţi, este tot ceea ce oricine şi-ar dori. Dar el, norocoaso, te-a ales pe tine, din mulţimea de admiratoare care-l înconjurau... Şi nici după atâţia ani n-a renunţat la încercarea de a-ţi câştiga încrederea şi prietenia, iar tu cum îl tratezi?! Ţi se pare corect ceea ce faci?! Mie, nu prea... Nu mă privi aşa şi nu-ţi fie teamă pentru Nick, fratele tău. După cum vezi, nu e deloc surprins de ceea ce aude acum, pentru că ştie totul; i-am spus deja, nu i-am ascuns nimic, iar el m-a înţeles. Vezi bine, nu este gelos, de altfel, nici n-ar avea motive, pentru că eu am renunţat de mult la Luci, încă de atunci, de pe Terra, în favoarea ta, deşi nu mi-aş fi dorit acest lucru. Am observat însă că el n-avea ochi decât pentru tine; era înnebunit după tine, încă de atunci, de aceea am renunţat, deşi aş fi putut foarte bine să nu fi procedat astfel şi poate aş fi avut şanse să-l câştig pe parcurs, să-l determin să te uite, să te lase în urmă, să te scoată din viaţa lui, din mintea lui... Însă n-am procedat astfel şi nu regret deloc, mai ales acum, când mi-am găsit fericirea, alături de fratele tău, pe care-l iubesc sincer, fără prefăcătorie; mi s-a oferit o a doua şansă şi n-am dat cu piciorul... Cât despre Luci, îl consider un foarte bun prieten, de fapt, chiar îmi este un bun prieten, întotdeauna mi-a fost şi cred că nu merită să sufere atât de mult din cauza ta, iar tu la fel, din cauza lui, pentru că ştiu, îmi dau seama că şi tu îl iubeşti pe el, chiar dacă nu vrei să recunoşti asta. Nu încerca să mă contrazici, pentru că n-ai să poţi! N-oi fi eu psihiatru sau psiholog, ca tine, dar ştiu sigur că nu mă înşel! Aşa că mai bine nu spune nimic în acest sens... Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, ar fi să mergi în navă, să vorbeşti cu el; atât aşteaptă de la tine, mi-a spus destul de clar, deşi nu în mod direct... Nu-i deloc supărat pe tine, nici n-ar putea fi, deci nu-i nevoie să-ţi ceri iertare de la el, pentru că n-ai avea de ce. Ar vrea doar ca măcar de data asta, tu să fii cea care să reia legătura, nu tot el; el a cedat destul în faţa ta, de prea multe ori, ba chiar de fiecare dată. Măcar acum cedează tu. Te rog, Lia, gândeşte-te bine.

replică din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabla de Smarald

Este adevărat, de la sine înţeles şi fără nicio îndoială.
Ce e deasupra este la fel cu ceea ce este dedesupt; iar ce este dedesupt e la fel cu ce este deasupra, pentru a împlini, astfel, miracolul întregului.
Şi după cum toate provin din Unul, toate lucrurile au fost create de acest Unic, prin reflectare.
Soarele îi este tată, luna îi este mamă, vântul l-a purtat în pântec, pământul îi este doică.
Este părintele întregii minuni a lumii.
Puterea sa este desăvârşită dacă preschimbat în pământ.
Separă pământul de foc, subtilul de grosier, cu băgare de seamă şi cu judecată.
Urcă de la pământ la cer şi apoi coboară din nou pe pământ şi strânge laolaltă puterile lucrurilor superioare şi ale celor inferioare. Astfel dobândi-vei slavă întregii lumi, iar întunericul se va depărta de la tine.
Este puterea puterilor, căci biruie asupra tuturor lucrurilor subtile şi le pătrunde pe cele solide.
Astfel a fost creată mica lume, după modelul celei mari. Din aceasta şi în acest fel se fac minunate realizări.
Iată pentru ce sunt numit Hermes Tri-smegistus, având cele trei părţi ale esenţei lumii întregi.
Ceea ce am avut a spune despre lucrarea Soarelui este complet.

poezie de Hermes Trismegistul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre realităţi, unele se spun despre un subiect oarecare, dar nu sunt în niciun subiect, aşa cum "om" se spune despre un subiect om oarecare, dar nu este în niciun subiect; altele sunt în subiect, dar nu se spun despre niciun subiect (iar a fi în subiect numesc ceea ce, subzistând în ceva, dar nu ca parte, nu poate totuşi să fie în afara celui în care este), aşa cum o anumită cunoaştere gramaticală este în subiectul suflet, însă nu se poate spune despre niciun subiect, iar un alb anumit este în subiectul corp (căci orice culoare este într-un corp), însă nu se spune despre niciun subiect; altele, deopotrivă se spun despre un subiect şi sunt în subiect, aşa cum ştiinţa este în subiectul suflet, dar se şi spune despre un subiect, despre gramatică; altele, în schimb, nu sunt nici în subiect şi nici nu se spun despre un subiect, ca de pildă un om anumit sau un cal anumit, căci nici unul dintre aceştia, nici nu este într-un subiect, nici nu se spune despre un subiect. Iar în general cele individuale şi una la număr nu se spun despre niciun subiect, însă nimic nu se opune ca unele să fie în subiect, căci o cunoaştere gramaticală anumită face parte dintre cele ce sunt într-un subiect.

Aristotel în Categorii, 1a-1b (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa ori seara

Să fi fost doar chimie şi doar ochii vinovaţi
pentru tot ce s-a întâmplat, să nu fi fost nimic
din ce ar putea fi divin, să fi fost doar
întâmplare, trup şi carne, toate numite destin?!

Să fi trecut atâtea decenii degeaba... şi totuşi
ceva de neînţeles s-a întâmplat în momentul
acela în care am anulat timpul, în momentul
acela când ţi-am citit gândul, s-a născut poezia!

Să fie acesta preţul plătit unei muze rebele,
răzvrătită de soartă, preţu-i prea mare să fie...
să cred că-i doar întâmplare şi nimic din ce ţine
de suflet nu poate... nu există pe acest pământ!

E prea mult gând între Noi, e prea fără timp ce
se întâmplă cu Noi, nu văd începutul, nu
întrăzăresc nici sfârşitul, pare că nici timp nu
există de atâta prezent ori de atâta absent!

Poate greşesc ori mă-nşel, dar cum rămâne cu
timpul, cum rămâne cu Noi, suntem mult prea
prezenţi, ieri erai în braţele mele, azi te,, scalzi"
în ochii mei, ieri îmi vorbeai de iubire iar azi...

Azi taci şi asculţi iubire, ziua de mâine ne dă
întâlnire, vom zâmbi, poate chiar vom şi râde de
Noi ori de timp, în priviri vom fi şi mai,, vii" chiar
dacă pe trupurile noastre au trecut decenii!

Au trecut anotimpuri, chiar, câte au trecut, te
invit într-o zi la numărat anotimpuri, te invit la
numărat timpul, chiar, cum ar fi reîntâlnirea de
după o zi trecută ori după o viaţă trecută!?

Noi doi, faţă în faţă, cred că şi cuvântul şi
lacrima ar îngheţa, de trup nu mai vorbesc, ar
reînvia fluturii, s-ar crucii Demonii, s-ar reîntâlni
două vieţi, alege Tu, dimineaţa ori seara! miha

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Totuşi, mă ierţi, cu adevărat?
Lucian: Sigur! N-ai înţeles încă? Te-am iertat deci, deşi ceea ce ai spus rămâne, nimic nu poate schimba acest lucru şi sper să înţelegi că m-a durut foarte mult. Încă mă doare, dar nu contează. Nu vreau să mă mai gândesc. Ce-a fost, a fost, trebuie să uităm. Timpul merge înainte, nu se opreşte-n loc, iar înapoi nu se întoarce. Trebuie să privim spre ce va fi de acum încolo.
Lia: Şi ce va fi? Vei reveni acum printre noi?
Lucian: Aşa, brusc?! Uff... Nu se poate. Mi-e greu, dar am să în-cerc. Cred că da, voi reveni în cele din urmă. De ajuns cu separările inutile! După şase luni, m-am săturat de singurătate!
Lia: Deci, chiar nu eşti supărat, deloc?
Lucian: Nu! Şi te rog să nu mai vorbim despre asta. Eu sunt dispus să uit totul. De fapt, am şi uitat deja. Putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic, niciodată. Te-aş ruga să gândeşti şi tu la fel. Să ştergem totul cu buretele. S-o luăm de la început.
Lia: Am să încerc, dar nu-i aşa uşor. Rămân cele şase luni, care nu pot fi şterse cu buretele; e jumătate din perioada care a fost stabilită pentru această misiune pe planeta Proxima... În orice caz, îţi mulţumesc. Acum pot fi liniştită, dacă ştiu de la tine că m-ai iertat. Înseamnă foarte mult pentru mine. Dar eşti sigur că...
Lucian: Da, sunt foarte sigur. Te rog încă o dată, nu vreau să vorbim despre asta! Dacă tot ai venit până aici, să vorbim despre altceva, orice altceva. Ar fi mult mai plăcut.
Lia: Bine. Doream doar să mă asigur...
Lucian: Poţi fi foarte sigură! Te rog...
Lia: Da, bine. Am înţeles. Nu mai vorbim despre asta, pentru că nu-ţi face plăcere. Nici mie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne de la mama

în închipuirea mea trăieşte o mamă
sigur e mama
face parte din mine
dimineaţa
la amiază şi seara
când vorbesc cu Dumnezeu
îşi pune capul între palme şi
mă priveşte tăcut
din ochii deschişi parcă
într-o altă lume
ies lacrimi

trăiesc între realitate şi vis

ferit de ochii lui Dumnezeu
îmi întorc capul şi plâng
am senzaţia unui sentiment straniu
cum parcă m-aş hrăni cu propriul
meu sânge
sub stăpânirea gustului acela
mult prea dulceag
tremur într-un ritm agonic
aş face orice ca să-mi pot curăţa
oasele de frică
aş întoarce lumea înspre marginile cerului
şi soarele către chipul mamei
locuit în mine
deşi ştiu că nu-i decât o cruce
de lemn putrezit
pe care o port ca Iisus coroana de spini
de la o vreme mă pipăi şi
mă întreb mirat
sunt eu sau nu mai sunt eu
cel care am fost
închid ochii şi sub mângâierile
imaginare o strig pe mama
o întreb
de ce s-a dus fără o vorbă
de rămas bun

ştiu că dincolo de tăcerea ei şi
de ceea ce a fost
e multă suferinţă şi iubire
nimic nu e întâmplător
zic
cu ochii aţintiţi la lumina
de la capătul nopţii
mă răstesc la Dumnezeu
spune-mi Doamne
eu
eu când o voi putea urma?
am obosit să mai cred în tine
Doamne!
sufletul nu mi l-ai citit de mult
mă simt ca un tren oprit
într-o haltă fără călători
cineva trece tăcut şi mă priveşte
din mers
ştiu că nu poţi fi tu
Doamne
şi mai ştiu că
nu îmi vei răspunde
nu-mi rămâne decât să aştept
sau să fac ceva ce ştiu cel mai bine

până una-alta
o să cobor în mine şi
câte puţin în fiecare zi
voi roti soarele după umbra mamei
şi în cele din urmă o voi ruga
să-mi lase un semn la orele 12 fix
ca să am puterea să privesc pe fereastra
altui cer

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pur si simplu, ceea ce ştiu nu pot ca să fiu - şi dacă aţi fi oneşti şi nu hipnotizaţi de gând şi voi aţi spune la fel - iar ceea ce pot doar ca să Fiu, niciodată nu pot ca să ştiu! Atâta timp cât vă uitaţi după formă, după corp, după faţă, sunteţi prea mândri, prea infatuaţi şi cutremurător de superficiali... Iată de ce voi vă uitaţi doar după cei morţi, şi rămâneţi orbi pe mai departe şi nu-i puteţi vedea pe cei vii! Iar inima veşniciei nicicum nu vă poate îmbrăţişa!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul este cel spre care se tinde. Direcţia este ceea ce ne face să ajungem mai uşor la scop. Căci oricine urmăreşte un scop îşi conduce acţiunea după el şi cine se îndreaptă mai perseverent spre capăt ajunge mai repede. Căci există bunuri spre care nici chiar mai multe mişcări nu produc un avans prea mare, pe când altele aduc cu efort puţin roade bogate. Deci, ceea ce trebuie distins şi mai ales este ceea ce este mai util. Căci toate cele mai utile sunt mai bune şi fiecare lucrare trebuie judecată după roadele sale. Fiindcă mulţi nu au acest discernământ, au depus mult efort şi au avansat puţin, pentru că au avut ochiul îndreptat doar exterior, spre înfăţişarea lucrării, şi nu interior, spre rodul virtuţii. În fapt, ei se bucurau mai mult să facă lucruri mari decât să se exerseze în cele folositoare şi le-au preferat pe cele prin care puteau fi mai degrabă admiraţi decât îndreptaţi.

Hugo de Saint-Victor în Meditaţii spirituale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!