Joc în imaginaţie

Pe strada cu case albe pavată cu pietre trec.
Ferestre se deschid în petale şi culori carnivore.
Aşteaptă după perdele reptile cu aer secret.
Umbre se-ntind învelind pretutindeni rigole.

Cerul sângerează-n apus pentru ultima dată.
Aripi de noapte în cădere se-agaţă de stâlpi.
Ies din nou la măturat vise strângând în lopată
Nectar de albine şi stele de noapte în stupi.

Strict un cuvânt se-mpiedică în imaginaţie.
Încerc să-i explic despre existenţa intereselor,
Deşi nu înţelege nicicum o astfel de ecuaţie
Îi dovedesc matematic existenţa progreselor
Şi cum strada cu case albe, pavată cu graţie,
Coboară contratimp prin săptămâna mireselor.

poezie de Mircea Lucian Nincu (2009)
Adăugat de Mircea Lucian Nincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozităţile oraşului

Cimitirul e pe strada Învierii.
Închisoarea, pe strada Libertăţii.
Spitalul, pe strada Sănătăţii.
Grădiniţa de copii, pe strada Guliver.
Ospiciul, pe strada Nebunului.
Muzeul Unirii, pe strada Rătăcirii.
Clădirea pompierilor, pe strada Focului.
Judecătoria, pe strada Balanţei.
Biserica, pe strada Sfânta Maria.
Poşta, pe strada Buna Vestire.
Iar şcoala Secundară, pe strada Principală.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt anotimp

Septembrie, seară târzie,
Fereastră lovită de ploaie şi vânt.
În colţ de odaie, aştern pe hârtie al toamnei cuvânt.

În negura serii doar norii coboară,
Cum umbre coboară în oraşul pustiu,
Pe străzi trecătorii grăbiţi către case
Par albe lumini strălucind argintiu.

Şi stelele ard colorate în noapte,
Şi vântul dansează în frunzişul căzut,
Mi-e dor de lumină, de toamna senină,
Mi-e dor de speranţă ca de un scut.

Şi simt cum iluzii şi vechi adevăruri
Aleargă fugare prin gând fremătând,
Răscoală e în suflet, răscoală afară,
În camera mea ecouri se aud.

Ascult cum tăceri în şoapte vorbesc
Cum inima îmi bate în ritmuri tribale,
Şi cred că înţeleg că rostul omenesc
Se aseamănă mult cu a toamnei chemare.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sah

Ontologic şi existenţial
Sunt amărât şi banal.
Încerc a înţelege fiecare cuvânt…
Încerc să îmi explic fiece gând…

Ontologic, se pare, că nu exist.
Existenţial, se pare, că nu rezist.

Numai mă lupt. Mă lupt ca un lup.
Spre a trăi, spre a muri…
Ca un om mă înfrupt
Din aceeaşi esenţială substanţă
Recunoscută ca o instanţă…

Principală este, consider, lupta
Şi clipa ce moare dovedindu-şi risipa
Şi jocul de a fi sau a nu fi.

Ontologic şi existenţial este a şti
Şi a înţelege ce poate să dea
Şah unui rege.

poezie de Mircea Nincu
Adăugat de Aurora Cretan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe strada mea

Pe strada mea trec visele si inimile frinte,
Pe strada mea trec de multe ori doar soapte mute,
Trec mii de lucruri de nimeni intelese,
Trec zeci si mii de ginduri si imagini vesele...
Strada mea e-o strada lunga
Insa nu multi la ea pot sa ajunga...
*
Pe strada mea treci tu de multe ori
Te zaresc, imi zimbesti, apoi pleci...
*
Pe strada mea trec multe suflete nevinovate
Si frinturi de aripi taiate...
Pe strada mea, cind treci doar tu,
E cu adevarat lumina,
Iar soarele rasare si straluceste iar,
Iar eu uit de-al meu amar...
Pe strada mea trec zimbetele copiilor nevinovati
Si zimbetele oamenilor inarmati
Cu speranta si tarie de-a mai rezista...
Si speranta ca macar inca o zi, de-a mai exista...
Pe strada mea trece praf cosmic si lumina lunii...
Trec ochi inlacrimati cu lacrimi care rid,
Trec nori de ploaie si nori care surid...

poezie de Ana Cirlan
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

împachetăm în containere lumea / încă o dată
ne retragem înăuntru nostru ca într-o peşteră goală
aici frica mea e o stalactită care continuă să crească până ajunge sus la tavan

privesc de sus / totul e nemişcare / totul e ură & dependenţă

ne retragem în paturile noastre albe şi moi ca în nişte vise lucide

pentru că nu mai avem aer & substanţele pe care le inhalăm
au facut să ne creasca un fel de aripi

apoi ne trezim întinşi pe asfatul fierbinte / avem braţele care se ating cu degetele

avem sufletele ca două dungi care taie strada

oricât am încerca nu putem depăşi bariera

batem din aripi & în sfârşit liniştea coboară înspre noi
doi plămâni uscaţi împachetaţi în folii/ urcaţi în containere / duşi pe un vapor
şi lăsaţi să navigheze singuri / ca pe doi copii străini abandonaţi în pădurile
încă verzi/ încă neincinerate unde

batem din aripi batem din aripi batem din aripi

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gara ultima Boll

Câmpuri condamnate la o veşnică nerodire,
Locuri fără de speranşă, omul cu şapca roşie
Face un semn magic, pe tăblie scrie Waterloo,
Dar Napoleon nu este nicăieri, o bătrână
Cu un pachet mare în mână, de ziare,
Învelit cu un halat rupt, dispăru după colţ,
Pe Strada Principală, străjuită de case vechi,
Vandalizate de vânturi şi ploi, perdele galben-verzui
Se zbăteau în vânt, un zid negru apărea intermitent
Între case, o fabrică părăsită încheia defilarea,
În depărtare, pe un deal, un portret gigantic,
Reprezentând un chip surâzător, roşu în obraji, privire vicleană,
Sub el scria – "Trăiască viitorul".

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada de la răscruce

Când au venit ploile
s-au şters urmele paşilor,
vântul a adunat
prea multe frunze
pe strada ce coboară
spre răscruce.

Fiecare stradă
este un om
un geniu
destin
virtute
viciu,
savantul uimirii
a fiecărei case
numerotată cronologic.

Toate acestea le ştiam
atunci când am început
să-mi caut strada
de la răscruce,
dar ploaia
vântul şi timpul
au şters
urmele copilăriei.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale albe
azi pe strada iubirii -
floare de iris

haiku de Marioara Vişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E noapte tarziu...

E noapte si vantul bate mai rece
pe trecatorul care va trece
in noaptea adanca pe-aceasta strada,
unde e ploaie si viata-i amara.

E noapte si ploaia bate mai tare
peste pervaze de dormitoare.
E noapte rece si cerul vegheaza...
sub plapumi calde mai toti viseaza.

E noapte si luna, nu vrea sa mai plece
nici razele-i dalbe in jos sa le-aplece,
e noapte in zare, e noapte departe
dar mie somul vise nu-imparte.

E noapte si-acolo la tine-n mansarda
dar atmosfera ta e mai calda,
e noapte adanca, e noapte ce-ascunde
mana straina ce-ti cade pe frunte.

poezie de Elena Enache
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e casă valul, mi-e iarnă zborul, mi-e suflet cerul...

Deschid ușa percepției cu urechile ciulite
către cei ce ascultă fiecare gând
cu respirația înretăiată
și ochii ridati de-atâta curgere de vreme.

Din cerul care a apus în trupurile merelor tomnatice
am rupt ca pe pâine colțul unei stele
înmiresmată cu izul nopților de vară trecută.
Am păstrat firimiturile de la cina tainei mele
și le-am lăsat să se alunece în mare
pentru că nu existau poduri pe care să plece
și să vină cântăreții versurilor de pace.

Îngenunchiază viața în vine, secată
de mâlul sentimentelor, de apa lacrimilor,
împuținate în jgheaburile cavernoase
ale locului în care cândva surâdeau ochii...
Peste toate acestea coboară o noapte rece,
mai rece ca gerul aducător de plete albe.

Doar cununa de stele împânzește petecul de inimă
pe care cos cu gândul la apa curgând
printre pietre de rau
cum este ca azurul cerului să-ți coasă căptușeala inimii
cu ramuri de măslin și pene albe răscroite din nori
iar trubadurii cerului să picteze pe-o coamă de Rai
floarea irisului din care curgea la începuturi iubirea

mi-e casă valul, mi-e iarnă zborul, mi-e suflet cerul...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

PRIN NOAPTE TREC TREMURĂTOARE STELE-Rubaiat
Prin noapte trec tremurătoare stele,
Privirea îmi aleargă după ele,
Să văd în zori cum cad sub orizonturi
Ş-apoi mă-ntorc la visurile mele.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Războinic în Armaghedon

Soldat sunt de o viaţă,
Dar şi-n poem trăiesc;
Ţin arma morţii-n faţă
Şi viaţa-n vers ceresc.

Mă-ncolăcesc reptile
De când cu Cerul sunt
Şi pentru albe zile
Eu port războiul crunt.

Satana mă încearcă
Trufiei să-i fiu rob,
Dar mai găsesc o arcă
În al credinţei bob;

Sunt creator de vise
Şi-n arca mea vă chem,
S-atingem culmi înscrise
Pe crucile-totem.

De draci nu fug ca laşii,
Vă jur pe ce-am mai sfânt,
Eu îmi ucid vrăşmaşii
Cu stele din Cuvânt!

poezie de Pavel Lică din Trepte spre lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă apicolă

Trudă iarăşi la stupină,
Casniţele se aşează.
Peste toate, o regină,
Zi şi noapte este trează,
Fiecare locu-şi are,
Rostul... şi-n deplină pace,
Adună nectar din floare
Şi pastură-n stupi va face.

Trudă iarăşi la stupină,
Trec apicultori spre soare,
Prin oceane de lumină
Înspre mierea din ogoare.
Doici, celeste, sanitare,
Paznici, trântori, sacagii,
Toate au un rol sub soare,
Taină-n stupii aurii.

Casniţele se aşează
Şi culegătoare triste,
Peste câmp de flori dansează,
Vor pleca spre lumi de vise.
Pastoralului spectacol
Şi trup şi suflet ne unim,
Viaţa este un miracol!
Noi nu ştim să o trăim.

Peste toate o regină,
Jurământul de-a conduce,
Cu nectar şi cu lumină,
Familia să-şi educe.
Despre rod şi căpăceală,
Despre lăptişor de matcă,
Despre vremea de afară,
Despre secetă şi apă.

Zi şi noapte este trează,
Trudeşte, propolis pune,
Vrednic ramele fixează,
Rod bogat ca să adune.
Zumzet viu butura este,
Trâtori nu-şi mai ştiu menirea,
Stupul, scumpa lor poveste,
Ne aduce fericirea.

Fiecare locu-şi are...
O cazarmă de iubire,
Amnar, lacrimă şi miere,
Prinse-n nevăzute fire.
Diafragma limitează
Cuibul unui stup. Şi iată,
Doar în patruzeci de zile,
Făptura cea înţeleaptă,
Trece-n marea adormire.

Rostul... şi-n deplină pace,
Moartea şi odihna sa
Este pilda care face
Omul, prisăcar ce vrea,
Dintr-un suflet de ocară,
Drod a fi, oprind duşmanii,
Suflet – clopot de aramă,
Trupu-mpovorat cu anii.

Adună nectar din floare!
Prigoriile opreşte!
Lupii de albine, Doamne...
Viaţa stupului sorteşte!
Trec furnicile-n armate,
Vor să prade stupul dulce.
Când regina e pe moarte,
Încotro s-o mai apuce?!

Şi pastură-n stupi vor face,
Pâinea-n ţăst brodat cu rame...
Mierea asta mult îmi place!
Aliment îi spunem, oare?!
Soare, floare şi lumină,
Evantai de aripi moi...
Şi la noi, ca în stupină –
Faguri plini şi faguri goi.

Şi pastură-n stupi va face,
Adună nectar din floare.
Rostul şi-n deplină pace,
Fiecare locu-şi are.
Zi şi noapte este trează
Peste toate o regină.
Casniţele se aşează,
Trudă iarăşi la stupină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu este o potecă pavată cu petale de trandafiri, ai grijă la ţepi!

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Zinca Denisa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul muşcatelor

Albe şi roşii muşcate
Râd la ferestrele tale,
Clipesc suav din petale,
În tulpină seva se zbate.

La ferestre stau înşirate,
Cu drag te aşteaptă în cale.
Albe şi roşii muşcate,
Râd la ferestrele tale.

Când toamna vine agale,
Florile tale stau supărate.
Atât de frumos colorate,
Ele varsă lacrimi de jale...

Albe şi roşii muşcate.

rondel de Ioan Friciu (22 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada

merg pe o stradă
fără oraş, fără sens
într-un deplin nonsens cu consensul general
merg în oraşul fără nume
lumina absentă, poate incoerentă
umbre negre pe drum
fără grabă, fără treabă, aşteaptă, la pradă
în noapte doi oameni pe o stradă
unul sunt eu
celălalt, caldarâmul murdar şi ud
de pe o stradă
în mine picură tăceri
de azi, de ieri
caldarâmul stă cuminte, pe stradă
îndură, vânt, ploi, tacute nevoi
eu zac azi pe caldarâmul ud
udat cu sângele meu
într-o noapte, pe strada aceea
murdară şi neagră
în zori, zac mai departe, pe stradă
începe o nouă zi
pentru voi, eu...
eu zac pe o stradă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şofer... de-o viaţă

Îs la pas, pe strada cu sens unic,
Fără s-apăs adânc pedala,
Căci am un simţământ lăuntric;
Se circulă... tot alandala.

Încerc să ţin doar inerţia,
Să mă feresc de orice "stop";
Să nu transform în noapte, ziua,
Să n-am finalul, singur scop.

Mi-am luat, pe parcurs, parteneri
Printre puţinele escale,
Ce le înscriu, trecute, ieri...
Le rup şi da şi nu, petale.

Adaug ani, câte puţin,
Şofez, preventiv, experienţe.
Ades nici nu mai intervin...
Nu fac deranj de existenţe.

Bagajele-am făcut remorci,
Ce las garate la sfârşit;
Oricum nu poţi să le întorci,
Căci strada duce-n infinit...

Încerc să îmi predau ştafetă,
-Un mâine eu, nou regăsit
Vechi- să devin o amuletă...
"Pierdut şofer, pe sens unic!!!"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca de fiecare dată, toamna "mea" începe cu multe fructe, cu amintirea fructelor din preajma casei în care am copilărit, undeva, pe strada Libertăţii la numărul 12, ultima din rândul de case care au scăpat nedemolate. Era pe-aproape de locul pe care s-a aflat, până acum vreo 20 de ani, Spitalul Brâncovenesc. Erau multe grădini pe-acolo, cu fructe de toate felurile, cu mere care începeau să fie numai bune de mâncat, cu gutui aproape bune de pus pe dulapuri.

Mircea Albulescu în revista Formula AS (2004)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aer de primăvară

Păşesc,
Pe urme înflorite,
Gândesc,
La zile însorite,
Cu aripi de dorinţe,
Încerc să zbor,
Pe coama stelelor,
S-adun petale albastre,
Culori sihastre,
Orbite de lumina Lunii,
Să înlătur, cu iubirea, spinii...
Mi-am înrămat un zâmbet,
Etern, pe chip,
Acum respir,
Aer de primăvară,
Ce lin coboară,
Pe trepte de veşnicie,
Miracole să-nvie...

poezie de Carmen Pinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp al panzei de paianjen

îmi plac serile acelea în care
uşile se deschid singure dinspre înafara înspre-năuntru
ca şi cum drumul s-ar întoarce amintindu-şi de noi

îmi plac asfinţiturile uitate de toamnă
atât de simplu tu vorbeşti despre cerul căzut dintre stele
cu ferestrele strânse prin case oamenii pictează-n culori şterse
undeva praful s-a ridicat deja ca-n urma paşilor mei

n-ai fi crezut că se mai poate începe un anotimp cu sandale pe umăr
toate trec doar prin ape şi-apoi luminile caută un loc nepătruns
şi-ţi spuneam astă seară am zâmbit
cât poţi privi un drum înainte să-l ţeşi?

poezie de Bianca Goean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!