Amicii noştri

Amicii noştri ce sunt oare?
Sunt păsările călătoare:
Când este cald la noi, sosesc;
Iar când e frig ne părăsesc.

epigramă de Theodor M. Stoenescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce cu trandafirul oare
Eu nu te-aş fi asemănat,
Pentru amant când eşti o floare
Şi-un ghimpe pentru-al tău bărbat?

epigramă de Theodor M. Stoenescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decepţii

Zic unii - însă n-au dreptate -
Că gloriile sunt păstrate
Pentru poeţi şi militari -
Când izbutesc s-ajungă mari.
Dar între bard şi general,
Ce glorie se poate-alege?...
- Când Bucefal te face rege,
Pegas te duce la spital!...

poligramă de Theodor M. Stoenescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea în armată

Când e cald şi este vară,
Grade multe sunt pe-afară.
Când e frig şi nu e bine,
Gradele sunt mai puţine.

epigramă de Ion Coteţ din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau

Când zilele îmi vor apune,
Şi când în groapă mă veţi pune,
Uitaţi-mă imediat,
Să nu-mi păstraţi vreo amintire:
Nu vreau să fiu cu-aşa grăbire
De două ori înmormântat.

hexagramă de Theodor M. Stoenescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ouă călătoare

Păsările călătoare
Pleacă dacă-i frig şi plouă,
Pe uscat ca şi pe mare
Şi dau lumea pe din două.

Şi învaţă cum să zboare
Puii lor aflaţi în ouă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Bucureşti, 26 Octombrie 1985
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare nesfârşită

De ce oare sunt cuprins de îndoieli
de ce oare mă mint ori nu mă mint
de ce în vise sunt speriat şi fericit sau nu
de ce sunt optimist şi-n orele târzii plutesc
şi-n alte dimineţi mi-e frică să gândesc
de ce mi-e teamă când mă simt stăpân
iar când sunt ameţit sunt sigur că mă pierd?
De ce mi-e dor şi te visez mereu
iară privirea ta mă urmăreşte întruna
şi glasul şi mila sunt la cheremul tău
când nu mai am puteri să îţi ating gândirea
îndepărtărilor pierdute-n eşecuri şi în ploi
de ce oare îmi zic... că m-ai iubit sau nu
şi sentimentele le-amestec şi mă dor?
ce-mi pasă, sunt al nimănui
şi nimenea este a mea,
ce-mi pasă?

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare nesfârşită

De ce oare sunt cuprins de îndoieli
de ce oare mă mint ori nu mă mint
de ce în vise sunt speriat şi fericit sau nu
de ce sunt optimist şi-n orele târzii plutesc
şi-n alte dimineţi mi-e frică să gândesc
de ce mi-e teamă când mă simt stăpân
iar când sunt ameţit sunt sigur că mă pierd?
De ce mi-e dor şi te visez mereu
iară privirea ta mă urmăreşte întruna
şi glasul şi mila sunt la cheremul tău
când nu mai am puteri să îţi ating gândirea
îndepărtărilor pierdute-n eşecuri şi în ploi
de ce oare îmi zic... că m-ai iubit sau nu
şi sentimentele le-amestec şi mă dor...
ce-mi pasă, sunt al nimănui
şi nimeni este a mea.
Ce-mi pasă?

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt... călătoare...

Sunt călătoare şi mereu mă pierd
În veşnicia caldă a iubirii...
Cu zarea ei, mereu mă dezmierd,
Sărutând pe roşu, trandafirii;

Sunt... călătoare în zori de zi,
Printre petale şi cuvinte;
Pe cărarea nopţilor târzii...
Îmbrăţişând luceafărul, cuminte.

Sunt petala vie ce te-ar înveli...
De mi-ai fi tu, dorul pe aripe,
Sau înger plângând în nopţile târzii,
Să mă afund cu tine în nesfârşite clipe.

Sunt, in clipe trecute sau începutul
Unei iubiri pline de nectar...
Când pe buze îmi curge sărutul,
Unui trandafir primit în dar!

Sunt, frunza alintata de vânt...
Iar mângâierea ta mă-mbie,
Să zbor pe aripe de doruri când,
Iubirii încerc să-i scriu o poezie.

Sunt ploaia ce se plimbă prin flori,
Când cu mângâierea mâinilor ating,
Plete ude de căzute flori de măr,
Când anii pe fruntea mea se sting!

Sunt călătoare-n trecut, prezent şi viitor...
Nemuritoare boemă-n altar
De flori, ce mă-mbată cu parfumul lor,
Când îmi oferă al iubirii lor dar!

Sunt... calatoare pe-un câmp plin de flori...
Pierdută în albastrul de rouă
Si risipesc tăcerea din fiori,
În mângâieri cu mâinile-amândouă!

Sunt, am fost şi voi fi mereu,
O călătoare... o muritoare de rând;
Iar adevarul iubirii îl sădesc mereu,
În flori, în colţul inimii... şi-n gând.

poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara se întorc păsările călătoare. Nu aştepta. Fericirea nu este pasăre călătoare.

aforism de Vasile Ghinea
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solar

Ah, doamne cât de rece sunt;
o umbră mângâind pământ
cu talpa ce mă-nalţă-n zare
să-mi agăţ palmele de soare.

Şi cât sunt de neputincios;
nici însumi nu-mi dau cald, geros
rămân, nici lumânare
nu sunt, doar tânjesc soare.

Mi-am ascuns inima-n adânc;
să n-aibă frig în tremur strâng
şi ultimul pic de sudoare...
să-l am în arşiţa de soare.

Fac cald şi eu un pic din mine
doar cât să fiu la altul bine,
să-l am şi eu la rând; când doare
o mână caldă să-mi dea, soare.

Mă minunez pe zi ce trece
-când cunosc ger, eternul rece-
cum poate un infinit răcoare
să-l facă cald, o pată, soare?!

... O zi, ca mine el va fi rece, oare?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frig de nedreptate

eu sunt acel căruia îi e foarte foame de-adevăr
eu sunt acel ce fură când i-e frig de nedreptate
eu sunt umilul obligat la traiul auster
când omul e neliber de prea multă libertate

voi mi-aţi dat lecţii de democraţie importată
de nişte imbecili cu aere de-aristocraţi
şi pleacă conştiinţele din nou la facultate
să-nveţe echitatea celor care nu-s bogaţi

şi dacă nu mai ştim cum se învârte iar pământul
şi ne împarte crunt între avuţi şi-ntre săraci
când va fi să-şi refacă omenirea testamentul
noi umilimea, vom trăi în trupuri de copaci

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru rodul pământului

hrăniţi orfanii şi păsările cerului
deopotrivă pe toţi cei care
poartă povara a aceea ce aţi fost
să nu vă fie frică
nu doare
pământul nu doare
ci doar din când în când
vi se va face frig
din ce în ce mai frig
tot mai frig
tot mai frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare sunt eu?

Oare sunt eu cea de atunci
Când ruşinată îmi plecam privirea
Oare sunt eu cea de acum
Când înflăcărată îţi caut iubirea
Oare sunt eu oare nu sunt
În mine sângele a prins sa fiarbă
Şi stau la pândă între da şi nu
Între cea de acum şi cea de atunci
Şi îmi ţes amintirile cu aţa durerii
Şi trag cu dinţii de un nou început
Mă-nfăşor în mantia uitării
Şi-mi pun ciucuri în diverse culori
Îmi aprind albastrul din suflet
Şi aştept...
Îmi împart zilele între cea de acum
Şi cea de ieri
Închid ochii şi vorbesc cu mine
Oare sunt eu cea de atunci
Oare sunt eu cea de acum
Oare sunt eu dintotdeauna
Iubindu-te pe tine...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

De ce-al justiţiei Palat
E-aproape lângă Piaţa Mare?
E ca să ştim, neapărat,
Că şi dreptatea-i de vânzare.

epigramă de Theodor M. Stoenescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Toamnă cu miros a glie
Reavănă, mustind bogat,
Aşa frig, oare, să-ţi fie
De sub frunze te-ai băgat?

Căci pădurea-nflăcărată
Care se scălda-n lumină,
Acum zace-nsăngerată
Putrezind pe jos, în tină.

Doar să-ţi fie ţie cald
Frunzele le-ai ruginit.
Fac specacol şi-apoi cad,
Pomii toţi i-ai desfrunzit.

Ah! Ai pustiit pădurea,
Păsările nu mai cântă,
Se aude doar securea
În vreun pom când se avântă!

Nu era mai bine, oare,
Zic şi eu, ca simplu om,
Să te fi-ncălzit la soare
Nu sub frunzele din pom?

poezie de Florentina Mitrică (17 octombrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Oare de ce simt cum fiecare bătaie a inimii tale..
curge prin mine..
impletindu. şi freamătul
cald, alunecos..
in sângele meu..
Si parca răsuflarea. ti,
e prelungirea răsuflărilor mele....
Iar atingerea gândurilor tale,
văpaie în mine naste..
Oare de ce când tu plângi
lacrimile curg pe obrajii mei,
iar când te simt zambind
ochii mei sclipesc şi am zâmbetul larg
şi senin...
Oare din senin?
oare aşa se leagă ombilical sufletele?

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extras dintr-un discurs al lui Malcom X

Când sunt abia născut, sunt negru –
Când cresc adult, sunt negru –
Când stau la soare, sunt negru –
Când sunt speriat, sunt negru –
Când sunt bolnav, sunt negru –
Iar când mor, sunt negru.
Dar tu, prietenul meu alb,
Când te naşti, eşti roz –
Când creşti adult, eşti alb –
Când stai la soare, eşti roşu –
Când răceşti, eşti vânăt –
Când te sperii, eşti galben –
Când eşti bolnav, eşti verde –
Când mori, eşti cenuşiu –
Iar tu-îmi spui mie coloratule?

poezie de Malcom X, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de toamnă...

În noiembrie, cald şi bine,
Deşi, Crăciunul de acum vine.
23 de grade sunt afară,
Oare vine o nouă vară?

În curând, noi vom zări,
Cum pomii iar vor înflori.
Dacă vremea aşa o ţine,
Moş Crăciun, oare mai vine?

poezie de Alina-Georgiana Drosu (22 noiembrie 2015)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ziduri cad, şi blocuri se destramă...

... şi ziduri cad, şi blocuri se destramă
şi un popor devine iar popor
când oare răul dintre noi şi Mamă
va deveni pârâu interior?!

suntem cu veşniciile de-o seamă
pământul nostru-i de la Dumnezeu
când oare scumpa noastră Mamă
ne vei aduce iar la sânul tău?!

când oare n-oi mai sta la vamă
în drum spre bucureşti şi chişinău
când oare numele purtat de Mamă
îl vei purta şi tu, poporul meu?!

şi ziduri cad, şi blocuri se destramă
şi un popor devine iar popor
şi va veni o zi când peste noi şi Mama
va fâlfâi un singur tricolor...

poezie de Iurie Osoianu (30 august 2018, Moscova)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!