Maria: E greu de crezut că ai putea avea dușmani.
Lucian: Așa ți se pare ție, din cauză că ești foarte bună. Cum reușești?
Maria: Explicația ar fi simplă: Trăind mereu printre plante și animale, iubindu-le, prețuindu-le și îngrijindu-le cu drag, am devenit poate sufletistă și bună. În plus, aș putea afirma că am reușit să înțeleg adevărata valoare a vieții.
Lucian: Adevărata valoare a vieții?! Și care ar fi aceasta?
Maria: Nu știu dacă într-adevăr am dreptate și chiar aș fi descoperit această valoare inestimabilă, dar, după umila mea părere, ea constă în existență însăși.
Lucian: Adică?!
Maria: Adică fiece vietate e importantă pentru că există; și nu mă refer doar la ființele vii, ci și la plante, pentru că și ele trăiesc, chiar dacă n-au posibilitatea de a se deplasa singure, prin mijloace proprii, dintr-un loc în altul. În plus, nu e deloc corect ca noi să ne autoconsiderăm superiori tuturor celorlalte ființe, doar pentru că așa ni se pare nouă. Nu suntem cu nimic mai presus decât celelalte creaturi cu care conviețuim, doar pentru că noi avem impresia că putem fi stăpâni, că totul ni s-ar cuveni; nu-i chiar așa! Chiar și o muscă, o floare sau un microb este la fel de important și poate revendica aceleași drepturi. De ce? Pur și simplu, pentru că există! Dacă n-ar fi importante, n-ar exista, iar lucrurile s-ar simplifica, reducându-se doar la existența noastră, a speciei umane. Ar fi însă monoton, plictisitor și deloc interesant dacă n-ar exista nimic altceva cu excepția oamenilor. De aceea îndrăznesc să afirm că fiecare își are rolul și rostul bine determinat.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubești și totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi așa de ușor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ținut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu știu. Nu știu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu știi? Cum poți spune așa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depășit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie așa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viață că mi se întâmplă așa ceva, dar culmea, într-adevăr nu știu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deși nu asta mi-aș dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândește-te, poate că ceea ce ți-am spus îți va fi de folos într-un fel; cel puțin eu așa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îți sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoștința ta.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Aș vrea să te pot ajuta cu ceva. Cum să te ajut, Luci?! Cu ce?! Te rog, spune-mi, ce-aș putea face pentru tine?
Lucian: Nimic, blondo. Nimic! Oricum, mulțumesc pentru intenție... Nu înțeleg, oare de ce a procedat astfel? Ce-a fost în mintea ei? Ce i-a venit, dintr-o dată? De ce l-a sărutat? Pe Sid... De ce?!
Maria: Evident, pentru a te provoca, în mare parte, din cauza ta.
Lucian: Cum adică, din cauza mea, blondo?
Maria: Păi, probabil se simțea jenată de privirile tale și s-a gândit că astfel ți-ar putea da o lecție. Și doar ți-am spus de nu știu câte ori să nu-i mai fixezi atâta cu privirea!
Lucian: Nu m-am putut abține. La naiba! Trebuia să-ți fi dat ascultare de la bun început și să fi plecat când au intrat ei doi acolo.
Maria: Ar fi trebuit. Acum însă nu putem schimba nimic.
Lucian: Dar și mai bine ar fi fost dacă nu veneam deloc în oraș azi. Oare nu stăteam liniștit în nava noastră, fără probleme?! Așa, m-am învârtit ca un idiot prin oraș și... Până la urmă, am găsit ce căutam!
Maria: Ah, Luci, de ce trebuie să ai tu mereu probleme?
Lucian: Nu știu, blondo, nu-mi dau seama. Oare de ce?!
Maria: Păi, după cum spui chiar tu, prea le cauți...
Lucian: Da, tot eu le caut; cu lumânarea...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Un moment! Vrei să spui că toate aceste plante existente aici, nu au în structura lor celulară acizii nucleici?
Dick: Exact. Nu au ADN, nici ARN.
Lucian: Dar asta e imposibil! ADN-ul este esența tuturor organismelor vii.
Dick: Așa o fi pe Pământ, dar nu și aici, Lucian. Toate aceste plante obținute de noi pe căi artificiale nu au ADN, dar ele există. La fel se întâmplă și-n cazul animalelor și pomilor din pădurea artificială.
Lucian: Asta nu se poate! Fără molecula de ADN, acestea nu pot exista; e de neconceput să poată exista plante fără ADN. Ce să mai spunem despre animale? Animale, ființe vii, fără ADN?!
Dick: Nu au ADN, Lucian! Dacă ar avea, n-ar mai fi deloc artificiale, chiar dacă ar fi create de noi, în laboratoare. Ar fi naturale, reale, normale, sau cum să mă exprim ca să înțelegeți mai bine? Dar nu au ADN, deci sunt artificiale; n-am avut de unde să procurăm ADN-ul lor. Poate mai mult din cauza asta putem afirma că ar fi artificiale, nu în sensul că ar fi de plastic, iluzii, holograme sau altceva de genul acesta.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Știi, nu-i deloc corect ceea ce faci acum.
Lucian: Adică?! Nu-nțeleg... De ce anume mă acuzi?
Maria: Mă refer la această separare...
Lucian: Și ce anume nu-i corect aici?
Maria: Știi ce ne-ai spus mereu, nu doar înainte de plecarea în misiune?
Lucian: Cred că da.
Maria: Hai să-ți amintesc eu, să-ți reîmprospătez memoria. Spuneai că vei asculta mereu părerile noastre și că vom decide întotdeauna împreună cum e mai bine să procedăm.
Lucian: Știu foarte bine ce-am spus; n-am uitat niciodată, doar nu crezi că aș fi uituc.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Luci, ce-a fost asta? Cum poți să te comporți astfel, să te faci de râs, tocmai tu? Zău așa...
Lucian: Poftim?! Cine și cum se face de râs?
Maria: Tu, te-ai făcut deja; de fapt, nu doar pe tine, ci și pe mine, că eram împreună cu tine la acea masă... M-ai făcut serios de râs acum!
Lucian: Eu?! Nu înțeleg absolut nimic din ce-mi spui, Maria...
Maria: Ah, Luci... Știi foarte bine că nu trebuie să facem zgomote aici, pe Proxima.
Lucian: Off... La naiba! Cui îi mai pasă? Ce contează? Chiar e lipsit de orice importanță! N-are sens; nimic...
Maria: Te rog, nu vorbi astfel.
Lucian: Dar... L-a sărutat! Nu-mi vine să cred! Chiar l-a sărutat!
Maria: Știu, Luci. Am văzut și te înțeleg. Eu, da, însă nu și localnicii. Trebuie să te controlezi, nu să reacționezi astfel.
Lucian: Poate că ai dreptate. Însă, în acel moment, cine s-ar mai fi putut controla?! Eu nu, eram mult prea furios!
Maria: Luci, te înțeleg foarte bine! Știu că ți-a fost greu să-i vezi astfel, însă asta nu explică modul în care ai reacționat. Indiferent de situație, nu trebuie să uităm unde ne aflăm și care e regula de bază aici: Liniștea! Pentru localnici, liniștea e sfântă. Și noi trebuie să o respectăm.
Lucian: Păi, știu foarte bine asta, dar... La naiba! L-a sărutat! Chiar l-a sărutat! Pe Sid! De ce tocmai pe el? Ea pe el, nu invers. Adică... Măcar dacă o săruta Sid pe ea, nu mă deranja atât de mult. Înțelegeam. Dar așa... Nu înțeleg, nu mai înțeleg nimic! Nu pot... Ce-nseamnă asta?! E-o nebunie!
Maria: Off, Luci... Ce complicat!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Ah, Luci... Aș fi vrut să te fi întâlnit pe tine mai demult, înaintea lui Remy, cu mult înainte de a fi plecat în această misiune.
Lucian: De ce? Crezi că lucrurile ar fi evoluat altfel pentru noi?
Maria: Hmm... N-aș fi avut nici o șansă cu tine, nu-i așa? Niciodată?!
Lucian: Nu știu... Cred că nu; presupun... Adică, sigur nu, dacă aș fi cunoscut-o deja pe ea înainte de a te fi întâlnit pe tine. Ea mi-a cucerit inima și cred că același lucru s-ar fi întâmplat oricum, era inevitabil. Poate că... Dacă n-aș fi întâlnit-o niciodată, nu știu ce s-ar fi întâmplat, poate că ai fi avut totuși vreo șansă, n-ar fi fost exclus... Tu sau altcineva...
Maria: Dar ai întâlnit-o! Și cred că mai devreme sau mai târziu, tot ai fi întâlnit-o, așa că tot ai fi căzut în capcana ei.
Lucian: Hmm... Așa e; cred. Off...
Maria: De ce oftezi?
Lucian: Păi, nu știu... Nu pot să mi-o scot din minte, deloc, oricât aș vrea, oricât aș încerca... De parcă ea mi-ar controla întreaga ființă; nu-mi pot lua gândul de la ea. Dar, ce fac?! Bat câmpii... De ce mă lași să vorbesc prostii, blondo? Spun numai tâmpenii!
Maria: Nu, Luci. Spuneai doar cât de mult o iubești. Pentru că o iubești; nu-i așa?
Lucian: Mai mult decât s-ar putea exprima vreodată în cuvinte, blondo.
Maria: Dar ei nu i-ai spus încă.
Lucian: Nu; încă n-am reușit să găsesc momentul potrivit.
Maria: Dar, Luci, spuneai că...
Lucian: Știu! Și am să-i spun. În curând. Nu știu când, dar am să-i spun. Altfel simt că înnebunesc! Nu mai suport! E deja pea mult. Atâția ani...
Maria: Bine. Treaba ta. N-am să mă amestec, dacă nu vrei.
Lucian: E cel mai bun lucru pe care-l poți face, să nu te amesteci...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eugen: Mai aveți nelămuriri?
Maria: Da, ar mai fi ceva.
Eugen: Spuneți, domnișoară.
Maria: De fapt, aș vrea să știu dacă... Dacă ar fi posibil să... Să luăm animale la bordul navei, în misiune?!
Eugen: Animale?! Nu știu dacă s-ar putea... N-am discutat despre asta cu nimeni. Personal însă, nu v-aș sfătui.
Maria: De ce?
Eugen: Nu că v-ar încurca cu ceva; sunt tare drăgălașe, dar mă gândeam la faptul că nu trăiesc prea mult, adică, durata vieții animalelor de companie nu e foarte lungă, iar asta ar putea ridica probleme; ar fi de preferat să le evitați.
Maria: Dar plante?
Eugen: Plante?! Desigur, da... Cred că astea nu încurcă pe nimeni, cu nimic. În cazul lor, altfel stă treaba. Deci, plante cred că puteți lua.
Maria: Și... Dacă ar fi vorba de mai multicele, aș avea unde să le depozitez? Și li s-ar asigura toate condițiile necesare?
Eugen: Eu cred că da, dar aici mai bine îți poate răspunde unul dintre cei trei elevi ai mei. Luci, lămurește-o tu pe domnișoara, te rog!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stela: Stai liniștit! Chiar dacă vorbim, te rog să nu-mi dereglezi aparatura.
Lucian: Îmi pare rău, nu mi-am dat seama... Dar cum poți spune una ca asta? Evident că nu acesta este motivul pentru care s-a apropiat de tine. Și de ce crezi că n-ar avea pe cine altcineva să aleagă? Blonda, hai să spunem, iese din discuție acum, nu mai este liberă, dar pe tot parcursul călătoriei până aici a fost mereu liberă, deci, dacă ar fi avut de gând să se apropie de ea, nu văd ce anume l-ar fi reținut. În plus, încă mai e Lia, care e și ea liberă, la fel ca și tine, apoi Ly, care, s-o spunem drept, e foarte atrăgătoare. De altfel, ar mai fi Sonya, cât și o mulțime de alte fete de aici, de pe Proxima, care de care mai frumoase, deci, ar fi avut totuși de unde alege.
Stela: Poate, Luci. Dar să le luăm pe rând. Maria sigur nu mai poate intra în discuție acum, Lia are o fire aparte, retrasă, distantă, rece, dificilă, Alex n-ar fi reușit niciodată să se apropie de ea, iar în ceea ce o privește pe Ly, ea e de mult în vizorul campionului, iar Alex n-ar fi în stare să-i facă una ca asta mai tânărului nostru coleg, adică să se pună între el și Ly. Cât despre Sonya și celelalte fete de pe planeta Proxima, or fi ele într-adevăr frumoase, dar nu l-aș vedea pe Alex, sau pe vreunul, oricare dintre voi, îndrăgostit de o fată de pe o altă planetă.
Lucian: Păi, doctore, ar fi deja Mihai; doar ce ai zis că el și Ly...
Stela: Cu Ly e cu totul altceva.
Lucian: Altceva?! Ce altceva?! E sau nu de pe Proxima? Din câte știu eu, e chiar fiica domnului To Kuny, conducătorul local, deci, despre ce altceva ar putea fi vorba?
Stela: Ai, dreptate, dar Ly... Nu știu, parcă e altfel, am această ciudată senzație; ori poate doar din cauză că ne-am obișnuit noi cu ea...
Lucian: Chiar că e o senzație ciudată, doctore.
Stela: Să lăsăm asta.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Mulțumesc pentru ajutor, Luci.
Lucian: N-ai pentru ce, Maria. Am spus numai adevărul și n-ar trebui să deranjeze pe nimeni. Cât despre tine, n-ai decât să faci cum crezi că e mai bine pentru tine. Nu trebuie să ne amestecăm, nici unul dintre noi, nu avem dreptul să intervenim în viața ta. Mai bine să-și vadă fiecare de problemele sale personale, să se descurce așa cum știe, cum poate.
Maria: Da, Luci, ai dreptate.
Lucian: Să știi, dom' director mi-a dat de înțeles, foarte subtil, nu în mod direct, înainte de plecarea în această misiune, că s-ar putea să ne confruntăm cu asemenea cazuri, adică ar fi posibil ca unii dintre noi să se căsătorească, dar nu mi-a dat și indicații clare, în legătură cu ce ar trebui sau ar fi mai potrivit să facem în aceste cazuri. În plus, nu mi-aș fi închipuit niciodată că tu ai putea fi prima dintre noi care va face acest important pas în viață și nu știu ce ți-aș putea spune; poate decât... Sincer, felicitări, din tot sufletul!
Maria: Mersi, Luci. Ești, ca de obicei, un scump.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Nu înțeleg; până acum, în ceilalți ani n-ai reacționat astfel, de ziua mamei tale.
Lucian: Nu?! Așa crezi tu?! Ți-am mai spus, Lia, cât de puțin mă cunoști; aproape deloc, chiar...
Lia: Adică...?!
Lucian: Ce-ai vrea să-ți spun? Da, tot așa m-am comportat de fiecare dată, în fiecare an, de ziua ei... Doar că, desigur, nu de față cu voi...
Lia: N-am observat.
Lucian: Nu mă mir...
Lia: Dar nu înțeleg, de ce te chinui?
Lucian: Ți-am spus, i-am zis unele cuvinte care nu-mi dau pace, chiar dacă ea m-a iertat, ba chiar m-a asigurat că n-a fost supărată deloc, că n-a luat seama la câteva cuvinte rostite în acele momente tensionate. Dar știi bine cum sunt eu, cum mă comport în asemenea momente, adică, exact cum n-ar trebui, prostește, iar cuvintele rămân, nu pot fi șterse; de aceea, ar trebui să ne gândim mai mult înainte de a le rosti.
Lia: Ce puteai să-i fi spus, atât de grav? Cred că exagerezi!
Lucian: Exagerez?! Nu, deloc... Cum aș putea să exagerez? Atunci, da, într-adevăr am exagerat, însă nu și acum.
Lia: Dacă-mi povestești, poate te vei simți mai bine după aceea.
Lucian: Nu cred, dar dacă ești dispusă să mă asculți...
Lia: Te ascult, Luci.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Salut, blondino.
Maria: Ah, Luci... Salut! Dar să știi că m-ai speriat puțin.
Lucian: Mii de scuze! Nu asta mi-a fost intenția.
Maria: Hmm... Dar care-ți era intenția?!
Lucian: Nici una, cred...
Maria: Bine, comandante. Scuzele se acceptă. Însă altădată să nu mă mai iei așa, prin surprindere.
Lucian: Voi încerca. Deci, ești foarte matinală, ca de obicei.
Maria: Nu chiar ca de obicei, dar azi e o zi deosebită.
Lucian: Da, știu. Va trebui să te desparți de mititica ta prietenă, Ema.
Maria: Așa e. Îmi va fi dor de ea.
Lucian: N-ar trebui să-ți fie. Doar știi că va fi bine îngrijită acolo unde o vom duce, iar de altfel, o vei putea vedea ori de câte ori vei dori, nu-ți va interzice nimeni acest lucru.
Maria: Ai dreptate.
Lucian: Bineînțeles că am! Și ești de mult aici?
Maria: Nu, dar nici de prea puțin.
Lucian: Aha... Și ai venit singură?
Maria: Nu, evident. Nick e pe puntea principală, n-a vrut să vină aici, la Ema.
Lucian: Așa, deci...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Luci, acum, că te văd atât de tulburat de cele întâmplate, sincer, tu mă îngrijorezi chiar mai mult decât Nick! Așa că, te rog, calmează-te! Nu-i atât de grav cum pare.
Lucian: Cum așa?! Ce vrei să spui?
Maria: Crede-mă, mă descurc eu cu Nick.
Lucian: Ar fi bine să fie așa cum spui tu. Însă tare mă tem că nu-i atât de simplu. Poate ar trebui totuși să încerc să-i vorbesc.
Maria: Nu! Am să vorbesc eu cu el.
Lucian: Bine, dar...
Maria: Nu, te rog... Nu-i o problemă pe care să n-o pot rezolva. Te rog, ai încredere în mine!
Lucian: Sper din tot sufletul să nu te înșeli!
Maria: Sigur nu mă înșel. Am să plec chiar acum să vorbesc cu el.
Lucian: Așteaptă! Te conduc.
Maria: Nu, Luci. Nu cred că ar fi o idee prea bună. Nu acum! N-ai face decât să torni gaz peste foc!
Lucian: Așa-i, ai dreptate! Unde mi-o fi capul?
Maria: Te rog, rămâi aici și încearcă să fii calm! Nu crea și alte probleme, că n-are rost!
Lucian: Bine. Am să încerc. Ai grijă ce-i spui, blonduțo!
Maria: Stai liniștit, voi avea!
Lucian: Blondino, îmi pare rău că s-a întâmplat așa!
Maria: E-n ordine, Luci! Repet, nu-i vina ta.
Lucian: Baftă, micuțo...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Eu... Rămân doar comandantul... Sau condamnatul misiunii, mai bine zis. Atâta tot! Nimic mai mult.
Maria: Nu-i așa, Luci... Ești tot tu, așa cum te știam. Așteaptă doar să ajungem înapoi, pe Terra, să vezi cum te vor înconjura iarăși o mulțime de tinere frumoase. Ai de unde alege. Deci, nu vei rămâne niciodată singur; nu s-ar putea. Nu tu!
Lucian: Te rog, blondo! Nu-mi aminti de ele! Nu-i momentul potrivit. Nu mă interesează, nici una! Alesesem deja...
Maria: Da, știu, tu o alesesei pe Lia, încă de atunci, de mult timp...
Lucian: Am ales greșit, se pare... Însă doar ea mă interesează. Nici o alta. Asta e... Mai și pierzi în viață, nu poate fi totul așa cum ți-ai dori... Ar fi prea frumos. Doar nu trăim în basme... Ce credeam?! Cât de naiv puteam oare fi? Tocmai eu?! Hmm... Aici e vorba de realitate, nu de povești.
Maria: Totul, Luci?
Lucian: Păi, da... Restul dorințelor mi s-au împlinit, aproape toate. Cea mai importantă însă, tocmai s-a îndepărtat teribil... Ascultă, mă simt mult mai bine acum, așa că te poți întoarce liniștită, să mănânci. Eu te-am întrerupt de la masă și nu aveam nici un drept să fac asta.
Maria: Nu-mi mai e deloc foame.
Lucian: Atunci, te poți întoarce la Nick, probabil te așteaptă nerăbdător și nu vreau să ai din nou probleme cu el, mai ales nu din cauza mea! Nu din nou. Pricepi?
Maria: Nick?! Lasă-l în pace pe Nick! N-am nici un fel de probleme cu el. Cu excepția uniformei ăleia, pe care o poartă într-una. Ar lua-o și ca pijama, dacă s-ar putea...
Lucian: Hmm...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: "Nemilosul" și "Temutul"... Ar fi de preferat compania lor decât prietenia mea?
Lia: Da! Măcar poreclele lor exprimă clar ceea ce sunt ei; în cazul tău, "Don Juan" nu e foarte relevant... Dar dacă te rezumi la partea cu condusul acasă, poți avea șanse; numai dacă nu cumva ai pe altcineva în vedere pentru seara următoare...
Lucian: Te referi la Maria?
Lia: La ea sau la oricare alta...
Lucian: Prefer compania ta; fără body-guarzi.
Lia: Se pare că ești norocos; obții ceea ce îți dorești.
Lucian: De obicei, da; pentru că sunt perseverent, nu mă las învins așa de ușor... Cât despre seara trecută, cu Maria...
Lia: N-am nevoie de explicații.
Lucian: Dar eu vreau să-ți explic.
Lia: Deci, de la ea ai papagalul?
Lucian: Da; mi l-a lăsat mie... E tare drăgălaș. Și mi l-a lăsat doar pentru că așa a vrut el, Rikky. Dacă nu crezi ceea ce ți-am spus, poți chiar verifica.
Lia: Nu-i nevoie.
Lucian: Doar dacă nu mă crezi.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Atunci, de ce nu faci așa cum ai spus?
Lucian: Poftim?!
Maria: Păi, n-ai ținut deloc cont de părerea noastră, nici măcar nu ne-ai întrebat... Te-ai retras și ai recurs la această separare, ceea ce nu-i deloc corect. Noi nu doream această separare, nici să-ți reproșăm ceva sau să te schimbăm cumva din funcție. Doar ea a spus ceea ce a spus, însă Lia nu e întregul echipaj; nu reprezintă nici măcar majoritatea, e în minoritate absolută, de asta nu e corect ceea ce faci.
Lucian: Mda, înțeleg... Ce-ai vrea?! Poate că am greșit, nu-i imposibil. Sunt și eu doar un om, nu-s perfect. Uneori am toane, am gărgăunii mei...
Maria: Gărgăuni; că bine le zici... Dar renunță odată la ei!
Lucian: Nu pot, nu-i așa de simplu...
Maria: Și atunci cum rămâne cu partea "decidem împreună cum ar fi cel mai bine să procedăm, după ce ascultăm părerea fiecăruia"?
Lucian: Da, bine, recunosc, poate am exagerat, poate am greșit... Și ce vrei să faci în acest sens? Vrei să mă dai în judecată? Sau... Hai, ia-mă la bătaie! Eu îți permit.
Maria: De parcă aș putea...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Uau... Ce vegetație luxuriantă, exotică! Parcă ar fi o adevărată junglă aici!
Maria: Așa am și dorit să lăsăm impresia...
Lucian: Ah...
Maria: Ce-i, Luci?!
Lucian: Mi s-a părut că am văzut strecurându-se pe aici o...
Maria: O panteră neagră? Nu ți s-a părut deloc; chiar ai văzut una!
Lucian: Cum?! O panteră neagră? Nu glumești?!
Maria: Deloc!
Lucian: Dar... Nu sunt periculoase?
Maria: Periculoase?! Poate în libertate, Luci, dar nu aici. Sheeba e tare prietenoasă și mai blândă decât majoritatea mâțelor pe care le-ai văzut până acum. Uite! Vezi?! Toate zgârieturile astea mi le-au provocat doar pisicile mele, când mă jucam cu ele sau le îngrijeam, deși nu m-au zgâriat din răutate, răsfățatele; Sheeba însă n-ar îndrăzni niciodată să mă zgârie câtuși de puțin. Apropie-te, s-o vezi mai bine! Sheeba, vino aici!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Și acum... Ce zici, cum rămâne cu micuța ta prietenă, arahnida Ema?
Maria: Așa cum am stabilit.
Lucian: Bine. Atunci, prinde-o și pregătește-o pentru o scurtă călătorie!
Maria: E vreo grabă? Adică... Am mai putea-o lăsa puțin.
Lucian: Fie, blondo! Dar nu prea mult. Va trebui să plecăm cel târziu la 09.00. Sau, hai să zicem 10.00. E bine așa?
Maria: Perfect! Mersi, Luci.
Lucian: Pentru nimic. Tu hotărăști când să o ducem.
Maria: Da, sigur, eu...
Lucian: Ascultă, blondo, dacă vrei, poți amâna data.
Maria: Nu, Luci. Nu e cazul.
Lucian: Și ce-ai aflat despre ea?
Maria: Păi... Regret, Luci, nu prea multe. Ema nu a făcut nimic deosebit în perioada în care am ținut-o sub observație. A stat doar, știi și tu. Însă nu cred că e cazul s-o păstrăm. Dick și ceilalți sunt nerăbdători s-o aibă. Deci, le-o putem da astăzi, așa cum am stabilit.
Lucian: Așa cred și eu.
Maria: Și cum rămâne cu microcipul? E nevoie să-l chemăm pe Mihai, să i-l scoată?
Lucian: Nu, blondo. Nu e cazul. Nu cred că va păți ceva dacă-l va purta în continuare. Așa că, să nu-l deranjăm degeaba pe campion. Oricum, el a zis clar că de scos e mult mai dificil decât cum a fost de atașat și nici n-ar fi dorit să încerce.
Maria: Cum spui tu...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Văd că ai adus mici modificări uniformei tale, Luci. Interesantă tactică! Ai greșit însă îndepărtând doar însemnele comandantului. Dacă doreai să pari altfel decât noi, trebuia să nu mai fi îmbrăcat deloc uniforma albastră. Era o soluție mai bună, mult mai practică.
Lucian: Da?! Mersi pentru sugestie. Data viitoare voi ține cont de ea.
Maria: Luci, nu era un sfat pe care să-l urmezi; nu vorbeam serios.
Lucian: În schimb, eu vorbesc foarte serios!
Maria: Ce să înțeleg din atitudinea ta? Mai ești sau nu comandantul nostru?
Lucian: Blondo, te rog... Aș vrea să nu vorbim despre acest subiect!
Maria: Dar trebuie. Aș vrea să știu. E un lucru foarte important. Deci, ești sau nu?
Lucian: Vezi bine că nu mai sunt. Și știi de ce.
Maria: Șase buline mici, aurii sau nu; n-are importanță faptul că le-ai îndepărtat de pe uniformă. E irelevant! Cu sau fără ele, trebuie să știi că noi tot pe tine te considerăm și te-am considerat tot timpul comandantul nostru, nu ne-am ales un altul în locul tău, în lipsa ta, nici măcar n-am încercat; pentru noi, tot tu ai rămas, mereu...
Lucian: Blondo, pricepe, te rog, că nu vreau să vorbesc despre asta și gata! Nu mă interesează! Clar? Nu-mi pasă deloc ce anume ați considerat voi în tot timpul ăsta. Ajunge! Nu vreau să mai aud nimic! Absolut nimic.
Maria: Mda, e clar... Nu ți-a trecut deloc de atunci. Ești încă prost dispus.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonya: Bănuiesc că au fost multe cele ce s-au îndrăgostit de tine.
Lucian: Dacă au fost sau nu... Nu știu; poate... Printre ele s-a numărat și blondina noastră micuță, Maria. Ceea ce știu însă foarte sigur, e că eu nu m-am îndrăgostit de nici una, decât de ea, de la început, de cum am văzut-o, iar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Dacă n-ar fi fost ea, poate că ai fi fost tu; ai fi avut șanse, ești drăguță... Tu, Maria sau alta. Dar așa...
Sonya: Așa nu poate fi decât ea.
Lucian: Întocmai. Ea-mi domină gândurile, iar eu nu pot schimba nimic în acest sens. Am încercat de multe ori, dar... La naiba! Nu știu de ce, însă... Mi-e imposibil!
Sonya: Ba da, poți schimba ceva.
Lucian: Nu înțeleg...
Sonya: Dacă tot o iubești atât de mult, atunci de ce suferi din cauza ei, când totul ar putea fi atât de simplu? Mai ales că și ea te iubește pe tine, asta e clar.
Lucian: Nu știu; eu nu sunt atât de sigur.
Sonya: Ar trebui să fii. Pentru că te iubește. Scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei, se gândește mereu la tine, atât de mult, încât vorbește și noaptea cu tine, în somn. De ce crezi că ar proceda astfel? Simplu: Pentru că te iubește, e singura explicație.
Lucian: Posibil... N-aș putea să te contrazic, dar nici să te aprob. Nu sunt sigur că ai dreptate.
Sonya: De ce nu încerci să te convingi singur?
Lucian: Ce vrei să spui?
Sonya: Încearcă să afli adevărul, să fii sigur, să știi dacă te iubește sau nu.
Lucian: Cum să fac asta?
Sonya: Încearcă să-i găsești jurnalul, să vezi dacă scrie sau nu des-pre tine în paginile lui, iar dacă scrie, să afli ce anume scrie despre tine. Presupun însă că ar trebui să-l cauți în timp ce ea nu este în cameră; îl ține întotdeauna bine ascuns, uneori, din când în când, schimbând locul respectiv, în care-l pune. Nici Ly, colega ei de cameră, nu știe de existența jurnalului; când scrie, are grijă ca Ly să nu fie acolo, să fie doar ea, singură.
Lucian: Îmi sugerezi cumva s-o spionez? Asta mă sfătuiești?
Sonya: Da. De ce nu? Pare a fi singura soluție pentru a afla ceea ce te frământă atât de mult, pentru a te liniști, însă pentru asta e nevoie să te întorci printre colegii tăi, să fii iarăși împreună cu ei; ați stat destul separat, nu crezi?
Lucian: Poate...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Repet, îmi pare rău! Cred că am interpretat greșit unele lucruri și m-am lăsat influențat de acestea...
Lia: N-ai putea vorbi mai clar?! Ce lucruri?!
Lucian: Păi, lucruri... Însă, de curând am aflat că te-ai implicat foarte mult în realizarea cadoului meu și îți mulțumesc pentru asta.
Lia: Nu trebuie să-mi mulțumești doar mie. Se pare că ești greșit informat. Toți au contribuit cu ceva la realizarea lui.
Lucian: Da, știu. Iar celorlalți le-am mulțumit deja. Însă ție doream să-ți mulțumesc separat, într-un mod deosebit decât celorlalți.
Lia: De ce?
Lucian: Pentru că tu ai avut o contribuție mai mare în acest sens. Și nu încerca să negi, pentru că știu sigur că așa e. Toți ceilalți au recunoscut deja acest lucru. Mi-au spus că te-ai zbătut foarte mult. De ce-ai făcut asta, pentru mine?
Lia: N-am făcut-o pentru tine, în mod deosebit. Însă ar trebui să-ți dai seama că meriți efortul.
Lucian: Adevărat?! Chiar merit?!
Lia: Evident că meriți.
Lucian: Chiar și după tot ceea ce am făcut în ultimul timp?
Lia: Dacă ar fi să ne luăm doar după aceste ultime fapte, atunci ai dreptate, nu prea meriți! Însă n-ar fi fost corect să luăm în calcul doar această ultimă perioadă. Prin urmare, toți am căzut de acord că meriți totuși acest cadou, pe care l-ai și primit. În plus, demarasem deja lucrul înainte ca tu să... Nu puteam da înapoi.
Lucian: Înțeleg. Oricum, îți mulțumesc mult. Apreciez ceea ce ai făcut pentru mine. În plus.
Lia: Ai dreptate! Chiar e adorabil.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!