Fabula corbului

La mijloc de codru poiana se-ntinde.
Ce crudă e iarba, înaltă şi mare!
Cumătra roşcată văzduhul cuprinde,
Scrutează cu ochii întinsul de zare.
De-odată privirea se-ndreaptă mirată
Spre corbul ce zboară de-asupra-i, sub nori.
Crezu că-l lovise o boală ciudată,
Cu spaimă în suflet o prinse fiori:
Acesta zbura tot cu coada-nainte,
Pe când lumea toată, cu ea înapoi.
Cumătra-l întreabă, mieroasă-n cuvinte:
-E-o boală ciudată pe sus pe la voi?
Te-ncearcă microbii, vreun greu beteşug,
Ori poate azi-noapte ai tras vreo beţie?
-Nu, dragă cumătră, e-un mic vicleşug,
Aceasta e moda în democraţie.
Păi lumea întreagă azi face ce vrea,
Dorinţa e lege şi pofta e mare.
Cumătra îşi zice: E timpul şi ea,
Urgent, să purceadă la marea schimbare!
Porni prin pădure cu coada-nainte,
Mişcând lent din şolduri şi provocator.
Ascuns după-o tufă, Martin, cel cuminte,
Zăreşte roşcata şi-l ia cu fior.
Vecinii îl şctiu că-i un tip liniştit,
Când e un scandal, rezervat dă ocol,
Dar văzând scena asta, cum stătea el pitit,
Îşi ieşi rău din fire şi trecu la viol.
Tăbărâ pe cumătră şi-o surprinse de-odată,
O întoarse pe faţă, mai apoi şi pe dos;
Se luptă biata vulpe şi scăpă de-şe-la-tă,
Alergă zăpăcită, blestemând mânios.
Se întoarse la corb şi-l certă furioasă:
-Eşti un tip mincinos, gură mare şi rea,
Spui că-n democraţie e o viaţă frumoasă
Şi că azi toată lumea poate face ce vrea?
-Tu te superi pe mine fără rost, draga mea,
Este o nedreptate că mă faci mincinos,
Dar să ştii, numai sus ai foloase din ea,
Şi nicicând nu va fi pentru voi, cei de jos!

fabulă de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula corbului cu tupeu

La mijloc de codru poiana se-ntinde.
Ce crudă e iarba, înaltă şi mare!
Cumătra roşcată văzduhul cuprinde,
Scrutează cu ochii întinsul de zare.
De-odată privirea se-ndreaptă mirată
Spre corbul ce zboară de-asupra-i, sub nori.
Crezu că-l lovise o boală ciudată,
Cu spaimă în suflet o prinse fiori:
Acesta zbura tot cu coada-nainte,
Pe când lumea toată, cu ea înapoi.
Cumătra-l întreabă, mieroasă-n cuvinte:
-E-o boală ciudată pe sus pe la voi?
Te-ncearcă microbii, vreun greu beteşug,
Ori poate azi-noapte ai tras vreo beţie?
-Nu, dragă cumătră, e-un mic vicleşug,
Aceasta e moda în democraţie.
Păi lumea întreagă azi face ce vrea,
Dorinţa e lege şi pofta e mare.
Cumătra îşi zice: E timpul şi ea,
Urgent, să purceadă la marea schimbare!
Porni prin pădure cu coada-nainte,
Mişcând lent din şolduri şi provocator.
Ascuns după-o tufă, Martin, cel cuminte,
Zăreşte roşcata şi-l ia cu fior.
Vecinii îl şctiu că-i un tip liniştit,
Când e un scandal, rezervat dă ocol,
Dar văzând scena asta, cum stătea el pitit,
Îşi ieşi rău din fire şi trecu la viol.
Tăbărâ pe cumătră şi-o surprinse de-odată,
O întoarse pe faţă, mai apoi şi pe dos;
Se luptă biata vulpe şi scăpă de-şe-la-tă,
Alergă zăpăcită, blestemând mânios.
Se întoarse la corb şi-l certă furioasă:
-Eşti un tip mincinos, gură mare şi rea,
Spui că-n democraţie e o viaţă frumoasă
Şi că azi toată lumea poate face ce vrea?
-Tu te superi pe mine fără rost, draga mea,
Este o nedreptate că mă faci mincinos,
Dar să ştii, numai sus ai foloase din ea,
Şi nicicând nu va fi pentru voi, cei de jos!

fabulă de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate...

Poate nu eşti un falnic împărat
Poate nu eşti un filozof de marcă,
Dar dacă tu nu ai fi existat
Azi lumea ar fi fost mult mai săracă.

Poate nu eşti o mare cântăreaţă
Poate nu eşti model şi nici artistă
Dar fără râsul tău de dimineaţă
Azi lumea ar fi fost cu mult mai tristă.

Poate nu sunteţi buni şi plini de-avânt
Poate că-n suflet nu aveţi tărie
Dar fără voi aicea pe Pământ
Azi lumea ar fi fost mult mai pustie.

poezie de Octavian Cocoş (5 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

In lumea mea mica

în lumea mea mică
sunt numai un fir de nisip ce ridică
castele mărunte sub gânduri viclene
o vreme-am crezut că braţele tale au pene
posibil însă să fi încurcat iarăşi gările
ori trenurile... sau poate toate mările
cu scoicile lor mici şi rapace
cu melcii ieşind indecent din găoace
poate că am încurcat un răstimp şi irisul tău mov cu un flutur
ori cu o pasăre albă... de toate mă scutur
ţi-aş fi strâns ghem cuvintele toate
ţi-aş fi alintat o noapte întreagă tăcerile poate
păcatele şi visele triste
din umeri mi-ar fi crescut spre tine batiste
ca nouri sub stele
s-ar fi ascuns în tine tăcerile mele
ai fi crezut că sunt o mare îngustă
în dar ţi-aş fi lăsat un crin şi-o lăcustă
şi poate-o furnică
ascunsă cu grijă în mâna mea mică
în mâna cealaltă
ţi-aş fi întins ca o boltă înaltă
inima mea pitică şi scundă
deasupra aş fi creat o mare rotundă
şi-o stâncă verde din plastilină
peste toate din coaste-aş fi adus un ulcior cu lumină
şi poate o lună
peste ochii tăi verzi uneori să apună

lumea mea ar fi fost
un univers rogvaiv fără rost
azi toate sunt însă clişee în sepia sau poate poveşti
mă întreb încă trist cine-ai fost cine eşti

lumea mea mică e numai o mare îngustă
fără scoici fără fluturi şi fără lăcustă

poezie de Nicoleta Tase
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântarea Sfântului Ioan

Soarele în oprire
Înaltă peste fire
Curând coboară iar
Incendiar

Simt cum în mădulare
Întunecime mare
Se strânge-ntr-un fior
Cuprinzător

Şi ţeasta-mi sus ivită
Triumfător lovită
De vântul ce şi-l ia
Securea grea

Cu tăietură largă
Mai bine-acum să şteargă
Tot ce-o deosebea
De trup abia

Să se-ndârjească beată
De post ca să răzbată
Urmându-şi în neştire
Pura privire

Sus unde-n străşnicie
Un frig de veşnicie
Nu vrea s-o-ntreceţi clari
O, voi gheţari

Dar din botez cum iese
Principiul ce m-alese
Luând din el lumină
Ea jos se-nchină.

poezie clasică de Stephane Mallarme din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 20

Îmi pare că-s mai bun de ceva vreme
Decât am fost în toată existenţa,
Dar poate este încă prea devreme
Să spun că-n mine mi-am găsit esenţa.
Şi poate că-i o simplă amăgire,
Iar lumea încă strâns mă ţine-n gheare
Ori poate sunt mai îndrăzneţ din fire
Şi fiind mic, aş vrea să mă dau mare.
Dar dacă zic că-s bun nu e trufie,
Căci cum sunt alţii, chiar nu mă priveşte,
Ci ştiu că am avut vicii o mie
Şi-acum în mine floarea înfloreşte.

Oricine este bun de la Natură,
Dar diamantul e îngropat în zgură.

poezie de Octavian Cocoş (28 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să fiu ce azi n-am fost
În ziua mea pierdută:
Înţelegînd al vieţii rost,
Aş vrea să fiu străjer în post,
Şi chiar plătind al jertfei cost,
Eu să rămîn în luptă.
Aş vrea să fiu ce n-am fost ieri
Şi nicicînd înainte:
Prin lumea plină de plăceri,
Să fiu aşa cum Tu îmi ceri:
Să nu m-abat spre nicăieri
Din drumul vieţii sfinte.

Aş vrea să fiu ce alţii nu-s
Şi nici nu vor să fie:
Mergînd prin viaţă spre apus,
Să nu mă las de valuri dus,
Şi să mă 'nalţ mereu mai sus,
Din timp spre veşnicie.

Aproape-aş vrea să fiu oricînd
De cei ce trec prin lume
Sub greul crucii suspinînd,
Dar şi de cei căzuţi din rînd,
Rămaşi în urmă, sîngerînd,
Răniţi fără de nume.

Aş vrea să fiu un simplu glas
Care să strige-ntruna,
Că din al mîntuirii ceas
Secunde doar au mai rămas.
Iar cei de azi nu vin pe vas,
Se pierd pe totdeauna.

Aş vrea să fiu acel argat
La care El să-i spună
Cînd Se va-ntoarce ca-Mpărat,
Privind la tot ce am lucrat
Cu-acei talanţi ce mi-i i-a dat:
"O, bine, slugă bună!"

Şi aş mai vrea să fiu ceva:
O rază lucitoare!
Şi strălucind în lumea rea,
Să duc lumină undeva,
Să încălzesc pe cineva,
Şi să mă-ntorc în soare.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o stanţă în instanţă

Toată lumea fură, fură
Nouă nu ne-a mai rămas nimic
Într-un hal fără măsură
De la mare la cel mic

Cei mai mari îşi fac damblaua,
Cei mai mici aplaudă
Şi-aşa prinde haimanaua
Gustul pentru fraudă

Dacă furi un măr, te leagă
Un jandarm retrogradat
Altul fură-o ţară-ntreagă
Şi apoi e decorat

Unul cară în afară
Via-n geanta diplomat
Da-l aflară. Şi-l umflară
Şi-l lăsară: boss-umflat!

Fură paznicii comori
Meseria e o artă
Dacă ai fereastra spartă
Să nu-i crezi pe oratori!

Altul fură când e noapte
Soarele de la amiezi
N-a făcut din brânză, lapte
Da-i cu ochii pe cirezi

Fură taler de balanţă
Şi statui fără vedere
Magistraţii din instanţă
Care n-au nici o putere

Nu se sinchisesc de probe
Nici de cei ce vând vreun pont
Cât mai costă azi trei robe
Să le-aprobe-ntr-un decont?!

Nici de martori n-au habar
Că vând totul pe arginţi
Când simt banii-n buzunar,
Nu le pasă dacă minţi

Câtă clanţă şi prestanţă
Toată lumea în picioare:
Doamna doctor în instanţă
Domnul, doctor la răcoare!

Câte legi, fărădelegi
Căpeteniile-mpart
Dacă tu mereu te-alegi
Pentru ei, cu capul spart!

Bate nene darabana
Să nu dea deştepţii-n gropi
Că se udă caravana
Şi ne sar pe haine stropi

O să spuneţi c-avem lege
Că şi alţii au mai spus
Care lege stă dreblege
Moţăind cu ochii-n sus

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş mai trăi o dată

Am făcut de toate-n viaţă
Nu regret defel
Şi de-aş mai trăi o dată
Aş face la fel.

Numai inima mea mare
Ştiu c-o să te cheme
Ca de undeva din zare
Să vii mai devreme.

Dar dacă-n a lumii goană
Poate vei uita
Chipul tău ca o icoană
Îl voi căuta.

Şi chiar de bătrâna soartă
Ne va urgisi
Voi străbate lumea toată
Şi te voi găsi.

poezie de Octavian Cocoş (24 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire...

Azi e ziua ta
Fericire eu mereu te - aş purta
Să fi a mea.. Să fi a ta
Asta e puterea ta

Luna confidenta mea frumoasă
Îmi ascultă ruga mea de seară
Soarele eroul meu. Ce-l voi venera mereu
Ne v - a vindeca de greu

Avem nevoie de căldură.. De iubire
Întreaga omenire vrea fericire
Suntem toţi de aceaşi fire
Omenire vă indemn... La Iubire..

Luna mi-a vorbit
Ea a avut un iubit
Dar de el a fugit
Soare mereu pe ea a urmărit

Uşoare fapte în lumea asta mare
Au acum urmare
Dar din iubire nu se moare
Iubirea dă născare
Să ne iubim cu mic cu mare...

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea şi alte dobitoace (Fabula înscăunării)

O vulpe şuie, tinerică,
Ce nu ştia deloc de frică,
S-a hotărât, de dimineaţă,
Că-i musai de-a ieşi în faţă.
Gătită foc, nevoie mare,
Îşi puse coada pe spinare
Şi-n mersu-i sprinten juna vulpe
Îşi etalează-a sale pulpe.
Se-nvârte printre dobitoace,
Campanie de zor îşi face,
Se dă pe lângă-un lup burtos,
Ce e la pungă foarte gros
Ş-are un jilţ în Parlament,
Că vulpea noastră, evident,
Ţinteşte să ajungă sus,
De-aceea şi la bou s-a dus
S-o sprijine în adunare,
Pentr-un fotoliu cât mai mare.
Trecu şi pe la un măgar,
Că vocea lui, se ştie clar,
Când rage pe la adunare
Câştigă orice confruntare
Şi toate cele dobitoace,
Cum zice el – aşa se face.
Propuse, deci, pe juna vulpe,
Ce-l ameţea cu-a sale pulpe -
Ministru chiar atunci, pe loc
Şi iată, niciun dobitoc
Nu s-a împotrivit deloc.

Morala:
Dobitoace mari, vulpiţe
Tupeiste şi pipiţe,
Fiare ale codrului -
În fruntea norodului.

fabulă de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă (18 iunie 2010)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măgarul şi berbecul

Spre imaşul cu fâneaţă oile se-ndreaptă-n turmă,
Cu desagile în spate măgăruşul e la cârmă,
Bun conducător, destoinic, îşi ducea cu greu samarul,
Se oprea păscând în voie, îşi mai îndulcea amarul.

Zarvă mare, hărmălaie s-a iscat deodată-n cârd,
Nimeni nu mai asculta, se bruscau, ieşeau din rând,
Un berbec lânos, puternic, făcu mare tărăboi,
Nu suportă ca măgarul să mai fie şef la oi.

Să-l alunge cu-orice preţ, să-l facă să îşi ia zborul,
Funcţia să i-o preia, să fie conducătorul,
Asta îşi dorea berbecul, agitaţie în masă,
Jinduind demult ciolanul, nu renunţă, nu se lasă.

Într-o zi-îl pândi de-aproape şi-l văzu pe măgăruş
Cu picioarele din faţă priponite de-un ţăruş,
Urmărindu-l tot ce face, de mult aştepta momentul,
Fără să mai stea pe gânduri, declanşă evenimentul.

- Măi, berbece, eşti nebun, mă provoci la un scandal?
O să dăm peste belele şi-o s-ajungem la spital,
Te-aş ruga să fii cuminte şi să-ţi vezi de a ta treabă,
Nu ţi-e sete, nu ţi-e foame, aici e atâta iarbă!

A pornit-o la atac, neînduplecat, berbecul,
Făcu paşii înapoi şi se repezi, zevzecul,
Măgarul c-o piruetă se rotise-ntr-o clipită,
Îi întoarse spatele şi-l lovi cu o copită.

Leşinat căzu berbecul cu picioarele în sus,
Gura-i plină de ţărână nu avea nimic de spus,
În grabă sosi ciobanul să-i dea primul ajutor,
Îl scutură de mizerii şi-l frecă la un picior.

I-a adus şi-un strop de apă să-i mai treacă ameţeala,
Îl repuse pe picioare, apoi îi făcu morala:
-În orice împrejurare nu te arunca orbeşte,
Şeful variante are, nici nu ştii când te păleşte!

fabulă de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicul şi prinţesa

Dinspre miazăzi apare
Un voinic grăbit, călare,
La castelul din pădure
A lui prinţesă s-o fure.

Un castel mare, păzit
De dragonul cel mâhnit...
Stă voinicul, se gândeşte
Cum dragonul păcăleşte.

Dragonu' avea pumnal de foc
Şi vreo şapte alte arme,
Dar cu puţin de noroc
Atunci când acesta doarme,
Voinicul viteaz din fire
Le va lua într-o clipire.
- Şi atunci dragonul mare
Va rămâne mic sub soare!

Armele, ca prin magie,
Îl fac mare ca să fie,
Fără ele e mic, mic,
N-are putere nici-un pic.

Un voinic cum nu e altul
Într-o clipă face saltul,
Pe dragon să-l păcălească,
Cu prinţesa lui să se unească.

Dă ocol castelului,
Ia armele dragonului,
Ş-apoi fără pic de teamă
Pe prinţesa lui o cheamă.

- Dulce floare de cireş
La balcon te rog să ieşi,
Într-a mele braţe sari
Să fugim ca doi hoinari.

Astfel, cum zise voinicul,
Sare fără a ştii bunicul,
Rege ce-mpărţea teroare
În ţinutul 'cela mare.

Şi-amândoi gonesc la vale,
Nimic nu le stă în cale,
Plecară spre miazăzi,
De unde voinicul veni.

Se bucură natura toată,
Voinicul reuşi să scoată,
Pe prinţesă din castel
Să fie mereu cu el.

Cei doi îşi trăiesc iubirea,
Vor afla ce-i nemurirea,
Voinicul şi prinţesa lui,
Dragostea Universului.

poezie de Răzvan Isac (19 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi e ziua...

Azi e ziua cu necazuri, ştiu şi eu ce lumea vede,
ai început să faci nazuri, ochii văd, inima crede.
Prea te-ai depărtat de mine şi tot baţi drumuri greşite,
nasul pe sus de n-ai ţine n-ai avea vorbe ieşite.
Cel ce-aude şi nu crede vine să se lămurească,
întreabă pe cel ce şede ca pândar să te păzească.
Trebuia să vin odată ca să-mi lămuresc părerea,
cât la suflet eşti curată şi cam care-ţi este vrerea.
Am venit şi mi-am dat seama că nu mai meriţi răbdare,
degeaba te-a cuprins teama omului ce nimic n-are.
Ai pierdut toată averea, bogăţia sufletească,
ţi-ai satisfăcut plăcerea, dar a fost numai trupească.
Şi nu ţi-a fost de-ajuns unul, te-ai iubit cu mulţi de-odată,
au, crezut-ai că vreunul s-o mili că nu eşti fată?
Să te fi păstrat fecioară, cea mai mândră dintre ele,
nu tot ce zboară e cioară, mai zboară şi rândunele.
Când puiul cu aţa zboară, degeaba faci temenele,
gândurile te doboară că n-ai destule "lovele".
Trebuia să fii modestă, să mă fi iubit în taină,
dar te-ai cocoţat, celestă, în top "ruşine cu faimă"!
N-are spor nici crezământ cel ce-n lume nu iubeşte,
dragostea e lucru sfânt şi nu se face orbeşte!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi, sprintenă ca o copilă, baba face degrabă leşie, pregăteşte de scăldătoare şi, fiindcă ştia bine treaba moşitului, lă purcelul, îl scaldă, îi trage frumuşel cu untură din opaiţ pe la toate încheieturile, îl strânge de nas şi-l sumuţă, ca să nu se deoache odorul. Apoi îl piaptănă şi-l grijeşte aşa de bine, că peste câteva zile îl scoate din boală; şi cu tărâţe, cu cojiţe, purcelul începe a se înfiripa şi a creşte văzând cu ochii, de-ţi era mai mare dragul să te uiţi la el. Iară baba nu ştia ce să mai facă de bucurie că are un băiat aşa de chipos, de hazliu, de gras şi învelit ca un pepene. Să-i fi zis toată lumea că-i urât şi obraznic, ea ţinea una şi bună, că băiat ca băiatul ei nu mai este altul! Numai de-un lucru era baba cu inima jignită: că nu putea să le zică tată şi mamă.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mare...

Lumea mare şi pustie înaintea mea se-ntinde,
Nici cu ochii, nici cu mintea nu încerc a o cuprinde;
Şi-n ist haos fără margini, fără de-nceput şi rost
Mi-ai dat tu, fiinţă dragă, sufletului adăpost.
Şi de-aceea, mult iubite, când la tine mă gândesc,
Ca şi lumii, eu iubirii, margini nu pot să-i găsesc.

poezie celebră de Veronica Micle din Plimbarea de mai în Iaşi (1872)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbiţi, vă rog

Ne stresează piramida
Care pare mai înaltă,
Şi obida ca omida
Sastisite stau în haltă

Unde este impiegatul
Să ne mişte de pe şine?
Când fac mâţele şpagatul,
Moare lumea de ruşine

Asta-i: nici o bucurie
Neplătită îndeajuns
Când mi-aduc aminte mie,
Nu mi-a stat bine nici tuns

Lăsaţi gluma la o parte
Domnilor, cât mai e timp
Cumpăraţi rapid o carte
De intrare în olimp!

Spuneţi-mi că nu se poate
Şi întorc lumea pe dos
Cine n-o să dea din coate,
O să dea din gură fără de folos

Ziua când îţi rupe graba
Lumea haina pe din dos
Mai bine să stai degeaba,
Decât să lucrezi fără folos

Priviţi la băiatul acela cuminte
Cum se uită la noi de sfios:
El l-a învăţat pe Arvinte,
Să-şi lege pantalonii mai jos

Şi la urma urmei, dacă
Am ajuns de tot povară
Numai vorbele de clacă,
Nu ne scot din baltă-afară

Cine otrăveşte mărul
Nici nu ştie, nici nu-i pare
Rău, dacă ne cade părul,
Ziua în amiaza mare

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce se-ntâmplă?

Ieri, aproape de-asfinţit, tânara ciocănitoare,
Duse vestea in pădure, cum că azi e sărbătoare!
De cu zori, de pe sub frunze, de prin cuiburi si coclauri,
Primii dară deşteptarea, nebunatecii de grauri.
Incepură să se-agite şi să strige-n "ciocu' mare":
"Toată lumea deşteptarea, azi e mare sărbatoare!"
"Ce e frate? Ce se-ntâmplă?" Întrebă bătrânul urs,
Pe vecinul său, vulpoiul, ce-ntro tufă sta ascuns.
"Nu ştiu bre vecine, zău, ce-i cu atâta zarvă mare!"
"Zic să mergem in poiană, îmbrăcaţi de sărbătoare!"
"Nu e rău ", răspunse ursul, scărpinandu-se de-un plop,
"Ca ş-aşa vroiam de-o vreme, să mă lepăd de cojoc."
"Chiar că bine zici bătrâne, că de când s-a încălzit,
am tot zis c-ar prinde bine,
Înc-un rând de năpârlit.

Într-un alt colţ de pădure,
Pe o creangă dintr-un fag,
Stau de vorbă trei stăncuţe:
"Şi cu ce zici să mă-nbrac?"
"Ce-ai surato? Te-ai scrântit?
Sau cumva nu-ţi este bine?
Doar te speli şi-ţi pui un şorţ,
Şi-astai totul pentru tine!"
"Ţi-e necaz că eşti mai mare,
Laso-n pace, ce-ai cu ea?
N-auzisi că-i sărbătoare?
Să se-nbrace cum o vrea!"
"Faceti voi cum vreţi atuncea,
Că eu ştiu ce-am de făcut.
Ne-om vedea la întrunire
Şi-om vedea ce-i de văzut!"
Sub o salcie, la malul râului
Care străbate, pe la umbră,
Pe la soare, din pădure jumătate,
Stau la sfat trei roşioare.
"Ce crezi fată că se-ntâmplă?
Ce-ar putea sa fie oare?"
"Nu ştiu fată, ce contează,
Dacă-i rost de veselie,
Eu ma duc să m-aranjez,
Şi-om vedea noi ce-o să fie!"
Şi-uitea aşa cu mic cu mare
De prin ape şi tufişuri,
De prin pomi şi vagăune,
De prin văi şi lăstărişuri,
Tot ce mişcă prin pădure,
În poiana însorită, începură să se-adune.
Cam vreo două ceasuri bune,
Le luară să se strangă şi-ncă unul
Să-l aştepte şi pe melc ca să ajungă.
Toţi aşteaptă-acum să afle, care-i marea grozăvie,
Şi de ce-nbrăcaţi de gală, trebuiră ca să vie.
Dintr-o data-n luminiş, murmurul de tot se stinse
şi ariciul prea mărit pe un ciot de pom se-ntinse.
"Azi ne-am adunat aice, c-am o vorbă să vă zic,
Spuse dânsul cu-ngânfare mai trăgându-şi de ilic.
"Începând de azi încolo, cam vreo nouă zeci de zile,
Decretez că este VARĂ! S-auzim numai de bine!"

fabulă de George Lache (8 iunie 2010)
Adăugat de George Lache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata democraţie înseamnă cârmuirea poporului prin sine însuşi. Orice democraţie, îşi află, desigur, în fruntaşii săi o călăuză binefăcătoare, dar tot reazimul şi toată nădejdea nu poate s-o aibă decât în propria-i înţelepciune şi propria-i energie. Căutaţi şi îndemnul şi puterea de a înfăptui în voi, şi numai în voi înşivă!

citat din Ion I.C. Brătianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!