Idilă

De-atâtea zile plânge Cerul!
Chiar şi-n această dimineaţă
Pământul şi-a-nălţat reverul,
La gât şi-a pus fular de ceaţă.

Şi toate văile-şi îmbracă
În voaluri umede, lăptoase
Şi roagă Cerul să mai tacă,
Destul cu toanele-i ţâvnoase!

Dar Cerul stă posomorât,
Cu norii traşi vârtos pe frunte,
Priveşte spre Pământ urât,
Trimite Ploaia să-l înfrunte.

A pus sechestru peste Soare,
Nu-l lasă-o clipă să se-arate,
Nu ştiu ce supărare are,
Că doar Pământu-i este frate.

La stele şi la Doamna Lună
A pus de strajă nori şi vântul,
Le-a pedepsit de-o vreme bună
Să nu se vadă cu Pământul.

Plutea în aer dezolarea,
Insuportabilă-aşteptare,
Toţi munţii, apele şi marea
Puneau aceeaşi întrebare.

Frumoasa Lună bănuia
De ce plângea atâta cerul,
Chiar foarte sigură era
Pe unde şade adevărul.

S-a hotărât să îi vorbească,
Să ia sfârşit această stare,
Nu mai dorea să-l chinuiască,
De-ajuns cu-atâta supărare!

"Pământul, eu l-am mângâiat
Cu raza mea de la distanţă,
A fost un gest nevinovat
Ce n-are nicio relevanţă.

Nu fi gelos! Doar ştii prea bine
Că-n veci eu nu te părăsesc,
Voi sta mereu aici cu tine,
La tine-n braţe eu trăiesc."

Măreţul Cer s-a luminat,
În patru zări trimise Vântul,
Toţi norii negri-a alungat
Şi Soarele-a umplut Pământul.

poezie de Mariana Dobrin din Raiul cuvintelor (9 august 2005)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă

Când vara este-n amiază,
seceta se instalează.
Câmpia plânge cu dor
după ploaia unui nor.
E căldură-îngrozitoare.
Totul în natură moare.
N-a mai plouat de o lună.
A secat apa-n fântână.
Nici la izvorul din vale
apa nu-şi mai taie cale.
Peste tot pământul crapă,
că cerul nu-l mai adapă.
Ţăranii, genunchi îndoaie
şi se roagă Sfntului,
să dea o bură de ploaie
pe faţa pământului.
Ruga le-a fost ascultată
şi din cerul plin cu nori,
a-început să plouă-îndată
peste oameni, peste flori.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţine vorbe rosteşte natura! Vântul sălbatic nu ţine toată dimineaţa, ploaia-n şuvoaie nu ţine-o zi întreagă. Cine stârneşte vântul şi ploaia? Cerul şi pământul. Dacă nici Cerul şi pământul nu le pot face să dăinuiască cum o să poată oamenii?

Lao Tse în Cartea despre Dao şi Putere
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul îndură ...

Vântul vâjâind
Viscolul vuind
Valuri vălurind
Dureri de natură.
Zile zămislind
Zale zornăind
Zone zbuciumând
Pământul îndură.
Ploaia picurând
Plaurii plutind
Planeta plângând
Natura e udă.
Marea murmurând
Munţii mălurind
Minţile muncind
Cerul să le-audă.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Energii necunoscute

Un ţinut numit pământ
Energii necunoscute
Domnul este permanent
Între viitor şi zilele trecute

Bogăţii pe forme rotunde
Suflete mici în mâinile sale
Credinţa în sufletul pătrunde
Sfinţită e apă ce curge agale

Un strigăt ce sfarmă o piatră
Ecou repetat ajunge la stele
Cerul deschide o poartă
Ploaia cade pământul să-l spele

Mişcă pămîntul sub talpă
Iar vântul împrăştie norii
Acoperit este ţinutul cu iarbă
Zâmbeşte pământul apar zorii

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul şi pământul

Cerul şi pământul este-n sărbătoare,
S-a născut Mesia, marele Împărat,
Pruncul sfânt promis, Lui să-I dăm onoare,
Fie-n veci de veci binecuvântat.

Peste tot răsună imnuri minunate,
Glorie, Osana, s-a născut Isus,
Se aud cântări, voci binecuvântate,
Bucurie sfântă la toţi ne-a adus.

Cor de îngeri cântă, ceru-ntreg răsună,
Mare-i bucuria-n cer şi pe pământ,
Prin a lor cântare aduc vestea bună,
S-a născut Mesia, Isus, Domn preasfânt.

Cerul străluceşte, raze minunate,
Lumină divină de la Dumnezeu,
Mii de îngeri cântă, glasul lor străbate,
Cerul şi pământul, pentru Fiul Său.

S-a născut Mesia, o, ce bucurie,
Să cântăm şi noi cu îngerii în cor,
Slavă şi onoare, Lui în veci să-i fie,
El e al nostru Mire şi Mântuitor.
Amin

poezie de Ica Drăgoi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul este de-ajuns

Prin dealuri fluieră vântul
Munţii se scaldă grijulii
Cerul ce sărută pământul
La lumina Lunei argintii

O mână am întins spre tine
M-a îmbrăţişat doar vântul
Şi sărutări în păr îmi pune
Iubindu-ne etern cu gândul

Aripi de vânt trimite şoapte
Iar Luna albă ne veghează
Iubirea-i tăinuită -n noapte
Atunci când soarele visează

Rămânem suflete pereche
Un răsărit ajunge la apus
Gândul şopteşte în ureche
Ne iubim visul este de-ajuns

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantec

N-a fost să fie mai frumoasă pasăre decât omul
Inima lui cuib de nesfârşite iubiri
Cerul, corola albastră pe care se aşează norii să plângă
O imensitate pământul cu greieri cântând,
Lasă-ne Doamne mereu liberi
Azi şi mâine şi poimâine,
E-o vreme când vom zbura singuri spre Tine.

Dumnezeu din când în când
Obişnuieşte să ia câte o mână de stele
Blajin, le împrăştie peste pământ
Răsar atunci oameni lumină...
Ia uite-i cum aleargă mângâind ierburi,
Nu-i aşa Doamne că pământul e-o minge?

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de Ildico Asandei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragiatul

Plutesc în derivă spre Nord, pe Atlantic
Cătând orizontul limanului Scandic
Căci doar o părere, departe-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât noaptea şi vântul.

Pe neagra oglindă de ape mă duce
Un rest de catarg, înfipt ca o cruce
Pe-un lemn ce odată corabie-a fost...
Sau poate-o nălucă, plutind fără rost.

Cu secera Lunii aş vrea să retez
Oceanul de smoală şi-al nopţilor miez
Dar sus e Selena, iar mâna mi-e grea
Abea de mai ţin lemnul vâslei cu ea.

Spre Nord, către ţărmul visat, călăuză
Mi-a Steaua Polară, pe-a cerului spuză
Doar norii -ah, norii- să-i spulbere vântul
Căci negru de-i cerul, pierdut e pământul.

Dar vai, norii aprigi se-adună pe cer
În haite flămânde cu suflet de fier
Şi stelele pier, rând pe rând, câte una...
Cum şuieră vântul! Cum tremură Luna!

Ce ploaie grozavă pe suflet m-apasă
Mi-alunecă vâsla, dar nici că-mi mai pasă!
Departe, spre Nord, o himeră-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât ploaia şi vântul.

poezie de Mihail Mataringa (9 mai 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge cerul

Plânge cerul în hohote,
tone de lacrimi
scăldând pământul.
Tună şi fulgeră
parcă blestemând vremea.
şi curg, curg mereu
mii şi mii de picături.
Vântul supărat
îndoaie copacii
în timp ce ploaia-i loveşte.
Natura dezlănţuită
trimite fiori reci
oricărei fiinţe.
Şi plouă, plouă, plouă...
Cerului nu-i seacă lacrimile..
Mi-e dor să-mi fie dor
de ploile copilăriei,
dar... ploaia de azi
mă nelinişteşte;
înfiorarea vremii
strecoară tainice gânduri
în mintea-mi răvăşită.
Continuă să plouă,
deşi cerul îşi luminează faţa.
Plouă asemeni unui plânset
ce pare să se sfârşească.
Vântul oftează lung,
iar lacrimile i-au secat.
Liniştea îmbracă natura,
iar seara se-aşterne încet
ca o pătură pufoasă.

poezie de Carmen Munteniţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cucerirea spaţiului

Într-un sat,
Fiecare casă e un templu,
Fiecare familie.
Pământul e dedesubt,
Cerul, deasupra.

La mine, la bloc,
Vecina de la etajul 4 e pământul,
Cea de la etajul 5 e cerul;
Şi gata.

Dacă mai continuăm aşa,
Doamne fereşte,
Vom ajunge la biserică,
Duminica, Sâmbăta
Şi-n alte zile sfinte,
Programatic.

Va exista o clădire de biserici,
Aşa cum există clădiri de birouri.

Biserica noastră, să zicem,
Dacă nu va fi doar a mea,
Se va găsi la etajul cutare
Al complexului cutare.

Cred că bisericile vor fi
Din ce în ce mai multe,
Numărul figurilor care le conduc
Progresând geometric.
Vor fi nu doar multe, ci şi mari
Aceste figuri.

Dacă, privind în jur,
Voi spune cuiva
Că nu văd nicio biserică,
Mi se va răspunde, zâmbind,
Că lipsa de spaţiu chiar e o problemă,
Pământul e tot mai puţin!

Bă, le voi răspunde, poate,
Cerul e tot mai puţin
Când pământurile toate
Omului îi aparţin!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (20 iunie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veghetori

Cerul nopţii e veşmântul,
Veşmântul împăratului,
Ce veghează Pământul,
Pământul nimănui.

Cerul zilei e veşmânt de zeiţă,
Fiica împăratului nopţii
Blândă şi gingaşă copiliţă,
Biruitoarea morţii.

Cărţile toate în taină descriu,
Ce fel e minunata lume-a lor,
Un nemaintânlit pustiu,
Pietre ce zilnic mor.

Vor fi mereu când soare nu-i,
Pe cer în zori de dimineaţă,
Împăratul şi cu fiica lui,
Zâmbind Pământului din ceaţă.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatorul

Peste tot mă văd doar pe mine
Nu există om care să nu-mi semene
Şi nici măcar un animal
Care să nu geamă cu glasul meu
Pe unde calc pământul se despică
Iar morţii poartă chipul meu
Cerul şi pământul, după mine au fost făcute
Soarele, luna şi întreg universul
Mă urmăreşte cu mii de feţe ale mele...
Nu ştiu de unde şi până unde
Această stranie şi nebunească asemănare
Că doar sunt un simplu Dumnezeu

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna Dumnezeiască

Renaşte pământul
Îmbrăcat în culoare
Porneşte şi vântul
Prin raze de soare

Lacrimi de ploaie
Dansează prin flori
Râuri curg şuvoaie
Apar muguri în zori

Şuieră vântu-n fîneţi
Culege iarba uscată
Aleargă iepurii isteţi
Semn de vară bogată

Cerul îşi scutură norii
Pământul înverzeşte
Vin în cârduri cocorii
Sus cerul ne iubeşte

În grădină un cais
Gata să-nflorească
O livadă ca din vis
Mâna Dumnezeiască

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Plouă, plouă şi iar plouă.
Norii din Cer cu îndârjire plouă.
Puterea Naturii ne-o demonstrează nouă
Să nu-o uităm măcar când plouă!

Pământul cu apă s-a îmbibat
Apele în râuri s-au umflat
In puhoaie s-au transformat
Ogoarele s-au inundat.

Păsările, in loc să cânte
Spre adăposturi au zburat
Vitele nu pot sta la păşunat
Fructele s-au decimat
Legumele s-au perimat.

In case apă a intrat
In noroi s-a transformat
Oamenilor mult de lucru le-a mai dat!
Privind spre nori ei s-au întrebat
Cerul de ce s-o fi mâniat
De nu se mai opreşte din plouat?

De Natură am uitat
S-o respectăm am neglijat
Am cules ce-am semănat!
Cerul cum să ne fi iertat?

Dar, iată, ploaia vine, norii pleacă
Spre alte zări acum se îndreaptă
Dar, învăţătura lor ne-o lasă:
Oricât Omul ar încerca
Natura nu o poate subjuga!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E normal ca cerul să tacă, atâta timp cât pământul se roagă!

aforism de Octav Bibere
Adăugat de Octav Bibere
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara

Vara – cuvânt minunat...
Când boarea stăpâneşte cerul
Şi lumea-i plină de mister,
Când pică ploi de flori de stele
Peste pământul înverzit
Şi fragedele rămurele
În cânt de vis s-au înfrăţit,
Când într-o lume de culori
Se-mparte cerul şi pământul,
Eu mă trezesc cu tine-n gând
Şi leagăn viu îmi e cuvântul...

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut cerul sărutând pământul

Am văzut cerul sărutând pământul
şi pământul visând...

Roua de azi noapte – prima rouă
i-a spălat obrajii verde buratec...
rădăcinile, arămii sunt grele
de focul ce le străbate venele...

Am văzut primăvara râzând!
desculţă, floarea de păpădie întrecându-se
cu lumina de aur a grâuşorului
ispiteşte ochiul, scăldându-se
în baia aceasta virgină
răcorindu-se...

Am văzut cerul sărutând pământul!
cristalele albe căzute discret
s-au aşezat pe noile veşminte ţesute
în taină cu florile de safir...
diamantele de rouă – ofranda unei iubiri tainice
de noapte...
am văzut cerul sărutând pământul!

poezie de Elena Olariu din din vol."Şoapte înscrise pe frunze" (2010)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre stele căzătoare

Din înaltul cerului senin
Unde e stăpân doar Sfântul,
Stele se desprind şi vin
Să-îmbrăţişeze pământul.

Luna, mamă iubitore,
Noaptea, când nu bate vântul,
Trimite stele căzătoare
Să viziteze pământul.

Tera, ca o gazdă bună
Le primeşte-n ospeţie.
Ba le-îndeamnă să rămână
Pe pământ, o veşnicie.

Copilele lunii primesc
Pe pământ să locuiască.
Dar... cu nostalgie privesc,
Înalta boltă albastră.

poezie de Dumitru Delcă (16 septembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia te-ai dus

S-a înnorat şi cerul şi pământul...
Şi cerul şi pământul e-n apus...
Sunt sângerii şi sufletul şi gândul
De când te-ai dus, oh, da, de cândt te-ai dus...

Plouă pământul lacrimă amară
Mustind tăcut din cerul amărui...
Plouă şi-n mine şi căsuţa-ţi plânge...
Şi câinele ce azi e-al nimănui.

La poartă, mamă, scârţâie fântâna...
E şanţul ruginit şi obosit,
Iar casa ta cu lacăte e-nchisă,
Dar ele, scumpă mamă, n-au murit.

Abia te-ai dus... şi vezi?! Mi-e dor de tine...
În vânt se simte mângâierea ta.
Mi-aplec genunchiul şi te chem, măicuţă,
Dar piatra de mormânt e-atât de grea!

În ochii mei se oglindeşte doliul
Şi-atâtea amintiri măicuţă bună,
Dar glasul astăzi, nimeni nu-l ascultă,
Tu nu mai poţi să mă mai strângi de mână.

Singurătatea te-a ascuns acolo
Unde în timpuri ne vom regăsi,
Trepte transcendentale urci măicuţă,
Iar eu te plâng în fiecare zi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!