Dezamăgire

Să ştii c-ai fost luat în seamă
Atât cât ai avut de dat,
Apoi ţi-au adresat sudalmă
Şi răni în suflet ţi-au săpat.

De munca ta s-au folosit,
Te-au dus cu preşul, binişor,
Cu meritul, te-au păcălit,
Îl trec grăbiţi în contul lor.

Prin tine vor doar ei să crească
Şi-ţi exploatează-al tău talent,
Dar când le ceri s-o recunoască
Îţi spun că eşti impertinent.

Te pun la colţ că n-ai obraz,
C-ai îndrăznit să ai păreri,
Te trec pe listă, după caz,
Duşman de azi, nu bun ca ieri.

Ei şi-au atins cu tine scopul,
Acum te-aruncă la gunoi,
Tu suflet mult ai pus în totul,
Îar de la ei primeşti noroi.

E jocul lor, tu nu ai loc
În măsluitele lor cărţi,
N-ai cum să intri-n acest joc
Şi baţi la ferecate porţi.

Sunt multe cruci de dus în viaţă.
Să nu te laşi de ele-nfrânt,
Chiar dacă răni îţi fac pe faţă,
E şi lumină pe pământ!

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai luat învăţătură decât de la cei care te-au admirat şi au fost îngăduitori faţă de tine şi de la cei care ţi-au făcut loc, pentru a-ţi putea continua drumul? N-ai luat învăţătură şi de la aceia care ţi-au stat împotrivă şi s-au aşternut de-a curmezişul drumului tău, pentru a te împiedica să mergi înainte?

citat celebru din Walt Whitman
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii larg la inimă

Fii larg la inimă şi darnic,
fă binele cu pas tăcut.
Că n-ai făcut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea făcut.

Ascultă sfatul şi-ndrumarea,
îndreaptă-te când eşti mustrat.
Că nu asculţi, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai ascultat.

Mergi fericit în orice vreme,
oriunde te-ar chema Isus.
Că nu te-ai dus, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi că prea te-ai dus.

Fii răbdător până la moarte,
oricât de-adânc ai fi brăzdat.
Că n-ai răbdat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea răbdat.

Iubeşte cald întotdeauna,
chiar şi pe-acei ce te-au zdrobit.
Că n-ai iubit, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iubit.

Şi iartă plin de bunătate
tot răul pe nedrept purtat.
Că n-ai iertat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iertat.

Din ce-ai văzut să ai credinţă
şi pentru tot ce n-ai văzut.
Că n-ai crezut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea crezut.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii... alţii

... unii spun c-ai plecat,
alţii râd c-ai venit
ceilalţi zic - te-au uitat,
restul strigă - nimic
nu mai e din ce-a fost,
nu mai sunt amintiri
a rămas doar un gol,
înrămat în priviri

uni spun - te-au iubit,
alţii strigă că nu
unii mint că pe tine,
alţii plâng - cică tu...
numai eu ştiu prea bine
că n-ai fost un delir
deşi mulţi alde mine
te-au tratat cu sictir

unii spun – vei veni,
alţii plâng – niciodată
unii strigă cică-i chin,
ura asta curată
numai eu ştiu prea bine
că oricum vei veni
şi golgota din mine
numai tu vei iubi...

poezie de Iurie Osoianu (3 aprilie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă crucea părăsită

La o margine de codru, pe-o colina însorită,
Lângă potecuţa-ngustă, stă o cruce părăsită.
Răstignit in patru cuie, prăfuit de ani şi vreme,
Stă Hristos uitat şi singur, peste El timpul se cerne!

Doar un biet copil ce zilnic paste turma de mioare
Se opreşte să se-nchine, şi se-ntreabă cu mirare:
"- Cât mai poţi să rabzi, Hristoase, cuiul şi singurătatea,
Nu Ţi-e frica de-ntuneric când se-aşterne-n codru noaptea?

Nu Ţi-e foame, nu Ţi-e sete, n-ai pe nimeni lângă Tine,
Eşti şi Tu la fel de singur, eşti orfan la fel ca mine?
Eu pasc turma de mioare ca să-mi dea un colţ de pâine,
Cel ce e stăpân pe turmă... azi îmi dă... dar nu ştiu, mâine!

Ţi-am adus un colţ de pâine, e mai veche, dar e bună,
Sunt prea mic... nu pot ajunge, să-ţi dau jos acea cunună
Şi să-Ţi scot din frunte spinii, care pielea Ţi-au străpuns.
Cum sa fac, că-s mic, Hristoase, şi n-ajung aşa de sus?

Ţi-am adus şi apă rece, că Ţi-o fi amar şi sete,
Ei Ţi-au dat oţet şi fiere, da' zic: Dumnezeu să-i ierte!
Că şi astăzi trec grăbiţi şi nu vor să se oprească,
Chinul să Ţi-l uşureze, setea să Ţi-o ostoiască!

N-ai nici haină, n-ai nici cuşmă, pentru când o fi mai rece,
Dar îţi las a mea cămaşă, că nu ştiu când 'oi mai trece.
N-am mai multe, că aş vrea să-ţi mai las, să ai de schimb,
Dar ce văd?! Sau mi se pare? Ai în jurul Tău un nimb?

Ooo... nu pot să cred, Hristoase, că-ntinzi mâna către mine,
Că nici cuiul nu mai poate, răstignit a Te mai ţine!"
"-Drag copil, grăieşte Domnul, Crucea mea n-ar mai fi grea,
Dacă ar veni cu toţii, cu iubire lângă ea.

Şi eu sunt Păstor la oi, mi-am dat viaţa pentru ele,
Multe au plecat din staul, eu le caut cu durere
Şi le-aştept sa se întoarcă, să le mân către păşune
Cu iubirea mea cea sfântă, eu le strig ca să se-adune!

Tu eşti mic, da-n suflet mare şi bogat cum alţii nu-s,
C-ai întins un colţ de pâine şi-ai dat apă lui Iisus
Şi-ţi voi da, când va fi vremea, apă vie şi merinde,
Viaţă veşnică şi Raiul, pentru dragostea-ţi fierbinte!"

Şi i-a pus Hristos, pe creştet, mâna Sa cu răni de cui
Şi-a mâncat din pâinea tare, pusă înaintea Lui.
Binecuvântând orfanul şi gustând din apa rece,
S-a urcat din nou pe Cruce, pentru cei ce vor mai trece!

poezie de Eliana Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii nu mor niciodată - In memoriam Adrian Păunescu (mentorul generaţiei în blugi)

Cât ai fost printre noi, prea mulţi pigmei grăbiţi,
Te-au umilit profund şi ţi-au sărit în spate,
Îţi aminteau prea des de vechile păcate,
Dar noi ştiam prea bine că mulţi erau mânjiţi.

În loc s-aleagă-atent doar grâul de neghină
Şi pulberea de stele cu cinste s-o păstreze,
S-o pună-n faţa noastră şi să ne lumineze,
Au scormonit adânc şi ţi-au găsit doar vină.

Puteau să-ţi stea alături şi chiar să te urmeze
Pe drumul de rubine clădit în poezie,
Nu să urzească planuri cu-atâta fantezie
Ş-oricare pas al tău doreau să-l anuleze.

Ba că vorbeai cam mult ş-ades plictisitor,
Ba c-ai scris kilograme şi e maculatură,
Ba că tupeul tău a fost făr' de măsură
Când te-ai vrut şi tribun... ai fost un profitor.

Ş-acum şi înainte ai dat cu barda-n lună,
Toţi caii nărăvaşi ţi-ai alergat cu spor,
Jucând un rol perfect‚''plângând'' pentru popor,
Când, în realitate, tu semănai furtună.

Dar cu rebelu-ţi geniu la mulţi le-ai dat răspuns
În fluviul tău de versuri ce greu l-au inghiţit
Şi sufletu-ţi sensibil ades ţi-au ciopârţit,
Te-au aşteptat la colţuri, cu sete te-au împuns.

La căpatâiul tău acum e-nghesuială,
Vin chiar şi-acei " prieteni" ce crunt te-au sfârtecat
Cu-aceeaşi limbă aspră cu care te-au spurcat
Se ploconesc, maestre, şi cu mult zel te spală.

Tu pentru noi ai ars, o flacără ai fost,
Ai vrut să ne vezi liberi şi pentru pace-ai plâns,
Oştirile de tineri în jurul tău ai strâns
Ş-atâtea generaţii găseau în tine-un rost.

Istoria şi timpul te-or cântări mai bine,
Vor înclina balanţa spre adevăr şi-atunci
Cu toţi vom respecta mai dreptele porunci
Şi limpede vom şti povestea despre tine.

Chiar dacă n-or vrea unii de tin' să se mai ştie,
Să nu fi mânios, nu te-om uita în veci,
În fruntea poeziei tu mândru o să treci
Şi în literatură vei fi prezenţă vie.

poezie de Mariana Dobrin (6 noiembrie 2010)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei

Ochii mei ţi-au dăruit
sclipirea stelelor
prin albastrul infinit
din adâncul mărilor.

Ochii mei te-au dorit
vis de fată-ndrăgostită
prin reveria de argint
din privirea adormită.

Ochii mei ţi-au visat
dorinţele sufletului
prin aleile din parc
din rătăcirea gândului.

Ochii mei te-au urmărit
al primăverii zefir
prin zborul liniştit
din licuricii de safir.

Ochii mei ţi-au zâmbit
strălucirea soarelui
prin focul mocnit
din adâncul sufletului.

Ochii mei ţi-au dedicat
prin versuri rimate
cel mai preţios smarald
din poeziile create.

Ochii mei te-au adorat
iubite, înger – ireal
prin curcubeul desenat
din puritatea de cristal.

Ochii mei ţi-au lăcrimat
ploaia amintirii
prin suavul picurat
din tristeţea despărţirii.

Ochii mei acum sunt cenuşii
şi-au pierdut strălucirea
de umbre şi neguri fumurii
când le-ai furat tu iubirea.

poezie de Elena Seceleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Toată viaţa scrii, gândeşti,
Apoi în cărţi tipăreşti,
Trece viaţa, îţi trec anii,
Nu ai timp să-ţi mai iei banii,
Ori să-ţi câştgi ce ţi-au luat tiranii,
Ce folos! Cât trăieşti,
Zi şi noapte tot munceşti,
Nu te bucuri de nimic,
Să ai parte doar un pic...
După moarte toţi se uită,
Apoi scrisul ţi-l aruncă.
Mulţi nu ştiu aprecia,
Zic că nu e munca ta.
N-ai simţit cât ai trăit,
Că eşti apreciat un pic.
Cine nu simte, nu ştie,
Poate avea cărţi o mie...
De-ar citi, s-ar îmbogăţi
Şi alţii l-ar pomeni.
Cine-i bogat de cultură,
Creşte verde în natură
Şi nu-l uită lumea bună.
Pe mormânt cresc floricele,
Îngerii cu luminele;
Te conduc în Rai cu ele...
Să te odihneşti puţin,
Că viaţa ţi-a fost un chin.
Nu te-ai bucurat în viaţă,
Dumnezeu îţi dă speranţă,
Te are în grija Lui,
În grădina Raiului.
Acolo e loc pentru tine,
De n-ai avut noroc în lume.
Mulţumesc lu Dumnezeu,
Că trăiesc şi n-o duc rău,
Am fost om fără noroc,
A mea ştiinţă n-a avut loc.
La cei răi le-a stat pe spate,
Să le-ajungă mai departe.
Îmi doresc doar sănătate,
Dumnezeu mi-o face parte,
Să trăiesc, să am de toate.
La nime nu cer nimic,
Doar dreptul meu – lucru mic.

poezie de Valeria Calma Pleşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, femeie!

Te-au zămislit din spuma mării Zei,
să-ţi fie tenul fin, catifelat,
culoare roz din trandafir ţi-au dat
şi te-au înmiresmat cu flori de tei.

Ca de gazelă trup ţi-au modelat
să fie suplu şi în şold ţi-au pus
mici unduiri din valul nesupus,
la ţărm când se întoarce înspumat.

Pentru-abanosu-ţi păr, fără de ştire,
un caier au furat din miez de noapte,
fir lung au tors şi împletind în şoapte
din stele-au strâns puţină strălucire.

În iris ţi-au pus verde-n tonuri blânde,
dar şi mister dintr-un străfund de lac,
drept gene sunt doi fluturi ce-şi desfac
aripile cu gesturi tremurânde.

În suflet ţi-au sădit piersici în floare
şi-au cuibărit în ei un pitpalac
ce cântă ne-ncetat, privind buimac
cum din nimic ştii să zideşti altare.

Din cupe de cleştar ţi-au dat să bei
iubire pură, cu parfum de mosc
de-atunci, poeţii toţi te recunosc
şi te îmbracă-n versuri, din condei.

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec deplin

N-ai dezmierda de n-ai şti să blestemi.
Surâd numaim acei care suspină.
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
cu mâna ta n-ai unge răni străine,
N-ai jindui după frânturi de rai,
de n-ai purta un strop de iad în tine.

Că nu te-nalţi din praf, dacă nu cazi
cu fruntea jos, în pulberea amară.
Şi dacă-nvii în cântecul de azi
e că mureai în lacrima de-aseară.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama şi tata ţi-au spus că te iubesc şi că vor avea grijă de tine. Acum sunt pensionari sau nu mai sunt deloc şi tu încă aştepţi ca cineva să aibă grijă de tine. Guvernul ţi-a promis un job, un nivel de trai şi guvernul nu e în stare de nimic. Te încălzeşte asta când vezi că nu îţi permiţi mai nimic? Iubita sau iubitul ţi-au jurat dragoste eternă şi acum te-au părăsit. Te-au trădat. Te simţi mai bine ştiind că eşti îngerul neprihănit şi că celălalt e vinovat pentru suferinţa ta? Vezi? La asta mă refer când spun că să nu îţi asumi responsabilitatea te face sclav. Cineva trebuie să fie responsabil. Şi când nu eşti tu şi e altul, nu mai ai nicio putere pentru a face ceva bun în viaţa ta. Cum ai putea să schimbi ceva ce nu e responsabilitatea ta? În acelaşi timp, să fii o persoană responsabilă cere un preţ. Ai sau nu ai chef, de tine depinde totul. Ai obosit? Nu e nimeni care să îţi ia locul şi să îţi facă treaba.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete, sărace...

Ţi-am şters lacrimi de durere,
Te-am pansat prin rugăminte,
Ţi-am stors din străfunduri, fiere,
N-ai luat învăţăminte!

Vii mereu târâş pe coate,
Cu trădări, vise pierdute,
Eu, durerea, nu-ţi pot scoate,
Nici să lupt ca pe redute.

Înădesc cum ştiu, stângace,
Din ce-ai mai rămas, sărmane,
Sper să pot, nu-s prea dibace,
Am doar înzestrări umane.

Zdrenţuit şi fără vlagă,
Oh! ţi-aş pune şi perfuzii,
Ai şi răni... iar ici, o plagă
E deschisă de iluzi.

Sângerează... Biet de tine,
Cum să te feresc de rele?
Ai pierdut şiroaie line,
Am umplut vreo cinci ulcele.

Eşti prostuţ, naiv din gene,
Te-au vândut ca şi la piaţă,
Şi te-au sfârtecat hiene,
Ţi-au cotrobăit prin viaţă...

Stai să te cârpesc cu grijă,
Nu mişca că eşti rărit,
Şchiopătezi... ţi-aş pune tijă,
Parcă eşti măcelărit!

Şi te-am dojenit ca mama
Ce-şi povăţuieşte pruncul,
Ori eşti surd, ori nu iei seama,
Guşti durerilor, adâncul...

Te-am strâns pe bucăţi, fireşte,
Ca pe-un puzzle cos bucata
Pe unde se potriveşte;
Fac zigzaguri... şi eşti gata!

Ai grijă că viaţa-i dură,
De mai pierzi din bucăţele,
Te răceşti... de n-ai căldură
Te vei stinge, sufleţele...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi jigni, dacă n-ai fost jignit. Nu poţi lovi, dacă n-ai fost lovit. Nu poţi minţi, dacă n-ai fost minţit. Concluzia? Rănile sufleteşti şi-au lăsat amprenta asupra ta şi a personalităţii tale şi ţi-au schimbat caracterul şi comportamentul. Să fim mai buni zic! Să nu mai dăm ocazia să perpetuăm acest blestem! Să procedăm diferit, prin bunătate, toleranţă şi înţelepciune! LUMINĂ. IUBIRE. IERTARE.

aforism de Adina-Cristinela Ghinescu din Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea, tărâm de vise, frumuseţi pe guri de rai,
Ape clipocind la vale, codri verzi, lanuri bălai,
Te-au furat, te-au sărăcit şi te-au jupuit hingherii,
Fără milă ţi-au secat drumul laptelui şi-al mierii.

Ţara mea, te-au dezbinat, să-i înduri n-ai să mai poţi,
Guvernanţi penali, corupţi, ţi-e scârbă să-i mai suporţi,
Au scăpat de închisoare, sunt curaţi, li s-a şters totul,
Se întorc iar la putere, vin să ne cerşească votul.

Ţara mea, izvor de lacrimi ţi-a umplut obrazul sfânt,
Te-au batjocorit jigodii, blestemaţi pe-acest pământ,
Nocive, defecte chipuri, soi de mizerii umane,
Depravate prototipuri lăcomind după ciolane.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, cu suişurile şi coborâşurile ei, te poate duce pe culmi nebănuite. În tot acest timp, nu uita de cei care ţi-au fost aproape - cei care ţi-au dăruit un zâmbet necondiţionat, cei care ţi-au dat o mână de ajutor pentru a te ridica în momentele dificile şi cei care te-au împins de la spate când deja tu nu mai credeai că există lumină dincolo de întuneric. Mulţumeşte-le şi fii recunoscător pentru toate pentru că acele momente te-au transformat în persoana care eşti astăzi. La rândul tău, oferă-le şi tu celorlalţi acel umăr pe care să se sprijine - vei vedea că prin aceasta şi viaţa ta va primi o nouă nuanţă - o nuanţă a bunătăţii împărtăşite care îţi va lumina chipul şi sufletul.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mister

La început cristal neprelucrat ai fost.
Şi te-au rotit prea mult, te-au şlefuit, dar fară rost
Căci ţi-au ştirbit volumul strălucirii
Prin fapte, chiar şi mecanismele gîndirii.

Şi eşti un fel, aş zice, de mister...
Descoperit, care e în umbra sau ungher,
Şi eşti fiinţă nu o creaţie absurdă şi obscură
Dar cu ardoare mare te lovesc şi nu se îndura.

Mai eşti mister, învăpaiat de laudă şi desfrînare,
POvara celor ce te huiduesc cu multa nepăsare.
Şi te-au lăsat plutind în mişuna tradării
Ca mai apoi, să fie loc de felul îndurării.

poezie de Nicolae Cojocaru
Adăugat de Nicolae Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te văd înviat

Privind spre Tine prin credinţă
Te văd, Isuse, înviat
Noianu-ntreg de neputinţă
Bine-nţeles, s-a dărâmat.

Te văd... şi ştiu evenimentul
Când ai ieşit din noaptea grea
Cu Tine biruim torentul
Şi împliniri putem avea.

Privirea Ta cuceritoare
Îmi spune că, în veci, eşti viu
Din răni Tu faci o sărbătoare
Şi-aşezi verdeaţă în pustiu.

Te văd acum nu pe o cruce
Şi nici în grotă-nmormântat
Ci-ntr-o grădină ce produce
Un rod atât de savurat.

Au vrut să fii-n eternitate
În acel vid nemărginit
N-au procedat după dreptate
Atunci când ei Te-au răstignit...

Dar planul conceput în Slavă
Se împlinea sub ochii lor
Trei zile stat-ai în epavă
Dar ai ieşit, biruitor.

Îţi văd, desigur, şi cununa
Dar nu din spini ce-nţeapă greu
Mă fericeşti întotdeauna,
Nu mă laşi singur pe traseu.

Dovadă c-a fost înviere?
Te-aud, Te văd; nu mă-ndoiesc
În suflet simt o adiere,
În harul Tău mă adâncesc.

Că-mi cercetezi viaţa toată
E semn că n-ai rămas în vid
O, vorba Ta înmiresmată
M-ajută să dărâm un zid.

Citesc pe chipul Tău candoare
Şi înţeleg ce vrei să-mi spui
Trăieşti să-nving în încercare
Balsamul Tău pe răni să-l pui.

Ţi-aud apelul plin de viaţă
Chemându-mă să Te urmez
Prin ger, prin foc, prin densa ceaţă
C-atunci victorii-nregistrez.

Găsesc o pace-n Înviere
Ce-n altă parte n-o găsesc
Trimite, zilnic, mângâiere
Şi un elan dumnezeiesc.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Mai bine explică-mi de ce te-ai separat de colegii tăi? Doar din cauza cuvintelor pe care ţi le-a adresat colega ta preferată? Te-au deranjat atât de mult?
Lucian: Ai auzit ce mi-a spus, aşa-i? Iar dacă ştii, de ce mă mai întrebi?
Sonya: Repet, ceea ce s-a întâmplat, nu-ţi justifică deloc comportamentul, nici decizia luată. Doar dacă... O iubeşti atât de mult?
Lucian: Cum?! Pe cine?
Sonya: Nu te preface. Ştii bine pe cine, doar nu eşti prost. Pe cea care ţi-a adresat acele cuvinte. De aceea te-au deranjat atât de mult cuvintele ei?
Lucian: Nu, nu-i vorba despre asta.
Sonya: Atunci despre ce?
Lucian: Nu ştiu... Poate că am greşit. Trebuia să mă fi gândit mai bine înainte de a fi luat o asemenea hotărâre, însă în acele momente nu eram capabil să mai şi gândesc; nu eram în stare... Orice decizie aş fi luat, tot greşită ar fi fost.
Sonya: Atunci îndreapt-o! Ce mai aştepţi? Du-te înapoi la colegii tăi şi vorbeşte cu ei! Fiţi din nou o echipă unită, aşa cum îţi place ţie, ca o mare familie.
Lucian: Cum îmi plăcea; înainte de incidentul ăsta. Acum lucrurile s-au schimbat.
Sonya: Eşti încăpăţânat! Renunţă la orgoliul ăsta prostesc; n-aduce nimic bun.
Lucian: Nu-i deloc prostesc.
Sonya: Nu eşti sincer cu mine acum.
Lucian: Încă îmi pui la îndoială sinceritatea? Tot n-ai încredere în mine?
Sonya: Nu-i vorba despre asta, deşi nici chiar tu nu eşti întotdeauna sincer, uneori ascunzi câte ceva; probabil ai motivele tale să procedezi astfel. Nu te pot acuza de nimic, dar aş vrea să te ajut.
Lucian: Nu cred că ar fi nevoie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

Scrie Viaţă-a ta poveste
Înşiră anii pe hrisov
Lasă dorul să nareze
Clipele cele frumoase
Şi cele mai dureroase
Căci scenariul e o dramă
Îmbinat cu episoade
De acţiune, comedie
Atunci când Viaţă, nu ştiai,
Rostul pe care-l ai.
Transpune tot ce a contat
Detalii ce te-au transformat
Lăcrimează dacă vrei
Viaţă, după anii tăi.
Mai stai un pic să spui povestea
Celor care vor urma
Să nu rămâi tu doar un nume
Cunoscut de nimenea
Chiar de n-ai fost prea măreaţă
Rămâne ca testament
Povestea ce dovedeşte
C-ai fost o Viaţă pe Pământ.

poezie de Mihaela Ciuhoreanu
Adăugat de Mihaela Ciuhoreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua bună la ţară

Ţară dulce şi frumoasă,
Tu, ce-ai fost gloria mea,
Eu mă duc, fii sănătoasă!
Nu ştiu de te-oi revedea.

Dar ce-mi pasă oare mie
Dacă pe pământ străin,
Dacă în călătorie
Moartea îmi va zice: vin'!

Vai! în sânu-ţi dulce, oare
Sunt eu mai puţin străin
Când pe toată ziua moare
Visul sufletului lin?

Iară se ridică norul.
Vasul tău nu este-n port,
Vânturi rele ca şi dorul
Către negre stânci te port.

Mâine va veni străinul
Să te prade, ţara mea!
Mâine îţi vor smulge sânul,
Mâine te-or îngenuchea.

Şi tu n-ai nici mângâierea
Apărându-te, să mori.
Ei ţi-au degradat durerea!
Şi mormântu-ţi n-are flori!

Ţi-au făcut cununi de spine
Ca iudeii lui Isus,
Şi râzând amar de tine,
"Ai unirea!" ei ţi-au spus!

Dar ei ţi-au luat din mână
Armele ce ai avut.
Dragă patrie română,
Ce rău oare le-ai făcut?

La străini te-or da-n prădare,
Vai! şi pe cămaşa ta
Fiii vitregi cu turbare
Sorţii lor vor arunca.

Te-au lăsat în slăbiciune,
Fără legi, să putrezeşti
Şi prin dulce moliciune
Te-au lăsat să te slăbeşti!

Când chiar fiii-ţi te ucide,
Ce blestemi pe cel străin?
Ţara mea se sinucide!
Moartea este-n al ei sân!

Fiii tăi nu vor dreptatea,
S-a văzut atâţia ani!
Ei invoacă libertatea
Ca să fie ei tirani!

Către-acestea, dragă ţară,
Tu poţi încă a trăi,
Numai cei ce te-ncărcară,
Numai ei vor veştezi.

Astfel toamna când soseşte
Frunzele în pomi pălesc,
Vântul aspru le răpeşte,
Putrede se risipesc.

Dar când primăvara vine
Pomul a reînverzit,
Paseri cu cântări sublime
Nouă viaţă i-a vestit.

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din volumul: Reverii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lamentaţie

Vai ţie, popor român!
Zeul tău e un păgân.
...........................
Stând la pândă ca dulăii,
Mafioţii şi lingăii
Puşi pe cruntă răfuială,
Huzur şi căpătuială
S-au cocoţat pe prăjină
Şi-ţi bagă ţie de vină
Că nu şti... şi n-ai talent
Să vorbeşti în Parlament.
... Ai votat, român popor,
Şi eşti sortit la omor.
... Ai visat să vezi în zare
Noul Soare, cum răsare,
Dar Ei te duc la pierzare
Şi rămâi ca altădată:
"sărac în ţară bogată".
Ţi-au luat sarea şi petrolul,
Ţi-au terfelit Tricolorul
Şi acum, drept mulţumire,
Te condamnă la pieire;
Îţi zdrobeşte sănătatea
Şi-ţi curmă natalitatea.
Numai bunul Dumnezeu
Ştie cât îţi e de greu.
..............................
Doar cu limba şi credinţa
Îţi mai arăţi biruinţa.

poezie de Victor Becheanu (26 iunie 2011)
Adăugat de Victor Becheanu
Comentează! | Votează! | Copiază!