Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Acum mă aflu într-un stadiu de realizare a conștiinței divine în care îl văd pe Dumnezeu în orice formă umană, manifestându-se ca un sfânt și ca un păcătos, virtuos sau vicios. Atunci când întâlnesc diferite persoane îmi spun mie însumi: Dumnezeu se află sub forma unui sfânt, Dumnezeu se află sub forma unui păcătos, Dumnezeu se află sub forma celor drepți și a celor nedrepți.

citat din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Orice gând despre Dumnezeu indiferent cât de evlavios ar suna, doar hrănește separarea de Dumnezeu! Iată de ce pustnicul, călugărul, etc., continuă să se simtă un veșnic păcătos, pentru că el se i-a în continuare gândul Efemer care doar îl desparte de Dumnezeu! Adevărata smerenie, adevărata evlavie apare doar atunci când tu dispari topit in inima lui Dumnezeu, dar într-un astfel de caz tu nu mai poți vorbi despre "tine" nici ca păcătos, nici ca virtuos, nici ca om, nici ca Dumnezeu, înțelegi?
Noi nu suntem născuți, doar gândul din zi visează că e corpul care face, și de aici iluzia păcatului sau a virtuții, care nu-i nimic altceva decât deșertăciune.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Puteți să-mi spuneți dacă există cineva pe acest pământ care să nu se teamă de moarte? Există cineva care să nu-L cheme pe Dumnezeu atunci când este în dificultate, când viața lui se află în joc sau când se află pe moarte? De ce mai este negată existența lui Dumnezeu? Tu însuți admiți existența lui Dumnezeu atunci când ești în dificultate.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Karma Yoga. Calea comuniunii cu Dumnezeu prin actiune" de Swami Shivananda este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -16.00- 11.99 lei.
Eugene Ionesco

Care este forma lui Dumnezeu? Cred că forma lui Dumnezeu este ovală...

în Testament
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Teatru III: Victimele datoriei. Amedeu. Tabloul" de Eugene Ionesco este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -39.00- 37.05 lei.
Lev Tolstoi

Da, Dumnezeu a creat lumea, dar nu alt Dumnezeu, ci acel Dumnezeu care se află în mine. El a făcut întreaga lume vizibilă.

în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba rusă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Ru.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Set Anna Karenina" de Lev Tolstoi este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.90- 34.99 lei.
Gheorghe Mihail

Particula lui Dumnezeu. Universul animat de duhul sfânt, în forma cea mai cuprinzătoare.

aforism de
Adăugat de Petrescu ConstantinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Dumnezeu, ca Tată, rezidă în Ochiul Înțelepciunii. Ochiul Înțelepciunii se află situat în spațiul dintre sprâncene. Dumnezeu, ca Iubire, se află în Templul-Inimă.

în Căsătoria Perfectă, Iubirea
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Yellow Book: The Divine Mother Kundalini and Spiritual Powers Paperback" de Samael Aun Weor este disponibilă pentru comandă online la 36.99 lei.

Sinele e veșnic fără formă, el nu ia nici o formă. Nici măcar forma lui Iisus, Buddha sau Profetul. Fiind totul din întreg, formele doar se aprind și se sting în El ca licuricii în noapte, ok? Forma nu poate lua un sine, după cum luna nu poate avea lumină pentru că lumina ei aparentă e doar o reflexie a luminii soarelui. Forma fiind efemeră nu poate lua în posesie Sinele care este etern. Nu există decât un singur Sine și acela este Dumnezeu, Spiritul necreat. sau poți să îi spui cum vrei pentru că El nu poate fi definit de cuvinte. A crede că forma poate lua un sine e ca și cum un delfin ar poseda un ocean. Iar expresia că "Sinele ia o formă umană" se referă la faptul că un val din ocean datorită frigului a înghețat. El nu este desprins de ocean și nici nu poate pleca din el.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Irina Movilă

Cred că toți actorii se întâlnesc cu Dumnezeu când sunt pe scenă. Și se întâlnesc și cu celălalt... E o linie subțire pe care trebuie să mergi și cred că, în general, atunci când putem să facem un lucru bun și să influențăm cumva sufletul sau psihicul fie chiar și al unui singur om care ne urmărește, ne întâlnim cu Dumnezeu.

citat din
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Află, află chiar Acum, pentru că nu-ți ia niciun timp, cum de tu ești Dumnezeu Tatăl care trăiește experiența unui corp de femeie, iar "religia" ta l-a trunchiat făcându-l un corp de femeie ce îl caută pe Dumnezeu Tatăl!? Află cum de dai crezare acestei crunte blasfemii. Blasfemia nu este să te crezi Dumnezeu, blasfemia este să fii Dumnezeu și să dai crezare nebuniei minții umane și să începi să joci ca un roboțel rolul femeii sau a bărbatului. Regăsește Adevărata ta Ființă Eternă și vei vedea că în ea există atât de mult spațiu, atât de multă dragoste și bucurie, încât femeia care apare în el poate savura fără teamă frumusețea năucitor de frumoasă a Vieții Divine Eterne! Știi ce este straniu? Că eu nu am auzit încă de o biserică în carese râdă de toate aceste condiționări absurde! Dacă în biserică s-ar râde și s-ar cânta slava lui Dumnezeu pentru toate, farsa numită mintea ar deveni infinit mai evidentă. Dar dacă îi iei pe oameni și îi înfricoșezi cu păcatul, îi ameninți cu iadul și le spui verzi și uscate pe un ton mieros, ei bine, aceasta nu este pentru nicio mântuire, ci pentru control în numele lui Dumnezeu. De iubire nu poate fi vorba, decât din trâmbiță, dar nu prin aflarea Adevărului!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nevăzutul există în Liniște, fără a deranja sunetul. Oceanul nu pretinde atenția valului, chiar dacă Oceanul susține existența valului. Însă, oare, valul își amintește că el este apă sub forma unui val? Aceasta este călătoria de cunoaștere de Sine, aceasta este călătoria de întoarcere la Sine și de renunțare la sine. Căci tot ceea ce vezi în lumea manifestată sunt fragmente ale Unicului Sine, care se exprimă prin toate formele existente. Nu există separare între vlăstarii Unicului Sine, la fel cum nu există separare între mal și apă. Dacă apa nu exista, malul nu avea niciun sens. Apa și malul sunt Una, exprimate în forme diferite, unice, dar interconectate. La fel este și forma pe care tu o ai acum: este un fragment al Unicului Sine - al Conștiinței Absolute - exprimată într-o formă unică și interconectată cu celelalte forme, la rândul lor unice. Însă, cu adevărat, nu ești forma pe care o vezi în oglindă - ești Viața din această formă, care se exprimă prin această formă. Iar faptul că ai inteligență proprie, se datorează unui mecanism natural prin care forma își păstrează direcția de mers. Însă, ce face forma? Se identifică total cu forma, deoarece uită de ceea ce ea era înainte să fie sub forma unei forme. Înainte ca forma ta să existe, era Fără De Formă. Și încă mai este, căci Nevăzutul este în continuare în forma ta, susținându-ți existența formei.

în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Intoarcerea la liniste" de Cătălin Manea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 11.99 lei.
Charles Baudelaire

Orice idee este, prin ea însăși, înzestrată cu o viață nemuritoare, asemeni unei persoane. Orice formă creată, chiar și de către om, este nepieritoare. Căci forma este independentă de materie, și nu moleculele sunt cele care constituie forma.

în Inima mea dezvăluită
Adăugat de dianaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Florile raului" de Charles Baudelaire este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -14.99- 14.24 lei.
Prince

Când o persoană se găsește pe sine, îl află pe Dumnezeu. Aflați-l pe Dumnezeu și vă găsiți pe voi înșivă.

citat din
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.

Mie însumi, de ziua onomastică

Păcătos, așa cum sunt,
Ziua asta o aștept,
Ca să pot să spun, de drept,
Că sunt sfânt!

epigramă de din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugați-vă împreună. Orice căsnicie este mai puternică atunci când Dumnezeu se află în mijlocul ei.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
cumpărăturiCartea "The Seven Laws of Love: Essential Principles for Building Stronger Relationships Paperback" de Dave Willis este disponibilă pentru comandă online la 69.99 lei.

Împărăția lui Dumnezeu este starea de conștiință în care mintea conștientă, subconștientă și supraconștientă se află în armonie cu Dumnezeu.

în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cele 12 legi universale ale succesului" de Herbert Harris este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -25.00- 18.99 lei.
Lev Tolstoi

Când te întâlnești cu orice om trebuie să ții minte că înaintea ta se află Dumnezeu. Iată când și unde se află adevărata rugăciune. Pentru că la intrarea în biserică stau cerșetorii, iar noi trecem pe lângă ei spre icoane, spre cuvinte, spre slujbă.

în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba rusă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Ru.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Doar omul este prizonierul cunoașterii, Dumnezeu este infinitul, imuabil și incognoscibil. El Este simpla Prezență, Existență NEASOCIATĂ NICI UNUI GÂND! Orice formă de cunoaștere este doar limitare, simplă ignoranță despre care tot gândul își închipuie că e nelimitată! Dumnezeu este sfârșitul oricărei cunoașteri și reînceputul, eternei tale iubiri! Iubirea de "A-Fi" este chiar Dumnezeu cel viu! Doar mintea în rătăcirea ei își imaginează că și Dumnezeu are o minte, eventual una "universală" prin care "înțelege" suferința minții umane rătăcite și o știe la fiecare milisecundă. Dar doar partea suferă de cea mai cumplită și închipuită boală numită "separarea" sau "mintea mea". Dar Întregul, Absolutul Fiind neschimbător, veșnic același, nu este desprins de nimic și atunci la ce i-ar trebui o minte, ce să facă cu ea? Să supraviețuiască? Să nu își piardă "forma"? Dar are el vreo formă? E vreo formă nemuritoare? Doar frica de separare și implicit de disoluție a făcut omul să inventeze o minte pentru "supraviețuire" pentru "siguranța formei". Dar știi ceva? Cerul, oceanul, animalele, păsările, florile, o mulțime de specii nu au minte și în mod paradoxal vor exista și după ce specia umană datorită minții, care e lăcomia însăși, va dispărea.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Neale Donald Walsch

Pentru că Dumnezeu nu poruncește celor pe care Dumnezeu îi creează, Dumnezeu, pur și simplu, le spune copiilor lui Dumnezeu: în felul acesta veți ști că veniți acasă.

în Conversații cu Dumnezeu, volumul I (1995)
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Conversations with God Book 4: Awaken the Species Hardcover" de Neale Donald Walsch este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -98.99- 87.99 lei.
Mihai Leonte

Slavă Ție!

Cred în unul Dumnezeu,
Ca orice om de pe Pământ,
Căci a crede nu e greu
Viața e un lucru sfânt.

Tot ce-i pământesc, frumos,
Te atrage spre păcat,
Care om nu-i păcătos
Și greșit n-a mai călcat?

Pe nimeni n-am umilit
Am făcut și câte-un bine,
Nu știu când am și greșit?
Spuneți voi, Puteri Divine.

Muezini, strigând credință
Prea înaltului Allah,
Călugării cu pocăință
Care doar mătănii fac.

poezie de
Adăugat de Mihai LeonteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Țuțea

Poarta spre Dumnezeu este credința, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gândită creștin, rugăciunea ne arată că umilința înalță, iar nu coboară pe om.

citat celebru din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook