De sănătate
Mulțam' lui Dumnezeu de sănătate,
N-am decât stomacul scos
Și câteva dureri în spate
În rest sunt bine... sănătos.
epigramă de Vasile Iușan din Am cap de neamț, nu de chibrit! (2009)
Adăugat de Vasile Iușan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
7 aprilie - Ziua mondială a sănătății - Tot răul spre bine...
Să scap de virusul gripal,
Ai mei, pe-afară, nu m-au scos
Și sunt, un pic, bolnav mintal,
În rest, extrem de sănătos.
epigramă de Grigore Cotul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoarea unui pensionar optimist
"Deși sunt coșcogeamite bărbat,
Înalt, voinic, destul de arătos,
La pensie-am ieșit anticipat
Și, mulțumesc, sunt bine, sănătos.
Îmi crește tensiunea în artere,
Iar pulsul mi-e la limita de jos,
Să urc pe scări eu nu mai am putere
Dar, mulțumesc, sunt bine, sănătos.
Colesterolu-mi este ridicat
De-o cârjă mă susțin când merg pe jos
Mi-e greu cu diabetul zaharat
Dar, mulțumesc, sunt bine, sănătos.
La ochi am dobândit o cataractă,
Pe toate-n jur le văd acum pe dos,
Iar mușchii feței nu se mai contractă
Dar, mulțumesc, sunt bine, sănătos.
Sunt surd acum de ambele urechi
Și nu aud, chiar de-mi vorbiți frumos,
În spate mă mai ține-un junghi mai vechi
Dar, mulțumesc, sunt bine, sănătos.
De-o vreme mă cam supără prostata,
Mi-e sexul fleșcăit, cândva fălos,
De băutură mi-e ficatul gata
Dar, mulțumesc, sunt bine, sănătos.
Bojogii mei sunt negri de tabac,
Am paraziți în intestinul gros,
Am patru operații la stomac
Dar, mulțumesc, sunt bine, sănătos!
Reumatismul zburdă prin ciolane,
Când plouă simt că-mi trece os prin os,
Îmi fac ades varicele șicane
Dar mulțumesc, sunt bine, sănătos,
Acum, scuzați, închei a mea misivă
Ce sper c-o să vă fie de folos,
Că sunt la terapie intensivă...
Dar, mulțumesc, sunt bine, sănătos!"
poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apropo de noua "Lege a Pensiilor" - Scrisoarea unui pensionar optimist
"Deși sunt coșcogeamite bărbat,
Înalt, voinic, destul de arătos,
La pensie-am ieșit anticipat
Și, mulțumesc, sunt bine, sănătos.
Îmi crește tensiunea în artere,
Iar pulsul mi-e la limita de jos,
Să urc pe scări eu nu mai am putere
Dar, mulțumesc, sunt bine, sănătos.
Colesterolu-mi este ridicat,
De-o cârjă mă susțin când merg pe jos,
Mi-e greu cu diabetul zaharat
Dar, mulțumesc, sunt bine, sănătos.
La ochi am dobândit o cataractă,
Pe toate-n jur le văd acum pe dos,
Iar mușchii feței nu se mai contractă
Dar, mulțumesc, sunt bine, sănătos.
Sunt surd acum de ambele urechi
Și nu aud, chiar de-mi vorbiți frumos,
În spate mă mai ține-un junghi mai vechi
Dar, mulțumesc, sunt bine, sănătos.
De-o vreme mă cam supără prostata,
Mi-e sexul fleșcăit, cândva fălos,
De băutură mi-e ficatul gata
Dar, mulțumesc, sunt bine, sănătos.
Bojogii mei sunt negri de tabac,
Am paraziți în intestinul gros,
Am patru operații la stomac
Dar, mulțumesc, sunt bine, sănătos!
Reumatismul zburdă prin ciolane
Când plouă simt că-mi trece os prin os
Îmi fac ades varicele șicane
Dar mulțumesc, sunt bine, sănătos,
Acum, scuzați, închei a mea misivă
Ce sper c-o să vă fie de folos,
Că sunt la terapie intensivă...
Dar, mulțumesc, sunt bine, sănătos!"
poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt bine!
De sănătate nu pot să mă plâng,
Doar tensiunea-mi crește sau coboară,
Mă sâcâie, când merg, piciorul stâng,
În rest nu am nimic... să nu mă doară!
epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fluture de drojdie...
Ce se-ntâmplă oare în stomacul meu,
Nu știu ce-i cu capul, parcă-i tot mai greu,
Inima-mi pompează parcă cărămizi,
Sînt îndrăgostit?.... sau mănânc omizi?!...
Apoi asta-i bună, treabă ca la Iași,
Cu alcool în minte, mai jos fluturași,
Ce fac eu sinteză ca un păcătos,
Ce să las eu oare, să fiu sănătos?!
Las în voia sorții, căci eu știu prea bine.
O durere pe-alta, se-anulează-n mine!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (2 august 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dracula: Am frecvent crize de nebunie. În rest, sunt sănătos tun...
replică din piesa de teatru Dracula (Carnavalul durerii), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui fumător
Cum te plângi de sănătate
Cauzei nu-i dau ocol:
Sunt țigările fumate
Zilnic, pe stomacul gol.
epigramă de Gheorghe Penciu din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dentistului
Din greșeală când mi-a scos
Dintele cel sănătos,
I-am spus, ca să ia aminte:
"Dinte pentru dinte".
epigramă de Vasile Manole din Terapie intensivă (2011)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Capitolul "sănătate" devine, din nou, alarmant... Mi s-a semnalat recent un apropiat emfizem pulmonar. Ficatul mă trădează. Tensiunea și-a deplasat echilibrul; gâtul gâfâie cu pași repezi spre astm. Plus malaria cronică și chino-rezistența... Încolo, mulțumesc lui Dumnezeu, sunt sănătos tun.
citat celebru din Tudor Mușatescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marea...
Oaza mea de sănătate,
Cuibușor de nebunii,
Unde dau femei pe spate...
Cu diverse alifii.
epigramă de Vasile Manole din Dunărea de Jos (octombrie 2015)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
7 aprilie - Ziua Mondială a Sănătății - Unde merg taxele pentru sănătate?
Dacă, din pricina plății,
Eu de boli n-am cum să scap,
Ministerul Sănătății
Nu e sănătos la cap.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai bine cu haina cârpită, decât cu stomacul gol.
proverbe românești
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un rest de parfum
de femeie iubită pe ascuns
zi și noapte de amantul
cu personalitate învăluitoare
tinde să mă vrăjească
pe jos să mă tăvălească
în brațe, dacă vrei, să ne despuiem
încercând să ne acoperim cu săruturi
mai pune un disc cu rest de iubire
parfumul lasă-l liber să circule
face bine când încă ne dorim
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
N-o să vă vină să credeți...
Chirurgului meu, de Ziua Mondială a Sănătății
M-a luat de subsuori
Și mi-a spus... mergi sănătos!
Eu i-am dus un braț cu flori
Și i-am spus... mulțam frumos!
epigramă de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oftalmologică
Când în șir s-adună zile
Și-anii mulți apasă-n spate,
N-ai nevoie de lentile
Să-ți vezi și de sănătate!
epigramă de Vasile Larco din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inocenția
azi am ajuns Acasă
și n-am mai găsit
aproape nimic din mine
prin mine
doar câteva cioburi
de oglinzi
și câteva amintiri
despre trecuturi verzi
pe copil
l-am găsit carbonizat la un geam
cu ochii lipiți de un viitor inexistent
adolescentul s-a stins în picioare
pe scara cerului
cu o plasă de fluturi în mână
bărbatul din mine
a fost surprins de apocalipsă
fumând lanuri de cânepă la ușa ta
în rest
Inocenția
sunt bine
am făcut chiar
puțină curățenie
mi-am aspirat disperarea
și mi-am spălat sângele din lacrimi
poate voi învăța
să trăiesc din nou
undeva pe o altă Nemurire
nu trebuie să îmi răspunzi
poștașii au fost uciși
dar dacă vrei
împrumută-mi îngerul tău
să mut sentimentele
și pianul într-un suflet gol
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
te-am scos de la plățile lumii, mamă
și hainele ți le-am scos din dulapul
cu miros de cireș...
apoi am plâns puțin
cu paltonul și rochița de vară
în camera ta s-a mutat un înger
dar nu îl văd niciodată
doar uneori găsesc câte un fulg
pe pernă ori pe pervaz
în rest sunt toate așa cum le-ai lăsat
toate amintirile sunt înrămate frumos
tu îmi zâmbești
din pereții aglomerați de memorii stingheră mireasă a tatei
timpul aici nu există
s-a sinucis după plecarea ta
te-am scos azi din arhivele lumii, mamă
dar nimeni nu mi te va scoate
din inima strânsă de îmbrățișarea ta
uite pe geam un fluture dansează...
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate că e mai bine să fii nesănătos mental și fericit decât sănătos mental și nefericit. Dar cel mai bine e să fii sănătos mental și fericit. Dacă descendenții noștri vor putea atinge acest obiectiv va fi cea mai mare provocare din viitor. Într-adevăr, aceasta va decide de asemenea dacă vom avea vreun viitor.
Arthur C. Clarke în 3001: Odiseea Finală
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca stomacul
Sunt un păcătos, mă doare,
Dar nu pot face nimic,
Postul dacă este mare,
Nici stomacul nu-mi e mic!
epigramă de Constantin Mîndruță din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Păcală: Se spune că până la "Dumnezeu" te papă..."sfinții"!
Tândală: Nu crezi, Păcală?
Păcală: N-am văzut nici un "sfânt" făcând "indigestie"!
Tândală: Ehei,"sfinții" nu sunt ca... oamenii!: au stomacul... beton!
replici din Brașovisme de Costel Zăgan (aprilie 2003)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!