Proximitatea fizică prin situarea față către față nu este neapărat o întâlnire. Întâlnirea este mult mai mult; ea înseamnă găzduirea celuilalt în noi, ospătarea unuia din altul la agapa dăruirii de sine. Este purtarea celuilalt în noi, primirea lui în spațiul intim al ființei noastre, e dansul a două eu-ri care se ating în ceea ce pare intangibil, care vorbesc fără a rosti cuvinte, care se aud chiar și atunci cand tac, care sunt împreună chiar și în distanță. Ajung să mă întâlnesc cu cineva când pe umerii mei am așezat pentru totdeauna povara lui, când rănile lui le poate unge până și cel mai banal cuvânt al meu, când reușesc cu îmbrățășarea mea să curm angoasele, căderile, neîmplinirile și tristețile lui și când pentru toate acestea nu cer nimic în schimb. M-am întâlnit cu celălalt când și el dorește să-și facă loc în mine și când lumea lui începe să fie decorată de cromatica ființei mele.
citat din Viorel I. Coman (mai 2009)
Adăugat de mihai tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
În orice întâlnire este ceva ce rămâne în mine din celălalt chiar și atunci când acela pleacă. Lăsăm în celălalt prin întâlnire câte puțin din noi. Ne lăsăm pe noi înșine ca un chip sculptat în marmura ființei aceluia pe care l-am întâlnit. Și dacă timpul, distanța sau indiferența acoperă cu praful uitării pe "celălalt" din noi, el ne interoghează și se strigă din îndepărtare pe sine însuși născând în noi dorul. Dorul este apelul "celuilalt din noi" către el însuși. Și suntem cu toții niște strigăte asurzitoare, căci freamătul "celuilalt din noi" se cheamă pe sine înapoi ca împreună cu noi, și nu știu pentru a câta oară, să intrăm din nou în veșnicie...
citat din Viorel I. Coman (mai 2009)
Adăugat de mihai tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singura șansă pentru ca doi oameni să aibă o relație de calitate, din aceea care îi face pe amândoi fericiți, împliniți și îi ajută să fie oameni mai buni, să evolueze împreună, este ca cei doi oameni să aibă capacitatea de a sta constant față în față și să comunice. Iar această comunicare, ca să fie făcută corect, trebuie să existe ascultarea și exprimarea autentică. De ce nu ascultă oamenii în mod corect? Pentru că nimeni, niciodată, nu i-a învățat cum să facă acest lucru. De ce nu vorbesc oamenii autentic cu partenerul lor? De frică. Frica de a fi judecați, frica de a li se exploata vulnerabilitățile pe care ar fi nevoie să le expună, frica de a se arăta așa cum sunt cu adevărat, pentru că poate ar pierde ceea ce ei consideră a fi "iubirea" celuilalt. Când ascultăm corect, celălalt va începe să se exprime autentic și cu mai mult curaj, în mod automat. Îți dai seama că ești ascultat corect atunci când ai senzația că ești înțeles cu adevărat.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața mea a renăscut...
Lângă el nimic nu este greu,
totul vine de la sine și trecutul dureros
îl arunc într-un sertar.
Îmi place pentru că nu-i este teamă
să plângă atunci când simte.
Îmi place pentru că știe să-mi dea libertate
atunci când am nevoie.
Pentru mine el este totul,
chiar și mai mult,
iar viața este și mai minunată
de când l-am cunoscut.
Îmi place fiecare minut petrecut lângă el
și îmi este dor de el în fiecare clipă
în care nu este lângă mine.
Miile de minute lângă el
mi-au dat energia de care am nevoie
pentru a merge înainte,
veselia care mă invadează,
speranța că totul va fi și mai frumos.
Îmi place când mă privește
atunci când dorm și îmi sărută mâna
când vrea să-mi declare iubirea sa.
Îmi place că nu se supără ușor
și este înțelegător.
Îmi place când se poartă ca un copil
și când se entuziasmează.
Îmi place când atrage privirile oamenilor
cu poveștile lui și este în centrul atenției.
Îmi place că are încredere în mine,
mă respectă pentru că îl susțin în ceea ce face
și că îi sunt alături.
Cu el râd des, cu el merg oriunde,
inima mea nu se poate dezlipi de a lui
și viața mea a renăscut
odată ce a întâlnit-o pe a lui.
poezie de Eugenia Calancea (12 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Emoțiile minunate, înălțătoare, pure, intense pe care le împărtășim într-un tainic și mirific unison cu ființa iubită atunci când iubirea este reciprocă, ne ajută să intrăm într-un contact din ce în ce mai intim unul cu celălalt, pe diferitele niveluri ale ființei noastre. Acest proces mirific este intensificat atunci când cei doi iubiți se transfigurează unul pe celălalt în simultaneitate. Procedând în felul acesta, fiecare dintre ei îl face pe celălalt să se expansioneze euforic către tainicele focare cosmice care există în Macrocosmos. Știind aceasta, ne putem da seama cu ușurință că, atunci când iubesc, numai cei inițiați pot să transfigureze.
Gregorian Bivolaru în Aforisme pline de înțelepciune pentru fiecare zi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Habar n-au că Puterea stă de vorbă numai cu Puterea. Că simt nevoia să se întâlnească din când în când, să bea și să ia masa împreună, să asiste la marile petreceri, girându-le astfel cu prestigiul lor, să întrețină iluzia că lumea luxului și a strălucirii e accesibilă tuturor celor care au destul curaj pentru a nu renunța; să evite războaie atunci când ele nu sunt profitabile, să încurajeze agresivitatea între țări sau companii atunci când simt că așa ar obține mai multă putere și mai mulți bani; să se prefacă fericiți, chiar dacă sunt prizonierii propriului succes; să facă tot posibilul să-și mărească bogăția și influența, chiar dacă sunt deja enorme: fiindcă orgoliul Superclasei este să concureze cu sine și să vadă cine ajunge în vârful vârfului. A înțeles că, orice ar crede lumea, puterea înseamnă sclavia cea mai neagră. Când ajungi aici, nu mai vrei să ieși. Totdeauna există un pisc de cucerit. Totdeauna există un concurent de învins sau de depășit.
Paulo Coelho în Învingătorul este întotdeauna singur
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este o aroganță specific umană să pretindă că poate trăi în această eră fără să emită judecăți. Creierul nostru își dă cu părerea cu mult înainte să fim conștienți de asta deci doar cei foarte antrenați, poate cu zeci de ani de meditație la activ, ar putea trăi într-o stare în care nu judecă deloc. Însă nu am auzit pe niciunul pretinzând asta. În schimb, chiar dacă judecăm, ce este în puterea noastră e să observăm singuri când am judecat pe cineva, când l-am coborât pe scara noastră internă de valori și astfel, devenind conștienți că am greșit și față de noi și față de el, judecând ceva ce nu e treaba noastră să judecăm, putem să ștergem impresia creată de judecată și să ne raportăm corect la celălalt, permitându-i să se desfășoare în toată frumusețea lui de ființă umană, cu lumina și cu întunericul din el. Astfel începe acceptarea și iubirea de sine și a aproapelui. Cu alte cuvinte, judecata auto-observată este pe jumătate iertată.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când iarba-mi va fi cer
Când iarba-mi va fi cer,
Iar eu un praf de-albastru,
Când voi pieri stingher
Plecând pe un alt astru,
Când lumea va huli
Numele meu de-a pururi,
Când toți îmi vor găsi
Mulțime de cusururi,
Când chiar și Dumnezeu
Se va ascunde-n ceață,
Când vei dori mereu
Să mă mai vezi la față,
Tu nu te necăji,
Ci îți urmează calea
Chiar dacă vei tânji
Ca eu să îți curm jalea.
Trăiește cu-al meu dor
Și fii la fel de bună,
Că totu-i trecător,
Vom fi iar împreună.
poezie de Octavian Cocoș (18 aprilie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aprecierea și recunoștința nu înseamnă doar folosirea cuvintelor "Mulțumesc", "Apreciez" sau "Sunt recunoscător", ci mai mult, contează intenția de a valoriza oamenii și evenimentele din viața ta. Când spui de exemplu "Tot ce mi se întâmplă este spre binele meu", asta arată recunoștință față de orice eveniment ca având o conotație pozitivă, o lecție și șansa de a evolua. Astfel, întreaga ta stare emoțională este de bine chiar și în fața evenimentelor potențial catastrofale. Apoi, primul om din lume pe care ar trebui să îl apreciezi ești chiar tu. Un aspect esențial al fericirii este iubirea de sine, și ea începe cu aprecierea și sentimentul de mândrie pe care îl ai față de tine, față de atitudinea ta, față de comportamentele tale. Să îți placă de tine pur și simplu este primul pas către o viață extraordinară și împlinită.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Evoluția spirituală se oprește atunci când devii dependent de o persoană. Euforia iubirii este rezultatul fluxului energetic care se creează între doi indivizi. Când apare iubirea, cei doi își dăruiesc inconștient energie și se simt copleșiți. Dar atunci când unul dintre cei doi se așteaptă ca acest sentiment să vină numai de la celălalt, el se desprinde de energia universului, de energia divină și depinde tot mai mult de energia celuilalt, care pare să nu îi ajungă niciodată.
James Redfield în A opta viziune
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Barton Keyes: Ei, bine? Walter, iată că ceva deja începe să scârțâie. Nu există crimă perfectă. Mai devreme sau mai târziu totul se destramă, iar când două persoane sunt implicate, asta se întâmplă chiar devreme. Acum știm că numele Dietrichson e implicat plus încă cineva. Vom ști cine e acel cineva destul de curând. O să apară el. Trebuie să apară. Cândva, undeva, trebuie ca cei doi să se întâlnească. Au sentimente unul față de celălalt, fie că e dragoste sau ură, n-are importanță, nu vor putea sta mult timp departe unul de celălalt. Li se va părea de două ori mai sigur în doi. (Chicotește.)
Barton Keyes: Dar nu e de două ori mai sigur. E chiar de zece ori mai periculos. Au comis o crimă! Și nu e ca și când ar merge împreună cu troleul și coboară fiecare unde vrea. Sunt nevoiți să rămână împreună până la capăt și nu există cale de întoarcere, e un drum cu sens unic și ultima oprire e cimitirul. (caută prin buzunare un chibrit; Walter îi aprinde țigara) Las-o să ne dea în judecată. Sunt pregătit pentru ea și pentru acel cineva. Își sapă singuri groapa.
replici din filmul artistic Asigurare de moarte, după James M. Cain (24 aprilie 1944)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea este de departe cea mai importantă emoție pe care o poate avea cineva. Chiar dacă este vorba de iubirea față de Dumnezeu sau de iubirea pentru un alt om, este cea mai puternică, incredibilă și copleșitoare experiență. Momentul când îți dai seama că ești capabil să iubești pe cineva mai mult decât pe tine însuți este, foarte posibil, cel mai important moment din viața ta. Pentru mine, cel puțin, așa a fost.
citat din Anna Todd
Adăugat de Bogdan Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără oprire...!
Când sufletul îți plânge, bag de seamă,
Că nimeni și nimic nu-ți este bun...
Trăiești anxietate și în teamă
Și pe alocuri te crezi chiar și nebun...!
Când zâmbetul nu se mai naște pe-a ta față...
În inimă ai cioburi și ești frânt!
Iar viața ta, subțire ca o ață,
Simți că este ca o frunză-n vânt...
Și în final, totul e despre iubire...
Nu te numești om de nu iubești!
Rămâi praf, nisip și amintire
De nu ai depășit ceea ce ești!
Și sunt îndrăgostită și mă doare...
Când dragostea ce-o am nu îmi răspunde,
Când eu o strig, dar a mea chemare
În a sa inimă nu îi pătrunde...
Aș vrea să fiu iubită cât iubesc...!
Așa eu definesc o fericire,
Pe care tot visez s-o întâlnesc...
Și doar așa e viață cu împlinire!...
Și sunt evoluată întru toate...!
Și mult crescută în toleranță și iubire,
Aș vrea să vezi și tu asta, poate...
Și-atunci mă vei iubi fără oprire...!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Respectul se află în fiecare lucru pe care îl facem. Este în modul în care ne adresăm unei persoane, în felul în care o privim, în cuvintele pe care le folosim când îi vorbim, în gesturi, în grija pe care o avem față de lucruri și față de granița dintre sfârșitul libertății noastre și începutul libertății celuilalt.
Federica Bosco în 101 rețete. Cum să îl găsești pe Făt-Frumos (fără să mai săruți vreun broscoi)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este cunoscut faptul că de la începutul creației sale, sau a ființei sale sufletul omului este ca o tablă ștearsă și are o facultatea prin care este dispus să primească forme sau intenții ale lucrurilor, iar o asemenea facultate se numește intelect posibil;el se aseamănă cu materia, căci tot așa cum materia este în potență față de diferite forme, tot așa intelectul posibil este în potență față de cunoașterile diverse. Însă intelectul este în act atunci când sufletul este desăvârșit de cunoașteri sau de intenții sau de intențiile lucrurilor inteligibile: așa încât, atunci când el dorește, iese în actul acelui care înțelege și produce acele intenții care îi sunt prezentate în act, iar sufletul desăvârșit astfel și dispus astfel se numește intelect în act.
Avicenna în Cartea Definițiilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orice întâlnire are privilegiul unui început și șansa nesfârșirii, iar omul se definește ca suma întâlnirilor sale. Sunt cu adevărat numai pentru că am întâlnit și am fost întâlnit, pentru ca am dat ocazia să fiu întâlnit și pentru că am cerut întâlnirea. Prin întâlnire am extins lumea mea interioară, am dilatat-o și am populat-o. Dăruind din mine în aceste succesive întâlniri ale vieții mele nu mă împuținez, nu mă diluez, nu simt o lipsă în mine, nu mă risipesc și nici nu mă cheltui. Dăruind, mă înmulțesc, împuținându-mă, sporesc, diluându-mă și cheltuindu-mă, cresc.
citat din Viorel I. Coman (mai 2009)
Adăugat de mihai tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!
- credincios
- Un adevărat credincios este o ciudățenie. El are o dragoste supremă pentru Cineva pe care niciodată nu l-a văzut; îi vorbește cu familiaritate, zi de zi, Unuia pe care nu-l poate vedea; el se așteaptă să meargă în ceruri pe baza meritelor Altcuiva; se golește singur de sine pentru a fi umplut de Altcineva; recunoaște că a greșit pentru a putea fi socotit drept; se coboară pentru a fi ridicat; este cel mai puternic atunci când este cel mai slab; este cel mai bogat când este cel mai sărac, cel mai fericit când îi merge cel mai rău. El moare pentru a putea trăi; pierde pentru a putea câștiga; dăruiește altora pentru a păstra pentru el. Vede nevăzutul; aude neauzitul și cunoaște necunoscutul.
definiție celebră de A.W. Tozer
Adăugat de Antonio Rado
Comentează! | Votează! | Copiază!
Meditez în fiecare zi ... la tine, soția mea ...
... Meditez
în fiecare zi la tine soția mea,
în liniște găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi și a minți
aud respirația sufletului tău
și a lui Dumnezeu...
... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineață
... lui Dumnezeu...
ș-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...
... Eu sunt toată înțelepciunea, iubirea,
și adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...
... Dragostea mea adevărată
este atunci când conștientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
și indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...
... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soția mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soțul ei... amantul ei...
... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simți numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în fața ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
și vor fi rănile trupului și inimii mele...
... Soția mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...
... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...
... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
și este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viață...
poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trio (viața, omul, sufletul)
Vei fi cu mine,
chiar și atunci când muzica
nu va intona melodia ta...
Vei fi cu mine,
și atunci când întunericul unui cer fără stele
va face să tremure a ta respirație...
Vei fi cu mine,
chiar și atunci când florile tale
capul vor înclina, secetei timpului...
Eu, sunt viața ta!
Voi fi cu tine,
chiar și atunci când pămantul pietrificat
nu-mi va permite a culege roadele...
Voi fi cu tine,
și atunci când imensitatea mării
va înghiți visele mele...
Voi fi cu tine,
chiar și atunci când copacul tău
nu-mi va dărui fructul...
Eu, sunt omul!
Voi fi cu tine,
char și atunci când durerea
va atinge inima ta...
Voi fi cu tine,
și atunci când, cu tine nu aș vrea să fiu...
Voi fi cu tine,
chiar și atunci când voi avea aripi
pentru a pleca în zborul fără de-ntoarcere...
Eu sunt sufletul!
"Iubeste-ți aproapele ca pe tine însuți..."
De nu ai iubire pentru tine,
cum vei avea pentru aproapele tău?
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Kat Stratford: Urăsc felul în care vorbești cu mine și felul în care te tunzi. Urăsc felul în care îmi conduci mașina. Urăsc atunci când te holbezi la mine. Urăsc ghetele tale de soldat și felul în care îmi poți ghici gândurile. Te urăsc atât de tare, încât mi se face rău; și asta mă face chiar să vorbesc în rime. Urăsc faptul că tu ai mereu dreptate. Te urăsc atunci când minți. Te urăsc până și atunci când mă faci să râd și e și mai rău atunci când mă faci să plâng. Te urăsc atunci când nu ești lângă mine și urăsc faptul că nu m-ai sunat. Dar cel mai mult urăsc faptul că nu te urăsc. Nici măcar pe aproape, nici măcar puțin, chiar deloc.
replică din filmul artistic 10 lucruri nu-mi plac la tine
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiecare om își are sufletul lui, pe care nu poate să-l amestece cu altul. Doi oameni se pot îndrepta unul către celălalt, pot vorbi unul cu altul și pot fi foarte apropiați. Dar sufletele lor sunt ca niște flori, fiecare a prins rădăcini în locul lui și nici unul nu poate veni la celălalt, altminteri ar trebui să-și părăsească rădăcina și asta nu poate s-o facă. Florile își împrăștie mireasma și sămânța pentru că doresc foarte mult să fie împreună; dar floarea nu poate face nimic pentru ca sămânța să ajungă la locul potrivit, acest lucru îl face vântul, iar acesta vine și pleacă mereu cum și când îi e voia.
Hermann Hesse în Knulp
Adăugat de 107
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Voce: Michelle Rosenberg