Pepelea: Gata! Gata! Aţi văzut destul. Povestea aceasta nu are niciodată sfârşit. Pentru că nesfârşită e nerozia oamenilor mari. Auziţi cum se mai lovesc! Auziţi-i cum suflă! Pacea lor s-a terminat. Acum se pândesc şi încearcă să-şi împlânte săbiile în inimi. Cu puţină vreme în urmă şiau spus fraţi, şi-au dat mâna şi au ciocnit cupe cu bere... Acum încearcă să-şi sfâşie beregăţile. Ce pot să fac eu? Eu râd, pentru că sunt doar o întruchipare a râsului. Dar iată că a sosit clipa să încalec şi eu pe ceva şi să mă duc. Dar pe ce? Poate pe-o şa. Sau poate e mai bine să încalec pe o căpşună... Am plecat... Am încălecat pe-o creangă de măr. Şi v-am spus un adevăr.

replică din piesa de teatru Pacea cu zmeii, scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi trăiră ei împreună numai în bucurie şi fericire. Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa! Da uite că mai fuge pe-aici un şoricel. Şi cine l-a prinde l-a văzut norocul, că o să-şi facă din blana lui o căciulă mare cât roata carului...

finalul de la Hansel şi Gretel de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignire

Am strigat oamenilor, "Voi fi crucificat!"
Şi ei au spus, "De ce trebuie să fie sângele tău pe capul nostru?"

Şi eu am răspuns, "Dacă nu crucificând pe cei altfel decât voi,
Cum veţi putea fi ridicaţi în slavă?"
Şi ei m-au ascultat, iar eu am fost răstignit.
Şi răstignirea mi-a adus pacea.

Iar când atârnam spânzurat între cer şi pământ
Ei au ridicat privirile ca să mă poată vedea
Şi-au cunoscut slava pentru întâia oară, pentru că până atunci
Privirile lor nu se mai înălţaseră spre cer niciodată.

Dar, cum stăteau privindu-mă, unul a strigat,
"Ce anume încerci să salvezi?"
Iar altul, "Pentru care cauză te sacrifici pe tine însuţi?"
Al treilea a spus,
"Crezi că plătind acest preţ vei căpăta gloria-n această lume?"
Apoi al patrulea a spus, " Priviţi-l, zâmbeşte!
Poate fi iertată o astfel de suferinţă?"

Le-am răspuns tuturor spunând:

"Amintiţi-vă doar c-am surâs.
Eu nu salvez – nu sacrific – nici nu caut gloria;
Şi n-am nimic de iertat.
Mi-a fost sete – şi v-am rugat să-mi daţi să beau sângele meu,
Căci ce-mi poate stinge setea, dacă nu propriul meu sânge?
Am fost inocent – şi v-am folosit rănile pentru a vă vorbi.
Am fost încarcerat în zilele şi-n nopţile voastre –
Şi-am căutat o uşă deschisă spre zile şi nopţi mai mari.

Şi-acum mă duc –
Aşa cum s-au dus şi ceilalţi răstigniţi înaintea mea.
Şi să nu credeţi că am obosit după atâtea şi atâtea crucificări.

Noi trebuie să fim răstigniţi de oameni tot mai mari şi mai mari,
Între pământuri şi ceruri tot mai mari şi mai mari."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un moment dat, când le spui oamenilor că viaţa lor n-are niciun sens, devin complet nebuni, aleargă în toate părţile urlând, nu reuşesc să accepte că existenţa lor nu are scop; când se gândesc la asta, li se pare destul de inadmisibil să-şi spună că nu sunt aici pentru ceva anume, ci doar pentru a muri şi gata, nu-i de mirare că toată lumea de pe faţa pământului o ia razna.

Frederic Beigbeder în 13,99 lei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analfabeţilor

V-am spus că sunt un om periculos
Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă.
V-am spus s-aveţi pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare şi de teamă.

V-am spus că fac teribil de urât
De sunt călcat puţin pe libertate.
V-am spus ca sunt oşteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.

V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi,
Cenzori capricioşi ai vremii mele,
C-o să vă coste scump măruntul moft,
De a ne face nouă zile grele.

V-am spus să puneţi mâna să munciţi.
Să nu mai tot pândiţi zeloşi din umbră,
V-am spus că n-o să placa nimănui
Pornirea voastră, tulbure şi sumbră.

V-am spus că vremurile s-au schimbat
Şi că situaţia e mai complexă,
Nu-i intelectualul - servitor.
Cultura nu-i ceva ca o anexă.

Şi lumea nu se poate cuceri
Umflând la cifre şi mimind tumulturi
Cu aroganţi şi trindavi doctoranzi,
Cu papagali care ţin loc de vulturi.

V-am spus şi am puterea să mai spun
Ca nu încape muntele în seră
Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad
Şi de la căprioară la panteră.

V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx,
Să nu-i păstraţi în spirt învaţătura
Şi voi într-una fără să-l ciţiti
Îl pomeniţi până vă doare gura.

V-am spus că bătălia pentru om
Nu iartă astăzi nici o dezertare
Şi voi v-aţi decorat voi între voi
Când lupta este în desfăşurare.

V-am spus că muzica nu-i un microb
Care ameninţă civilizaţii
E-a omului pentru a fi mai bun,
V-am spus: ceva care să-i placa daţi-i.

V-am spus, concetăţeni analfabeţi,
Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte.
Dar nu ştiam ca v-aţi născut şi surzi
Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abel Melveny

Am cumpărat toate uneltele cunoscute –
Malaxoare, betoniere, semănători, maşini de cosit,
Mori şi discuitori şi pluguri şi combine –
Toate au stat în ploaie şi sub soare,
Lovite, ruginind şi deformându-se
Pentru că nu aveam unde le adăposti
Şi nici nu le foloseam.
Către sfârşit, când am înţeles că totul s-a terminat,
Lângă fereastra mea, m-am văzut limpede,
Pe când pulsul îmi devenea mai slab,
Privind una din morile cumpărate –
De care nu avusesem nici cea mai mică trebuinţă,
Cum s-a dovedit ulterior.
O maşinărie faină, cândva proaspăt vopsită
Şi gata să-şi facă treaba,
Stătea acum cu vopseaua căzută.
M-am văzut ca pe o maşină bună
Pe care Viaţa nu a folosit-o niciodată

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Foarte bine, frumosule! Aşa e corect. Poate că trebuia să ne fi făcut mai demult aceste promisiuni şi astfel nu mai făceai toate aceste nebunii.
Lucian: Poate că... Nu mai contează ce-ar fi putut fi şi ce nu. Nu putem întoarce timpul înapoi, pentru a îndrepta cele deja trecute. Important e ce va fi de acum încolo. Şi v-am promis că de acum încolo nu se va repeta nimic de genul acesta! Asta pentru că aveţi în continuare încredere în mine şi doriţi ca tot eu să rămân comandantul vostru. Şi vă promit că doar acest lucru se va schimba în comportamentul meu, adică va fi o schimbare benefică, sper. În rest, putem păstra totul aşa cum este şi cum a fost. Adică, tot prieteni suntem, tot astfel ne vorbim, eu tot nu vă voi da ordine directe, stricte, mereu am să vă ascult şi voi ţine cont de sugestiile voastre. Vă mulţumesc pentru răbdarea de a mă fi ascultat, vă respect şi vă iubesc pe toţi, dragii mei colegi! Sunteţi minunaţi! Şi nu ştiu ce m-aş fi făcut fără voi... Atât am avut de spus. Acum vă puteţi retrage. Consider că aţi stat destul cu mine. În plus, nu mai rezist nici eu! Gata, oboseala îşi spune din nou cuvântul. Chiar trebuie să mă odihnesc... V-aş conduce până afară, la cercul colorat, dar mi-e imposibil! N-aş fi în stare să revin în navă. Doctore, consider că efectul somniferelor a trecut deja complet, dar oboseala a revenit în forţă, deci, sper că pot dormi acum.
Stela: Normal, frumosule, chiar trebuie să te odihneşti. De putut, sigur poţi, fără nici un risc.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

V-am spus (după Adrian Păunescu)

V-am spus de la-nceput că vă iubesc
Şi sufăr pentru relele din fire
Dar nu pot, numele să vi-l hulesc
Ci doar să-mi schimb muţenia-n uimire!

V-am spus că, nu mă-nchin periculos
Dar nu mi-aţi luat închinăciunea-n seamă!
Vorbele-mi bune le suciţi pe dos
Şi-atunci vă-ntreb: de voi să-mi fie teamă?!

V-am spus şi pot, la nesfârşit, să spun
Că Everestul e pitic în mine
Şi relele din voi, în mine-apun,
Când schimb durerea, în iubiri carmine!

V-am spus şi mai continui să vă spun:
V-aud ca pe un zumzet de albine
Şi chiar de mă ucideţi, punte pun
Între Greşeală, Iertăciune, Bine!

poezie de Iulia Mirancea, după Adrian Păunescu (2 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

La ţară într-o căsuţă
Stă şi plânge o măicuţă.
E bătrână, nu mai poate
Să-şi ducă povara-n spate.

După ani cu bucurii
E uitată de copii.
A muncit şi zi şi noapte
S-ăibă copiii de toate.

Fir-aţi voi să fiţi, copii,
Cu-ale voastre bucurii,
Aţi uitat că v-am făcut
Şi cu trudă v-am crescut.

V-am dat viaţă, v-am pus nume,
Iar acum uitaţi de mine.
Pentru ce m-am chinuit
Pe voi, de v-am înstărit?!

Acum sunt dată uitării,
Sunt în pragul disperării.
Mai veniţi, copii, acasă,
Să vă văd pe lângă masă!

Să vă strâng la pieptul meu,
Că mi- e muică tare greu...
Maică, veniţi cu nepoţii,
Ei sunt bucuria vieţii!

Nu-i cunosc, nu i-am văzut,
După ei acuma plâng.
Veniţi cu ei să mă vadă,
Să-i văd şi eu prin ogradă!

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veronica Mars: S-a întâmplat ceva?
Logan Echolls: Veronica, nu mai pot continua aşa. (Veronica îl priveşte şi este confuză.) Ştii, m-am tot gândit... relaţia noastră nu merge. Şi nu cred că mă ridic la nivelul aşteptărilor tale în privinţa mea... nu mai pot îndura sentimentul că sunt o dezamăgire pentru tine.
Veronica Mars: Logan, eu nu...
Logan Echolls (o întrerupe): Aşteaptă, lasă-mă să termin ce am de spus, bine? Şi mai e un lucru... mi-ai spus că tu nu concepi ideea de a a-i lăsa pe alţii să te ajute.
Veronica Mars: Nu am spus asta...
Logan Echolls: Dar se apropie de ce ai spus tu. Şi ştii ce? Eu nu concep ideea de a sta deoparte. (Veronica dă din cap afirmativ.) Şi mai cred că putem alege. Cred că putem alege să suferim acum, dar să supravieţuim durerii... sau să rămânem împreună şi să ne confruntăm cu o durere insuportabilă mai târziu. Aşa că eu sunt în favoarea ideii de a suferi acum. (Încep amândoi să plângă.) Dar voi fi mereu alături de tine... în caz că vei avea nevoie de ceva. (O sărută pe frunte.) Dar tu nu ai nevoie niciodată de nimic.

replici din filmul serial Veronica Mars
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Vă doresc o zi mai bună
Decât tot ce s-a mai zis!
Poate fi şi mai... nebună
(Doar sunt vesel, v-am promis)
Aşa c-am încălecat
Pe... ceva, şi am plecat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam: Poate nu mă pricep la lucrurile astea, dar... ne-am sărutat. Nu e ca şi cum aş fi sărutat multe fete. Poate doar una.
Joan Girardi: Mda.
Adam: Poate a însemnat ceva pentru mine.
Joan Girardi: Poate şi pentru mine a însemnat ceva.
Adam: Eu nu... nu ştiu cum să mă comport acum.
Joan Girardi (chicoteşte): Nici eu.
Adam: Poate e cum a spus tipul ăla de la campania antidroguri. Dragostea romantică e ca o boală mintală. Apare pur şi simplu. Ce să-i faci?
Joan Girardi: Poate că nu suntem încă pregătiţi.

replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, da, e cumplit când sunteţi neoneşti, pentru că doar atunci mintea încearcă să-şi justifice nefericirea cu fericirea unei imagini care nu există... Doar mintea îşi imaginează în basme "Un început fără de sfârşit" pentru că, oarbă fiind, nu poate vedea că tu nu ai început şi nu te poţi sfârşi vreodată. Dar care gând nu are început şi implicit sfârşit? Ceea ce începe se va termina, dar ceea ce nu începe, unde, când, cum se termină?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Holly Kennedy: Dragă Gerry, ai spus că vrei ca eu să mă îndrăgostesc din nou şi poate că o voi face într-o zi. Dar există mai multe feluri de iubire pe lumea asta. Nu am decât o singură viaţă care este teribil de scurtă şi niciunul dintre noi nu îi supravieţuieşte. Nu am un plan... doar că e timpul ca mama să zâmbească din nou. Ea nu a văzut lumea niciodată... nu a văzut Irlanda niciodată. Aşa că o duc acolo unde a început totul între noi doi... Poate acum va înţelege. Nu ştiu cum ai reuşit, dar m-ai readus la lumină. Îţi voi scrie în curând... P. S... Ghici ce?

replică din filmul artistic P.S. Te iubesc, după Cecelia Ahern
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hârca aceasta de babă era scroafa cu purceii din bulhacul peste care v-am spus că dăduse moşneagul, crescătorul lui FătFrumos. Ea, prin drăcăriile ei, prefăcuse atunci pe stăpânusău, Făt-Frumos, în purcelul cel răpciugos şi răpănos, cu chip să-l poată face mai pe urmă ca să ia vreo fată de-a ei, din cele unsprezece ce avea şi care fugiseră după dânsa din bulhac. Iaca dar pentru ce Făt-Frumos a pedepsit-o aşa de grozav. Iară pe credincios cu mari daruri l-au dăruit împăratul şi împărăteasa, şi pe lângă dânşii l-au ţinut până la sfârşitul vieţii lui. Acum, aduceţi-vă aminte, oameni buni, că Făt-Frumos nu făcuse nuntă când s-a însurat. Dar acum a făcut şi nunta şi cumătria totodată, cum nu s-a mai pomenit şi nici nu cred că s-a mai pomeni una ca aceasta undeva. Şi numai cât a gândit Făt-Frumos, şi îndată au şi fost de faţă părinţii împărătesei lui şi crescătorii săi, baba şi moşneagul, îmbrăcaţi iarăşi în porfiră împărătească, pe care i-au pus în capul mesei. Şi s-a adunat lumea de pe lume la această mare şi bogată nuntă, şi a ţinut veselia trei zile şi trei nopţi, şi mai ţine şi astăzi, dacă nu cumva s-a sfârşit.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mai târziu, mă uit în urmă la cum am arătat şi cum am vorbit, la ce am spus şi cum am făcut, pot găsi elemente care să mi se pară nepotrivite. Pot da la o parte elementele nepotrivite, pot păstra ceea ce s-a dovedit adecvat şi pot inventa ceva nou pentru ceea ce am îndepărtat. Pot să văd, să aud, să simt, să gândesc, să vorbesc şi să fac. Am instrumente pentru a supravieţui.

citat din Virginia Satir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Voi vă bateţi joc de mine?! Chiar aveţi de gând să mă transformaţi în fetiţă?
Lia: Nis, nu-şi bate nimeni joc de tine; e doar o poruncă, una amuzantă.
Nistor: Cum să nu, şefa?! Te răzbuni, pricep...
Lia: Poţi spune şi aşa, dacă vrei.
Maria: Lasă mofturile, Nisa! Mişcă în rezerva ta şi aşteaptă-ne acolo! Noi îţi căutăm cele necesare.
Nistor: Păi, accept, dar doar pentru că s-au aliat şi ceilalţi cu voi, în special şefu', nu din alt motiv.
Maria: Cine te-o fi pus să-i dai porunca aia lui Nick?!
Maria: Ce-i, micuţo?! Nu-ţi place cum îi stă soţului tău în slipi?!
Lia: Nis, lasă taina, că pierdem timp şi e deja destul de târziu!
Maria: Hai, Nis, intră la baie şi probează asta, pentru început.
Nistor: Chiar credeţi că asta o să intre vreodată pe mine?! Eu n-aş zice...
Maria: E supraeleastică, deci, se întinde... Probeaz-o!
Nistor: Nu-mi vine să cred că o să fac, într-adevăr, asta... Fetelor, ajutor! Auu... V-am spus că nu intră chestia asta pe mine! Am forţat-o, dar acum nu pot s-o dau jos... Luaţi-o de pe mine, că mă strânge! Mă doare. Nu mai pot nici să respir, simt că mă sufoc.
Maria: Gata, mă! Stai liniştit, nu te mai zbate, că o rupi!
Stela: Şi aplecă-te, altfel cum ai vrea să te ajutăm?!
Nistor: Mamăă... Dacă tot vreţi să mă transformaţi în fetiţă cu rochiţă roz, iar eu am fost de acord, nu-mi mai daţi chestii din astea strâmte, să le probez, că n-am de gând, să ştiţi!
Maria: Bine, mă! Am văzut acum că nu se poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum

Azi am înţeles, în sfârşit
De ce drumul mi s-a oprit

Azi toate măştile au căzut
Şi am văzut cine sunt

Cei care au spus că vor fi aici mereu
Ei doar au spus
Şi-am rămas doar eu

Ce au făcut nu miroase-a parfum
E adevărat tot ce vă spun acum
Care dintre ei se simte jignit
Să ridice mâna şi să spună că l-am rănit

Azi am aflat cum e să fii
Trădat de cei pe care-i ştii

Azi nu mai ai nimic de ascuns
Toate scuzele nu-s de-ajuns

Şi tot ei au spus
Că vor fi aici mereu
Ei doar au spus
Şi-am rămas doar eu

Ce au făcut nu miroase-a parfum
E adevărat tot ce vă spun acum
Care dintre ei se simte jignit
Să ridice mâna şi să spună că l-am rănit

Poate n-au ştiut
Astăzi voi pleca
Mi-au frânt inima

Ce au făcut nu miroase-a parfum
E adevărat tot ce vă spun acum
Care dintre ei se simte jignit
Să ridice mâna şi să spună că l-am rănit

cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc artiştii

Se duc, ne părăsesc artiştii,
Acoperiţi de mari cununi,
Se duc şi veselii, şi triştii,
Se duc artiştii cei mai buni.
Văzându-i, în sfârşit, în voie,
A spus, din slavă, Dumnezeu:
"Voi de n-aveţi de ei nevoie,
Îi iau la mine-n ceruri eu."
Aice, noi
Mai suntem dezbinaţi,
Mai suntem dezbinaţi.
Păcat mai vechi la fraţi!
Voi cum vă împăcaţi,
Voi cum vă împăcaţi,
Voi, cei în cer plecaţi?!
Crezând în marea dimineaţă,
Se duc artiştii-n necuprins.
S-au agăţat mai mult de viaţă,
Dar şi de moarte s-au fost prins.
Văzându-i, în sfârşit, în voie,
A spus din slavă Dumnezeu:
"Voi de n-aveţi de ei nevoie,
Îi iau la mine-n ceruri eu."
Se duc artiştii-n altă soarte,
Se duc săraci şi princiari,
Jeliţi târziu, abia în moarte,
Se duc artiştii cei mai mari.
Văzându-i, în sfârşit, în moarte,
A spus cu slavă Dumnezeu:
"Voi de n-aveţi de ei nevoie,
Îi iau la mine-n ceruri eu."
Aice, noi
Mai suntem dezbinaţi,
Mai suntem dezbinaţi.
Păcat mai vechi la fraţi!
Voi cum vă împăcaţi,
Voi cum va împăcaţi,
Voi, cei în cer plecaţi?!

cântec, muzica de Igor Grosu, versuri de Grigore Vieru
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii aceştia nu mint! Doar de câte ori v-am spus că greşeala voastră de bază constă în faptul că nu apreciaţi la justa lor valoare importanţa ochilor omeneşti. Înţelegeţi, limba poate să ascundă adevărul, dar ochii — niciodată! Vi se pune deodată o întrebare, dumneavoastră nici nu tresăriţi, într-o clipă sunteţi stăpân pe dumneavoastră şi ştiţi ce trebuie să spuneţi ca să ascundeţi adevărul, şi vorbiţi destul de convingător şi nu se mişcă nici o cută pe faţa dumneavoastră, dar, din păcate, adevărul din adâncul sufletului, neliniştit de întrebare, pentru o clipă sare în ochi, şi totul s-a terminat! Adevărul a fost văzut, sunteţi prins!

Mihail Bulgakov în Maestrul şi Margareta
Adăugat de zinadorina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ni s-a spus că toate drumurile conduc la adevăr, doar că fiecare îşi are cărarea lui (ca hinduşi, musulmani, creştini, etc.) şi cu toţii se vor întâlni la aceeaşi poartă, dar este complet absurd. Adevărul n-are cărare şi tocmai aceasta e frumuseţea sa: el este viu. Doar ceva Mort are o cărare şi atunci cum poate ceva mort să conducă la Adevăr?

Krishnamurti în Eliberarea de Cunoscut
Adăugat de Cristian Muresanu
Comentează! | Votează! | Copiază!