Întotdeauna mi-am dorit însemnele bogăţiei, în schimb, am avut parte de însemnele sărăciei. Am căpătat însemnele greşite – şi tare neplăcute mai sunt.

citat din Peter Cock
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

coş

Coşurile sunt însemnele frumuseţii.

definiţie de Kurt Cobain
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efectele globalizării: la monedele euro, însemnele naţionale le descoperi la mărunţiş.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi oamenii poartă, în ei, însemnele misiunii lor de viaţă şi ale destinului.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însemnele uitării

Se lasă înserarea, iar ziua obosită
dispare printre arbori şi urcă înspre cer,
curg razele de lună, cernute ca prin sită,
din tolba nevăzută a unui lăncier.

Statuile-adormite pe soclurile grele
par umbre visătoare ajunse din trecut,
iar frunzele uscate, căzute peste ele,
însemnele uitării din veacul dispărut.

Deodată mă cuprinde o teamă neştiută,
venită fără veste, cu spaime din văzduh,
cu aripa întinsă, sub umbra desfăcută,
pe căile-ncurcate s-a rătăcit un duh.

Învăluită-n ceaţă, tu vii tot mai aproape,
eu te cuprind în braţe şi te sărut adânc –
cu buza tremurândă, întinsă peste pleoape,
simt lacrima sărată din ochii care-ţi plâng.

poezie de Corneliu Neagu din Creaţie lirică nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neconcordanţă

Nu mi-am dorit această stare
de om înnebunit de ea,
nu mi-am dorit a ei plecare
şi n-am dorit a nu mă vrea.

Nu mi-am dorit să stau cu gândul
împleticit de buimăceli,
nu mi-am dorit să-mi cheme visul
acele stări de ameţeli.

Eu mi-am dorit doar o poveste,
şi-al ei final doar fericit,
eu mi-am dorit să urc pe trepte
cu gândul că sunt eu iubit.

Eu mi-am dorit doar sărbătoare
în ochii clari şi al meu vis,
eu mi-am dorit iubirea mare,
şi-acum, eu sunt doar un proscris.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu va fi prea mult

Am rămas alături de copii la joacă,
să-mi hrănesc miezul copilăriei
şi să împart miracolul cu fiecare în parte,
împreună cu urcarea în trup,
a tot ce înseamnă iubire.

Ochii tuturor aprobau orice năzbâtie gândită,
potecile şi copacii ne acopereau din umbră,
niciodată nu puteam face o năstruşnicie
fără să ne bucurăm după.

În mintea mea nu era niciun pericol
dacă se întâmpla să trecem peste ziduri
păstrate-n cuvinte de oamenii mari,
purtam în buzunar nisipuri mişcătoare
care-mi intrau sub unghii
şi mi le tăia mama
întotdeauna înţelegătoare.

De nu va fi prea mult
am intrat pe poarta zilei cereşti
cu însemnele schimbătoare în sânge
în lumea ruptă din amintiri magice.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imediat, privirea poliţistului căzu asupra uniformei albastre, care i se păru tare cunoscută. Zări sigla Institutului, însemnele echipajului, apoi iniţialele, E. L., scrise cu majuscule, după care privirea i se opri pentru câteva clipe asupra celor şase bulinuţe aurii care sclipeau pe reverul hainei tânărului, chiar şi în întunericul nocturn. De abia după aceea îi zări chipul şi renunţă rapid la verificarea actelor, recunoscându-l pe băiat. Luă imediat poziţie de drepţi, salutându-l respectuos.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genunchi de femeie

Pe genunchi de femeie sunt ţesute poveşti,
De amor, ori materne, mii şi mii poţi citi
Că o parte le ştii, despre altele veşti
Pe genunchii femeii... numai ea poate şti...

Pe genunchi de femeie ai crescut, alăptat
Pe genunchii rotunzi tu ai fost oblojit
Ai crescut, învăţat, pe genunchi te-ai jucat
Pe genunchii iubitei, un amor îndârjit...

Pe genunchii femeii sunt însemnele vii
Că lucrează prin casă, ori la câmp, ei au rost
Pe genunchii ei fragezi, dacă vei vrea să ştii
Sunt trăiri adunate, sunt iubiri, e şi post...

Pe genunchii femeii au trecut umilinţi
Şi a stat aplecată într-o rugă, cândva
Pe genunchii iubiţi au curs lacrimi fierbinţi
Să ne poată ei spune... ne vor spune cumva...

poezie de Petrică Conceatu (17 mai 2020), traducere de Conceatu Petrică
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre iubire

Autorul stresat
Cu iz de neastâmpăr
Căuta nedumerit
Însemnele scrierii
I se părea că vede
Totul în hieroglife
Alteori în cuneiforme
Până când a găsit
În sfârşit
Pe şaua străveche
Tatuaje cu dublu sens
Care descifrau
Acele scrieri interzise
Atunci l-a prins
Inspiraţia cu dus întors
Un înger alb
I-a deschis orizontul
Nemărginirilor
Fără tăgadă
De atunci încolo
A compus poeme
Non stop despre iubire.

poezie de David Boia (12 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poruncă

Dumnezeu a poruncit,
să te închizi în cochilia universului
şi să rabzi de foamea sferelor înalte
la masa tăcerii unde sosesc oaspeţii ideii,
să se hrănească cu însemnele lăsate lumii
dăltuite-n piatră.

Şi ce-ai făcut?

Am iniţiat zborul, l-am prelungit cioplit în absolut
ori alte simboluri esenţă
care urcă spiritul
acolo unde-i este locul,
în stânga creatorului suprem,
în dreapta eşti tu cel care m-ai iniţiat pe mine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există alegeri greşite. Numai consecinţe plăcute sau neplăcute şi întotdeauna ai ceva de învăţat din ele. La asta se rezumă maturitatea.

citat din Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vocea mea va muri pe pământ

Dacă vocea mea va muri pe pământ,
Duceţi-o la malul mării
Şi lăsaţi-o acolo, pe nisip.
Duceţi-o la malul mării
Şi numiţi-o căpitan
Pe o fregată cu vele albe.
O, voce a mea decorată
Cu însemnele marinei:
O ancoră – deasupra inimii,
Şi deasupra ancorei – o stea,
Şi deasupra stelei – vântul,
Şi-n vânt – o velă!

poezie clasică de Rafael Alberti din din Rădăcini şi aripi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maşina albastră nu întâmpină probleme pe şosea, până la blocul blondinei. Aici, pentru a scăpa de înghesuială, Lucian parcă aproape de bloc, dincolo de centura formată de oamenii legii, de jur-împrejurul blocului. Şi Mariei i se păru ciudat, dar nu se mai minună; încerca să se obişnuiască cu această privelişte, deşi îi era mai greu. Nu departe, pe stâlpii de iluminat fluturau steaguri tricolore; deci primarul avusese grijă să împodobească astfel, cu însemnele naţionale, nu doar centrul oraşului, sau drumul spre Institut, ci întreg municipiul, chiar şi cartierele mai mărginaşe. Constatând acest amănunt, blonda coborî; însă nu doar ea şi colegul ei, ci şi cei patru body-guarzi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definitiv... lipsuri

Mereu mi-am dorit fericirea, mereu,
şi-am luptat s-o câştig pe vecie,
dar chiar de-am strigat-o o viaţă, e greu...
n-o să vie.

Mereu mi-am dorit să n-am lipsuri, mereu,
şi-am muncit mult o viaţă,
dar n-am adunat, n-am talent de evreu...
nu-s pe piaţă.

Mereu mi-am dorit frumuseţea, mereu,
şi-am crezut în oglindă,
dar nu-i vina mea, n-am avut pedigreu...
nu-i a mea, se perindă.

Mereu mi-am dorit s-am dreptate, mereu,
şi-am urât interesul,
dar chiar de-mi pun toga de arhiereu...
nu-s alesul.

Mereu mi-am dorit să fiu primul, mereu,
şi-am făcut multe şcoli,
dar n-am de la tată şi mamă tupeu...
n-am idoli.

Mereu mi-am dorit doar iubire, mereu,
şi-am pus suflet cu totul,
dar chiar de-am dat inima, ca pe-un antreu...
n-am norocul.

Mereu mi-am dorit sănătate, mereu,
şi zile şi nopţi n-am uitat-o,
dar chiar de sunt însumi un epicureu...
n-o mai am, am forţat-o.

Mereu mi-am dorit un confort minimal,
l-am crezut dobândit,
da-s victima lumii, ghinion triumfal...
n-am destinul dorit.

De ce oare, noroc, nu se-mparte egal
-şi-am recurs la suprema instanţă-
dar se pare că totu-i clădit imoral...
nu-i balanţă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânărul Mihai, tare mândru, purta uniforma albastră, deocamdată fără accesoriile necesare şi însemnele echipajului. Membrii familiei Ristea porniră spre rachetodrom. Gardianul nu-i recunoscu şi-i opri, doar pentru câteva clipe, până când îl zări pe Mihai în uniforma albastră şi pricepu că era unul dintre tinerii acceptaţi de curând în echipajul navei "Pacifis". Cerându-şi scuze, le permise trecerea. Domnul şi doamna Ristea nu văzuseră până în acel moment nava albastră, de aceea o admirară câtva timp; era măreaţă! Mihai urcă treptele spre puntea principală, deşi părinţii lui nu se apropiaseră încă de corpul metalic al navei. Pe puntea principală a "Pacifis"-ului nu se afla la acea oră decât... Lucian. Îl recunoscu pe tânărul lui coleg, căruia nu-i mai uitase numele.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După-amiaza, dintre părinţi, doar Diana mai era printre cei şapte tineri. Privindu-şi fiul, frumos şi elegent, cu uniforma albastră, cu însemnele comandantului (cele şase bulinuţe sclipind "timid" pe reverul hainei), se simţea tare mândră; acela era chiar băiatul ei, la numai 21 de ani, cel mai important membru al echipajului, comandantul misiunii. Îi plăcu acest amănunt, mai ales văzându-l cum coordona activitatea, nu cu glas poruncitor, însă colegii cam ţineau seama de spusele lui, sau cel puţin îi solicitau părerea. Spre seară, Diana îşi anunţă plecarea; era cazul să meargă acasă, n-avea rost să mai întârzie, deşi se simţea bine acolo, în nava aceea, aproape de fiul ei. În sinea lui, Lucian se bucura de faptul că mama lui pleca acasă, pentru că, în felul acesta, dacă domnul Stancu nu-i interzisese, o putea din nou conduce acasă la ea pe... domnişoara Barbie. Cu voce tare, nu spuse însă nimic de acest gen. O conduse pe Diana doar până la ieşirea din navă; o sărută pe obraji înainte de plecare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris atât cât am crezut că-i bine

Nu mi-am făcut o patimă, din rime,
Nici n-am dorit un titlu de mărire,
N-aş avut în suflet mulţumire,
Decât acolo jos, printre mulţime.

Acolo sunt cuvintele mai drepte,
Pământul mai aproape de picior,
Sunt lucruri înţelese mai uşor
Şi oameni, cu iubire, să te-aştepte.

Am scris atât cât am crezut că-i bine,
Cât în cuvânt mai umblă înţeles
Şi am avut ce pune-n el, să ţes.
Nici prea puţin dar nici prea mult, în fine;

Am scris atât cât mi-am dorit să scriu,
Cât am simţit cuvântul prin unghere,
Din muză mai venea o adiere
Şi gândul, încă, nu-mi era pustiu.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian Enka... Directorul îi prinse pe mâneca uniformei însemnele echipajului, sigla Institutului şi alte câteva mici accesorii necesare, deşi nu doar pe mânecă, după care îi prinse în piept minitransmiţătorul său personal, pe care se aflau înscrise iniţialele numelui său, E. L. (el), după care urma momentul cel mai important: ataşarea de reverul hainei ale celor şase buline mici, aurii, care-i definitivau funcţia, aceea de comandant. Indiscutabil, devenise comandantul importantei misiuni. Pe toate posturile TV care transmiteau în direct apăru chipul lui semeţ, rigid, plăcut; nu schiţa nici un gest de mulţumire de sine, nu-şi dădea aere, părea doar nepăsător, împăcat în sine cu ideea conducerii. În sufletul părinţilor lui se ducea o luptă grea. Evident, erau şi ei tare mândri de performanţa fiului lor, dar gândul celor 13 ani nu le dădea pace, mai ales Dianei Enka.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lorelai: Gata. În sfârşit poate să meargă la Harvard aşa cum a dorit întotdeauna şi să aibă parte de toată educaţia de care eu n-am avut parte şi să facă toate lucrurile pe care eu nu le-am făcut şi apoi o să pot să o dispreţuiesc pentru asta şi o să avem în sfârşit o relaţie normală de mamă şi fiică.

replică din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Botezul lucrurilor

cuţitul chimic scrijelea în ţărână chip,
iminentă naşterea mea
– uriaşule în halat alb, cândva,
îţi voi da înapoi, la fund, palma asta
să ştii...

ecourile... după atingerea lucrurilor
nicio consoană
cel mai greu a fost până mi-am dresat degetele:
zahăr cubic, bici, curaj, sete de zbor
vântul de jos în sus îmi ţinea discursuri:
"dacă există vreo ţintă
neapărat va fi atinsă, altfel nu..."

lumina lăptoasă încheia întâia oară
nasturii umbrei mele de trup –
vântul, cheamă lucrurile,
aşterne nume sub ele... "e bine aşa!"..

acum, însemnele de aur
nu mai are cine să le poarte
nicio medalie nu se va da
pentru conservarea ignoranţei virgine...
timpul definit concret la început
aici e iluzie
nu mai ştiu întoarcerea la singurătatea dintâi
... cu ce aş putea să-l răsplătesc
pe acela care-mi înapoia copilăria?
întâiul plâns...
două promisiuni au rămas la botezul lucrurilor:
palma şi ţinta
chircit într-o lacrimă
lunec
sunt sare cu bilet doar dus
spre mare amară – vântul,
nici umil, nici mândru
sună în cristelniţe...

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!