Acelaşi cânt

Doar tu ai mai rămas, bisericuţă,
în crângul plin de apă şi noroi.
Doar umbra ta se profilează, sfântă,
printre tulpinile arborilor goi.

Din când în când un corb mai trece-n zbor
Deasupra lacului tăcut şi înverzit
Şi arborii se plâng căci frunza lor,
Ce o aşteaptă, încă n-a sosit.

Şi nici un om nu întâlnesc în cale
Iar vântul printre crengi pare că-mi spune:
"Ai fost şi vei rămâne veşnic singur!",
Atât de-nstrăinat mă simt pe lume.

O vrabie îşi ciripeşte gândul,
pe care şi-l uneşte cu al meu:
"Hei, vezi că nu eşti singur în tot crângul!",
îmi strigă broaştele din heleşteu.

Atunci, mă-nvăluie-o lumină nouă,
Simt inima cuprinsă de avânt
şi strig: "Veniţi prieteni! Mie, vouă
Ne este dat s-avem acelaşi cânt!"

poezie de George Ioana din Zborul. Vis şi destin (26 aprilie 1942)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăire

Ce nostalgii-mi provoci, de nu ai spune,
Că nici n-am apucat să te trăiesc.
Şi parcă de o viaţă te iubesc,
Şi parcă m-ai lăsat singur pe lume...

Aşa mă simt — şi-mi pare chiar firesc.
În suflet, umbra ta, mi-a lăsat urme,
Iar inima refuză să-şi asume
Al ei avânt naiv — copilăresc.

Ceva în mine, încă te mai speră.
Încă îţi simt dorinţa de a-mi fi...
Şi nici dorinţa mea nu-i efemeră,

Căci te visez în fiecare zi
Cu ochii larg deschişi. Ce atmosferă
Mi-aduci în suflet! — Nu m-aş mai trezi...

sonet de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crângul părăginit

În crângul părăginit
Pică frunza spulberată,
Vântu-n taină mi-a stârnit
Amintirea de-altădată.

Stejarul îmbătrânit,
Mândru, falnic se arată,
În crângul părăginit
Pică frunza spulberată.

Luna-n pâcla-ntunecată
Multe gânduri a urzit,
Chiar de pare dezolată
Drumul nu şi-a rătăcit
În crângul părăginit.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri pierdute în noroi

Prin ceţuri albe de tăcere
Vin amintirile-n şuvoi,
Şi sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.

Pluteşte-n aer primăvara,
Şi ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.

Şi simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deşi acum îmi sunt călăi.

Şi nici măcar nu pot a-ţi spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranţele şi dragostea.

Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou gheţari de ură
Şi-n cale nu le poate sta.

Dar ochii mei nu vor să creadă
Şi se întorc mereu spre ieri
Chiar dacă văd numai o stradă
Pe care scrie " Nicăieri "

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri pierdute în noroi...

Prin ceţuri albe de tăcere,
Vin amintirile-n şuvoi,
Şi sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.

Pluteşte-n aer primăvara,
Şi ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.

Şi simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deşi acum îmi sunt călăi.

Şi nici măcar nu pot a-ţi spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranţele şi dragostea.

Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou gheţari de ură
Şi-n cale nu le poate sta.

Dar ochii mei nu vor să creadă
Şi se întorc mereu spre ieri,
Chiar dacă văd numai o stradă,
Pe care scrie " Nicăieri "

poezie de Dorina Omota din Iubiţi şi nu lăsaţi să moară clipa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rar

Singur, singur, singur,
Într-un han, departe
Doarme şi hangiul,
Străzile-s deşarte,
Singur, singur, singur…

Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă…

Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine
Şi de-atâta vreme
Nu ştie de mine
Nimeni, nimeni, nimeni…

Tremur, tremur, tremur…
Orice ironie
Vă rămâne vouă
Noaptea e târzie,
Tremur, tremur, tremur…

Veşnic, veşnic, veşnic,
Rătăciri de-acuma
N-or să mă mai cheme
Peste vise bruma,
Veşnic, veşnic, veşnic…

Singur, singur, singur,
Vreme de beţie
I-auzi cum mai plouă,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur…

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de singur

Mă simt atât de singur şi de uitat de lume,
În mica mea odaie ce-aduce-a închisoare.
De pe pereţi m-apasă tablouri sfidătoare,
De la strămoşii noştri, ce mi-au purtat cel nume.

Iar sufletu-mi se strânge, când ploaia bate-n geamuri,
M-afund într-un fotoliu, m-apasă gânduri negre,
Aducerile-aminte ce mi-au rămas integre,
Îmi bântuie prin mintea mea trează, ca vii flamuri.

Îmi cercetez statura în luciul din oglindă.
Mă uit cu nepăsare la fratele meu geamăn,
La fruntea lui brăzdată, privirea fără seamăn,
La umbra ce îmi ţine de urât, până-n tindă.

Mă simt atât de singur, atât de gol mi-e pieptul.
Povara grea din anii-mi mai rău mă încovoaie.
Un gând hain îmi spune, prin picurii de ploaie,
Că poate-n vârsta-a treia, nu am călcat cu dreptul.

Mă simt atât de singur, ca un străin în noapte,
Pe drumuri neumblate, pe steiul 'nalt de munte,
Pe pietrele din râuri, pe şubreda lor punte.
Din vorba-mi răspicată, rămas-au numai şoapte.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi, eu sunt, exist. Încă, acum, aici. Nu ştiu unde, cum, de ce. Nici nu mă interesează. În jur sunt mulţi alţii aidoma mie sau diferiţi. Nu-i simt, nu-i văd, nu-i aud. Sau poate doar aşa mi se pare mie. Şi mă simt în continuare trist, neînţeles, inutil şi... Singur! Între toţi ceilalţi. Doar eu; unul, nu mai mulţi. Singur...

Cornelia Georgescu în În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile nopţii

Să nu aştepţi durerea să te frângă
Când clipele se duc în drumul lor,
Doar amintirile ar trebui să plângă
Pe-aleile-mbrăcate-n tainic dor,

Şi printre felinare-ascunse-n noapte
Păşind prin frunzele ce pietruiesc
Aleile crescute dintre şoapte
Rămase-n nopţile care sosesc,

Dar uneori uitate printre clipe
Durerile îşi plâng trecutul lor
Şi peste timpuri lumii vor să ţipe
Doar, doar vor trece-n viaţă mai uşor,

Când aşteptările vor să te frângă
Rămas prin clipele născute-n dor
Să laşi doar amintirile să plângă
Şi frunzele să te-nsoţească-n zbor.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uimiri

Acum, după ce ne-am cunoscut
Pentru mine altă lume nu există,
Căci cu tine viaţa a reînceput
Şi din nou nu mi se pare tristă.

Cerul nesfârşit nu are nori
Ziua e cu soare, noaptea e cu stele,
Mă simt aşa de bine iar în zori
Căci te am pe tine printre ele.

Văd în jurul meu doar flori
Sufletul mi-e plin de noi uimiri,
Inima-i cuprinsă de fiori
Scăldată-n miros de trandafiri.

poezie de Mihai Leonte (iunie 1966)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru foc

Când Prometeu te-a smuls din mâna atotputernicului Zeu, îmbogăţind cu-o jertfă nouă altaru-arhaicelor mituri, el n-a ştiut că - drept răsplată - în urma lui, alt Prometeu îi va reduce sacrificiul la o... cutie de chibrituri...

Deşi-ai rămas acelaşi veşnic, nu eşti acelaşi niciodată şi nici nu porţi acelaşi nume când construieşti sau când distrugi sau când - trăindu-ţi moştenirea fatală şi nenduplecată - presari în urma ta blesteme sau faci să ţi se-nalţe rugi...

Nu eşti acelaşi niciodată...
Nici când despici copacii-n două, nici când pătrunzi din casa-n casă, ameninţându-ne avutul, şi nici când - strânşi în jurul vetrei - ne dai ades prilej şi nouă să stăm de vorbă cu bunicii, cu morţii scumpi şi cu trecutul...

Şi totuşi tu eşti deopotrivă şi cobea noastră, şi norocul. Şi-oricare-ar fi voinţa Celui de Sus, te binecuvântăm, deşi din darurile vechii mitologii tu singur - Focul - nu ne-ai fost dat de bunăvoie şi-a trebuit să te furăm...

poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru toată lumea (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să fac să nu mai ascult mintea? Doar stăruie necontenit să-l observi pe cel care observă, aceasta este cea mai scurtă cale de a-ţi asculta inima şi e veşnic Aici. Odată ce ai văzut văzătorul, vei vedea întreaga lume şi atunci inima ta ţi se va arăta ca fiind infinitul oricărei iubiri! Eşti atât de simplă şi atât de incomensurabilă că nici un gând nu te poate captura/constrânge/limita sau atinge. Nimic nu te poate descrie şi totuşi inima nimicului eşti tu. Atunci când rămânem ca simplă Linişte, mintea noastră se dizolvă în ea şi inima tăcerii ne poartă pe buze cuvintele!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă condamnaţi!

Să nu mă condamnaţi atunci când plâng,
Când uneori mai cad pe-al vieţii drum...
Voi nu-nţelegeţi cât de tare doare
Atunci când visul se transformă-n scrum...

Să nu mă condamnaţi atunci când tac
Căci vorbele pot fi de nu gândeşti
O armă ce-i perfidă şi ucide
Încrederea când sincer mai iubeşti...

Să nu priviţi la mine-ntrebători
Când voi căuta răspunsuri printre stele...
Simt inima în piept căutând ceva
Şi voi găsi Lumina printre ele...

Iar dacă nu puteţi să mă-nţelegeţi
Când vă privesc cu ochi înrouraţi
Crezând în pace, dragoste şi viaţă
Să m-acceptaţi dar... nu mă condamnaţi!!!

poezie de Maria Luca
Adăugat de Theo van Beck
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cei mai buni părinţi

Vezi?! Te simt în grădină... Urma paşilor tăi
Îmi alungă durerea de a fi prea departe...
Sunt aici lacrimi multe, sunt tristeţi şi nevoi,
Iar în mine se-ascunde, veşnic, teama de noapte.

Vin cu lacrimi spre tine... Pe copac, scrijelit,
Anii tăi, în brăţări, strălucesc de lumină...
Stau pe scaun plângând şi m-ascund în zenit
Şi te caut în lume printre strângeri de mână.

Parcă văd printre lacrimi, oh, imaginea ta...
Printre jerbe de stele îţi văd zâmbetul cast,
O, tăicuţule drag, eşti în inima mea...
Este tot ce în gânduri, zi de zi mi-a rămas.

Eşti un gol risipit, lacrimând... şi stingher...
Tu, tăicuţule drag, eşti atât de departe...
Umbra chipului tău mă aşteaptă în prag
Şi hotarul vieţii pentru-un timp ne desparte.

Eşti o geană de vis... un apus... Răsărit
Altei lumi de lumini, strălucind de chemare...
Eşti cu mama mereu... eşti aşa fericit,
Însă liniştea voastră azi în suflet mă doare.

Aş pluti către voi... Paşii mei construiesc
Piramide de fapte... Dar prezentul mă cheamă.
Doar pe ei îi mai am... Şi pe voi vă iubesc
Şi vă caut în gânduri, dragii mei tată, mamă!

Îmi lipsiţi repetat... Pentru voi m-am născut...
Drumul meu pentru voi a avut strălucire...
Cum era şi firesc, într-o zi v-am pierdut,
Dar vă am ca un vis în aceeaşi iubire.

Mulţumesc, tatăl meu! Cât de mult v-am iubit!
Mulţumesc, mama mea! Mama mea minunată!
Mulţumesc, dragii mei! Mulţumesc înzecit!
Mulţumesc, dragii mei! Mulţumesc, mamă, tată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncul cel mai drăgălaş

Cât de scumpă-i sărbătoarea
Naşterii Domnului Sfânt
Noi i-aducem azi onoarea
Şi îi cerem dar venirea
Să ne ia prin Duhul Sfânt
De aici de pe pământ

Cât de gingaş Doamne-ai fost
Când cu ochii Tăi lumina
Ai văzut-o — un adăpost
Căci Lumină ne eşti — rost
Şi ne eşti întodeauna
Cale Doamne — numai una

Cât de gingaş s-a-mplinit
Cuvântul Tău din Scriptură
Când în iesle ai venit
Scump Isuse — scump iubit
Cu plăpânda Ta Făptură
De raze — ce ne umplură

Căci iată Cuvântul spune
Peste cei din umbra morţii
Ce trăiau în astă lume
În păcat — deşărtăciune
Ca un soare-n largul bolţii
Ne-a luat din pragul porţii

Lumina din răsărit
Pruncul Cel din vremi promis
El — cadoul dăruit
Pentru omul rătăcit
Iar s-ajungă-n Pardis
După cum Tatăl ne-a scris

Din lumină prin lumină
Putem astăzi să umblăm
Să trăim fără de vină
Toţi acei ce i se-nchină
Viaţa-ntreagă să i-o dăm
Şi cu drag să îl urmăm

El este lumina noastră
El Cuvântul Minunat
Străbătând bolta albastră
Ne-a dat viaţa sfântă — castă
S-avem sufletul curat
Căci doar El ni l-a spălat

Pruncul Cel mai drăgălaş
Soarele ce străluceşte
Peste-al inimii sălaş
Şi al oilor imaş
El cu drag azi ne primeşte
Şi haina ne-o curăţeşte

Glorie dar Lui Mesia
Că să vină a acceptat
Să ne ofere veşnicia
Viaţa aici şi bucuria
Fie pururi lăudat
Căci doar singur ne-a salvat
25-12-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă, nobililor din Transilvania, nu ne place ideea că rămăşiţele noastre s-ar putea amesteca cu cele ale plebei. La vârsta mea, nu mai caut nici plăcerile, nici bucuriile vieţii, nici strălucirea voluptoasă a soarelui sau licărul tremurului de ape care îi fascinează pe tineri. Nu mai sunt tânăr şi inima mea, după ani mulţi de plâns morţii, nu mai este înclinată către veselie. În plus, şi zidurile castelului meu s-au prăbuşit; e năpădit de umbre, iar vântul suflă rece prin ferestre şi printre creneluri. Îmi plac întunecimea şi umbra, de cele mai multe ori prefer să stau singur cu gândurile mele atunci când nu sunt obligat să ies în lume.

citat celebru din romanul Dracula de Bram Stoker (1897), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul nu bate

Motto:
"Nu se ştie ca pământul
Dincotro va bate vântul"

Vântul nu bate
Cât e bătut
De crengi uscate
Vântul e mut
Şuieră doar
Frunza de ulm
Sau de stejar
Iar eu adulm
E ca şi cum
Ar mirosi
A foc un fum
Care s-ar irosi
Pe orice drum

Vântul nu cântă
Poartă decât
Talanga sfântă
La oi la gât
Ca să se-audă
Până la cer
Că iarba crudă,
Limba de fier
Pe-a râului gură
Când crede c-o fură
Păscută se face
Şi vântul doar tace.

Ce ştie vântul
Nu pot să ştie
Nici apa vie
Şi nici pământul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când două inimi uneşte Dumnezeu

Atunci când două inimi uneşte Dumnezeu
Nu e pentru o lună doar şi o zi de primăvară
Este pentru toată viaţa... la bine şi la rău
Să mergi în doi şi atunci când vezi că-ţi este greu
Când drumul urcă în sus...
Şi atunci când el coboară...

Iubirea nu-i scânteia ce apare şi se stinge
Ea-i taina veşniciei ce s-a transformat în vis
Este ecoul din Eden... ce-n farmec se răsfrânge
Şi... rostogolind speranţe... inima îţi atinge
De acel colţişor de rai...
Ce a fost în Paradis...

Ce poţi să faci atunci când tu cu adevărat iubeşti
Când eşti minţit şi în jurul tău tot se destramă
Te vezi aprins de un foc când printre lacrimi o priveşti
Şi eşti gata pentru ea chiar zeci de ani ca să plăteşti
Pentru iubirea ta...
Atunci când dragostea te cheamă...

Pe calea vieţii nu e întotdeauna soare
Mai cresc şi spinii... nu e presărată doar cu flori
... Şi simţi amarul anilor de trudă şi sudoare
Când dragostea-ţi curată călcată e în picioare
Iar pe Rahela ta o vezi...
Plângând şi tristă-n negrii nori...

Nu dispera, se vor sfârşi furtunile de ieri
Va înflori grădina voastră-n flori de primăvară
Şi din nou vor răsuna în viaţa ta cântări
Cu zâmbet de copii şi multe binecuvântări
Şi te vei bucura...
Ca-n zilele de odinioară...

Atunci când două inimi în Domnul se unesc
E un cântec calea lor scăldată în lumină
Când pe genunchi altare în dragoste zidesc
E un colţ de rai atunci când după Cuvânt trăiesc
Împrăştiind mireasma...
Şi părtăşia familiei creştine...

poezie de Mihail Cebotarev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâieri de foc

Ce vremuri de criză! Ce de nenoroc!
Zadarnic picătura de voinţă...
Incinerând această lume...-n loc,
Ne vom zidi cenuşa-n suferinţă.

Se zbat în noi furtuni, vulcani, cenuşă.
N-avem cui plânge... Umeri nu mai sunt.
Doar către Cer ne-a mai rămas o uşă.
Ne sapă-n suflet fiecare vânt.

Avem o schijă-n inima ce plânge,
Pulsând speranţe, vise, adevăr...
Dar moartea parcă tot mai mult ne strânge,
Iar eu duc grija pentru-acest popor.

Aici, la noi, încă domneşte ura
Şi focul vieţii mi-a pârlit lumina.
Îţi simt pe suflet, iar, mângâietura.
Dar, vezi, cine să-mi ude rădăcina?!

Sunt urme de ruşine pe retină.
M-a scormonit un sentiment ciudat
În goana după fală şi lumină
Şi pe retina mea s-a-ntunecat.

E glaucomul dragostei de sine...
Nimic nu este azi ca la-nceput.
Mi-a mai rămas o pată de ruşine
Şi-n mine m-am închis şi plâng tăcut.

Mă tem că-mi este rău când îmi e bine.
Şi plec la îngeri să mă spovedesc,
Dar mint că e O. K. fără ruşine.
Că-mi este bine vreau să dovedesc.

Şi mulţumesc când plec... dar ce minciună!
Sunt iar murdar din cap până-n picioare
De boli, incest, durere, lacrimi, ură
Şi spini se-nfig în carnea tălpii goale.

Mi-e iar război şi diavolii din mine
Mi-alintă plânsu-n mângâieri de foc.
Şi când mi-e rău, atunci mi-e cel mai bine...
Voi nu vedeţi că nu mai am noroc?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflul poetic

Poetule!
îţi plouă cerul cu vers
da, se scutură arbori de nori peste tine şi versuri curg şuvoi
prin crângul tău înverzit, când pe sub aurii umbrele
se clatină gălbiorii, îmbătaţi de iasomie
pe aleea ta cu felinare aprinse, când printre crengi îmbrăţişate
îţi cântă luna la cobză
prin burlanul casei tale rotunde
plouă-n neştire cu vers

tu îţi închizi ochii, îţi deschizi braţele şi
inhalezi stropii de ploaie în călimara sufletului
apoi îţi înmoi condeiul în ea şi sufli dumnezeieşte cu vers
prin crângurile noastre arămii, când pe sub umbrele de muştar
rânjesc bureţii viperei spre stârvuri
pe aleile noastre cu felinare sparte, când printre crengi încovoiate
ne urlă luna a pustiu
prin burlanele caselor noastre pătrate

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti tu?

Te simt în urma mea şi-acum
Te-ntreb mereu: cine eşti tu?
Dar nu-mi răspunzi, eşti prea tăcut.
Cine eşti tu?

Poate-ai rămas blocat în lume
Şi-acum mă vezi ca pe-un părinte
Cine esti tu, de-mi strici destinul?
Spune, ce eşti?

Doar în biserici scap de tine
M-astepţi când ies pe sfânta poartă
Cine eşti tu de nu vrei crucea
Zi-mi, cine eşti?

De te-a trimis cel din adâncuri
Să mă conduci în faţa Lui
Cine e El să-mi poruncească?
Cine eşti tu?

poezie de Alin Ojog (21 noiembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!