Morminte la gard

Imperceptibil, tragic, revansard,
prin cimitir mormintele pustii,
vaslind din cruci, se-apropie de gard,
sa-ntrebe de ai lor daca sunt vii.

Si ere geologice strabat
pentru-a-si gasi, in cimitirul stramt,
o cale catre gardul ruinat,
ca este grea miscarea prin pamant.

Si ele-ajung atata de tarziu
acolo unde viii pot vedea,
incat nici vorba de-a gasi un fiu
si de-a-si aduce-aminte cineva.

Si, ca sa fie un cosmar intreg,
mormintele ajunse langa drum,
printr-un efort de iarba inteleg
ca-n cimitir sunt si ceilalti acum.

Se misca greu mormintele pe-alei
si crucile dau sunet si ecou,
cand mortii se mai cauta-ntre ei,
atat de singuri, c-ar muri din nou.

Ca si atunci cand inca erau vii
si cand la drum iubirea ii scotea,
ei intre ei incet ar tainui,
pe-o lavita intinsa la sosea.

Dar nu mai au cu cine sta la porti,
nici focurile-n ulita nu ard
de mii si mii de ani, si toti sunt morti,
degeaba vin mormintele la gard.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (a doua ediţie, adăugită) (2007)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva in trecut

Am sa plec intr-o zi,
Intr-un loc nestiut,
Intr-un munte secret,
Undeva in trecut.

Am sa plec in trecut,
Am sa plec intr-o zi,
Sa ajung cand te nasti,
Sa te pot intalni.

Stiu si eu ca-i ciudat
Si ca pasii-mi sunt grei,
Catre nunta din veac
A parintilor mei.

Las de veghe aici
Toti nepotii frumosi,
Eu ma intorc in trecut,
Eu ma intorc la stramosi.

Eu ma intorc la ai mei,
Intr-un mars revansard,
Sunt retrasi in paduri
Langa vreascuri ce ard.

Mai vorbesc despre noi
Si mai mor in razboi,
Se mai mira de cei
Care vin inapoi.

Am sa plec intr-o zi,
Am bagajul intreg,
Am cu mine ce simt,
Ce iubesc si inteleg.

Sunt satul de prezent,
Nu mai vreau viitor,
Dar ma-ntorc in trecut
Ca nu vreau nici sa mor.

Pe un deal coroiat
Curge mustul din teasc
Si batranii se sting
Si copii se nasc.

Eu ma-ntorc in trecut,
Din acest viitor
Si pastorii ma iau
Langa turmele lor.

Si din rodnice nunti,
Urca iarba pe munti,
Tutelarule Zeu,
N-ai de ce sa te-ncrunti.

Mai degraba sa pui
Legea ta peste tot,
Ca stramosi la nepoti
Sa se intoarca inot.

Si, cand vremea va fi,
Printr-un strigat urgent,
Pe noi toti sa ne chemi
Sa venim in prezent.

Sa fim toti pregatiti
De momentul solemn,
Cand va bate in munti
Vechea toaca de lemn.

Si un clopot din cer
O sa dangane sfant,
Ca s-a-ntors Dumnezeu,
Printre-ai lui, pe pamant.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu beu

Eu beu
Putin...Putin cate putin
Pan` cand capu meu
Pe umeri nu mai pot sa`l tzin
Si am sa beau
Atata pan` cand o sa aflu cine poate sa`mi spuie
Cat sa beau sa`mi fie numai bine.

Cand dau incet sa ma indrept
Genunchii cad pe langa piept
Eu n`am stiut ca daca esti bat
Te faci deodata acrobat
Sa shada toti cum eu am shes
Sa vada toti ce eu invat
Sa`si unga toti cum eu mi`am uns
Cu grija gatu`ndeajuns.
Ma tin de tot ce sta in bar
Dar cel mai tare de pahar
Eu inca nimeresc sa torn
Cu toate ca aproape dorm
Da daca nu dorm inseamna ca is treaz
Si afara inca e azi.
Eu pot sa ma tin si intr`un chicior
Cu mana daca`s pe ulcior.

Da eu mai beu
Beau putin, putin cate putin
Pan` cand capu meu
Pe umeri nu mai pot sa`l tin
Si am sa beu
Atata pan` cand o sa aflu cine poate sa`mi spuie
Cat sa beu sa`mi fie numai bine.

Ce interesant se uita toti la mine
Cum eu ma invat
Cu mana dreapta sa ma indrept
Spre buzunaru de la piept.
E drept ca daca beau mai des
Mai des ma trage sa fumez
Fumez si iara dupa ce fumez
Incep sa beau mai des.
Eu nu stiu unde mai incape
Atata vodka si lichior
Si nu stiu toti de ce se uita
De parca as bea de banii lor.
Da eu ma fac, nu fac ninica
Si nici nu stiu ca ei ma stiu
Si eu cand am sa fiu ca dansii
Eu tot ca dansii am sa fiu.

Da amu mai beau
Beau putin, putin cate putin
Pan` cand capu meu
Pe umeri nu mai pot sa`l tin
Si am sa beu
Atata pan` cand o sa aflu cine poate sa`mi spuie
Cat sa beu sa`mi fie numai bine.

Eu nu stiu bine pentru altii
Ce inseamna...da eu stiu
Cand beau ce vreau, manac ce vreau
Ma culc cu cine vreau, si`s viu
Si daca`mi spune cineva cum ar putea sa fie mai bine
Ma las de toate, ma duc acolo, ma intorc inapoi, ma iau si pe mine
Da eu mai stau acolo unde imi chica ca sa shad
Unde ma uit si nu vad nik, da pe mine toti ma vad
Cum beau putin d`ales si mai ales di cela de care am vrut
Si daca am uitat sa ma uit ce beu incep de la inceput...
Da eu maï beuuuu....

poezie de Pavel Stratan
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ti-aduci aminte?

Ti-aduci aminte de plimbarea-n doi?
In serile de vara, sclipind de luna plina
Pe cand eram si-am vrut sa fim noi doi
Si-n dragoste sa prindem radacina.

Si cand desculti prin ploaie alergam
Si cand voit uitam de toti si toate,
Cuvantul simplu; daca-l mai rosteam
Satui fiind de-acea banalitate.

Si din iubirea de odinioara
Gasit-am azi decat un scrum de fum,
Nu pot lasa chiar totul sa dispara
Chiar de-a fost numai inceput de drum.

Sunt amintiri ce nu le vreau uitate
Sunt clipe ce acum nu vor dispare
De ne-am vorbi; poate mi-ai da dreptate
Caci dragostea a fost si va fi mare.

Eu inca mai strabat acel tirst drum
Unde facut-am mii de juraminte
Dar nu mai pot sa schimb nimic acum
Ti-aduci aminte?

poezie de Luci Frederiksen
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intre mine si ea

Intre mine si ea
S-au ivit dintr-o data
Un parau, o sosea
Si o cale ferata.

N-aveam loc de intors,
Am lasat-o in noapte
Cu-o hainuta pe tors
Pregatita sa rabde.

Din parau nici un val
N-avea gust de-nviere,
Ea statea sus pe deal
Si-ncepuse sa spere.

Numai ca pe pamant
E o cruda rasplata,
Mai exista oricand
Si o cale ferata.

Semafor-semafor
Dar mai mult tragedie,
Cand traversele dor
Despartirea tarzie.

Si in rest nu-i nimic
Decat fluierul straniu
Despre care toti zic
Ca le trece prin craniu.

Intre mine si ea,
Nu-i nimic niciodata:

Un parau, o sosea
Si un tren ce va sta
Intre mine si ea
Pe o cale ferata.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta de-a invinge

Sa stii sa taci cand ai dreptate
Si-apoi sa razi cand inima te doare,
Sa-ti fie mersul plin de demnitate,
Si sufletul sa poti sa-l lasi sa zboare.

Sa poti zambi cand toata lumea plange
Chiar cand speranta, cea din urma... moare,
Cand tot ce ai si esti, incet, incet se frange
Sa poti sa te ridici si sa privesti spre Soare.

Cand prietenii, cu toti, pe rand, te-au parasit
Si intristarea te apasa zilnic, greu
Cand esti uitat si singur... necajit
Sa poti pastra Credinta vie-n Dumnezeu.

E-o alta sfanta, "arta de-a invinge"
Puterea fara margini ce-ai primit in dar,
Prin Cruce, Dragoste... prin Sange,
Prin Inviere, Viata si prin... Har!

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inca te mai caut,iubire...

Sunt o farama dintr-o stea?
Sau licarire dintr-un vis?
Sunt ori aici, ori undeva
Unde nu-i loc pentru abis?

Dar unde sunt? Ca mii de stele
Imi trec prin ochi in dans sublim,
Linistitor, purtand cu ele
Secunde, ani, trecut, destin.

Acopar sufletu-mi cu pace
Si praf de stele am in cale,
Strang clipa-n palmele-mi dibace,
Nu-i niciun deal, nu-i nicio vale.

Nu sunt primejdii, nici durere,
Nici vise sparte-n cioburi, mii,
E doar iubire si tacere
Si intrebari:"Cui apartii?

Si cat mai ratacesti prin lume
Fiinta fara-nsemnatate?
Ce faci aici, cauti un nume
Pentru iubire si dreptate?"

Si singura imi dau raspunsuri.
Dreptatea e acolo, sus,
Aici sunt multe neajunsuri,
Din rasarit pana-n apus.

Iubirea este pretutindeni
Sa o descoperi e usor:
O ai in tine, de armindeni,
In frunza toamnei dusa-n zbor.

In arsita de foc a verii,
In albul iernii necuprins,
In cerul inrosit al serii,
In stelele de neatins.

Iubire e in suferinta,
In zambetul unui copil,
In asteptare si credinta,
In lacramioara din april.

Si mai presus de toate aceste,
Iubirea este Dumnezeu,
El, Cel ce nu ne paraseste
Atunci cand drumul ne e greu,
Ne duce-n brate si paseste
Cu noi, cand drumul ne e greu.

poezie de Iulia Comaniciu (12 decembrie 2009)
Adăugat de Iulia Comaniciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pamant al timpului

Cand nu te pot atinge
Eu sunt lacrima indurerata,
Vei fi acolo sa-mi culegi
Lacrimile si sa le presari
Amintirile deasupra oceanului?
Vei gasi vreodata cheia
Ce imi poate descatusa sufletul
Ce sta inchis intr-o bucla a timpului?
Vei gasi cerul de lacrimi ce au zambit?
Vei calatori pe vantul timpului
Pentru a ma gasi?
Lumina e pamantul ce traieste pentru noi,
De-ar fi sa traim si noi pentru el,
Pamant al timpului.

poezie de Nica Dorin Alexandru
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă sperie o vorbă din Luca: "Vai de voi cărturari şi farisei făţarnici. Pentru că voi sunteţi ca mormintele, care nu se văd şi peste care oamenii umblă fără să ştie". Căci mă gândesc că tocmai asta vor cărturarii şi fariseii: să existe ei. Şi când sunt în morminte, să fie mormintele lor. Ce durere mai mare decât să fie mormintele neştiute despre care vorbeşte Luca? Călcăm poate, la tot pasul, peste mormântul neştiut al fratelui risipitor.

Constantin Noica în Jurnal filozofic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cand mortii sunt asa departe

Nu mai gandi la zilele apuse
Nu mai privi la umbrele ramase
In urma; sufletele duse
In alta lume-cine stie?-poate
Ne uita.

Cand mortii sunt asa departe
Si cand de la pamant la stele
Atata cale ne desparte
Durerea-cine stie?-daca
La cer peste morminte poate
Sa treaca.

Priveste-n jurul tau-e marea
Vietei; pleaca si o-nfrunta
Imbata-ti ochii-n contemplarea
Minunilor ce te asteapta;
Traieste, mergi oriunde soarta
Te-ndreapta

poezie de Ovidiu Densusianu
Adăugat de Gone Away
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tu, iubitul meu!

Oh, tu iubitul meu
Cat te iubesc de tare...
Ma arde sufletul
Si parca-mi moare
Atunci cand nu esti langa mine
Ca sa te simt, ca sa te am
Sa fiu o parte din tine..
***
Si cat de neputincioasa ma simt
Cand tu esti acolo
Iar eu aici,
Si-as vrea sa dau totul la o parte...
Sa nu existe nimic intre noi,
Nici munti, nici ape, nici strazi
Nici oameni, nici plante, nici case..
Sa fim doar noi, doar tu si eu...
Iar restul sa nu mai conteze..
***
Mi-e foame de tine
Mi-e pofta de privirea ta
Mi-e dor de existenta ta...
Si stau acum, aici in camera mea
Iar tu.. acolo undeva..
De ce nu vii iubirea mea..?

poezie de Ana Cirlan
Adăugat de Petronela Nisan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actorii

Cei mai dezinvolti- actorii!
Cu manecile suflecate
Cum stiu ei sa ne traiasca!
N-am vazut niciodata un sarut mai perfect
Ca al actorilor in actul trei,
Cand incep sentimentele sa se clarifice.
Patati de ulei,
Cu sepci veridice,
Ocupand tot felul de functii,
Intra si ies pe replica,
Care le vin sub picioare ca niste presuri.
Moartea lor pe scena e atat de naturala,
Incat, pe langa perfectiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Mortii adevarati,
Grimati tragic, odata pentru totdeauna,
Parca misca!
Iar noi, cei tepeni intr-o singura viata!
Nici macar pe-asta n-o stim trai.
Vorbim anapoda sau tacem ani in sir,
Penibil si inestetic
Si nu stim unde dracu sa tinem mainile.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de CristiB.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde cred ca esti

Acolo unde cred ca esti
Nici trenurile nu strabat
Acolo ca de sticla par
Padurile de brad brumat.

Tot mai departe simti si taci
Adaugat la rest mereu
Si nu mai pot inainta
Decat pierzandu-ma si eu.

Cum ninge, alb e orice drum
Si alb respira-ntregul timp
Nici nu te-as recunoaste-acum
Desperecheat si fara nimb.

Mi-e mila si sa-mi amintesc
Dar nici sa uit nu ma indur
Cata parere-i in destin
Cata greseala-i imprejur.

Cu degete de frig adun
Ca sub un sal inzapezind
Sufletul nostru inca bun
Miscarea lui catre argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri
Si fi-vor brazii ingraditi
Acolo unde cred ca esti
Printre barbari meteoriti.

In fiecare an astept
Sa ninga, sa te pot vedea
Daca privesti, daca asculti
Daca mai intelegi ceva

poezie de Constanţa Buzea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecarea de farsa

Distanta creste zilnic intre noi
Si varstele ni se indeparteaza,
Nu vine nici o veste inapoi
Decat ce-a fost in ultima amiaza.

As vrea sa cred ca totu-i un cosmar,
Cu lumanari de nunta in revansa,
Dar totul e real rudimentar,
Adresa ta a devenit etansa.

Si ma eviti ca pe-un ciumat acut
Ce ti-ar putea un mare rau produce,
Dar eu nu vreau decat sa te salut,
In drumul meu din urma catre cruce.

Iti faci pacat mai omorand un mort,
Ce casei tale ii statea de garda,
Nici nu mai stiu acum sa ma comport
Cu cea pe care o faceam sa arda.

Si asta nu s-a intamplat candva,
Ci ieri, in cea mai cruda-mbratisare,
Cand rugul tau de carne tremura
Si nu simt nu banuia ca moare.

Si nici nu a murit si n-are cum
De dragul unui moft al tau sa cada,
Din umlinta ma ridic postum,
Zvarlindu-mi uniforma de parada.

Sunt inca tanar si sunt inca viu,
Mai pot insamanta un tandru pantec,
Din ceea ce traiesc si simt si stiu,
Pot recladi statuia unui cantec.

Exista varste cand barbatii cred
Ca orice despartire e o moarte,
Ca dragostea-i un tragic patruped
Si sexul e-un nestiutor de carte.

Complexe de tranzitie! Pareri.
Di indivizi decisi sa fie lideri
Iar daca maine nu e ca si ieri,
Urmeaza deznadejdi si sinucideri.

Ci eu, din condamnare, ma ridic
Si, cu aceeasi pofta si rabdare
Declar ca nu negociez nimic
Si-astept sa vina dragostea cea mare.

Din razbunarea tristei reverii,
Iubirea veche nu va fi intoarsa,
Probabil, alta drama va veni,
Sa ma salveze de aceasta farsa.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Liber sa sufar
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai Noaptea

Numai noaptea vino, cand tacerea
Se loveste tainic de feresti,
Cand ma-nchid ursuz in incaperea
Unde stau si-astept sa te ivesti.

Ca un fur ce vrea sa-mi intre-n casa,
Dar s-a prins in curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, cand se lasa
O perdea de plumb pe ochii treji.

Fluturand in urma ta esarfe
Negurile toate de pe lac,
Fa sa inceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreaga nu mai tac!

Si la umbra lunii blestemata
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca sa fii si mai neasteptata
Decat ai fi fost, venind prin vis.

Nu-s frumoase zilele, nici calme,
Cat aceste nopti ce ma-mpietresc.
Daca vii, batand usor din palme,
Numai noaptea vino, cand primesc!

Numai noaptea, cand e luna plina
Si pe stanca neagra, langa-un trunchi,
Presimtindu-si pantecul, virgina,
Caprioare cad in genunchi,

Cand se umple cerul cu soapte
Pline de mister si prevestiri,
Numai noaptea vino, cand e noapte,
Si Sibiul tot, un cimitir.

Vino-ncet, ca ora ce-mi aduce
Sarutarea noptii pe obraz.
Locuiesc la ultima rascruce!
Cheia-i langa poarta pe zaplaz!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de jusţanca
Comentează! | Votează! | Copiază!

crizantemă

Crizantemele sunt florile amurgului de toamnă, de o frumuseţe serafică, senină, gânditoare. Sub vălul ploilor mărunte, cenuşii, sunt resemnări superbe, mirări colorate, visări cromatice, clipiri de lumină vie. Numai ele, cu tâlcul lor simbolic pot însoţi pâlpâirea lumânărilor pe mormintele vechi şi proaspete, pe mormintele toamnei.

definiţie de Iuliu Bărbat în Nedeia florilor
Adăugat de Carmen Daniela Deaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am nascut de ziua mea

Eu cand ma-mbat is beat
Cand merg ma tin de gard
Dar daca gardul se termina,
Nu stiu ce-am sa fac
Am sa ma iau in maini
Si am sa-mi fac un vant
Dar tot mai bine-i in picioare
Cind te sprijini de pamant
Dim-neta capu-i greu
Dar eu mai vreu sa beu
Dau cu mana pe sub perna
Oare unde-i capul meu?
Cata bautura-aseara am baut
N-am baut in viata mea
Eu cred ca-s unicul barbat
Care m-am nascut de ziua mea.
De fapt, eu ziua mea
Mi-o fac in fiecare zi,
Daca trebuie – cateodata
Chiar de doua ori pe zi.
De-o vorba, ziua daca-mi cade ziua
Nu mi-o fac de tat
Dar daca-mi cade ziua noaptea –
Noaptea iarasi ma imbat
Ce interesante ganduri imi intra-n cap
Atunci numai cand beu
Nici nu stiu cum de cap in cap
Incap atatea-n capul meu
Ori ca memoria ma ajuta,
Dar asta nu-i putin
Ce-i drept, eu am memorie, numai
Nu tin minte unde-o tin.
Daca doctorii m-or prinde
Stiu ce mi-or propune-amu
Ori traiesc putin, dar bine,
Ori mai mult, dar bine nu.
Eu, de-o vorba, pentru mine
De-acum mi-am ales ce-am vrut
Sa traiesc mai mult, dar bine
Si sa beau cum am baut
Beau si eu, ca moldovanul,
Patru ori pe an, ia zi:
La Craciun, de Hram, la Paste
Si in fiecare zi.
Eu cand beau intotdeauna,
Niciodata nu ma-nervez.
Ma-nervez atuncea numai
Cand nu pot sa ma-nervez
Doamne, ce se-ntampla aicea
De-s asa de multe fete?
Oare-n seara asta am sa
Dovedesc sa beau cu tati?
Cred ca da, pentru ca eu
Intotdeauna dovedesc
Inaintea lor de-aicea
Dupa dinsele sa ies.
Dar pana cand mai este cand
Si inca nimeni n-a plecat
Beau, fumez, mai nu stiu ce
Cand ma trezesc – da amu-s beat.
Si eu de asta nu-nteleg
Mai, ce tot beau asa gustos,
De se duce tot in cap
De parca-as bea cu capu-njos.
Cand dau din bar sa intru-n afara
Si incep cu umbra sa ma intrec
Eu inteleg ca-ncep sa inteleg
Ca nimic nu inteleg
Da principalu-i important
Ca unde m-am pornit m-am dus
Si daca am ajuns acasa,
Acasa-nseamna ca-m ajuns.
Si chiar de-o sa ma-ntrebe tata unde-am fost
Ii spun si ce-am facut:
„Am baut la bar cu Ghita,
Ei, si ce dac-am baut?
Si cu fetele-am baut
Si unde-am fost ma duc si maine
Stii ce-am mai facut cu fetele, tata?”
„Ssss .. Rusïne”.

poezie de Pavel Stratan
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, Eva draga

Tu ai plecat pentru vecie
Noi am ramas, dar pana cand?
Caci firul vieti-i mai subtire
Cu fiecare zi trecand!

Erai o vesela faptura
Atunci cand noi ne-am cunoscut
Dar drumul sinuos al vietii
Ne-a indepartat, poate prea mult.

Acum tu ai plecat pe un drum
Pe care toti il vom urma
Dar nimeni nu va sti nici cand
Nici unde trupul ii va cadea.

E trista aceasta despartire
Fara speranta revederii
Dar toti suntem sortiti pieirii
Caci asta-i mersul reinoirii

poezie de Lia Dumitrescu (27 noiembrie 2011)
Adăugat de Lia Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost o vreme...

A fost o vreme in vietile noastre,
Cand inimile ne erau astre,
Si vietile ne erau nori de margean,
Iar acum, atat de banal, ne desparte-un ocean.

A fost o vreme si pentru noi,
Cand ne-aratam unul altuia goi,
Ne sarutam pe gura cu foc,
Si luam viata ca pe un joc.

A fost o vreme cand in ger si viscol taios,
Eram langa foc, ofrandele Zeului Eros,
A fost o vreme cand sub lună plina de Mai,
Eu te iubeam, tu ma iubeai.

A fost o vreme ce nu va mai fi,
Si va fi o vreme cand noi vom muri,
Iar sub astre vor mai ramane,
Doar poemele noastre.

Dar va fi o vreme si pentru noi,
Cand amintirile vor deveni strigoi,
Iar prezentul, iubirea mea, ni se va parea firesc.
Atat timp cat nu vei uita, ca eu
TE IUBESC!

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo de unde nimeni nu se intoarce

cand toti sunt fericiti si eu sunt melancolic,
cand toti au placerea, in lume sa traiasca,
cand toti se iubesc si pe mine ma ignora,
atunci mi se vad pasii, lenti, nefericiti
as vrea sa plec din lumea asta, trista, mohorata,
sa nu mai stiu de nimeni dar sa mor fericit,
sa ma ingropati fara mila in groapa cea adanca,
sa plec din lumea in care nimeni nu m-a iubit,
caci moartea este vie, s-am sa traiesc etern,
etern in natura, in campul inverzit
am sa plutesc in aer precum o porumbita,
atunci in acea clipa am sa fiu fericit,
dar sunt un muribund, neiubit de nimeni,
nimeni nu ma poarta macar in al sau gand,
cand frunze ingalbenite, se vor asterne peste mine,
nimeni nu va veni la al meu mormant,
dar sunt nevoit sa traiesc nefericit,
nezambind nicicand fiind mohorat,
as vrea sa plec acolo de unde nimeni nu se intoarce,
caci sunt un biet baiat cu chipul prea urat

poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferenta...

Cum sa privesc in ochii tai, pradati de un fior ce trece?
Si cum s-ascult tacerea lor cand ma privesc atat de rece...
Cat sa pasesc in urma ta, cand tu mereu te-ndepartezi?
Si oare cum sa cred in noi, cand tu nu crezi...

Dar cum sa plang la pieptul tau cand sunt doar singura si trista
Si tu ai vrea sa sper, mereu ce nu exista
Cum sa pastrez in sinea mea atatea rani ce urme lasa
Cand tu te-afunzi in viata grea si nici nu-ti pasa...

Cat sa astept sa ma iubesti si sa tot iert greseli ce vin
Cand tu mereu te ratacesti lasandu-mi dulce chin
Si cum sa-nvat sa mai zambesc cand au ramas la tine toate
Tu ai plecat pe drumul tau... si le-ai facut uitate

Dar astazi toate sunt trecute si focul meu domol s-a stins
Cum am putut cu-atatea lacrimi sa-l tin aprins?
Si tu oftezi in sinea ta caci nu mai sunt sa te ador
Decat sa ma-njosesc din nou... mai bine mor...
De ce ma lasi in visul greu? m-ai intrebat candva in soapte
Caci nu mai esti in drumul meu cand eu merg mai departe!

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!