Eu și eu
Ce fac? Mă sufoc.
De ce? Că nu-i lângă mine.
Cum așa? Fără noroc.
Cine? Cineva ca tine.
Ce o să fac? Voi mai încerca odată.
De ce? Să fiu bine auzit.
Cum așa? O melodie ușor-cântată.
Cui? Unui suflet rătăcit.
...
Ce am făcut? Îți voi spune mai târziu.
De ce? Încă aștept.
Cum așa? Îți voi spune mai târziu.
Când? Când îmi va bate inima-n piept.
...
Ce fac? Îți răspund ultima dată.
De ce? Că am ce îmi doresc.
Cum așa? Am convins-o că nu-i uitată.
Pe cine? Pe fata ce-o iubesc.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Tot pe tine...
Când zâmbești, zâmbesc și eu.
Când ești tristă, plâng mereu.
Când greșești, te înțeleg
Și tot pe tine te aleg.
Când m-ajuți, îți mulțumesc.
Când mă cerți, înebunesc.
Când îmi ceri, eu îți ofer
Și tot pe tine te prefer.
Când ești speriată, te alint.
Când mă-ntrebi, nu te mint.
Când crezi că uit, îmi amintesc
Și tot pe tine te doresc.
Când îmi șoptești, te ascult.
Când nu-ți ajunge, aduc mai mult.
Când nu ai, eu îți fac
Și tot pe tine eu te plac.
Când lipsești, eu mă sufoc.
Când ai ghinion, îți dau noroc.
Când nu-nțelegi, îți definesc
Și tot pe tine te iubesc.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Cinci anotimpuri
Uneori sunt ca toamna.
Aștept să-mi cadă frunzele
Și să uit tot ce-am pierdut,
Să uit și toate luptele,
Să uit tot ce-am făcut.
Și aștept să-mi iau zborul,
Să zbor în altă țară
Până când m-apucă dorul
De-o viață-așa amară.
Alteori sunt ca iarna.
Încetez să mai iubesc
Și-ncep să văd în ceață,
Și fac tot ce nu-mi doresc
Cu-o inimă de gheață.
Iar când regret și mă opresc,
C-am făcut tot ce mă doare,
Acopăr tot ca să-ncălzesc
Cu-o pătură albă, mare.
Câteodată sunt ca primăvara.
Ascult cântecul unei păsări
Și încerc să îi șoptesc
Să anunțe lumea-ntreagă
Că încep să înfloresc.
Și încerc să dovedesc
Că am inima-n culori,
Mereu bună și deschisă
Ca un câmp, plin de flori.
Apoi sunt ca vara.
Stau, mă uit și mă-ntristez,
Și-mi tot spun că îmi va trece,
Apoi mă-ntreb, oare visez?
Dacă-i cald de ce mi-e rece?
Și stau singur într-un loc,
Având în suflet numai patimi,
N-având vise, chiar deloc,
Plângând mereu, dar fără lacrimi.
Acum sunt ca mine.
Visez, ascult, sunt iubitor,
Răspund mereu la ajutor,
Nu mai plâng, mereu zambesc,
Căci am tot ce îmi doresc.
Având în suflet doar iubire
De cum am fost, e-o deosebire.
Asta-i viața ce-o trăiesc,
Asta-i viața ce-o iubesc.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire târzie
E prea târziu să recunosc,
Că te iubesc ca prima dată
Și mai ales mi-e greu să-ți spun:
Ești cea mai minunată fată!
,, E prea târziu'' e-un fel de-a spune!
Un suflet tânăr am în piept
Și chiar de nu mai sunt un june,
Tot te iubesc și te aștept!
Desigur, merg cu greutate,
Nu mai alerg ca altădată,
Le fac mai pe-ndelete toate,
Dar cred în tine, dragă fată!
Și duc în spate niște ani
Frumoși, buni și dumnezeiești...
Deși sărac și fără bani,
Sunt sigur că tu mă iubești!
poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Nu-i târziu
Nu-i târziu și nici devreme
pentru dorurile noastre,
așternute în poeme,
pe hârtii de cer, albastre!
Nu-i târziu pentru iubire,
răsfoind cartea de suflet,
înfiorați de uimire,
în lumina unui zâmbet!
Nu-i târziu pentru săruturi
sub soarele primăverii,
întrecându-ne cu fluturi...
amețiți de vraja serii!
Nu-i târziu, la porți de vis,
să ne scriem jurăminte
pe florile de cais,
cu mătase de cuvinte!
Nu-i târziu și nici devreme
pentr-o astfel de trăire,
în grădini de crizanteme,
sub a toamnei ocrotire!...
Nu-i târziu, chiar de-i târziu,
să aflăm ce-i fericirea!
Azi mă știi, și eu te știu,
și trăim din plin IUBIREA!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Partenera lui Robert: S-a făcut târziu. Ar fi mai bine să plec.
Robert Barone: Nu, nu, nu este târziu. (Bate cineva la ușă.) Cine naiba poate să fie la ora asta?!
replici din filmul serial Dragul de Raymond
Adăugat de Nicoleta Stroie
Comentează! | Votează! | Copiază!
O sută
Era Crăciun, ne-am cunoscut
Și s-au unit două destine,
Ne-am întâlnit și ne-am plăcut,
Apoi ne-am cunoscut mai bine.
M-ai cucerit cu-acea privire,
Cu-acei ochi verzi ce îi ador,
M-ai sărutat fără oprire,
Cu-acele buze ce-mi fac dor.
M-ai vrăjit așa ușor,
Chiar m-ai prins nepregătit,
Parfumul tău amețitor,
Cuvinte dulci mi-a tot șoptit.
"E de rău" ar spune unii,
Alții-ar spune că e bine,
Dar n-ascult de glasul lumii,
În lumea mea, doar eu cu tine.
În piept tot bate, e arzător,
Cu tine-n gând încă adorm,
Încă simt acest fior,
Încă te iubesc enorm.
Și deși azi se-mplinesc o sută,
Să nu uităm că-i zi hazlie,
O zi de glume-ntreținută,
O zi ce-ți face viața vie.
Acum îți spun în încheiere
Că nu te mai doresc aici,
Că nu mai vreau să simt durere
Și-n viața mea să te implici.
Din mintea mea de tot te-am șters,
Sper să mă crezi, nu te-am iubit,
Și-nchei frumos c-un ultim vers:
Să nu mă crezi, te-am păcălit.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Asta-i dragostea
Când treci pe lângă mine și nu mă bagi în seamă,
Iar eu mă uit la tine fără nici o teamă,
Și simt că-nebunesc, dar știu că este bine,
Că atunci îmi fac curaj ca să vorbesc cu tine.
Învaț mereu mai mult, mai mult ca un străbun,
Doar ca tu să vezi că eu sunt cel mai bun,
Și-mi strâng toate puterile, și mă-mbrac frumos,
Doar ca tu să vezi că nu-s cu capu-n jos.
Și mă întreb mereu, acolo-n mintea mea:
"De ce fac toate astea numai pentru ea?"
Când răspunsul îl cunosc, cine n-ar putea?
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!
Deci ca să-ți demonstrez că sunt un cineva
Care ține mult la tine și doar cu tine-ar sta,
Îți ofer un trandafir, ca să-ți dovedesc
Că sunt îndrăgostit, tre' s-o spun: te iubesc!
Iar când toți îmi sar în cap și mă-ntreabă-asa:
"De ce faci toate astea numai pentru ea?"
Nici n-apuc să spun că le spune inima:
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!
Dar dragostea se-mparte, se-mparte doar în doi.
Ce părere ai? Nu vrei să fim noi?
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vouă!
Voi muri fără voi, veți muri fără mine,
Cine știe de-i rău, cine știe de-i bine?
Exponat ruginit, rătăcit printre zile,
Nu e loc în muzeu, doar umile azile.
Mă mai mint că nu-i rău, mă mai mint că-i mai bine,
Și zâmbesc incolor, spre copilul din mine.
Din bilanț în bilanț mai întârzii totalul,
Ce-a fost bun, ce-am greșit, unde-i Doamne finalul?
Vă salut și vă iert, dar iertați-mi și mie,
Eu spre ultima zi, voi spre ce va să vie,
Uneori se-ntâlnesc printre drumuri destine,
Și aflăm prea târziu, ce e rău, ce e bine.
În lumină pe rând și pe rând în finaluri,
Singuraticii zei pe-ale vieților maluri,
V-am iubit, m-ați iubit, să ne fie de bine,
Acest ultim nonsens fără noimă ne ține.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lângă mine
Hai cu mine, dar nu-mi arăta drumul,
Hai lângă mine, din doi să devenim unul.
Stai cu mine, dar nu mă întreba nimic,
Stai lângă mine, ascultă și ceea ce nu zic.
Rămâi, chiar și atunci când timpul trece prin noi,
Ne lasă goi și dezgoliți de nevoi.
Așteaptă cu mine, tot ce nu poate fi așteptat
Așteaptă lângă mine, clipa unui sărut furat.
Cheamă-mă lângă tine, când ești doar jumătate,
Piesa perfectă, pentru a fi o unitate în toate.
Lângă mine, se deșiră și timpul,
Nu pleca, îți voi spune mai târziu motivul...
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor
m-am rătăcit în căutarea ta
uitasem că ai fost odată lângă mine
într-un târziu am înțeles
esența dură a cuvântului odată
atât de aproape
atât de trecut și petrecut
cine suntem noi...
azi, doi străini
suflet pierdut, rătăcesc pe aleile de tei
din orașul acela prăfuit, la margine de drum
acum trăiesc din amintiri
când ne iubeam
știi... și azi eu te iubesc, și...
cu cine pot să mai vorbesc
să mai cerșesc o vorbă, un cuvânt
am adunat din lacrimi un buchet
pe altarul iubirii l-am așezat încet
mă dor bătăile de ritm
ce inimă nebună, te cere întruna
îmi lipsesc sărutările noastre printre mângâieri sfioase
și brațe ce se frângeau, se încolăceau în tainic joc
pe trupul tău, pe sânii tăi, în ochii tăi
azi clipa a trecut
a mai rămas, o mână întinsă și un sărut
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E târziu
poate prea târziu să cred
că îți pui mâna sub cap
și te rogi
să mă visezi
dansând
prin cameră
în timp
ce luna se așază cuminte
pe podea
e târziu
poate prea târziu
să răsfoiesc prin cărțile tale
cu gândul că voi găsi
măcar un cuvânt
ce mă va învăța
să te aștept
ca după orice vis
e târziu
poate prea târziu să cred
că dorm
lângă obrazul tău cald
și din când în când
mă rostești
în șoaptă
odată cu Psalmii
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai bine mai târziu decât niciodată?
Când soața-mi spune: "Mai târziu,
Acuma sunt extenuată,
Mai ai răbdare!", sigur știu
Că-nseamnă "nici măcar o dată".
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2011)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când arde dorul...
Când arde dorul poți să spui,
Cât ți-e de greu? Aștepți,
Dar n-ai cui spune, nimănui
Nu-i pasă. Nu-i pasă tot repeți.
Timpul trece foarte greu.
Te uiți la poza din album,
Întrebi, de ce doar eu,
Mai iubesc? Nu sunt nebun?
Cu toate astea, încă speri,
Să fie totul foarte bine,
Că ființa care o preferi,
Va fi vreodată lângă tine.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să pot să te respir prin mine
Dacă ți-aș spune că te iubesc
și aș ruga frunzele să mai aștepte
și ți-aș atinge părul cu mâinile disperate,
așa, să simt mirosul tău prin adierile toamnei,
să simți întârzierile din mine,
m-ai crede fără să eziți?
Dacă ți-aș spune de inima mea slăbită
ce bate numele tău de floare,
și încă ticăie asemeni unui ceas adormit,
și oxigenează rătăcit sufletul meu,
să pot să te respir prin mine în diminețile noastre
când ne îmbrățișează lumina lumii
m-ai ocroti renunțând la părăsire?
Tu știi ce tristă este singurătatea nopților
fără iubirea ierbii, fără anotimpuri,
fără soarele lumii, de vezi cărucioare plimbând
amnezia într-un spital final,
unde nu mai sunt cărțile și pipa,
nici mirosul cafelei noastre din iubire,
eu privind în gol prin ferestrele ferecate
pe care pictez amintirile noastre.
Cum tu ești urma mea pe nisip,
o zână cu tâmple de zăpadă,
și nu aud, și nu simt temperatura noastră.
Dacă ți-aș spune că florile mele nu au vârstă,
că ele vor pleca odată cu noi,
că vocea ta tăcută se vede prin pupile,
că fiecare pas al tău este în mine
și nu pot înțelege viața fără tine,
crede-mă, nu renunța la mine!
Dacă ți-aș spune, acum,
când frunzele ne mai așteaptă
că sigur vom păși în doi, în altă viață?
poezie de Nicolae Nistor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E prea târziu... odată
Stau și privesc cum soarele răsare,
Simt cum în piept, o rază îmi tresare
E raza fericirii, e raza iubirii.
Iubirii ce o simțeam odată.
Ți-am dat din suflet tot ce aveam,
Ți-am dat din inimă tot ce simțeam,
Dar tu, nu ai simțit nimic în acest fel
Nu-ți tresăra nimic în suflet dragul meu.
Timpul a trecut și ce pot să regret?
Că nu am reușit să intru-ntral tău piept!
Să poți să simți și tu ce-nseamnă să iubești,
Să ai un țel în lume de ce să mai trăiești.
Știu sigur că odată, ai să privești în urmă,
Să îți aduci aminte de scumpele cuvinte:
"Ești totul pentru mine și te iubesc iubire "
E prea târziu "odată"
poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar pădurea
Cine casa încălzește
De cum vremea se răcește?
Cei cu sobe știu prea bine
Lemnul din pădure vine!
Unii încă ar mai spune
Lemnu-n toate se impune
Are multe alte foloase
În industrii sau prin case.
Lemnul având așa valoare
Are o mare căutare
Și uite așa, străinul vine
Taie lemnul, ce rămâne?
Și-o spun cu amărăciune
De tăcem, nu-i iertăciune
Pădurea de nu-i protejată,
Consecințe-s de durată!
Cine de plouă pe munte
Torentele stă să-nfrunte?
Și când zăpada se topește
Șuvoaiele potolește?
Dar când vântul suflă tare
Cine oprește a lui sforțare
Protejând sate-n câmpie
De nămeți, chiar de urgie?
Și de-i zăpușeală mare
Te primește, îți dă răcoare
Și la umbra ei cea deasă
Uiți de griji ce te apasă.
Cine atunci când panta-i mare
Ferește de-alunecare
Protejând șosele, sate
Baraje sau căi ferate?
Doar pădurea, știe Domnul
Mai puțin o știe omul
Cel ce taie-n fărdelege
Făcându-se a nu-nțelege
Și pădurea mută-ndură
Faptele celor ce-o fură
De-ar putea le-ar arăta
Că nu-i VIAȚĂ fără ea!
poezie de Ionel Popa (22 martie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Poveste de iarnă
Cine a spus că cerul e posac?
Un fulg, acolo, ce e, te-nfioară?
Nu-i spune lui povești că ești sărac,
Că lemne n-ai, doar nu-i întâia oară.
Și ce-i mai sănătos ca statu-n ger?
Te naști din nou, nimic nu te mai doare;
E zidul spart? Te poți uita la cer!
Ferice fii, nu poate fiecare!...
Bătea la uși Crăciunul timpuriu
(În sănii cu bărboși purceși din mituri,)
Dar n-ajungea în visul lor târziu -
Sărmanelor "fetițe cu chibrituri"...
În zgomot sec se deschideau obloane;
Țâșneau în stradă mii de licurici...
- "Ce faci, mon cher?... Ai să răcești cucoane!"
- "E-atât de cald că mă sufoc aici..."
În tremur scurt o ultimă suflare
Pierea sub ceru-nzăpezit de nori:
- "A mai murit un... hoț de buzunare..."
- "Să bem, mon cher, că iată bate-n zori"...
Cine a spus că cerul e posac?
Păi ce să fac, eu te-am făcut sărac?...
Se-nvălurea în alb întreaga urbă
Trasând pe zare o tristețe curbă.
poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciodată nu-i târziu
Niciodată nu-i târziu să-mi fii aripă în zbor,
Să-mi fii clipă în clepsidra de rubin,
Să-mi fii cuibul meu de dor
Unde demn să ne iubim.
Niciodată nu-i târziu visele să le hrănim
Cu imagini printre ceruri asamblate,
Printre gânduri să doinim
În cuvinte fermecate.
Niciodată nu-i târziu să fim rază în sărut
Foșnitoare pe o fantă de lumină
Semănată-n ochi căzut
Într-o ardere divină.
Niciodată nu-i târziu visători ca să vibrăm
În dorințe înfrunzite adunate în zidiri,
Până când pe flori crestăm
Inima cu amintiri!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Micul vânător
Spunea Mihnea către câine:
- "Tare sunt voios, măi Pik!
Uite-ți dau un os și pâine,
C-am să merg cu tata mâine
Și cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;
Am o pușcă-adevărată,
Am și sac de vânător,
De s-ar face "mâini" odată
Să-mi văd pușca încărcată
Și să văd și eu cum mor
Păsărelele din zbor...
Va muri vreuna oare
Când oi da cu pușca? - Dar
Am să stau să vad cum moare?...
Că eu plâng, mai Pik, și-mi pare
C-am să plâng și-acuma chiar.
Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat,
Ce, nu știi? a plâns odată
Pentru-o pasăre-mpușcată
Și pe tata l-a certat
Că spunea că nu-i păcat...
Dacă spune tata, poate
Că-i așa cum spune, dar
Bine-ar fi, măi Pik, de toate
Păsărelele-mpușcate
Ar putea să-nvie iar...
Dar atunci la ce-ar fi bune
Gloanțe și alici și puști
Daca-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci -? atuncea, spune,
Pentru ce să mai împuști?
Și cum mergi cu sacu-n spate
De n-ai gând să-mpuști nimic,
Și ce sac mai am eu, frate,
Și ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric'
Că-s de corn de cerb, măi Pik.
Ai să vezi tu mâni ce bine
Îmi sta mie vânător,
Merg cu tata și cu tine
Și-au să spuie toți de mine:
- "Ce mai pui de vânător!"...
Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata - "Ține
Pușca drept, și trage bine!"
Ce mă fac, măi Pik, ce fac
Când va face pușca PAC,
Și-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea?...
Am să plâng mai rău ca ele...
Doamne, zău, ce de belele,
Vai de bucuria mea!...
Dar de-aș spune tatei oare
Că pân'mă deprind, aș vrea
Să merg doar la vânătoare
Și să-mi fac o țintă mare
Colo-n câmp să trag în ea?
Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?
Și să-l rog să-mi dea și mie
Să aduc ceva vânat?...
Uite-așa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să știe
Că nu eu l-am împușcat?
Dar de cineva mă-ntreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minți spunând în grabă
Că aduc vânatul meu?
Nu, măi Pik, întotdeauna
Le-am spus toate drept și-acum
Să trântesc gogea minciuna
Pentr-un "bravo" luat în drum
Pe nedrept?... Ba nicidecum,
Eu răspund vorbă curată
Cum e drept, și alt nimic; -
Că pe cei ce mint o dată
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Și rămân pe viața toată
Niște oameni de nimic".
poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna foarte târziu
de fapt când e toamna foarte târziu?
când mă surprind nostalgiile urcându-mă
în vârful pereților
când mă uit la tine fix din lăuntrul ochilor mei
cu pupilele răsucite
înconjurându-mă cu tine?
de fapt când e toamna târzie?
când te muți tu la mine
și eu îmi întorc sufletul înapoi în mine
și-ți tremură iubirea de frig
încotoșmănată pe margini
când mă rogi să te strâng cu genunchii la piept
să mă uit la tine
din toate părțile
de deasupra copacilor?
spune-mi de fapt când e toamna târziu?
când îmi rupi trupul în crengi uscate
și faci un foc în mine să mă privesc în el
și tu
îți încălzești picioarele ude
de atâta toamnă-n neștire?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!