Freamat de codru

Tresărind scânteie lacul
Şi se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
Şi ascult de la răcoare
Pitpalacul.

Din izvoare şi din gârle
Apa sună somnoroasă;
Unde soarele pătrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle.

Cucul cântă, mierle, presuri -
Cine ştie să le-asculte?
Ale păsărilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
Şi vorbesc cu-atât de multe
Înţelesuri.

Cucu-ntreabă: - Unde-i sora
Viselor noastre de vară?
Mlădioasă şi iubită,
Cu privirea ostenită,
Ca o zână să răsară
Tuturora.

Teiul vechi un ram întins-a,
Ea să poată să-l îndoaie,
Ramul tânăr vânt să-şi deie
Şi de braţe-n sus s-o ieie,
Iară florile să ploaie
Peste dânsa.

Se întreabă trist izvorul:
- Unde mi-i crăiasa oare?
Părul moale despletindu-şi,
Faţa-n apa mea privindu-şi
Să m-atingă visătoare
Cu piciorul?

Am răspuns: - Pădure dragă,
Ea nu vine, nu mai vine!
Singuri, voi, stejari, rămâneţi
De visaţi la ochii vineţi,
Ce luciră pentru mine
Vara-ntreagă.

Ce frumos era în crânguri,
Când cu ea m-am prins tovarăş!
O poveste încântată
Care azi e-ntunecată...
De-unde eşti revino iarăşi,
Să fim singuri!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1 octombrie 1879)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin a ramurilor mreajă

Prin a ramurilor mreajă
Sună cântec ca de vrajă
Şi mângâie în urechi,
De sub teiul nalt şi vechi..

Printre ramuri, printre frunză,
Cearcă luna să pătrunză,
Ce frumoasă şi senină,
Vars-o dungă de lumină.

Numai buciumele sună,
Pe când discul blândei lune
Trece rariştea de fag,
Sună buciumul cu drag.

Şi-i răspunde codrul verde,
Iară sufletu-mi se pierde,
Fermecat şi dureros,
După chipul tău frumos.

Şi cum cântă păsărele
De amoru-ne ‘ntre ele,
Ciripind în verde crâng,
Ne mai râd... şi ne mai plâng.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine dragostea

Te-am întrebat, iubito,
De unde vine dragostea,
Şi tu nu mi-ai răspuns
Şi eu m-am uita în ochii tăi
Trişti şi de lacrimi uzi.
Am întrebat un bătrân cu părul cărunt
Şi el a zis că nu ştie,
Că dragostea lui a murit de mult.
Am întrebat un copil cu ochii albaştrii
Şi el spus că nu ştie,
Că este prea mic.
Atuci am întrebat cerul şi pământul,
Sufletul şi gândul.
Ei tot nu mi-au răspuns.
Şi numai mama mi-a spus
Că dragostea vine din inima ta
Şi de la Dumnezeu de sus.

poezie de Vladimir Potlog (14 februarie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacul

În grămezi greoaie, norii
Dintr-o parte străbătură
Şi de chipul lor pătrunsă,
Faţa lacului e sură.

Lângă apă, singuratic,
Plopul trist, fără veşmânt,
Jeluindu-şi frunza moartă
Se îndoaie după vânt.

Pleacă unde după unde
Şi mişcarea lor domoală
Colo-n trestie pătrunde,
Legănând o luntre goală...

Mult aş vrea în feeria
Unei nopţi de mai, senine,
Să plutesc pe apa-ţi clară,
Cu iubita lângă mine,

Şi a undelor poveste
Nesfârşită, s-o ascult...
Dar aşa, cum eşti acuma,
Lacule, îmi placi mai mult!

George Topîrceanu în Poezii, Ed. Tneretului - 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea codrului

Împărat slăvit e codrul,
Neamuri mii îi cresc sub poale,
Toate înflorind din mila Codrului,
Măriei-Sale.

Lună, Soare şi Luceferi
El le poartă-n a lui herb,
Împrejuru-i are dame
Şi curteni din neamul Cerb.

Crainici, iepurii cei repezi
Purtători îi sunt de veşti,
Filomele-i ţin orchestrul
Şi izvoare spun poveşti.

Peste flori, ce cresc în umbră,
Lângă ape pe potici,
Vezi bejănii de albine,
Armii grele de furnici...

Hai şi noi la craiul, dragă,
Şi să fim din nou copii,
Ca norocul şi iubirea
Să ne pară jucării.

Mi-a părea cum că natura
Toată mintea ei şi-a pus,
Decât orişice păpuşă
Să te facă mai presus;

Amândoi vom merge-n lume
Rătăciţi şi singurei,
Ne-om culca lângă izvorul
Ce răsare sub un tei;

Adormi-vom, troieni-va
Teiul floarea-i peste noi,
Şi prin somn auzi-vom bucium
De la stânele de oi.

Mai aproape, mai aproape
Noi ne-om strânge piept la piept...
O, auzi cum cheam-acuma
Craiul sfatu-i înţelept!

Peste albele izvoare
Luna bate printre ramuri,
Împrejuru-ne s-adună
Ale Curţii mândre neamuri:

Caii mării, albi ca spuma,
Bouri nalţi cu steme-n frunte,
Cerbi cu coarne rămuroase
Ciute sprintene de munte —

Şi pe teiul nostru-ntreabă:
Cine suntem, stau la sfaturi,
Iară gazda noastră zice,
Dându-şi ramurile-n laturi:

— O, priviţi-i cum visează
Visul codrului de fagi!
Amândoi ca-ntr-o poveste
Ei îşi sunt aşa de dragi!

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra mormântului...

In memoriam Mihai Eminescu

Pe statuia învechită
Teiul crengile îşi apleacă,
Spiritul lui Eminescu
Veşnic viu, vine şi pleacă.

Atât de fragedă-i chemarea,
La steaua care o urmăreşte,
Căci zeci de ani vor trece în timp,
Dar, alt Luceafăr greu va creşte.

Luna îi sărută ochii reci,
Teiul îi mângâie obrazul,
Spiritul lui Eminescu
Cântă versuri printre ramuri.

Flori şi lumânări aprinse
Îi împodobesc plecarea
Visând codrii de argint
Spiritul lui Eminescu
Îşi astâmpără chemarea.

Sus în ceruri printre stele
Luceafărul se învârte roată,
Iubirile îi deşteaptă...
Poate se va întoarce o dată,
În alt lan de poezii
Şi iubire mult visată.

poezie de Valeria Mahok (8 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

M-am hotărât să plec in lume
Să caut Viaţa unde s-o ascunde
Poate îmi va raspunde:
De unde vine, unde se duce?
Cu ce vine, cu ce se duce?
De ce vine, de ce se duce?
Cine o trimite, cine o primeşte?

De ce uneori, mai mult durează
Alteori cineva, de ce o scurtează?
De ce Istoria cu Ea jonglează
Războaie şi catastrofe inventează
Viaţa cu secera o decimeaza?

De ce Scena pe care se petrece
Abunda de atâtea sentimente?
Şi mai reci sau şi mai calde,
De iubire şi durere,
Bucurie şi tristeţe,
Dorinţe, vise şi speranţe
Împlinite sau desarte...
De ce pe toate Viaţa le are?

După atâta frământare
Un răspuns iată răsare:
Viaţa se află si în mine şi în tine
Si in întreaga Omenire,
Dar si Sus în Cer şi printre stele
Si printre nori, zăpezi şi ploi
Peste tot si pe Planeta
Si pe munţi şi intre flori
Şi în izvoare şi pe mare
In toate vietăţile de sub Soare

Dar despre VIAŢA, răspunsurile
căutate
Doar Cel Care ne spune
EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL, VIATA
le are....

În călătorie, totuşi,
când cu siguranţă voi pleca
Viaţa, mai departe
In Lumina, Iubire şi Pace o voi cauta
Şi cu Sufletul câte un răspuns,
Dacă voie o să mi se dea
Şi vouă în poezii Vă voi da....

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Undeva departe, unde-i veşnic soare,
Unde vânt nu bate, doar o sfântă boare,
Unde în izvoare curge numai miere,
Unde frunza-i verde şi nicicând nu piere,
Unde blând răsună cântece o mie,
Unde-i voie bună, joc şi poezie,
Unde ochiul vede numai frumuseţe,
Unde dezmierdarea-i plină de tandreţe,
Unde noi miresme nasul ţi-l îmbată,
Unde marea este cu azur pictată,
Unde orice suflet se înnobilează,
Unde simţi cum vesel inima vibrează,
Unde-i fericire şi-un puhoi de bine,
Acolo, iubito, vreau să vii cu mine.

poezie de Octavian Cocoş (8 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, copil

Tresărind scânteie lacul
Se cutremură sub soare...
Dar copilul ce-l priveşte
Unde-i oare?

El cutreieră pădurea,
Şi, apoi, lângă izvor,
Obosit de-atâta umblet,
Aţipeşte-ncetişor.

Iar Hyperion din slavă
Iată, parcă îi zâmbeşte
Fiincă ştie: visătorul
E-un luceafăr care creşte!

poezie de Corina Maicariu din În braţele poeziei m-am făcut fată mare (martie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti tu, străino?

Cine eşti tu, străino?
Oare ce vrei de mă priveşti
cu ochii tăi de vânt?
Ocupi oglinda-n care anii mei
îşi torc tăcut
amarul lor cuvânt...

Cine eşti tu?
Şi ce vrei de la mine?
Nu te cunosc!
Ori... poate te-am uitat?
Pe sticla rece fantomatic vine
o umbră peste chipul meu ridat.

Cine eşti tu?
Şi fata unde este,
ce altă dată spre mine surâdea?
A-mbătrânit oglinda
şi-o ceaţă trece peste
imaginea ce se reflectă-n ea...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Scrutând cerul şi pământul
Se întreabă marinarul:
Încotro se duce vântul
Şi de unde vine valul?

Filozoful, blând cu firea,
Cugetă privind natura:
Unde zboară fericirea
Şi de unde vine ura?

Trec cu griji şi trudă anii
Şi se-ntreabă şi săracii:
Oare unde se duc banii
Şi de unde vin gândacii?

poezie de Octavian Cocoş (27 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de vară

Plouă cu flori de primăvară
Peste mirificul plai
Pe locul dat în dar de ceruri
S-avem o viaţă ca în rai.

Doar soarele poate să spună
Şi semenilor poveşti de Mai
Să mângâie cuprinsul zării
Să cânte pentru noi la nai.

E singurul ce poartă îngeri
Spre locurile unde stai
Ce iti zâmbea de printre ramuri
Când mândra iarbă o coseai.

Dansând cu florile în vânt
Se bucură şi-a mele gânduri
Se rătăcesc prin pomii verzi
Sau zburdă neîncetat prin crânguri

Şi tot privesc mirat prin ţarini
Cum a-nviat al nostru trai
E anotimpul nemuririi
Împărăţia unui crai.

poezie de Alin Ojog (4 mai 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Plânge teiul secular,
Plânge codrul de stejar,
Plânge lacul liniştit,
Plânge izvorul părăsit.

Păsările ce sunt staruri
Stau pitite între ramuri,
Cucul numai cântă-n codru
Umblă peste tot în lotru.

Râul care curge-n vale
Purtându-şsi apele sale,
Ce lovesc mereu în maluri
Ieşind plânsete din valuri.

Soarele roşu ca focul
Pârjoleşte-n cale totul,
Iar în codru pe coline
Nu mai sunt flori şi albine.

Seara apare după deal,
Vine noaptea cu-al ei voal,
Luna pare cam palidă
Cu globul ei de oglindă.

Stelele sus strălucesc,
Între ele se primesc
Şi cum sunt aşa departe,
Toate par că-s supărate.

Tu, Luceafărul meu sfânt
Ai adus pe acest pământ,
Limba dulce românească
În veci să te pomenească.

Ai cântat natura-ntreagă,
Ţara care ţi-a fost dragă,
Iar cu iubirea în vers
Te-ai dus sus în Univers.

Ca un prooroc ce-ai fost
Ne-ai spus totul pe de rost.
Dând speranţa, bucuria,
Pentru noi rămâi Mesia!

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă Cucul!

Cântă cucul prin văzduh,
De se aude ca în burduf!
Cântă cucul cu ecou,
Doar în capitală e metrou!

Cântă cucul prin păduri,
Pe dealuri alergă iepuri!
Cântă cucul pe câmpii,
Hai să alergăm copii!

Cântă cucul prin livezi,
De eşti prin preajmă, să-l vezi!
Cântă cucul prin grădini,
Trandafirii sunt plini de spini!

Cântă cucul pe la sate,
Orăşenii îl ştiu din carte!
Cântă cucul prin oraşe,
Sătenii îl au ca ceas prin case!

Cântă cucul pe la case,
Toate simulările sunt false!
Cântă cucul printre blocuri,
De revelion au fost multe focuri!

Cântă cucul pentru noi,
Noi vrem pace nu război!
Cântă cucul şi nu tace,
Primăvara la toţi ne place!

poezie de Ovidiu Kerekes (22 februarie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea, crudă pădure

Iubita mea, crudă pădure,
Cu ramuri degete spre cer,
Ascunzi în umbre ochi de mure
Şi-n frunze pete de mister.

În tine note muzicale
Se nasc în tril de ciocârlii,
Prin tine şerpuiesc spre vale
Izvoare dulci cu ape vii.

Prin tine trec săgeţi în fugă
Chemându-şi puii, căprioare,
Prin tine ne-ndulcesc în rugă
Frăguţele coapte în soare.

În tine înnoptează şoapte,
Săruturi dulci, îmbrăţişări
Şi stelele scăldate-n lapte
Trecând cu roua-n alte zări.

Pădurea mea, crudă pădure,
Cu ramuri prelungite-n hău,
Roagă-mi iubita să mă fure,
Să ne pitim în sânul tău!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec domol

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Negre,
unde albatroşi nu zboară,
unde luntriile-au frunze,
unde melcu'-n spate cară
două-trei idei obtuze.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Moarte,
unde dalta-n piatră ară,
unde peştii-au solzi de foc,
unde-i zi şi nu e seară
în al păsărilor cioc.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Roşii,
unde singura povară
fie punctul cardinal,
unde să culeg o pară
din scheletul de coral.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul unei Mări,
unde pică din cer ceară,
unde vreascuri înverzesc,
unde sub o lună clară,
fiară, să te îmblânzesc!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă fiică a naturii

Stropi de ploaie cad peste chipul tău
Ca lacrimele care curg
Din ochii lui Dumnezeu.

Vântul te leagănă uşor,
Precum adoarme mama al său odor.
Soarele îţi admiră faţă
Şi privighetorile îţi dau bună dimineaţa.

Eşti o casă pentru păsările cereşti
Ca o mamă bună pentru oameni
Şi vieţuitoarele pământeşti.

Binecuvântată eşti de cel de sus
Pădure verde, pădure
Ca luceafărul care a răsărit şi încă n-a apus.
Eşti cea mai frumoasă fiică a naturii.

poezie de Vladimir Potlog (12 februarie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acvila se-întoarce-acasă

Din îndepărtata zare
se-întorc păsări călătoare.
După iarna viscoloasă
acvila se-întoarce-acasă.
Străbate mări şi oceane,
îndură sete şi foame,
până-ajunge în Carpaţi
unde brazii îi sunt fraţi.
Unde în munţii bătrâni
ocrotită-i de români.
Aici scoate puişori
mititei şi gălbiori.
Iubitoare, bună mamă,
aleargă mult după hrană
ca să crească puii mari,
să zboare printre stejari.
Singuri să-şi găsească hrana
până când începe toamna.
Iar când toamna-i pe sfârşite
şi iarna semne trimite,
acvila-i încolonează
şi cu ei zarea scrutează.
Vor pleca în ţări străine
până-n vara care vine,
când se vor întoarce iară
în frumoasa noastră ţară.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri

-Nu te întrista, pădure!
Toamna rău a vrut să-ţi facă,
Veşmintele îţi dezbracă,
Frunzele vrea să le fure.

-Nu te-ngrijora, pădure,
Iarna-i cruntă, tristă, rece,
Viscol, geruri vin, vor trece
Peste ramurile sure.

-Zâmbeşte din plin, pădure,
Primăvara bate-n geamuri,
Mugurii plesnesc pe ramuri,
Se duc vremurile dure.

-Să râzi veselă, pădure,
Vara trilul îl asculţi,
Vin copii voioşi, desculţi,
Să culeagă fragi şi mure.

-S-a sfârşit un an, pădure,
Nici nu ştim când a trecut,
O luăm de la-nceput,
Domnul de noi să se-ndure!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-s ochii fulgi

Mi-s ochii fulgi, şi sufletul mi-i cerne
Peste dureri din răni ce-s efemere
Şi gândurile mi se-ncing în zări himere
Mi-s ochii stinşi de lacrimi şi tăcere.

Mi-s ochii fulgi, şi gândul mi-i aşterne
Peste dorinţe ce se-nchid în stele
Şi lacrimile mi se scurg pe vreme
Mi-s ochii stinşi de-a inimii durere.

Mi-s ochii fulgi, şi visul mi-i topeşte
Cu apa mărilor ce vine să mă-nnece
Şi amintirile-mi se ţes ca o poveste
Mi-s ochii prinşi în iarna fără veste.

Mi-s ochii fulgi, şi sufletul mi-i fulg
Şi iarna peste crânguri mi-l aşterne
Eu sorb din nostalgia viselor eterne
Mi-s ochii fulgi şi sufletul mi-i cerne...

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine mi-eşti pădure!

Cine-mi eşti, pădure,
Lamură uşure,
Versului meu teafăr,
Zborul de luceafăr,

Cănd te sună cerul,
Arşiţa şi gerul,
Din pământ te sapă,
Viscolul spre apă!

Printre frunze-n dungă,
Îmi foieşti în pungă,
Pădure de gânduri,
Leagăn pentru scânduri!

Cine-mi eşti, pădure,
Lamă de secure,
Vis de-ncrângătură
Semn de legătură.

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!