Spune-mi
Dacă o flacără, o clipă,
din drumul ei știut se-abate,
arzând o fragedă aripă
a unei gaze-ndurerate
Și suferă, pentru că știe,
învăluind-o în lumină,
de ce durerea-i tot mai vie,
Spune-mi, te rog, cine-i de vină?
poezie de Elena Liliana Popescu din Cânt de Iubire (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vinovăție, poezii despre lumină, poezii despre foc sau poezii despre aripi
Citate similare
Spune-mi
Spune-mi, inimă, de ce în a mea viață
Nu poți opri durerea și furtuna?
De ce în ochi păstrez un nasture de gheață
Și tu în pieptul meu mocnești într-una?
Spune-mi, dorule, de ce te pierzi prin lume?
De ce mă uiți în clipa când te-aștept?
De ce pe minți mi se răstoarnă spume
Și-mi plânge zilnic inima în piept?
Spune-mi lacrimă de ce revii pe fața
Care pe-o clipă numai te-a uitat?
De ce ai plăcere să iți trăiești viața
În ochii care nu s-au mai uscat?
Tu, speranță, spune-mi de ce te pierzi răzleață
În fața celui trist ce lăcrima
Și nu te lași aceluia ce-n viață
N-a știut ce-nseamnă a spera?
Spune-mi, viață, tu, cu ce sunt eu de vină?
De ce ești nemiloasă și mă lași să plâng?
Unde e izvorul darnic de lumină?
Ce-i cu puritatea omului plăpând?
poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre plâns, poezii despre inimă, poezii despre tristețe, poezii despre timp, poezii despre plăcere sau poezii despre minciună
Sub pașii tăi...
Când calci acum
pe piatra care
sub pașii tăi
abia tresare,
înăbușind
durerea-n sine
și pregătind
viața ce vine,
te-ntrebi tu oare
dacă ea e fericită
și-ai putea,
când
pentru-o clipă
te oprești,
în gând,
smerit
să-i mulțumești?
poezie de Elena Liliana Popescu din Unde ești, timp? (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mulțumire, citate de Elena Liliana Popescu despre viață, poezii despre smerenie, poezii despre gânduri, citate de Elena Liliana Popescu despre gânduri sau poezii despre fericire
O clipă
Ne-am cunoscut în lume multă
Și ne-am îndrăgostit în pripă
Crezând că timpul ne ascultă
Am zis... Oprește-te!... Stai o clipă!...
Cuprinsă de iubirea sfântă
Pluteam pe-a dorului aripă
Însă a fost aripă frântă
Și am plutit numai... o clipă.
De dragoste și voioșie
Noi am făcut mare risipă
În cântec, joc și poezie
Dar au pierit toate-ntr-o... clipă.
Acum sunt tristă, supărată
Iar inima mea strigă, țipă
Că dragostea înflăcărată
A dăinuit numai... o clipă.
Din fragedă adolescență
Iubirea-n inimi se-nfiripă
Dar printr-a soartei violență
Dispare totul într-o... clipă.
poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre violență, poezii despre supărare, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre poezie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
O, cât aș vrea...
Nimic nu e ca înainte,
nimic nu va mai fi ca azi,
și mâine-aducerile-aminte
când tu pe gânduri ai să cazi
Îți vor spori tristețea vie
ce-o simți în clipa care trece
când te îndrepți spre veșnicie
și nu vrei timpul a-l întrece...
O, cât aș vrea să nu mai suferi
și ochii tăi să nu mai plângă,
tu, lac acoperit de nuferi,
ce știi că mâine-n zori, să-i strângă,
Veni-vor cei ce nu se-așteaptă,
în viața ce prin ei trăiește,
s-audă-n clipa înțeleaptă,
pe care totul le-o vestește,
A disperării rugă mută,
a plânsului tăcut din lume,
speranța lor demult pierdută
s-o regăsească, să-i dea nume,
Și tu să poți prin ei cunoaște
cum ei prin tine pot să știe
că tot ce s-a născut renaște
și tot ce va muri învie...
poezie de Elena Liliana Popescu din Unde ești, timp? (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre tăcere, poezii despre prezent, poezii despre ochi sau poezii despre nuferi
Iubește-mi mâinile
Iubește-mi mâinile
Și ochii
Și iartă-le dac-au fost clipe
În care n-au știut să-ți spună,
În care n-au putut să-ți dea
Atât cât ar fi vrut,
Atât cât poate doru-ți le cerea
În dragostea,
În îndoiala,
În deznădejdea unei clipe...
Iubește-mi mâinile
Și ochii
Și iartă-le nevruta vină
Că prea târziu veniră-n cale-ți
Și prea curând se duc de tot...
Dezleagă-mi sufletul de vină
Că în curând n-am să-ți mai pot
Aduce-n mâini
Și-n ochi
Durutul,
Târziul zâmbet de lumină...
Iubește-mi mâinile
Și ochii,
Și iartă-le dacă durerea
Că ți-au plecat
Va fi mai mare
Decât norocul c-au venit.
Iubește-mi mâinile
Și ochii
Și iartă-le că n-au puterea
Din moartea lor
Să-ți crească vieții
Nestinsul zâmbet de zenit...
poezie celebră de Elena Farago din Șoaptele amurgului (1920)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre zâmbet, poezii despre suflet, poezii despre noroc sau poezii despre moarte
Doar tăcerile
Lasă-i poetului
doar tăcerile din
Tăcerea
ce naște
din cuvinte
Cuvântul...
poezie de Elena Liliana Popescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Elena Liliana Popescu despre tăcere, poezii despre cuvinte, citate de Elena Liliana Popescu despre poezie sau poezii despre naștere
aripă frântă -
în zborul spre lumină
curcubeu pe cer
haiku de Felicia Liliana Axentoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zbor, citate despre lumină, citate despre curcubeu sau citate despre aripi
* * *
Toti sunt cu ochii tinta
pe focul "lumânării"..
Și caută răspunsul
Ochilor ei triști..
Ea știe ce dor arde..
ea știe tot ce plânge..
ea știe tot ce doare..
Si dulce si amar..
pe toate le. a gustat..
Și rănile genunchilor
pe toate le cunoaște
Și cântecul in taină..
tot ea l. a murmurat..
Iubirea a vegheat. o
Lumină ea i. a dat..
Pereții casei reci
Tot ea i. a mângâiat..
Și tremura.. și. i vie..
Și. n ea zvâcnește viața..
Și. i zâmbetul un plânset
De Cer mereu legat..
Cararea e greoaie..
Si drumul. ntortocheat..
Dar lumânarea tace..
și. n plansu. i-vis înalt..
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumânări, poezii despre înălțime sau poezii despre muzică
Pe sub sârme de lumină...
Pe sub sârme de lumină
Trec schelete de rugină,
Beau apă de la izvoare
Din călcâi de căprioare
Împletesc raze din pene
Peste visul ce s-așterne
S-avem ținte de lumină
În arcuș scos din retină.
Înnoim clipă de clipă,
Cu vioara sub aripă
Și bem apă din izvoare,
Din călcâi de căprioare
Punem sufletul pe buze
Pictate de buburuze
Sub schelete de rugină
Unde tu îmi ești lumină!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre vioară, poezii despre pictură, poezii despre arte plastice sau poezii despre apă
Nici măcar prost
nu știu să iubesc
nici să urăsc
sau să port obidă
sunt precum bățul de chibrit
gata să scapere
doar că jilave timpuri am mai prins
nu știu unde-i focul
o fi la cap
o fi trupul subțiriu
o fi altundeva
nu știu să mor
tot așa cum n-am știut singur a mă naște
și ca să nu râdeți de mine cât sunt de prost
ceva tot știu
știu că toată zbaterea asta e pentru tine
tu mă înveți clipă de clipă
bunul din rău
ca o lumină
ca o iubire
ca focul
nu știu să mor
așa cum n-am știut singur a mă naște
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre râs sau poezii despre prostie
Fluturele zboară dezordonat în conul de lumină format de razele soarelui care pătrund printr-o fereastră înaltă. Pentru o clipă, pare singura ființă vie rămasă pe pământ, apoi în conul de lumină se ridică fuiorul de fum al lumânării ținute în mână de preotul transfigurat și transpirat care, după ce inspiră adânc, descoperind parcă lumina orbitoare, reia slujba, spărgând tăcerea.
Vlad T. Popescu în Vorbind cu surzii
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- umor despre lumină
- umor despre înălțime
- umor despre zbor
- umor despre tăcere
- umor despre religie
- umor despre lumânări
- umor despre fum
- umor despre fluturi
- umor despre Soare
* * *
De ce mi-e dor de tine?
Pentru că timpul nu se schimbă când dorești
Și pentru că, în mine, e multă rutină
De când ai plecat, într-o falsă lumină,
Văd clipa prezentă și zațul din cești
Îmi spune că sunt, vinovat fără vină.
De ce mi-e dor de tine?
Pentru că am încercat să nu-mi fie
Și nu mi-a ieșit.
Pentru că nu poți trăi într-o lume pustie,
Pe un fals teritoriu, cu munți de hârtie.
Pentru că, prea mult te-am iubit
Și-acestă iubire e-o flacără vie.
poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre nevinovăție, poezii despre munți sau poezii despre hârtie
Strugurii din rai...
Tu umbli atât de încet prin mine
că luna uită să răsară,
mă sorbi din ochi, pierdut de tot,
de parcă aș fi cireașă amară.
Cu mâna mea te-mbraci frumos
și-n buzunarul de la piept
îți pun duminici cu trupuri goale
și rugăciuni în care te aștept...
Când ploaia mușcă pieptul ierbii,
ne trec fiori prin carnea tremurândă:
ah, ce aripă de rug ne taie
când noaptea e de noi flămandă!
Ne cad pe buze strugurii din rai,
șarpele iubirii ne-ncolăcește în lumină,
nici nu mai contează de acum,
cine-i ram și cine-i rădăcină...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre șerpi, poezii despre struguri, poezii despre rai, poezii despre ploaie sau poezii despre noapte
Avertisment
Tiranii, zău, de vină nu-s
Că s-a făcut din ei o torță,
Ci numai cine-i pune sus
Și nu-n cămășile de forță.
epigramă de Gheorghe Popescu-Ger din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre vinovăție sau epigrame despre cămașa de forță
Înaripatu-m-ai Doamne
Moartea mă știe pe de rost
Doamne chiar din prima clipă
cel ce va fi-l înseamnă pe cel ce-a fost
c-un cotor teribil de aripă
Doamne chiar din prima clipă
învăț alfabetul disperării
steaua-mi arde parcă-n pipă
ca-n vulcanul spart al zării
Învăț alfabetul disperării
cel ce va fi ajunge la cel ce-a fost
ca Arca lui Noe în brațele mării
moartea mă știe pe de rost
Doamne chiar din prima clipă
viața e una iar moartea cealaltă aripă
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (septembrie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulcani, poezii despre fumat sau poezii despre alfabet
Spune-mi cine-i mamă-sa, ca să-ți spun cine-i fiică-sa.
proverbe românești
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Dorul nu doare...
arde mocnit, arzând fiecare celulă
vie, memorabilă...!
poezie de Elena Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor
Mugur de aripă
strângând la piept genunchiul său julit,
copilul meu ședea la rădăcină,
stătea așa, în iarbă, liniștit,
fără să știe ce-are să mai vină
m-am așezat alături, m-am lipit
de umărul ascuns sub păr în pripă,
văzusem însă că e ascuțit
și ține închis un mugur de aripă
iar părul, ce frumos îi mirosea!
mătase de porumb de soare-ncinsă,
în care umbra frunzei se-mpletea
într-o cunună de lumină stinsă...
poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre păr, poezii despre muguri, poezii despre frunze, poezii despre frumusețe sau poezii despre copilărie
Dacă
Dacă s-ar putea vreodată
Să măsori nemăsuratul
Să cuprinzi nemărginirea,
Să stai, străbătând neantul,
Să fii nici unul, nici altul.
Dacă s-ar putea vreodată
Neiubind să fii iubirea,
Nesperând să fii speranța,
Nevorbind să fii vorbirea,
Negândind să fii gândirea
Dacă s-ar putea vreodată
Să auzi neauzitul,
Să privești în nevăzut
Și să afli neștiutul,
Ar urma iar începutul?
poezie de Elena Liliana Popescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început sau poezii despre vorbire
Timpul Dianei
Ți-am smuls singurătatea
Din colțurile sufletului tău
Și-acum, spune-mi te rog...
cât e ceasul?
Din zori, am înșfăcat răcoarea dimineții
Și ți-am pavat patul în care stai tolănită...
Tu mi-ai sădit câteva minute...
Orologiu se pierdea în erori.
S-au prelins orele ca valurile Niagarei
Și toată pororoca din mine te-a năpustit
În tihnă
Din toate izvoarele.
Mai spune-mi, te rog,
cât e ceasul?
Mai spune-mi
o șoaptă,
un strigăt,
o istorie...
Târziu... nu va fi niciodată între noi.
poezie de Antonio Ciprian Corneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre ore, poezii despre minute, poezii despre istorie, poezii despre greșeli, poezii despre dimineață sau poezii despre ceas