Sonet

Din zi în zi mai tristă, sărmană Românie;
De două veacuri jalea îţi creşte ne-ncetat!
Traian se miră, plânge, priveşte-a ta câmpie
Ce-o ştie câmp, odată de Acvil-apărat.

O! Tristă-i suvenirea la cei în agonie!
Amar e când te doare, să vezi că-eşti împilat,
Să-neci a tale lacrămi; să vii, cu bucurie,
A săruta şi mâna ce ştii că te-a trădat!

Pe cine aştepţi oare s-aline-a ta durere?
Pe-acela ce te suge? te calcă în picere?
Pe cei carii te-ar vinde de mii de ori p-un tron?

Te amăgeşti!... Dar, află şi crede în tăcere:
Oricare slăbiciune în chinuri ia putere...
În fiare creşte iute vârtutea lui Samson!

sonet de Cezar Bolliac (1839)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-aşa de tristă aşteptarea

E-aşa de tristă aşteptarea când ştii c-aştepţi zadarnic!
Şi-aşa de tristă e speranţa când ştii că n-ai la ce spera...
Şi-aşa de jalnică-i chemarea când ştii că nu te poate-aude...

Şi-aşa de grea e resemnarea
Şi-aşa e chinul de amarnic,
Când tot aştepţi, aştepţi zadarnic
Şi ştii că n-ai ce aştepta...

Încât de s-ar găsi cuvinte
Să-exprimi a tale simţăminte,
Să poţi aşterne pe hârtie
Şi suferinţă,
Şi durere,
Şi lacrimile ce-n tăcere
Le verşi amar
Dar în zadar,
În aşteptarea celui care
Nu vrea să vie,
Nici să scrie
Şi nici să ştie
Că tot aştepţi, aştepţi zadarnic ca să vie...

De s-ar găsi cuvinte, zic,
Să poţi aşterne pe hârtie
Această mare tragedie
Ce-unor-ar pare un nimic,
Atuncea s-ar mişca şi munţii,
Şi stâncile s-ar sfărâma;
Şi stelele din cer s-ar rupe,
Şi-oceanele ar îngheţa,
Şi norii s-ar preface-n lacrimi,
Şi toţi vulcanii ar erupe,
Şi lava lor ar arunca

Pe inimile reci ca gheaţa,
Pe sufletele împietrite
Şi pe conştiinţele-ncărcate
De suferinţi pricinuite,
De lacrimi,
Din nopţi nedormite.

Şi s-ar mişca întreaga lume!
La fel un rege ca ţiganul...
Şi ar lăsa din mână tocul
Acel ce scrie;
Şi ciocanul
Acel ce bate;
Şi ţăranul
Ar zvârli din mâini toporul,
Şi mosorul,
Ţesătorul,
Şi-ar merge fiecare
Să-şi găsească acela care
Plânge, plânge şi aşteaptă
-- Tot zadarnic ca să vie
Acela ce nu vrea să vie,
Acela ce nu vrea să scrie,
Acela ce nu vrea să ştie
Că s-ar putea ca încă astăzi
Să se despartă pe vecie.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurie

Pe sânul din care tu ai luat bucurie,
Se vor aşeza viermii cândva.
Si ei vor lua,
Dar ce-ţi pasă ţie!

Tu incă vei râde şi-un alt sân vei strânge.
Pe-al meu vor dansa necuraţii.
Vor creşte umflaţii,
Hrăniţi de-al meu sânge.

Mai prinde-l odată cu buzele. Vrei?
Si suge din el tot ce are.
Nu-i bai dacă doare,
Să uit de mişei.

Să uit că din mine, va rămâne nimic,
Că viermii vor face ospăţ.
Ce răsfăţ!
Mai suge din el inc-un pic.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avertisment

De multă vreme ocolesc trecutul,
Din milă faţă de contemporani,
Să nu stârnesc cu mâna mea vulcani,
Mai bine zac între coperţi, ca mutul.

Dar, vai, toţi cei iertaţi îmi sunt duşmani,
Vor sabia, nu vor să fie scutul,
Pe Blaga l-ar ucide iar Răutu
C-o ceată de cosmopoliţi golani.

O, timp păgân în multe ale tale,
Te-ar vinde ei samsarului străin
Cei care poartă două capitale
Pe-acelaşi amărât de buletin.

V-avertizez, sinistre haimanale,
că ori intraţi în pensie, ori vin.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

Am două mâini
Cu care te voi cuprinde,
Am două picioare
Cu care am să străbat drum lung
Ca să ajung la tine,
Am doi ochi,
Cu care am să veghez
Asupra ta,
Am două buze,
Ce te-ar săruta,
Am un suflet
Ce te-ar duce departe
Şi o inimă
Ce se află în mâna ta.

poezie de Andreea Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu ştii cât valorezi, aştepţi ca alţii să te valorizeze. Când nu te iubeşti, aştepţi ca alţii să te iubească. Când nu ştii să dai un sens vieţii tale, aştepţi ca alţii să îţi ofere o direcţie. Când renunţi la puterea ta personală, o predai altora, iar ei îţi vor dicta cum să trăieşti. Când nu îţi asumi responsabilitatea vieţii tale, devii dependent de cei din jurul tău. Consecinţa acestor atitudini este ca te pierzi pe tine, faci compromisuri şi sacrificii care te îndepărtează din ce în ce mai mult de tine însuţi, trăieşti o viaţă la voia întâmplării şi în funcţie de nevoile, aşteptările şi dorinţele egoiste ale celor din jur. Asta este ceea ce vrei de la tine însuţi şi de la viaţa ta? Îmi imaginez ca nu... Şi atunci, ce mai aştepţi? Răspunsurile sunt întotdeauna la tine: iubeşte-te, preţuieşte-te, crede în tine, fii autonom şi independent, fă-ţi un plan de viaţă şi urmează-l pas cu pas. Viaţa ta îţi aparţine! Trăieşte conştient!

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa

Apa curge din izvoare, izvorăşte în fântâni,
Dar când ea dispare, plâng şi cei tineri şi cei bătrâni.
Fără apă pâinea nu creşte, în râuri şi iazuri peştii mor!
Apa este elixirul vieţii, când o bei rece de la izvor.

Fără apă, viaţă nu-i pentru pomii şi florile din grădini.
Fără ea, pe pământ ar creşte numai urzici şi spini!
Bucuraţi-vă când plouă şi când auziţi că susură un izvor,
Natura ne aduce bucurie nouă şi pământul devine mai roditor.

poezie de Vladimir Potlog (16 octombrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te în loc

De câte ori nu ţi-ai privit, cu teamă chipul în oglindă,
De câte ori nu ai simţit, gustul amar al singurătăţii pe limbă?
De câte ori nu te-ai trădat pe tine, pentru promisiunea deşartă a zilelor de "mâine"?

Dar uite-mă aici pe mine, un suflet ca şi tine,
Spunându-ţi că binele nu-ţi e legat deloc de mâine.
Binele îţi e acum, un foc puternic arzător ce pare deghizat în scrum.

Îndepărtează cenuşa printr-o suflare,
Desprinde-ţi lacrimile întărite pe obraz ca ceara pe lumânare,
Ridică-ţi privirea în zare şi pune-i soarelui o întrebare:

Corpul creşte, apoi se vestejeşte, dar cine în tot acest timp îl priveşte?
Cine se zbate, suspină şi trudeşte?
Cine digeră mâncarea, cine umple căldarea,
Cine adoarme şi cine se trezeşte?

"Eu" va răspunde mintea orbeşte.
Însă pe minte, cine o urmăreşte?

Să presupunem pentru un moment că mintea greşeşte.
Nu cu rea-intenţie, căci prin a sa îngustime ea ne învaţă o lecţie.
O lecţie veche de mii de ani, şi totuşi mereu nouă,
O lecţie a delicateţii lunii şi picăturilor de rouă.

Cu atenţie dacă mintea ne-o privim, mergând pe al gândurilor fir argintiu,
Ajungem negreşit la un impas, ce în loc să ne încurce, ne invită la dans.
Din tăcere izvorăsc atât gândul cât şi fapta,
Cum din munte se naşte izvorul iar odată cu el, apa.

În acea linişte, şi spre acel izvor, ne cheamă al inimii noastre dor.

Căci doar în acea tăcere, un amestec dulce ca cel dintre lapte şi miere,
Ne vom afla destinul şi totodată aminti că primul,
A fost golul, apoi plinul.

Doar aşa poate da omul, mâna cu divinul.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, Maică Românie!

"Nu plânge, Maică Românie,
Că am să mor neîmpărtăşit!
Un glonţ pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit....

Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Şi din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noştri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o ştim!

Nu plânge, Maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă şi pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!"

poezie de autor necunoscut/anonim (15 octombrie 1918)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?

"Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?"
Linişte şi pace, numai bucurie,
Sfântă unitate, un trai mai uşor.

Să-ţi cunoşti trecutul, crede-n viitor,
Amintirea veche să nu te umbrească,
Căci ai oameni harnici, popor iubitor,
Viitor de aur ce-o să strălucească.

Să plângi cu vecinii, că aşa se cade,
Să fii pentru semeni apă rece, pâine,
Împarte cu fraţii ale tale roade,
Nu ştii niciodată ce aduce... mâine.

Dar şi să te bucuri cu cel care râde,
Razele-ţi de soare zilnic să zâmbească,
Braţele-ţi deschise duios le întinde,
Spre cei care sincer vor să te iubească.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?
Că-s un fiu de-al tău vreau să mă mândresc,
Vers în al meu cântec, muză-n poezie
să-mi rămâi de-a pururi, asta îţi doresc.

Munţii tăi, Carpaţii, să-ţi poarte drapelul,
Dunărea şi Marea să te ocrotească,
Stele lucitoare să îţi umple cerul,
Dragostea divină să te copleşească.

Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie?
Cu tine în suflet vreau să înfloresc
ca şi macii roşii pe 'ntinsa-ţi câmpie,
Dulce Românie, asta îţi doresc,
Dulce Românie, veşnic te iubesc.

poezie de Marius Alexandru (mai 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zadar străluce luna

În zadar străluce luna pentru cine doarme dus
În zadar te duci să sameni dacă soarele-a apus
Şi-n zadar se află omul când e timpul prea târziu
Şi-n zadar cânţi pocăinţă la un capăt da sicriu.
În zadar îţi sună glasul către surdul înrăit
În zadar araţi lumina către orbul cel voit
În zadar spui de iertare celor care n-o doresc
Şi-n zadar arunci iubirea celor ce-o dispreţuiesc.

În zadar te crezi mai mare când zideşti pe cei nedrepţi
Vine repede şi pumnul ce ţi se va pune-n piept
Şi-n zadar te crezi puternic împotriva lui Hristos
Chiar 'napoia ta-i acela ce-o să te trântească jos.

În zadar s-a dat pe cruce preţul sângelui divin
Pentru cei ce ce-L tot alungă, pentru cei ce tot nu vin
Şi-n zadar vor plânge veşnic în adânc cei ce-au ajuns
Cui nu i-a răspuns la Domnul, nici El nu-i va da răspuns.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Recunoaşte-ţi ADEVĂRUL ŞI EL VA VĂ ELIBERA!" În concluzie, mai întâi de toate realizează că în viaţă, cel ce ştie nu vorbeşte, după cum cel care vorbeşte nu ştie. Dar pentru Acela care este cu adevărat Liber, va exprima Adevărul, indiferent dacă vorbeşte sau păstrează tăcerea. I: Bre, ai 800 de videoclipuri şi vorbeşti despre tăcere? A. M: Cum aşa? Când s-a întâmplat tragedia şi ce te face să crezi că "vorbesc despre tăcere"? "eu"-l vostru e ca şi copiii care se uită la poze (titlu şi cantitate) nu la conţinut (interioritate)? Te-a lăsat mintea să vezi o expunere de a mea, cap-coadă? Îndoim-aş. Oare nu cumva împărtăşesc despre Tine? Despre fiinţa noastră reală, LIBERTATEA? Ar trebui libertatea să se limiteze la tăcere sau la cuvinte? Dobândeşte, află mai întâi cine eşti şi odată recunoscut "Adevărul, el te va face Liber", atât de tăcere cât şi de cuvinte. Pentru că aşa cum trăncăni non-stop mintea în capul tău nu rămâi "Bre!" decât o victimă, un sclav pe viaţa a ei... Voi sunteţi Orbi şi nu vedeţi strategia minţii pe care o demască Maharaj: "Zi-i BRE Libertăţii să Tacă, că te îndrum "eu" ca şi până acum la rătăcire şi suferinţă! Să vezi ce îţi vorbesc "eu"!!"

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare...

Mă doare aşteptarea care tace...
Prin gânduri rătăcesc şi tot la tine,
În sentimente frumoase şi opace
Mă regăsesc cu simţăminte pline.

Mă doare când nu te văd odată...
Să te ating, cum o făceam cândva...
Aşa durere n-am avut vreodată,
Aş vrea să-mi scrii, să spui ceva!

Mă doare fără tine cum nu ştii...
Zbuciumate clipe, că nu-mi eşti...!
Aştept pierdută să te-ntorci, să vii,
Nu-mi doresc decât să mă iubeşti...!

Şi sper ca viaţa mult să mă iubească,
Să îmi ofere tot ce i-am cerut...
Dezamăgiri să nu mai lovească,
Inima care de la-nceput te-a vrut...

Lui M. C.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn

Ce să mai aştepţi omule, ce
să îţi spună guvernanţii că e bine
vezi şi tu că aur în buget nu e
sau se duce pe la cine ştie cine...
ce aştepţi, să îţi moară văzul de foame
aşteptând bogăţii şi căldură şi grâu?
paradisul este veşnic peste coame
între timp calul îţi mănâncă din frâu...
du-te, omule, şi seamănă ogorul
chiar nu vezi că zeii sunt cu faţa la zid,
oile se droghează, uitate de păstorul
care-a plecat să se înscrie în partid?!...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe prispa casei, copilaşul numai în cămăşuţă, cu capul gol, urmăreşte de mult jocul stolului de paseri, printre care se află şi cei trei pui ai lui, din cuibul de humă de sub streaşină. Îi căpătase dar de la mămuca lui. De câte ori era neastâmpărat, mămuca îi zicea: "Fii cuminte, dacă vrei să-ţi dau puii când or creşte mari!" Şi el a fost cuminte, puii au crescut mari, dar în urmă au zburat! El îi văzuse cum au ieşit zilele trecute de s-au jucat prin aer, dar parcă niciodată nu zburaseră mai mult ca astăzi. Şi-şi cunoaşte el destul de bine puii: sunt cei de la mijlocul şurii din dreapta, trei, unul lângă altul, sau cei de lângă aceştia, dacă n-or fi chiar cei de la capăt. Toţi parcă seamănă unii cu alţii, şi-s aşa de sus, aşa de sus!...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, Românie!

... hai, Românie ireală, proiect al marilor puteri
s-a stins Alteţa sa Regală, o jertf-a micilor cedări
de azi pe calea veşniciei purcede şi Mihai I
tăcut martir al tragediei din veacul marilor hoţii
când România hăcuită de Molotov şi Ribentrop
a mers la abator ca vita într-un război ca un potop
şi după care cum se ştie acelaşi rege suveran
abdică. Biata Românie ajunge sluga lui Ivan.

hai, Românie temporală, proiect de veacuri zămislit
şi renăscut a căta oară ca Phoenix, poate mai cumplit
declară-ţi zilele de doliu - se trece o epocă tristă
epuizând în crematoriu totala-şi pleavă socialistă
apare alta mai globală, mai naşpă şi mai delicată
cu sărăcimea mai totală şi securimea mai bogată
apare o epocă-n care te văd unită şi regat
aceiaşi Românie Mare. Mihai I a abdicat.

hai, Românie parţială, proiect de frică adumbrit
cu rege mort, regină goală, în cârd de state hăcuit
găseşte-n sinea ta voinţă şi mută graniţa la Nistru
şi ca un semn de pocăînţă cu sens erotico-sinistru
lnalta-n centrul capitalei Columnă-n stilul lui Traian
şi-n formă... forma unui falos de tip sovetico-german
şi daltuieşte protocolul ce ne-a băgat în iadul fricii
pe cei ce şi-au adus obolul, pe cei care le-au fost complice...

hai Românie crucială, proiect venit din viitor
proiect adevărat de Ţară, proiect în graniţe de dor
mai am un singur vis, în fine, s-apuc cumva acele zile
când tu mă vei chema la tine să scriu cu rânduri afabile
un imn curat ca o candore, un stil suprem de măreţie
un imn în care nu mai doare şi plâng de mila României
un imn în care deşteptare şi somn de moarte nu mai sunt
ci numai Roamanie Mare, ci numai Dumnezeu cel Sfânt...

poezie de Iurie Osoianu (26 aprilie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tu nu ştii...

Te prind fiori, te simţi murdar...
Te-a prins păcatul la răscruce.
Şi tu nu ştii, copil fugar,
c-am fost lovit cu-atât amar
şi-am stat în locul tău pe cruce.
Te uiţi la Cer, te-ntorci zdrobit.
Nu-i nimenea să te-nţeleagă...
Şi tu nu ştii, n-ai auzit
că pentru tot ce-ai săvârşit
Eu am primit pedeapsa'ntreagă.

O, cât ai vrea să fii curat
şi să începi o viaţă nouă!
Şi tu nu ştii, tu n-ai aflat
că pentru tine Mi-am lăsat
străpunse mâinile-amândouă.

Ţi-a spus un duh neînţelept
că nu mai poţi găsi iubire.
Şi tu nu ştii că tot ce-aştept
e doar să vii să-Mi cazi la piept
cu un cuvânt de mulţumire...

Ce fericiţi sunt fraţii Mei,
toţi cei iertaţi de fapte rele.
Şi tu nu ştii, şi tu nu vrei
să-ntinzi doar mâna şi să iei
ofranda îndurării Mele.

O, vino dar! Te chem să vii,
să-ţi iei din mâna Mea cununa!
Şi-atunci vei şti ce azi nu ştii
c-ai fost al Meu din veşnicii
şi eşti al Meu pe totdeauna!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţe

Tinereţe, leagăn dulce,
care legeni omenirea,
Pîn' la tine nu-mi ajunge
nici condeiul, nici gândirea.
Cine te-a trăit odată,
nimic n-are mai de preţ
decât dulcea amintire
a trecutei tale vieţi.
Nu e grai să poată spune,
nici condei să poată scrie,
tinereţe, tinereţe,
viaţa ta de poezie...
Viaţa ta – grădină sfântă –
cu flori mii, în mii de feţe,
e fermecător de dulce,
tinereţe, tinereţe...

Tinereţe! O, ce dulce
e viaţa ta de vis,
când tu faci întotdeauna
ceea ce Isus a zis...
Când în ritmul cald al slovei
şi-n al notei picur dulce
tu slăveşti cu heruvimii
Jertfa sfântă de pe cruce,
şi mireasma ta din suflet
– zări de sfinte dimineţe –
Răspândeşte lumii pacea,
sfântă eşti tu, tinereţe...

Şi nepreţuit de scumpă
eşti atuncea când îţi pui
focul dragostei la crucea
lui Isus şi-n slujba Lui.
Când Îl cânţi în mii de chipuri
şi-L slăveşti în mii de feţe,
ce-i mai dulce decât tine,
tinereţe, tinereţe?...

Când Îl cânţi cu glas de înger
şi-L înalţi mai sus de soare,
tinereţe, tinereţe,
cine te-ar întrece oare?...
Chip sublim cu raze sfinte,
ce străluce-n mii de feţe,
mult mai mult decât frumoasă...
tinereţe, tinereţe...

Tinereţe, viaţă sfântă,
zi de vară, cer senin,
când însemn aceste rânduri,
câte-n minte nu-mi mai vin?...
Când cântam cu glas de înger
pe sub bolta de jugaştri,
cu mânuţe-mpreunate
şi cu ochii mici, albaştri,
străbăteam frunzişul verde,
floarea albă ca şi crinii,
şi cântam pe când, din ramuri,
flori ningeau din crengi mălinii,
aninându-se ca roua,
în a mele bucle creţe...
... O! Viaţa ta cea dulce,
tinereţe, tinereţe...

Tinereţe, floarea vieţii,
roi de dulci şi mândre clipe,
tu dai visului putere
şi dai gândului aripe...
Tu m-ai înălţat încetul, sus,
cu mult mai sus de stele...
... Tinereţe, tinereţe,
cuibul versurilor mele...

O, ce dulce şi senină e viaţa tinereţii
Atunci când Stăpân îi este
Domnul morţii şi al vieţii...
Înger sfânt, cu harfă dulce,
care cântă-n mii de feţe,
E viaţa ta senină,
Tinereţe, tinereţe...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, chilia mea sărmană...

O, chilia mea sărmană,
Cu negritul, tristul zid,
Dacă n-aţi fi voi în lume,
Aş fi stat să mă ucid.

Dar voi, cei ce-aţi fost de faţă
Când vărsam lacrimi fierbinţi,
Trişti pereţi, negriţi de vreme,
Voi acuma sunteţi sfinţi.

Sfinţi, căci ce-i mai sfânt în lume
Decât când o dulce gură
Îţi şopteşte vorba tristă
Că-n sfârşit şi ea se-ndură.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1876)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capcanele timpului

Eram altfel cândva, cu toţii...
Nu ne plângeam pe atunci morţii;
Şi chiar şi noi eram mai vii...
Mă-ntreb dacă mai ştii?!

Mai ştii de unde vii, hai spune:
De ce ţii astăzi cont de lume
Şi uiţi de tot ce ţi-ai promis...
Mai ştii c-aveai un vis?

De ce pretinzi că nu mai eşti,
Astăzi, tu - cel ce-ai fost?
Împreună, am scris poveşti...
Îţi ştiu povestea pe de rost!

Nu poţi nega că ai uitat,
De vremea când îţi permiteai,
Să fii TU: cel adevărat...
De vremea când trăiam în Rai!

Mă-ntreb ce oare te-a făcut,
Astăzi, să fii absent,
S-ajungi de nerecunoscut,
Atât de neglijent?

Atât de mic în ochii mei!
Mă doare să te ştiu,
Astăzi, atâta de pustiu,
De parcă nu mai vrei,

Să simţi ce-nseamnă să trăieşti
Cu-adevărat, să faci -
Parte din acele poveşti,
Ce azi te fac să taci...

Spune-mi, încotro ai de gând,
Să te îndrepţi acum?
Oare-ai putea să fii mai blând,
Cu tine-n primul rând?

De tot ce am trăit cândva,
Observ că ai uitat!
Astăzi, aspiri spre altceva...
Cine-o fi vinovat?

Viaţa? Deşi nu sunt convins
Că ea mi te-a furat...
Mă-ntreb cine oare te-a-nvins?!
Şi de ce mi te-a luat?
....................................

Credeam că scopu-i altul;
Al tău, al meu, al nostru...
N-aş fi crezut că timpul
Este, de fapt, un monstru...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!