Vers metafizic

Iată şi ultimul salut. Coboară,
În hăul mării adânci coboară
Acest sicriu înfăşurat în steag
Precum un zbir, cu faţă-acoperită.

Marea-l înghite odată cu nisipul -
Cu nisipul niciodată descoperit
Moale ca lâna, sau poate negru
sau poate încărcat cu o duzină de culori

şi abia acolo - cel mort
Ochii înfundaţi ai celui mort
Vor zări minunăţia noilor lumi:
Plante, plancton, scoici şi lumini.

Ah, ce sfere minunate, fosforice,
Luminoase sfere fosforice!
Ah, frumoasă e această junglă a nopţii
Ah, ce minunat şi măreţ mormânt,

Soţia plânge deasupra umedului ocean,
Plânge deasupra oceanului rece,
Căpitanul se uită la cerul cel vânăt
Împovărat de nori grei şi ascuţiţi.

Iar copilul? Copilul doarme în cabină
Cabina gri - ca apa în stratele de sus,
Muşte i se plimbă pe nas
în ochi îl înţeapă fumul de tun.

poezie celebră de Stanislaw Grochowiak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Launtric invadator

Launtric invadator
se exterorizeaza
si prin combustie
se stinge usor
o apa moale.

Eschive...
Confesiuni desarte;
Copilul e mort,
Nu mai asculta.
Lapte nu torni
Pe os, e fragezit.

Manza e ostenita
De la atata stat
Si ruguceste oarba
Mana care o framanta.

Drapelul ei
E alb si negru,
Iar imnul ei
Sunt calele.
Imparateasa doarme,
Orgasmic viseaza.

poezie de Cristian Grecu
Adăugat de Cristian Grecu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul mort poate fi descoperit totdeauna când se produc trădările. Există un astfel de timp mort, neştiut şi nebănuit de cel trădat, când sentimentele alunecă şi nu sunt mărturisite celui care va fi lovit.

citat celebru din romanul Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda (1980)
Adăugat de Flavyus_cesc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrul cel mai minunat pe care îl putem întâlni este misterul. La baza artei şi ştiinţei adevărate se află emoţia primară. Cel care nu ştie acest lucru şi nu poate fi curios sau nu poate simţi uimire este ca şi mort, asemenea unei lumânări stinse.

citat celebru din Albert Einstein
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

...La cuţite

poezia
este atât de duioasă
ca un cuţit abia pătruns în carne
.
şi trece desculţ grafitul prin laptele foii
(precum Iisus deasupra apelor)
lăsând urmă de cuţit ce poate străpunge
doar carnea Cerului
.
dacă niciodată vreun ochi nu va lumina foaia
toate umbrele trecătoare pe străzile preajmei
vor resimţi neînţelese răni de cuţit
/
poetul este doar aruncătorul de cuţite cu ochii închişi
în mărul de deasupra capului fetei
iar voi o bănuiţi... muză
.
odată şters cerul ăsta incredibil de imediat cu mâneca inimii
întorşi în realităţile cotidiene
aflăm cu stupoare că poezia nicăieri
nu există

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pescuit, iarna...

Privind lacul, un om îşi vede
Tatăl aruncând firul uşor de nailon
Pe lângă sălcii. El a uitat că-acesta
Este mort de mai bine de doi ani,
Iar lacul se află acolo unde se rostogoleşte
O ceaţă albăstruie şi unde cerul ar putea fi
Negru, albastru sau alb –
Un fundal pentru toate preocupările.

Calcă prin apă să-şi întâlnească părintele,
Urmându-l acolo unde peştele
Muşcă cel mai bine. E frig. Într-o zi rece
Forma pe care o ia respiraţia poate
Închipui orice – o coamă pe suprafaţa lacului,
Dealurile Oklahomei, tufe cu porumbele albastre –
O formă închisă deja într-o altă formă,
Două cântece, două respiraţii deasupra apei.

poezie de Ralph Burns, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrul cel mai minunat pe care îl putem întâlni este misterul. La baza artei şi ştiinţei adevărate se află emoţia primară. Cel care nu ştie acest lucru şi nu poate fi curios sau nu mai poate simţi uimire este ca şi mort, asemenea unei lumânări stinse...

citat celebru din Albert Einstein
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vezi că iar...

De vezi că iar se face seară
Pe malul mării ce-l călcăm,
În aerul domol de vară,
La pas amoru-l confesăm.

Şi strâns ţinându-ne în braţe
În foşnetul ambiental
A cerului sfere ne-nhaţe
Întru spectacolul astral.

Şi-om admira frumoasa lună
Cum se ridică liniştit,
Pe-al nopţii cer ca o stăpână
A stelelor ce-au răsărit,

Deasupra mării tremurânde
Scăldând un gingaş licăriş
Ce va dansa în joc de unde
Pe-al valurilor unduiş.

Şi în lumini ce vor străbate
Al nopţii văl pulsând pe cer
În slava nopţii fermecate
Dulceaţa gurii am să-ţi cer.

Iară pe gură-mi, tu, stăpână,
După ce gura îmi vei da,
Sub raze galbene de lună,
Vei deveni uşor, aşa...!

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (24 septembrie 2022)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul visurilor mele

Eu sunt copilul visurilor mele,
Sunt visul crud înfăşurat în stele,
Sunt stea albastră care sărută cerul,
Un fir de praf ce încovoaie fierul.

Sunt însetat de apa de izvoare
Sorbind mai mult decât înghite-o mare,
Sunt tril febril de pasăre măiastră,
Sunt cel pierdut în draga lume-a noastră.

Sunt cer senin ce ziua-l luminează,
Vântul rebel în arşiţa de-amiază
Şoimul hoinar ce din înalt veghează
Cu capu-n nori dar conştiinţa trează.

Sunt cel venit anume ca să treacă
Doar semănând mereu în piatră seacă
Iar la cules adună-nvăţăminte
Şi dăruind iubire în cuvinte.

Sunt un copil cu barba de mult deasă
Ce a uitat din doruri să mai iasă
Şi dintre toţi aceia care iartă
A renunţat la dreptul său la soartă.

Sunt un copil care copil rămâne
Şi dincolo de veacul cel de mâine
Şi care încă pare că mai poate
Să poarte-amaru-acestei lumi în spate.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (16 aprilie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul unei femei

Daţi-mi copilul
--- orişicum ar fi ---
de-ar fi să fie
cu chipul de fiară,
oricum ar fi să fie ---
daţi-mi copilul
orişicum ar fi,
de nu se poate pentru-ntreaga viaţă
( pentru această păcătoasa viaţă
şi-atât de scurtă, chiar de-ar fi de-un veac ),
măcar pentru o zi,
pentru o zi,
atâta cât să vie
spre mine, cum venea,
cu braţele întinse, ca de orb,
cu degetele pale,
de petale.

Daţi-mi copilul,
chiar de-ar fi să fie
cu chipul ca de fiară:
îi voi ieşi în cale
şi-mi va surâde...
îmi va surâde...
de-ar fi la chip ca fiara chiar,
îmi va surâde,
şi-i voi deschide uşa,
de-ar fi să-i fie chipul
oricum...

Daţi-mi copilul,
daţi-mi copilu-oricum,
dar nu cenuşa,
daţi-mi copilu-oricum,
dar nu nisipul...

Ştiu, s-ar putea
să-i fie altă faţa,
dar când va plânge
îl voi recunoaşte,
şi ca să nu mai plângă,
voi stinge luna
( în întuneric chipul nu se vede ),
şi dacă va zâmbi,
un zâmbet cât de mic,
îmi va preface lacrimile toate
în cerul înstelat...
Dar nu-mi daţi cerul fără el,
albastrul cer de-oţel neîndurat,
nu, nu mi-l daţi...

Daţi-mi copilul...
fără de el sînt stelele nisip,
fără de el sînt stelele cenuşă:
o pleavă-nşelătoare ce se scurge
fără de rost
de mii de ani
din sacul destrămat al nopţii...

Daţi-mi copilul,
daţi-mi copilu-oricum,
daţi-mi copilul, orice fel de chip
ar fi să aibă...

Stau în dulap hăinuţele
şi-aşteaptă...

Îi vor rămâne mici...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb şi negru

În mine totul s-a frânt
Ca într-o clepsidră spartă
Şi curge durerea ca nisipul în vânt
Şi viaţa mea e moartă...

Şi plouă des din ochii mei
Iar lacrima mă doare
Şi stropii-s mari şi ochii grei
Şi ziua soare n-are...

Nopţile-s albe tot mereu
Iar visele nu au culoare
Somnul cel lin devine greu
Dorinţa apăsătoare...

Din viaţa mea dispar culori
Dispare încet albastru
Şi chiar petalele de flori
Se-mbracă-n alb şi negru...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnare

Nu plânge iubite
Lacrima-i un păcat
Ce mângâie
Iar ochii ce acuză
Sunt şi mai frumoşi
Nu plânge iubite
Şi uită ce-a fost
Neştiind ce vom fi
O pereche
Sau numai atât
Ce-am putea
Recunoaşte
Nu plânge iubite
În vise de crezi
Şi în cerul
Ce stelele cerne
Dintre patimi
Şi dureri.

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminesciene

Aş vrea să adun în sufletul meu
Fiecare frunză veştedă, ce o lasă, foşnind, creanga teiului, ca o coroană
Pe piatra rece, sub umbra teiului tău sfânt,
Aş vrea să ard ca tămâia prinosului
Sub găvanele dureroase de bronz ale ochilor tăi.
Un grup de maici, în negru cu iz uşor de negură,
Au spus vorbe banale şi s-au rugat o clipă pentru tine.
Dincolo de zidurile cimitirului, se zvârcoleşte o horă veselă,
Dincoace, la un mormânt, un popă cântă un prohod şi-i atât de trist...
Seninul înalt picură printre crengi
Cu umbră şi lumină
Gâzele, înviorate de ultimele zile ale toamnei
Înalţă pe florile roşii de deasupra ta -
Se îmbată ultima dată cu soare şi parfum - înainte
De a pieri ucise de gerurile albe
Şi nu ştiu că tu dormi sub florile roşii,
Şi nu ştiu că-i toamnă şi că vor muri.
Nisipul străluceşte sub frunzele căzute -
Câţi ani sunt de atunci, de când tot cad pe nisipul tău?
O clipă sau o veşnicie - tot una.
Spiritul tău dăinuie la fel deasupra ierburilor şi frunzelor.
Ascultă veselia noastră tristă,
Aspiră fumul de lumânări şi tămâie
Şi priveşte trist zilele - deşănţate călugăriţe negre...
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua învierii credinţei

Semaforizaţi labirintul
Şi cereţi un ghid pentru toţi,
Să ştie copilul şi prinţul,
Că încă e viu printre morţi.
Aduceţi mirosuri mai fine
Şi lanţuri în multe culori,
Ca lumea să spere că-i bine
In viaţa răpusă sub nori.
Luaţi doar nuiele de paie
Cu spicul şi bobul mărunt,
Să facem buchete-n copaie,
Craciunul să zburde prin gând.
Acum, la-nvierea cerută
Şi orbul şi numele mort,
Zâmbeşte, petrece şi uită,
Ca visul deasupra de tort.
Azi, sfânta-nviere ne leagă,
Cu chinga-i de veacuri trăite
Şi nimeni nu şti-va s-aleagă,
O cale făr' de jurăminte.

poezie de Liviu Reti (25 decembrie 2020)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa târziilor toamne

Nori pe cerul de mătasă,
Prea întristat. Şi-n vânt fugar,
Negre păsări trec spre casă...
Mormintele sunt în zadar...
În clopote de voci şi plâns,
Rănind şi îngeri şi lumini,
Bătrânii noştri s-au tot dus,
În noi lăsându-şi rădăcini.

Nori pe cerul de mătasă...
E toamnă-n suflet de bătrâni.
Ce trist e drumul spre acasă
Şi-s nori în suflet de români.
Zarea s-a întristat deodat'
E-atâta gri în noi şi-n jur.
Câtă durere a-ntristat
Uitatul suflet de român!

Prea întristat şi-n vânt fugar,
Un pescăruş pătează zarea
Şi plânge disonant în deal
Un clopot, precum plânge marea.
Se sting la maluri de dureri
Furtuni şi suflete deodată.
Mormântul fiecărei seri,
Bătrâna cruce îşi aşteaptă.

Negre păsări trec spre casă...
Toamna-n suflet s-a lăsat,
Ruginie, dar frumoasă –
Vis de rugi şi rod bogat.
Între ceţuri stă ascunsă,
Ca un toc în călimară.
Veşnic stă pe gânduri dusă,
O gutuie dulce-amară.

Mormintele sunt în zadar.
Zadarnic timpul din osoare.
Se moare iar şi iar şi iar
Şi viaţa şi tăcerea doare.
Se strâng pe crucile de lemn
Păsări hulpave de bazalt,
Coboară treptele-n infern
Spre picătura lor de iad.

În clopote de voci şi plâns,
Vuiesc clepsidrele şi dor.
Se-ndreaptă viaţa spre apus –
Un anotimp şuierător.
Se văd în zare ca un râu,
Morminte în mărgean de cruci.
Străine, eu te văd şi ştiu
Că în curând ai să te duci.

Rănind şi îngeri şi lumini,
Ni-i viaţa trecere spre zei
Şi moartea prinde rădăcini
Şi în cuminţi şi în mişei.
Azi pentru fiecare mort
E cerul gri şi-s plângeri iar
Şi n-am să vreau să mai socot
Fapta ce-i pusă în cântar.

Bătrânii noştri s-au tot dus –
Semănători de timp şi vis.
Au cugetat, au plâns, au râs,
Apoi cuminţi, tăcut, s-au stins.
Lumânărele de cristal
Atât de caste, s-au aprins.
Cenuşa-i strânsă în osoar
Şi toate verbele s-au scris.

În noi lăsându-şi rădăcini,
Precum o rugă-au adormit –
Un gând în arderi de lumini,
Ultimul verb din asfinţit,
O flamură-n căderi, izvor,
Cărare către infinit,
Un vis, o lacrimă de dor,
Un început şi un sfârşit.

În noi lăsându-şi rădăcini,
Bătrânii noştri s-au tot dus,
Rănind şi îngeri şi lumini
În clopote de voci şi plâns.
Mormintele sunt în zadar,
Negre păsări trec spre casă,
Prea întristaţi şi-n gând fugar,
Nori pe cerul de mătasă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul din noi e mort şi totuşi continuă să trăiască. Copilul cel din noi, ce l-am ucis hrănindu-l ca să crească.

aforism de Codrin Ştefan Ţapu
Adăugat de Johnwr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoepitaf

E Molière aci-n sicriu,
Dar nu ştiu dacă-i mort sau viu...
Să fie mort... Cum a murit,
Fiind bolnav... închipuit?!
De nu e mort, nu spui ca mine
Că-şi joacă rolul... foarte bine?!

hexagramă de Moliere din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui vitezoman

Sub acest copac cu flori
Stă-n maşină, ca-n sicriu,
Cel ce-a vrut s-ajungă-n nori,
Dar nu mort, ci încă viu.

epitaf epigramatic de Vasile Moşneanu din Între coasă şi floretă - Epigrame (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legătura cu o excitaţie exterioară nu este esenţială pentru formarea visului. Cel care doarme poate neglija această excitaţie, el poate fi trezit de către ea, fără a avea vreun vis, sau o poate include în visul său; există numeroase vise ale căror conţinut nu este determinat de excitarea vreunuia din simţurile celui care doarme.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geometrie

de sus din sfere de necaz
cobor triungiul de la iaz
şi cercul dintre două vai
se scurge lin din ochii mei

dreptungiul lung şi sănătos
e spin hăt dincolo de os
pătratul negru s-a-nălbit
fugind pe drumul colbuit

şi numai tristul meu oval
coboară dealul lateral
urcând getusul arcuit
PR pătrat la infinit...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri de nisip

Poate că nisipul din palmele mele
a fost singurătate strigată pe culmi
sau lacrimă tăcută de piatră
căzută pe un drum fără rost.

Dar nisipul a uitat.
Nu mai ştie ce-a fost.

Poate că nisipul din palmele mele
a dormit lângă o poveste de dragoste
sau l-a lovit vântul cu cetina palidă
căzută din stele undeva-n Făgăraş.

Dar nisipul a uitat.
Nu mai ştie ce vânt l-a cernut.
Şi ce paşi...

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!