Picuri, picuri
Picuri, picuri...
Picuri sălbatici,
Pămâmtul năvălesc
Reci și nebunatici,
Joacă printre crengi.
Frunzele lovesc,
Cu putere lină
Picuri năvălesc
Salcia senină.
Picuri, picuri...
Picuri de ploaie,
Din cer cad cu putere
Și parcă declar războaie
Copacilor plini de durere.
Cu ură lovesc
Natura blajină,
Picuri năvălesc
Salcia senină.
Picuri, picuri...
Picuri de lacrimi,
Din cer cad cu durere
Suflete pline de patimi
Se descarcă in tăcere.
Pământul lovesc
Cu lacrimă lină,
Picuri năvălesc
Salcia senină...
poezie de Radut Simina
Adăugat de gandesc deci exist
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Mi-e ploaie
Mi-e ploaie toată poezia,
În vers mă picuri cu-nțelesuri
Și-mi verși un pic din nostalgia
Tot timpului pierdut în mersuri.
Mă picuri ore-ntregi cu vorbe,
Din doi în doi iar numeri ploaia,
Împerechind doar slove ude
Sperând să ștergi din gând văpaia.
Îmi picuri șoapte peste noapte
Și visele-mi pudrezi cu ploaie,
Să-nmoi din dorul către mine
Spre dimineți scăldate-n soare.
Îmi picuri toamna să se ducă
Pe-alei de frunze-npăturite,
De ți-ar plăcea dulcea culoare,
În galben, versuri aurite.
Și poezia mi-e o ploaie
Și dragostea de picuri plină,
E tot o apă curgătoare
Și numai toamna e de vină.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am ieșit în ploaie
Am ieșit în ploaie
Focul să mi-l sting
Inima se-nmoaie
Când picuri se preling.
Lacrimile-mi sfinte
Cu nimic nu se disting
De stropii ploii arzinte
Când picuri se preling.
Stropi și lacrimi la un loc
Tristețea-mi o înving
Și fac să tacă acel foc
Când picuri se preling.
poezie de Alina Gurban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
picuri sub picuri -
prin geamul aburit trec
doar sunetele.
haiku de Mahmoud Djamal
Adăugat de Mahmoud Djamal
Comentează! | Votează! | Copiază!
Picuri calzi lumini din rouă
Picuri calzi ce se topesc
Plouă cu lumini din rouă
Cad pe suflet clocotesc
Îmi despart sufletu -n două
Pică -o frunză de zorele
Le- înfășoară le unește
Este totul ce -și dorește
Sufletul din nou iubește
N- ai avut loc de răgaz
Inima ea nu -ți dă pace
Ca să ierte-a mai rămas
Râde acum și face haz
Picuri calzi ce se topesc
Mângâie sufletul împlinit
Inima cu iubire o țintesc
Sufletul de inimă nu s-a despărțit
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrima lumii...
Lacrima lumii, o, lacrima lumii,
picuri din leagăn și până apoi,
picuri tăcută și tăinuită,
nepotolită, nețărmuită,
cum din tomnatice nopți fără nume
curg șiroaie de ploi.
poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Preludiu de noapte
Picurate degete de apă.
De din alta noapte,
de din alt sărut,
când plutind pe frunze,
malul tau mă sapa,
si fiebinte-mi face,
marginea de lut...
miezul... astenut...
Din adanc de torsul
ghemul tau in grave
mute pe bolnave -
coardele-mi de dor -
Tremura in mine -
apele firave -
marea ta intreaga -
sa imi bea -
din zbor -
Picuri, picuri, picuri,
ca o noapte-n noapte,
de pe buza zilei -
pe-ale mele-n zori,
cate necuvinte nu-mi atingi in soapte -
libere, aproape, - doi nemuritori
ce se sting in moarte...
si revin fuiori...
ape -
leganate...
peste maini de clape...
Fie-ti peste pleoape,
pleoapele-mi, usor...
poezie de Liviu-Florian Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moment liric
se scurg în clepsidre picuri de vocale
versul prinde contur veselă că exist
printre litere bătătoresc o cale
pe unde înfloresc iriși de ametist.
mă energizez cu suc de portocale
urc pe un curcubeu cu spirit fantezist
se scurg în clepsidre picuri de vocale
versul prinde contur veselă că exist.
vinul de petrecere din argintii pocale
trezește extazul că să nu fiu trist
în piuă stelară strivesc nevricale
să nu slujesc cu gândul un anticrist.
se scurg în clepsidre picuri de vocale
versul prinde contur veselă că exist.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jertfi-vom vremea în duet
Duios, îmi picuri cald în suflet, ca un alint de armonie,
Letopisețe strâng în file, istorii vechi ce-au curs cu noi.
Ne-am dăruit izvoare scrise și ne-am scăldat, cu ironie,
Prin lacuri sfinte de agheazmă, fără de teama de apoi.
*
Duios, îmi picuri astă ploaie, din ceru-n taine primenit,
Hrisoave vechi ne-nnobilează cu titluri dalbe de iubire.
Din timpul veșnic muritor, primesc un sceptru cuvenit,
Ca-ntr-un regat al dragostei... unde reginei îi sunt mire.
*
Duios, îmi picuri vise-n vene... din sânge nobil și-azuriu,
Epistole păstrează-n rânduri păcate-ascunse de priviri.
Nectarul zeiței, din trupu-ți, sfințește trupu-mi prăfuriu,
Pe-altare galbene de toamnă... pocale-s pline cu iubiri.
*
Duios, îmi picuri rouă-n palme, din ochii tăi nemuritori,
Răvașe lungi se nasc sub pana... destinului numit... poet.
Poveștile-ncepute-n seară, încep romanță nouă-n zori,
Pe-altarul cald al dragostei, jertfi-vom vremea în duet.
poezie de Ion Apostu (27 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jertfi-vom vremea în duet
Duios, îmi picuri cald în suflet, ca un alint de armonie,
Letopisețe strâng în file, istorii vechi ce-au curs cu noi.
Ne-am dăruit izvoare scrise și ne-am scăldat, cu ironie,
Prin lacuri sfinte de agheazmă, fără de teama de apoi.
Duios, îmi picuri astă ploaie, din ceru-n taine primenit,
Hrisoave vechi ne-nnobilează cu titluri dalbe de iubire.
Din timpul veșnic muritor, primesc un sceptru cuvenit,
Ca-ntr-un regat al dragostei... unde reginei îi sunt mire.
Duios, îmi picuri vise-n vene... din sânge nobil și-azuriu,
Epistole păstrează-n rânduri păcate-ascunse de priviri.
Nectarul zeiței, din trupu-ți, sfințește trupu-mi prăfuriu,
Pe-altare galbene de toamnă... pocale-s pline cu iubiri.
Duios, îmi picuri rouă-n palme, din ochii tăi nemuritori,
Răvașe lungi se nasc sub pana... destinului numit... poet.
Poveștile-ncepute-n seară, încep romanță nouă-n zori,
Pe-altarul cald al dragostei, jertfi-vom vremea în duet
poezie de Ion Apostu (27 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te aștept
Pașii mei se aud străini în noapte,
Mergând pe trotuarele înguste și pustii,
Din sufletu-mi trimit spre tine șoapte,
Și-ți spun că te aștept să vii, să vii.
Prin ploaia cu picuri mici, de diamant,
Mă îndrept exact spre nu știu unde,
Sunt ca un orologiu amorezat și ambulant,
Ce număra în ploaie picuri și secunde.
Te aștept sub felinar să-ți cânt,
Să vii precum o floare albă de cais,
Purtată pe brațe de adierea unui vânt,
Te aștept s-apari în al meu vis.
poezie de Paul Aelenei din Toamna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îți spun...
... plouă răzbit,
Într-un timp dezgolit,
Într-un timp de eres,
Fără gesturi și fes,
Plouă-atunci când ești tu,
Unde trebuie, nu,
Plouă la sentiment,
Ce-i băltit pe ciment,
Picuri calzi, picuri reci,
Cu sămânță sau seci,
Țin de tine de ești
Sau cumva de lipsești...
Plouă în decolteu
Până la curcubeu,
Până la frenezii
Inundând poezii,
Pe platou de-obrăjori
Printre raze și nori...
Plouă desăvârșit
Ca un vis dezrobit,
Peste dealuri și văi
Cu blajini și călăi,
Ce ni s-a dat nouă
Pe nimburi să plouă...
poezie de Vasile Zamolxeanu (30 iunie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântecul biruinței
Pietre
ploaie
vânt
furtună
gând zvârlit
până în marginea căutării în piatră
ninge
cu ochi
plouă
cu vorbe
până în marginea căutării în piatră
clipe zdrențuite
pași sfârtecați
din piatră
picuri
picuri
pe piatră
dar
alături
o floare
floare de nufăr
cuvinte
prinse în rouă
în rouă
zbor și
stea
surprinsă în zbor peste ape pe muchii de raze
poezie de Ioan Daniel Bălan (8 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rătăcire
Norii m-au învăluit în straie gri
Să rătăcesc în umbre și reci picuri,
Să fac râului strat de mozaicuri,
Morilor de apă, roțile-a-și roti!
În ziua când voiam a ștrengări
Și-am construit castele din nimicuri,
Norii m-au învăluit în straie gri
Să rătăcesc în umbre și reci picuri,
În pumni să-i prind și apoi cântări
Pe ale talerelor șirelticuri,
Poemele de-amor să-mi ard în plicuri,
Dar n-am putut și lumea se umbri,
Norii m-au învăluit în straie gri...
rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Afară-i toamnă
Afară-i toamnă, frunza împrăștiată,
Iar vântul zvârlă n geamuri grele picuri;
Și tu citești scrisori din roase plicuri
Și într-un ceas gândești la viața toată.
Pierzându-ți timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nimeni n ușa ta să bată;
Dar și mai bine-i, când afară-i zloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.
Și eu astfel mă uit din jeț de gânduri,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii,
În juru-mi ceața crește rânduri-rânduri;
De odată aud foșnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri...
Iar mâni subțiri și reci mi-acopăr ochii.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
picuri de ploaie
râuri, șiroaie curg
pământul îndoaie
haiku de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Din nori neguroși
Lacrimi fierbinți se preling
Picuri de ploaie.
haiku de Mihail Mataringa (24 decembrie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Camera himerelor
eșarfe decolorate de soare
din norii veniți de nu se știe unde
revarsate pe umerii copacilor învelesc umed
brațe lemnoase ce cuprind frunzișuri uscate
degete de aer presară în iarba culcată
picuri picuri ochi clipitori deasupra
unui obraz al pământului surâzător a
toamnă admirabilă și sublimă până la capătul ei
dacă mă vei întreba de ce
nu voi ști să răspund în schimb
voi orândui raze scăpate din vară
în colivia cu aripi din camera himerelor
când roată în jurul ei dau tristețile relaxante cât pot fi ele
nu mă otrăvesc cu gânduri negre
o umbră îmi strigă e frig
îmi pun pe spate un șal alb lucrat de mână
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Camera himerelor
eșarfe decolorate de soare /
din norii veniți de nu se știe unde/
revarsate pe umerii copacilor
învelesc umed
brațe lemnoase
ce cuprind frunzișuri uscate
degete de aer presară în iarba culcată
picuri picuri ochi
ce clipesc palizi deasupra
unui obraz al pământului
surâzător a
toamnă
admirabilă și sublimă
până la capătul ei
dacă mă vei întreba de ce
nu voi ști să răspund în schimb
voi orândui
raze scăpate din vară
în colivia cu aripi din camera himerelor
când
roată în jurul ei dau tristețile/ relaxante/ cât pot fi ele/
nu mă otrăvesc cu gânduri negre
o umbră îmi strigă e frig
îmi pun pe spate un șal alb lucrat de mână
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
pânza de paing
înșirate ca pe ață
picuri de ploaie
haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Picuri de ploaie
La geam pisica toarce
Netulburată
haiku de Mihail Mataringa (9 ianuarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!