Obezitate

Progresul, ne-a adus în societate
Şi bune, şi mai rele, de prisos,
De-o vreme, însă, viaţa ca pe roate
A început să meargă dubios,
Nu mă refer nicicum la calitate
Ci la volum, că unul nu-i burtos,
Iar ca motiv, cei de specialitate,
Spun că a dispărut mersul pe jos ;

O fi motivul bun, însă mă mir
Cum nu ne spun care este pricina
Privind micul ecran ore în şir
Ne creşte pe fotolii slănina (!?)...
Dar azi, de la distanţă, ca la tir,
Printre canale, când îmi luam bulina,
Descopăr plin de draci şi de sictir:
Telecomanda!... aia-i, bat-o vina!....

Mi-am amintit de vremurile-n care
Aveam cu totul alt exterior,
Dar ce efort făceam şi ce mişcare,
De la un cap la altul, pe covor,
Luam sufrageria pe picioare,
Căci manual, (nici nu era color!)
De zeci de ori ‘nainte de culcare
Schimbam canale la televizor!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carasul (Carassius gibelio)

E-ntâlnit, de multe veacuri,
În canale, iazuri, lacuri,
Râuri cu mişcare lentă,
Unde specia-i prezentă.

Colorat în argintiu,
Uneori slab auriu,
Sau oranj, uşor verzui,
După mediul dumnealui,

Peştele numit caras
Nu-i nici slab, dar nu-i nici gras,
Nu-i nici mare, nici prea mic,
Însă este foarte şic.

poezie de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (25 martie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul Moş Crăciun

Aş fi putut să cred cu zeci de ani ‘nainte,
Pe când eram copil în satul dintre vii
Şi nu aveam pe-atunci ca azi atâta minte,
Că Moşul cel iubit e-un basm pentru copii,

Şi nici chiar prin liceu, chiar şi la facultate,
Colegi la care eu, franc, nu m-am aşteptat,
Cătau sa mă convingă, cu chestii fumate,
Că Moşul nu există şi nici n-a existat,

Dar n-am crezut atunci şi n-am să cred vreodat',
Când pruncul ce-a adus iubirea între noi,
A fost, la Bethlehem, cu daruri aşteptat
De oameni înţelepţi şi nu de maimuţoi,

Aşa că mă gândesc, acum, la anii mei
Cu primii ghiocei la tâmple, cum mi-ar sta,
Vâzând cât mă iubesc, să-i mint pe nepoţei
Că "Moşul" care-l ştiu nicicum n-ar exista...

De-aceea, când pe brazi steluţe se coboară,
Copilul de demult, din satul dintre vii,
Privind nepoţii azi, e sigur c-o s-apară
Bătrânul Moş Crăciun, cu daruri la copii...

Iar voi ce-aţi mai nega, de răi şi urâcioşi
Ce-ntr-una clevetiţi că "Moşu"-i basm curat,
Vă rog, pe cinstea mea, fiţi oameni serioşi!
Pe Moş Crăciun îl ştiţi că este-adevărat...

E drept, bătrânul "Moş", care odinioară
Venea prin nea în zbor, din nordul depărtat,
Cu barbă, nasul roş', cu reni la sănioară,
Chiar de-i nemuritor, a mai evoluat,

E tuns, chiar mai mereu, şi-i zilnic bărbierit,
De sac a şi uitat, cu VISA-n portofel,
Iar nasu', v-o spun eu, mă mir cum n-aţi ghicit!
E roşu câteodat', de la un păhărel,

Şi când o ia la mers, ca un arac de viţă
E zvelt, nu-i cocoşat, şi-atâta-i de vioi...
Îndeosebi când dă cu ochii de-o pipiţă,
Dar asta... ce să mai!... rămâne între noi...

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început

Am să vă spun acum pe scurt
Cum a fost la început.
Dumnezeu ne-a conceput
Dintr-o bucată de lut.
Când peste noi a suflat,
Cu viaţă ne-a înzestrat.
Apoi, Dumnezeu ne-a dat
Sfaturi bune de urmat.
Ne-a-învăţat cum să muncim
Şi viaţa cum s-o trăim.
De copii să avem parte
Să ducă viaţa mai departe.
Aşa a fost la început
Când viaţa a apărut.

poezie de Dumitru Delcă (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatul din Postul Mare

Cât am fi de rău altoi, ortodocşi şi botezaţi,
Dezbrăcaţi la piele, goi, suntem îngeri de barbaţi,
Din statistici dovedim, şi v-o spun cu exaltare,
Că juma' din noi postim zi de zi în Postul Mare,
Cu spanac sau cu urzici, mai scăzute, sau ciorbiţă,
Patruzeci de zile nici nu ne-atingem de cărniţă,
Poate-aşa, numai pe deşte, cu nevasta noaptea-n pat
Să mai mirosim a peşte, dar... departe de păcat,

Însă, ce vreau să vă spun, mi-e ruşine de nespus,
Chiar ‘nainte de Crăciun pe mulţi barza i-a adus,
De-am găsit în calendar, de când scad şi tot adun,
Nouă luni, în număr par, de la Paşti pân' la Crăciun (!)
Demonstrând, încă o dat', că femeile în post
Fac mai marele păcat şi nici nu mai are rost,
Cum statistici dovedesc, să repet cu exaltare
Că, jumate nu postesc, precum noi în Postul Mare!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

După sărbătorile de iarnă

Nu ştiu, zău, ce să mai spun
De bătrânul Moş Crăciun!
An de an, câte un pic,
I-a rămas costumul mic,
Nici pe faţă, nici pe dos
Nu-l încape de burtos,
Iar chimirul, ce mai jale!
De-abia ţipă pe sub foale,
Însă buba-i pân' la ghete,
Mama lor, azi, de şirete!
Râgâind a usturoi
Şi a doage de butoi,
E un drum atât de lung,
Nu e chip să mai ajung!

Fi'n'c-aşa-i de sărbători,
Cu antreuri, cârnăciori,
Măslinuţe gogonate,
Şunci, bânzeturi asortate,
Şi sarmale,
Bestiale,
Şi friptane,
Barosane,
Iar apoi, ce nebunie!
Cum să uit eu de piftie!?
Fără milă, fără silă,
N-am iertat, nici de prăsilă,
După toate, cum vă spui,
Nici o aripă de pui,
De-am ajuns, aşa-ntr-un hal,
Parc-aş fi prenatal,
În oglinda de pe hol
Nu încap, la piele, gol ;

Însă, ca-n telenovele,
Toate-s bune chiar de-s rele!
Fi'n'că, fraţilor, v-o spun,
Am găsit un doctor bun,
C-am o pilă-n minister,
Grea de tot, un văr, şofer,
Şi, să nu-mi uit vorba, că
D-aia nu-s în panică,
Fui la el, astăzi, grăbit,
Să mă plâng de gabarit,
Care, doctor, deh! stilat,
Fără "dar" m-a rezolvat,
Că puteam să umblu ani,
Să mă coste-un car de bani ;

M-a luat, m-a consultat,
Cântărit şi măsurat,
Specialist, omu' citit (!)
Un minut i-a trebuit,
Să îmi spună el, în fine,
Că nimic nu-i rău cu mine:

Nu e vorba de etate,
Şi nici de obezitate,
Ori, abuz de calorii,
Jaf prin oale, farfurii...
Cu un deşt mi-a arătat,
(Ştiinţific demonstrat!)
Pe-un tabel de sus în jos,
Din computeru' lui scos,
Că, de fapt, în chintesenţă,
Am doar o deficienţă,
Ce nu e la rotunjime,
Ci-i mai mult de... înălţime (!?)
C-ar fi trebuit să am,
Doar în slipu' lui Adam,
Eu, la greutatea mea,
Înc-un metru şi ceva!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hiperglosă

Toate-mi trec pe dinainte
în auz îmi sună toate
însă cine ţine minte
că nimic nu se mai poate

În auz îmi sună toate
câte-n lună câte-n stele
când să meargă ca pe roate
trag(i) cortina între ele

Câte-n lună câte-n stele
cine însă ţine minte
personajele rebele
care trag lumea 'nainte

În auz păstrez(i) ceva
totul sau etcaetera

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (14 iunie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţia mea şi cu mine am încercat de două sau trei ori în ultimii 40 de ani să luam micul dejun împreună, însă era atât de dezagreabil încât am încetat să mai facem asta.

citat clasic din Winston Churchill
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Licăr

Că trece timpul, nu ştiu ce să zic,
Nu mă agăţ de el, îl las în pace;
Ca să-l întorc ʼnapoi, nu am ce face,
Iar de-aş putea, nu îi mai cer nimic;
Sau – hai să nu mint – poate câţiva ani
Dintre aceia ce-ncepeau cu "doi",
Când aveam totul, în afarʼ de bani,
Dar cine-avea atunci de ei nevoi?!
Era de-ajuns c-aveam acoperiş,
De masă, mare grijă nu aveam;
Luam de la cantină, pe furiş
Felii de pâine şi le împărţeam;
C-aveam în noi un simţământ de frate,
Nesimulat, ci sincer... generos
Şi toţi la bucurie luam parte
O, Doamne, da... atunci a fost frumos!

poezie de Aura Georgescu din Zâmbete de vacanţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre realităţi, unele se spun despre un subiect oarecare, dar nu sunt în niciun subiect, aşa cum "om" se spune despre un subiect om oarecare, dar nu este în niciun subiect; altele sunt în subiect, dar nu se spun despre niciun subiect (iar a fi în subiect numesc ceea ce, subzistând în ceva, dar nu ca parte, nu poate totuşi să fie în afara celui în care este), aşa cum o anumită cunoaştere gramaticală este în subiectul suflet, însă nu se poate spune despre niciun subiect, iar un alb anumit este în subiectul corp (căci orice culoare este într-un corp), însă nu se spune despre niciun subiect; altele, deopotrivă se spun despre un subiect şi sunt în subiect, aşa cum ştiinţa este în subiectul suflet, dar se şi spune despre un subiect, despre gramatică; altele, în schimb, nu sunt nici în subiect şi nici nu se spun despre un subiect, ca de pildă un om anumit sau un cal anumit, căci nici unul dintre aceştia, nici nu este într-un subiect, nici nu se spune despre un subiect. Iar în general cele individuale şi una la număr nu se spun despre niciun subiect, însă nimic nu se opune ca unele să fie în subiect, căci o cunoaştere gramaticală anumită face parte dintre cele ce sunt într-un subiect.

Aristotel în Categorii, 1a-1b (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de toamnă

Păşesc pe un covor de frunze ruginii
Şi mă strecor alene printre copacii goi
În minte-mi năvălesc cuvinte mii şi mii
Pe care cu iubire ni le-am rostit noi doi.

E linişte deplină, doar frunzele foşnesc
Sub paşii mei pierduţi, ce nicăieri mă poartă
Căci nu am niciun scop, doar vreau să-mi amintesc
Ce fericiţi am fost şi ocrotiţi de soartă.

Căci nu ne-a dat averi, ori viaţă-n mare stil,
Onoruri fel de fel sau falsă măreţie,
Însă ne-a dăruit un minunat copil
Cu mult mai preţios decât o bogăţie.

Iar când vom fi bătrâni, nu are importanţă
De va pleca în lume şi singuri o să fim,
Căci ca orice părinţi, vom mai avea speranţă
Să-l mai vedem o dată 'nainte să murim.

poezie de Octavian Cocoş (24 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am fost om de teatru născut, ca să zic aşa. Nu scriam la întâmplare, aveam atitudine, aveam curaj să spun adevărul şi nu avea importanţă dacă respectivul actor era celebru sau nu. Dacă era rău sau bun asta era important atunci. Şi când luam cuvântul şi spuneam ceva cuvântul meu atârna greu.

Nicolae Carandino în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încălzirea globală

Se pare că de-o bună vreme,
Chiar dacă iarna o dezminte,
De când ne tot facem probleme
Temperatura-i mai fierbinte,

Încât şi polii vor dispare
Nălţând mai marele ocean,
De n-ai să vezi, liberi, în floare,
Crescând ciulinii-n Bărăgan,

Însă rapoartele, prin ziare,
Spun că situaţia creată
E şi mai înspăimântătoare
De cum a fost preconizată,

Şi asta-i rău, original,
Cum la-nceput s-a presupus,
Pământul nostru, infernal
În câţiva ani va fi distrus,

Numai că noi, cu calităţi,
Şi vechi tradiţii din popor,
Am luat măsuri şi greutăţi
Cătând un ţap ispăşitor ;

Bine'nţeles că suspectată
A fost ministra de turism,
C-ar fi produs, chiar îmbrăcată,
Acest teribil cataclism...

De prostănaci, nici pomeneală(!)
Cu toate că mai fierb, fârtaţii,
O ciorbă veche-n-tr-altă oală,
Dar cu-aceleaşi emanaţii,

Simţindu-se persecutaţi,
C-ar fi ţinuţi cu ochii-n soare,
Însă nicicum, ambiţionaţi,
Nu vor să şadă la răcoare ;

A fost apoi şi-o bănuială,
Că vântul, cum aiurea bate,
Cu-o adiere, din greşeală,
Ar fi stricat ploile toate,

Da' nu mai zic de marinar,
Cu-atâtea vorbe de ocară
Şi stilul lui incendiar....
Iar fii-sa... e foc şi pară!

Norocul e că s-a iscat,
Fi'n'că tot răul e-nspre bine (!)
O iarnă ce ne-a-nviorat
De ne tratăm cu aspirine,

Însă guvernul, vigilent,
Temperaturii în urcare,
Ne-a oferit un tratament
Până la iarna viitoare,

Fără pilule, gratis dat,
Să n-afecteze deficitul,
Doar nouă, care n-am plecat,
Ne-a îngheţat pe-un an, venitul!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bărbat încă tânăr îmi povesteşte: «Acum câţiva ani, în menajul meu au intervenit neînţelegeri. Găseam că soţia mea era prea rece şi trăiam unul lângă altul lipsiţi de tandreţe, ceea ce de altfel nu mă împiedica să-i recunosc calităţile sale excelente. Într-o zi, întorcându-se de la o plimbare, crezând că mă interesează, ea mi-a adus o carte pe care o cumpărase. I-am mulţumit pentru "atenţie" şi i-am făgăduit să citesc cartea, pe care am pus-o de-o parte. Au tecut luni de zile, timp în care, amintindu-mi în mai multe rânduri de cartea dispărută, am încercat s-o descopăr, fără a reuşi. După vreo şase luni, mama, pe care o iubeam foarte mult şi care locuia separat de noi, a căzut bolnavă, iar soţia mea a dat fuga s-o îngrijească. Starea bolnavei a devenit gravă, prilej pentru soţia mea de a-şi dezvălui cele mai bune calităţi ale sale. Într-o seară m-am întors acasă încântat de soţia mea şi plin de recunoştinţă faţă de tot ceea ce făcuse. M-am apropiat de biroul meu, am deschis fără nici o intenţie definită, dar cu o siguranţă de somnambul, un anumit sertar şi primul lucru care mi-a căzut sub ochi a fost cartea rătăcită, rămasă de negăsit vreme atât de îndelungată.» Odată ce a dispărut motivul, obiectul a încetat să mai fie de negăsit.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât cât pot să-mi aduc aminte, am început deja să fiu teribil de tulburat de sunetul apei care se umflă de când aveam cincisprezece-şaisprezece ani. De atunci am încercat în zadar să mă obişnuiesc cu asta. Dimpotrivă, sunetul cu pricina mă face tot mai nervos. O altă dificultate produsă de capcane devine limpede în rarele clipe când şoarecii, obosiţi de a fi doar împreună, vor cu disperare să se simtă unul pe altul. În absurdul lor echipament medieval, sunt stângaci şi orice ar face nu pot ajunge unul la celălalt prin dublul perete de sticlă. În realitate, nu se simte îndemnul de a ieşi de acolo (oricum ar fi imposibil), afară de cazul când există un motiv puternic de-a o face sau vreo speranţă extraordinară. Dar trebuie de asemenea să admit că un şoarece adevărat ar putea să-şi piardă speranţa o vreme, altminteri însă ar născoci toate şiretlicurile posibile şi chiar imposibile ca să scape din cursă (există cazuri în care şoarecii au ieşit din cuşcă; au căzut de pe suport şi s-au înecat).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş

Când ai făcut maimuţa, Doamne,
Ma iartă, dar Ţi-o spun cinstit
Cum Tu mă ştii de-atâtea toamne:
Cu ea ai fost tare zgârcit,

Căci, de la data respectivă
Până-n prezent, e constatat
Că dumneaei, chiar dimpotrivă,
Un pas n-a mai evoluat,

Nu mă refer la maniere,
Cătând şi azi ce a ascuns,
Cu deştu-n nas şi prin unghere
Unde lumina n-a pătruns,

Şi nici de faptul că, banana,
De câte ori ea şi-a furat,
Nu s-a gândit că-i va fi blana
În saramură vreodat',

Iar când e vorba de bătaie,
Scandal prin junglă, tărăboi,
O face tot mereu de oaie,
Sărind ea prima la război,

Şi-apoi, nu-s alte dobitoace,
Nici pe departe cum e ea:
Ce... una spune, alta face,
Gândind cu totul altceva,

Că, de-aia-Ţi spun, ca bun Părinte,
De i-ai fi dat atunci, în pom,
Un gram măcar, în plus, de minte,
... nici azi nu ştie că e om!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să-ţi spun

Vreau să-ţi spun să nu arunci timpul preţios
petrecut alături de mine şi să admiri din nou peisajul
ce-l laşi în urmă.
Vreau să-ţi spun că totul e real şi nu ai nevoie de nimic,
pentru a scoate în evidenţă o fotografie în mişcare cu noi.
Vreau să-ţi spun că visul tău încă nu s-a spulberat,
ci continuă ca şi cum ai face un puzzle cu florile cele mai frumoase.
Vreau să-ţi spun să uiţi totul din trecutul dureros
şi să te gândeşti la motivul pentru care m-ai ales pe mine.
Vreau să-ţi spun că nu merită să te comporţi la fel ca în trecut
şi să fii tu, fără remuşcări, ca să poţi schimba destinul.

poezie de Eugenia Calancea (28 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor îşi duc viaţa în monotonie în fiecare zi, sunt mai mult sau mai puţin mulţumiţi de ceea ce se întâmplă în existenţa lor, însă aşteaptă ca un miracol (ceva din exterior) să le schimbe viaţa. Fac aceleaşi lucruri, gândesc la fel, vorbesc la fel şi acţionează la fel. Aşteaptă ca "schimbarea" să vină din exterior, însă ei nu-şi modifică nici gândirea, nici vorbele, nici acţiunile... într-adevăr, uneori viata îi scoate din monotonia lor, însă de multe ori prin surprize neplăcute. Dacă doreşti ca "miracolele" să apară în viaţa ta, este necesar ca să îţi aduci şi aportul la asta, schimbând felul în care gândeşti, vorbeşti şi acţionezi, iar astfel să deschizi poarta prin care schimbarea poate să intre.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana Enka nu insistă în a afla de la fiul ei motivul pentru care ar trebui să meargă şi ea la Institut, deşi nu-i convenea deloc această plecare; pe o asemenea ploaie, ar fi rămas bucuroasă acasă. Însă dacă fiul ei spunea să meargă şi ea, atunci n-avea decât să meargă...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E uşor a scrie versuri...

V-o spun, fără băşcălie:
E-un talent, şi-asta pe bune,
Cine versuri poate scrie
Când nimic nu are-a spune!

De vreo lună şi jumate,
Nici o strofă chiar n-am scris,
Rime am, şi pix, de toate,
Ce nu am... nimic de zis,

Însă azi, veni de sus
Parcă o hemoragie
De catrene ce le-am pus
Într-o mică poezie;

Acum, de rimat, rima
Poezia mea vioaie,
Însă mama de-o citea
Nu scăpam fără bătaie,

Dar ce-am zis, că la derută
S-o tromit la un ziar,
Curios cam câţi la sută
Mă vor înjura măcar,

Ori să-mi spună cel puţin
Să mă las, nene, de scris,
Plini de draci şi de venin
Că-n poem nimic n-am zis;

Iată dar c-am fost şocat,
Versurile mele-apoase,
Criticii le-au comentat,
Parcă se înviorase:

Ce metafore, culoare,
Ce imagini paralele,
Ce condei, ce-ndemânare,
(Şi-asta pusă-n ghilimele)

Ce aprecieri, ce stimă,
Viaţa-mi devenise roză,
Una mi-a cerut, sublimă,
Să-i trimit chiar şi o poză,

Fi'ndcă, fără modestie,
E-un talent, şi-asta pe bune,
Cine poate versuri scrie
Când nimic nu are-a spune!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţea

(cugetări versificate)

"Tinereţe, leagăn dulce care legeni har şi soare,
Cine ştie-n lumea asta să te preţuiască oare!"
Traian Dorz

Iute ca un gând ea trece
Tinereţea mândră tare
Toate colorat ea face;
Vis edenic în visare.

Apa râurilor toate,
Florile, copacii, iară
Descresc, revin, făcând roate,
Tinereţea însă zboară.

Tinerilor! Vă spun vouă,
Adevăr ce-n lume este
Nu va spun o slovă nouă;
Omul nu îmbătrâneşte.

Însă trebuie să ştie
Viaţa cum să o trăiască
Vezi ce spune unul ţie
Care dă să-şi amintească.

"Nu deplâng nimic pe lume
Decât eu că nu -am ştiut
Tinereţea şi a ei nume
Până ele au trecut".

Bucură-te-n tinereţe
De întreaga copilărie
Nu- îţi dau alte poveţe;
Să o trăiască cine ştie?

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!