Nici un sclav şi nici un rege

Cere-mi luna de pe cer
N-am să zic că nu se poate
Zborurile noastre toate
Sunt pătrunse de mister!
Nici un sclav şi nici un rege
Poate n-a-ndrăznit să-ţi pună
Peste frunte o cunună
Fiindcă nu te înţelege!
Şi se scurge suferindă
Ziua celor ce preferă
Plânsul tău de baiaderă
Spânzurat într-o oglindă

Parc-aş fi la o-nchisoare
Ţarcul care dă fiori
Unde nu mai poţi să mori
Dacă ai iubit o floare!
Cercul nostru s-a închis
Dincolo de el, nu mai poţi trece;
Noaptea piramidele aztece
Poartă fluturi spre abis.

poezie de Ion Untaru din Fântâna în care se văd sufletele (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea să latre, latră

Caravana vine, trece;
Cine vrea să latre, latră
Piramidele aztece
N-au nimic cu nici o şatră!

Valeria, n-o să ai parte
Nici de lauri, de balauri,
Dacă cei din urmă grauri
S-au izbit de geamuri sparte;

În zadar un simulacru
Mai stârneşte sânziene
Scurgând de prin damigene
Oţetit un vin şi acru;

Te-a dat gata un nagâţ
Care nu zbura prea sus
Iar mirosul de cus-cus
Doar ispită sau ambâţ

Nici o cale de acces
Un pitic ascunde luna
Despre care spunea buna
Nopţile că poartă fes

La ce-ţi trebuie căpestre
Dacă n-ai potcovit murgul
Şi te-a prins pe drum amurgul
Fără nici un pic de zestre?!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până trece lumina prin el

Luna de pe cer
luna dintr-o băltoacă
ia ursul şi joacă
joacă-l pe vecin, joacă-l pe primar
agaţă-l de felinar
până trece lumina prin el
şi se face cuminte ca un căţel

Cine geme, cine se teme
lustruieşte toată ziua la steme
pentru oameni mari, pentru oameni mici
care le pun la spinare şi urcă
iar acolo unde calcă, spurcă
şi nu mai vin niciodată îndărăt
nici prin zloată, nici prin omăt

Câte noduri, câte poduri
trăim într-o lume de coduri
nu mai poate nimeni să le dezgroape
şi între ele numai atrape
degeaba mă perii, degeaba mă sperii
că nu poate nimeni să te scape

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trece vremea

Trece vremea peste noi
Şi ne duce apa
O făptură de nevoi
Şi se-nchide trapa

De unde venim,
Încotro ne-ndreaptă
Zborul un chilim
Fiecare treaptă?

Naşterea şi moartea
Suferinţa zestre
Fiecărui partea
Spre lumini, ferestre

Dincotro spre unde
Ni se face semn
Ce mister ascunde
Tainicul îndemn?

Noaptea un coşmar
Ziua un abis
Şi mereu mai rar
Pasărea de vis

Umbră şi lumină
Neştiută lege
Partea mea de vină,
Cine o alege?

Soarele şi luna
Peste munţi şi văi
Harfa şi cununa
Grâului în clăi

Râurile mersul
Mugurul altoi
Curg din universul,
Ce-l păstrăm în noi

Taine, câte semne
Notele un flaut
Fermeca pesemne
Treaba lui cum, Plaut

Şansă şi eroare
Liderul şi gloata
Loteria care,
Învârteşte roata

Dimineţi de rouă
Suliţe şi scuturi
Câmpurile două,
Roiuri, roiuri, fluturi

Vremea iar se varsă
Din celest un ciur
Toate lucrurile par să,
Lumineze împrejur

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde ne sunt pungile cu scuzii

Liniştea firidelor surpată
Ninsori albastre valuri peste crâng
Vulpile deşertului se frâng
Peste amiaza asta vinovată

Străine gânduri fac un lobby
Peste care nu se poate trece
Cifrate vin din lumile aztece
Mesajele imune ca microbii

Roibii tinereţilor galop
Defrişează plasticul păşunii
Razele înfiorate ale lunii
Se închid în fiecare strop

Se-apropie seara şi cum
Noaptea gadini tulbură iluzii
Unde ne sunt pungile cu scuzii,
Caii şi trăsurile de drum?

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt din ce în ce mai străin

în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniştea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine ştie ce mister

mă înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiaţi
între două cuvinte de-alint
şi-o promisiune

unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui să-i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecţia cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceaţa de azi
în care măgar mă pierd

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă noaptea cu parole

După amiază de doi bani
Când zvârl în jurul meu cu vise
În urbea în care mie mi se
Întinde o cursă peste ani

Înfloresc grădina merii
Sângele a porins să fiarbă
Cu neliniştea din iarbă
Şi cu ciutele tăcerii

Cărăbuşi şi libelule
Într-o ţară unde hot
Curge timpul îndărăt
Şi mă caută patrule,

Cer un ultim armistiţiu
Sub castanii de aramă
Und dau timpului vamă
Rimele de exerciţiu

Plouă noaptea cu parole
Peste o linie de front
Dincolo de un afront
Şi emoţii cu sistole

Axul lumii se înclină
Şi aleargă după fluturi,
După oşti din care scuturi
Dozele de cocaină

Viaţă lungă, viaţă scurtă
Lumea duce iar război
Celor care ca şi noi
N-au nici turtă, n-au nici iurtă.

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fals tratat de fericire

Sunt sincer când îţi spun că fericirea
E un cuvânt puţin zaharisit,
Chiar dacă e un risc direcţia aleasă,
Sigur sacrificiul merită trăit.

Poţi fi un accesoriu la trena cu paiete
Sau poate, dimpotrivă, poţi fi decapitat
Să te storci de propria ta piele
Sub duşul care spală morţii de păcat.

Ori să-ţi pui masca sub care te pretinzi
A fi un Don Quijote întors dintr-un turnir,
Învingător de mori cu tâmplele albite,
În cruciada sfântă a marelui delir.

Poţi face în oglindă mii de reverenţe
Şi ceaiul să ţi-l bei în budoarul ei,
Pe urmă să aştepţi să vină fericirea,
Întinsă pe o tavă cu nuduri de femei.

Şi dacă nici aşa nu-ţi înfloreşte patul
Cu muguri de sudoare şi eşti dezamăgit,
Să ştii că vina toată o poartă mai-nimicul
Ce râde pe la colţuri, fiindcă te-a minţit.

poezie de Constantin Georgescu din Citadela inocenţilor (2016)
Adăugat de constantin_georgescu_pif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce zici?

şi sinele şi sinea acum alungate
şi dezidirile şi insomniile
şi inelul pe care s-au rotit planetele
au fost ale noastre toate
şi cuvântul-labirint în care încăpeam
doar noi şi inconştientul nostru
acum memoria ta prăfuită
nu mai dă geometrie lucrurilor
fiindcă joci în hainele unui personaj
îndoielnic, sobru, sterp
roluri scârbavnice
care ţi-au erodat imaginaţia
tu singur nu exişti
nici nu mori, nici nu trăieşti
neputinţa ta de a mă aşeza
într-o imagine limpede
(eu sunt mercurial
atat de imprevizibilă, de explozivă,
de fragilă uneori )
şi acest timp static
bănuit ca fiind al nostru,
naşte suspiciuni.
(bine bătrâne, este mai bine
să te adânceşti într-o vodkă),
eu o să ies în balconul poeziei
şi o să privesc luna cu obrazul plâns
sau cum se rătăcesc cuvintele pe străzi,
poate o să-mi ningă,
ce zici?

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitarea

... am un volum de versuri mai blajin
decât cel mai cumplit şi veşnic chin
şi uneori îl mai deschid să răsfoiesc
prin amintiri, prin veşnicii, prin pământesc

sorb din nectarul dulcilor poezii
în care nici nu eşti nici n-ai să fii
şi-n care te-am iubit de-atâea ori
cum n-au iubit nici stele, nici fiori

apoi, închis total îl pun la loc
pe poliţa dulapului de foc
şi iarăşi uit şi cine sunt şi unde plec
pe lângă geamul tău de ce mai trec...

poezie de Iurie Osoianu (17 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii sunt ca nişte florării

moto: Domnu' doctor pune-i stetoscopul
Zi-i să nu mai dea cu stângu-n dreptul
Dacă prostul face pe deşteptul,
Nu-ş atinge niciodată scopul
---------

Mă' inchizitorule, ruleta
Joacă destine şi averi
Aceasta e doar amuleta
Unei pierdute primăveri

Şi n-am nici bani şi, n-am nici timp
Să-ţi spun cum o să-ţi spargi tu capul;
Cine vrea să intre în olimp,
Îşi lasă la intrare ţapul

N-o să baţi tu lumea peste gură
Nu eşti măscărici, nici ventriloc
Asta-i cea din urmă aventură
Care mai poate avea loc

Nu te mai hrăni cu vise
Clopotele se trag doar de funii
Morţii când ajung în paraclise
Şi iese luna, râd numai nebunii

Nu mai plânge de melancolie
Arde-ţi toate cărţile de şcoală
Averea ta e doar o colivie
Şi când plouă, îţi rămâne goală

Lasă fluturii în pace
Ne-am umplut vederea de culori
Cupola e o carapace
Dincolo de care, n-ai să zbori

Puţine pene, multe pălării
Orice avion e o fofează
Poeţii sunt ca nişte florării,
De care nimeni nu se mai interesează!

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

dacă mori din iubire
ea se-neacă în plictiseală
cu părul ei negru alungat
din ochii verzi cu regularitate

dacă mori din iubire
poţi să devii etern într-o cronică
pe care o poate ea citi aşteptând
băiatul care aduce pizza

dacă mori din iubire
ea visează că se plimbă
cu iahtul sub luna strălucitoare
pudrându-şi nasul discret

dacă mori din iubire
ea o zâmbească trecătorilor
cuceriţi de frumuseţea picioarelor
care poartă pantofi negri

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încotro mergem, Doamne?

din adânc de ani izvodul
păsări albe de lumină
zboară toate fără vină
şi gătindu-le exodul,

celor care se petrec
dintr-o sferă-n altă sferă
ispitiţi de-o baiaderă
printr-un antic templu grec;

că venim de unde nu e
altceva decât mister
singurul din falangster
şi-acela bătut în cuie!

şi ne ducem iarăşi unde
bâjbâind pe câte-o treaptă
nu vom şti ce ne aşteaptă
fiindcă mintea nu pătrunde!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci ar fi fost şi este înspăimântător să-nţeleg că, da, peste tot sunt semne care mi se adresează, că ele strigă după descifrare, dar că mintea mea nu e în stare să le lege într-o coerenţă, necum într-un tunel sau într-o evadare. Nu am trăit degeaba, îmi spun în fiecare clipă a vieţii mele, fiindcă n-am ajuns scriitor, fiindcă sunt un biet profesor de română, fiindcă n-am nici familie, nici avere, nici o noimă pe lume, sau fiindcă trăiesc şi am să mor printre ruine, în cel mai trist oraş de pe faţa pământului. Ci pentru că mi s-a pus o întrebare la care n-am aflat răspunsul, pentru că am cerut şi nu mi s-a dat, am bătut şi nu mi s-a deschis, am căutat şi nu am găsit. Iată ratarea care mă înspăimântă.

Mircea Cărtărescu în Solenoid (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul lacrimii

Liniştea din cer coboară
Peste răni ca un balsam
La bursa sorţii un Sesam
Falimentând, mai înfioară

Şi numai una din viori
Îşi frânge zborurile toate
Că doar o lacrimă mai poate
S-arate drumul spre comoară

Din înalturi priveghează
Iubirea Lui ca un Părinte:
Mijloceşte Doamne sfinte
Drumul lacrimii spre oază!

poezie de Ion Untaru din Autportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Aţi auzit ce s-a zis celor de demult: "Să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tale". Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat, nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru, ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.

replici din Sfânta Evanghelie după Matei, Predica de pe munte. Fericirile. Adevărata împlinire a Legii. - 5:33-37 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de...

Eu... sau ce pot spune despre mine,
Câte vieţi am rătăcit să te întâlnesc,
Câte vise, câte nopţi te-am aşteptat,
Cât nu am putut să mor pentru tine?

Nici nu mai ştiu cine sunt... uneori,
Nici ce flori ţi-am dăruit în acea zi,
Parcă erau... trandafiri de ziua Ta,
Cu ce fiori ţi le-am mai oferit atunci!

Parcă era ieri, doar un alt anotimp,
Un simbol în Tot ce Eu am tot iubit,
Părea un răsărit în acea dimineaţă,
Ce chip de fată, ce zâmbet, ce...!

Ce zi de neuitat, mă urmăreşte chiar...
Chiar şi acum îmi răscoleşte toate...
Toate gândurile mele-s toate ale tale,
Toate visele se sting doar cu tine!

Mă voi stinge într-o zi fără de... tine
Şi poate chiar Tu mă vei reaprinde
Dincolo..., dincolo de Tot, de infinit
Dincolo de moartea încă neavenită!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

,,(...)călătorim încet spre propria noastră dispariţie, pentru a trece doar prin faţa întunecată sau reversul acestui timp, unde nu mai poţi să te gândeşti, nici nu mai poţi să-ţi iei adio"

Javier Marias în Mâine în bătălie să te gândeşti la mine
Adăugat de Renata D
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi cuprinde marea

Nu poţi cuprinde mare
Oricât te-ntinzi şi vrei
dar te va prinde-odată
sub el, un val al ei.
Nu poţi opri furtuna
oricât te-mpotriveşti
dar te va smulge-odată
vreun vânt, oricine eşti.

Nu poţi să ţii pământul
sub palmă cât ai vrea
dar el doar sub o palmă
pe veci te va ţinea.

Nu poţi să-ngropi Lumina
sub nici un oboroc,
nu poţi opri nici noaptea
nici soarele pe loc.

Nu poţi să-nfrângi Lucrarea
lui Dumnezeu cum vrei
dar vei fi frânt odată
şi tu de mersul ei.

Şi vei vedea ce veşnic
ce-amar şi dureros
e plânsul celor care
se luptă cu Hristos.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tot ce ţi-a oferit viaţa ai trăit până la paroxism, până la suprema încordare, ai ajuns la acea stare în care nu mai poţi trăi nimc fiindcă nu mai ai ce. Chiar dacă n-ai străbătut în toate direcţiile acestei trăiri este suficient să le fi dus la limită pe principalele. Şi când simţi că mori de singurătate, de disperare sau de iubire, celelalte împlinesc acest cortegiu infinit dureros. Sentimentul că nu mai poţi trăi după astfel de vârtejuri rezultă şi din faptul unei consumări pe un plan interior. Flăcările vieţii ard într-un cuptor închis de unde căldura nu poate ieşi.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până unde nu mai pot

motto: "Doamne, spune-mi până unde să merg?"... iar Dumnezeu i-a răspuns cu glas senin: "Mergi până unde poţi!"
"E prea puţin, Doamne! Cere-mi mai mult!", s-a îndârjit omul. Dumnezeu i-a răspuns cu glas la fel de senin: "Mergi până unde nu mai poţi"...
(Nikos Kazantzakis)

Şi-am mers. Şi am ajuns. În faţa mea.
Nimic, nimic, nimic nu se mişca
Întregul Univers era un punct
Pe lama unui fir de păr cărunt
În jurul meu nici spaţiu şi nici timp
Nici lume şi nici zei şi nici Olimp
Nimic, nimic, nimc şi numai eu
Şi neputinţa mea.
Şi Dumnezeu...

poezie de Iurie Osoianu (25 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!