Arbore cu vrăbii

Greu de tot se face lumină,
E tot mai târziu în această viaţă.
Peticele de zăpadă din grădină
Închipuie schimbarea mea la faţă.

Greu s-a născut dimineaţa-ntunecată.
Vişinul de la fereastră-i gol de vrăbii.
Peticele de pământ de altădată
Încă iţesc muchii verzi, ascuţite ca săbii.

În patul de răcoare din camera de dincolo
Ea încă doarme, cu faţa spre fereastra de est,
Zgribulită sub pătură ca o vrabie pe creangă,
Pasere fără aripi învăluită în aer cu gust de incest.

Nu-i vremea încă să mă bucur,
Iarna nu şi-a muiat grumazul,
Alte zăpezi vor pune-n streşini ciucur,
Alte îngheţuri vor înghiţi pârleazul

De tufe de zmeur şi lămâiţă;
Şirul de carpeni nu şi-a lepădat
Frunzele uscate, iar coardele de viţă
Stau ţepene în sfârşitul de leat.

Greu de tot s-a făcut dimineaţă.
Uşor se risipeşte-n lumina precară
Şi pogoară în tainica-mi nouă viaţă
Zvonul stins de melancolie barbară.

Ici-colo, petice de zăpadă, verzui,
În grădina-ncremenită spre-amiază
Şi-n ochii ficşi ai vrăbiilor şui
Ce, una câte una, pe crengile din mine se aşează.

poezie de Ioan Radu Văcărescu din Gnoze (2004)
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un alt anotimp

S-a făcut târziu
şi încă nu ţi-am spus tot
ce am vrut să-ţi spun, ca şi cum aş fi trecut printr-o sită
o mulţime de lucruri şi după o mulţime de nimicuri
au rămas cuvintele mari şi neapărat dureroase,
s-a făcut târziu, s-a întunecat afară
şi mi-e tot mai greu să-ţi desluşesc ochii
în lumina bolnavă-oranj a unui felinar stradal,
eşti ca o ţintă pe cel mai îndepărtat
perete al camerei, trimit săgeţele spre tine, cad toate
în gol şi-mi pierd curajul,
pentru că
s-a făcut târziu de tot
şi tot discursul pe care l-am repetat în minte şi pe care
credeam că îl voi rosti
ca de pe un prompter mintal, cu pauze în locurile potrivite,
cu tandreţea şi vina celui care părăseşte,
s-a destrămat,
s-a dus naibii tot şi eu am rămas
cu un bolovan uriaş
apăsându-mi în piept,
strivindu-mă tot pe dinăuntru,
tu ai plecat fără să bănuieşti nimic,
fără să te întrebi de ce tremur toată,
de ce am vorbit
despre toate nimicurile acelea,

se făcuse târziu, era o noapte urâtă tare,
ploua şi miroseam a ţigări şi vulnerabilitate,
am plecat şi eu,
cu un blank mintal total,
ca un Cadillac Eldorado negru
rulând spre nicăieri
cuprins încet
de ceaţă şi fum greu.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exerciţii de respiraţie

Munţii sudului sub streaşina îngheţată a cerului
flori purpurii sub prima zăpadă
în grădina din faţă
deasupra ferestrei sub streaşina de şiţă de fag
au crescut dintr-o dată stalactite verzui
sub lumina îngheţată de început de lume
răsuflare de mag
al văilor şi crestelor călător hai-hui
şi-al iernei ce-a venit visător pribeag

În dreapta mea tu dormi cu faţa ascunsă
în umbra rămasă neatinsă
în ungherul mansardei
încovrigată ghem ca o birmaneză
de răcoarea brusc coborâtă
peste noaptea de jad
astfel încât rotunjimile-ţi stau afară din pătură –
încă n-am făcut focul ca să nu te trezeşti singură
de pocniturile lemnului uscat
de mesteacăn şi brad

Între pulpe buzele uşor bombate
şi perfect bărbierite
stau tăiate-n două
ca o uriaşă boabă de cafea
netedă şi brună
ascunzând o răsuflare nouă
de boboc abea desfăcut
într-o floare de prună

Întâi te voi trezi –
întorcându-mă de la fereastră
voi pune gura şi-ţi voi deschide floarea
cu răsuflarea-mi de mag fără prihană
abea apoi voi face focul în soba de teracotă
şi până se va încălzi în cabană
în munţii cu magi călători şi-nfrigurate iele
te voi încălzi eu sub pilotă
într-o cruntă respiraţie piele la piele

poezie de Ioan Radu Văcărescu din Gnoze (2004)
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a culcat şi-a stins lumina

S-a culcat şi-a stins lumina
minţii pline de belele
ca să-şi piardă îndemâna
de-a se tot trudi cu ele.
S-a trezit în săptămâna
strălucirii unei stele
după care întinse mâna
cu florile din perdele.

epigramă de Ioan Hapca din Licurici în noapte
Adăugat de Ana-Maria Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea vieţii

Să faci din viaţă, poezie
Şi dintr-o poezie, viaţă
Nu-i nici uşor, dar nu-i nici greu
Ca-n viaţă, totul se învaţă...
Mai greu e când apuci pe o cale
Şi dai mereu tot de răscruci
Te uiţi în faţă, te uiţi în spate,
Şi nu ştii pe ce drum s-apuci.
Noroc cu Bunul Dumnezeu
Care cu grijă ne veghează
Ne ocroteşte şi ne ajută,
Şi calea EL ne luminează.
Şi-n totdeauna ne îndeamnă
S-avem încredere în noi,
Şi să păşim pe drumul vieţii
TOT ÎNAINTE, nu ÎNAPOI.

poezie de Mariana Simionescu (4 ianuarie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arderea iubirii

cu un cerc, începutul şi-a făcut loc
mirosea a mine şi tine, în jungla părjolită de stele
bulgărele de foc s-a desprins de miezul fierbinte
am simţit în răscolirea mea de timp un imbold
să răsar până dincolo de ale tale inele
ea a ramas însă tot albastră
lutul din mine astăzi mai păstrează urme de foc
încleştat încă în iubire adâcul ei încă mă arde
am clipa în palmă
şi suflu a zbor spre ceea care doresc să fie eu
am bătut cu ciocanul trupului un poem
din care am dorit sa iasă o stea, o ea, un el
zadarnică zbaterea
pomul a ramas fără roade
noaptea strig întunericuri, singur faţă de lumină
rătăcit
golesc ochiul de imagine şi aştept
apa izvorului să stingă cenuşa caldă din mine
am rămas încolăcit ca o liană
trupul mi-a rămas vrăjit
geneza spiralei nu s-a întregit
curg însă inainte spre frunţi care mă vor
rasuflarea îmi este fierbinte şi şoptită
durerea vrerii mele se revoltă şi nu vrea să aştept
căţărată de un fir de iarbă strigă şi-mi spune
priveşte omule spre asfinţit, că vei vedea un nou răsărit

poezie de Viorel Muha (iunie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin pomii din livezi

Retrage-te la timp, când încă ştii că poţi
Sub soare să rezişti.... în mare să înoţi,
Când încă nu-i târziu pe-alei, să-ţi zboare paşii,
Când încă-ţi mai vorbesc doi ochi, senini, albaştri.

Opreşte-te la timp, cât uşa nu-i închisă
Şi poţi încă zâmbi spre mâna ce-i întinsă,
Când încă mai inspiri parfumul de la floare
Cât încă noaptea lină îţi este sărbătoare!

Retrage-te la timp, lumină din lumină,
Cât lume e în jur şi nu-ţi este străină,
Cât mai luceşte încă în fir verde de iarbă
Demult, o amintire ce-ţi este foarte dragă!

Retrage-te din vreme şi meditează adânc
Ce e prioritar, când umbră e în crâng.
Şi câte ploi, adesea, în seară au spălat,
Tot ce a fost îngheţ, tot ce a hibernat...

Retrage-te la timp şi rău să nu îţi pară,
Va înflori în noi o altă primăvară.
Ascunşi de ochii lumii prin pomii din livezi
Vom construi palate din ramurile verzi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă nu e târziu

Niciodată nu e târziu
să iubeşti!
Niciodată nu e târziu
să te trezeşti!

Atunci când în jur ţi se pare,
Că îţi fuge pământul de sub picioare,
Când nu mai vezi nici lună, nici soare...
Mai e încă o şansă dezlegătoare:
Eşti tu, barca ta salvatoare!

Încă nu e totul
Pierdut,
Încă timpul din noi
nu s-a oprit,
Încă te pot sava
noi aripi de zei,
Încă
găsi-te-va soarta
Printre atâtea
electrice căi!

Veni-vei cuminte
la Poarta împlinirii,
Te vor întâlni
Sfintele şoapte ale iubirii...

Urca-vei în calea
de dragoste plină,
Atinge-ţi-vei buza
de spuza zării senine!
Şi pluti-vei înaripat
cu gândul la ziua de mâine!

Pe drumul cu rouă
vom păşi împreună!
Tu şi eu:
O viaţă cu totul nouă,
Senină!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, Olarul

A fost odată un Pământ pustiu
Pustiu şi gol, sărac, nepopulat,
Singur, în întuneric, inundat,
Acoperit de ape... nimic viu...

Apoi, a dat poruncă şi-a adus
Lumină, fără sori şi fără stele
Lumină din Lumina lumii mele,
Din Fiul Său întâi născut, Isus.

Apoi, a separat ape de ape,
Şi cerul a luat astfel fiinţă
N-o să vă spună asta vreo ştiinţă,
Nici vreun arheolog să v-o dezgroape.

A treia zi, a scos uscat la suprafaţă
Mări şi oceane ne-a făcut, şi lacuri
Croite să dureze peste veacuri,
Şi pomi, verdeaţă, început de viaţă.

A patra zi, ne-a dat soare şi lună,
Şi stele fără număr ne-a făcut,
Le-a pus pe cerul mare şi tăcut
Şi lumea noastră era tot mai bună.

A cincea zi, a pus viaţă în apă
Şi păsările au umplut tot cerul.
Încet, încet, întreg atelierul
Le-a făcut loc atât cât să încapă.

A şasea zi, a frământat un lut,
Pământ şi apă, şi-a făcut Adam,
Din coasta lui, pe Eva, gram cu gram,
Bijuterie pe-un pământ plăcut.

A şaptea zi, Olarul obosit
S-a odihnit de truda-i creatoare,
Privind satisfăcut uscat şi mare,
Şi binecuvântând tot ce-a făcut.

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Geneză" (7 martie 2017)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bezmetici

Încă nu am înţeles
lumea asta pe de-a-ntregul,
încă mai avem de mers
să pricepem tainic sensul..

Încă noi ne mai căutăm
în iluzii compromise,
încă ne mai îmbătăm
de parfumuri şi de vise.

Încă suntem la-nceput
făcând paşi spre a cunoaşte,
încă multe-s de făcut
a-nţelege toate aste.

Încă noi mai bâjbâim
în lumină pe-ntuneric,
încă nu ştim să iubim
şi ne este gândul cleric.

Încă moartea sperie
şi puţine ştim de dânsa,
încă nu ştim tot ce e
în mărirea neatinsă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, ce barbară e iubirea

O, ce barbară e iubirea
Ce-o dăm adesea în vileag!
Nebuni de patimi, în neştire,
Ucidem tot ce-avem mai drag!

Mai ieri în dragostea ta oarbă
Şopteai triumfător: "E a mea!"
Te uită azi şi te întreabă
Ce s-a făcut sărmana ea?

De ce s-au stins tânjiţi bujorii
Şi ochii nu mai râd deloc?
Au ars în jariştea plânsorii,
S-au stins în lacrime de foc.

Mai ţii tu minte oare ceasul
Întâi voastre întâlniri:
Surâsul ei senin şi galasul
Şi toată vraja din priviri?

Dar ce-a rămas în amintire
Şi visul tău ţinut-a cât?
S-a stins precum o amintire,
Cât vara nordică şi-atât!

Iubirea ta a fost păcatul
Ce i-a adus osânda grea,
Pe viaţa ei şi-a pus stigmatul
Ocară meşteră şi rea.

Sărmana inima sihastră!
Nici amintiri nu-i vin în zbor,
Demult cu lumea lor măiastră
S-au risipit la rândul lor.

Lumina vieţii e cernită,
Pământul pare trist şi gol,
Iar floarea inimii strivită
De gloată zace în nămol.

Iar după suferinţa toată
Sub zgură ce i-a mai rămas?
Obida grea, nemeritată,
Fără de lacrimi, fără glas.

O, ce barbară e iubirea
Ce-o dăm adesea în vileag!
Nebuni de patimi, în neştire
Ucidem tot ce ni-i mai drag.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decont

Îmi fac decont de ruperi
dintr-o memorie uitată
călătorind cu gândul în tavan
cu ochii ficşi, uscaţi
din când în când,
în rest au licărul de neavând
figurile de taţi
ce-au părăsit copii taman
când şcoala nu e terminată...
şi veşnic vor trăi cu întreruperi...

Îmi sunt şi colegii
sau prea mulţi prieteni
ori simpli cunoscuţi, de-un leat,
ce nu-i zăresc pe străzi
deşi cu dor îi caut!?...
Este ca-n meciul cu balonul aut
când nu e nimeni să-l arunce înspre corzi
şi-alergători pe-o aţă totul au lăsat
în cursa doar de dus, sub ceteni...
din dat c-un zar şi n-au trişat, oh, blegii...

Şi-ncă se duc, se pare c-au chemare
de schimbat de... ţară
şi-acum pleacă uşor
-că-i doar democraţie-...
dar nefast le pleacă şi copii
indiferent mai tineri, sau maturi de-ar fi...
se duce-o seminţie
din care-s sigur parte şi-am să mor
la fel, aşa-n nepusă masă, într-o doară...
căci tot remarc, nu se răspunde la-ntrebare...

Deja e-un rău imens de gol
că tot mai greu mă regăsesc,
mă caut printre alţii ca şi mine...
şi nu-i chiar dacă mă tot uit în jur
şi-mi caut dialog... nu un oarecare
c-aşa sunt eu; ce nu cunosc, mă doare
şi încă nu-mi vreau tur
c-am încă ceva sacru-n vine
şi-o groază de istorii să le povestesc...
îmi joc propria piesă tot mai greu, n-am parteneri de rol...

Aş putea da-neştire nume
poate-n "attach" la câteva imagini
-din cele ce cu siguranţă-ncurc-...
ca-ntotdeauna n-am dat importanţă
la ce nu mi-e profund util...
aproape o ruşine, eu plecatul în exil,
în loc să mă fi străduit, nu-n aroganţă
de trecător aşa prin viaţă, doar să mă descurc...
Sunt vinovat, fără de margini,
poate de-aia-ncet, încet, rămân singur pe lume...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apolo timpuriu

Precum o dimineaţă, în plină primăvară
deja, prin ramul încă desfrunzit privirea
şi-o trece uneori: aşa, pe faţa-i clară
nu e nimic s-oprească strălucirea

tuturor poeziilor, aproape să ne-omoare;
căci încă nicio umbră văzul nu-i umbreşte,
prea rece-i pentru lauri a tâmplelor răcoare,
iar din sprâncene, mai târziu va creşte

a trandafirilor grădină avântată,
din care foi căzând, rătăcitoare,
vor trece peste gura-i tremurată

ce încă tace, neuzată, tresărind,
doar cu al ei surâs ceva sorbind,
parcă i s-ar turna a lui Cântare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa unei frunze

A rămas o frunză-n pom,
În bătaia vântului.
Cum plânge puiul de om,
Ea dă aripi cântului.
Tremură de frig săraca
Şi s-a-ngălbenit de tot.
Vântul o să rupă craca,
Stăpânul o pune-n foc.
Atunci ea se va-ncălzi,
Dar nu se va bucura.
Viaţa ei se va sfârşi,
De frig n-o mai tremura.
La fel ca omul trăieşte
Şi frunza de pom: o viaţă.
Ca şi omu-mbătrâneşte,
Se rupe firul de aţă.
Din muguri, în primăvară
Alte frunze se vor naşte.
Se vor bucura o vară,
Apoi caprele le paşte.
De câte ori vântul bate
Cad alene la pământ.
Tot de vânt sunt spulberate,
Parcă sunt fete dansând.
Curând iarna le ascunde
Sub mantia ei de nea.
Zac până cucul se-aude,
Şi iar s-o-mprimăvăra.

poezie de Dumitru Delcă (24 octombrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicii porniră spre curtea împărătească. În ziua următoare se făcură nunţile şi apoi trei zile şi trei nopţi întreaga împărăţie răsuna de veselia oaspeţilor... Peste alte trei zile şi trei nopţi merse vestea în ţară că Ana şi-a făcut pâinea: a cules bobi, a măcinat, cernut, frământat şi a copt pâinea precum a fost zis la culesul de căpşune. Încă de trei ori câte trei zile şi de trei ori câte trei nopţi trecură şi o nouă veste merse în ţară, că Stana şi-a făcut cămaşa: a cules fire de in, le-a copt şi meliţat, a periat fuiorul, a tors firele, a ţesut pânza şi a cusut cămaşa pe trupul soţului ei, precum a fost zis la culesul de căpşune. Numai a Lăptiţei vorbă nu s-a împilinit încă. Dar toate se fac numai cu vremea.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Viaţa asta (a mea) pare un fulger în infinitul ce va urma,
O cruce plină de spini la căpătâi, cruce a ta, Eu pironit pe ea,
Timpul nici nu mai curge, doar sânge dintr-un trup golit de tine,
Pământul, doar pământul mai mă ţine legat de ziua de mâine!

Chipul tău, icoană pictată în sufletul meu fără de culoare,
Mă închin la ea, durerea mea în dimineaţa ce refuză a mă părăsi,
O lacrimă îmi arde printre pleoape, îmi bate în clipe cât în nenumărate vieţi,
Refuzi să pleci, refuz să plec, ne-am pierdut orizontul şi locul de întâlnire!

Cu greu mă îndrept spre ziua de mâine, cu greu ridic privirea fără tine,
Îmi pare a păcat, mă zbat între clipele ce vor urma,
Încă mai doare urma ta, încă mai curge lacrima arzând totul în calea sa,
Încă mă simt cerşind, un cerşetor condamnat la temniţă grea!

E atâta greu în umbra ta, nici soarele nu obturează strălucirea ta,
Nici verdele de primăvară nu anulează verdele din ochii tăi,
E atâta Soare, atât de primăvară, în mine e doar toamnă,
Toamna ce precede încă o iarnă, încă o zăpadă ce mă îneacă!

Mă înec în lacrimi, în regrete, în umilinţa dorinţei de a-mi fi,
Mi-e sufletul umil, de umilinţă plin, mi-e ruga fără de auz,
Mi-e glasul tot mai slab, se pierde în depărtări de timp,
Mi-e timpul tot mai nul, o zbatere într-un ceas de disperare!

Mi-e teamă, teama de a nu mai fi nici Om, mi-e greu, mi-e sufletul pământ,
Paşii îmi rătăcesc în urma ta, mă simt pierdut fără iubirea ta,
Mi-e teamă chiar şi de cuvânt, cuvântul tău un trăznet în amurg,
Îmi eşti un fulger de o clipă, îmi eşti o picătură între vieţi!

Mă dezarmezi, mă dezgoleşti chiar şi de ultima clipă,
Mă arunci în infinit fără de vină, mă condamni la nemurire,
Mi-e teamă cum nu mi-a fost vreodată, deja mă simt fără de mine,
Deja am trecut în altă lume, deja mă rup de timp dar nu şi de tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă de aripi

I-am tăiat aripile timpului meu,
Să mor mai încet,
Şi tot ce regret
E că mor greu.
.
Îi vor mai creşte alte aripi, oare?
Decât să mori, mai grav
Este să fii bolnav
De aşteptare.
.
Şi dintre toate aşteptările, mai zic,
Mai greu atârnând
Ca moartea, e când
Nu aştepţi nimic.
.
De-atâta aşteptare, nici ochii nu mai plâng
În iadul ăsta-n care n-am aripi să mai frâng.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărituri pustii

Lumina încă mai pâlpâie-afară,
Lumea se pregăteşte pentru încă o seară,
Azi se vor naşte iubiri pe pământ,
Alte muri-vor, alte mai sunt

Sunt nopţi în care-ţi aud răsuflarea zâmbind,
Din întuneric mă-nchin aceluiaşi gând:
Eşti lângă mine, mă iubeşti... sunt om,
Nopţi când doresc să visez că nu dorm...

Dar când mă trezesc – şi privirea nu-nşeală -
Văd camera albă, tăcută, dar goală
Şi-atunci înţeleg că tu nu mai vii...
Nu vreau să mai văd răsărituri pustii!

poezie de Daniel Dumitru
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!