Învierea

Trecut-a sâmbăta-n mâhnire,
Şi noua zi în cer luceşte;
Pe Domnul său cu tânguire
L-aşteaptă turma şi scârbeşte.

"Ca scăpărarea de lumină
Eu voi veni la judecată!"
A zis El, şi acuma iată
I-i mut mormântul în grădină!

Dar sufletul Mariei crede
Şi dragostea îi este mare;
Ea adevărul îl prevede,
Luptând cu-ntâia necrezare.

Miresme strânge şi aduce
Ea la mormânt: într-însul — nime...
S-aude: "Cel murit pe cruce
A fost furat de jidovime!"

Atunci, amarul ca să-i stingă,
I se arată Iisus;
Dar nu-L cunoaşte şi cu tângă
L-a întrebat: "Nu tu L-ai dus?"

Şi-ndată El durerea-i stinge
Cu vorbele, de taină pline:
"Sunt Eu, Marie, nu mai plânge
Şi nu te-atinge-acum de Mine!"

poezie de Valeri Briusov (aprilie 1912)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E viu Hristos

În picuri de lumină
pământul se îmbracă
căci zorii
încep să vină
şi noaptea
stă să treacă

femeile s-au dus
să vadă iar mormântul
îl vor
dar pe Isus
căci numai El
e Domnul

dar piatra
nu e pe mormânt
e dată la o parte
şi-al vieţii Sfânt Cuvânt
nu-i
a înviat

a înviat Isus
mormântul Lui e gol
şi nu mai este Domnul
un trup
de viaţă gol

e viu Isus
a înviat
mergeţi dar
şi spuneţi ucenicilor
căci îl vor vedea în Galileea
bucuraţi-vă
căci El e cheia
vieţii
de pe acest pământ

unul singur
a mărturisit
Eu sunt Învierea şi Viaţa
şi Eu sunt
Adevărul
Isus Hristos Mesia

a-nviat
şi nu mai e-n mormânt
mormântul Lui e gol

o ploaie de lumină
îmbracă tot în jur
căci Domnul
stă să vină
la cel curat
şi pur

aveţi credinţă-n Dumnezeu
şi aveţi credinţă-n Mine
căci voi sunteţi
poporul Său
trăiţi dar viaţa
aşa cum se cuvine

căci picură
lumina dulce
pururea
să fii curat
şi soarele acum străluce
căci Domnul nostru
a-nviat

e viu Hristos
e sărbătoare
îl veţi vedea în Galileea
se-mbracă-n aur
şi Iudeea
că-n veci Isuse viu şi nu mai moare
e viu cu adevărat

o ploaie de lumină
plouă
să ai şi tu inima nouă
şi orişice
fiinţă
ce-l vrea pe Domnul
prin credinţă
Hristos a înviat

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 aprilie 2018, Betania Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cum zisese bătrânul aşa se şi întâmplă. A treia zi pustnicul, luându-şi rămas bun de la fiul său cel de suflet, se culcă şi adormi somnul cel lung. Apoi îndată veni un leu groaznic, nevoie mare! şi veni răcnind, cum văzu pe bătrân mort, îi săpă groapa cu ghiarele, iară fiul îl îngropă şi rămase acolo trei zile şi trei nopţi plângând la mormânt. Apoi foamea îi dete în ştire că el viază încă; se sculă de pre mormânt cu inima zdrobită de durere şi de întristare, se duse la viţă, şi cu mare mâhnire văzu că se uscase; atunci îşi aduse aminte de vorbele bătrânului şi se sui în pod, unde găsi frâul; îl scutură şi iată că veni un şoimulean aripat.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesia şi Adevărul

ca Hristos din Nazaret
n-a fost nimeni pe pământ
al vieţii Sfânt Profet
şi-al Lui Dumnezeu Cuvânt

n-a fost nimeni ca Mesia
Sfânt curat şi fără pată
El să umple veşnicia
cu lumina Sa curată

nimenea nu a trăit
fără pată fără vină
ca Cel Sfânt desăvârşit
veşnic ce este-o lumină

numai El ne-a învăţat
şi ne-a spus că Dumnezeu
iubeşte cu adevărat
pe cei din poporul Său

doar Isus ne-a arătat
Tatăl Sfânt că azi lucrează
că El vrea cu adevărat
omul — cu fiinţa trează

aşa frumos — de Dumnezeu
Domnul Isus ne-a vorbit
şi ne-a spus că-i Fiul Său
Fiul Tatălui slăvit

ca Isus din Galileea
nimenea n-a mai vorbit
despre Tatăl despre cheia
Lui ce i s-a oferit

Isus iată — a mărturisit
Tatăl Sfânt că l-a trimis
omul iarăşi mântuit
să fie în Paradis

Tatăl Meu lucrează
Eu de asemenea lucrez
să vă ţină mintea trează
Eu în Rai să vă aşez

şi-n Cuvântul Lui sublim
Domnul Vieţii ne-a vorbit
Eu din ceruri iată vin
să dau viaţă în sfârşit

Eu sunt Calea şi Viaţa
şi Adevăru iarăşi sunt
ce vă luminează faţa
şi în cer şi pe pământ

Adevăru azi de-l vreţi
Eu sunt iată pe pământ
pe Tatăl să îl vedeţi
puteţi numai prin Cuvânt

o veniţi acuma dar
astăzi dar să îl slujiţi
El vă-mbracă-n a Lui har
pe veci fii să-i deveniţi

adevărat adevărat vă zic
cine crede azi în Mine
în lume n-are nimic
ci viaţa-n veşnicie

căci în ziua de apoi
din morţi îl voi învia
şi-a iubirii sfinte ploi
în inimă-i voi turna

Eu sunt Învierea şi Viaţa
cine crede dar în Mine
va avea curată faţa
sus în slăvile senine

în Mine cine dar crede
iată chiar de-ar fi murit
va trăi — el nu îşi pierde
dreptul de-a fi răsplătit

cine crede-n Mine şi trăieşte
în veac el nu va muri
căci răsplata şi-o primeşte
iar când Eu voi reveni

Eu sunt Calea şi Adevăru
chiar şi viţa iată sânt
pentru oameni Eu sunt ţelul
al Vieţii Sfânt Cuvânt

mlădiţa aceea care
roadă astăzi nu aduce
va ajunge la pierzare
în foc Tatăl — o s-o arunce

fiţi de azi dar înţelepţi
şi ascultaţi de Tatăl Meu
ca în lumea celor drepţi
să fiţi fii de Dumnezeu

împliniţi învăţătura
ce Însumi v-o dăruiesc
trăiţi dar astăzi Scriptura
pentru Tatăl Vost" Ceresc

fiţi ca robii ce aşteaptă
să se-ntoarcă a lor stăpân
şi trăiesc cu judecată
căci faptele le rămân

Evanghelia cea vie
să vă fie doar sprijin
Mirelui din veşnicie
să-i cântaţi mai pe deplin

Eu la Tatăl dar mă duc
însă iar mă voi întoarce
vreau în braţe să v-apuc
să umblaţi în sfânta pace

să ştiţi Tatăl e mai mare
decât Mine-n Univers
înspre El vă tai cărare
să vi-l fac mai pe-nţeles

numai Eu vi l-am descris
şi ce face Tatăl Meu
vă arăt — ca-n Paradis
să păşiţi prin Harul Său

Tatăl Însuşi vă iubeşte
pentru că m-aţi ascultat
şi cu drag vă mântuieşte
prin sângele Meu curat

orice dar astăzi veţi cere
în Numele Meu voi face
să vă fie o mângâiere
şi când inima-n voi tace

când ceva în Numele Meu
voi cereţi ca să primiţi
slăviţi-l pe Dumnezeu
viaţa sfântă s-o trăiţi

se cere sinceritate
predare Lui Dumnezeu
Domnul să vă facă parte
tuturor de darul Său

apoi iată în tăcere
răspunsu să-l aşteptaţi
cu credinţă la vedere
Domnului să vă predaţi

Tatăl vrea sinceritate
şi o inimă curată
să aveţi cu Sine parte
sfinţenia v-a fost dată

glorie dar Lui Mesia
slavă Tatălui Cel Sfânt
căci Isus e bucuria
Adevărul din Cuvânt

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge la mormântul meu

Nu plânge la mormântul meu
Nu sunt aici, nu dorm mereu
Cu vânturile m-am unit
Un diamant am devenit.
Sunt soarele ce coace grâul
Sunt ploaia care umflă râul.
Când te trezeşti de dimineaţă
Sunt briza care te răsfaţă
Sunt păsările-n al lor zbor
Sunt strălucirea stelelor.
Nu plânge acuma la mormânt
Nu am murit, nu-s în pământ.

poezie de Mary Elizabeth Frye, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-mi o haină

Aud un glas de înger
Străfulgerînd pămîntul
Încă puţină vreme şi Domnul va veni
Sufletul mi l-am privit îngrozit
Întrebîndu-mă
În ce veşmînt pe Domnul voi primi?...
Strigînd
Am prins s-alerg pe drumurile lumii
Daţi-mi o haină!

Şi meşterii omenirii
Ieşiră la porţi cu haine mulţime
Dar fiecare veşmînt ce mi se-ntinde
E-o falsă splendoare
Ce-ascunde o zdreanţă
Şi îngerul vestind venirea lui Isus
L-aud tot mai aproape
Doar cîţiva paşi mai are Domnul
Pîn' la mine
Zăresc printre lacrimi de nevrednicie
Minunea zilei Lui de lumină
Iar haina ce-o port
E încă din ce în ce mai murdară
Daţi-mi o haină!

Să m-ascund în suflet
Şi să mi-o ţes acolo
Dar sufletul îmi e pustiu
Şi-o haină cu care să-L întîmpin
Pe Domnul
Încă nu am, încă nu ştiu...
Prietenii-au fugit
Vrăjmaşii rîd de mine
Dar tot mai strig şi tot mai plîng
Şi tot mai sper

Cînd... iată îngerul
Acelaşi înger îmi arată
O cale către cruce şi-mi zice
Este acolo un veşmînt
Veşmîntul lui Isus
Ce n-a fost rupt
Ostaşul roman îngrozit a fugit
Şi a lăsat acolo veşmîntul Lui
Întreg
Căzut la sorţi
Ostaşul roman...

Dar cine-i ostaşul roman?...
Nu-s oare eu?...

Şi-alerg sîngerînd
Cum trebuia s-alerg la răstignirea Lui
Şi iată-mă ajuns lîngă cruce
Dar e veşmîntul Lui
Al Celui ce vine
E cel de care eu L-am dezbrăcat
Isus mi l-a lăsat aici la cruce
Şi l-a luat pe-al meu
E prea nemeritat
Şi iată crucea mă priveşte...
Şi dacă nu... unde să plec...
Şi unde să m-ascund?...

Dar îngerul îmi spune iar
Orice veşmînt pătat
Este spălat în sîngele lui Isus
Pe cruce vărsat
În sîngele Celui ce vine
Şi dezbrăcîndu-mi haina cea murdară
M-a îmbrăcat cu haina jertfei Sale
Şi lîngă cruce stau
Şi plîng de bucurie
Şi îngerul l-aud din nou
Strigînd în cele patru zări
"Încă puţină vreme
Şi Domnul va să vie!"

Iar eu
În genunchi mă ridic
Spre lacrima lumii
Strigînd bucuria salvării
Dacă mai este cineva ce caută o haină
Pentru marea întîlnire cu Domnul
Ce vine...
Să urce la cruce
Aici veşmîntul jertfei Sale
aşteaptă pe oricine

poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: "Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut. Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată v-am spus vouă." Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui.

Sfântul Matei în Sfânta Evanghelie după Matei, Învierea lui Hristos. Arătările Mântuitorului. Porunca botezului. - 28:1-8
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

El domină Universul

A murit Învăţătorul sus pe cruce atârnat
Şi mormântul l-a primit de la omul cel bogat
Împlinindu-se cuvântul spus de vremuri prin Isaia
Ce-a văzut de mult în urmă moartea Domnului— văpaia
Sferinţelor cumplite prin care Isus va trece
Până trupul Lui ucis va vedea ţărâna rece
Iosif din Arimateea ucenic dar pe ascuns
I-a fost Domnului în viaţă ascultându-l pe Isus
El i-a oferit mormântul în care l-a aşezat
Pe Cel mort — ucis pe cruce — al vieţii împărat

Iar sabatul înfăşoară tot ce este-n Israel
Trupul Domnului rămâne în mormânt dar singurel
Sărbătoarea azi pulsează şi pe lamele de vânt
Se naşte o întrebare căci al vieţii Sfânt Cuvânt
A trecut din astă viaţă împlinind deplin Scriptura
Şi acum fără de suflare în mormânt îi e Făptura

Cine dar l-a dat la moarte şi cine l-a osândit
Numai bine în viaţă când Isus a-nfăptuit
Pe cei prinşi de duhuri rele pe atâţi i-a dezlegat
Şi-o viaţă nouă viaţă sfântă la atâţia El le-a dat

Pe cei prinşi de atâtea boli crude şi înverşunate
Isus i-a scăpat de ele şi le-a dat iar sănătate
Celor orbi le-a dat vedere muţilor le-a dat cuvânt
Pe leproşi i-a curăţat — i-a salvat cu-a Lui Cuvânt
Orice boală şi durere El Isus a vindecat
Iar pe cei săraci în braţe Domnul Însuşi i-a luat
Numai bine orişiunde Hristos Domnu-a-nfăptuit
De ce oare dar atunci a fost iată răstignit
Când atâtea mii de oameni în pustie-a săturat
Pâine peşte din belşug l-atîţi Domnu atunci le-a dat
Şi-a făcut doar numai bine pentru atâţia din popor
De ce oare condamnat a fost iată de sobor

Unii dintre ei au spus că li-e frică de romani
Din a Lui Isus pricină s-or preface în duşmani
Şi-or veni ca să distrugă ţara-ntreagă chiar şi neamul
Asta este o acuză pentru care l-au ucis pe Domnul
Dar ce-a spus Hristos Mesia totul iată s-a împlinit
Israel atâta vreme în lume-a fost izgonit
Şi aproape două mii de ani Israel a fost exclus
Din a lui patrie sfântă după cum Domnu a spus
Căci Isus este în toate Creator şi Domn al vieţii
El domnină Universul dar şi zorii dimineţii
Mâna Lui ne-a plămădit din ţărână cu iubire
Cu Tatăl Lui Cel Prea Sfânt ca noi în neprihănire
Să trăim în ascultare viaţa noastră pe pământ
Căci am fost iubiţi în toate de al Tatălui Cuvânt

A murit Isus pe cruce plătind vina omenirii
Ca să fim salvaţi pe veci smulşi din apele pieirii
Hristos ne este salvare pe El de îl ascultăm
Evenghelia cea Sfântă Îndreptar de o avem
Căci un singur Nume este mântuirea s-o primim
E Isus Hristos Mesia fraţii Lui pe veci să fim

De ne-ncredem dar în El şi doar El ne este ţintă
Vom intra odată-n cer — cu Isus la a Sa nuntă

poezie de Ioan Daniel Bălan (7 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâna (poveste valahă)

Trăia în pădure o zână,
Scăldându-se-adese în ape,
A dat de mreje cu peşte,
Şi zâna n-ajunge să scape...

Cu spaimă-au privit-o pescarii,
Dar Marcu cel tânăr şi iute
În braţe-apucat-a pe zână
Şi dornic a prins s-o sărute.

Iar zâna se dă ca o creangă
Şi-n mâinile lui şerpuieşte,
Se uită în ochii lui Marcu
Şi râde şi tainic zâmbeşte...

În farmec s-a scurs toată ziua;
Dar iată că-n noaptea adâncă
Pierit-a zburdalnica zână...
Se pierde sărmanul de tângă.

Şi zile şi nopţi rătăceşte
Prin codri, pe-a Dunării maluri,
Şi geme-ntrebând: "Unde-i zâna?"
"Nu ştim", râd viclenele valuri.

"Mincună! strigatu-le-a Marcu,
Cu voi ea acuma petrece!"
Şi-ndată s-a dat nebunatic
Cu capul în Dunărea rece.

Se scaldă în Dunăre zâna,
Aşa cum a fost mai-nainte;
Nu-i Marcu... Şi doară în cântec
Ne-aducem de Marcu aminte.

Iar voi pe pământ vă petreceţi
Ca râmele oarbe-n pământ,
Şi nime poveşti nu vă-ncheagă,
Urmaşii cântări nu vă cânt.

poezie clasică de Maxim Gorki
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

la margine de drum şi sat
în cimitirul vechi uitat
străinul intră aplecat
de ani...
la care cruce a-ngenunchiat?
şi care dor l-a îndemnat
să vină-n sat?
părea o umbră de demult
nimeni nu l-a recunoscut
dar întrebat
străinul a spus
- nu sunt străin... nu am fost dus
în fiecare zi în zori
cu gândul eu am fost la voi!

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai o dată

Evrei 9:27
Oamenilor le e rânduit
Să moară numai o dată
Tatăl cum a hotărât
Dar urmează o judecată

Căci o viaţă omul are
S-o trăiască pe pământ
De Domnul în ascultare
Şi al vieţii Cuvânt Sfânt

Aceasta dar ni s-a dat
Iată pentru omenire
S-avem sufletul curat
Parte având de mântuire

Căci iată numai o dată
Oamenii sunt rânduiţi
A trăi aici să poată
De Domnul spre fi primiţi

Ori respinşi din neascultare
De Cuvântul Celui Sfânt
Căci în suflet nu se are
Dragostea pentru Cuvânt

Doar o singură viaţă
Omul iată aici are
Chiar dacă el îşi înalţă
Fiinţa-n binecuvântare

El în firea pământească
Altul nu va mai trăi
Ci în cea duhovnicească
Domnul de va hotărî

Căci Domnul Isus Hristos
Stăpâni-va-ntreg pământul
Când domi-va aici jos
Să-mplinească tot Cuvântul

Fiinţele duhovniceşti
Toate atunci din omenire
Cu armuri vii şi cereşti
Vor avea-o cerească fire

Nu ca oameni pe pământ
Ci ca îngeri o să fie
Dup-al Domnului Cuvânt
În Noua Împărăţie

Oamenii ce-or să trăiască
Ca şi oameni pe pământ
Vor avea copii să-i crească
Dup-al Domnului Cuvânt

Însă cei din noua fire
Ce-au fost iată mântuiţi
Vor trăi-n neprihănire
Ca şi îngerii cei sfinţi

Domnul toate-a râţnduit
Şi iubirea şi lumina
Pentru omul mântuit
Ce-l slujeşte-ntodeauna
08-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminesciene

(...)
De ce-i atât de puţină poezie pe mormântul tău cenuşiu -
Pe mormântul poeziei tale,
Tu, cel mai mare poet şi cel mai mare român?

E timpul să plec;
Iartă-mă, bătrâne prieten, că nu mi-am scos şapca în faţa ta,
Dar fruntea mea n-a cunoscut şapcă -
Iartă-mă că nu mi-am făcut cruce
În faţa ta, pentru tine,
Dar eu, nefericitul, nu cred în nimic.
Nu ţi-am adus paos sfinţit
Pentru că diseară am să-mi beau ultimele parale, pân'am să cad -
Şi-mi voi închipui că am băut cu tine!
Dar ia-mi sufletul meu nesfârşit, săracă cunună
Şi încolăceşte-l în jurul tău sau deasupra ta, cum vei crede,
Eu sunt ultimul poet şi ultimul ţăran,
Eu sunt ultimul om şi ultimul poet
Care te cânt,
Sunt ultimul poet al ţărănimii
Şi-s ultimul poet ce te mai cântă.
Voi fugi, voi fugi, mi-i de-ajuns -
Dacă mai stau o clipă aici mă nărui...
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt de sus

Eu sunt Lumina lumii
cine dar azi mă urmează
nu-i pe calea-ntunecumii
căci inima îi e trează

va avea lumina vieţii
şi-o lumină el va fi
ca florile dimineţii
mersu el — şi-l va sfinţi

dacă Eu mărturisesc
chiar Însumi azi despre Mine
e numai că vă iubesc
şi de-a pururi vă vreau bine

totuşi voi astăzi să ştiţi
mărturia-Mi e adevărată
vreau în cer să fiţi primiţi
de-al sfinţeniei viu Tată

voi sunteţi de jos
Eu de sus iată azi sânt
le-a vorbit Domnul Hristos
al Vieţii Sfânt Cuvânt

voi sunteţi de pe pământ
Eu din ceruri am venit
să vă spun de Tatăl Sfânt
căci EL iată — v-a iubit

de nu credeţi că Eu sânt
în păcate veţi muri
sfârşind viaţa pe pământ
iertare nu veţi primi

cine eşti Tu — l-au întrebat
iudeii acei din jur
pe Isus Cel mai curat
om cu Duhul — cel mai pur

ceea ce de la-nceput
Eu v-am spus că iată sânt
Cel ce m-a trimis e Adevărat
şi Eu spun a Lui Cuvânt

Eu dar ce am auzit
de la El spun astăzi lumii
Duhul Lui neprihănit
e-adâncimea-nţelepciunii

când veţi înălţa pe Fiul Omului
atunci veţi cunoaşte că Eu Sânt
şi puterea harului
veţi primi-o prin Cuvânt

doar atunci voi o să ştiţi
de la Mine că nimic
nu fac — ca să fiţi primiţi
pe braţe să vă ridic

căci Eu Însumi de la Mine
nimica Eu nu vorbesc
ci Tatăl cum vrea în Sine
Cuvântu — Eu vi-l vestesc

niciodată Tatăl dar
singur EL nu m-a lăsat
căci v-aduc al vieţii har
s-aveţi sufletul curat

şi Eu iată-ntodeauna
fac numai ce-i e plăcut
să primiţi şi voi cununa
având viaţa — al vost" avut

Tatăl Însuşi vă iubeşte
şi vă vrea cu gelozie
sfinţenia trebuieşte
să intraţi în veşnicie

de aceea am venit
cine crede să primească
darul vieţii oferit
prin lucrarea Mea cerească

fiţi de aceea şi voi sfinţi
cum e Cel care vă cheamă
acum dar — la El veniţi
cum şi Duhul vă îndeamnă

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priceasnă

Mai plânge Maica din Carpaţi şi inima-i se frânge,
Îşi mai aşteaptă fiul drag şi-o Dacie mai plânge.
Mai sângerează rana lui Iisus pe crucea putrezită,
Şi cuiele bătute-n mâini le simte inima-mpietrită

La Cina cea de Taină în limba sacra a cuvântat,
Dar au cântat cocoşii în zori şi fraţii l-au trădat.
Nici ţintele bătute-n carne nu L-au durut mai tare,
Decât trădarea aproapelui în Vinerea cea Mare.

Voi nu l-aţi cunoscut în Rusalim bătut cu pietre,
Cetatea l-a primit cu sălcii, crescute în perete.
Pribeag în ţara lui de sus, pe muntele cel sfânt,
El ne-a iubit şi ne-a iertat, murind, ne-a mântuit.

Mai plânge Maica din Carpaţi, şi inima-i de piatră,
Îl mai aşteaptă pe Messia o Dacie îndoliată.
Nu plângeţi fraţii mei de cruce, ne spune El de sus,
Mă doare crâncen rana voastră, sunt Dacul cel Iisus.

poezie de Tamara Tomiris Gorincioi (5 aprilie 2018)
Adăugat de Tamara Tomiris Gorincioi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

Sfântul Pavel în Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 13:1-13, traducere ortodoxă
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânta Lumină

Dragi cititori... "S-a întâmplat"
Aşa-n... "Mass-media", au relatat;
S-a întâmplat... Sfânta Lumină
Foarte-adevărat... să vină.

Aşa e omul păcătos
Nu crede în Iisus Hristos;
Te duci... cu ochii tăi să vezi
Apoi, văzând, pe loc să crezi?

Lumina Sfântă care vine
Uimeşte fiinţa din tine;
Mormântul Domnului e sfânt
Iisus, a fost pe-aceast pământ!

-N-am crezut şi am venit
Aici... din Târnăveni - privit
Şi-ntradevăr... Sfânta Lumină
A coborât – este Divină!

Privind spre cer, aşa a spus
O tânără, despre Iisus
Golgota, este-adevărată
O vizitează: lumea toată.

Ridică-ţi ochii om spre cer
Acest Mormânt nu-i un mister;
Te rog din: "Suflet", tu, să vezi
Divinitatea să o crezi.

Iisus Hristos a înviat!
Nume lui Dumnezeu a dat;
Căci, Dumnezeu, este "Cuvânt"
El ne-a Creat pe-acest pământ!

Ridică-ţi ochii şi-ai să-L crezi
Unde vei merge ai să-L vezi;
Ridică-ţi ochii cât mai Sus
Iubindu,-L pe Domnul Iisus.

Hristos a înviat!

poezie de Paul Preda Păvălache (15 aprilie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul meu!

(Ioan 20,13)

De câte ori citesc la rând Scriptura şi-ajung la misterul cel sfânt al învierii,
Un licăr tainic de sclipiri mă-nvăluieşte, ca adierea-nmiresmată-a primăverii.
Citeam deunăzi despre Maria, întâmpinată de Isus după-nviere,
Şi mi-a sărit în ochi, ca o străfulgerare, un cuvinţel micuţ, dar unul dintre-acele
Fără de care ai atât folos citind Scriptura, cât are-un peşte căruia i-ai dat
Mâncărurile lui cele mai bune, dar nu în apă, ci afară pe uscat.
Spune Ioan că-n zorii neuitaţi ai învierii, când întunericul îşi disputa supremaţia,
Grăbea cu paşi precipitaţi de spaima nopţii, dinspre cetate spre mormânt, sfânta Maria.
Colţoase pietre, mici bucăţi de stâncă, se-ngrămădeau izbind-o pe cărare;
Iar zgomote sinistre clocoteau văzduhul, ca lava din vulcan în revărsare.
Dar cum nu-i cine-mpiedica lumina zilei să spulbere ai beznei reci fiori,
Nici cine să oprească alergarea vreunuia din miliardele de sori,
Nu s-a găsit nici cin' să stânjenească nestăvilita-naintare a Mariei,
Căci sursa ce-o purta era o rază a dragostei din înălţimile veciei.
Ajunge în sfârşit până la grotă. Dar ce-i văd ochii? Piatra nu mai este!
Şi-n spaima disperării-acum aleargă la ucenici ca să le dea şi lor de veste.
Şi după cum în cursa nopţii înspre grotă n-a fost nimic care să-i poată sta-n cărare,
N-a fost obstacol nici de astă dată care s-o poată-mpiedica din alergare.
Cu ochii plânşi, cu vorbe-ntretăiate de-adânci sughiţuri care-i zguduiau tot corpul,
Le strigă: "Petre, Ioane, L-au luat, pe-Acela care şi mort îmi este mie TOTUL!"
Ca trăznetul din nori loveşte-această veste pe ucenicii care, fără vreun cuvânt,
Aleargă ca taifunul, căci vrea fiecare să fie cel dintâi ce-ajunge la mormânt.
Ajunşi, se pleacă, intră în mormânt şi văd. Ce-a spus Maria, da, era adevărat.
Iată fâşiile de pânză şi ştergarul. Dar El? Să fie oare-aşa că grădinarul L-a luat?
Şi-apoi cu o nedumerire şi mai mare-n ei decât aceea care pân-aici pe drum i-a ros,
Cei doi, miraţi de-atâtea taine ne' nţelese, spre casa lor acuma iau agale drum întors.

Maria însă stă şi plânge-afară, lângă mormântul Prinţului vieţii,
Până când noaptea se topi ca ceara-n soare şi-o-nvălui aureola dimineţii.
Ştia, era adevărat tot ce văzuse, şi-n mintea ei Isus rămâne încă mort.
Dar vezi, în tainiţa sfântă a iubirii se află un magnet acolo ca şi un resort....
Trec clipele. Şi-n jalea ei crescândă priveşte iar prin gura de mormânt,
Căci pe Isus, chiar mort ea-L preţuieşte mai mult ca pe toţi viii pe pământ.

La provocarea-aceasta de acuma, Isus nu poate să reziste mai departe,
Ci îi trimite soli ce-i spun că Prinţul vieţii nu se putea să fie înghiţit de moarte.
Aici urmează testul cel mai mare, prin care dragostea cea sfântă a Mariei
Recucereşte, după actul învierii, pe scumpul ei, Hristosul, pe Prinţul veşniciei.
Priviţi acum cât de feeric străluceşte această dragoste-a Mariei Magdalina,
Căci nu-L dă pe Isus cel mort nici pe toţi viii, nici chiar pe îngerii care-i aduc din cer lumina.
Această dragoste atât de neînduplecată, ce nu admite nici un fel de surogat,
L-a copleşit şi pe Isus până-ntr-atâta că, biruit, până la urmă şi El a cedat.
Când a văzut Isus că nici pe îngeri ea nu-i preferă-n locul Lui, chiar dacă-L ştie mort,
I Se-arătă şi-i zise: "O, Marie! M-ai biruit! Mă las acuma cunoscut, căci nu mai pot!"

*

Când am citit împrejurare-aceasta în Scriptură, m-am minunat şi am rămas pe gânduri dus...
Cum de-i posibil oare ca un om să poată să-L copleşească, biruindu-L, pe Isus?
Dar când privirea mi-a căzut din nou pe Cartea Sfântă, şi-am întâlnit cuvântul "meu" din "Domnul meu";
Am prins atunci adâncul înţeles cum poate omul să-L biruie până chiar şi pe Dumnezeu.

Interesant aici e că Maria nu plânge că-i luat Domnul Hristos;
Nu-I spune nici Domnul Isus - deşi El este, ci-I spune-n chipul cel mai personal şi mai frumos:
"E Domnul meu! E şi Hristos, şi Isus, dar dacă fără El, nici când Îl ştiu chiar mort, nu pot,
E pentru că, fiind şi Domnul vieţii me1e, EI mi-este suflul vieţii, El mi-este pulsul inimii în tot."

O, binecuvântată fii şi astăzi tu, Marie, căci focul dragostei venit din cer, prin care
L-ai preţuit pe Domnul tău atunci cu-atâta foc, are-nceput, dar n-are terminare.
Iubirea ta, necunoscută pân-atunci pe Terra, a scânteiat întâia oară din Hristos,
Căci El prin cruce a născut iubirea ce poate-mbrăţişa pe cel mai păcătos.
Isuse scump, focar etern al veşnicei iubiri, aprinde-ne şi pe noi azi ca pe Maria,
Să stăm lângă Cuvânt chiar când se pare sec şi mort, iar Tu ne-apari departe cât e veşnicia.
Noi azi avem un har mai mare ca Maria, care Te căuta mort în mormânt,
Că-n timp ce ea nu Te mai socotea printre cei vii, noi Te ştim viu, însoţitor al nostru pe pământ.
O, lasă-ne, Isuse, să-nvăţăm şi noi că dacă vrem să Te cunoaştem înviat şi bine,
Nu vom putea decât dacă atunci când Te ascunzi, chiar când pari mort, noi sta-vom totuşi lângă Tine.
Şi după cum Tu ne-ai iubit când eram morţi, ca să ne poţi avea în veşnică-nviere,
Noi iubim chipul Tău azi fără să-L vedem, ca să-L putem avea aievea-n veşnicia ce nu piere.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul despre monştri

Adevărul este acesta:
fiecare monstru
pe care l-ai întâlnit
sau pe care-l vei întâlni
a fost cândva o fiinţă omenească
cu un suflet
tot atât de delicat
ca lumina
sau mătasea.

Cineva a furat
acea mătase din sufletul lor
şi i-a făcut
ceea ce sunt.

Aşa că atunci când
vei vedea iarăşi un monstru
aminteşte-ţi de asta.
Nu te teme de
lucrul din faţa ta.
Teme-te,
mai degrabă,
de cel care l-a creat.

poezie de Nikita Gill, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văduva din Nain

O văduvă era o dată
şi ea un singur fiu avea
în viaţa asta ce-i fu dată
să-i fie drag aici de ea

pe nimeni ea n-a mai avut
ci fiul ei ce-i rămăsese
un sprijin dulce şi un scut
de parcă ea însăşi l-alese

dar vai — veni o vreme când
o boală crudă l-a lovit
şi apoi băiatul în curând
s-a stins sărmanul şi-a murit

rămase văduva acum
doar singură fără sprijin
lovită crud pe-l vieţii drum
gustând al morţii crud venin

a ei speranţă s-a topit
în viaţa crudă pe pământ
când fiu-i iată a murit
aproape fiind de mormânt

s-a rupt şi cerul şi pământul
pe palma zilei fără milă
când în sucriu îi e copilul
cu ultim-a vieţii filă

şi l-au luat să-l ducă la mormânt
cu trupu-i firav în sicriu
să împlinească al Domnului Cuvânt
căci nu era băiatul viu

din Nain iată din cetate
pe când pe poartă ei ieşeau
mulţimile îndurerate
ce adesea iată lăcrimau

pe văduvă văzând cum plânge
şi cum se zbate-n chinul ei
cum mâinle amar îşi frânge
pierzându-şi singurul temei

căci el i-a fost reazim şi rost
băiatu acesta ce-a murit
dar azi e singură la post
cu sufletul prea greu rănit

şi atunci o iată pe la poartă
Hristos Domnul se afla
şi El mulţimea adunată
prin ochii Lui o sesiza

vedea cum văduva se zbate
în plânsul ei atât de amar
şi lacrimi calde-ndurerate
din ochi îi cad parcă-n zadar

cu ochii Lui de Creator
văzu durerea şi necazul
cum a izbit necruţător
cumplit în fiinţa ei talazul

şi mila iată îi străpunse
şi Lui Fiinţa şi Făptura
căci pentru acesta El venise
ca să trăiască viu Scriptura

di mila văduvei cuprins
o iată Domnul i-a vorbit
cu-o vorbă caldă ca în vis
văduvei cu chip rănit

nu plânge — şi El s-apropiat
atunci îndată de sicriu
şi aşa uşor El a strigat
tinerelule — scoală-te îţi spun

şi glasul Lui s-a împletit
cu ochii ficşi ai tuturor
iar tănărul — vai s-a trezit
părând tărâmul basmelor

şi mortul iată apoi a stat
în capul oaselor cuminte
băiatul chiar a înviat
l-a Domnului sfinte cuvinte

mărie Tatălui Cel Sfânt
glorie şi Lui Hristos
căci Domnul slavei prin Cuvânt
îşi puse amprenta aici jos

căci morţii iată îi ridică
să umble astăzi pe picoare
puterea Lui e veşnic sfântă
căci doar Hristos ne e salvare

şi Domnul Isus văduvei i-a dat
băiatul iarăşi în viaţă
fie Tatăl lăudat
căci El spre ceru-i ne înalţă

mărire Mielului Cel Sfânt
să- cânte-ntreagă omenirea
căci El şi morţii din mormânt
i-nvie căci este iubirea

glorie Lui Dumnezeu
slavă cinste şi onoare
Lui Hristos — El Fiul Său
ce ne oferă azi salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (22 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitafe

I

Când soarele apune, luceafărul luceşte
Puţin, şi steaua serii pe loc şi ea sfinţeşte.
În zi de sărbătoare, un soare luminos
A strălucit odată slăvitul al meu taică.
Sfinţit-a domnul zilii, şi-n orizon noptos
Luceafăr de nădejde luceam la a mea maică.
Dar noapte e acuma în sânu-i tânguios.

II

În dimineaţa vieţei, un nor de tânguire
S-a pus pe al meu leagăn plouat de lăcrămare;
O purpură cernită a fost a mea-nfăşare,
Şi hrana, amar lapte la sân de văduvire.
Nădejdea maicii mele în mine mai zâmbea –
Aci zace nădejdea, şi stinsă e în ea

III

Din cer milostivirea pe muritor când vede,
A lui inimă caldă pe alta uşurează
Şi, binele făcându-1, pe sine se jertfeşte.
Aci milostivirea, bolnavi, vă-mbrătişează,
Intraţi ş-aveţi nădejdea la Domnul ce viază.
Prin lacrămi de căinţă ce sufletul sfinţeşte
Al vostru trup prea şubred curând se întăreşte;
Iar doctorul e mila, şi ea din cer purcede.

poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petru pe ape

După ce-a dat drumul la noroade Domnul Isus a urcat
Sus pe munte să se roage Tatălui Adevărat
Pe când iată ucenicii în corabie vâsleau
Căci trimişi atrunci de Domnul dioncolo ei se duceau
Dar Isus urcă pe munte să se afunde-n rugăciune
Tatălui Cel Sfânt din cer tot din inimă a-i supune
Şi pierdut în rugăcine iată noaptea cum îl prinse
Numai singur sus pe munte căci iubirea îl ajunse
Pentru Tatăl Sfânt din ceruri şi Părintele iubit
Care jos îl trimisese pentru omul cel pierdut

Dar în vremea aceasta iată ucenicii toţi pe mare
Nu-şi găseau atunci liniştea căci treceau prin încercare
S-a strârnit un vânt puternic marea era agitată
Şi veneau în şiruri valuri peste marea tulburată
Încă mai mari se făceau şi talazuri atunci grele
Se nălţau în nopatea neagră azvârlindu-se spre stele
Nu mai contenea furtuna şi nici vântul nicidecum
Ci-şi tăia prin apa mării atunci groaznicul ei drum
Pe când iată în furtună ucenicii greu luptau
Şi cu vântul şi cu marea — valurile îi loveau

Atunci iată deodată o nălucă au zărit
Cum aluneca pe valuri cu un chip abia zărit
Un om umblă acum pe valuri iată marea îl susţine
Deşi valurile-s mari înspre noi iată cum vine
Plini de frică ucenicii atunci iată au ţipat
Dar Isus atunci deodată înspre ei El a strigat
Îndrăzniţi şi nu vă temeţi căci Eu iată aici sânt
Doamne i-a zis Petru atunci vreau s-aud al Tău cuvânt
Dacă Tu eşti o Isuse porunceşte-mi ca să vin
Pân" la Tine peste ape să-ţi văd chipul Tău Divin
Vino Petre atunci i-a zis al nostru Mântuitor
Valurile când veneau şi talazu-ngrozitor
Însă Petru fără frică a păşit atunci pe mare
Căci privise spre Hristos şi-avea fermă-ncredinţare
Căci Domnul cel Sfânt din ceruri chiar pe valuri îl susţine
Şi deplin încredinţat nicio teamă n-avea-n sine
A păşit plin de credinţă peste ape peste valuri
Şi-a fost primul om pe ape — dincolo de idealuri
Petru a umblat pe ape aşa ca şi Domnul său
Când privi doar spre Hristos — Fiu Unic de Dumnezeu

Primul om de pe planetă apa ce l-a susţinut
Când deplin atunci în Isus ucenicu s-a-ncrezut
Dar aşa puţină vreme căci deodată şi-a luat
Privirea de la Hristos şi spre valul tulburat
A părivit Petru atunci şi groaza l-a năpădit
C-a-nceput să se scufunde şi de moarte îngrozit
A strigat atunci la Domnul — scapă-mă te rog Isus
Căci de ape Doamne iată sunt din nou acuma dus
Domnu-ndată şi-a-ntins mâna pe Petru l-a apucat
Până când ambii pe punte în corabie-au intrat

Astfel Petru cu Isus au umblat atunci pe ape
Ucenicului cel sfânt credinţa i-a fost aproape
Câtă vreme a crezut — peste valuri a păşit
A fost primul om de aici care mare-a biruit
Ţintă vie pe Hristos câtă vreme l-a avut
Apa mării ca uscatul pe Petru l-a susţinut
Şi Petru cu Domnul Isus în corabie-au păşit
Pe când iată chiar şi vântul de tot el s-a linişţtit
Şi furtuna a dispărut parcă nici n-ar mai fi fost
Căci Isus era din nou soare sfânt şi adăpost
Şi văzând schimbarea vie şi şi în ceruri şi pe mare
Au venit toţi la Isus să-i aducă închinare

Cu adevărat Fiul Lui Dumnezeu Tu eşti
Şi furtunii şi chiar mării de poţi Tu să porunceşti
Glorie dar Lui Isus — cinste slavă şi onoare
C-aduse dar tuturora dintre valuri mari salvare
Fie-i Numle slăvit şi de-a pururi lăudat
Căci El doar spre mântuirea omului dar a lucrat
Pentru Isus Tată Sfânt noi acum îţi mulţumim
Căci prin El ne-ai dat viaţa pururi fii Tăi să fim
22-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!