O iubire la capatul lumii
Erau la capătul de lume doi ochi sublimi ce nu-i știam,
Puteam să ferec amintirea mai multor vieți în luciul lor,
Atât de tainic și adânc ca trilul unei păsări pe un ram
Ce-așteaptă însetată un strop de apă să vină dintr-un nor.
Mai știu că mi-am vândut visarea unei triste amăgiri
Pentru un pumn de stele ce luminează viața-mi dintr-odat,
O, ce întristător comerț, ce neștiință și câte prăbușiri
Pentru-o iubire la capătul de lume ce doar m-a întristat.
Și prin rotirea firii nepotrivite-s și acele nevinovate de la ceas
Când vezi la noi un soare arzător acolo-i iarași noapte,
Si-atunci și cerul și pământul devin ca două ființe de pripas
Ce nu mă mai ajută cu nimic și nu mai au însemnătate.
Și iarăși mă întreb dece nu mă ajută luna, regină peste noapte
Ea care-mi știe visul, și dorința de a pleca la capătul de lume,
Să caut ochii să-i știu ai mei, și să îi am mereu aproape
Ochii aceia ce-i știu doar eu, și ai cui sunt, dar nu spun nume?
De ce?...
poezie de Florentina Crăciun Fabyola (aprilie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Lăcașul viselor de noapte
Visele de noapte sunt mai rușinoase,
Vin după apusul soarelui, să plece
Până să răsară, monahii sfioase
Care știu că viața precum visul trece.
Nu deschide ochii, vreau să mai trăiesc!
Locul meu pe lume - doar visarea ta,
Ziulica toată stau și mă gândesc:
Visele de noapte, ziua unde-or sta?
Cred că e un fel de mânăstire,
Unde se trăiește cu iubire.
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (21 septembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În înălțimi sunt păsări cu ochi atât de viu
În înălțimi sunt păsări cu ochi atât de viu,
Încât fără de teamă privesc oricând la soare;
Dar altele nu-ndură lumina-i sclipitoare
Și ies, la ceasul nopții, din cuibul lor, târziu.
Și sunt și fluturi care se-apropie cu dor
De focul ce sclipește, crezând c-o să-i aline;
Dar focul le aprinde aripile lor fine...
Vai! locu-n lume nu mi-e decât în rândul lor!
Căci nu-s atât de tare să-ndur lumina vie
A mult iubitei mele, nici să m-ascund nu știu
Prin colțuri de-ntuneric adânc, la ceas târziu.
De-aceea simt destinul mereu cum mă îmbie,
Cu ochii slabi și umezi, la Ea să mă tot uit,
Deși c-am să mă mistui în focul ei, nu uit.
sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Capăt de lume
În depărtări, pe-albastrele cărări,
Plecat spre-o destinație anume
Catargul ce plutea pe-ntinse zări
Sfârșea din marș la capătul de lume.
Nu flutura în vânt urmă de steag,
Plutea-n derivă pe al mării val,
Ar fi dorit să mai rămână-n larg,
Un vânt nimicitor l-a-împins la mal.
În drumul meu spre capătul de lume
Mă-ndrept încet ca orice trecător,
Nu vreau să mă grăbesc, aș mai rămâne,
Cu mine timpu-i rău, neiertător.
Ne ducem toți spre capătul de lume,
Timpul fixează ceasul când să pleci,
Afară va rămâne scris un nume
Iar dincolo urmăm drumul de veci.
(în amintirea unchiului meu, Alexandru Matei)
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămâi
E iarăși noapte și iar aprind pe cer o stea.
Cuprind cu ochii un infinit ce-al meu l-aș vrea.
Te las și iar în gandurile-mi toate te adun,
Rămâi tot ce ești astăzi, chiar de ar fi un vis nebun.
Te voi chema de-apururi in șapte veșnicii,
Te las, mi-e dor și iar te chem să vii.
E tristă fără tine viața chiar și în Paradis.
Acuma cred că tu ai fost și ești al vieții mele vis!
Ce n-am știut și încă încerc să aflu de la zei,
Este dece să ți se ia ce ai deja, și-atât de mult tu vrei?
Eu sunt poet, te caut mereu in versuri de iubire
Și mor, asa cum Veronica în versuri scrise de Mihai murea de fericire!
Ies uneori afară privind cruciș la Luna,
Doar ea e vinovată că viața mea nu-i bună.
Aș vrea s-o rog să-mi ia din haruri măcar unul.
Și să îmi dea în schimb un vis, singurul vis... "nebunul".
Char de rămâi doar vis, să fii un vis frumos.
Zâmbește sorții tale, alintă-mă duios,
Și nu uita că mai presus de toate și de Zei,
E fericirea ce mereu o voi citi in ochii tăi.
Rămâi mereu ce ești acum... iubirea mea,
de vrei!
poezie de Florentina Crăciun Fabyola
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de lacrimi
Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot și în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Și îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alți îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl știa de la tine
Și întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viața și culoare.
Doi ochi căprui șterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia și aceluiași vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Și el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimați
Și o lume care s-a prăbușit peste ei.
Sunt ochii ei azi triști și înnegurați,
Înecați în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoși
Cei care nu mai au lumină
Și nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Și plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins și ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Și că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Și înalță o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Și pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminți cei care tac
Și plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găsește
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineața până seara
Și în visul tăcut din noapte.
poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Și nu știu cum să-ți spun
De-ai ști ce mult aș vrea pe-o rază de lumină la cer să mă înalț
Cu mâinile amândouă să prind speranța ce-atâta mi-o doresc,
In valurile mării visarea mea de veacuri să facă-un singur salt
Ca să-mi înapoieze din alte mii de vieți doar una, aceea...
pe care o iubesc!
Oare cum să-ți spun cât îmi lipsește fericirea de a fi in doi
Si nu știu cum să-mpart tristețea ce pornește adesea către tine.
Deși a vrea să o alung să stea cât mai departe, să fugă de la noi
In noapte pâlpâind din aripi cohorte de cocori se frâng în mine.
Si nu știu cum să-ți spun ce tristă-i iarăși această primavară
Chiar daca am găsit un drum promis de mult și-n valuri aruncat,
Nu cred să mai găsesc alt drum ca sa pornesc spre pe tine iară
Așa cum am avut și ne-am pierdut precum Adam și Eva
în marele pacat!
poezie de Florentina Crăciun Fabyola (februarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât de aproape și totuși departe
Privesc uluită spre tine,
În fiecare noapte
creștem, ne înălțăm,
Tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe...
Până la Cer,
Dincolo de albastrul cerului,
dincolo de albastrul cerului străbatem visul,
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit,
Intru în inima ta
cu rodiile coapte de lumina soarelui -
simfonii de culori, miresme și gânduri!
Doar luna, rotunda lună,
se ivește printre norii răsfirați de vânt,
Doar luna, rotunda lună,
ne luminează visul plutitor,
pe râul ce ne tulbură elegia peste măsură,
Doar luna, rotunda lună, ne-ngână șoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit.
Totul e soartă, totu-i suspin, clipă,
Totul e un început nesfârșit,
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
Tot mai aproape de tine, de mine, de noi,
Tot ce-a trecut se continuă-n vis,
Atât de aproape și totuși departe,
Mă cauți, te caut
prin adânca privire oglindită în apa din noi...
La capătul timpului
suntem noi -
Departe de zile,
Departe de luni,
Departe de ani,
Pe drumul înspre Lumina Veșnică.
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Știu doar atât, că inima-ți fur
Stele de lapte țâșnesc din ochii tăi,
Iezii din flori le sug pe apucate,
Miroase cerul sângele iubirilor curate,
Ne ascundem taina în știutele văi.
Visul este-atins de iarba crudă,
Pământul încolțește vechea ispită,
Veșnicia-n suflet arde, mă incită
Trilul ciocârliei din lumina surdă.
Cântă și umbra ei, în inimi se revarsă
Aripi de zbor peste povestea noastră,
Poveste deschisă în zarea-albastră
Punând fericirea în fundă de rază.
Ne-atinge primăvara cu verdele pur
Pe frunți, pe coapse-n mișcare,
Nu știm dacă-n noi e vis sau e soare,
Știu doar atât, că inima-ți fur!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fi român
Că sunt român, o știu prea bine,
Căci sunt născut pe-acel pământ,
Dar chiar mai mult, și mult mai sfânt,
Ea, România s-a născut în mine.
A fi român nu-i doar un nume,
Nici România doar un loc,
A fi român e-un tainic foc,
Ce-l port cu mine oriunde-n lume.
A fi român nu e doar grai,
A fi român nu stă în straie,
Nici doar a ști corect a scrie,
A fi român e-un colț de rai,
Ce-l porți în suflet zi de zi,
Asta înseamnă a fi român,
Și știu c-așa o să rămân,
Oriunde-n lume voi trăi.
Că sunt român, da mă mândresc,
Căci Dumnezeu așa a vrut,
Să pună-n chipul meu de lut,
Și-un strop din tot ce-i românesc.
poezie de Marius Alexandru (martie 2024)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când mama plânge
Când plâng ochii unei mame, plin de lacrimi e pământul,
Mama stele-n suflet are, ea e pacea și cuvântul.
Mama-ți este fericirea de-a păși prin munți stâncoși
Și-a rămâne fără rană... Vezi în ochii ei frumoși,
Raiul, glia și izvorul neamului de veac rămas
Să își limpezească dorul. Bate-un clopot... doar un ceas
Și-n ceaslov, e scris să plece... Plin de lacrimi e pământul,
Vreme vine, vreme trece, gol în suflet i-e mormântul...
Ea prin pași ne va rămâne,-n lume, înc-o bucățică
Și în vise, printre stele, ca un înger se ridică.
Mama-i imn și port, icoana... E puterea unei lumi,
Este-ntreaga Românie, scut și pavăză-n furtuni.
Mama-i vale de lumină, aur pâlpâind sub Soare,
Mama... mama, niciodată, pentru pruncul ei, nu moare!
Ea e slovă de iubire, tihna nopții, libertate,
Îngenunche la icoană, pentru prunc, în orice noapte.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tur-retur
Să merg în pace? Da, când voi pleca!
Dar nu e nicio grabă, nu-i așa?
Mai am și răsărituri de văzut,
Și mări, chiar și oceane, de trecut,
Mai am atâția trandafiri de dat
Și-atâtea suflete de alintat,
Mai am și visuri, multe, de-mplinit
Acum și mâine sau... prin infinit.
Cu ce a fost, acum sunt împăcat,
Iar ce va fi... nu știu, căci n-am aflat
Nimic prea sigur. Nici nu mă omor,
Când știu că sufletu'-i nemuritor.
De ce mi-aș face griji, sau geamantan,
Când știu că pe acolo-i tot ce am?
De ce aș plânge pentru-o viață, doar,
Când alta mă așteaptă la hotar?
Așa că, dragii mei, plec doar puțin
Deși eu aș mai sta, de n-ar fi chin
Nu pentru mine, pentru cei din jur.
Doar toți avem biletul... tur-retur!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până la capătul unei fraze
ochi veniți din marte
parcă ar vrea să spună
deschide această poartă și privește
păsări verzi nisipuri albastre un cer plin de flăcări albe
și dogoritoare toarte de ulcior
mâini
mirositoare a boabe de smirnă arse
pe o pirogă ce lunecă pe mare
până la capătul unei fraze
în care cuvintele caută
dincolo de orizontul știut doar de ele
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răcoare deja
nu mai știu când ai apărut
poate dintr-o rouă adusă de departe
dar țin minte bine destinul
unor aripi
de fluturi de noapte
nu știu, nu țin minte
dacă zorii sau pașii tăi
erau trecători
am învățat doar
că iubirea lovește ca glonțul
că drumul se oprește în
ochii unei femei
uneori
nu mai cred în amoruri
nici vreme nu mai am
e răcoare deja
sunt nebun
totuși aș vrea să știu
cu ardoare dacă m-ai iubit
sau am fost doar șoapta
lacrima
ori poate umbra ta
ești prea departe de-acum
undeva mi-am atârnat armura
de un copac răscolit
de aramă
acum sunt ca vântul
ușor
ca acvila
pot privi liniștea ierbii
dintr-o parte
sau zborul adânc al păsărilor
de noapte
nu mai știu când ai apărut
doar o siluetă de ceară
mă întreabă palid
de foarte departe
- când începe viața totuși
odată cu nașterea
cu iubirea
cu glonțul ce-aduce moartea?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu numai vino... iubito!
De câte ori te caut creând eternitatea prin valuri și furtuni
Căci ale mele ceasuri toate știi bine, doar tu poți sa le-aduni.
M-ascund în lacrima ce curge plângandu-te mereu pe tine,
Inca te-aștept caci dorul crunt e cuibărit de-acum adânc în mine.
Plângeau copacii toți la margine de viață visând să te întorci
Iar tu te-ascunzi de lacrimile lor și ale mele, în sânul unei nopți.
Mă-ntreb dece cărările-s pustii și luna nu le mai luminează,
Și cât să-aștept, minunea de a-mi fi cât mai durează?
Aș vrea să-mi fac cărări din toate visele și lacrimile mele,
Tu să-mi dezmierzi și să-mi alini viața mea cu ele.
Și să nu uiți că între gene ascuns de suferinți mă vei gasi,
Imbrățișându-te pe tine acum, și în toți vecii cât eu te voi iubi!
Cât o sa plâng iar după tine va ști doar soarta mea pribeagă,
Tu ai plecat și-ti spui acum că de mine nimic nu te mai leagă,
Ai intrebat cărările pe care te-așteptam, și astăzi sunt atâta de pustii
Dacă mai sufăr, sau mi-e dor, sau dacă eu înca te mai aștept să vii?
O să mai stau un veac sau poate două cu mâinile spre cer întinse,
Ca să îl rog să te mai caute și să mi te-aducă în visele promise.
O scară lungă de la cer către pământ din lacrimile mele vei găsi,
Tu numai vino iubito, si peste aceste triste valuri spre mine vei păși.
Tu numai vino... iubito!
poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moș Crăciun
Când vine Moșul o să-i spun: nu mai deschide sacul tău,
Pătrunde doar la el în suflet și zi-i că vreau să fie al meu,
Pentru o oră, sau jumate. De mână să îl țin, să-i simt căldura.
Hai Moșule, tu poți s-o faci, transformă-i în iubire, ura.
Eu știu, tu ai puteri nemăsurate și vei crea o lume nouă,
În care să mă vadă, să-și dorească, măcar o dată, sau de două,
Să-mi stea alaturi, să-mi citească versul ce-l scriu acuma,
Pentru el. Hai Moșule, nu mă lua cu gluma,
Că e iubire, nu-i dorință ce trece iute ca să vină alte.
Eu nu vreau jucarii ca toți copiii, nici o carte,
Il vreau pe el, privirea, ochii, gura
Ajuta-mă s-ajung să-i simt căldura.
Nu poți Crăciunul ăsta? Nici cel trecut n-ai vrut.
Când o s-o faci? La anul? E bine de știut,
Că așteptarea mă sleiește, puterile se duc pe rând
Si o să mor, drag Moș Crăciun, cu tine si cu el în gând.
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce am mai sfânt pe lume
Ce am mai sfânt pe lume,
Mama care mi-a dat un nume,
Inima care în piept îmi bate,
Și sufletul care de dor îmi arde.
Ce am mai sfânt pe lume,
Pământul pe care las urme,
Cerul plin de stele
Și luna care călătorește prin ele.
Mai am doi frați care sunt în departare.
Doi bunici ce așteaptă
De la copii sau nepoți
Măcar câte o scrisoare.
Mai am și un nume,
El Moldova se numește.
Când aud acest nume,
Sufletul în mine crește.
Deci totuși ce are omul
Mai sfânt pe lume:
Mama, patria și al său nume.
poezie de Vladimir Potlog (12 mai 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
E duminică
nu-i nevoie să alerg de unul singur
doar așa ca să fac impresie
e îndeajuns să deschid
fereastra
și să
mă îndestulez cu
privirile primelor raze
timid mă așez pe genunchi
să împlinesc cuvântul
pentru rugă
știu că
nu mai sunt cel care am fost -
oaspetele unei vieți netrăite
și că
toate plecările din mine
n-au putut rosti acel cuvânt
doamne
azi voi fi iarăși copil
voi alerga prin ploaie și
voi privi
cum cerul se umple de păsări
prin ochii mei orbi se vor derula
primele imagini cu mama
poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce-am venit pe lume?
Eu n-am venit pe lume să mă așez la masă
Și să aștept poeme la mic dejun și cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Și m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.
Și n-a știut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viață, mai singură ca luna;)
Și fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.
Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Și n-am cerut bomboane, păpuși sau prăjitură;
Doar așteptam iubire și nu știam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.
Și m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Și am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.
Nu știe nimeni încă, nu știu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viață:
De ce mi-a fost durerea și adăpost și haină,
În fiecare noapte și-n orice dimineață?
Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș vrea
Aș vrea în nopți de vise mistuite
Să fim doar noi în largul de pe glob
Și două inimi triste, rătăcite
Să se unească într-un singur strop.
Aș vrea să zbor în larg înalt de zare
Și să dispar, să fug de-acest fior,
Luna mândr,-o rază să-și coboare
Și să sărute ochii tăi ușor.
Aș vrea în zile albe, nesfârșite
Să nu mai știu de dor și suferinți,
Tu să răsai din lacrimă, iubite,
Din pasiunea ochilor cuminți.
Aș vrea să fiu o pasăre măiastră,
Să nu-mi mai fie visul, gândul sec,
Să pot zbura lângă a ta fereastră
Și-n triluri nesfârșite să te-nec.
Aș vrea să nu mai știu de lacrimi grele
Și chiar să uit de tot și toate-aș vrea.
Ridic priviri înmormântate-n stele
Rugându-mă să nu mai știu de lumea ta.
Aș vrea să nu mai am gânduri stupide,
Să nu mai sper la clipe ce vor fi.
M-am înecat în lacrimi nesfârșite
Care-mi inundă chipul zi de zi.
Aș vrea sa uit privirea ideală,
Să uit aș vrea, să nu-mi mai amintesc!
Dar ochii tăi frumoși mă bagă-n boală
Și-o viață nu mă satur să-i privesc...
poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochii Domnului străbat tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă Înaintea Lui
Privești? Cu toții Doamne în suflet avem pete
Dar Tatăl Nostru pare mereu să ne tot ierte,
Dacă avem credință ne sprijină. Tu cere
Putere-n trup și suflet, de vrei să ai putere.
Înțelepciune, milă, dreptate și tărie
Pe toate-n timp, în lume le vei avea cu tine
Și cupa vieții tale cu câte se va umple
De vei avea credință și nu avea răbdare.
Inima ta întreagă-i? Iertarea unde-i oare?
Domnul te are-npreajmă? Îl vezi în depărtare?
El nu-i decât un spirit urmat de noi... Cetate
În care stau ascunse inimi nevinovate...
Nici veșnicia nu va fi de-ajuns
Spre a cunoaște totul despre lume
Dar de acolo, din adânc, de sus,
Tot ce putem zări sau nu
Își are rostul lui și are-un nume
Sunt stele care au murit de mult
Dar existența lor rămâne trează
Căci ele-s rostul nostru pe pământ...
Când le privim, visăm la nemurire
Și inima de dorul lor vibrează
De m-aș ascunde-n mare, din nisipul
Atâtor zeci și mii de molecule
Ce nu pot fi de nimeni numărate
Dar au, acolo, sus, și ele-un nume
Eu mi-aș putea. răni... integritatea
Dar rostul nostru-aici e de-a muri
De-a nu purifica sufletul meu în două
Căci jumătate-i spre a suferi
Iar alta-i pentru-o lume pură nouă
Promisă..... într-o zi
Tatăl trimis-a Fiul ca dovadă...
Exemplul lui să fim și să luptăm,
De Duhul Sfânt să fim tot mai aproape
Și tot ce-i rău în noi să aruncăm
Voință avem? E de ajuns... Privește...
Întinde-ți mâna către Tatăl Tău
Căci El te va susține în credință
Și-atunci nimic nu o să-ți pară greu.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!