Memoria ascunsă

noaptea se prăbuşeşte opacă peste cuvintele îngrămădite în aşternutul retinei

coborâte din piscul nebuniei
îmi şiroiesc pe buze
se vor întrupate
să trăiască în sine
în chip nou printre noi

copilăroase îşi strâng în grabă silabele
caută versul inevitabil prevestitor de poem
fără greşeală de cartografiere
scris cu sentimentul unei pasiuni repetate

nenumerat fără înţeles vor să-mi cânte la miez de noapte

îşi întorc privirea spre mine
personaj nefolositor la care ar trebui să renunţe când răsăritul le surprinde încercând să facă ordine

vânându-le neatenţia în zori mă apropii de ele
trag cu urechea şi râd auzând cum vorbesc singure
în aşternutul mototolit al retinei
ca şi cum toată noaptea au făcut dragoste
cu iluzia mea.

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ingenuu - II -

Cum apari aşa din senin
din lună verde şi piatră seacă
din te miri ce
apă fără de nume revărsându-te
peste maluri uscate,
slalom făcând printre arborii desfrunziţi,
printre veşminte uzate de sfinţi,
printre chipuri cuprinse de ger
încât nu mai ştiu ce să zic,
ce să mai sper!
Cum îmi adormi gândurile
cum îmi trezeşti cuvintele
lăsându-mă pradă rostirii
când semnele se risipesc
prin aerul dintre anotimpuri!
Cum îmi depopulezi ochiul
sădind ierburi de leac
- leacuri amare –
contopindu-te apoi
cu apa de mare
stea, plămădind luminişul retinei.

poezie de Ion Pascal Vlad din Risipiri în retină
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zori

o colibă de o palmă
pe o stâncă cioplită în munte
clipire
un chip, un trup, o privire
doi sâni, fragezi şi goi
mă aşez în culcuşul de paie
lângă noi, amândoi
am scuturat noaptea de pe umeri
deschizând ochii apoi
priveam sânii tăi albi
nu am văzut clipa
privirea luneca uşor-uşor peste buze flămânde
sărutam ceasul zilei
tu păşeai printre noi
te iubesc, am strigat într-o noapte
te-ai înfăşurat cu părul tău
în soarele alb al unei zile de mai
încolţise sămânţa în pântec
în zori, ne-am aplecat peste un copil
i-am dat un nume, apoi
se ridica de buze cuvântul în vazduh
acolo, unde cerul şi-a deschis privirea
să cadă peste noi ploaia fecundă
iubita mea, lumina din zori

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ai făcut?!

Cum ai făcut s-aprinzi iubirea-n mine,
Când nu speram ca cineva s-o facă,
În pieptul meu de tristă Andromacă,
Peste cenuşa vechilor ruine?!

Cum m-ai făcut să mă deschid ca floarea,
Când veşted era rodul meu de-o vreme
Şi sta strivit sub trainice blesteme,
Sperând să îl învii cu sărutarea?!

Cum ai făcut din mine poezie,
Când eram noapte fără stele, lună,
Cu visele-mi pierdute în furtună,
Şi-al lor ecou ce-mi spunea că nu-s vie?!

Cum ai făcut de sufletul nu-mi plânge
Când plâns-a-n van pân' la epuizare,
Iar azi, la fiecare deşteptare,
Îmi fierbe-n vene al iubirii sânge?!

Cum ai făcut ca zilele-mi povară,
Să piară pe pustiile tristeţii
Şi-al tău sărut, ca elixirul vieţii,
Cum le-a-nturnat în clipe care zboară?!

Cum ai făcut privirea mea avidă,
Să-şi afle tihna pe-ale tale buze
Şi-n ochii-ţi oglindită să recuze,
Nisipul din a timpului clepsidră?!

Cum ai facut inima mea să cânte
Chopin, Vivaldi, Debussy, de-a valma
Şi cu destinu-mi şters ai bătut palma,
Ca sufletu-mi în zbor să se avânte?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că oamenii se întorc din drum doar în filme. Noi nu suntem personaje cu un parcurs prestabilit. Îl construim treptat din ceea ce trăim şi, ghinion, mâine vom fi aproape tot cei de azi. Sentimentele nu se rescriu dramatic în situaţii-limită, nici iubirea nu erupe în miez de noapte, ca şi când ar fi cea din urmă (noapte şi iubire). Viaţa reală e mult mai calmă de atât. Timpul ar trebui petrecut cu oamenii care se gândesc la noi. Care ne caută, în ciuda autismului nostru ocazional. Care vor să ştie de noi, cărora le pasă. Care ar fi în stare să facă un ocol de câteva ore doar pentru a-şi întâlni privirile cu ale noastre, deasupra unei ceşti de cafea cu lapte. Fără ca noi să ne străduim din cale-afară să-i convingem, fără a-i aştepta mult şi în zadar.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea învierii

între mine şi mine este un loc viran
acolo îngrop trupurile iubitelor pe
care nu le-am uneori melancolia trece
în halat şi papuci de spital are mănuşi
chirurgicale şi instrumente pentru prele
vat organe precis va găsi un ficat pe
care l-am mângâiat un muşchi un zâmbet o
venă pentru un transplant în poem melan
colia se plânge că iar e de gardă în
noaptea de înviere când toate poemele
din lume se ridică din praful uitării şi
ca nişte zombi îşi caută autorii pe străzi
printre blocuri le aud cum vorbesc într-o
limbă străină ajutor ajutor strigă o parte
din mine vom fi înghiţiţi de cuvinte alerg
urmărit de vinovăţie şi frică spre buncărul
antiatomic de fapt o groapă întunecoasă şi
strâmtă în care abia încap munţii cu zăpezi
şi tot ce am mai adunat în cei 40 de ani
de rătăciri prin deşert privesc ceasul
care îmi rugineşte pe piept e noapte
noaptea lungă a învierii

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte asta

I.
linişte
în casă
noaptea
ca un păianjen
care
îşi ţese
tenace
plasele
şi
cade în ele
din solidaritate
cu mine

şi numai noi
ştim
cum e

II.
noaptea asta ca un ceai verde cu bergamot sau ca
o ferigă suverană făcându-şi loc în sângele meu sau
ca un arbore de mătase
peste care dumnezeu trece cu un
foarfece de grădinărit
noaptea asta

perfectă
cu atât
cu cât i se cuvine
sau

III.
noaptea asta ca un nume pe care îl port în stomac
şi de care s-au prins ţurţuri de gheaţă
şi parcă aş vrea să îl mângâi şi nu îmi găsesc
mâinile

şi luna e albă ca o palmă peste care a nins şi a nins
milenii

poezie de Silvia Caloianu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea peste timpuri

Ţi-aş da un sărut, când noaptea se aşterne
Parfumul să îţi simt, frumoasa mea iubire,
Şi dragostea mea toată, voi purta pentru tine
Tu eşti prezentul meu, şi îmi vei fi amintire.

Când timpul se v-a scurge, clepsidra v-a fi goală
Şi dimensiuni îndepărtate noi vom parcurge,
Eu te voi purta cu mine, pentru a mia oară
În multe galaxii, şi oriunde vom ajunge.

Dragostea îţi voi purta frumoasă mea iubire
Suntem sortiţi să fim mereu doar un întreg,
Mă voi întoarce veşnic, să fiu numai cu tine
De-ar fi prin Universul întreg ca să alerg.

Şi buzele mereu vor fi pecetluite, cu un dulce sărut
De noi mereu şi oricând am să îmi aduc aminte,
De este scris să mă nasc, şi viaţa să-mi repet
Eu vreau să fiu cu tine, şi să te strâng la piept.

autor Georgescu Elena

poezie de Georgescu Elena
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu înţeleg ce vrei

De te-aş vrea pe lângă mine
Pe ce cale să purced,
Pe ce drum şi pe ce culme
Să te caut apoi să cred
Că din toate, că din lume
Doar pe tine te-am ales
Să-mi fii vraja ce îmi pune,
Un amor neînţeles,
Că îmi torni otrava roză
În paharul ce îl sorb,
Îmi îmbeţi gândirea morvă
Devenind tăcut şi orb
Şi mă chemi mereu în noapte
Apoi iute mă alungi,
Otrăveşti clipe cu fapte,
Când eu fug tu mă ajungi.

Nu-nţeleg ce e cu mine,
Nu-nţeleg deloc ce vrei,
Gândul meu ce-i pentru tine
Poartă-n el parfum de tei
Şi te cheamă peste noapte,
Şi te caută peste zi,
Dorurile îmi sunt coapte,
Îmi plesnesc în poezii...
Văd prin cerul nopţii negrul
Din privirea ta şi-n somn,
Negrul este plin de gerul
Ce ne-ngheaţă de nu-s om
Şi îmi pune între buze
Vorbe care le regret,
Fug de mine cele muze
Ce le-am scris câte-un sonet.

Caut prin parc cu frunze dese
Verdele cel liniştit,
Îmi doresc lumini să-mi ţese
Gând de foc în gând tihnit,
Să te uit, să sting o vrajă,
Haina ei să o dezbrac,
Potolită îmi vreau şarja
Nebuniei de la cap,
Vreau să râd din nou în ploaie,
Vreau să zbor prin cerul nins,
Vreau să scriu slove pe foaie
Fără lacrimi care-au plâns
Şi mai vreau ca ochii-ţi focuri
Să nu-mi ardă inima,
Să păşesc din nou prin locuri
Unde nu e vraja ta.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără iubire

chiar şi florile vor învăţa să trăiască
atunci când vor fi sigure că sentimentul acela
le-ar fi pervertit sufletul
[asta să însemne că despre altceva era vorba?!]

cvasiascetice se vor plânge poetic unei păsări
ea însăşi însingurată în nestatornicia făţărnicită a oamenilor

vor tăcea discret aproape estetic
îşi vor elibera cuiburile de moloz
cum eu prezentul acesta de toate detaliile

în dimineaţa ce va să vină în faţa ta voi fi
năluca parfumată în sandale galbene fără crizanteme
împrumutându-mi nuanţele unui cer rămas
anemic / prin surprindere luat fiind
de lipsa omului

se vor ţine după mine câteva vrăbii
şi ele printr-o bună întâmplare evadate
din strânsura pumnului celui care – spun unii
ar fi împărtăşit înclinaţii nobile

vei lua tramvaiul de la prima
omiţând că nu pe acolo drumul se cuvenea a trece
nu te va simţi nimeni... nici măcar tu
totul se va derula cu o normalitate bolnavă

între timp

îmi voi umple jumătatea de umbră
cu miracolul florilor-păsări

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Luna-mi zâmbeşte din fereastră
Iar tu mă săruţi pe obraji,
Pe ochii deschişi şi plini de lumină
Suntem aproape unul de altul
Când cerul este albastru senin ca ochii plini de iubire,
Te contopesc cu braţele şi cu sufletul meu
Care te strânge atât de tare
Iar tu nu plângi şi nu refuzi
Din contră zâmbeşti şi spui: "- Continuă!"
Iubita mea, în noaptea aceasta te sărut
Când greierii ne cântă o serenadă
Vei fii zeiţa mea frumoasă
Şi dacă te naşti a mia oară, doar a mea vei fi
Tu eşti mireasa mea din prima zi în care te-am văzut
Şi nu cred că altcineva ar putea să-ţi ia locul cuvenit
Iubita mea, din prima zi în care te-am văzut
Ţi-am sărutat obrajii şi privirea ta m-a tulburat
Iubita mea, te-am iubit încât am scris o viaţă întreagă
Şi numai ţie m-am luptat să-ţi cânt iubirea
Cărţile în care ţi-am scris iubirea stau mărturie
Şi încă mai pot trăi un ultim mod de contopire cu tine
Cu mine, cu noi toţi, în nopţile cu lună plină
Iubita mea te strâng în fiecare noapte la pieptu-mi răvăşit,
Eu devin fluture tău din noapte
Ce nu doreşte să te lase până-n zori
Iubita mea, sărutul tău mă apasă
Vei fi a mea o noapte şi vei trăi un ultim ţel
Să ştii că te iubesc
Chiar dacă nu îţi spun de câte ori ai vrea.
Eşti soarele şi luna de pe cer
Când mie nu mai îmi trebuie nimic din tot cea fost cândva
Iubita mea, lanul de gâu este un nimic în intimitatea ta
Părul tău bălai îmi împrospătează aerul din jur
Ochii tăi mă-nvăluie, iar cerul este necuprins
Iubita mea să nu devii a altuia în noaptea asta!
Tu eşti a mea şi a mea vei rămânea
Te sărut cu fiecare şoaptă şi te cuprind de trup
Te îndrep spre pământul din care m-am născut
Şi apoi devin zborul spre necunoscut.
Iubita mea, în fiecare noapte voi tresări şi voi visa
Privirea ta mă îndeamnă să cânt aievea cum tu ai vrea
Nu mai cred în vorbe şi vreau să te strâng la piept în fiecare zi
Te sărut în noapte când tu dormi atât de fin şi visător
Copii tăi şi ai mei sunt liniştea din cer şi pe pământ
Vor fi cel mai frumos cadou din noaptea fără de sfârşit
Iubita mea, tu eşti un dar pe care nu mi l-am dorit
Te iubesc la nesfârşit...
Te iubesc cu porii pielii mele
Şi mă îndrept spre tine adeseori
Iubita mea, ce tainice mistere!
Iubita mea, să nu devii a altuia!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai ştii că nu mi-e bine

Ţi-e inima în altă parte
Mi-e inima numai la tine
A ta nu ştiu ce ritmuri bate
A mea o ştii şi nu-i e bine

Privirea ta e dusă-n zare
Privirea mea cum te priveşte
Privirea ta şi-a ei chemare
Aşteaptă poate altă veste

Cum te visez în orice noapte
Pe-un câmp cu flori scăldat de soare
Cum dispărută eşti în ele
Şi cum te caut cu disperare

Cum trece noaptea nedormită
Cum tu adormi încet pe-o parte
Cum ochii mei deschişi veghează
Cum te aşez pe-un rând în carte

Şi iar ţi-am scris o poezie
Şi tu din nou nu ai citit-o
Şi iar te desenez pe-o foaie
Şi toată noaptea am privit-o

Cum crapă zorile pe mine
Iar n-am dormit şi iar buimac
Cum ameţesc şi nu mi-e bine
De-ai ştii cu ceruri cum te plac

Sunt tot aici pe lângă tine
Doar ochii dacă i-ai deschide
Să-mi vezi privirile nocturne
Să vezi ce doruri am în rime

Ţi-e inima în altă parte
Mi-e inima numai la tine
Şi pieptul simt că mi se sparge
De-ai ştii iubire - nu-mi e bine!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai ştii că nu mi-e bine

Ţi-e inima în altă parte
Mi-e inima numai la tine
A ta nu ştiu ce ritmuri bate
A mea o ştii şi nu-i e bine

Privirea ta e dusă-n zare
Privirea mea cum te priveşte
Privirea ta şi-a ei chemare
Aşteaptă poate altă veste

Cum te visez în orice noapte
Pe-un câmp cu flori scăldat de soare
Cum dispărută eşti în ele
Şi cum te caut cu disperare

Cum trece noaptea nedormită
Cum tu adormi încet pe-o parte
Cum ochii mei deschişi veghează
Cum te aşez pe-un rând în carte

Şi iar ţi-am scris o poezie
Şi tu din nou nu ai citit-o
Şi iar te desenez pe-o foaie
Şi toată noaptea am privit-o

Cum crapă zorile pe mine
Iar n-am dormit şi iar buimac
Cum ameţesc şi nu mi-e bine
De-ai ştii cu ceruri cum te plac

Sunt tot aici pe lângă tine
Doar ochii dacă i-ai deschide
Să-mi vezi privirile nocturne
Să vezi ce doruri am în rime

Ţi-e inima în altă parte
Mi-e inima numai la tine
Şi pieptul simt că mi se sparge
De-ai ştii iubire - nu-mi e bine.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai ştii că nu mi-e bine

Ţi-e inima în altă parte
Mi-e inima numai la tine
A ta nu ştiu ce ritmuri bate
A mea o ştii şi nu-i e bine

Privirea ta e dusă-n zare
Privirea mea cum te priveşte
Privirea ta şi-a ei chemare
Aşteaptă poate altă veste

Cum te visez în orice noapte
Pe-un câmp cu flori scăldat de soare
Cum dispărută eşti în ele
Şi cum te caut cu disperare

Cum trece noaptea nedormită
Cum tu adormi încet pe-o parte
Cum ochii mei deschişi veghează
Cum te aşez pe-un rând în carte

Şi iar ţi-am scris o poezie
Şi tu din nou nu ai citit-o
Şi iar te desenez pe-o foaie
Şi toată noaptea am privit-o

Cum crapă zorile pe mine
Iar n-am dormit şi iar buimac
Cum ameţesc şi nu mi-e bine
De-ai ştii cu ceruri cum te plac

Sunt tot aici pe lângă tine
Doar ochii dacă i-ai deschide
Să-mi vezi privirile nocturne
Să vezi ce doruri am în rime

Ţi-e inima în altă parte
Mi-e inima numai la tine
Şi pieptul simt că mi se sparge
De-ai ştii iubire - nu-mi e bine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea stătea – o Armă Încărcată

Viaţa mea stătea – o Armă Încărcată –
Prin unghere – asta până-ntr-o Zi
Când a trecut Proprietarul – M-a identificat –
M-a luat cu El şi...

Acum Noi hoinărim prin Pădurile Suverane –
Acum Noi vânăm Căprioara delicată –
Şi de câte ori vorbesc cu El
Munţii-mi răspund de-ndată.

Şi eu zâmbesc, o lumină binevoitoare
Îmbujorează Valea –
Ca şi cum un chip Vezuvian
Îşi incediază desfătarea –

Şi când Noaptea – Ziua Noastră-i de-acum trecut –
Veghez la Capul Domnului Meu care doarme –
Mă simt mai bine decât atunci când împărţim
Perna Moale umplută cu penele Raţei de Mare –

Duşman de moarte-s – duşmanilor lui –
Nicio şansă nu acord –
Celui spre care-ndrept Ochiul Galben –
Sau Degetul neîndurător –

Decât El – mai mult s-ar putea să trăiesc,
Deşi-ar trebui să trăiască El mai mult – decât mine –
Pentru că eu n-am decât puterea de-a ucide,
Fără – puterea de-a muri când îmi convine –

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

777 de amintiri

zilele trec cu şenile peste lacul unde orăcăitul broaştelor pare o incantaţie suavă
mă apropii de partea carosabilă a inimii tale
cumva asfixiată de gazele de eşapament ale
celor care trec într-o dezordine simplistă
zile şi nopţi negre/albe din care cresc cercuri de libelule ce se aşază tăcut în luminatorul unde bem dragostea ca pe un vin bisericesc

ştiu că stai la intersecţia spre via Toledo unde muzicanţii strâng instrumentele la miezul nopţii şi se îndreaptă sec spre
spre noaptea muzeelor
vor să simtă spectacolul vieţii boeme să îşi sprijine arcuşul de coasta statuii unei zeiţe romane
arta este un zbor spre panorama universului nud

vreau să îmi pictezi tabloul unei vieţi de ambuscadă să ne apucăm de privit la microscop roua cireşilor din livadă
ţi-aş întinde cele 777 de amintiri cu degetele
mele de pianistă şi aş închide claviatura
fără nicio emoţie
aşa cum dansezi când partenerul este fix cel
care te susţine ca un microcip subcutanat

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine fără dor!...

Am prins dorul de picioare
l-am aruncat de la parterul meu
lipsit de protecţie
în faţa violatorilor de domiciliu.

M-a speriat chipul lui nou
privindu-mi în suflet
de parcă ar fi venit să mă ia
din clipele rotite concentirc
trăite ca un personaj nefolositor.

Plictisit, căzut în genunchi
scânceşte printre întâmplări simple
cu fruntea plecată
izbitor de singur, ca mine,
în toată această mascaradă
pigmentată cu mulţi dulăi lătrând
la umbra amintirilor.

Începe o nouă zi
deschid porţile cuvintelor
grăbite să nu mai prvească
niciodată în urmă

Dorul rătăceşte prin iarbă
naiv, identic cu mine
uitată în vremea tragediilor
dintr-un poem
niciodată scos la capăt.

Să nu-ţi mai fie dor!

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea aceea era clar de lună

În noaptea aceea era clar de lună,
Când noi ne-am contopit în Univers,
Din mintea mea nimic nu mi s-a şters,
De-atunci, de când visat-am împreună.

Am aşteptat ca luna să apună,
Privind-o cum aleargă-n lungu-i mers,
S-au transformat cuvintele în vers
Şi-apoi ţi le-am făcut ţie cunună.

O noapte doar, din mii de nopţi trecute
A fost altfel la chip şi semănare,
S-anfiripat în gânduri neştiute,

Pentru-a aminti eterna preschimbare.
Alerg mereu spre zări necunoscute,
Cu vraja unei nopţi de înfiorare!

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desăvârşit

te-ai desprins din şirul duratei ce te-a orânduit
cum timpul orânduieşte anotimpurile
de pe trupul tău apa îşi picură lacrima
presărată cu poveşti din care se ridică noaptea
hălăduind în lumea vezută peste vuietul orizontului
despletit de râuri de stele

dimineaţa gândurilor mele tace
la rădăcina răsăritului spintecat de raza de lumină
ce se strecoară istovită în alunecarea spre noi
mirată să ne găsească cu alt chip pribeag înşirat
în specii de oameni din care te desprinzi
desăvârşit în pulberea de lut
amestecat cu cântec de greieri

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moire

În spatele retinei, un ocean de noapte...
Irişii-mi ţin lumina de talie,
Klotho o toarce, Lachesis îi măsoară pasul,
iar Atropos...
Tu, Atropos...
Gânduri în derivă îţi poartă nînduplecarea
spre malul unde negru redevine alb,
unde totul e nimic şi nimicul e tot.
Hai, taie!
Firul meu se-nnoadă în ghemul lumii,
eu vorbesc din nou limba pietrelor...
Irişii-mi ţin lumina de talie,
ea curge uşor din strânsoare,
în spatele retinei susură ziua,
moirele torc, măsoară...

poezie de Adrian Vizireanu‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!