"Școala vieții"
Zilnic, de-i război sau pace,
La "cursuri" suntem prezenți
Dar n-aflăm cum de se face
Că rămânem... repetenți.
epigramă de Gheorghe Culicovschi din Cenaclul "Viața Buzăului" (1989)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Urziceni: Epigramiștilor prezenți la... "Revelionul Caricaturiștilor"
Gazdele v-au invitat
Fără gând de sinecură:
Astfel și-au asigurat...
Subiecți de caricatură.
epigramă de Gheorghe Culicovschi din Revelionul Caricaturiștilor (noiembrie 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lecțiile de fericire sunt gratuite si necondiționate... doar trebuie să ni le dorim și să fim prezenți la cursuri.
aforism de Ana Iordache
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Gheorghe Culicovschi vs. Nicolae Dărăbanț și catrenele sale
Din alcov în alt alcov,
Fără să câștige-un sfanț,
Paparazzi, la Brașov,
Este "craiul" Dărăbanț.
epigramă de Gheorghe Culicovschi din revista "Haz de Necaz", nr. 27-28 (iulie 2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Revistă de front
motto:
Peste tot miroase a război,
Strănutăm de-atâta praf de pușcă,
Dormitează conștiința într-o cușcă
Și pe umeri o purtăm tot noi.
Ziua bună, veri soldați,
Cum o să ajungeți voi
În postura de eroi,
Fără tați adevărați?!
Nu curajul vă lipsește
Și nici solda după grad,
Când scad apele la vad,
Nu te duci să mai prinzi pește;
În zadar priviți cu teamă
La revistele de front,
Că virtutea-i un afront
Ca Hamlet, orfan de mamă!
Suntem zilnic în război,
Dar strigăm întruna pace,
Nimeni n-are ce ne face
Până-n lumea de apoi!
Pace și război. Totem.
Voi sunteți mereu în urmă,
Iar istoria nu scurmă
Decât până unde vrem.
Voi, civili, civilizați,
Ne-ați dat un harpon cu care
V-am ucis pe fiecare
Și-acum ne priviți mirați.
Veți fi scris voi în statut:
Noi vrem binele cu sila
Dar vedeți că Pancea Șila
Se conjugă la trecut.
Demolăm pe rând muzee,
Nimeni nu ne-a întrecut,
Cine n-are loc sub scut,
Sapă noaptea la tranșee.
Avem spada și balanța,
Legea poartă uniformă,
Ce-a rămas, e doar o formă
Ce-o dictează circumstanța.
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vrea și pace!
E pornit și-ncrâncenat,
Dar se dă cel atacat;
Lumea nu are ce-i face:
Putin vrea război... și pace!
epigramă de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De nu scrii, dator rămâi
Omul, o întreagă viață,
Din pățanii tot învață.
La sfârșit, chiar de-i savant,
Ia, ce știe, în... neant.
epigramă de Gheorghe Culicovschi din Epigramiști la... școala vieții (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autoprețuire
Doamnă, soțul dumitale,
Pare-se e bun de gură,
Face chiar avocatură
Însă nu face... parale!
(Ca și I. L. Caragiale!)
epigramă de Gheorghe Culicovschi
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rezolvare
Curat melodramă:
Deși-n inaniție
Suntem, în tranziție,
Tari în epigramă!
epigramă de Gheorghe Culicovschi din Desene altoite pe catrene avocățești (aprilie 2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru lingușitor
Să nu-i strice zilnic cheful,
Chiar de-i calm sau enervat,
Își salută zilnic șeful,
De zici că-i nevertebrat.
epigramă de Ion Sava Costin din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Animalele lui Donici. Te gândește și socoate
Țărane, la judecată,
Nu te grăbi niciodată!
Vulpea de-i giudecătoare
Paguba-ți va fi mai mare!
epigramă de Gheorghe Culicovschi din Festivalul și Concursul de epigrame "Donici, cuib de-nțelepciune", ediția a 2-a
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aspirație
Urmași de Daci și de Romani,
Nepoți de ctitori de hotare,
Suntem în drept a fi cei care
Râvnim la titlul de "țărani"!
epigramă de Gheorghe Culicovschi din Măria Sa Țăranul (2003)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pace!
Ce dorința, ce cuvânt!
Să fie pace pe Pământ!
Ce noțiune, ce concept!
Să fie pace pe Pământ!
Ce sentiment și ce stare!
Doar să fie Pace, Pace!
Ce Iubire, ce Putere!
Pace fie, Pace, Pace!
Monumentul cel mai înalt
Ce depășește a Iertării prag
Aripi de Lumină are
Pace fie, Pace, Pace!
Este cea mai puternică Iluminare
Pace fie, Pace, Pace!
Să lumineze întreaga Planetă
Doar cu Pace, Pace, Pace!
De unde EȘTI TU, DOAMNE
Te rugăm doar DĂ-NE PACE!
Și doar atâta să ne spui
PACE FIE PE LA VOI!
PACE FIE ȘI ÎN VOI!
poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă e război, într-un fel sau altul, toți suntem prizonieri.
aforism de Gheorghe Mihail
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este disponibilă și traducerea în poloneză.
Ce-ar face raiul fără iad?
Și, fără toamnă, ce ar face
Frunzele-acestea care cad
Ca-ntr-un război pe timp de pace?
catren de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În argou
El, ca studii, "zic băieții",
Are, sigur, "școala vieții".
Periodic, la "răcoare",
Face chiar și... "reciclare"!
epigramă de Gheorghe Culicovschi din Epigramiști la... școala vieții (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cursuri paralele.
La școală, pe coridoare,
Cu-nsuflețită ardoare,
Se țin cursuri "practice",
De etnobotanice...
epigramă de Constantin Enescu (3 septembrie 2011)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cursuri
Sunt sărac, nu mă dau mare
Ca profesor competent,
De-aveam cursuri valutare,
Azi eram în Parlament.
epigramă de Ionel Andrașoni din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reevaluare
Mai răi decât comuniștii
Sunt acuma PDL-iștii:
Premianți la apetență,
Repetenți la competență.
epigramă de Gheorghe Rădac (22 octombrie 2010)
Adăugat de Gheorghe Rădac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vinul apă nu se face
Cei mai naivi mă lase-n pace,
Mai pună mâna pe pahar,
Că vinu-n apă se (prea)face...
Vă spun ca simplu... ospătar!
epigramă de Gheorghe Gurău
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epigrama
De-i ac ce-nțeapă-n mod discret,
Îl face pe-autor poet;
De-i bardă fără pic de har
Îl face simplu măcelar.
epigramă de Virgiliu Șchiopescu din Dicționar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!