Proorociri despre semnele vremurilor
Motto:
"Nu suntem noi cei care facem proorocirile acestea,
căci suntem nevrednici, noi vă înfățișăm cele scrise
și arătam numai semnele."
Sfântul Chiril al Ierusalimului (313-386 d. Hr.)
Cuvântul I
1. Se deschide cerul în astă noapte,
Mielul rupe pecețile de carte,
vrednic să rupă pecețile de carte.
2. Văd semnele timpului ca deslușite,
văd cele ce vor veni ca proorocite,
peste creștini vor veni ca proorocite.
3. Văd proorocii acestui veac întors,
pe cel în duh văzător, pe cel cuvios,
Andrei pentru Hristos nebun, dar cuvios.
4. Văd pe Sfântul Chiril și Sava cel sfințit,
pe Nifon al Constanțianei cel Smerit,
ierarh al lui Hristos, văzător, dar smerit.
5. Pe Efrem Sirul cel Sfânt și Cuvios,
pe Cosma Etolianul cel ortodox,
pe Sfântul Nil Athonitul și el ortodox.
6. Pe Sfântul ierarh Calinic Cernicanul,
pe Sfântul Ipolit, papa, Romanul,
tăiat pentru Hristos, Ipolit Romanul.
7. Văd alți prooroci ce vor vădi păcatul,
cu vorbe de foc vor vădi păcatul,
vor fi tăiați că vor vădi păcatul.
8. Cum vor veni barbari ținând în mâini
cupe pline cu lacrimi limpezi de creștini,
se vor îmbată cu lacrimi limpezi de creștini.
9. Văd vremurile cele de pe urmă,
vad pe antihrist turnând vorbe de hulă,
pecetea pierzării și vorbe de hulă.
10. Văd un odios și desfrânat împărat,
pe păcătosul ce indemna la păcat,
pe tatăl cu fiica lui silea la păcat.
Cuvântul II
1. Iată ce cuvioșii ne-au mai descoperit,
despre semnele timpului ne-au proorocit,
iar noi, nevrednicii, în stihuri le-am tâlcuit:
2. Preotesele unui idol împărat
vor sili pe oameni s-aducă în păcat,
jertfa acelui idol s-aducă în păcat.
3. Dintre ele, una cea mai desfrânată,
să nască pe fiul pierzării fu chemată,
s-aducă pe antihrist fu chemata.
4. Va naște acel copil de parte bărbătească,
îi va da mult sân ca să-l preahrănească,
pe fiul pierzării să-l preahrănească.
5. Când de doisprezece ani apoi va ajunge,
adânc în carne satana îl va împunge,
și îl va însemna ca fiu când îl va împunge.
6. Va crește în vârstă și va fi vestit,
va purta cu sine chip de om smerit,
sa înșele pe oameni cu chip de om smerit.
7. Prin farmece și vrăji va dobândi împărății,
va cunoaște taina ascunsei bogății,
de la diavol taina ascunsei bogății.
8. Va fi ales ca un mare împărat,
având sigiliu și cu laur încoronat,
va părea smerit cu laur încoronat.
9. Îl va urma mulțimea amăgită,
de nefireasca lui putere ademenită,
ca pe Hristos îl va slăvi amăgită.
10. Risipa va fi de aur și bucate
risipa va fi de aur și păcate,
risipa de aur, bucate și păcate.
11. Apoi, ca în zilele lui Ilie cel Sfânt,
cerul se va închide și foame pe pământ,
de bucate și Scriptura foame pe pământ.
12. Aurul pe drumuri va fi ca bolovanii,
nu vor mai însemna nimica banii,
nimic nu vor mai putea cumpăra banii.
13. Va plânge mama lângă pruncul de lapte,
pieptul i se va zbate în tânguiri deșarte,
dureri amare în tânguiri deșarte.
14. Îngeri de lumină le toarnă in potire,
spre Domnul pornește lunga tânguire,
potire de lacrimi în lunga tânguire.
15. Va pune satana semn de nepătruns,
pe frunte și brațe semnul lui ascuns,
lepădarea de cruce, semnul lui ascuns.
16. Oprita-i de pecetea vrăjitorească
mâna să lucreze crucea cea cerească,
moarta-i mâna pentru crucea cea cerească.
17. Va trimite Domnul pe cei trei sfinți ai Lui,
să vădească pecetea, să spună orișicui,
Enoh, Ilie si Ioan să spună orișicui.
18. Îi vor tăia pe proorocii Domnului,
trupurile lor vor fi de-a lungul drumului,
în batjocoră de-a lungul drumului.
19. În piața din Ierusalim vor fi duse,
mulțimea să vadă trupurile răpuse,
să se îngrozească de trupurile răpuse.
20. Toți pământenii de la distanță mare,
vor privi din case trup fără suflare,
se vor îngrozi de trup fără suflare.
21. După trei zile vor veni la viață,
trupurile lor din Ierusalim, din piață,
minune mare în Ierusalim, în piață.
22. Toți pământenii de la distanta mare,
vor vedea din case trupuri cu suflare,
se vor minuna de trupuri cu suflare.
23. Domnul îi va înaltă în ceruri printre nori,
le va răsplăti cu nestricate comori,
din vistieria sa cu nestricate comori.
Cuvântul III
1. Iată ce cuvioșii ne-au mai descoperit,
despre semnele timpului ne-au proorocit,
iar noi, nevrednicii, în stihuri le-am tălmăcit:
2. Va ajunge la neamuri Dreapta Scriptura,
vor veni neamuri la dreapta învățătură,
eretici întorși la dreapta învățătură.
3. Va umbla dreptmăritor cuvânt printre latini,
despre dreptcredincioșii lui Hristos creștini,
despre pravoslavnicii lui Hristos creștini.
4. Vor veni la dreapta credință mulți latini,
cu bucurie drept măritorii creștini
ii vor primi ca frați dreptmăritorii creștini.
5. Femei smintite vor cere dezlegare
de pravila de-oprire de la intrare
la sfinte mănastiri pusă la intrare
6. Femei smintite vor intra prin viclenie
în haine bărbătești și în prihanie
la mănăstiri oprite în prihănie.
7. Păcate multe vor fi la Sfântul Munte,
nimeni nu va mai voi sa îl ajute,
Fecioara nu va mai voi sa îl ajute.
8. Își va întoarce fața de la el o vreme,
călugării nu vor înceta s-o cheme,
cu lacrimi în ochi nu vor înceta s-o cheme.
Cuvântul IV
1. Iată ce cuvioșii ne-au mai descoperit,
despre semnele timpului ne-au proorocit,
iar noi, nevrednicii, în stihuri le-am tâlcuit:
2. A hotărât Domnul din slava de sus,
Chivotul Legământului să-l țină ascuns,
într-o fântână adâncă să-l țină ascuns.
3. A hotărât Domnul locul dumnezeiesc,
nepătruns să fie de ochiul omenesc,
locul sfânt nepătruns de ochiul omenesc.
4. A descoperit sfântului Său credincios,
proorocului Ieremia planul Său prețios,
sfântului Său Ieremia planul Său prețios.
5. Chivotul dus a fost în locul cel tainic,
îl vor căuta, îl vor căuta zadarnic,
vrăjmașii lui Dumnezeu îl vor căuta zadarnic.
6. S-au răzbunat cumplit vrăjmașii pe cetate,
zidurile le-au surpat cu răutate,
pentru chivot le-au surpat cu răutate.
7. Când antihrist va cădea ca fulgerat
Chivotul Legii va ieși în chip minunat,
din locul lui tainic în chip minunat.
8. Va fi în ziua când cei trei vor învia,
lovit, antihristul în țărână va cădea,
de Duhul lovit în țărâna va cădea.
9. Va fi bucurie mare printre popoare,
sfinții îl vor purta cu psalmi și cântare,
pe umeri îl vor purta cu psalmi și cântare.
poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Imn al învierii
Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veșnicii,
Fortificați biserica creștină
Cu pietre vii zidite-n temelii.
Să crească-n inimile voastre
Un om născut din nou armonios,
Pe sufletele voastre să se-mplânte
Pecetea Domnului Iisus Hristos.
Un clopot tainic miezul nopții bate
Și Iisus coboară pe pământ;
Din piepturile noastre-nsângerate
Răsună Imnul Învierii sfânt.
Veniți creștini, luați lumină
Cu sufletul smerit, purificat;
Veniți flămânzi, gustați din cină,
E nunta Fiului de Împărat.
poezie celebră de Valeriu Gafencu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Începutul celor neprihăniți
Psalmul unu ne arată
Omul cel neprihănit
Are inima curată
Și lucrează fără pată
Domnul cum dar i-a vorbit
Ce începe-n viața lui
El duce la bun sfârșit
În suflarea harului
Se dăruie Domnului
Duhul Sfânt cum i-a vorbit
Bun e a lui început
Și viața lui la fel
Căci al Domnului sfânt scut
Îi e pavăză și avut
În Hristos Emanuel
Omul cel neprihănit
Pe Hristos stăpân îl are
Căci el doar s-a dăruit
Mielului cel răstignit
Ce îi dă pe veci salvare
Începutu-i e o floare
Căci se-mbracă în lumină
În viața trecătoare
Vede a Domnului lucrare
Mâna care o să-l țină
Oamenii neprihăniți
Meșter îl au pe Hristos
Și pe calea celor sfinți
Înfloresc a lor dorinți
În Mielul cel glorios
De aceea începutul
Lor e-o stea pe acest pământ
Căci îl au mereu pe Domnul
Cel ce a creat și omul
Și i-a dat a Lui Cuvânt
În viața de credință
Începutu-i diferit
Și prin har și-n biruință
Pentru a omului ființă
Domnul a fost răstignit
Cartea Sfântă ne arată
Că sunt începuturi bune
Și atâtea-s fără pată
În viața ce-a fost dată
Prin sfințenie și rugăciune
Astfel împăratul Saul
Început bun a avut
Când el l-a văzut pe Domnul
Mai presus de cum e omul
Și el iată s-a smerit
Așa mic el s-a văzut
Și pe Domnu așa mare
Și era necunoscut
Deși Domnul l-a văzut
Că trăia în ascultare
Însă iată că sfârșitul
I-a fost rău și nedorit
Căci n-a ascultat Cuvântul
Parc-a lui era pământul
Și Saul s-a prăpădit
Să privim spre Petru dar
Ucenicul Lui Hristos
El a fost mărgăritar
În al Domnului sfânt har
Căci din lume a fost scos
Petru dar cel credincios
A căzut și el amar
Dar pe Domnul lui Hristos
L-a iubit și serios
Suferit-a pe Calvar
Și el Petru s-a întors
La credința sa dintâi
Că-l iubea mult pe Hristos
Domnul lui cel glorios
Ce i-a spus Petru rămâi
Rămâi Petru-n fața turmei
Tu dar să o păstorești
Implicat în greul gijei
Să-ntărești darul credinței
Căci apostol Petru ești
Și sfârșitul i-a fost bun
Pe brațele Lui Hristos
Al vieții sfinte drum
I-a fost soare și parfum
Pentru Mielul glorios
Fie-i slavă Lui Mesia
Pentru orice început
Căci El este veșnicia
Ce-și păstrează armonia
Uniform pân" la sfârșit
01 sept. 2019 Betania
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adevărul și Lumina
-Poem-
Ca a Domnului Ființă
Nu este și nici n-a fost
Să ofere biruință
Chiar și astăzi prin credință
Omului un veșnic rost
Ca El nimeni n-a vorbit
Filozofi nici împărați
El la Sine ne-a primit
Viață și ne-a dăruit
La cer sus să fim luați
Veșnicia numai El
Și astăzi dar ne-o oferă
El Hristos Emanuel
Al Lui Dumnezeu Sfânt Miel
Ce împarte a lumii eră
Mesia ce ne-a arătat
Și astăzi se împlinește
Omul multe a-nvățat
Cunoștințe-a căpătat
Însă vai el se-nrăiește
Cu a lui înțelepciune
Mai bun el ar trebui
Să trăiască-n astă lume
Totul când i se supune
Înțelept pentru a fi
Dar Cuvântul Celui Sfânt
Cât e azi de adevărat
Iată omul pe pământ
A lăsat Sfântul Cuvânt
Pe Isus l-a exilat
Nu mai e de trebuință
De Cuvântul Lui Hristos
Nici de har și de credință
Omu-și spune biruință
Voi avea pe pământ jos
Și omul iată azi luptă
Împotriva altui om
Bătălia e-ncepută
Și nimeni azi nu ascultă
De-al vieții sfinte Domn
Prea puțini azi mai privesc
Spre Isus Lumina lumii
Și pe El Domn îl doresc
Căci din inimă-l iubesc
Pe Prințul Înțelepciunii
Nimenea nu a promis
Omul că în veșnicie
Va ajunge-n Paradis
De trăiește cum e scris
În Legea Vieții vie
Doar Isus El ne-a promis
Fericirea-n veșnicie
C-o să fim în Paradis
De-mplinim ce este scris
În Legea Vieții vie
Numai Mesia Isus
Ne-a vorbit de veșnicie
Și de Tatăl Lui de Sus
Și că omul de-i supus
Va primi răsplata vie
Și El iată ne-a promis
Fericirea pe vecie
C-o să fim în Paradis
De-mplinim ce este scris
Mire-n veci o să ne fie
Nici un om mare al lumii
Scriitor sau împărat
N-a promis asta mulțimii
Căci izvoarele luminii
Omul nu le-a explorat
Nimenea de pe pământ
Nu a susținut că-i viața
Ci doar Fiul Celui Sfânt
Și al Tatălui Cuvânt
În soare ce-și scaldă fața
Numai Mesia Hristos
Singur a mărturisit
Într-un chip așa frumos
Pentru voi viaț-am scos
Și la voi iat-am venit
Eu sunt Viața și-Nvierea
Și Lumina lumii sânt
Eu vă dărui înfierea
În Mine s-aveți plăcerea
Să-mpliniți al Meu Cuvânt
Cine crede dar în Mine
Viața veșnică o are
Căci El face ce e bine
Și-a păcatelor mulțime
Prin Mine are spălare
Cine crede în Hristos
E spălat de-a lui păcate
Că-l urmează aici jos
Și trăiește așa frumos
El lumina o împarte
Mesia Isus Hristos
Ne e Domn și călăuză
Și-a Lui drum e cu folos
Din lumina vieții scos
Adevăru să-l pătrunză
Nu-i nimic aici sub soare
Ca a Lui Hristos lumină
Ce ne este azi cărare
Prin milă și îndurare
Ca pe palme să ne țină
Numai El e Adevărul
Numai El a îndrăznit
Să ne spună că e țelul
Ce ne duce iar la Tatăl
De aceea El a venit
Nimeni n-a mai susținut
Că e Calea și Viața
Și că e-al omului scut
Doar de aceea s-a născut
Să ne lumineze fața
Nimeni n-a mai afirmat
Că e Ușa și Adevărul
Adevărul cel curat
Oamenilor ce-a fost dat
Din cer chiar de Însuși Tatăl
Însă nici așa frumos
N-a fost nimeni să susțină
Pe pământ aicea jos
Că-i a omului folos
Că e viață și lumină
Tot ce-a spus a confirmat
Cu iubirea și viața
Numai El trupu și-a dat
Murind dar pentru păcat
Să ne lumineze fața
El e-al nostru Creator
El cu Tatăl împreună
Și ne e Mântuitor
Până-n vecii vecilor
E Păstorul de la turmă
Pentru noi El a murit
Ca să ne plătească vina
Pe Golgota răstignit
Viața El și-a dăruit
Noi să îi urmăm lumina
Căci lumina și Adevărul
E Isus Hristos Mesia
Pentru sfinți doar El e țelul
Numai El iubise omul
Să-i dea viața veșncia
Cine se încrede-n El
E salvat de a lui vină
Căci Hristos Emanuel
E-al Lui Dumnezeu Sfânt Miel
Și e Viață și Lumină
Singurul fără păcat
Ce-a trăit jos pe pământ
El e solul Minunat
Calea ce ne-a arătat
Din Cuvântul Celui Sfânt
Numai El este Lumina
Numai el e Adevărul
Ce ne cheamă-ntodeauna
Să primim și noi cununa
Chiar din ceruri de la Tatăl
Nimeni nu ne-a mai chemat
Veșnicia să ne ofere
Ci Isus crucificat
El ne-a spus că-i Împărat
Și ne are în vedere
Oamenii toți ne-au hulit
Și ne-a spus doar rătăciți
Cu ocară ne-au lovit
Și atâți ne-au părăsit
De ei am fost prigoniți
Nuimai El Hristos Mesia
Cuvântu ne-a învățat
Și ne-a spus că veșnicia
Ne-o oferă bucuria
De-a fi fii de Împărat
Doar a Lui Învățătură
Ne-nvață să fim curați
Să trăim după Scriptură
Cu suflet și cu făptură
Lui să-i fim pe veci predați
Nimeni altul n-a mai pus
Accent doar pe curăție
Ca și Domnul nost" Isus
Ce pe brațe ne-a adus
Frați să-i fim în veșnicie
El s-avem un duh curat
Și astăzi iată ne cere
Nu omul ce-a învățat
De-a fi cât mai necurat
Dar să aibă aici avere
Pe avere El n-a pus
Accent nici pe avuție
Ci Mirele nost" Isus
Advărul ne-a adus
Să intrăm în veșnicie
Am pierdut un Paradis
Altu dar să câștigăm
În cer sus să fii admis
Prin Cuvântul sfânt și scris
De El dar să ascultăm
Glorie dar Lui Mesia
Slavă Celui Prea Înalt
Ce ne oferă veșnicia
Să trăim iar bucuria
Ce odată ni s-a dat
13-11-2019 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Va veni iarăși Mesia
când va veni iarăși Mesia
mireasa Lui de aici să-și ia
ce mare va fi bucuria
ce va-ncolți-n mireasa Sa
căci toți acei ce-au ascultat
și au trăit Cuvântul Sfânt
o haină nouă li s-a dat
și-or părăsi acest pământ
nu se are în vedere
de ce moarte au murit
ci doar ce Cuvântul cere
de a fi neprihănit
la răpire așa va fi
toți acei neprihăniți
alte haine vor primi
și la cer vor fi răpiți
ei mireasa Lui Hristos
cu acei ce-au ascultat
nu vor mai rămâne jos
căci Fiul de Împărat
de aici îi va lua
și în ceruri îi va duce
împlinind atunci Scriptura
prin izvorul de pe cruce
Mirele cu-a Lui mireasă
în cer se vor bucura
căci Isus cu-a Lui aleasă
sus în cer s-or așeza
însă vremea va veni
când Ei iar se vor întoarce
Mirele spre a domni
pe pământ Însuși în pace
după ce Ierusalimul
va fi iar eliberat
la luptă porni-va Domnul
cu pământul răsculat
cea mai mare bătălie
va fi la Armaghedon
Mirele din veșnicie
urât de al morții domn
atunci El va trebui
cu-a pământului oștiri
să lupte spre-a birui
toate aceste rătăciri
iar armatele planetei
atunci vor fi nimicite
de-Mpăratul veșniciei
și lucrurile-noite
după ce va birui
oștile de pe pământ
Domnul iar va răsplăti
pe cei care a Lui Cuvânt
l-au iubit și-au ascultat
trăind în neprihănire
și morții au înviat
pentru marea răsplătire
cei uciși aici de fiară
pentru Mirele Hristos
la viață atunci iară
vor fi aduși aicea jos
va fi întâia înviere
a martirilor ce-au fost
morții dați spre-njunghiere
pentru Isus a lor rost
pe scaune de domnie
din mireasă cei aleși
îi vor judeca să știe
cum de moarte au fost culeși
ce răsplată să primească
de Hristos c-au ascultat
pentru patria cerască
ei ce viețile și-au dat
și morții aceștia iată
de la-ntâia înviere
vor primi întâia dată
dreptul de-a fi la vedere
de a fi la-mpărăție
împreună cu Hristos
și în anii cei o mie
vor domni aicea jos
glorie dar Celui Sfânt
Mirelui din veșnicie
ce-a schimba acest pământ
ca un rai întreg să fie
și mireasa cu martirii
împreună cu Hristos
despărțiți de jugul firii
vor trăi aici frumos
iar cei care în viață
vor rămâne pe pământ
vor avea o altă față
dup-al Domnului Cuvânt
și ei se vor înmulți
viața lor fiind schimbată
ani cu sutele-or trăi
dintr-o inimă curată
raiul va fi pe pământ
cu Hristos și-a Lui domnie
sub puterea Celui Sfânt
Împărat ce o să fie
fericirea abia atunci
omenirea o să trăiască
nu-n păcatele adânci
ci-n lumina cea cerească
căci Hristos va stăpâni
tot pământul de sub soare
și-Mpărat doar El va fi
fie-i slavă și onoare
duminică balcon mănăștur 22 iulie 2018
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Isus-- se va-ntoarce
Cât de aproape este vremea
Cel ce vine ca să vină
El să ia în mâini puterea
Să dețină-n mână cheia
Vieții sfinte în lumină
Să dea omului odihnă
Domnul Isus se va-ntoarce
Pe pământ ca să domnească
Să aducă iarăși pace
Omu cu Sine să-mpace
Iar pe cei ce poartă mască
Pentru veci să-i pedepsească
Vine Mesia Hristos
Nu să sufere amar
Ci Stăpân aicea jos
Să dea vieții un nimb frumos
Și-n al vieții sfinte car
Să dispară ce-i amar
Și Domnul la Armaghedon
El cu oastea Lui cerească
Va veni doar pentru om
El al cerurilor Domn
Pământu să-l cucerească
Stăpânirea să-nsușească
Altă cale nu va fi
Să transforme într-un Rai
Pământu ce-l construi
Și iar faț-a-i dărui
Vino dar tu astăzi hai
Lui Isus să te predai
Cea mai mare luptă de sub soare
Acolo va fi purtată
Oștile nimicitoare
Vor veni din depărtare
Ca planeta cea furată
Să fie chiar apărată
Îns-al nostru Creator
Și al vieții pe pământ
Domnul scump al domnilor
Va veni biruitor
Și-mplinind al Său Cuvânt
Va lupta atunci cu avânt
Oștile vor fi răpuse
Cu sabia gurii Sale
Căci noi legi vor fi aduse
Tăind vremile apuse
Căci Hristos rămâne cale
Să-i cântăm dar osanale
Nu cred Domnul pe pământ
Atunci că El va călca
Când omul va fi înfrânt
De puterea Celui Sfânt
Ci atunci El va pleca
Ierusalimu spre-a-l salva
Vor fi clipe atunci grele
Când o vai Ierusalimul
Atacat de oști rebele
Nu va ști un" să se spele
Că-l va cuceri vrășmașul
Gata să-i vadă apusul
Când aproape va cădea
Domnul Isus va veni
Ca pe brațe să îl ia
Căci El este slava Sa
Și Domnu-l va izbăvi
Iar războiu-l va opri
Dușmanii toți vor voi
Să frângă Ierusalimul
Și atunci Domnul va păși
Pe Muntele Măslinilor
Împlinind astfel Cuvântul
Dar se va clătina pământul
Și muntele la Mijloc
Atunci se va despica
Și va fi atunci un joc
Se va face-n el un loc
Unde omul va putea
Să își scape viața sa
Domnu acolo se va-ntoarce
Să intre-n Ierusalim
Să aducă iarăși pace
Pe oameni să îi împace
Să trăiască pe deplin
Prin Hristos Domnul Divin
Atunci Domnul va răpune
Vrășmașii neprihănirii
Și va-ncepe o nouă lume
Prin pace și rugăciune
Va dispare răul firii
Și sabia răzvlătirii
Tot pământu va fi un Rai
Căci Domnu-l va transforma
Va fi un loc scump ca să stai
Viața sfântă să o ai
Și omul va asculta
De Hristos și legea Sa
Atunci omul fericit
Va umbla pe acest pământ
Căci Isus Prințul iubit
Va fi aici necontenit
Și omul a Lui Cuvânt
Îl va trăi prin el sfânt
25-01-2020 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trei crai de la răsărit
Trei crai de la răsărit
Cu steaua-au călătorit
Și-au mers, după cum cetim,
Până la Ierusalim
Acolo dac-au ajuns
Steaua-n nori li s-a ascuns,
Prin oraș ei au căutat
Și pe toți au întrebat
"Unde s-a născut", zicând,
"Un crai mare de curând?
Ca să mergem să-l vedem
Și lui să ne închinăm"
Iară Irod împărat
Auzind s-a tulburat,
Pe crai la el i-a chemat
Și în taină i-a întrebat
Zicând: "Mergeți de aflați
Și venind mă înștiințați
Să merg să mă-nchin și eu
Ca unuia Dumnezeu"
Craii dacă au plecat
Steaua iar s-a arătat
Și-au mers, până a stătut
Unde Hristos s-a născut.
Cu daruri s-au închinat
Și cu toți s-au bucurat
Iar 'napoi dac-au purces
Pe altă cale au mers.
Irod rău s-a necăjit,
Oaste mare a pornit
Și-n Viflaem a intrat
Pe toți pruncii i-a tăiat
De la doi ani mai în jos,
Să-l taie și pe Hristos.
Pe Hristos nu l-a tăiat
Domnul sfânt l-a apărat.
folclor românesc
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amprente
Poem
Oameni mari și învățați
Au trecut pe acest pământ
Generali și împărați
Cu putere în cuvânt
Unora li s-au supus
Chiar și neamuri și popoare
Și atîția le-au adus
Bogății și închinare
Însă viața și-au sfârșit
Și s-a stins a lor onoare
Ca un foc s-au mistuit
Și-au căzut toți în uitare
Dar istoria ne-nvață
Și cultura despre ei
C-au avut și ei viață
Odată cu adânc temei
Alexandru și Napoleon
Împărați de seamă ai lumii
Toți s-au dus pe-al morții ton
Lăsând loc deșărtăciunii
Goethe Schiller și Petrarca
Epicur Spinoza și Traian
Și-au pierdut de-a pururi barca
În al amintirilor mărgean
Pe a lor învățătură
Prea puțin preț azi se pune
Căci a altora statură
Mai profund azi se impune
Dar a fost cineva-n toate
Ce-a pus preț pe om pe cinste
Și deși-a trecut prin moarte
I-au rămas a Lui cuvinte
Doar a Lui învățătură
Se pune în aplicare
De atâția prin Scriptură
Căci putere-n Sine are
Prin Cuvântul Lui Hristos
Doar atâți și azi trăiesc
Omul Sfânt Cel mai frumos
Ce e Mirele ceresc
Și ce-a spus Hristos Mesia
Iată și azi se trăiește
De cei ce vor veșnicia
Și-Evanghelia îi crește
Nimeni nu-și cată salvarea
În a lumii-nvățătură
Viața veșnică-ndurarea
Ci-n Cuvântul din Scriptură
Dintre marii învățați ai lumii
Nimenea nu a promis
Viață veșnică la unii
Și intrare-n Paradis
Numai Domnul El Hristos
Omului dă veșnicia
Celui care aici jos
Ține-n sine omenia
Și caută cinstea și iubirea
Trăind în neprihănire
Înflorind desăvârșirea
Și-având drept la mântuire
Vedeți azi cum se-mplinește
În Scriptură ce e scris
Cuvântul ce ne vorbește
Și ce Domnul ne-a promis
Doar Scriptura ne arată
Că omul va propăși
Dar viața cea curată
Chiar el o va părăsi
Cum se poate-nțelepciunea
Amprenta să și o pună
Însă vai neprihănirea
Să dispară ca o glumă
Iată-n lumea aceasta crudă
Acesta e adevărul
Căci păcatul ne inundă
Și-și amplifică misterul
Cine s-ar mai fi gândit
Căci știința va-nflori
Și păcatul cel cumplit
În lume s-a răspândi
De ce omul nu trăieșete
Viața așa cum i s-a dat
Ci știința-și risipește
În tot ce este păcat
Unde știința e în floare
Cum se poate ca păcatul
Să planeze-n lumea mare
Și nu cinstea oare altul
Sunt lucruri ce condamnate
Au fost aspru în trecut
Însă azi sunt aclamate
Cinstea iată s-a pierdut
A murit chiar și pudoarea
Și rușinea s-a topit
Omul nu mai vrea salvarea
Căci păcatul l-a orbit
Cinstea nu mai este țintă
Ci păcatul fărdeleagea
Însă noi viața sfântă
O vrem azi oglindă legea
Vrem să fim curați și sfinți
În lumină să trăim
Nu-n păcat să fim pierduți
Pe Hristos să-l proslăvim
Haideți dar în curăție
Viața nouă s-o trăim
Privind înspre veșnicie
Ai Lui Isustoți să fim
Numai El e Adevărul
Și știința cea profundă
El ne este aici țelul
Ce-n lumină ne inundă
Slavă-i fie Lui Hristos
Glorie cinste onoare
Din păcate El ne-a scos
Și ne-a dat a Lui salvare
17-07-2017 cluj
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Judecata
Iată-ncepe judecata
aici chiar pe acest pământ
omenirea va fi gata
dup-al Domnului Cuvânt
cu-a Lui îngeri veșnic sfinți
va veni în slava Sa
și pe cei nesăbuiți
Domnul îi va judeca
articol de condamnare
iată Legea nu va fi
ci doar viața aceasta care
fiecare o primi
ce-a lucrat dar fiecare
viața cum el a trăit
în a Lui Hristos lucrare
cât de mult s-a ostenit
neamurile adunate
înaintea Lui Hristos
de El vor fi judecate
cum trăiră aici jos
Hristos îi va despărți
ca păstorul oile de capre
și El îi va răsplăti
cu-a vieții sfântă parte
pe cei ce au ascultat
și viața o trăiră
porunca cum li s-a dat
căci pe oameni îi iubiră
oile la dreapta Lui
caprele la stânga
pentru slava Domnului
cei ce au trăit Scriptura
nu va chip de scăpare
Hristos toate doar le știe
și pentru a Lui lucrare
vor primi răsplata vie
celor de la dreapta le va spune
veniți binecuvântații Tatălui Meu
căci voi în această lume
ați trăit Cuvântul Său
foame când Mie mi-a fost
de mâncare voi mi-ați dat
și ați fost mereu la post
păstrând sufletul curat
când în temniță închis
Eu am fost în suferință
pe la Mine ați venit
vii fiind dar în credință
iar bolnav când în spital
am zăcut în grea durere
voi călcând al firii val
atunci mi-ați fost mângăiere
mi-ați adus ce ați știut
hrană să mă întremați
ca un frate v-ați făcut
sănătate să îmi dați
când am fost sărman lovit
și de lipsuri și de chinuri
pe la Mine ați venit
să-mi ștergeți grele suspinuri
Doamne când noi am făcut
totul iată ce ai spus
la săraci bolnavi când ați trecut
în Numele Meu Isus
toate Mie mi le-ați dat
a lor Mei când le-ați făcut
de Mine ați ascultat
și mi-ați dat al vost" avut
la stânga celor ce-au stat
Domnul iată le va zice
vă spun iată acum curat
de voi nu este ferice
căci am fost sub apăsare
și în temniță lovit
ați trăit în nepăsare
pe la Mine n-ați venit
și-n spital când internat
Eu am fost în suferință
pe la Mine nu ați dat
să-mi vedeți a Mea Ființă
când sărac și părăsit
am ajuns fără mâncare
nimic nu mi-ați dăruit
să găsesc în voi salvare
mergeți astăzi de la Mine
căci voi nu m-ați ajutat
când în lacrimi și-n suspine
adesea Eu m-am scăldat
Doamne când noi te-am văzut
și sărac și-n plâns amar
și bine nu ți-am făcut
nu ți-am dat nici un pahar
de apă ca Tu să bei
Ființa să-ți înzdrăvenești
mai aproape să ne iei
pacea să ne-o dăruiești
celor dar mai nensemnați
frați de-ai Mei voi n-ați făcut
fiți atenți și ascultați
al Meu suflet m-a durut
Eu am fost cel oropsit
și lovit căci frații Mei
nimic iată n-au găsit
în voi chiar niciun temei
cei din stânga apoi iată
flăcărilor au fost dați
cei cu inima curată
în viață au fost lăsați
căci în Noua-mpărăție
Stăpân unde Domnu-a fi
vor trăi în bucurie
Isus îi va ocroti
căci va-ncepe o-mpărăție
de-o mie de ani pe pământ
Domn Isus unde-o să fie
că-i al Vieții Sfânt Cuvânt
El pământu-l va schimba
chiar viața pe planetă
altă față îi va da
inserând noua dietă
în sfințenie să fie
predați Domnului oriunde
o viață-n armonie
sufletu spre-a ne pătrunde
glorie Lui Dumnezeu
slavă cinste Lui Hristos
căci ne-a dat Cuvântul Său
să-l trăim aicea jos
mulțumim o Tată Sfânt
pentru Fiul Tău Mesia
ce ne schimbă pe pământ
să moștenim veșnicia
poezie de Ioan Daniel Bălan (24 noiembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
El e Adevărul Sfânt
Fie-ți azi la îndemână
Doar Cuvântul Celui Sfânt
Dragostea să îți rămână
Ca să fii numai lumină
Țărmuit doar în Cuvânt
Împletește-ți dar viața
Azi pe urma Lui Hristos
Treaz fiind în dimineața
Ce îți lipezește fața
Dar în cerul glorios
Fii lumină din Lumină
Condus doar de Duhul Sfânt
El pe brațe să te țină
Să fii veșnic fără vină
Cu viața în Cuvânt
Placă-ți dar chiar și mustrarea
Adevărul să-l trăiești
Ca să capeți îndurarea
Și pe veci chiar și salvarea
Sus în slăvile cerești
Încrezându-te-n Cuvântul
Sfânt și viu al Lui Hristos
Tu lucrează dar pământul
Chiar de-l bate azi și vântul
Ca să fii victorios
Înțelege-ți dar menirea
Omenirii un sol să-i fii
Căutând desăvîrșirea
Înnodată cu iubirea
Ca s-ajungi în veșnicii
Fii un rob al Lui Hristos
Însă plin fii de credință
Având ochii sus nu jos
Ca să fii victorios
De har plin și biruință
Domnul Isus ce-ți vorbește
Prin Cuvântul Lui cel Sfânt
Todeauna tu-mplinește
Și Cuvântul îl trăiește
Cât umbla-vei pe pământ
Nu pe Lege tu să pui
Preț ci pune-l pe Hristos
Pe Ființa Domnului
Căci ființă ca Ea nu-i
Cât umbla-vei aici jos
Pentru noi Legea-i Isus
El e Adevărul Sfânt
Cum alții pe lume nu-s
C-al păcatului apus
Ne e dat doar prin Cuvânt
Prin Hristos doar se termină
Păcatul nelegiuirea
El ne scoate la lumină
Și ne face fără vină
Omorându-ne dar firea
Glorie dar Lui Hristos
Cinste slavă și onoare
Îi aducem dar de jos
Și îi mulțumim frumos
Căci ne dăruie salvare
20-10-2021 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cultele păgâne
La templu un fariseu
Și un vameș au sosit
Se rugau Lui Dumnezeu
Cum de bine-au socotit
Fariseul ce știa
Legea care i-a fost dată
Lui Dumnezeu îi mulțumea
Căci e singurul lui Tată
Tată scump îți mulțumesc
De-a Ta Sfântă îndurare
Căci viața mi-o trăiesc
Și umblu pe-a Ta cărare
Eu dau din izmă și din toate
Cele ce Tu mi le dai
Cuvintele-ți toate adevărate
La mine-n inimă le ai
Eu postesc de două ori
Chiar Doamne pe săptămână
Și îți dărui multe flori
Căci viața-mi e lumină
Nu-s ca alții pe pământ
Hărăpăreți nedrepți și preacurvari
Căci eu țin al Tău Cuvânt
Nu-s ca cei răi și avari
Nu-s din cultele păgâne
Evanghelia ce n-o trăiesc
Ci eu Doamne penru Tine
Cultele azi le urăsc
Doamne eu trăiesc Cuvântul
Și Scriptura o-mplinesc
Cultele fac doar pe sfântul
Eu o Doamne azi trăiesc
Iată fug de sărbători
Și de atâtea lucruri rele
Eu Cuvântul Tău din zori
Îl înalț azi printre stele
Toate cultele-s pierdute
Noi o Doamne împlinim
Ale Tale vii cuvinte
Și mereu iată postim
Ei o Doamne s-au vândut
Noi suntem acuma sfinți
Căci nu ținem nici un cult
Cum ne-au spus vechii părinți
Dar Scriptura ce vorbește
Să fii mândru și-ngâmfat
Unde Domnul azi privește
La cel trufaș și curat
Fariseul a trăit
Mult Cuvântul Celui Sfânt
Însă el nu s-a smerit
Trăind tot al Domnului Cuvânt
Vameșul însă stătea
Plin de groază și de frică
Și Domnului îi spunea
De-a lui viață rătăcită
De mine o Doamne ai
Milă azi și mă ridică
Numai Tu viață dai
Inimii mele rănită
Fie-ți milă dar de mine
Iartă-mi groaznicul păcat
Căci privesc acum la Tine
Doamne greu sunt vinovat
Iartă-mi vina și păcatul
Căci Doamne sunt rătăcit
O ascultă-mă ca altul
Să nu fac Isus iubit
Cine dar a fost iertat
Vameșul sau fariseul
Ce era mult mai curat
Însă el își văzu eul
Toți ceilați erau pierduți
Numai el era curat
Unde vrei dar să te uiți
Tot la alții nencetat
Să trăiești ca fariseul
Tot pe alții tu să-i vezi
Că-s pierduți doar tu cu eul
De Domnul dar mai asculți
Vameșul n-a mai văzut
Nici un om de pe pământ
Căci desigur el pierdut
N-avea al Domnului Cuvânt
Însă iată s-a smerit
Pe Domnul l-a implorat
Să-l ierte căci n-a trăit
Cuvântul ce ni s-a dat
Vameșul a fost iertat
Fariseul însă nu
Deși el mult mai curat
Al lui suflet îl avu
Fariseul s-a mândrit
Cu viața lui curată
Însă vameșul smerit
L-a văzut pe Cel ce iartă
Domnul ne vrea azi smeriți
Păcatul să ne vedem
Nu a altora c-atâți
Cuvântu să n-ascultăm
Judecată ce o folosești
Cu ea vei fi judecat
Însă dacă te smerești
Tu vei fi acel iertat
poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fie-vă Hristos dar soare
Domnul să vă binecuvinteze
Pe-a Lui brațe să vă ia
Sus pe stâncă să vă așeze
Prin Duhul să vă-nștințeze
Că sunteți mireasa Sa
Viața sfântă să vi-o dea
Să vă dea Hristos lumina
Și Cuvântul Lui cel Sfânt
Ca voi să primiți cununa
Să-l urmați întodeauna
Cât veți fi pe acest pământ
Să-mpliniți al Lui Cuvânt
Domnul să vă ia pe brațe
Viața nouă s-o trăiți
Și prin Duhul să vă-nalțe
Cu-a Lui mână să vă-nhațe
Toți copiii Lui să fiți
Oameni noi astăzi și sfinți
Pe cărarea mântuirii
Duhul Sfânt să vă conducă
Lumina neprihănirii
Și puterile iubirii
În lumină să v-aducă
Drumul când vi se încurcă
Fie-vă Hristos dar soare
Și ajutor în veșnicie
Să umblați pe-a Lui cărare
Prin iubire și-ndurare
Domn pe veci El să vă fie
Să vă dea cununa vie
Hristos dar în al Său Nume
Să vă pună sus pe stâncă
Să vă ia cu-o rugăciune
Cum Cuvântul sfânt vă spune
Și în dragostea adâncă
Să vă dea viața încă
Fie-vă cărarea vieții
El Hristosul și Mesia
Chiar din zorii tinereții
Și din roua dimineții
Să vă fie bucuria
Și de asemeni veșnicia
Prin Hristos și al Lui Nume
Tatălui copii să-i fiți
Cum Cuvântul viu vă spune
Îmbrăcați în astă lume
Oameni noi să deveniți
Și mereu să vă sfințiți
Evanghelia cea sfântă
Să vă fie dar lumină
Îngerii din cer cum cântă
Să îi auziți la nuntă
Mirele când o să vină
Chiar în slava Lui Divină
Înțelegeți dar Scriptura
Și trăiți azi prin credință
Dăruindu-vă făptura
După sfântă-nvățătura
Căci a voastră biruința
E a Lui Isus Ființă
Luminați de-a Lui lumină
Prin Hristos dar să trăiți
Ca să n-aveți nicio vină
El pe palme să vă țină
A Lui frați pe veci să fiți
Veșnicia s-o primiți
Fiți de aceea o cântare
Numele să-i onorați
Prin dragoste și-ndurare
Să-l cinstiți dar fiecare
Ființa voastră să i-o dați
Pururea fiindu-i frați
Prin credința în Hristos
Viața aici ni se oferă
Un trai scump și de frumos
Ca să trăim cu folos
Cu toți dar în noua eră
Inima cum azi ne speră
Noi să fim mărgăritar
Pentru Cine ne-a creat
Viața nouă aici prin har
Să ne fie unic dar
Și al nostru duh curat
Să fie un nestemat
Prin Hristos și pentru El
Viața noastră s-o trăim
Harul Lui Emanuel
Să ne fie unic țel
Pururea să îl iubim
Pe Hristos și-a Lui să fim
07-01-20120 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea ne-a salvat
nu prin studii și învățătură
se nasc oameni pe pământ
ci se nasc după Scriptură
prin al Vieții Sfânt Cuvânt
nu știința oameni face
nici măcar filozofia
ci Adevăru dacă-ți place
îți dă viața veșnicia
a lumii învățătură
uneori monștri crează
căutând altă alură
ea direcția-și gripează
nu știința e menirea
omului de pe pământ
ci sfințenia iubirea
voia sacră a Celui Sfânt
Evanghelia e drumul
și astăzi spre fericire
de trăiești aici Cuvântul
și prin har și prin iubire
omul doar este iubire
pentru bine și frumos
și nu pentru răzvlătire
împotriva Lui Hristos
căci Hristos e Creatorul
Meșterul Lui Dumnezeu
e Lumina directorul
omului spre Tatăl Său
numai El ne dă viață
numai El ne dă lumină
El spre Tatăl ne înalță
să trăim fără de vină
în Hristos și pentru El
ferice cine trăiește
căci al vieții sfinte Miel
chiar pe brațe îl primește
doar Hristos astăzi ne cere
să fim toți aici curați
nu numai doar la vedere
căci prin El am fost spălați
căutați înțelepciunea
care vine azi de sus
și nu fiți precum e lumea
trăiți voia Lui Isus
nu vedeți cum se-mplinește
Cuvântul Acelui Sfânt
din rău lumea-n rău țâșnește
căci puterea i s-a frânt
puterea de curăție
de-a trăi fără de vină
de Hristos nu vrea să știe
nici nu vrea a Lui lumină
și Hristos este izvorul
de lumină și viață
numai El îți prinde dorul
și spre Tatăl te înalță
voi încredeți-vă-n El
în Isus Hristos Mesia
al iubirii sfinte Miel
ce dăruie veșnicia
căci numai Hristos a supus
Eu sunt Calea și Viața
celui blând celui supus
Eu îi spăl de lacrimi fața
nimeni altul n-a-ndrăznit
despre sine să susțină
căci din cer el a venit
și-i viață și-i lumină
n-a fost nimeni pe pământ
să vorbească ca Hristos
despre Tatăl Lui Cel Sfânt
sau de oamenii de jos
El a fost în trup de om
însă ca oamenii n-a trăit
ci a fost aici erou
căci totul a biruit
întâi a fost Dumnezeu
fără pată fără vină
legat fiind de Tatăl Său
căci Însuși era Lumină
Dumnezeul Creator
coborât aicea jos
în toate învingător
a fost Domnul meu Hristos
la Caiafa când a fost
El știa atât de bine
ce n-avea și avea rost
să vorbească despre Sine
și ce îi înfuria
dacă El mărturisește
Domnul toate le știa
tăria ce-o stăpânește
și El a primit putere
chiar acolo-n Ghetsimani
căci se avea iată-n vedere
dat să fie la dușmani
nu ostașii l-au ucis
pe Golgota răstignit
ci iubirea l-a împins
tot păcatul să fie plătit
a plătit nelegiuirea
omului de pe pământ
căci Isus era iubirea
și Cuvântul Celui Sfânt
și nu cuiele pe cruce
moartea iată i-au adus
ci iubirea Lui cea dulce
l-a dat morții pe Isus
Cel ce soarele-a creat
și atâtea mii de stele
Universu-n lung și-n lat
și planetele-ntre ele
nu putea doar un cuvânt
de pe cruce să rostească
și ostașii în mormânt
la picioare să-i trântească
ce ușor îns-ar fi fost
de pe cruce să dispară
părăsind pământul nost"
într-o clipă planetară
însă noi eram pierduți
nu mai era mântuire
pentru oamenii cei mulți
cu nădejde la răpire
asta l-a ținut pe cruce
mântuirea omenirii
voia Tatălui ne aduce
pe cărările iubirii
Domnul nostru a pătit
plata pentru fiecare
și omul e mântuit
e salvat de la pierzare
însă numai prin credință
dacă crede în Hristos
are-n sine biruință
din pierzare este scos
prețul este infinit
e viața Lui Isus
Mielul Sfânt și răstignit
după cum Tatăl a spus
poezie de Ioan Daniel Bălan (10 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiți dar oameni noi
Înoiți-vă ființele și trăiți ca oameni noi
Căutând neprihănirea prin a vremii aspre ploi
Umblați dar în sfințenie și-n iubire să trăiți
Ca ai Celui Sfânt copii voi în veci să deveniți
Adevăru să vă-ncingă și Cuvântul Celui Sfânt
Cât umbla-veți pe aicea și cât veți fi pe pământ
În luminile Scripturii voi mereu să vă sfințiți
Fii ai Tatălui din ceruri pururea dar ca să fiți
În lumina mântuirii sufletul să vi-l predați
Lui Isus Hrtistos Mesia și Lui doar să îi fiți frați
Adevăru să vă-ncingă și Adevărul să vă fie
O mireasmă a iubirii încă pentru veșnicie
Evanghelia-i lumina și doar Ea azi vă arată
Drumul scump al mântuirii să nu fiți la judecată
De aceea în Hristos să vă-ncredeți azi mereu
El ne este Domn și Mire El ne este Dumnezeu
Ascultați dar Legea Sfântă Evanghelia Divină
Ca voi toți de-acum să fiți o mireasmă și-o lumină
Trăiți dar neprihănirea cum Scriptura vă învață
S-aveți parte cu Hristos s-aveți dreptul la viață
Înțelegeți dar menirea azi ce vi s-a oferit
Căci Isus în locul nostru pe cruce-a fost răstignit
Și prin El avem scăparea de pedeapsa cea cumplită
Cu toți dar în veșnicie s-avem viața fericită
În iubirea Lui cea sfântă haideți dar să ne-mbrăcăm
Și viața noastră-ntreagă Lui Hristos doar să i-o dăm
Ca să fim a Lui mireasă pe nori să-l întâmpinăm
Veșnic și în veșnicie pe Isus să-l lăudăm
Și lumina Lui cea sfântă de azi să ne lumineze
O cale în lumea asta pentru noi El să creeze
Să ne umple a Lui iubire noi să ardem pentru El
Să strigăm toți osanale pentru al nost" Emanuel
Căci Isus ne vrea curați și smeriți și-n ascultare
Haideți dar de acum cu toții să umblăm pe-a Lui cărare
Deci trăiți în sfințenie și în fapte mereu bune
Să facem dar ce ne cere Domnul Vieții ce ne spune
În lumină și Adevăr viața noastră s-o trăim
Spre săraci să-ntindem mâna fii ai Tatălui să fim
Cu milă și îndurare pe ei dar să-i ajutăm
Și de Domnul Sfânt al slavei noi cu toți să ascultăm
Să mergem pe la bolnavi pe la cei în suferință
Fapte vrednice de Domnul să facem azi prin credință
Mirele când va veni să ne ia de pe pământ
C-am trăit a Sa iubire împlinind Cuvântul Sfânt
Atunci Domnul Sfânt al Vieții sus pe nori ne va lua
C-am trăit în ascultare împlinind porunca Sa
O vai mulți atunci vor geme și vor plânge cu amar
Că n-au ascultat Cuvântul n-au privit înspre Calvar
Înspre Domnul vieții sfinte spre Isus Mântuitorul
Cel ce omenirii-i este stânca vie și ajutorul
Numai cei ce-n ascultare a lor viață și-au trăit
Vor cânta cu drag onoare fie Domnul prea mărit
Haidem să trăim viața ascultând ca niște sfinți
Ca atunci în veșnicie de Hristos să fim primiți
Doar spre Domnul mântuirii spre Hristos noi să privim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El dar de azi să fim
Lui Hristos să ne-nchinăm să urmăm a Lui Cuvânt
Plini de har și de credință și plini de Duhul Lui sfânt
N-ați citit chiar în scriptură Dumnezeu că e gelos
Nimănui să se închine nu vrea omul aici jos
Ci-nchinarea toată iată Lui Dumnezeu s-o aducă
Căci doar prin Isus poporul înspre Tatăl astăzi urcă
Niciun Nume nu s-a dat omul viața s-o primescă
Decât Numele Hristos El numai să mântuiască
Cel Prea Înalt a hotărât să dea viață prin Hristos
El Cuvântul cel Dintâi slavă Fiului cel glorios
El e vrednic de-nchinare numai de pe acest pământ
C-a murit jertfit pe cruce El al Tatălui Cuvânt
Numai Lui să ne-nchinăm Lui să-i cerem ocrotire
Căci și-a dat viața Însuși pentru a noastră mântuire
Pe Ioan îngerul-opreșete atunci să i se închine
Și-l îndeamnă să o facă Celui Sfânt din înălțime
Dumnezeului Cel Sfânt să se-nchine azi cu toți
Căci e singuru-n măsură să-i învie pe cei morți
Numai Lui să ne rugăm să îi cerem mântuirea
C-am aflat din Sfânta Carte Dumnezeu că e iubirea
Și-n Tit Pavel îl numește pe Hristos că-i Dumnezeu
Iasr apostolul cel mare s-a numit un rob al Său
În Isus dar se oferă Paradisul cel pierdut
Peste veacuri numai El ne e soare ne e scut
Numai El ne-ntinde mâna chiar din foc să ne salveze
Și o nouă viață sfântă în noi El ca să așeze
El Isus Hristos Mesia Mielul Sfânt și răstignit
Ce viața și lumina nouă dar ne-a dăruit
Îmbrăcați-vă cu Adevăru să rămâneți în picioare
Când furtuna va veni prin Isus s-aveți salvare
Deci luptați-vă pe cale toți de aici să fiți curați
Domnului Isus Hristos pentru veci să fiți predați
Înțelegeți dar Cuvântul și nu dați dar înapoi
Căutând viața sfântă să fiți toți dar oameni noi
26-10-2019 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Domnia Lui Hristos
Când în slava Lui cerească Domnul Isus va veni
El își va întinde mâna și totul va înnoi
curăța-va tot pământul de păcat nelegiuire
și toți oamenii cei răi vor fi dați doar la pieire
Domnul va-nnoi pământul și fața-i va transforma
căci doar El crease totul și a Lui este puterea
și toți oamenii-or să fie de Hristos dar îmbrăcați
prin a Lui lumină sfântă o să fie transformați
vor trăi aici viața cum copacii din pădure
căci nu va fi aici nimeni mintea lor ca să o fure
doar Satan va fi legat și în temniță închis
astfel că pământu-ntreg va fi atunci un Paradis
nici un rău nu se va face pe tot muntele cel sfânt
căci Isus își va impune omenirii al Lui Cuvânt
și va fi o nouă eră omul cum n-a mai văzut
căci viața va fi-ntreagă sub al Domnului Sfânt scut
împreună atunci cu mielul lupul blând va locui
și cu vitele-ngrășate leul se va zbengui
cu ursoaica la pășune vaca se va desfăta
pe pământ chiar nici un rău loc aici nu va avea
o pace fără hotar va fi iarăși peste tot
împlinindu-se Cuvântul Celui Sfânt și Savaot
copilașul cel micuț cu năpârci se va juca
nici un rău nu se va face și nimic nu va avea
tot pământul va fi plin de lumina Lui Hristos
și rău nu va exista pe pământ aicea jos
iată Domnul dar ce zice al vieții Creator
Eu fac ceruri noi pentru omul muritor
și-atunci vă veți bucura tresăltând de bucurie
căci trăi-veți dar viața iată până-n veșnicie
și întreg Ierusalimul piatră scumpă atunci va fi
căci peste întreg pământul Hristos doar va stăpâni
oamenii vor înflori ca și cedrii din Liban
îndreptându-și dar viața înspre-al fericirii lan
a lor muncă pe pământ în zadar nu va mai fi
vor avea atunci de toate sute de ani vor trăi
iată Domnul ce vorbește și El Însuși azi ne spune
atunci va fi o nouă viață și va fi o nouă lume
oamenii nu vor avea copii ca să îi înmormânteze
ci ca plini de bucurie pe brațe să îi așeze
Hristos le va fi lumina și de toate le va da
să trăiască-n bună stare fericită având viața
iată dar ce se va face oamenii cum vor trăi
când peste întreg pământul Hristos Însuși va domni
îmbrăcată-n fericire planeta va fi lumină
omenirea atunci întreagă va trăi fără de vină
prea puțini înspre păcat ochii își vor îndrepta
și vor fi toți pedepsiți doar stăpân va fi Mesia
astfel că-n neprihănire omu viața-și va trăi
ce-a râvnit atâta vreme iată el va dobândi
Raiul Raiul cel pierdut îi va fi iar locuința
numai pentru că Hristos îi oferă biruința
glorie dar Lui Hristos slavă Celui Prea Înalt
Raiul cel plin de miresme iarăși omului l-a dat
Tată scump și Sfânt din cer noi o iată-ți mulțumim
pentru Noul Paradis în care ne-ai dat să fim
slavă cinste și onoare acum iată ți-am adus
te slăvim o scumpe Tată și-l cinstim azi pe Isus
poezie de Ioan Daniel Bălan (30 noiembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vremuri grele
Trăim atâtea vremuri grele
Vuiește marea așa cumplit
Și cad în ea atâtea stele
Din patria iubirii mele
Căci și-au găsit în ea sfârșit
Vuiește marea și-n necazuri
Cuprinsă iată-i omenirea
Lovită astăzi de talazuri
Și pier atâția în amaruri
Acum găsind iată pieirea
Atâtea boli cumplite vin
Pe atâți lovind cu necruțare
Și sunt răpuși atâți de chin
În lacrimi grele și suspin
Căci nu mai au nicum scăpare
Lumea-ntreagă e lovită
Chiar viața iată s-a schimbat
Căci omenirea-i amăgită
Și în păcate prăbușită
Drumu nu-i mai e curat
Scriptura nu mai este țintă vie
De atât de mulți e-abandonată
Puțini privesc spre veșnicie
Ca Domnul Isus să le fie
Viață aici și-n veci curată
Puțini pe stâncă au rămas
Hristos fiindu-le azi Mire
Și stâncă tare și popas
Ascultând de-al Domnului Sfânt glas
Și depărtați de vechea fire
Cuvântul Sfânt se împlinește
Și Evanghelia Divină
Dar omul nu se mai trezește
Și în păcat se adâncește
Nu vrea s-audă de lumină
E-o vreme azi descrisă-n Carte
În Cartea sfântă a iubirii
Cu omul dar tot mai departe
De-a Adevărului dreptate
Și doar pe căile pieirii
Hristos și azi este Lumina
Și El e Adevărul Sfânt
Slujiți-l voi întodeauna
Căci El poate să dea cununa
Și-n ceruri sus și pe pământ
Veniți dar azi să vă predați
Acelui Sfânt și răstignit
Cu El să fiți în veci dar frați
Cuvântul Sfânt să-l ascultați
În al păcatului sfârșit
24 oct. 2021 Bet.
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
În Hristos am fost aleși
În Hristos ne e ascunsă
Și viața și ființa
El e taina nepătrunsă
Și de oameni neștiută
Ce ne oferă azi credința
Prin credință ni s-a dat
Noi viața s-o primim
Printr-un suflet nou curat
Să lucrăm neâncetat
Cuvântul să-l împlinim
Și-n Hristos am fost aleși
Domnului să-i fim vlăstare
De oameni dar nențeleși
Dar de Isus noi culeși
Ca să fim prin îndurare
Viața noastră-i oferim
Lui Isus Hristos Mesia
Pe El dar noi îl slăvim
A Lui pururea să fim
Căci doar El ni-e veșnicia
Noi în El am fost ascunși
Prin jertfirea din Calvar
Că să fim cu Duhul unși
Și doar Lui predați supuși
Trăind doar în sfântul har
Pentru noi nu este Lege
Lege pentrucă-i Hristos
Prin Isus dar se-nțelege
Sfințenia o să ne lege
Doar de El victorios
Pentru Lege suntem morți
Însă vii în Dumnezeu
Ai vieții sfinte sorți
E Hristos pentru noi toți
Mirele din Empireu
Domnul ne-a plătit păcatul
A noastră nelegiuire
De acum drum nu este altul
Și privim spre tot înaltul
Trăind în neprihănire
Avem altă viață dar
Prin Isus Hristos Mesia
Și trăim prin al Său har
Viața nouă nu-n zadar
Căci Isus ni-e veșnicia
Noi prin El avem salvare
Nu prin Legea din Sinai
A Lui Isus îndurare
Ne e țintă și cărare
Prin Isus intrăm în Rai
În cetatea de lumină
Soarele unde-i Hristos
Cel Prea Înalt o să ne țină
Să trăim fără de vină
Prin Mirele glorios
Căci Isus așa ne-nvață
Eu cu Tatăl suntem una
Și dăm omului viață
Să fie curat la față
Părăsind pe veci minciuna
Și cu Tatăl voi veni
Să cinăm dar împreună
Cu cel ce se-nvrednici
Fiu al Tatălui de-a fi
Și oiță-n a Mea turmă
Căci Eu voi mărturisi
Tatălui pe toți aleșii
Eu dar îi voi mântui
Mie c-au vrut a-mi sluji
Ei fiind neânțeleșii
Omenirii răzvlătite
Ce n-a vrut Cuvântul Meu
Însă dragostea cuminte
În ei dar a ars fierbinte
Mire să le fiu și Dumnezeu
17-11-2020 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Văduva din Nain
O văduvă era o dată
și ea un singur fiu avea
în viața asta ce-i fu dată
să-i fie drag aici de ea
pe nimeni ea n-a mai avut
ci fiul ei ce-i rămăsese
un sprijin dulce și un scut
de parcă ea însăși l-alese
dar vai veni o vreme când
o boală crudă l-a lovit
și apoi băiatul în curând
s-a stins sărmanul și-a murit
rămase văduva acum
doar singură fără sprijin
lovită crud pe-l vieții drum
gustând al morții crud venin
a ei speranță s-a topit
în viața crudă pe pământ
când fiu-i iată a murit
aproape fiind de mormânt
s-a rupt și cerul și pământul
pe palma zilei fără milă
când în sucriu îi e copilul
cu ultim-a vieții filă
și l-au luat să-l ducă la mormânt
cu trupu-i firav în sicriu
să împlinească al Domnului Cuvânt
căci nu era băiatul viu
din Nain iată din cetate
pe când pe poartă ei ieșeau
mulțimile îndurerate
ce adesea iată lăcrimau
pe văduvă văzând cum plânge
și cum se zbate-n chinul ei
cum mâinle amar își frânge
pierzându-și singurul temei
căci el i-a fost reazim și rost
băiatu acesta ce-a murit
dar azi e singură la post
cu sufletul prea greu rănit
și atunci o iată pe la poartă
Hristos Domnul se afla
și El mulțimea adunată
prin ochii Lui o sesiza
vedea cum văduva se zbate
în plânsul ei atât de amar
și lacrimi calde-ndurerate
din ochi îi cad parcă-n zadar
cu ochii Lui de Creator
văzu durerea și necazul
cum a izbit necruțător
cumplit în ființa ei talazul
și mila iată îi străpunse
și Lui Ființa și Făptura
căci pentru acesta El venise
ca să trăiască viu Scriptura
di mila văduvei cuprins
o iată Domnul i-a vorbit
cu-o vorbă caldă ca în vis
văduvei cu chip rănit
nu plânge și El s-apropiat
atunci îndată de sicriu
și așa ușor El a strigat
tinerelule scoală-te îți spun
și glasul Lui s-a împletit
cu ochii ficși ai tuturor
iar tănărul vai s-a trezit
părând tărâmul basmelor
și mortul iată apoi a stat
în capul oaselor cuminte
băiatul chiar a înviat
l-a Domnului sfinte cuvinte
mărie Tatălui Cel Sfânt
glorie și Lui Hristos
căci Domnul slavei prin Cuvânt
își puse amprenta aici jos
căci morții iată îi ridică
să umble astăzi pe picoare
puterea Lui e veșnic sfântă
căci doar Hristos ne e salvare
și Domnul Isus văduvei i-a dat
băiatul iarăși în viață
fie Tatăl lăudat
căci El spre ceru-i ne înalță
mărire Mielului Cel Sfânt
să- cânte-ntreagă omenirea
căci El și morții din mormânt
i-nvie căci este iubirea
glorie Lui Dumnezeu
slavă cinste și onoare
Lui Hristos El Fiul Său
ce ne oferă azi salvare
poezie de Ioan Daniel Bălan (22 ianuarie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai o dată
Evrei 9:27
Oamenilor le e rânduit
Să moară numai o dată
Tatăl cum a hotărât
Dar urmează o judecată
Căci o viață omul are
S-o trăiască pe pământ
De Domnul în ascultare
Și al vieții Cuvânt Sfânt
Aceasta dar ni s-a dat
Iată pentru omenire
S-avem sufletul curat
Parte având de mântuire
Căci iată numai o dată
Oamenii sunt rânduiți
A trăi aici să poată
De Domnul spre fi primiți
Ori respinși din neascultare
De Cuvântul Celui Sfânt
Căci în suflet nu se are
Dragostea pentru Cuvânt
Doar o singură viață
Omul iată aici are
Chiar dacă el își înalță
Ființa-n binecuvântare
El în firea pământească
Altul nu va mai trăi
Ci în cea duhovnicească
Domnul de va hotărî
Căci Domnul Isus Hristos
Stăpâni-va-ntreg pământul
Când domi-va aici jos
Să-mplinească tot Cuvântul
Ființele duhovnicești
Toate atunci din omenire
Cu armuri vii și cerești
Vor avea-o cerească fire
Nu ca oameni pe pământ
Ci ca îngeri o să fie
Dup-al Domnului Cuvânt
În Noua Împărăție
Oamenii ce-or să trăiască
Ca și oameni pe pământ
Vor avea copii să-i crească
Dup-al Domnului Cuvânt
Însă cei din noua fire
Ce-au fost iată mântuiți
Vor trăi-n neprihănire
Ca și îngerii cei sfinți
Domnul toate-a râțnduit
Și iubirea și lumina
Pentru omul mântuit
Ce-l slujește-ntodeauna
08-10-2019 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crăciunul pe la case
Prin case de creștini miroase-a cozonaci,
Familia se strânge cu toți ai ei, cei dragi,
Vin preoți cu icoane și busuioc în mână,
Vestind cu bucurie, sărbătoarea creștină.
În casele curate e iarăși veselie,
Colindele răsună de îngeri, glas frumos,
Iar steaua strălucește pe ceruri, tot mai vie,
Cât magii se opresc s-aducă un prinos,
S-aducă închinare copilului Hristos.
Ce-n ieslea sfântă a fost ca să se nască
Și lumea de păcate prin El s-o mântuiască.
Maria, Maica Sfântă, pe brațe-l legăna,
Căci Dumnezeu te are mereu în grija Sa.
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În Hristos e mântuirea
cel mai scump dar pe pământ
e Isus din Nazaret
al Lui Dumnezeu Cuvânt
și-al vieții vii Profet
cea mai scumpă dar comoară
care ni s-a oferit
este Domnul ce coboară
până lângă cel smerit
lâng-un suflet care zace
astăzi fără ajutor
însă vrea eterna pace
al vieții Creator
cea mai scumpă azi lumină
e lumina mântuirii
ce ne face fără vină
de pe căile pieirii
mai scump dar ce ni s-a dat
e e Hristos Mielul cel Sfânt
pentru om crucificat
și depus într-un mormânt
El este Lumina vie
al vieții Creator
soarele din veșnicie
ce dă viață tuturor
tuturor ce vor curați
viața lor să o trăiască
de păcate nepătați
până-n patria cerească
în Hristos e mântuirea
și în El ne e destinul
dacă noi trăim iubirea
îl avem în veci pe Domnul
iubirea de ce e sfânt
de lumină și viață
de-al vieții viu Cuvânt
pe oameni ce îi înalâă
iubirea de Adevăr
de-a vieții sfântă lege
de al omului mister
ce-l vrem azi să se dezlege
Doamne noi îți mulțumim
Tată viu din cerul sfânt
pentru Fiu-ți ce-l iubim
pentr-al vieții scump Cuvânt
mulțumim o Tată Safânt
pentru Fiul Tău Mesia
ce ne dă al Tău Cuvânt
și ne oferă veșnicia
slavă Ție scumpe Tată
cinste glorie onoare
pentru viața cea curată
și-a Ta veșnică salvare
poezie de Ioan Daniel Bălan (2 octombrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!