Mărirea pensiilor
Cum se tot plânse nea Costică
De pensia lui, că-i foarte mică,
Guvernul s-a luptat, din greu,
Și i-a mărit-o... cu un leu!
epigramă de Constantin Părăian din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Costică
Costică poartă ochelarii
Mereu îngândurat și trist,
Și crunt înjură "ca birjarii"
Deși el e... "taxime-trist".
epigramă de Constantin Părăian din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui Costică Pillat
Măi Costică, măi Costică,
Vinu-i bun, ocaua-i mică,
Și-amândoi ne-am îmbătat,
Eu pi muchie, tu pi lat.
calambur epigramatic de Păstorel Teodoreanu
Adăugat de Bobby
Comentează! | Votează! | Copiază!
Socială
Nea Costică, o-avea mică,
Nu știu de ce mai trăia,
I-a crescut acuma... cică...
Cinci la sută... pensia!
epigramă de Valentin Groza din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Guvernul 1/2
Guvernul înjumătățit,
Cu legea lui caducă,
E atât de mic și pricăjit
Că pensia... n-apucă.
epigramă de Vasile Iușan (2009)
Adăugat de Vasile Iușan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui epigramist nepriceput
Scrie-ntruna, dar degeaba,
Fiindcă țeapa lui Costică
Nu poate să-și facă treaba,
Că-i și boantă, și prea mică.
epigramă de Paul Constantin (21 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pensia și pensionarii
Pensia lor cică
E gen minifustă
Cu cât e mai mică
Mai mult îi dezgustă!
epigramă de Gheorghe Gurău (iunie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pensia mea
Pensia mea e-atât de "mare",
Încât so văd e al meu scop,
Motiv să caut cu înverșunare
Să îmi procur un microscop.
epigramă de Paul Constantin (25 aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Definiție
Știți cum e-un octogenar?
Merge-ncet, vorbește rar
Și are impresia
Că-i prea mică pensia.
epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Mărțișoare (2009)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pensia
Îmi e rușine a o spune:
Mi-e pensia atât de mică
De n-o s-ajungă de-o gropică,
Păcat că nu sunt gropi comune.
epigramă de Mircea Micle (21 februarie 2011)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pensia
Oricât de mică ți se pare,
Cu pensia e clară treaba:
E multă totuși și e mare
Când stai și-o cheltui doar cu baba...
epigramă de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua bărbatului
Cu putere și avânt
Vom jura, într-un cuvânt,
Că avem și noi ca stare
O zi de... "destrăbălare"...
Și la-ndemnul lui Costică,
Hai, băieți, la una "mică"...
Fie una de tărie
Sau de "dulce tiranie"...
S-arătăm azi mai dotați
Ca bărbați adevărați...
Că de mâine iar se schimbă,
Punem "lăcățel"... la limbă...
poligramă de Constantin Enescu (2 mai 2011)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Pensionari
Pensia îi bagă-n boală -
Trași la față, trași pe sfoară,
Protecția socială
Cu pensia îi omoară.
epigramă de Constantin Mîndruță din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Guvernul domnului Tăriceanu
Găsesc că-i foarte nimerit
Să i se spună: Scumpiceanu,
Că sub el toate s-au scumpit
Cam... "tăriceanu"!
epigramă de Iulian Bostan din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privatizare
Râde-n barbă, moș Costică,
Dormitând singur în pat.
Hei! De-acuma, babă mică,
Eu m-am cam... privatizat!
epigramă de Grigore Buga din ziarul "Viața Buzăului" (25 martie 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
După cadouri
- Ce păpușă luăm, Costică,
Pe cea mare, pe cea mică?
Însă soțul una știe:
- Eu aș lua-o pe cea vie!
epigramă de Gheorghe Buleteanu din Orizont (27 decembrie 1986)
Adăugat de Gheorghe Buleteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țăranul de la Pietroasele
Lucrând pământu-ncet și greu
A scos din brazdă un tezaur
Și de atunci și-a zis mereu:
"Țăranul are mâini de aur".
epigramă de Constantin Părăian din Festivalul "Cât e Buzăul de mare", Ediția X-a, Tema: Tezaurele de la Pietroasele (9 mai 2009)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nuntă de pomină
Astăzi în sat soacra mică
Își dă fata, pe Costică,
După mirele Anton
Naș le este... Elton John!
epigramă de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pensii la greu, de mii de euro
Gândea un "răsfățat" la greu:
De-ar fi ca pensia s-apuc
Să-mi dea "putere" Dumnezeu...
Să pot s-o duc!
epigramă de Gheorghe Gurău (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Performanța" unei copile
Iubităi de la-nceput,
Când purta "cheia de gât",
Dar și-acuma, "aia mică"...
Că-i la 11 ani... mămică!
epigramă de Constantin Iordache din Buchet de ghiocei pentru femei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Speranțe de mai bine
Cu anii ce se tot adună
De crezi guvernul pe cuvânt,
Va crește pensia pe lună,
Păcat că nu și pe
Pământ!
epigramă de Georgeta Vătavu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!