Născut

Deci ea e mama lui.
Acea femeie mică
Autoarea cu ochi cenuşii.

Barca, în care cu ani în urmă
a ajuns la ţărm.

Deci din ea a ieşit
în lume,
în neveşnicie.

Născătoarea bărbatului
cu care sar prin foc.

Deci ea este, singura
care nu l-a ales
complet şi gata.

Singură l-a strâns
în pielea pe care o cunosc,
l-a legat prin oase
ascunse în faţa mea.

Singură i-a potrivit
ochii lui cenuşii
cu care a privit spre mine.

Deci ea este, alfa lui
De ce mi-a arătat-o.

Născut.
Deci, totuşi, şi el născut.
Născut ca toţi.
Ca mine, muritoarea.

Fiu de femeie adevărată.
Venit din adâncul corpului
călător spre omega.

Expus
la propria sa absenţă
oriunde
în fiecare clipă.

Iar capul lui
este capul ce trece prin zidul
permisibil, cu timpul.

Iar mişcările lui
sunt abateri
de la sentinţa generală.

Am înţeles
că a parcurs deja jumătate de drum.

Dar aşa ceva el nu mi-a spus,
nu.

- Aceasta e mama mea -
mi-a spus doar.

poezie celebră de Wislawa Szymborska din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statornicie

Deci iar faţa ta
deasupra mea se apleacă
deci iar numele tău
se repetă prin somn
deci iar neliniştea
nesfârşitei călătorii

Deci eu
deci literalmente eu
şi timpul meu
pentru totdeauna acelaşi.

poezie de Tadeusz Olszewski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce am mai sfânt pe lume

Ce am mai sfânt pe lume,
Mama care mi-a dat un nume,
Inima care în piept îmi bate,
Şi sufletul care de dor îmi arde.

Ce am mai sfânt pe lume,
Pământul pe care las urme,
Cerul plin de stele
Şi luna care călătoreşte prin ele.

Mai am doi fraţi care sunt în departare.
Doi bunici ce aşteaptă
De la copii sau nepoţi
Măcar câte o scrisoare.

Mai am şi un nume,
El Moldova se numeşte.
Când aud acest nume,
Sufletul în mine creşte.

Deci totuşi ce are omul
Mai sfânt pe lume:
Mama, patria şi al său nume.

poezie de Vladimir Potlog (12 mai 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama e raza mea de lumină

Mama este o rază de lumină.
E fiinţa care mi-a dat viaţă,
Are inima curată şi senină
Şi m-a legănat cu drag în braţe.

Mama este dor nemuritor,
Este curcubeul care răsare după ploaie.
Ea mi-a spus pentru prima oară ce înseamănă dor
Şi ma învăţat să-l aştern pe foaie.

Mama este ca pomul care înfloreşte primăvara,
Ca floarea care înfloreşte în grădină.
Este ca soarele care răsare vara
Într-o zi caldă şi senină.

Mama e tot ce am mai sfânt în lume
E ca steaua cea divină,
Care a vestit venirea lui Iisus pe lume,
Mama e raza mea de lumină.

poezie de Vladimir Potlog (20 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Numele meu străin e de atingerea Răului, murdărind
Cuvintele magice. Acestea, puteri în ele pot să adune
Pe care gura mea vouă vi le spune;
Din toată Fiinţa mea, se revarsă Lumina în valuri
Sunt o Fiinţă împrejmuită cu ziduri
Într-o lume înconjurată de ziduri,
Sunt chiar zidul zidului
Unicul, fiu al Unicului,
În mijlocul Universului,
Contemplându-l cu har...
În Singurătatea mea, rămân un Solitar...
Nu trece nicio zi fără ca eu să nu salvez ceva...
Toţi trec! Şi trec! Toţi trec prin faţa mea!
Este adevărat, sunt o Fiinţă din care sevele ţâşnesc
Şi sunt născut în Oceanul ceresc...
Mama mea este zeiţa Cerului, Nut,
Ea este cea care Forma mea, de-acum, mi-a făcut;
Eu sunt Nemişcatul,
Marele Nod al Destinului care zace în Ieri,
În mâna mea îşi află destinul Prezentul.
Nu mă cunoaşte nimeni:
Eu pe toţi vă pot cunoaşte, vă pot şti;
Pe mine nimeni nu mă poate simţi
În timp ce eu pe toţi vă port în Inimă.
O, tu, Ou cosmic! Ascultă-mă!
Eu sunt Horus! De milioane de ani vă trimit
Focul din razele mele ţâşnit,
Pentru ca inimile voastre spre mine, să le întorc.
Eu sunt Stăpânul pe tron,
Liber de orice Rău, străbat Timpurile şi Spaţiile...
Sunt chinocefalul de aur, căruia îi lipsesc picioarele şi braţele,
În templul din Memphis se află tronul meu...
Să ştiţi: dacă eu o duc bine şi el o duce bine, mereu,
El, chinocefalul de aur din Memphis!

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnirea cu iubirea

M-am întâlnit c-un înger care se rătăcise prin ceaţă,
Şi-am vrut să-l iau de mână şi să-l conduc în viaţă.
Mi-a spus că este îngerul păzitor
Al unui bărbat care moare de dor,
Pe care îl duce-n ispită
Femeia iubită.
M-a întrebat dacă există aşa ceva în realitate
Şi dacă să-l găsească vreodată se mai poate.
Acea fiinţă, i-am răspuns, există şi are
Două picioare,
Care,
Dacă ar fi libere, cum se cuvine,
Acum ar alerga spre mine.
Este stăpâna ochilor cărora, după cum îi este firea,
Le impune ca la doi robi să-mi ocolească privirea.
Mai este sluga libertăţii sale,
Pe care, de fapt, nu o are.
Mai ales, e o mamă frumoasă,
Ai cărei paşi ţin drumul drept spre casă;
Visând la ea, m-am rătăcit. nu ştiu de unde vin, unde mă duc...
Am destul timp la ea să te conduc!
În drum spre ea, ceaţa s-a risipit,
Îngerul însoţit s-a oprit,
M-a privit,
Mi-a şoptit:
Te-am găsit!
Nu l-am recunoscut
Şi-a dispărut...

poezie de Marius Robu din Aproape alb (20 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genealogie

La început a fost ţipătul
Care a născut Sângele
Care a născut Ochiul
Care a născut Teama
Care a născut Aripa
Care a născut Osul
Care a născut Granitul
Care a născut Violetul
Care a născut Ghitara
Care a născut Sudoarea
Care a născut pe Adam
Care a născut pe Maria
Care a născut pe Dumnezeu
Care a născut Nimicul
Care a născut pe Niciodată
Niciodată Niciodată Niciodată

Care a născut Cioara

Ţipând după Sânge
Coji resturi
După orice

Agitându-şi nervoasă picioarele negre în cuibul ei mizer.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci am chemat toţi profesorii din ţara profesorilor, de la construcţii, am luat şi analiza bitumului. Concluzia este una singură: apa care zace pe caldarâm, pentru că gurile de canal erau înfundate cu gheaţă, deci nu mai erau decelate, apa care vine dinăuntru pe străzile nerefăcute niciodată, de la ţevi, penetrează asfaltul şi superior şi inferior.

perlă de Sorin Oprescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Da şi nu... Oricum, e treaba ta! N-am să mă amestec. Dar să ştii că Mihai te iubeşte pe tine, cu adevărat.
Ly: Aşa crezi? Lucian mi-a spus şi el acelaşi lucru.
Nick: Chiar aşa? Ce anume ţi-a spus?
Ly: Mi-a spus că Mihai ar fi îndrăgostit de mine, dar ca să mă exprim cu cuvintele lui, iniţial mi-a spus că băiatul ăsta chiar a pus ochii pe mine. La Mihai se referea...
Nick: Hm, ce exprimare nostimă!
Ly: Dar pe tine ce te face să crezi că Mihai ar fi îndrăgostit de mine?
Nick: Păi, oricine îşi poate da seama de asta, numai după felul în care te priveşte mereu... Deci, chiar a pus ochii pe tine; Lucian s-a exprimat corect.
Ly: Cum anume mă priveşte?
Nick: Aşa cum o priveam eu pe Maria şi încă o mai privesc... Crede-mă, ştiu ce spun!
Ly: Ştii ce spui, dar nu prea ştii să dansezi!
Nick: Te-am călcat? Îmi pare rău, surioară.
Ly: Nu face nimic. Încearcă totuşi să fii puţin mai atent.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2010)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată şi un exemplu de combinare a unei amnezii cu o eroare: cineva care, uitând prima dată de o întâlnire şi ferm hotărât să n-o uite data următoare, s-a prezentat totuşi la o a doua întâlnire la o altă oră decât cea fixată. Unul din prietenii mei, care se ocupă de ştiinţă şi totodată de literatură, mi-a povestit de un caz întru totul analog din propria sa viaţă. "Am acceptat acum câţiva ani – îmi spunea el – o funcţie în comitetul unei anumite asociaţii literare, gândindu-mă că asociaţia ar putea ajuta într-o zi să fie reprezentată una din dramele scrise de mine. În fiecare vineri asistam, de altfel fără mare interes, la şedinţele comitetului. Cu câteva luni în urmă am primit asigurarea că voi fi jucat la teatrul din F. Şi din acel moment am uitat cu regularitate să mă duc la amintitele şedinţe. Dar după ce am citit ceea ce aţi scris despre astfel de lucruri, m-am ruşinat de procedeul meu şi mi-am spus cu reproş că n-ar fi frumos din partea mea să absentez de la şedinţe din clipa în care nu mai aveam nevoie de ajutorul pe care contasem. Am luat deci hotărârea ca vinerea viitoare să nu mai lipsesc. M-am gândit tot timpul la aceasta până în ziua în care am ajuns în faţa uşii sălii de şedinţe. Şi nu mică mi-a fost mirarea găsind-o închisă, pentru că şedinţa avusese loc în ajun. Într-adevăr, mă înşelasem în ceea ce priveşte ziua: era deja sâmbătă!"

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc, deci exist - Iubesc... deci respir...

Cu toate astea
uneori mi se taie respiraţia
în pieptul tău
şi încep să trăiesc
la fel ca un nou născut
învăţând zi de zi
să păşesc prin gând
fără a lăsa un semn vizibil,
doar o zbatere de aripi
ca şi când ţi-am fost
pentru o clipă
femeia visurilor tale....

Eu ştiu că mă vei ierta,
însă inima
nu va uita niciodată...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horă în duminică

Ca şi cum nu ţi-aş mai spune nimic iau în schimb în mână
cana de apă şi o scufund adânc adânc acolo unde începe apa şovăitoare să se limpezească
din ce în ce mai tare
s-ar deschide peste ea baba nopţii ar curăţi-o cu o rază de lună care alunecă peste;
Îţi par pesemne mai frumoasă aşa... cu amândoi umerii dezgoliţi
cu o cămaşă
care să mă acopere trăiesc în cămaşa aceea care îmi cântă pe spate
nu îmi trebuieşte nimic peste umeri
îmi aduc aminte de tata cum îmi trimitea de ziua mea floarea cea mai roşie
apoi se gândea dacă picioarele mele ar încăpea deja în conduri
cum şi mama purta.
Îmi port mersul meu cum şi mama purta.

Mergeam deunăzi la biserică clopotarul lipsea pesemne şi clopotarii îşi ţin femeile
în braţe şi în tot felul de cămeşi. Pesemne clopotarii
care iubesc nu mor niciodată.
L-am văzut venind înspre mine ca un chip drept şi bălai de pe peretele cu sfinţi
cu un strop de apă sfinţită pe pleoapă, părul lui galben şi prelins la ureche lucea în soarele de duminică
treisprezece ani o singură bătaie de palme îmi părea ca un sfânt căprior cu ochii din cei mai neprihăniţi
mi-a părut că doar pentru mine a bătut băiatul din palme
că pentru mine au sunat clopoţeii de la gleznele lui
i-am spus
tu eşti moartea el mi-a spus da eu sunt moartea sunt
însă cea mai frumoasă din toate
am glas de copil
probabil tu ai avut odată o fiică dar nu ţi s-a născut nu ţi s-a născut nu ţi s-a născut
glumeşti nu glumesc
femeia are copii cât pântecul ei cât femeia e para are copii cât pântecul ei
şi i-am zis atunci sună din clopote şi el a bătut din nou din palme şi din picioarele lungi
auzeam clopoţeii de la picioarele lui dar mai voiam să trăiesc
nu pot muri la treizeci de ani
mai voiam să trăiesc
mi-a zis nu ai fost niciodată căsătorită eşti femeie pentru tine sunt clopoţeii aceştia
iar eu doar două glezne să am
în cer femeile tinere sunt mirese cu moartea
eu doar două glezne să am
şi a bătut din nou din picioare
mi-am adus aminte de Munch de strigătul acela şi mi s-a făcut frică.
Am auzit din nou clopotul în duminica aceasta
dar nu l-am ascultat
cling cling
sună o stea prea frumos
pesemne Iisus în cer este prunc pentru El să plâng eu dacă nu o să Îl găsesc cuminte în iesle.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, costumele astea ciudate vă protejează fonic... Totuşi, când eşti afară, îmbrăcată cu acel costum şi vorbeşti cu mine, mă auzi.
Sonya: Evident că te aud. Costumele nu ne protejează de sunete ce nu ne-ar dăuna cu nimic, doar de cele mult prea ample, pe care le elimină în totalitate, astfel încât să nu le auzim. Dar pe tine, dacă nu ţipi la mine, am să te aud, chiar şi când port acel costum de protecţie.
Lucian: Să ţip?! De ce-aş face aşa ceva? Nu-mi stă în caracter! Nu ţip la nimeni, deci, nici la tine, evident. Sau mai ales la tine.
Sonya: Luci, dădeam doar un exemplu; nu înseamnă că tu procedezi astfel.
Lucian: Aşa, deci... Păi, cu prima ocazie, poate o să ţip totuşi la tine!
Sonya: Poftim?!
Lucian: Doar ca să verific eficienţa costumelor voastre.
Sonya: N-ai încredere în ceea ce ţi-am spus? Vrei să mă verifici?
Lucian: Nu... Sonya, te rog! Doar nu m-ai şi crezut! Ce-s nebun, să ţip la tine?! Să fim serioşi!
Sonya: Ah... Eşti ciudat.
Lucian: Ştiu... Mi s-a mai spus.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Materia şi corpul sunt una. deci e clar că nu putem fi astea deoarece ele sunt temporare, vin şi pleacă. Şi asta nu e valabil doar pentru materia corpului nostru care în esenţă e doar o altă materie/formă consumată. Materia sau corpul nostru a luat naştere dintr-o bucată de muci - un ovul şi un spermatozoid - care şi acel muci, flegmă a fost rezultatul inevitabil al hranei. Aşadar corpul este doar un produs al hranei, nu eşti tu. Dar după cum am spus, tot ceea ce vine şi pleacă, se naşte şi moare, apare şi dispare este efemer şi deci nu suntem noi, cel Unicul Etern.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul Îngerului

Un înger drag mi-a apărut în vis,
M-a luat de mână, şi mi-a spus:
"Viaţa nu e întotdeauna ceea ce pare,
Nici pe oameni nu-i cântări după înfăţişare:"

Mama m-a luat de mână
Şi mi-a şoptit:
"Te voi conduce în locul unde visele sunt vii
Închide ochii şi inima-ţi deschide,
Pe tine te vei redescoperi "
Ea m-a condus prin Întuneric şi Lumină,
În brâul curcubeului învăluită, calm-senină.
Fiecare culoare e un vis ce se poate împlini,
M-a condus aievea printre galaxii
Apoi am ajuns într-o grădină
Mângâiată de o boare divină.
Mama mi-a spus cu vorbă blajină:
"Admiră copacii şi florile,
Miroase şi gustă din roade"!
Am privit, am mirosit, am gustat,
Şi totul era dulce, era parfumat,
Era o curgere în armonie,
Aş fi rămas acolo o veşnicie...
Îngerul m-a luat de mână şi mi-a spus:
"Toate acestea îţi aparţin, în inima ta au curs,
Visul te va conduce spre ele în fiecare noapte,
Cu visul înaripat poţi călători departe!"
***
De-atunci viaţa mea este divină,
Împart tuturor, taina ascunsă în grădină
Visele dulci de Iubire şi Lumină,
Şi îngerul mă conduce, în fiecare noapte
Pe tărâmuri necuprinse şi îndepărtate,
Unde Mama-înger îmi revarsă în inimă
Căldură, Armonie şi blândă Lumină.

partea a 2-a

Văzându-mi lacrima din ochi curat
Ce printre gene mi s-a strecurat,
Îngerul a venit, şi m-a-ntrebat:
-"De ce eşti tristă"?
-"Sunt singură, i-am răspuns,
Şi-un dor adânc de tine m-a străpuns".
Cu ochii ei duioşi, m-a-mbărbătat,
Şi mi-a destăinuit:
"Dumnezeul bun şi preaiubit
Astăzi mi-a îngăduit
Să-ţi şterg lacrima,
Şi să-ţi spun că întotdeauna
De îngeri eşti înconjurată,
Că singură, nu vei fi niciodată.
Deschide-ţi inima curată!"

La piept m-a strâns cu drag,
Şoptindu-mi:
"Copilul meu, copil iubit
Îngerii sunt pretutindeni
Atunci când te simţi rătăcit,
Îngerul poate fi străinul întâlnit
Ce-ţi zâmbeşte arătându-ţi drumul.
Poate fi fără vârstă, poate avea riduri.
Îngerii pot fi pretutindeni,
Se pot deghiza în prieteni,
Sau "aşa-zişii" duşmani,
În fraţi, surori sau propriii copii.
Doar în Lumină ei călătoresc
Cu misiuni dumnezeieşti
Abătându-ţi paşii
Când eşti aproape de abis
Orientându-te pe cale
Aşa cum ţi-a fost scris.

Când vei deschide ochii,
Toate acestea le vei zări
Oriunde în lume, astăzi, vei privi!

"Acum a venit vremea să plec..."
Am început a plânge şi m-am trezit...
Precum în grabă a venit,
La fel de repede m-a părăsit.
"Rămas bun, astăzi nu-ţi voi spune,
Pentru că în Ceruri se întâmplă o minune,
În Sferele Înalte e o întreagă lume
În care Tu şi Eu avem un loc anume..."

poezie de Floarea Cărbune (26 martie 2009)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Să înţelegem, deci, că prin tine vom avea un comandant bun, blând şi indulgent, care nu ne va impune niciodată nimic, nu va fi rău sau exigent cu noi şi ne va permite să facem absolut orice ne trece prin cap, fără a ne certa câtuşi de puţin?
Lucian: Ah, nu, nici chiar aşa; nu vreau să înţelegeţi nimic de genul acesta. După cum v-am spus, n-am de gând să mă schimb deloc, rămân acelaşi care am fost şi până acum, indiferent că vouă vă place sau nu; rămâne la aprecierea voastră dacă am fost, sunt sau voi fi bun, rău, indulgent sau exigent; fiecare dintre voi e liber să-şi formeze orice părere doreşte în privinţa mea, să tragă concluziile, fiecare în felul său, după cum a înţeles, iar eu vă asigur că indiferent care va fi părerea voastră despre mine, n-am să mă supăr. Dar după cum v-am mai spus şi deja mă repet de prea multe ori, n-am să mă schimb; voi rămâne mereu acelaşi, nimic nu mă va determina să devin altfel, nici măcar comanda misiunii. Deci, nu vă faceţi griji în acest sens, nu mi se va urca şefia la cap... Totuşi, am să mă străduiesc să fiu un bun comandant, îmi iau acest angajament în faţa voastră, deşi îmi dau seama că nu vă pot promite nimic concret, căci nu pot şti dinainte ce ne aşteaptă, însă voi încerca să vă fac mereu pe plac.
Lia: Dacă vrei să ne faci pe plac, ce-ar fi să începi încă de pe acum şi să ne laşi să plecăm acasă; părinţii ne aşteaptă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată eram la oră şi a trebuit să mă interpretez pe mine atunci când sunt singur la mine în cameră. Şi cum nu avusesem niciodată camera mea, a trebuit să improvizez. Mama mi-a spus că actoria este pentru oamenii bogaţi şi că ar trebui să-mi caut de lucru. M-am lăsat de liceu după doi ani, dar n-am uitat ce mi-a spus profesoara, că am jucat natural. Nu ştiu care este diferenţa dintre a fi natural şi a fi real.

citat din Al Pacino
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar viaţa aceasta complet fericită n-a ţinut decât o vară. Toamna, ne-am dus la Roman cu mama mea, care avea să nască; cu moşul meu, care-şi tăiase două degete la un ferăstrău mecanic. În acea toamnă, a murit mama mea. Mi-aduc aminte ca prin vis de dânsa bolnavă, dar ţin minte foarte bine cum era întinsă pe masă, moartă, cu lumânări la cap. În zilele cât a stat moartă acasă, uneori plângeam, dar uneori mă jucam de-a ascunsul cu nişte băieţi şi apoi iar plângeam. Fericită, dar crudă şi egoistă vârstă! Întotdeauna mi-aduc aminte cu displăcere, parcă cu un amar reproş pentru mine, că atunci m-am jucat! Niciodată, niciodată n-am dat mamei mele a mia parte din ce mi-a dat ea! Pentru ce s-a născut ea, pentru ce a trăit? Sunt milioane de fiinţe care au avut soarta ei şi pe care nu le ştiu. Dar ea, fiindcă mi-a fost mamă, în mintea mea are un loc unic şi întâmplarea ei e un lucru extraordinar pentru mine. Orice viaţă e un lucru extraordinar pentru cineva -- şi nimic, absolut nimic, pentru alţii!

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi în bloc

În mine s-a născut o bănuială
Când a născut vecina pruncul ei,
Căci seamănă cu-al meu, deci îşi înşală
Bărbatul tot cu cel ce stă la trei...

epigramă de Cătălina Orşivschi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În momentul în care un copil s-a născut, s-a născut şi mama. Ea nu a existat înainte. Femeia existase, dar nu şi mama. O mamă este ceva absolut nou.

citat din Rajneesh
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept un semn

Aştept un semn ce trebuie să vină,
Căci m-am născut doar ca să îl aştept:
Aşa mi-a spus bătrânul înţelept,
Clipind din orbii ochi, fără lumină.

Sortit sunt să aştept în miezul lumii,
Un semn ce încă poate n-a pornit,
Din pietre seva murmură vrăjit,
Mă leagă clipa cu ciudate funii.

Statuie-n calea timpului ce trece
Mă udă ploaia, m-a lovit furtuna,
Cu raza-i albă mă orbeşte luna,
Iar Cronos vrea şi el să mă aplece.

Sunt blestemat pesemne să păzesc,
Albastrul cer senin şi nestatornic,
Cum aş pleca şi cât aş fi de dornic,
Ca zarea, cu-ai mei paşi, să o unesc.

Cu mâini de lut mă trage recea vatră,
Cu lanţuri grele timpul m-a legat,
Tânjind spre soare, ochii mi-au secat,
Şi inima îmi este ca de piatră.

Aşa mi-a spus bătrânul înţelept,
Şi nu avea nici un motiv să mintă:
Cu ochii stinşi, privesc spre ceruri, ţintă,
Sunt blestemat ca semnul să-l aştept.

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!