Când viaţa...

Cred că însăşi viaţa noastră va dori să ne implore,
Parc-o văd îngenunchiată, cerşind casa de la noi.
O priveşti, se umileşte, stă cu fruntea în noroi
Şi suspină spre icoana ce aproape o ignoră.

Mult în faţă, pe o bancă, trupul zace în neştire,
Şi clipeşte-ncet când viaţa îi cerşeşte lui un loc.
Începuse să îi placă amorţeala fără foc
Şi e rece, şi îi place, şi-i e frică de trăire.

poezie de Loredana Tudor
Adăugat de Loredana Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

îmi pot imagina

că viaţa este o închisoare imensă, fără şanse de evadare
şi singura cale este moartea
fără regrete

dacă ai aflat deja ce inseamnă dragostea
poţi avea o undă de regret
dar dragostea înseamnă mult mai mult

sunt oameni care strâng diverse lucruri materiale fără importanţă
spre deosebire de ei, mie îmi place să las semne
ale trecerii. semne care se şterg greu

dincolo de viaţa asta consumată fără rost
au rămas o mulţime de cărţi şi cuvinte abandonate
dar cel mai mult îmi place să cred în urma paşilor mei prin amintirile altora

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când viaţa lor de viaţa ta se leagă

Când viaţa lor de viaţa ta se leagă
şi când priveşti spre ei, te vezi pe tine,
mai mult de-atât nu eşti, şi nu-ţi convine
că ochii văd în sinea-ţi lumea-ntreagă.

Priveşti în jos, în sus, şi ţi-e ruşine
ca unui dumnezeu lipsit de vlagă,
şi-ai vrea să uiţi că vântul îi propagă
spre mintea ta retrasă-n vizuine.

Din glas dement se-ascunde-n timbru dorul
ca frunza verde-n toamnele barbare,
şi-arunci în ei durerea cu piciorul

deşi îi simţi, îi crezi, şi-atunci te doare,
cum taurul răpune matadorul
şi-odat' cu el şi animalul moare.

sonet de Ionuţ Popa (14 noiembrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este viaţa

Viaţa este o suflare,
sau poate ceva mai mult.
Este scurtă-îmbrăţişare
a timpului petrecut.

Viaţa e o alergare,
maraton fără sfârşit,
După fericirea care
ne-a vrăjit, ne-a amăgit.

Viaţa e o căutare
într-un timp nedefinit,
A miracolului care
doar în vis ne-a ispitit.

Viaţa este o fereastră
deschisă spre viitor,
Către care viaţa noastră
nu are aripi de zbor.

În zadar omul se zbate.
Idealul nu-l atinge.
Viaţa de trup se desparte,
Omul repede se stinge.

Vreme vine, vreme trece,
Fericirea-i doar un vis,
Rămânem statuie rece,
Cu ochii spre Paradis.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru unii viaţa e ca mersul melcilor băloşi

stătea cu faţa la perete
degetele ei încercau un contur al unei inimi descompuse
în piese de puzzle
era atât de aproape de perete
(pusă la zid de însăşi viaţa)
încât se întreba dacă nu cumva acela îi va fi locul de veci
simţea aerul nerespirabil, iar frigul îi intrase în oase
precum un chiriaş în odaia cea de toate zilele
norii îşi făcuseră culcuş pe bucata ei de cer,
iar ploaia îi schingiuia trupul
pe unicul zid pe care îl ştia urcau şi coborau
la infinit
melci băloşi
anticipând un sfârşit
înnămolit şi rece
rece ca moartea

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău...

Ridică-te acum femeie,
Îndreaptă-ţi fruntea spre zenit
Dar lasă-i drumului o cheie
Spre sufletul ce e rănit.

Vei vindeca o cicatrice,
Un semn al timpului trecut,
Eu îţi doresc să fii ferice,
Cuvântul... nu ţi-e cunoscut.

Ridică-te şi zbori spre stele,
Chiar dacă aripile dor,
S-aduni şi lacrimile mele
Să ai cu tine un... ajutor.

Ridică-ţi fruntea fără frică,
Tot ce ţi-e dat, ce-ţi este scris,
Viaţa-i dură, te ridică
Sau te-adânceşte spre abis.

Ridică-ţi fruntea şi-nţelege,
Destinul are drumul său,
Viaţa are doar o lege,
N-o poţi schimba. Îmi pare rău"...

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (septembrie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să cred

a fi sau nu.... să cred in ce?
in ursitoarele din cer?
să cred că undeva există
un alter ego? un Dumnezeu?

să cred in ce? in viaţa mea?
azi e... şi mâine nu există
si rai si iad sunt pe pământ
si intrebarea mea persistă

să cred in soare? se va stinge
să cred in spirit renăscut?
să cred in viaţa fără moarte?
să cred in ce? tot e pierdut...

să cred in timp? el se contractă
să cred in spaţiu? e infinit
să cred in ce? privesc spre stele
sus e un cer... si jos pământ

a fi sau nu... e o-ntrebare
cu multe secole in urmă
răspuns nu vom afla nicicând
şi gândul meu se curmă.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii din viaţa reală ignoră postările mele, aşa cum şi viaţa virtuală ignoră prejudecăţile lor.

aforism de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre... dinspre...

Pământul isi plânge zăpada neninsa,
Troiene străpung crevase pierdute,
Zăpada e alba, perfect neatinsa,
Iar tu esti pierdută, pierdută-învinsă...

Esti zarea acelor ce cad din adâncuri
Spre ceruri perfide, perfide si dese,
Ti-e părul taciune, mi-e părul doar smarcuri.
Cad râuri de ploi, de ploi în averse.

Încet eu te caut, te caut în ceaţă
În ceaţa de aşchii de trunchiuri zdrobite,
Te caut si vreau să-ţi dărui doar viaţa
Dar tu te ascunzi in inimi zdrobite.

Zdrobită precum o frunză pierdută în vise,
Nocturne, diurne, mai vagi ori perfecte,
Cu mâinile frante, perfect neatinse,
În ochi ma priveşti, si vezi doar defecte.

Stricate sunt zările de-un alb timpuriu,
Nu chem niciun vis spre a mea adormirea,
Sunt mort recunosc, dar sunt un mort-viu,
Si aproape imi este, aproape-trezirea...

Tu stii doar ce cred si eu cred doar ce stiu,
Si uite ca azi se înfruptă trecutul
Din zapise vechi, din gândul cel viu,
Din fruntea de ceara se satură lutul.

Te uiti si priveşti, dar unde ti-s ochii...?
Doar hauri defecte si stinse sunt ei,
Esti goală si tristă, deşi ai si rochii,
Si haine o mie, dar nu ai cercei...

Si goală cum esti, zâmbeşti spre oglinda,
Chemând, oare ce...?, sa fiu eu omul...
Te caut în casa, dar tu stai in tinda,
Si-astepti neimpacata, te chinuie somnul.
...........................................
Sa-alerg iar spre tine, dar paşii mi-s goi
Genunchii sunt frânţi, si trupul greoi,
Zăpada neninsa imi curmă avântul
Si tu nu rostesti nici astăzi cuvântul...

poezie de George Sciotnic (21 decembrie 2018)
Adăugat de George Sciotnic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş dori mai degrabă să te văd zâmbind

Nu trebuie să crezi că-s mort
Fără lacrimi te rog fără suspine
Aş dori mai degrabă să te văd zâmbind
Râzând – lucrând – arătând bine

Moartea e o cheie foarte ciudată
Care deschide multe uşi e o fereastră
Prin care suntem conduşi spre alte lumi
Asemănătoare cumva cu-a noastră

Viaţa nu-i nicidecum un accident
Moartea nu-i sfârşitul sub o stea haină
Dumnezeu a conceput o taină mare
Viaţa şi moartea consonant se îmbină

Nu trebuie-aşadar să crezi că-s mort
Fără lacrimi te rog fără suspine
Aş dori mai degrabă să te văd zâmbind
Râzând – lucrând – arătând bine

poezie de Alan Pembe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec despre frică

despre păcatele îngerilor nu a vorbit nimeni până acum
dar cred că şi îngerii mai păcătuiesc, altfel de ce le-ar mai fi frică uneori
scuturându-şi aripile de zăpadă?

copil fiind îmi era frică de întuneric, de greutatea lui
mă gândeam că dacă se rupe aţa care-l ţine în tăria nopţii
o să cadă şi-o să mă strivească

dar întunericul s-a strecurat în suflet şi nu l-am mai simţit apăsător
mai apăsător mi se părea un sărut strivit
şi de teamă, mai mult îl furam decât să-l dospesc

şi din sărut în sărut am suit dealul Golgotei
şi viaţa se strâmba la mine arătându-şi feţele ascunse
dar cine să se mai sperie de viaţă când moartea cerşeşte din uşă în uşă?

acum mi-e frică să-mi mai fie frică
de câte ori apare frica mi se întâmplă câte ceva. aşa că
mai bine n-o bag în seamă. mai bine trăiesc. moartea oricum o să mă găsească.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa la rece

trăim mai sănătos în containerul
adânc îngropat pe un ţurţure
trecuţi printr-o selecţie riguroasă
e rece în jurul nostru şi ne ciupim
pentru a ne convinge că încă trăim
fiecare plânge fără lacrimi pe faţă
glumele cu îngheţată sunt interzise
viaţa la rece între două lumi

copiii nu se dau pe gheaţă pe câmpia
de pudră de la marginea satului
totul e rece şi cerul e plumburiu
joci şah pe patinoarele din care ies
crosele jucătorilor de hochei prinşi
sub gheaţa transparentă cu gust
de vanilie şi mentă şi cireşe amare

viaţa la rece este mai sănătoasă
şi toţi se gândesc că lumea va sfârşi
în flăcările iadului de pe pământ

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lângă divin, viaţa noastră mai cuprinde o trăire conştientă a prezentului, o privire spre viitor şi o lămurire a trecutului.

citat din Charles Lindbergh
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

Iarba verde, iarba grasă
Creşte - naltă-n cimitir;
Cade an de an sub coasă
Din nou creşte - mai frumoasă.

Privesc crucile-nnegrite
Şi mă-ntreb, cu mintea-mi proastă:
Din ce piepturi se hrăneşte
Şi ce-i, Doamne, viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Suflă vântul…vârfuri sună
Greierii prin fân adastă….
Se duc zile, nopţi cu lună
Ce mister e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Trudă zilnică, sudoare
Viaţă de desfrâu - sau castă
Totu-i trecător sub soare,
Căci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Tainice iubiri şi teamă
Zbor îşi iau spre bolta-albastră
Toate timpul le destramă…
Şi-atunci, ce e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Se duc veacuri în neştire
Nasc speranţe-n lumea vastă -
E-un suiş spre coborâre –
Deci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Iarba verde creşte deasă
Peste trup – peste fereastră
Ea rămâne-mpărăteasă –
Căci aceasta-i viaţa noastră:

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din toţi va creşte iarba
Pân’ iubita va fi baba –
Până baba va fi iarba.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul din mine

Când viaţa mi se scurge-încet, încet
Eu mă îndrept spre sfântul Nazaret
Nu sunt de felul meu un păcătos
Am trupul plin de răni, fără folos...

La vârsta mea se-adună anii stând
Ca să-i alung eu nu mi-am pus în gând
Las scris posterităţii pe-un bilet
Că viaţa mea se scurge-încet, încet...

Nu pot ca s-o opresc în loc nicicum
Ar fi-n zadar, ştim totul este fum
Motive am pentru a fi discret
Eu mă îndrept spre sfântul Nazaret...

O glumă bună mi se pare-a fi
Ca să trăiesc ferice zi de zi
Am sufletul ca de un vierme ros
Nu sun de felul meu un păcătos...

Şi chiar de-ar fi, să mă exprim aşa
Cui foloseşte astăzi a visa
Sunt prea bătrân a fi invidios
Am trupul plin de răni, fără folos...

Am trupul plin de răni, fără folos
Nu sunt de felul meu un păcătos
Eu mă îndrept spre sfântul Nazaret
Când viaţa mea se scurge-încet, încet!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tao

Tao este drumul şi drumeţul. Drumul fără început şi fără sfârşit pe care îl bătătoresc toţi muritorii, dar pe care nimeni nu l-a creat, căci drumul acesta este viaţa însăşi. El este totul şi nimic. Din el purced toate, toţi trec pe aici, îndreptându-se spre acelaşi infinit, se adaptează lui, ca să se întoarcă tot acolo de unde au plecat. Este un pătrat fără colţuri, un sunet pe care auzul nu-l poate percepe, o imagine cu forme neînchegate. Este o plasă imensă ale cărei ochiuri sunt largi ca nesfârşitul mărilor, şi totuşi nimic nu se poate strecura printre el. Este sanctuarul unde îşi găsesc cu toţii refugiu. Nu este nicăieri, dar nu e nevoie să te uiţi pe fereastră, ca să-l vezi lângă tine. De la el înveţi taina să nu mai doreşti dorinţe, ci să laşi lucrurile să-şi urmeze cursul lor. Este cel care se umileşte pentru a se mântui, căci cel ce se umileşte se va înălţa şi trufaşul se va umili. Decăderea este însăşi esenţa succesului, iar succesul nu este el însuşi decât o intermitenţă a decăderii, căci cine ţi-ar putea spune dinainte clipa când înfăţişarea unui lucru va întoarce cealaltă faţă. Cel care tânjeşte după dragoste, o va găsi în liniştea şi inocenţa începutului. Blândeţea asigură izbânda celui care atacă şi mântuire celui care se apară. Ca să fii puternic, va trebui să-ţi înfrângi înainte de toate, propriile tale porniri.

definiţie de W. Somerset Maugham în Fumul amăgirilor, XLVIII
Adăugat de Oana Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai apărut în viaţa mea

Ai apărut în viaţa mea când trebuia,
când nici vântul nu mai bătea,
când nici ploaia nu mai venea,
ai apărut în viaţa mea
când trupul îmi era ud,
când gura îmi era caldă,
iar sufletul arid.
Ai apărut în viaţa mea
când nu mai credeam în iubire,
când nu mai speram o fericire,
când nici nu te aşteptam pe tine.
Ai apărut în viaţa mea
fără să mă anunţi măcar
şi mi-ai umplut trăirile
cu setea ce-o aveai,
dând vântului bătaie,
ploii picături,
iar mie... dândumi-te tu.

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între atâtea variante de neant

şi o cale subţire spre lumină
cât să mai şi mor pentru a înţelege viaţa
ca pe o rană cerşind vindecarea
mă întreb şi râd
ca atunci când alergam să prind luna
ca pe un licurici
apoi mă las păgubaş
precum cei care au fost nevoiţi
să oprească piramidele
mult prea departe
de visul lor

să nu vă lăsaţi lacrimile libere niciodată
altfel cine ştie câte alte nesfârşiri
ar mai învăţa vârful
ca pe o condamnare
la doar atât

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virginia Woolf: Dragă Leonard, să priveşti viaţa în faţă! Să priveşti întodeauna viaţa în faţă şi să o cunoşti aşa cum este. În cele din urmă, să o cunoşti. Să o iubeşti pentru ceea ce este, şi atunci, să o părăseşti. Leonard, întotdeuna anii dintre noi. Întotdeauna anii. Întotdeauna dragostea. Întotdeauna orele.

replică din filmul artistic Orele
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt după dreptate

Hei, creiere spălate cu anii toţi pierduţi,
Nu vă mai lăsaţi prostiţi, furaţi, minţiţi,
Aţi fost atraşi fără să vreţi într-un joc strâmb,
Trăiţi fără speranţă într-o lume de plumb.
Mereu pălăvrăgesc stăpâni răi şi fac semn,
Ne impun să ne exprimăm într-o limbă de lemn,
Luptăm cu aceşti duşmani o luptă disperată,
Noapte de noapte, până când zorile
Ne pleznesc peste faţă

Strigaţi, strigaţi după dreptate,
Răzbunaţi lumea care-n decadenţă zace!
Strigaţi, strigaţi după dreptate,
Eliberaţi lumea ce-n lanţuri de sclav zace!

Legati la ochi, sub puşti ne secerăm
Împuşcaţi pe la spate sau torturaţi în somn,
Terorizaţi ne scufundăm cu Terra în derivă,
Ascunşi încă-n tranşee de răzbunări şi frică,
Spre un ţel apus ce abia acum ne ajunge din urmă.

Strigaţi, strigaţi după dreptate,
Răzbunaţi lumea care-n decadenţă zace!
Strigaţi, strigaţi după dreptate,
Eliberaţi lumea ce-n lanţuri de sclav zace!

Sudoarea curge de pe frunte şi pe gât,
Simţi urma unui ştreang ce carnea ţi-a rănit,
Inima-n piept îţi bate aproape să se spargă,
Războiul psihologic te confirmă şi neagă.
Aştepţi să-ţi deruleze viaţa ca pe-un film
Şi-n cămaşa de forţă să te simţi de volţi plin,
Câştiguri nu există şi omul latră tare,
Cu viaţa strânsă-n hăţuri pe-un muc de lumânare.

Strigaţi, strigaţi după dreptate,
Răzbunaţi lumea care-n decadenţă zace!
Strigaţi, strigaţi după dreptate,
Eliberaţi lumea ce-n lanţuri de sclav zace!

Ce să ne mai gândim, nimic nu e corect,
Timpul nostru e sclavul unui sistem abject,
Ne revoltăm prea des, căci astfel nu putem trăi,
Şi pentru libertate preferăm a muri.
Ca nişte uşi de veghe ardem din Paradis,
Să luminăm tot iadul şi fumul lui încins,
Lumea este distrusă şi noi suntem distruşi,
Arzând ca sfinţi pe-altare şi sataniste uşi.

De aceea zic:
Strigaţi, strigaţi după dreptate,
Răzbunaţi lumea care-n decadenţă zace!
Strigaţi, strigaţi după dreptate,
Eliberaţi lumea ce-n lanţuri de sclav zace!

cântec interpretat de Judas Priest, muzica de Judas Priest din Screaming for Vengeance, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!