Diana
Ce cauți unde bate luna
Pe-un alb izvor tremurător
Și unde păsările-ntruna
Se-ntrec cu glas ciripitor?
N-auzi cum frunzele-n poiană
Șoptesc cu zgomotul de guri
Ce se sărută, se hârjoană
În umbr-adâncă de păduri?
În cea oglindă mișcătoare
Vrei să privești un straniu joc.
O apă vecinic călătoare
Sub ochiul tău rămas pe loc?
S-a desprimăvărat pădurea,
E-o nouă viață-n orice zvon,
Și numai tu gândești aiurea,
Ca tânărul Endymion.
De ce dorești singurătate
Și glasul tainic de izvor?
S-auzi cum codrul frunza-și bate,
S-adormi pe verdele covor?
Iar prin lumina cea rărită,
Din valuri reci, din umbre moi,
S-apar-o zână liniștită
Cu ochii mari, cu umeri goi?
Ah! acum crengile le-ndoaie
Mâinuțe albe de omăt,
O față dulce și bălaie,
Un trup înalt și mlădiet.
Un arc de aur pe-al ei umăr,
Ea trece mândră la vânat
Și peste frunze fără număr
Abia o urmă a lăsat.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Cartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar Citate similare
Bate vântul florile
Bate vântul florile,
Ce frumoase îs zorile,
Când îmi bat lin în fereastră
Și iubirea mea îi aleasă,
Ca o pasăre măiastră.
Bate vântul în fereastră,
Să vadă când sânt acasă,
Să mă îmbete cu mireasme,
În luna cu crizanteme
Florile iubirii mele.
Bate vântul în grădină,
Adunând frunze-n rugină,
Să-mi aștearnă covor moale,
Ce foșnește sub picioare
Colorând orice cărare.
Bate vântule cu dor!
Și mă cheamă în pridvor,
Unde m-așteaptă bădița,
Să îi împrumut gurița,
Că îi dulce ca frăguța.
Vântule, pe unde treci
Toate cele le culegi,
Și porți dorurile mele
În nopți albe, dar cu stele,
Florile vieții mele.
Că viața fără de doruri,
Îi mătrăguna de pe dealuri.
poezie de Valeria Mahok (4 octombrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Izvor cu apă dulce
E bine de stiut ce a fost
Viata să o trăim cu rost
Ce vrem să stim de la nceput
Să lăsăm timpul ce ne-a durut
Tu ai trecut prin viața mea
Să te gândesti eu te-as ruga
Grăbit cum ceasul face rundă
Tu te-ai oprit doar o secundă
Doar vântul lasă-n a ta urmă
Picuri de ploaie ce cad si răsună
Cu umbră rece mă săgeți
Imi spui cuvinte si mă cerți
Că umblu goală prin perdele
Si scutur praful greu din ele
Si am ajuns mereu sa te visez
Oglindă-mi esti cu ochii tăi cei verzi
Legat ai fost printr un ombilic
Că te am iubit acum îți zic
Tu stii că fără iubire in viață
Si fără dragoste speranță
Nu suntem oameni nici chiar fulg
Rămânem doar văpaiea unui rug
Si tu imi spui că ți stau în cale
Că am picioarele prea goale
Că salt dansez aud o melodie
Si că mă joc de a trestiea mladie
Vrei cum bate vântul să tresar
Usor tu treci nu ai habar
Acum eu libertate-ti dăruiesc
Privesc un gol te las si-ti spun trăiesc
Eu sunt izvor cu apa dulce
Si dor mereu eu îți voi duce
Peste lespezi reci de piatră
In trecere mă voi rostogoli
Voi trece lin voi curge si voi trăi
Iar apa limpede de vrei s-o treci
Piciorul tău atinge pietrele rămase reci!
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu lumina cernută de umbre
Mă privesc cu ochiul din adâncul ființei
într-un izvor dătător de viață în pustiu,
rămas închis în memorie
cu gânduri și vise.
Cu lumina cernută de umbre,
orașul doarme sub straturi de ceață
nu e suficientă nicio tăcere,
nicio temere de singurătate.
În oglinda minții nici reflectarea-n conștiință
nu lasă deschise porțile raiului
fără să se verifice totul la intrare.
De aceea vă propun să luați aminte
cerul are loc pentru suflet, nu pentru trup,
orice moarte are semne din zodii de pământ.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Al mamei glas
Așa sunt eu,
Precum voi mă vedeți:
Cu ani peste umăr,
Cu brume pe spate...
Așa sunt eu:
Dulce, terestră,
Amară,
Trecătoare...
Adie un pic spre
Toamne în aur,
Spre ploi în petarde,
Spre o scurtă iarnă,
O primăvară...
Adie a viață-n popas
Călătoare...
Tandră,
Mândră in zbucium,
Sfidătoare...
Cu zâmbet pe buze,
Îndrăgostită de un bun sfat,
Cu pas cumpătat...
Mă apropii și caut
Cuvântul deplin, onorat:
Al mamei glas,
Privirea,
Mâna Ei,
Alinarea
Din Casa cea Mare!
Taina de pe urmă
Nu văzui soarele, luna,
O văzui pe mama mea,
Cum îmi împletea cununa
Licăririi sub o stea.
Nu știam cât e de mare,
Fericită-i ori nu prea,
Îi sorbeam din palma-i soare
Apă vie, viața mea.
În sclipirea de pe gene
O vedeam numai pe ea,
Cum plimbându-ne prin ele,
Vlaga vieții ea veghea.
Iar în taina de pe urmă
O privire își lăsa...
O urmam, ferindu-i gândul...
Ei o lacrimă-i cădea!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce șoptești atât de tainic...
Ce șoptești atât de tainic,
Tu, izvor de cânturi dulci?
Repezind bălaia undă,
Floarea țărmului o smulgi.
Și o duci, o duci cu tine,
Vâjâind încet pe prund;
Ale tale unde floarea
Cine știi unde-o ascund?
Astfel trece și viața-mi,
Dar o floare-n valuri nu e,
Nici nu spun ca tine doru-mi
Nimăruie, nimăruie.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.La Bucovina
N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ți romantic, munții în, lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste câmpii-n zori.
Ale sorții mele plângeri și surise;
Îngânate-n cânturi, îngânate-n vise
Tainic și ușor,
Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte,
Inima mi-o fură și cu dulci cuvinte
Îmi șoptesc de dor.
Numai lângă sânu-ți geniile rele,
Care îmi descântă firul vieții mele,
Parcă dormita;
Mă lăsară-n pace, ca să cânt în lume,
Să-mi visez o soarte mândră de-al meu nume
Și de steaua mea.
Când pe bolta brună tremură Selene,
Cu un pas melodic, cu un pas alene
Lin în calea sa,
Eol pe-a sa arpă blând răsunătoare,
Cânt-a nopții dulce, mistică cântare,
Cânt din Valhala.
Atunci ca și silful, ce n-adoarme-n pace,
Inima îmi bate, bate, și nu tace,
Tremură ușor,
În fantazii mândre, ea își face cale,
Peste munți cu codri, peste deal și vale
Mână a ei dor.
Mână doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipește, genele-mi sunt pline,
Inima mi-e grea;
Astfel, totdeuna cînd gândesc la tine,
Sufletul mi-apasă nauri de suspine,
Bucovina mea!
poezie celebră de Mihai Eminescu (1868)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.De unde bate vântul
ai putea să-mi spui
de ce porți pe umeri întunericul
și nu-l fugărești călcându-l în picioare
el se lovește de ochii fiecăruia
cu o furie oarbă
pe care nu pot să o înțeleg
lumina îmi curge din ei
fără lacrimi
și nu pot să-i opresc să privească departele
de unde bate vântul
vine praful și ierburile îl subțiază
oamenii îi întorc spatele
și nu se lasă orbiți
poți neglija întunericul din tine
dar nu neglija lumina
care îți călăuzește pașii.
drumul pe care mergi
nu-i numai al tău
dar vei ajunge singur unde trebuie
și ești așteptat
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eminescu și codrul
Codrul mereu va cânta
Și va plânge-n lipsa ta
Plânge, se dă de pământ,
Crengile-s rupte de vânt
De doru-ți s-o legăna
Că îi trece vremea sa.
Ziua-i mică, noaptea mare
Și în codru e răcoare.
Frunza mi-o bate în dungă
Păsările mi le-alungă
Și iar bate dintr-o parte
Căci vara este departe
În fața ta eu mă plec
Și cu gândul te petrec
Eminescu Mihail
Este luna lui april
Când, în pom, pe rămurele
Auzi cânt de păsărele
Ce te încântă și ele
Uiți atunci, de toate cele...
Toamna păsări, rând pe rând,
Pleacă, ceru-ntunecând
Lăsând suflet pustiit
Codrul veșted, amorțit
Doar, dorul meu, singurel
Îmi amintește de el
De Eminescu Mihai
Frumos ca o zi de Mai
Ca un spic de grâu bălai,
Ca un recital la nai.
poezie de Georgeta Nedelcu (31 decembrie 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Veneția
S-a stins viața falnicei Veneții,
N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;
Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,
Pătrunde luna, înălbind păreții.
Okeanos plânge pe canaluri...
El numa-n veci e-n floarea tinereții,
Miresei dulci i-ar da suflarea vieții,
Izbește-n ziduri vechi, sunând din valuri.
Ca-n țintirim tăcere e-n cetate.
Preot rămas din a vechimii zile,
San Mare sinistru miezul nopții bate.
Cu glas adânc, cu graiul de Sibile,
Rostește lin în clipe cadențate:
"Nu-nvie morții - e-n zadar, copile!"
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Numai poetul...
Lumea toată-i trecătoare.
Oamenii se trec și mor
Ca și miile de unde;
Ce un suflet le pătrunde,
Treierând necontenit
Sânul mărei infinit.
Numai poetul,
Ca pasări ce zboară
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului
În ramurile gândului,
În sfintele lunci,
Unde pasări ca el
Se-ntrec în cântări.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1868)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Strigăt împăiat
Pe vârf înalt cu luna-i aură cunjură
Stă ciuta cu bătaia inimii ce-i gândură
După coarnele-n care boncălăia luna
De se cutremura pădurea și jivina.
Cu ecou unde mi-o aleargă dorul..
Bată-l moartea și pe el și pe hăitași
C-au lăsat-o cu doi mândri feciorași
Să-i poarte pe unde neumblat e codrul..
Căci fiara acum îi este neomul
Ce-și urlă mândria cu plumbul și cornul..
Acela de egoism și ură prea înalt
Ce acum șade pe un perete-mpăiat
Ce o face să coboare cu capul plecat
Să ducă dintre stele curaj neînfricat..
Puilor ce o strigă să le fie alăptat
Până într-o zi când în strigăt împăiat
In ecouri de păduri și căprioare
Ne vom da seama că suntem reci fiare
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor de Eminescu
Prin inel iubirea trece,
Izvoraș cu apă rece,
Iară luna în fereastră-mi
Pune floarea ta albastră!
Tu zâmbești tăcută zână,
Îmbrăcată în lumină
Și, când noaptea nu se uită,
Tu pe gură mă sărută--
Să m-atingi cu praf de stele,
Alinându-mi dor și jele--
Căci străfundul lumii bate
Clopot de singurătate.
poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Secretele toamnei
Un aer cald plutește peste zare,
Deschid fereastra și simt ca o chemare,
Ecou de anotimp ce pleacă în uitare,
Ecou de anotimp desprins parcă din soare.
Nu am nici teamă, nu am nici vină
Și mi se pare toamna, o doamnă în crinolină,
Se crede minunată, frumoasă chiar aș zice,
Cu brațe de lumină și cu furtuni complice.
Admir această doamnă cu mers domol de zână,
Cu coloritul vesel, stăpân peste natură,
Se poartă cu petale de crizanteme in păr,
Și cred ca doamna aceasta, ascunde un mister.
De unde atâta patos, de unde vii culori?
De unde roade copte și sunet de viori?
De unde veselia copiilor școlari?
De unde vii tu toamnă, de îmi umpli sufletul de har?
De unde bate vântul, rostogolind furie,
Tribut de frunze veștezi, ca într-o agonie
Rămâne în urmă totul, natura minunată,
Ascult cum bate vântul, cum vâjâie prin noapte.
poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tremurul din albastru
E-un tainic izvor strălucind liniștit
în tihna din vechea poiană,
ferită privirii, pe-un drum rătăcit,
copilă de munte, orfană.
E-albastru izvorul sub cerul senin,
lucind ca o lacrimă sfântă
în soarele toamnei, c-o frunză de-arin
ce ultima clipă-și frământă.
O duce la vale, o pierde-n pustiu,
așa cum o face de-o viață,
pe unde trecând pe sub verdele viu
ce apele-i limpezi răsfață.
Adâncul poienii tresare-n suspin,
o stâncă se rupe din munte,
schimbându-și tăcerea din vechiu-i destin
în vuiete aspre și crunte.
Coboară în salturi, iar furia lor
lovește copacii și-i frânge.
Poiana-i privește oprirea-n izvor
și tace. Privește și plânge.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea măsura tuturor lucrurilor
Copilăria mă bate pe umăr
prietene-ai uitat de mine
trec amintiri fără de număr
prin trupul tău parcă-s jivine
Prietene-ai uitat de mine
ți-s ochii plini de viitor
un trandafir chiar între șine
nu-l vede niciun călător
Ți-s ochii plini de viitor
trec amintiri fără de număr
tăcerea însă n-o măsor
copilăria mă bate pe umăr
Prietene-ai uitate de mine
doar dragoste îmi face bine
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (20 mai 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Primăvară
mai du-mă prin păduri, dorule,
să sorb aerul plin de răcoare
și albastrul tău, cerule,
și florile cu mirosul lor tare.
să prind în mână fulgerul frânt,
s-aud cum privighetoarea mai plânge,
s-ascult foșnetul frunzei în vânt
cum îmi trece haotic prin sânge.
să văd pădurea cu razele reci,
căprioara venind spre izvor,
să mă pierd singur printre poteci
cu inima plină de dor.
mai du-mă prin păduri, visule,
aud codrul cum vrea să mă cheme,
primăvară, tu mi-ai deschisu-le
cărări acestor poeme.
aud cum sufletul cade pe trunchi
pentru a-și cere iertare
și eu, rogu-mă, Doamne,-n genunchi
la codru ca la sfinte altare.
căci codrul ne-a fost casa dintâi,
când înfrunzea-n primăveri
și doina ne-a stat la cap căpătâi
mângâind ale noastre dureri...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (10 mai 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La geamul meu
la geamul meu nu bate nimeni..
doar noaptea-n somn pare s-aud
același glas venit din vremuri
de demult
la geamul meu nu bate nimeni
se scutur crengile de nuc
când vântul este prea puternic
și-l ascult
la geamul meu nu bate nimeni..
doar razele de lună reci
îmi spun acum... că niciodată
nu mai treci.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna pe perete
Cade toamna pe perete
Cade toamna azi pe mână
În picaj ca un egrete
Crengile doar să rămână
Vine toamna în izvor
Vine toamna peste ape
Și ne prinde c-un fior
Și cu frunze în ochi sapă
Totul a îngălbenit
Chiar și mersul deoparte
Umblă iată încâlcit
Dor de vară să ne poarte
Și pădurile s-au copt
Și de umbre și de pași
Acum sunt ca un compot
Mai pe jos să nu te lași
Bate vântul crengile
Frunzele doar au plecat
Să umple izvoarele
Vara ce ne-au stâmpărat
Astăzi iată cum sunt lipsă
Pomii și copacii-s goi
Căci viața în eclipsă
A primit un iz de ploi
poezie de Ioan Daniel Bălan (3 noiembrie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce te legeni?...
- Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
- De ce nu m-aș legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea crește
Și frunzișul mi-l rărește.
Bate vântul frunza-n dungă -
Cântăreții mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte -
Iarna-i ici, vara-i departe.
Și de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Și norocul meu cu ele.
Și se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Și se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Și mă lasă pustiit,
Vestejit și amorțit
Și cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când iarăși glasul
Când însuși glasul gândurilor tace,
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii -
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?
Puterea nopții blând însenina-vei
Cu ochii mari și purtători de pace?
Răsai din umbra vremilor încoace,
Ca să te văd venind - ca-n vis, așa vii!
Cobori încet... aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea față,
A ta iubire c-un suspin arat-o,
Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Să simt fiorii strângerii în brațe -
Pe veci pierduto, vecinic adorato!
sonet de Mihai Eminescu (1 octombrie 1879)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.