Decembriada 1989 (Tuturor martirilor Revoluţiei)

În Decembrie, se primenea o lume,
cu dalbă cămaşă, brodată cu nume:

Ştefan, Cosma, Tudor, Dumitru, Matei,
Gheorghe, Radu, Constantin şi alţii ca ei.

Pe străzi, aripi tinereşti se avântau în zbor,
spre cerul lui Hristos, în dans de tricolor.

Când Ţara îşi alegea o spiţă din an,
roua înroşită picura din ram.

Sudoarea ardea pe frunte, pleoape şi buze,
pâinea noastră se cocea la flăcări de-obuze.

Se tulbura cerul şi ningea aprins,
Ţara adormea cu ochiul larg deschis.

Sfintele suflete, la capătul nopţii,
în lumini străluceau, pe pajiştea morţii.

Mărul ionatan, pârjolit şi stingher,
legăna aripi roşii, cu resturi de cer.

În Decembrie, se primenea o o lume,
cu dalba cămaşă, brodată cu nume:

Petru, Constantin... plecaţi spre odihnă,
la loc cu verdeaţă, la loc cu lumină.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capăt de lume

În depărtări, pe-albastrele cărări,
Plecat spre-o destinaţie anume
Catargul ce plutea pe-ntinse zări
Sfârşea din marş la capătul de lume.

Nu flutura în vânt urmă de steag,
Plutea-n derivă pe al mării val,
Ar fi dorit să mai rămână-n larg,
Un vânt nimicitor l-a-împins la mal.

În drumul meu spre capătul de lume
Mă-ndrept încet ca orice trecător,
Nu vreau să mă grăbesc, aş mai rămâne,
Cu mine timpu-i rău, neiertător.

Ne ducem toţi spre capătul de lume,
Timpul fixează ceasul când să pleci,
Afară va rămâne scris un nume
Iar dincolo urmăm drumul de veci.

(în amintirea unchiului meu, Alexandru Matei)

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi înlăcrimaţi

Un sărut pe pleoape
Un fâlfâit în noapte
Aripi de fluturi...
Şoapte.
Negură senină
Noapte cu lumină.
Cuvinte deşarte
Gesturile noastre.
Brumă a iubirii
Dantelă brodată.
Iubire nerostită
Mare-nvolburată.
Un gând ascuns
Paznic de hotare.
Pluteşte visând
Spre gândurile tale.
Un hoţ de stele
Doar aripile mele.
Palme trudite
Pe corpul tău femeie.
Cuvinte brăzdate-n poeme
Tăcerea unui gând
Omidă pe o creangă
Învelită-n amurg.
Aripi visate
Strivite de nori
Simţiri ce plutesc
Pe aripi de dor.
Săruturi pe buze
Doar aripile mele.
Fluturi de lumină
Mă trezesc in zori!
Polen de şoapte
Săruturi pe pleoape.
Eu?
Fără tine...
Lacrimă pe flori!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta Raiului

Motto:
Nu aurul, ci moaştele sfinte sunt avuţia unei ţări.

Poate că am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de-amar,
Pe Samsoni şi Caini, pe ingerii ce cad,
străine locuri, chipuri de coşmar.

Mă vreau acum la mine-acasă
loc de verdeaţă, loc minunat,
unde Biserica e încă mireasă
şi Iisus Hristos e cel înviat.

Căci eu sunt din ţara de brazi şi de har,
eu sunt din turma Tatălui,
drumul meu nu fu-n zadar,
căci am bătut la Poarta Raiului.

Eu sunt din ţara cu mucenici,
cu voievozi mărturisind credinţa,
de-a pururi paşii mei rămân aici,
căci am gustat din miere-n suferinţă.

Eu sunt din ţara de neuitate datini,
cu sfinţi sihaştri în posturi priveghind,
cu icoane biruind balauri
şi Brâncoveni în moarte aţipind.

Eu sunt din ţara fără de hotare,
fără oprelişti către infinit,
sunt pravoslavnic, căci la altare,
cu foc pe buze m-am spovedit.

Eu sunt din ţara de holde şi minuni,
cu ploi sfinţite şi rouă miruind,
eu i-am văzut pe Îngeri în furtuni,
pe Dumnezeu pe nori de aur odihnind.

Poate am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de amar,
eu ştiu un loc mai verde ca un jad…
Eu sunt din ţara de brazi şi de har.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Requiem...

Nesfârşite şiruri de Suflete albe ca neaua
Urcă pe acea invizibilă scară
Pe care chiar la Poartă
Sfântul Petru le aşteaptă,
La loc de verdeaţă le aşează,
Aripi de îngeri pe când Cerul luminează,
Sufletele le îmbrăţişează, Raiul intreg le arată,
Apoi cu Iubirea Domnului le îmbracă
Ca si ele să strălucească
Şi, de acolo deznădejdea noastră
departe s-o gonească!!!

Dumnezeu, pe toţi cei căzuţi
in războiul cu Coroana cea neagră a morţii
Cu mila Sa să îi primească şi în Lumina Veşniciei
pe veci să-i odihnească....

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

Se deschid,
Cum se deschide cerul
Când plouă;
Se deschid
Larg, mai larg,
Cum se deschide vulcanul
În erupţie.
Se leagănă,
Cum se leagănă norii pe cer
Când nu plouă;
Se leagănă,
Repede, mai repede
Cum se leagănă pământul
Când nu erup vulcanii.
Se fâlfâie,
De jos în sus,
De sus în jos,
Gustă din aer,
Se nasc pentru zbor,
Se înalţă
Din jos spre sus
Plutesc pe aer
Coboară pe pământ
Din sus spre jos.
Se unesc de cer
Şi îşi astâmpără setea
Cu picurii din ploaie
Şi îşi astâmpără foamea
Cu lava din vulcani.

Se deschid.
Se leagănă.
Se fâlfâie.
Se închid.

poezie de Claudiu Ovidiu Tofeni din Paşi pe nisip (20 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie

Decembrie ne-mbracă-n praf de stele
Şi-n alibii fulgi, valsând într-un alint,
Flăcăi înnoadă-opincile de piele
În promoroaca iernii de argint.

Decembrie ne cântă valsul iernii
Pe strune de omăt şi dans de flori,
Ne-nvăluie în ceaţa densă-a lunii
În simfonii, pe-arcuşuri de viori.

Decembrie ne-acoperă-n miresme
De nori de fum şi cetină de brad,
Ne prinde-n haina miilor de basme,
Arzând lumini în braţele de jad.

Decembrie colindă Universul
Iar visele preschimbă-n bucurii,
Obraji îmbujoraţi aruncă fesul,
Muşcând din cozonacii aurii.

Decembrie întroienit coboară
Să şteargă ochii plânşi de peste an,
S-aprindă candelabrele de ceară
Pe cerul înstelat şi diafan.

Decembrie-n parfum de sărbătoare
Seduce prin magie şi mister,
Revarsă gerul nopţilor polare
În seara când răsună Leru-i ler.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie roşu

Un vânt de libertate decembrie-aducea,
Junii României erau gladiatorii,
Speranţe-n loc de arme, duceau alăturea,
Păstrate cu sfinţenie-n antimemorii.

Dar cei făr'de credinţă cărţile-au măsluit,
Gloanţe ucigaşe lansară fără milă,
În sânge au îngropat visul nemiruit
Lăsând în întuneric blânda campanilă.

Decembrie ningea pe crucea catedralei
Fulgi roşii împărtăşiţi cu picuri de sânge,
Umplând o călimară pentru al meu condei
Cu care astăzi scriu, că inima îmi plânge.

Îmi plânge în surdină cu lacrimi vineţii
Căci jertfa fiilor noştri a fost în van,
Vise albe-n dimineţi pierdute-s în pustii,
Rătăcită-s în labirintul cartezian.

Rog Cerul pentr-un decembrie stelar şi bun,
Speranţele să înrămăm la loc de cinste,
Pe scările catedralei în noaptea de Crăciun
Lumina să se reverse dumnezeieşte.

Gladiatorii României să nu uităm,
Să-i pomenim cu flori de măr şi stele verzi,
Dorinţa lor de libertate să-mbrăţişăm,
De zori noi şi demnitate iar să fim flămânzi.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înviere la Dumnezeiasca Liturghie Bizantină

Din cerul de lavă scânteie un fulger,
s-aşază peste beznă-ndurarea.
Cu chip neprihănit, palid, un înger
Pogoară-o stea pe-un muc de lumânare.

Se-mprăştie bezna cum se ridic-o ceaţă
Scânteia astrului aprinde încăperea:
Oh! Doamne, ce lumină şi dulceaţă
Transfigurează tainic chipul şi durerea!…

În patima Ta, Doamne, ceru-i mai aproape,
Sufletul e prohod şi întrebare,
Mir îmi adastă în gânduri şi pleoape
Când lacrimi picură din lumânare.

Trupul Tău, Hristoase, poposind în moarte,
Sub giulgiu odihneşte cu cântări preasfinte.
Pleoapa Maicii Tale din icoană se zbate
Cu aripi de porumbiţe istovite.

Îngerul bun îmi scutură durerea
La dumnezeiasca strajă spre dimineaţă.
S-aprind în altar lumini. E Învierea,
Lanuri de mâini se-ntind să ia Viaţă.

Hristos a înviat! Fii fără frică…
Troparele învierii se toarnă în lumină.
Moartea e-nvinsă. E Sfânta Duminică.
E Dumnezeiasca Liturghie Bizatină.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria eternă

Patria eternă

Eu patria eternă şi neamul meu, divinul,
Ce a luptat în cuie spre-un Paradis ne-nvins,
Îl port ca pe-o verigă de aur si de sânge-
Iscoditoare jertfă ce mă inundă-n plâns...

Si faima lui în fine, ca soarele pe boltă
Ce-a fost menit să schimbe culorile-n lumini,
Ridică-n mine astăzi, istoria-n picioare
Să-şi regăsească locul, pe-aici, printre străini

C-am renunţat la slova de lege şi de datini
Şi ne-a cuprins in sine iubirea lui Christos,
Iar patria eternă a strălucit pe pleoape
Ca o mireasmă vie, ca cerul luminos

Şi-atâta înfrăţire a fost să prindă aripi,
Înfloritoare boltă să ne cuprindă-n gând,
Căci a-ncolţit Edenul mai sfânt ca altădată
Într-o grădină-farmec şi întrun neam ne-nfrânt.

Şi-acuma veşnic dorul, cel călător spre soare
Îşi ţine-ntruna mersul spre patria de vis,
Spre ţara de lumină, spre ţara integrală
A celor de acolo, şi-a celora de-aici...

Şi-atât purtând în suflet, lumina de lumină
Precum se leagă simplu şi-atât de evident,
Parcurg distanţa vremii, distanţa propriu-zisă
Ca o scântee stinsă, organic şi absent.

Şi mi se-nalţă dorul cel călător spre soare...
Iar eu, revin din urmă, revin spre fraţii mei,
Spre neamul meu, divinul, ce a luptat in cuie
Şi-a reîntors Edenul cu bunul Dumnezeu!

Chişinău 25 ianuarie 2019

poezie de Mihai Ghidora (25 ianuarie 2019)
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete

Cum este sufletul meu
Un sentiment o trăire
Văd în noapte mai târziu
Durere şi multă iubire

Suflet albastru purpuriu
Rază de lumină sclipitoare
Printre stele eu te înscriu
Vibrantă undă vrăjitoare

Pieptul loc de aşezământ
Călător până în bolta de cer
Cu aripi ce zboară cu avânt
Ca un abur ce a ieşit din eter

Dezlegarea iubirii de carcasă
Transformă durerea-n dorinţă
Suflete tu la mine eşti acasă
Loc de răgaz suspin şi odihnă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete

Cum este sufletul meu
Un sentiment o trăire
Văd in noapte mai târziu
Durere si multă iubire

Suflet albastru purpuriu
Rază de lumină sclipitoare
Printre stele eu te inscriu
Vibrantă undă vrăjitoare

Pieptul loc de aşezămînt
Călător până in bolta de cer
Cu aripi ce zboară cu avânt
Ca un abur ce a iesit din eter

Dezlegarea iubirei de carcsa
Transformă durerea n dorinţă
Suflete tu la mine esti acasă
Loc de răgaz suspin si odihnă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mutaţia lui Zeus

Când fixismul intră-n joc,
Mută ţările din loc:
Ţara lui Papură Boc,
Este ca Ţara de Foc!

epigramă de Gheorghe Rădac (22 noiembrie 2010)
Adăugat de Gheorghe Rădac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul zbor

Se-aude un strigăt venind dinspre cer,
sinistru în noapte şi-n liniştea ei,
ce pare să-ncheie un dans –derniėre-
c-un ultim adio spre vechi odisei.

Se rupe din neguri, coboară, uşor,
apare, ca-n vis, o frântură de stea,
m-apropii şi văd cum bătrânul cocor
continuă, încă, din aripi a da.

Pământul e ringul în noul balans
din care se-opreşte, privind înspre cer,
spre stele ce par că-l invită la dans,
şi uită că-i singur; începe, stingher,

un vechi ritual, o rotire, şi-apoi
în vechi amintiri îşi găseşte puteri,
pluteşte prin ele, devine vioi
şi-ncheie în ritmul de vis şi plăceri.

Când zorii se-anunţă şi stelele pier,
iar ziua renaşte în zarvă şi cânt,
o scurt-adiere înalţă spre cer
o pană a celui ce zborul şi-a frânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de flutur

Se-adapă din lacrima nopţii
în zorii ascunşi la hotare
de umbre pierdute în mare,
a stelelor scurte adopţii.

Surprinde lumina în focul
a mii de oglinzi delicate
ce Soarelui vor să-i arate
că-n aripi îşi poartă norocul.

Priveşte, distrat, spre copacul
ce-i pare, acum, doar decorul
în care-a crescut el, actorul,
şi-a fost, doar o vreme, iatacul.

Se-aruncă, în formă perfectă,
spre cer, spre lumină, spre viaţă,
spre noul din care învaţă
că este o biată insectă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desperarea

Atâtea chinuri mă tot apasă,
Curând ca floarea voi veşteji!
Şi spun la oameni, dar ce le pasă
Dac-a mea viaţă se va fini?
Nici consolare nu am în lume,
Chiar râd mulţime de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume!
Suflete, zboară la Dumnezeu!
Crezui odată c-a mea durere
Ea se va stinge, dar eu mă sting!
Căci nu am voie, şi n-am putere
Moartea ce vine ca să o resping.
O consolare de l-astă lume
Nu aflai încă la chinul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!
În van vegheat-am fără-ncetare,
Scriind în versuri dulci lecţiuni.
Lumea-şi râse d-a mea cântare,
Râse d-a mele lamentaţiuni!
Şi vai! nu este streina lume:
Patria-mi râse de chinul meu,
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!
Al meu părinte servit-a însă,
Servit-a ţara unde născu;
Putu să strângă, dar el nu strânse!
În sărăcie el petrecu!
Oh! şi ce moarte îl luă din lume!...
Dar râdeţi toţi de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!
Văduvi avute, recompensate,
În aste timpuri sunt nencetat,
Cele sărace sunt delăsate...
Omul virtuţii e insultat!
Aşa ajunge a noastră lume...
Plânsul opreşte cântecul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desperarea

Atâtea chinuri mă tot apasă,
Curând ca floarea voi veşteji!
Şi spun la oameni, dar ce le pasă
Dac-a mea viaţă se va fini?
Nici consolare nu am în lume,
Chiar râd mulţime de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume!
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Crezui odată c-a mea durere
Ea se va stinge, dar eu mă sting!
Căci nu am voie, şi n-am putere
Moartea ce vine ca să o resping.
O consolare de l-astă lume
Nu aflai încă la chinul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

În van vegheat-am fără-ncetare,
Scriind în versuri dulci lecţiuni.
Lumea-şi râse d-a mea cântare,
Râse d-a mele lamentaţiuni!
Şi vai! nu este streina lume
Patria-mi râse de chinul meu,
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Al meu părinte servit-a însă,
Servit-a ţara unde născu;
Putu să strângă, dar el nu strânse!
În sărăcie el petrecu!
Oh! şi ce moarte îl luă din lume!...
Dar râdeţi toţi de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Văduvi avute, recompensate,
În aste timpuri sunt nencetat,
Cele sărace sunt delăsate...
Omul virtuţii e insultat!
Aşa ajunge a noastră lume...
Plânsul opreşte cântecul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Marina
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara numită România

Oameni buni şi lume bună,
România ne e mumă.
România noastră Mare,
cu Dunăre, Carpaţi şi mare.
România legendară
cu români de viţă rară.
România dodoloaţă
unde toţi am primit viaţă.
Am stat de strajă la hotară
şi-am apărat această ţară.
Aici ne e ţara şi neamul.
Aici ne e râul şi ramul.
Aici viaţa nu-i amară.
De ce să plecăm afară?
Când cei aleşi să cârmuiască
închină ţara românească
marilor puteri din lume,
se leapădă de al său nume.
Hai să dăm mână cu mână
cei cu naţie română!
Să readucem în ţară
iar, frumoasa primăvară.
Aici am fost şi vom rămâne
stăpâni pe ape şi pe grâne.
Vom trăi şi vom lucra moşia
aici, în ţara numită ROMÂNIA

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuviosului

Vartejul innoirii şterge,
şi rău, şi bine, şi frumos,
căci viaţa merge înainte...
şi departarea de Hristos.

Dorm sihaştrii-n cimitire,
Lumea nu-i mai pomeneşte,
un monah, la mănastire
un pomelnic le citeşte.

Crucile de pe mormânturi
putrezesc de vreme rea,
de ploi reci si aspre vânturi
stinsu-li-s-a candela.

Dorm azi, intr-un loc uitat,
Moaştele de cuvios,
ce în viaţă a purtat
crucea grea a lui Hristos.

Ca pe oameni din beţie
să-i întoarcă la credinţă,
a dat vot de săracie
şi pe sine jerfă vie.

A purtat straie de sfinţi,
nevoindu-se stingher
şi, in nopţile fierbinţi,
a băut roua din cer.

Doar un mormânt părăsit
fost-a moştenirea sa,
sufletului ostenit
datu-i-s-a liniştea.

Dar eu ştiu c-a fost chemat
către alte zări mai bune –
din loc verde, înmiresmat,
ne-ntăreşte-n rugăciune.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc într-o lume în care soarele nu poate fi perceput din decembrie până în decembrie viitor:

Mi-ai face curtoazia de a-l muta pe cerul meu? Chiar şi puţin mi-ar prinde bine.

M-am refugiat undeva într-un vis abandonat pe pământul nimănui unde păsările sunt umbre şi au nevoie de soare.

Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

(lui Constantin Brâncuşi)

Pasărea timpului

se desface în cântecul dălţii,

se roteşte în lumina stelelor de piatră,

lepădându-şi încremenirea:

Uitaţi-vă la cer, cerul trăieşte!

Are aripi în numele celui ce i le-a modelat.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!