Ca să afli ce simt alţii, nu-ţi "băga nasul" şi nici nu te "vârî ca musca-n lapte". Dacă vei să te joci cu o ţestoasă, nu poţi s-o ai zgândărind-o cu un băţ să iasă din carapace; o poţi omorî. Fii blând, nu dur, nici tiranic sau insistent.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare

Nu-ţi băga nasul unde nu-ţi fierbe oala, nici oala unde curge nasul.
citat din David Boia (12 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dacă poţi...
Dacă poţi gândi, de ce să nu gândeşti?
Dacă poţi spera, de ce să nu speri?
Dacă poţi visa, de ce să nu visezi?
Dacă poţi împlini, de ce să nu împlineşti?
Dacă poţi munci, de ce să nu munceşti?
Dacă poţi iubi, de ce să nu iubeşti?
Dacă poţi cânta, de ce să nu cânţi?
Dacă poţi vedea, de ce să nu priveşti?
Dacă poţi auzi, de ce să nu răspunzi?
Dacă poţi alerga, de ce să nu faci sport?
Dacă poţi zbura, de ce să nu te înalţi?
Dacă te poţi bucura, de ce să nu zâmbeşti?
Dacă poţi să ajuţi, de ce să nu solidarizezi?
Dacă poţi fi sănătos, de ce să te neglijezi?
Dacă poţi fi respectos, de ce să nu respecţi?
Dacă poţi fi curajos, de ce să nu îndrăzneşti?
Dacă poţi să înveţi, de ce să nu studiezi?
Dacă poţi să lupţi, de ce să nu câştigi?
Dacă poţi să cunoşti, de ce să nu cercetezi?
Dacă poţi fi perfect, de ce să nu împlineşti toate acestea?
poezie de Dumitru Delcă (august 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nu-ţi vârî mâna! Nici în buzunarul bogatului că-i plin şi nu-ţi încape, nici în al săracului că-i rupt şi... ajungi în altă parte.
aforism de Cornel Stelian Popa (24 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



40 de aforişti reuniţi într-o colecţie memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referinţă!
"Nu-ţi băga nasul unde nu-ţi fierbe oala"
Respect asemenea poruncă
Şi nu-mi bag nasul căci, în viaţă,
Oricum, ades mi se aruncă
Lăturile pe-ntreaga faţă...
epigramă de Ştefan-Cornel Rodean (2011)
Adăugat de Ştefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!


Maria: Hai acum, nu mai sta închis aici. Hai cu mine pe puntea principală. Nu ne poţi lăsa singuri; ar fi nepoliticos din partea ta. Sau poate vrei să plecăm mai repede, să te lăsăm singur? Spune-mi, te deranjează prezenţa noastră?
Lucian: Nu. Cum poţi să crezi aşa ceva?! Aş prefera totuşi să rămân aici, în rezerva mea.
Maria: Nu se poate, pentru că nu te las eu. Hai, struţule, nu mai tot băga capul în nisip ori de câte ori ţi se pare ceva în neregulă. Scoate-l afară şi înfruntă realitatea, cu curaj! Nu te tot ascunde, nu-ţi şade bine. Nu ţie...
Lucian: Struţ?! Eu?! Parcă eram urs.
Maria: Struţ, urs, catâr; ce contează? Nu-i genul tău să fii nici una, nici alta; nu-ţi stă bine deloc în nici una dintre aceste variante.
Lucian: Bine, domnişoară Biologie... Gata, m-ai convins, dacă insişti atâta. Ai terminat cu lecţia de biologie, despre animale încăpăţânate, ursuze şi retrase?
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi să faci chirurgie estetică fără să ai latura de artist, dacă eşti foarte, foarte bun tehnician, dar nu viceversa, pentru că ar însemna să te joci cu viaţa omului, şi nu-ţi poţi permite asta.
citat din Dan Mihail Stana
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu ai educaţie, poţi înjura în stânga şi-n dreapta, poţi striga huiduieli pe stadion, poţi insulta pe cine nimereşti, poţi scuipa pe o oază a curăţeniei, poţi vorbi ne'ntrebat, poţi să te bagi unde nu-ţi fierbe oala etc., etc.; un singur lucru nu poţi: să te respecţi! Pe tine şi pe ceilalţi oameni!
Iulia Mirancea (14 octombrie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi omorî un om, dar nu poţi omorî o idee.
citat din Medgar Evers
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi băga nasul unde nu-ţi fierbe ciocolata!
aforism de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire, Proverbe adaptate (16 octombrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nu-ţi băga nasul unde nu-ţi fierbe oala.
proverbe româneşti
Adăugat de rotariu bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi cuprinde marea
Nu poţi cuprinde mare
Oricât te-ntinzi şi vrei
dar te va prinde-odată
sub el, un val al ei.
Nu poţi opri furtuna
oricât te-mpotriveşti
dar te va smulge-odată
vreun vânt, oricine eşti.
Nu poţi să ţii pământul
sub palmă cât ai vrea
dar el doar sub o palmă
pe veci te va ţinea.
Nu poţi să-ngropi Lumina
sub nici un oboroc,
nu poţi opri nici noaptea
nici soarele pe loc.
Nu poţi să-nfrângi Lucrarea
lui Dumnezeu cum vrei
dar vei fi frânt odată
şi tu de mersul ei.
Şi vei vedea ce veşnic
ce-amar şi dureros
e plânsul celor care
se luptă cu Hristos.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dacă
De poţi fi calm când toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar când omenirea
Nu crede, dar să-i crezi şi ei cumva;
S-aştepţi, dar nu cu sufletul la gură;
Să nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
Să nu răspunzi la ură tot cu ură,
Dar nici prea bun să pari, nici prea-nţelept;
De poţi visa – şi nu faci visul astru;
De poţi gândi – dar nu-ţi faci gândul ţel;
De-ntâmpini şi Triumful şi Dezastrul
Tratând pe-aceşti doi impostori la fel;
De rabzi să vezi cum spusa ta-i sucită
De pişicher, să-l prindă-n laţ pe prost;
Când munca vieţii tale, năruită,
Cu scule obosite-o faci ce-a fost;
De poţi să strângi agonisita toată
Grămadă, şi s-o joci pe un singur zar,
Să pierzi, şi iar să-ncepi ca-ntâia dată,
Iar c-ai pierdut – niciun cuvânt măcar;
De poţi sili nerv, inimă şi vână
Să te slujească după ce-au apus,
Şi piept să ţii când nu mai e stăpână
Decât Voinţa, ce le strigă "Sus!"
De poţi rămâne tu în marea gloată;
Cu regi tot tu, dar nu străin de ea;
Duşman, om drag, răni să nu te poată;
De toţi să-ţi pese, dar de nimeni prea;
De poţi prin clipa cea neiertătoare
Să treci şi s-o încerci gonind mereu,
Al tău va fi Pământul ăsta mare,
Dar mai mult: vei fi Om, băiatul meu!
poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Dan Duţescu
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!



Atâta timp cât nu-ţi asumi responsabilitatea stării tale reale nu o poţi schimba, nici nu poţi evolua pornind de la acea stare.
Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dacă vrei să afli
Dacă vrei să afli focul
îl găseşti în inimioară.
Îţi va surâde norocul,
viaţa-ţi va fi primăvară.
Dacă vrei să afli apa
o găseşti uşor în nori.
Dacă scormoneşti cu sapa
în pământ găseşti comori.
Dacă vrei să afli timpul
îl poţi găsi în Olimp.
Ştiu că nu este prea simplu,
dar, acolo găseşti timp.
poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!



Viaţa e ca un joc de poker. Dacă nu ştii să-ţi joci cărţile, poţi pierde cu cele mai bune cărţi, dar dacă ştii cum să-ţi joci cărţile, poţi câştiga şi cu cărţi proaste.
aforism de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dacă-ţi cunoşti adversarul şi dacă te cunoşti pe tine, atunci poţi să duci o sută de bătălii fără să existe un pericol. Dacă te cunoşti pe tine, dar nu-ţi cunoşti adversarul, atunci şansele tale de a câştiga sau de a pierde sunt egale. Dacă nu te cunoşti nici pe tine şi nici nu-ţi cunoşti adversarul, atunci veţi fi învins în orice bătălie.
Josef Kirschner în Arta de a fi egoist: Cum să trăieşti fericit, chiar dacă altora nu le place (1978)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi păcăli soarta doar stând pe margine şi plasând pariuri de pe margine. Fie mergi împotriva morilor de vânt şi rişti tot ce ai ca să joci jocul vieţii, fie nu joci deloc. Şi dacă nu joci, nu câştigi.
citat din Judith McNaught
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!



Ciobanul: Masa mi-e gata, am muls oile. La uşa colibei mele zăvorul e tras, focul arde în vatră. Iar tu, tu poţi trimite oricâtă ploaie, cerule!
Buddha: Eu nu mai am nevoie nici de hrană, nici de lapte. Vânturile sunt coliba mea, focul mi s-a stins. Iar tu, tu poţi trimite oricâtă ploaie, cerule!
Ciobanul: Eu am boi, am vaci, am păşunile străbunilor mei şi un taur care-mi fecundează vacile. Iar tu, tu poţi trimite oricâtă ploaie, cerule!
Buddha: Eu n-am boi, nici vaci. Eu n-am păşuni. Eu n-am nimic. Nu mă tem de nimic. Iar tu, tu poţi trimite oricâtă ploaie, cerule!
Ciobanul: Eu am o ciobaniţă supusă şi credincioasă. De ani şi ani de zile ea e muierea mea; sunt fericit să mă joc noaptea cu ea. Iar tu, tu poţi trimite oricâtă ploaie, cerule!
Buddha: Eu am un suflet supus şi liber. De ani şi ani de zile îl exersez şi-l învăţ să se joace cu mine. Iar tu, tu poţi trimite oricâtă ploaie, cerule!
replici din romanul Zorba Grecul de Nikos Kazantzakis
Adăugat de Simona E
Comentează! | Votează! | Copiază!



Gâscanul bodyguard
Într-o margine de sat şi lume,
Pe un drum ce trece prin zăvoi,
Un copil isteţ, trimis anume,
Se-ntorcea cu lapte de la oi.
Lângă el, păzindu-i, parcă, paşii,
Un gâscan cu aere de şef
Îl privea c-un ochi, precum pizmaşii
Pe acei ce fac doar ce au chef.
Ar fi vrut să vină vreo pisică
Sau, măcar, un câine de cel mic,
Să arate că, la o adică,
Lui, nu-i este frică de nimic.
Dar - pe gândul lui - veni o muscă
Însetată, ce trecu la fapte
Când, la o zdruncinătură bruscă,
Se trezi, cum ştim, "ca musca-n lapte".
Nici habar n-avea gânsacul nostru
Cum s-o scoată, nu ştia defel.
"Te descurci! E fleac de... neamul vostru!"
Pescuit de muşte? Nu-i de el.
Cred că s-a-nţeles, deja, morala:
E cu nasul, fiertul şi cu oala.
fabulă de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă joci la loterie, poţi să câştigi sau să pierzi. Dar dacă nu joci... Mi se pare că ai atât de puţin acum, că nu ai ce pierde jucând. Deci, trebuie să încerci!
Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

