
Atâta timp cât pe pământ va exista un om care să cânte, putem încă spera.
Gabriel Celaya în Pace şi armonie (1953)
Adăugat de Loredana Foca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare
Atâta timp...
Atâta timp cât mai avem o ţară
Şi ştim că locul nostru e aici,
Chiar dacă soarta-i crudă şi amară
Pe-acest Pământ nu suntem venetici.
Atâta timp cât mai avem o viaţă,
Bună sau rea, aşa cum este ea,
Putem să stăm cu moartea faţă-n faţă
Nu să ne-ascundem după o perdea.
Atâta timp cât mai avem onoare
Aşa cum am avut de când ne ştim
Chiar dacă umilinţa rău ne doare
Putem pe toţi în ochi să îi privim.
Atâta timp cât mai avem un suflet
Şi o iubire-n noi de oferit,
Cât ne păstrăm curat al nostru cuget
Suntem măreţi chiar dac-am suferit.
Atâta timp cât nu uităm trecutul
Şi cât ne pasă de acest popor,
Cât ale noastre piepturi îi sunt scutul
Putem avea în faţă un viitor.
Atâta timp cât mai avem speranţe
C-această lume rai va deveni
Indiferent de vremi şi circumstanţe,
După eşecuri ne vom reveni.
Atâta timp cât mai avem o şansă
De a scăpa de-acest destin sever,
Să căutăm cărarea luminoasă
Şi să urcăm pe ea până la cer.
poezie de Octavian Cocoş (11 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără
Fără Dumnezeu şi soare nu ai exista.
Fără apă nu ai exista.
Fără păduri nu ai exista.
Fără albine nu ai exista.
Fără hrană nu ai exista.
Fără animale nu ai exista.
Fără flori nu ai exista.
Fără culori nu ai exista.
Fără muzică nu ai exista.
Fără sunet nu ai exista.
Fără lumină nu ai exista.
Fără propriul corp nu ai exista.
Fără spiritualitate nu ai exista.
Fără forme de relief nu ai exista.
Fără plâns şi râs nu ai exista.
Fără natură nu ai exista.
Fără sentiment nu ai exista.
Fără foc nu ai exista.
Fără aer nu ai exista.
Fără univers nu ai exista.
Fără armonie nu ai exista.
Fără întelepciune nu ai exista.
Fără simţuri nu ai exista.
Fără smerenie nu ai exista.
Fără geometrie nu ai exista.
Fără suflet nu ai exista.
Fără pământ nu ai exista.
Fără gând nu ai exista.
Fără iarbă nu ai exista.
poezie de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Fără...
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!


Detest genul de poezie care nu este altceva decât o distracţie intelectuală.
citat din Gabriel Celaya
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Atâta timp cât mai putem zâmbi, cauza nu-i încă pierdută.
citat celebru din William Shakespeare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!




Atâta timp cât vor exista neghiobi şi pungaşi, vor exista şi religiile.
citat celebru din Voltaire
Adăugat de Liliana Stefan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Este disponibilă şi traducerea în engleză.


Atâta timp cât vor exista abatoare, vor exista războaie.
citat celebru din Lev Tolstoi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!




- a fi poet
- A fi poet înseamnă să găseşti viaţa ta în toţi ceilalţi.
definiţie de Gabriel Celaya în Balade şi zicale basce (1965)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp cât cineva nu a înţeles că în relaţia sa cu universul el nu este decât o infimă parte, nu putem vorbi încă de evoluţie spirituală. Armonia cu ceea ce ne înconjoară este o ecuaţie în care termenul de "stăpân" nu-si are locul. Nu ne putem substitui, fără riscuri serioase, unui rol care ne depăşeşte. Ori de câte ori gândim altfel comitem o gravă eroare dăunătoare atât omului cât şi universului.
Juliana Mallart în Cine sunt eu?
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu ar exista atâta suferiţă, nu ar mai exista atâta artă.
citat din Nicky Sereteanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Fugă... după ce
Atâta timp cât raţiunea doarme,
Cât nu iubim şi investim în arme...
Atâta timp cât pumnul ne conduce
Ajungem toţi un nume pe o cruce.
Atâta timp cât nu ne va ajunge,
Va fi mereu un suflet care plânge...
O mamă fără vlagă, obosită,
Un tată cu o soartă irosită;
Vom căuta năuci o nemurire,
Dar cum s-o ai, de nu devii iubire?
Atâta timp cât luăm, fără să dăm,
Vom fi acei ce groapa ne-o săpăm.
poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa
Putem spera!
Nimeni nu ne poate lua lumea speranţelor noastre,
Ţâşnetul nostru catre albastrul infinitului iubirii,
Nimeni nu-şi poate permite să ne oprească din zbor,
Gândurile curate călătoare
Ce pictează pastelat existenţa,
Unindu-i pe oamenii mult prea oneşti şi răbdători
în faţa valurilor imoralităţii.
Putem spera în marea noastră a
Libertăţii albatroşilor!
Cine ne poate opri?
poezie de Adrian Ibiş din Cugetări. Reflecţii etice şi socio-filosofice (februarie 2013)
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nu putem exista doar un eu sau un noi, existăm împreună cu toţii şi putem exista doar împreuă cu voi.
Viorel Muha (iulie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sămânţă de iubire
Atâta dezbinare nefirească,
Atâta zgomot pentru te miri ce,
Cuvinte care pot să otrăvească,
Mă-ntreb de omenia încă e.
Atâta zbucium care numai strică,
Priviri ce dor şi gânduri fără sens,
Iubire ce se zbate şi abdică,
Deşi ea este forţa-n univers.
Ne depărtăm de ceilalţi fără voie,
Pentru idei ce nu ne aparţin,
A devenit şi ura o nevoie,
Pe care însă eu nu o susţin.
Putem fi buni, dar ne alegem jalea,
Ne tăvălim fără de rost în ea,
Nu cred că doar aceasta ne e calea,
Sau dacă este, este una rea.
Atâtea aberaţii inutile,
Iubire unde eşti, de ce nu vii?
Mai sunt încă aici inimi fertile,
Ce te vor creşte pentru a iubi.
poezie de Adi Conţu (13 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom exista atâta timp cât îl vom apăra pe Eminescu.
citat din Mihai Robea
Adăugat de Mirela B%u0103cil%u0103
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiai că, în aproape toată istoria speciei umane, speranţa de viaţă era de sub treizeci de ani? Adică, te puteai baza pe vreo zece ani de viaţa de adult, nu-i aşa? Nu existau planuri. Nu exista timp de plănuit lucruri. Nu exista timp pentru un viitor. Dar speranţa de viaţă a devenit din ce în ce mai mare, iar oamenii au început să aibă din ce în ce mai mult viitor, aşa că au început să se gândească din ce în ce mai des la el, la viitor. Iar acum viaţa a devenit viitorul. Ne petrecem fiecare moment al vieţii pentru viitor – mergem la şcoală ca să putem merge la facultate ca putem prinde un loc bun de muncă bun ca să ne putem cumpăra o casă drăguţă ca să ne putem permite să ne trimitem copiii la facultate ca să poată prinde un loc de muncă bun ca să-şi poată cumpăra o casă ca să-şi poată permite să-şi trimită copiii la facultate.
John Green în Oraşe de hârtie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!



Timpul
Pe zi ce trece, timpul mă supune,
nu înţeleg – de ce atâta grabă...?!
O, timp neiertător, te ţii de glume,
iar eu mai am încă atâta treabă!
Mai sunt si alţii, poate îmi vei spune,
să ducă-n cer destinul prevăzut...,
ce-ţi pasă-atunci că-n urma ta rămâne
atâta treburi, încă de făcut...?!
Rămână numai praf în urma mea,
tot n-aş veni la tine să mă plâng...
O, timp nebun, mai bine m-ai lăsa
la capătul destinului s-ajung!
Nu este-n lume altul ca al meu,
ca-n grija ta să-l las neîmplinit...
Dau seamă unui singur Dumnezeu,
mergând spre El cu sufletul smerit.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nimeni nu va fi vreodată liber atâta timp cât vor exista flageluri.
citat clasic din Albert Camus
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!



Atâta timp cât vor exista traducerile, limba va fi un vehicul, nu o destinaţie.
citat din Shashi Tharoor
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dacă nu ar mai exista timpul, deci nici o şansă de devenire şi nici o amintire, cine ai mai fi tu? Atâta timp cât eşti un prizonier în timp nu o să poţi niciodată depăşi sclavia lui!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Valul" ego-ului va exista atâta timp cât fiinţa va fi pierdută în Maya (în iluzie).
citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
