Angoasă

Prin noaptea-mbâcsită cu fum de maşini
Mai tremur-apatic, miresme-n grădini...
Şi-o grea întrebare mă sapă vârtos:
Urât e frumosul, urâtu-i frumos?

Din astrele bolţii tot picură, arar,
Sclipiri îngheţate, ce pier în zadar;
Nu-i cerul nădejdea spre care să-nşir
Haotice gânduri, în nopţi de delir.

Lătraturi de spaimă se-aud de prin curţi –
E ora la care nu poţi să mai uiţi.
Cumplite-amintiri răsar, zgrepţănând,
În porţi reci de suflet, trecutu-nviind.

“Cri-cri!” – s-aud greieri în bezna profundă
Şi spaime – o mie tot trupu-mi inundă
De ce doar angoasa în preajmă îmi şade
Când pleoapa de plumb pe ochiu-nvins cade?

Mă mustră, în treacăt, ciudatul parfum
Ce vine în valuri, să-mi ceară uium;
Ciudatul parfum al zilelor duse,
Zadarnic pierdute în doruri nespuse.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte...

Noapte-ntunecoasă de august…
Sus, pe boltă, stelele-s de gheaţă
Vai! mireasma verii cum s-o gust
Când m-apasă monotona viaţă?

Praful drumului – ceţos covor -
Viu miroase-a dragoste pierdută
Greieri nopţii dau parfum sonor
Tainic murmurând în bezna slută.

Spaime – mii - în suflet mi se-nfig...
Nu-i nici dor nici vrajă să-mi aline
Asprul inimii tomnatec frig
Doamne! Toamna pentru cine vine?

Şovăind pe-al lumii silnic drum
Paşii mei sub stele calcă rar
A-i opri, nu poate nicidecum
Clipa ce se trece în zadar.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de epocă

Într-un buchet de flori de toamnă... am pus parfum de epocă,
Un vechi parfum stors din romanţe, din frumuseţi îngălbenite.
Parfum de coarde-atinse tandru şi veşnic... ca un miez de rocă,
Parfum din vremuri ce sunt duse... parfum din timpuri fericite.

Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de nostalgie,
Un vechi parfum cu iz de-atuncea, când ne iubeam fără păcat.
Parfum de epoci strânse-n viaţa... cu-aceiaşi timpi ca-n trilogie,
Parfum din vremuri stinse-n vremuri, odor ce-şi n-are duplicat.

Într-un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de tinereţe,
Un vechi parfum, stors din dorinţe... păstrat acuma în memorii.
Parfum de nopţi topite-n patimi, de nopţi cu nuferi de nobleţe,
Parfum din vremi demult apuse... din vremi răzleţe prin istorii.

Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de ploi târzii,
Un vechi parfum cu-aromă dulce, cu-aromă coaptă, de demult.
Parfum din stropi de pasiune... ce-au curs prin nopţi cu frenezii,
Parfum din vremi... ce-au fost odată, romanţe vechi ce le ascult.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-aştept

Azi nu mai cat prin amintiri
Când străluceşte luna ;
Prin păr, nu eşti să îmi răsfiri
Cu dor ca-ntotdeauna.

Nu mă aşez la privegheat
Cum soarele răsare -
Cu bună pace şed în pat,
În piept nu mă mai doare.

Nu-mi mai trec nopţi neasfinţit
Când liniştea se lasă,
Mi-e focu-n vine domolit
Şi gânduri nu m-apasă.

Nu lăcrimez neînţeles,
Nu mai doinesc pe cale,
Nici ciocârlia de prin şes
Nu mai tânguie-a jale.

Eu nu te mai aştept să-mi vii
În susur de izvoare...
Răsar pe cer steluţe mii
Ce n-au să mă-nfioare.

Din toate, azi a mai picat
Din deznădejde una
Şi nu mă mustră vreun păcat,
Nu mă blestemă luna

Căci te-am iubit mai înadins
Cu fiece clipită
Ce nu m-a vrut în paradis
De dragoste-mplinită.

De voi sui din nou pe cer
Cu vise călătoare,
Iubirii stelelor ce pier
Nu-i voi mai da crezare.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti!

În freamătul de şoapte, în tremurul de vânt,
te recunosc, când teii se leagănă-n zefiri,
Un vis care aievea pluteşte pe pământ,
frumoasă ca tumultul a mii de trandafiri.

Parfum, e-ntreg crenelul din buclele-ţi rebele
ce palidele raze, de lună, împletesc.
Mireasmă de narcisă, de maci şi viorele,
crescute în dumbravă, când zorii se ivesc.

Pe fruntea-ţi luminoasă, privirea-i nor de gânduri,
Ce-apare-n nopţi cu lună, ca-n basme-poezii,
Şi se strecoară-alene, furişe, printre rânduri
de etherate gene, spre-a viselor stihii.

Mlădiul corp, un lujer cu fragede petale,
îmbelşugări pierdute pe-ascunsele cărări,
împrăştiind în juru-ţi, sclipiri ca de cristale
cu strălucirea, plină de-a' dragostei chemări.

Tu eşti! îmi spune noaptea, prin reci clipiri de stele.
Pământul, prin răsuflu de viaţă şi mister.
Tu eşti fecioara blândă a visurilor mele,
ce-mi laşi în suflet urma cometei de pe cer!

poezie de George Ioana din Zborul. Vis şi destin (2 iulie 1942)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

când trupu-mi
va cade
în propria-i umbră,
nu-ţi voi cere
favoruri,
şi
nici
lacrimi de plumb
căzute
peste o ceară aprinsă.
O
infimă dorinţă,
doar
atât;
nu-i lăsa
să-mi pângărească
intimitatea,
mi-e atât de teamă.
... Să nu te scoată din mine…

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum divin

Privind, spre răsărit în noapte
Îţi simt al Tău, parfum divin
Te-aud, cum îmi vorbeşti în soapte,
Aud îngeri, cântându-ţi lin.

Iar pe Pământ, îti cântă greieri
Un cântec vechi, dar prea nostalgic
Aş vrea cu mine să cutreieri,
Să-mi mai arăţi acel loc magic.

Pe-un camp de flori mi-ai apărut
Flori, fără vre-un parfum anume,
Le-ai oferit miros placut,
Strigându-le pe a lor nume.

M-ai dus către un lac întins
Din urma cântând, venea alaiul
Când mana Ta lin l-a atins,
În el s-a oglindit tot raiul.

Când ai plecat iar către cer,
Mi-ai spus că sufletul nu moare
Să cred în Tine, să nu pier
Spre zările fără de soare.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de toamnă

Nu te teme, nu te teme
Dacă iar mor crizanteme,

Dacă iarăşi pier în zare
Păsările cântătoare...

Nici nu plânge, nici nu plânge
Când rupi frunza şi vezi sânge,

Când rupi creanga şi prin creangă
Moartea zice din talangă...

Nu-ţi fă rană, nu-ţi fă rană
Din a toamnei grea dojană,

Nici nu spune, nici nu spune
Gândurilor să se-adune...

Veşnicia dacă şade
Frunza, însă, cade, cade...

Stelele din zeci şi sute
Se răresc şi se fac slute...

Sufletul se-nvârte-n sine
Poticnindu-se de ştime...

Luntrea lunecă pe apă
Iară apa sapă, sapă,

Sapă tot ce-i stă în cale
Şi te-acoperă de jale...

poezie celebră de Radu Stanca (1942)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de toamnă

Nu te teme, nu te teme
Dacă iar mor crizanteme,

Dacă iarăşi pier în zare
Păsările cântătoare...

Nici nu plânge, nici nu plânge
Când rupi frunza şi vezi sânge,

Când rupi creanga şi prin creangă
Moartea zice din talangă...

Nu-ţi fă rană, nu-ţi fă rană
Din a toamnei grea dojană,

Nici nu spune, nici nu spune
Gândurilor să se-adune...

Veşnicia dacă şade
Frunza, însă, cade, cade...

Stelele din zeci şi sute
Se răresc şi se fac slute...

Sufletul se-nvârte-n sine
Poticnindu-se de ştime...

Luntrea lunecă pe apă
Iară apa sapă, sapă,

Sapă tot ce-i stă în cale
Şi te-acoperă de jale...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe nopţi

Multe nopţi am tot visat
Chip din stele ce-l furam,
Multe nopţi iar am uitat
Că visam.

Plânge luna prin fereastră
C-o ignor în continuare,
Al meu dor în noaptea albastră
Când răsare.

Gânduri noi şi amintiri
Sufletu'-mi apasă,
Din oceanul de sclipiri
Hai acasă!

Te aştept demult să-mi iei
Doruri şi tăceri,
Se desprind zâne din tei
Sau păreri?

Multe visuri destrămate
Să le-adun nu pot,
Rătăcind înaripate
Peste tot.

Multe nopţi am ascultat
Toamna cânt de ploi,
Multe nopţi ne-am căutat.
Tot pe noi.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sfat şi-o învăţătură

Ca tată eu aş vrea, că viaţa-i dură,
Să-ţi dau acum un sfat şi-o învăţătură,
Însă aşa cum te cunosc pe tine,
N-o să m-asculţi, crezând că ştii mai bine.

Dar ai pornit pe calea grea, copile,
Şi o să vină ani şi luni şi zile
Când valuri de nevoi şi griji te-ncearcă
Şi n-o să poţi din sfat să-ţi faci o barcă.

Iar uneori, când soarele dispare,
Îţi va fugi pământul sub picioare
Şi-o să te doară tare căzătura,
Căci nu ţi-ai însuşit învăţătura.

Totuşi, îţi spun deschis a mea părere,
În tine stă ascunsă o putere,
Prin care poţi scăpa de răni şi frică
Şi care din ţărână te ridică.

Şi mi-aş dori să porţi mereu în minte
Aceste vechi şi tainice cuvinte:
Când te-a lovit cumplit nenorocirea
La Dumnezeu să cauţi mântuirea.

Iar dacă vin din nou zile senine
Să te gândeşti în treacăt şi la mine,
Că aş fi vrut, cu drag şi cu căldură,
Să-ţi dau cândva un sfat şi-o învăţătură.

poezie de Octavian Cocoş (6 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de vis

Privirile mele se-alintă cu flori,
din gânduri mi-alung şi tristeţe şi nori,
iar jurul pe care îmi place să-l am
se pierde-n pădurea cu frunze pe ram.

Mă-ndeamnă un gând să mă-ntind pe pământ
să prind între gene-al petalelor cânt,
s-aud, ca prin vis, clopoţei albăstrii,
în clinchet voios, afirmând: "Va veni!".

Ascult, fermecat, adieri de cuvânt
venite s-aline eternul frământ
al celui ce-aşteaptă şi încă-i stingher,
legat prin culori ce încântă de cer.

Încerc să îţi simt cunoscutul parfum,
s-aud cum te-apropii - o boare pe drum -
plutind încântată spre starea de vis
în care te-aştept cu iubire, deschis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nespuse

Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în faţa Ta.
Aş vrea să mă regăsesc de partea Ta,
Să fi parte din fiinţa mea.

Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
Să mă tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc şi văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.

Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzleţe şi neînţelese.
Nici în mine să sădeşti un dor, să mă dori
În freamăt şi-n cuvinte nespuse.

Nu mai vreau doar sa te vreau
Şi-n gând să mă întreb cum să te am.
Cum să-ţi fiu trunchi şi tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înfloreşte din mine.

Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
Să mă însoţeşti doar prin vise.
Prin nopţi şi prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-am să te uit

N-am să te uit, dar dacă o voi face,
Să rătăceşti prin vise nopţi la rând,
Să-mi torni peste iubirea care zace
Licoare, să te-aduc mereu în gând.

Pune în ea parfum de lăcrămioare,
Ulei de busuioc bătut cu dor,
Năvalnic, de prin stânca din hotare,
De dragoste mereu vindecător.

Şi roagă luna să mă mângâie pe faţă
Cum ceru-n noapte-i alintat de stele,
Să dorm până răsar spre dimineaţă
Zori în culori, tristeţile să-mi spele.

Prefă-te în copac la geamul meu,
Trimite floarea peste tot şi-n toate,
Fă din iubire-altar şi atuncea eu
Te voi iubi şi dincolo de moarte.

poezie de Angelina Nădejde (20 aprilie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă – colind în anii grei

Pe stânci de-un verde jaderesc
Şi albe salbe de lumini,
Lumină albă te zăresc,
Renaştere, pentru creştini.
Se-aud colindători prin văi,
Colindători î suflet trec,
Se-aud în gânduri zurgălăi,
Străin pribeag, eu iarăşi plec.

Pe stânci de-un verde jaderesc,
Oh, ce mare sărbătoare!
Luminile se împletesc
Într-o beteală de ninsoare.
Căci este seara de ajun,
Vin magii dinspre răsărit
Daruri să-i dea, să-i dea acum,
Prea mult Iisusului iubit.

Şi albe salbe de lumini
Sătucul vechi împodobesc,
În zbor trec îngeri-pelerini
Purtând blând har dumnezeiesc.
Vezi, satul parcă s-a schimbat,
De-acum altul îmi pare.
Cât de frumos, ce minunat
E-n straie de ninsoare!

Lumină albă te zăresc,
La casa bătrânească,
Iisuse, azi, de dorul Tău,
Mă voi întoarce-acasă.
În sătucul trist din vale
Şade Iisus la icoane,
Când sub salbe lucitoare
Tu-ţi aştepţi îngerii, Doamne.

Renaştere – pentru creştini
Îngerii în coruri cântă.
Bat la porţi azi prunci străini...
Doamne, sărăcia-i cruntă!
Oameni cu suflet bogat
Şi cu inimă curată,
Portiţa au descuiat...
Gutuie împarfumată...

Se-aud colindători prin văi,
Grăbesc să se arate,
Se-aud, se-aud şi zurgălăi
Şi focu-n sobă arde.
Bunica-mparte colăcei,
Nuci, vin şi mere coapte,
Câţiva bănuţi, căci anii-s grei,
Mai mult de-atât nu poate.

Colindători în suflet trec
Ani lungi şi cu suspine,
Departe-s şi-n zadar încerc,
Sat, să mă-ntorc la tine.
Acum când nu mai sunt nămeţi
Şi străzile-s curate,
N-am să mă-ntorc, să nu mă cerţi,
Tu ştii că sunt departe.

Se-aud în gânduri zurgălăi...
La casa bătrânească
Mă aşteptaţi de-o vreme voi
Şi dorul vă apasă.
Se-aude-un clopot în adânc,
Biserica din vale
Îşi plânge fiecare prunc
Plecat în depărtare.

Străin pribeag, eu iarăşi plec,
Mă mână sărăcia,
Zadarnic să trăiesc, încerc,
Frumos, în România.
Am tot sperat că într-o zi
Iisus se va întoarce.
Tăicuţul plânge iar la geam,
Măicuţa-n prispă toarce...

Străin pribeag, eu iarăşi plec,
Se-aud în gânduri zurgălăi,
Colindători în suflet trec,
Se-aud colindători prin văi.
Renaştere pentru creştini,
Lumină albă te zăresc
Şi-(s) albe salbe de lumini
Pe stânci de-un verde jaderesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie VIII

E-un aer de sobrietate
În tot ce fac şi tot ce spun...
Cândva, eram copil nebun –
Azi, mă gândesc prea des la moarte.

Şi-albastrul bolţii, preaînalt,
Îl tot privesc cu-nfrigurare...
Oare sunt gata de plecare –
Spre Cer, spre iad sau spre neant?

Şi, totuşi, sunt legat de lume
Căci, câteodată-i chiar frumoasă...
Dar când tristeţile-i m-apasă –
Întunecimi vin să mă-ndrume

Către tărâmuri neştiute
De nimenea dintre cei vii...
Visez limanuri albăstrii -
Dar şi genuni de vânt bătute.

Nu ştiu-aceste gânduri sumbre
De unde şi de ce îmi vin...
Oare-ale zilelor venin
Mă tot împinge către umbre?

Şi tot mai des, regrete-amare,
Se zbat în suflet cu duiumul...
Viaţa mi-a trecut ca fumul
În plângeri sterpe, solitare.

În timp – de toate-am săvârşit
Şi am simţit ce e iubirea -
Căci să iubesc mi-a fost menirea
Deşi, adesea-am şi urât.

... E-un aer de sobrietate
În fapte şi în tot ce spun...
Mi-e dor să fiu copil nebun –
Dar ştiu că asta nu se poate...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie, din toamna mea

Peste umăr, cu privirea,
numar toamnele
trecute,
Vieţi, venite din Septembrii
şi din zodii
de fecioară,
Au fost vis la timpul lor
însă astăzi
sunt pierdute.
Peste timp, orice urcuş,
are-o vreme
când coboară.

M-am născut cu toamna-n zi,
astăzi, toamnă
sunt şi eu.
Toamnă, doar în toamna vieţii,
fără rod,
fără bucate,
Ca să laşi în urmă frunze,
e frumos...
dar este greu,
Nu poţi fi şi om şi toamnă,
nu-i prea mult
dar nu se poate.

Din Septembrie, fecioara,
care-i doar...
o zodie,
Despre care umblă vorbe,
c-ar fi bună,
c-ar fi rea,
E un mit pierdut prin vreme...
un parfum
de rodie.
Doar Septembrie mai vine
să se-ascundă,
-n toamna mea.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nopţi reci,întunecoase

În nopţi reci, întunecoase,
când opaiţul nu arde,
Frica îţi pătrunde-n oase,
când afară ploaia cade.
Vântul suflă ca turbat,
fulgere spintecă cerul,
Potopul vine peste sat
ca să sporească misterul.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trupul te doare

Când trupul te doare, ca şi inima,
Când nu mai vrei să scrii nimic,
Când toate iubirile s-au răspândit
Ca fluturii pe câmpul cu maci şi ciulini,
Atunci îndrepţi ochiul minţii spre Dumnezeu,
Zadarnic I-ai negat existenţa, El nu te mustră,
Simţi un gol necunoscut în tot trupul,
Inima sde opreşte o clipă, parcă ar gândi,
Uiţi toate cărţile citite, ca şi cum te-ai dezbrăca de haine,
Vei plonja în cerul –abis, nu vei zbura, nu poţi, dar vei crede
Că şi asta este posibil, fără mijloace de transport,
Decât o Iubire imensă de absolutul pe care nu-l vei înţelege
Cu mintea, ci numai cu sufletul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudatul călător

nu vin albinele niciodată
în capelele cu morţi
să sugă sucul lânced
din coroanele cu flori
nici păsările nu-şi iau zborul
din streaşină de cremator
spre norul gros eliberat
de trupuri

vin numai rudele morţilor
cu haine transformate
de ceremonie
străbat aleile sau urcă dealul
plâng si se zbat
smulgându-şi părul
logodnice neveste mame şi
surori
bărbaţi din lanţul cărora s-a
rupt
câte-o verigă trainică de neam

şi-aceştia poate nu sunt decât umbre
când vine-acolo fără să se-anunţe
un călător ciudat

cu hainele de drum boţite
de nesomn prin porturi şi prin gări
de raza unui semafor
rănit neclar în spate
şi încălzit de coşul
vaporului de pasageri
priveşte totul de departe
din răbufnirea unei alte
planete pe pământ neauzite încă
nu-i sunt nici rude morţii
nici prieteni
el vine numai sa-şi aducă-aminte
şi cine e şi cum îl cheamă
şi care-i locul lui în univers
pleacă agale seara
nehotărât şi la-ntâmplare
când se răreşte lumea
şi porţile se-nchid
în lacăte cu trandafiri
ciudatul călător
care surâde parcă

poezie clasică de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava?

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

În amiezile-însorite, umăr lângă umăr, este plăcut foarte
Să păşeşti pe puntea unde cerul de mare se desparte;
Sau, pierdut în gânduri, să priveşti cum în urmă
Siajul se lăţeşte-n depărtare-albit de spumă.

În nopţi grozave, când oceanul îşi sfâşie mânios veşmântul,
Ce lucru mândru e să lupţi cu valurile şi cu vântul!
Sus, la gabie, pe catargul care se-încovoaie sub sălbatice rafale
Marinarul trăieşte-o altă viaţă, înfruntând zeci de furtuni în cale.

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

NB. Primul vers a fost, probabil, inspirat de sonetul lui William Wordsworth, " Unde-i ţinutul spre care trebuie
să se-îndrepte-acea navă?''

poezie de Arthur Hugh Clough,1819-1861, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!