Panslaviştii

Sute şi iar zeci de ani
Cum tot vor mereu fereastră
Să-şi deschidă spre Balcani,
O deschid prin… casa noastră.

epigramă de Petru Cărare din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capella fuge de noi cu o iuţeală de 32 de kilometri pe secundă, dar vor trece mii de ani şi tot nu se va observa o mare schimbare în strălucirea ei. Peste sute de veacuri însă, poate că omenirea pământească va constata că această frumoasă stea şi-a micşorat lumina şi va putea astfel să controleze cele spuse cu zeci de mii de ani mai înainte. Dar peste zeci de mii de ani aspectul cerului va fi mult schimbat şi multe presupuneri de azi vor fi atunci adevăruri eterne.

Marta Evans Martin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Viorella

Eu, trandafir,
Tu viorea,
Frumoase flori În casa ta...
Tu udĂ-le În fiecare dimineaţă,
Ca dragostea lor să-nflorească!
Şi ai să vezi cum fluturi coloraţi
Pe cerul privirii tale vor zbura.
Cu visele pe aripi vor purta
În iarna, primăvara din grădina ta...
Iar sub fereastră curcubeu şi cânt de păsări,
Vei avea mereu,
Deja prin numele predestinat,
Frumoasă Viorella - Regina florilor,
Tu, înger de lumină
Din blând anonimat...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem prebalcanic

La apus de Bucureşti
frumoasă mai eşti
întinsă câmpie,
cu plopi rari
cu grâu mult
şi cu dughie,
iar la şapte seara cu marele foc al asfinţitului.

Frumoasă mai eşti
şi mult te iubesc.

Între hotarele tale mereu mă trezesc
în ovăz şi trifoi
până la Ciorogârla,
în orz şi porumb
până la Tântava.

Şi mai departe până întâlnesc Argeşul şi-l salut.

O, întinsă câmpie
toate satele ţi le ştiu
drumurilor tale le sunt muşteriu
aşa cum se duc departe, spre apus
şi sufletul meu cu ele e dus
departe de tot, spre Turnu Măgurele.

Acolo, frumoasă şi gătită cu mărgele
e iubita mea din Balcani
fată de douăzeci de ani.

Dar e departe de mine, aproape de marele fluviu
departe de mine, lângă Munţii Balcani
şi-atât o iubesc, şi-atât de dor mi-e de ea
că dacă Dunărea ar fi cerneală şi marea hârtie
tot nu mi-ar ajunge pentru a-i scrie.

La apus de Bucureşti
frumoasă mai eşti
întinsă câmpie.

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sărut pe care îl dorim

Există un sărut pe care îl dorim
întreaga noastră viaţă, atingerea

spiritului de trup. Apa mării
imploră perla să-şi spargă scoica.

Iar crinul, cu câtă pasiune
are nevoie de o iubită sălbatică! În

noapte, deschid fereastra şi îi cer
lunii să vină şi să-şi apese

faţa de a mea. Respiră în
mine. Închide uşa vorbelor şi

deschide fereastra iubirii. Luna
nu intră pe uşă, ci numai pe fereastră.

poezie clasică de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a rătăcit şi urma...

Pe cărarea de la Rediu mi-am pierdut paşii în timp,
Mi s-a rătăcit şi urma către casa părintească,
De vreo şapte ani încoace pe cărarea de pe câmp
Nu mai trec şi-au început spini şi bălării să crească

Am bătătorit cărarea-n ierni cu ger şi-n veri fierbinţi
Prin mireasma de răşină de la crengile de pin
Nu simţeam nici ger, nici ploi când mergeam către părinţi
Ca să fac din toamna mea, toamna lor cu cer senin

Parcă-i văd cum aşteptau cu privirea înduioşată
Şi împovăraţi de ani păreau umbre a tot ce-au fost
Aveau ochii plini de rouă aţintiţi mereu spre poartă
Doar ca să-şi vadă copiii... altfel viaţa n-avea rost...

Dar s-au dus în zbor cu îngeri lăsând umbrele sub cruce
Împăcaţi cu soarta lor şi credinţa-n Dumnezeu
Au lăsat a nimănui casa lor de la răscruce,
Eu am rătăcit cărarea, dar îi port în gând mereu...

Astăzi fac cărări spre stele cu privirea către cer
Şi prin casă ard tămâie cu miros ca de răşină
Dar nu pot oricât aş vrea să-i mai protejez de ger
Doar aprind o lumânare şi plec capul spre ţărână...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărări

Cu frământări, cu vise şi iluzii,
Ne facem toţi prin viaţă o cărare,
Unii c-un scop, iar alţii la-ntâmplare-
Visând succese, şi primind contuzii!

Unii străbat ca orbii a lor cărare,
Nu văd nimic din tot ce-i înconjoară,
Căci gândul lor spre alte zări le zboară-
Având doar ţel, dar neavând picioare!

Alţii văd totul, dar îşi doresc putere,
Să aibă pentru toate zeci de braţe,
Cu care să apuce şi să-nhaţe-
Visând numai mărire şi avere!

Târziu, de tot, pricep şi adevărul:-
Destinul ni-i la toţi... vămuitorul!

sonet de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rebecca Wasson

Primăvară şi Vară, Toamnă şi Iarnă şi iarăşi Primăvară,
Urmându-şi una alteia, trecând pe lângă fereastra mea!
Şi-au fost atâţia ani în care le-am vegheat şi numărat curgerea,
Ani în care de multe ori groaza mi-a umplut inima
Împreună cu sentimentul că devenisem eternă; am trăit
Parcă cel puţin o sută de ani! Şi încă mai stau
Ascultând ti-tac-ul ceasornicului şi răsuflarea vitelor, molcomă –
Şi ţipetele gaiţei în zbor printre frunzele care cad!
Singură zile şi zile la rând, nesfârşite,
În casa unei femei afectate de vârstă, căruntă.

Iar în timpul nopţii sau la lumina zilei privind afară pe fereastră,
Gândurile mele înotau înapoi, parcă prin apele unui timp infinit,
Spre Carolina de Nord din zilele tinereţilor mele,
Spre John, John al meu de departe, în războiul cu englezii,
Spre toţi copii, şi toţi morţii, şi toate amărăciunile,
Scrutând pânza anilor întinsă ca o prerie din Illinois
Prin care s-au perindat marii eroi pe cai în spume,
Washington, Jefferson, Jackson, Webster, Clay.
O, tânără şi frumoasă republică, ţie, John al meu şi cu mine,
Ţi-am dăruit toată puterea şi iubirea noastră!
Iar tu, o, John al meu!

De ce, în vreme ce zăceam neajutorată la pat, ani şi ani,
Rugându-mă să te întorci, sosirea ta întâzia mereu?
Am tot revăzut, cu ţipăt şi lacrimi de extaz,
Cum m-ai găsit după război în bătrâna Virginie
Şi-am plâns ca atunci când te-am îmbrăţişat acolo lângă pat,
În vreme ce soarele, la chindie, devenea din ce în ce mic şi pal
În lumina feţei tale!

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi în fereastră

De sticlă-mi pare totul
Numai spargem chivotul
Să eliberăm din inimă
Iubirea ce ne animă....

Lăsăm doar umbre hâde
Cu bătăile prea muribinde
Zdrobindu-le dacă mai mişcă
In iubirea tot mai mică..

Ca un fluture de molie
Ce ne roade inimile...
Ce acum sunt bolurile
Intoarse cu fadă mândrie

In care se zbat bătăile
Cum se zbate în fereastră
Să fie liber iar fluturele
Ucis sub trufia noastră

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Între iubita mea şi mine se vor ridica
trei sute de nopţi ca trei sute de ziduri,
iar marea va fi o taină între noi.
Nu vor mai fi decât amintiri.
O, înserări cu care m-a învrednicit durerea,
nopţi pline de speranţa de a te privi,
câmpii pe care-mi deschid drum, cer înstelat
pe care-l prind cu privirea şi îl pierd...
Definitivă ca marmura,
absenţa ta va întrista alte înserări.

poezie celebră de Jorge Luis Borges
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drum spre viitor

Mă străduiesc şi îi dau zor
Cu tot ce am mai rezistent,
Dar cum s-ajung în viitor,
Când n-am ieşire… din prezent?

epigramă de Petru Cărare din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revoluţiile durează săptămâni, ani, apoi, timp de zeci şi sute de ani, este adorat ca ceva sfânt acel spirit de mediocritate care le-a provocat.

Boris Pasternak în Doctor Jivago (1957)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu îţi faci prieteni noi şi nici nu trebuie să stai cu ei zi de zi. Când ne vedem tot timpul cu aceleaşi persoane, ele ajung să facă până la urmă parte din viaţa noastră. Şi cum ele fac parte din viaţa noastră, încep să vrea să ne-o schimbe. Dacă nu eşti aşa cum vor, se enervează. Fiindcă toată lumea are o noţiune exactă despre cum trebuie să ne trăim viaţa. Şi nimeni nu ştie cum trebuie să-şi trăiască propria-i viaţă.

Paulo Coelho în Alchimistul
Adăugat de Sweet Flory
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi

Zeci şi mii si sute de cioburi,
Strapung prin frageda carne,
Adanc...
Printre coaste,
Către nimic.

Cioburi de sticlă,
De gheaţă,
Ce se topesc
Si picură incet
În balta de roşu şi durere.

Zeci si mii si sute de amintiri.....
Arse, de focul mistuitor al durerii,
Mă sufocă, precum o funie in jurul gâtului,
Îmi inundă traheia
Şi îmi şopteste culori de gri la ureche.
Precum şi vioara.
Ce îmi şoptea ducli şi suave
Petalii de hortensie.

Cândva, vedeam şi eu Soare
Vedeam parfumul primăverii,
Iar de pe buze gustam zâmbete.
Acum, orb şi mut şi surd,
Bâjbâi dupa fericire,
Dar totul...
Tot ce ating şi cuprind,
Doare şi este gri şi roşu.

poezie de Corneliu Caluian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie pentru un corcoduş

Peste sute de mii de ani,
eu voi fi petrolul pentru care
se bat muşuroaiele, iar
tu vei fi cărbune găsit din plictiseală
prin văgăuni rămase poate şomere.

Şi ne vor incinera în aceiaşi
termocentrală, uniţi de nişte
mâini obosite într-un fum ce
va arăta precum o stafie care
nu cere răzbunare ca în Hamlet,
dorind mai mult ca sigur să fim
consideraţi măcar un nor ce
îi obligă pe copii
să deseneze.

Iar oamenii vor trăi în acelaşi
confort, dorind să-şi arate
corpul întregii veşnicii, în timp
ce-şi vor arde strămoşii pentru
a se uita în voie la televizor şi se
vor minţi singuri că ţiţeiul a
fost mereu ţiţei şi cărbunele
a coborât dintr-o stea neagră.

În cele din urmă, pământenii de
bună credinţă au să alunge spăşiţi
fumul termocentralelor şi nu-l vor
lăsa nici în munţi să doarmă,
neştiind că alungă un om care atinge
mirat un pom,
neauzindu-şi inimile ce bat în petrolul
ce stă între puştile lor.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil aşteaptă-n poartă

În ograda părăsită, cu iarbă acoperită,
casa stă gata să cadă, gardu-i dărâmat în stradă.
Aşteptând să vină tata, un copil sprijină poarta.
De mmama lui îi este dor, că a plecat din casa lor.
În zadar priveşte-n zare, tatăl dus, nu mai apare.
Nici mama nu-i pe cărare. Deznădejdea lui e mare.
Lacrimi îi curg pe obraz, el tot singur a rămas.
Însă lui gândul îi spune, că nu e singur pe lume.
În singurătatea lui, mereu, îi stă alături Dumnezeu.
Cu speranţă, încă aşteaptă şi nu pleacă de la poartă.
Poate cândva, mama, tata vor sprijini din nou poarta
şi-împreună iar vor fi, nimic nu-i va mai despărţi.

poezie de Dumitru Delcă (14 februarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul nu cade

Se rotesc într-un cerc pe o margine de cer,
cercul nu cade,
nu are unde să se deschidă,
pământul e prea departe în albastru.

Nopţi de busuioc îşi risipesc mirosul
prin aerul de care îngerii nu fug
şi suferinţa urcă în altă lume
pe care nimeni n-o cunoaşte.

Tu lasă-i să-şi joace norocul
cu aceste bacnote din buzunare
de care vor să scape ca de o umbră
care se ţine după cei împătimiti.

Pune-i liberi
să-şi deschidă ochii şi inimile
celor pe care-i întâlnesc pe drumul
lung al mântuirii de suflet.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care prin lovitură de stat, prin trădare, au uzurpat puterea, cum s-a întâmplat sute şi sute de ani în istoria României, ar trebui să ştie că un popor trebuie să fie stăpân pe soarta sa, că o ţară trebuie să fie demnă şi liberă pentru întotdeauna.

citat celebru din Nicolae Ceauşescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu vreo 35 km pe fiecare secundă vine Vega spre noi, cu 20 km pe secundă ne îndreptăm noi spre ea, deci apropierea se face cu vreo 55 km pe fiecare secundă şi cu toate acestea aşa vedeau elinii şi romanii steaua Vega şi tot cu aceeaşi strălucire o vor vedea şi cei cari vor trăi peste 2-3000 de ani după noi, când vom fi trecuţi la rândul nostru în rândul celor antici. Ar trebui poate zeci de mii de ani ca să observăm vreo sporire a strălucirei acestei stele. Vega se află la mari depărtări; nu i se cunoaşte bine destinaţia, dar s'a socotit că-i trebuie luminei acestei stele cel puţin vreo 30 de ani ca să ajungă până la noi.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceasta-i tema

Aceasta-i tema noastră la română,
Cum poate omul, de spinare frânt,
Să-şi fie, însuşi, rob la îndemână
Şi cum să-şi piardă urma pe pământ.

Aceasta-i tema noastră la citire,
Să scriem nu, să se citească da,
Şi cum plămânu-nvaţă să respire,
Nu aer, ci un fel de mucava.

Aceasta-i tema noastră la franceză,
Să fim consideraţi nişte ţigani,
Când fraţii noştri urcă în viteză.
La noi, pe umeri, de atâţia ani.

Aceasta-i tema noastră la uitare,
Să ştergem de pe banda minţii tot
Şi ce ne bucură şi ce ne doare,
Să fim un neam aproape idiot.

Aceasta-i tema noastră pentru-acasă,
Să vieţuim şi să murin în spini
Şi, între timp, în vremea friguroasă,
Să fim, la noi în patrie, străini.

Aceasta-i tema noastră pentru soartă,
C-un scris umil, din ce în ce mai mic,
Să facem numai artă pentru artă,
Convinşi că suntem nimeni şi nimic.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Homo Sapiens Futuris

*

Câte dintre sistemele, structurile, hotarele,
câte dintre cutumele, culturile, popoarele
pe cale de dispariţie, vor fi renăscut?
Câte dintre convenţiile, dogmele, credinţele,
câte dintre invenţiile, normele, tendinţele
pe care de apariţie, vor fi dispărut?

**

Peste milioane de ani
după ce toate continentele se vor fi ciocnit
oare cum va arăta acel supercontinent, acea Pangeea Ultima
poate privirea noastră se va înălţa
spre visul dintâi şi cel de pe urmă
de parcă tot ce va conta, va fi că şi atunci
ceea ce ne închipuim că e Raiul, va rămâne
locul preferat.

Peste milioane de ani
după ce toate rasele umane se vor fi diluat
oare cum va arăta acea rasă hibrid, acel Homo Sapiens Futuris
poate trupul nostru va reînvia
din ADN-ul dintâi şi cel de pe urmă
de parcă tot ce va conta, va fi că şi atunci
ceea ce reprezintă anafura, va rămâne
corpul preferat.

Peste milioane de ani
după ce toate limbile se vor fi amestecat
oare cum va suna acea limbă universală, acea Nova Esperanto
poate vocea noastră va răsuna
în limbajul dintâi şi cel de pe urmă
de parcă tot ce va conta, va fi că şi atunci
ceea ce numim iubire, va rămâne
cuvântul preferat.

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!