Dragoste la vârsta treia
Că mă lași să te iubesc,
Draga mea, îți mulțumesc.
Dar m-aș bucura enorm
Dacă m-ai lăsa să dorm!
epigramă de Emil Ianuș din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi epigrame despre iubire, epigrame despre vârstă, epigrame despre somn, epigrame despre mulțumire, epigrame despre declarații de dragoste, epigrame despre bucurie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
De m-ai lăsa...
De m-ai lăsa să te iubesc
Covor ți-aș fi, să calci, să zbori,
Alei-n câmpii să-ți-mpletesc...
M-aș face tot parfum de flori.
De m-ai lăsa să te iubesc
Ți-aș fi pe veci străjer, alai,
De tot să mă-nvinovățesc;
Să-ți fiu erata, griji să n-ai.
De m-ai lăsa să te iubesc
Ți-aș fi eu somnul de odihnă;
Cu zâmbet să te-nveselesc
La infinit, să fii o tihnă.
De m-ai lăsa să te iubesc
Fuior de patimi m-aș fi scurs;
Eu ți-aș fi ceas să te trezesc...
Rezervă d-inimă aș fi, puls.
De m-ai lăsa să te iubesc
Ți-aș cumpăra toți ani ce vin
Din contu-mi să te-mpodobesc;
Să scoți visări, să depui chin.
De m-ai lăsa să te iubesc
M-aș face sticla-ți, eprubetă;
Să-ncânți întregul Univers...
Ti-aș fi-n periplu o cometă.
De m-ai lăsa să te iubesc
Te-aș preschimba în chip de zână;
Planeta s-o înebunesc...
Să fii pe veci, a mea cadână!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zbor
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre puls
- poezii despre planete
- poezii despre iubire
- poezii despre infinit
- poezii despre flori
Rugăciune la aniversare
DOAMNE, din adâncul sufletului,
Cu profunda recunoștință
Îți mulțumesc ca viața Tu mi-ai dat
Și ca în viața încă m-ai păstrat,
Cu harurile-Ti m-ai coplesit
Cu bunatatea-Ti m-ai fericit
M-ai ajutat sa-ti înțeleg Cuvintele
Sa-ti respect și Legile
Totuși, de-atatea ori eu Ti-am greșit
Și lângă Calea - Ți am pășit...
Te rog fierbinte sa mă ierți
Și spre poteci mai blânde sa mă îndrepți
Îți mulțumesc ca sunt,
Îți mulțumesc ca sunt cine sunt, dar
Mi-as dori sa fiu cine ai vrut
Și vrei sa fiu
Îți mulțumesc ca ești cu mine
Îți mulțumesc ca ești lângă mine
Îți mulțumesc ca ești și în mine!
As vrea sa fiu, DOAMNE, cu Tine
Și acum
Dar și în Viața de Apoi!
MULȚUMESC, IARTA-MA, TE IUBESC!
poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre viața de apoi
- poezii despre suflet
- poezii despre respect
- poezii despre religie
- poezii despre recunoștință
- poezii despre mulțumire
- poezii despre legi
Tatălui meu
tatălui meu, cu dragoste
M-ai dus pe umeri, m-ai cărat în spate,
M-ai ajutat să aflu ce-mi doresc,
Mi-ai dat iubire, dragoste de carte,
Tăticule, eu, azi, îți mulțumesc!
M-ai îndrumat în viață, tatăl meu,
M-ai învățat ca lumea s-o iubesc,
Să nu renunț atunci când este greu.
Tăticul meu, acum, îți mulțumesc!
Crâmpei de suflet tu mi-ai dat, din tine,
Și-n suflet te păstrez și dăruiesc
Și eu, copiilor, crâmpei din mine
Și pentru asta, tată-ți mulțumesc!
Mă rog să-ți fie bine, zi de zi
Și vreau de orice rău să te feresc
Și, Doamne, tânăr iar aș vrea să fii...
La mulți ani, Tati!!!! Și îți mulțumesc!
Anii-au zburat în ritm amețitor
Și timpu-n în loc aș vrea să îl opresc.
Sunt zile care râd și zile care dor,
Dar nu sunt zile fără "TE IUBESC!"
poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre învățătură, poezii despre zile, poezii despre tinerețe, poezii despre râs sau poezii despre ritm
"Îți mulțumesc că m-ai așteptat." e mai bun decât "Îmi pare rău că am întârziat." "Îți mulțumesc că mă înțelegi." e mai bun decât "Îmi pare rău dacă nu are sens ce zic". "Îți mulțumesc că vrei să-ți petreci timpul cu mine" e mai bun decât "Îmi pare rău dacă sunt plictisitor." "Îți mulțumesc că m-ai ascultat" e mai bun decât "Îmi pare rău dacă am divagat de la subiect." "Îți mulțumesc că ai încredere în mine" e mai bun decât "Îmi pare rău dacă te-am dezamăgit." Dacă vrei să spui "Mulțumesc", nu spune "Îmi pare rău."
citat din Yao Xiao
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încredere, citate despre timp sau citate despre mulțumire
* * *
De foarte multe ori când privesc în gol încerc să nasc dacă pot spune așa ceva acolo.
Golul e un cuier simplu
în care dacă plouă îți lași umbrela
dacă ninge
îți lași bradul
dacă e război îți lași arma
dacă mori îți lași viața
dar dacă te naști să te uiți și să privești în gol
atunci
da atunci
să îți lași casa și să pleci cât poți mai departe
de tine...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre război, poezii despre ploaie, poezii despre ninsoare, poezii despre moarte sau poezii despre brazi
Abur
De m-ai lăsa o clipă în ochii tăi
Prin care apa se întoarce în nori,
Abur ca zeii din Olimp
Eu m-aș întoarce zece ani în timp.
Fără șarpe, fără păcat
Floare din pomul lăudat
Sunt o cireașă neagră, coaptă
și înăuntru o zeiță așteaptă.
De m-ai lăsa o noapte în brațe
Ar curge apă din speranțe
Vei naviga în lumea mea de dor
Ca un pirat ce atacă un vapor.
Nu e vin în pahar, e lacrima mea
Străinule, cu ce drept bei din ea?
Cât de mult te iubesc în vânt
Învață-mă să te uit!
poezie de Gabriela Ana Balan din Labirintul de cristal, Fluturele de cristal (2014)
Adăugat de Gabriela Ana Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă, poezii despre șerpi, poezii despre vânt, poezii despre piraterie, poezii despre ochi, poezii despre nori, poezii despre noapte sau poezii despre negru
Rugăciune de seară...
Doamne, Dumnezeul meu
Vreau să-Ți mulțumesc și eu
Înainte de culcare
Pentru bunătatea-Ți mare...
Mulțumesc că m-ai vegheat
Și m-ai binecuvântat
Cu o mamă minunată
-Iubirea întruchipată-
Și un tată credincios
Ce lucrează cu folos!
Mulțumesc că viața mea
Plină-i de lumina Ta...
Că mă-nveți să fiu cuminte
La părinți să iau aminte...
Să fiu bun și iubitor,
Tuturor de ajutor...
Te mai rog la încheiere
De-am fost rău să-mi dai putere
Să mă-ndrept... să Te iubesc....
Pentru toate-Ți mulțumesc!
poezie de Maria Luca (23 iunie 2013)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre tată, poezii despre sfârșit, poezii despre seară sau poezii despre mamă
Dacă
Dacă m-ai putea face să plâng...
mi-aș spăla hainele dorului
care mă strâng mai ales noaptea
Dacă m-ai putea face să zâmbesc
mi-aș amăgi zilele
și m-aș amăgi spunându-mi
că nu mă mai dori
Dacă m-ai putea face să nu te mai iubesc...
aș zâmbi,
dar știu că mi s-ar face tare dor
să-mi fie dor de tine...
poezie de Alina Tanasă
Adăugat de Alina Tanasă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre dor, poezii despre plâns sau poezii despre dorințe
Îți mulțumesc, iubită mamă
Frumoasă ca un răsărit,
În viața mea ai apărut,
Când viață tu mi-ai dăruit,
Iubită mamă, te sărut!
Îți mulțumesc, iubită mamă,
Că m-ai născut și m-ai crescut,
Întreagă fi'nța mea te cheamă,
Iubită mamă, te sărut!
O, câte nopți tu n-ai dormit,
Copil fiind, tu mi-ai fost scut,
Te rog, mă iartă c-am greșit,
Iubită mamă, te sărut!
O, fie-ți numele slăvit,
Primește astăzi drept tribut,
Prinosul fiului iubit,
Iubită mamă, te sărut!
poezie de George Budoi din Părinții și copiii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (8 aprilie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre somn sau poezii despre prezent
Replică banală
Replică banală:
"-Ești bărbatul meu!"
Însă multă lume spune că nu-s eu.
Replică banală:
"-Te iubesc enorm!"
Mă iubești, se știe, mai ales când dorm.
Replică banală:
"-Tu ești viața mea!"
Poate chiar îți pasă, dar de viața ta.
Replică banală:
"-Vino, te vreau înapoi!"
Poate aș veni, dar deja sunteți doi...
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Vlad Bălan despre iubire, citate de Vlad Bălan despre viață, citate de Vlad Bălan despre somn, poezii despre bărbați sau citate de Vlad Bălan despre bărbați
Ce dar minunat!
Îți mulțumesc pentru bunătatea Ta Mare
Ce am gustat-o din fiica ta sclipitoare!
Îți mulțumesc că ai binecuvântat-o cu har
Și jertfa Fiului Tău pentru ea, nu a fost în zadar!
Te iubesc Dumnezeul meu Sfânt și al ei,
Ți-o încredințez prin rugăciunea mea, ochilor Tăi,
Revarsă-ți IUBIREA și-a Ta Sfântă-ndurare
Fii ei Lumină, balsam peste răni, dar și Cale.
Semnează George, cu Iubire și părtășie divină!
poezie de Lusiana Drăgușin
Adăugat de Lusiana Drăgușin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre jertfă sau poezii despre declarații de dragoste
Te iubesc pentru că mă iubești: acesta e un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, și nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc; aci începe iubirea. Îți mulțumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirei.
Liviu Rebreanu în Mărturisire. Pentru Fanny
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate de Liviu Rebreanu despre iubire, citate despre suflet, citate de Liviu Rebreanu despre suflet, citate despre schimbare, citate despre muzică, citate de Liviu Rebreanu despre muzică, citate de Liviu Rebreanu despre mulțumire, citate despre declarații de dragoste sau citate de Liviu Rebreanu despre declarații de dragoste
Te iubesc pentru că mă iubești: acesta e un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, și nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc: aci începe iubirea. Îți mulțumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii.
citat celebru din Liviu Rebreanu
Adăugat de alex
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Tu m-ai trădat, m-ai părăsit
Ai fost femeia veții mele,
Ai fost ca luceafărul între stele,
Dar tu m-ai trădat, m-ai părăsit
Și pe altul l-ai iubit.
Știe lumea toată
Că te-am iubit cu o dragoste curată,
Dar tu sufletul mi-ai rănit,
M-ai trădat, m-ai părăsit.
Dar n-am uitat niciodată
Clipa când te-am întâlnit,
Ți-am dăruit dragostea mea toată,
Dar tu m-ai trădat, m-ai părăsit.
Dar tu îmi spui acuma că nu ești vinovată
Și vrei să fim în doi ca altădată.
Dar eu nu te iubesc cum te-am iubit,
Căci dragostea mea pentru tine pe veci a murit!
poezie de Vladimir Potlog (28 martie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre uitare, poezii despre trădare, poezii despre stele, poezii despre femei sau poezii despre curățenie
Draga mea Lola...
Dacă așa a fost dat să fie
Atunci așa să fie.
Draga mea Lola,
Nu am avut curajul niciodată să-ți spun cât te iubesc,
Și mai știu că niciodată nu te voi uita,
Chiar de vor trece ani, decenii, poate vieți,
Cu mare foc te voi păstra în suflet și în inima mea...
De-atâtea nopți la tine mă gândesc,
Și mă trezesc plângând de-atâtea dimineți,
Dar crește inima în mine și zâmbesc,
Că te iubesc pe tine și am uitat de ea,
Tu îmi ești inceputul, te rog sa fii a mea,
Vreau tu să mă iubești, nu vreau nimic în plus,
Păstrează pentru mine sărutul tau de rai,
Și -ți jur că te iubesc chiar dacă nu ți-am spus,
Căci tu când mă privești, si dulce îmi zâmbești
Rămân fără de grai...
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre rai sau poezii despre promisiuni
Bătrâna mea mamă
Te-ai schimbat, și ești bătrână
Cocoșat, și mergi în mână;
Ai muncit, și m-ai crescut
Și om mare m-ai făcut.
Cu ce să te răsplătesc
Și cum vrei să te iubesc,
Când iubirea ta... de mine
Te-a îmbătrânit: pe tine?
Azi îți dau în dar o floare
Îți mai dau și-o sărutare,
Dar nimic... lumesc, nu este
Ca darul, copil: de-a crește!
poezie de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștere, poezii despre bătrânețe, poezii despre schimbare sau poezii despre răsplată
Iubirea adevărată este în afara fricii. Acolo unde este iubire nu sunt nici așteptări, nu sunt cerințe, nu este dependență. Nu îți cer să mă faci fericit; fericirea mea nu stă în tine. Dacă mă vei lăsa, nu am să îmi plâng de milă; mă bucur enorm de compania ta, dar nu mă agăț de tine.
citat clasic din Anthony de Mello
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre fericire, citate despre plâns, citate despre frică, citate despre bucurie sau citate despre adevăr
Am iubit și-am să iubesc
Draga mea, draga mea,
Foaie verde, măr domnesc, of,
Am iubit și-am să iubesc,
Draga mea,
Am iubit și-am să iubesc, of, of,
Măcar să mă prăpădesc,
Măcar să mă prăpădesc,
Și ce-mi place tot iubesc.
Haida, haida, de trei ori,
Că-ți miroase gura a flori
Și buzele-a micșunele,
Moare neica după ele.
Draga mea, draga mea,
Lasă-te, puică, de mine,
Să fie bine de tine,
Draga mea,
De-aș mai trage câte-am tras, of of,
Și de tine nu mă las,
Că fac doi pași și-o săritură
Sunt la tine-n bătătură
Și mai fac doi pași de-ai mei,
Sărut ochișorii tăi.
Haida, haida, de trei ori,
Că-ți miroase gura-a flori
Și buzele-a micșunele,
Moare neica după ele.
Haida, haida de trei ori,
Că-ți miroase gura-a flori
Și buzele-a micșunele,
Moare neica după ele.
cântec interpretat de Maria Tănase
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre mere sau poezii despre gură
Unui epigramist care ia țigara drept stimulent
Dacă faci literatură
Doar cu stimulentu-n gură,
Poantele îți ies sărace...
Nu cumva fumezi chiștoace?
epigramă de Emil Ianuș din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sărăcie, epigrame despre literatură, epigrame despre gură, epigrame despre fumat sau epigrame despre epigrame
Există momente în care deznădejdea pare a fi singura soluție și numai strigătul instantaneu îți poate controla angoasa. Există și o fericire exaltată dacă, în loc de a urla spui: Îți mulțumesc, Doamne, că m-ai făcut om și m-ai înzestrat cu liberul arbitru. Pot îndura, pot răbda. Nu cârtesc, nu mă vait, nu mă dau bătut, mă țin tare, sfidez Realitatea, o fac de rușine și ocară. Nu degeaba m-ai făcut om.
citat celebru din Nicolae Steinhardt
Adăugat de Elena Meculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe citate despre rușine, citate despre realitate, citate despre existență sau citate de Nicolae Steinhardt despre existență