Dădacei

Prietenă cu tâmple sure,
Tovarăşa de vreme rea!
Cu brazii singură-n pădure
Aştepţi de mult sosirea mea.
La geamul odăiţei tale
De veghe stai, mâhnită eşti.
Andrelele tot mai agale
Cu mâini zbârcite le-nvârteşti.
Priveşti spre poarta cea uitată,
Pe drumul unde nu-s drumeţi,
Şi tot mai mult te laşi furată
De presimţiri şi de tristeţi...

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă mai aştepţi

Să nu mă mai aştepţi, că n-am să vin,
M-am săturat a risipi cuvinte,
Scăldându-mă în lacrimi şi-n suspin,
Până de mine... îţi aduci aminte.

Să nu mă mai aştepţi, e inutil,
A fost de-ajuns cât te-ai jucat cu mine,
Îţi voi lăsa figurile... de stil,
În poarta casei unde ţi-este bine.

Să nu mă mai aştepţi de azi-nainte,
Un drum există pentru fiecare
Şi ne vom rătăci printre cuvinte,
Tot alergând prin lumea asta mare.

Să nu mă mai aştepţi... păcat de vise,
De mine n-aş putea să mă dezic
Şi nici să tremur lânga uşi închise,
Până se fierbe ceaiul, în ibric.

Să nu mă mai aştepţi, rămâi cu bine,
Prin timp ti-e drumul, călător mereu,
De astăzi nimeni nu te mai reţine
Şi sunt convins că nu îţi va fi greu.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eşti...

Unde eşti când aştepţi?
Dacă eşti cu gândul
La cel ce stă să vină,
Nu eşti.
Nu eşti nici dacă
Arzi de nerăbdare să pleci.
Nu eşti nici dacă te agiţi
Şi te întrebi de ce nu vine.
Nici dacă îţi consulţi ceasul
Sau te ascunzi în spatele
Vreo unui joc pe telefon.
Nu eşti nici dacă trimiţi
Mesaj după mesaj
Tot întrebând pe unde e.
Nu eşti nici dacă,
Enervat de aşteptare
Încerci să grăbeşti ritmul
În speranţa de a obţine
Rezultatul mult dorit.
Când eşti, nu aştepţi
Şi toate se petrec
La vremea lor.

poezie de Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu

Noi ne iubim de mult, şi fără ură,
Chiar de scăpăram vreo vorbă rea din gură;
Nu ne-am făcut mult bine, nici mult rău,
Şi totuşi parcă ne desparte-un râu.

Ce ne desparte nici nu ştim prea bine,
Dar ştim de undeva că răul vine,
Ca de sub sol un gaz otrăvicios -
Se ofileşte tot ce-a fost frumos.

Io-s vinovat ori tu eşti vinovată?
Viaţa toată-i pată lânga pată.
E prea târziu să ne mai despărţim.
Nu mai e tare mult, mai stai. Murim.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, vis etern

Dacă lumea când mi-o vezi
nu e decât lumea ta,
atunci lumea când ţi-o vezi
nu e decât lumea mea?
Pe alee se scutură copacii
îmbătaţi de culoarea toamnei,
clipele în clipe trec
scufundându-se-n întreg.
Corabie de vis ce pluteşti
pe oceanul de durere,
unde-i moartea cea senină
să scufunde totu-n vreme?
Singură stai la fereastră
şi priveşti lumea de haos,
tu străină azi te simţi
peste tot şi peste toate.
Străin mă simt şi eu, iubito,
neînţeles în lumea mea,
aş pleca tot mai departe,
dar nu am unde pleca.

poezie de George Cătălin Cudalbu
Adăugat de George Cătălin Cudalbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Război telepatic

Aşa de mult mă cerţi în gând,
Cântă migrene şi frustrări;
E balul meu de întrebări
Trimis pe portativ şi rând.

Şi cât de mult reclami o vină
Căzută asupra-mi voluntar,
Viaţa a prins un gust amar
Urc tot mai greu spre o colină.

Aşa de mult răneşti zâmbind,
Să se ridice vanităţi
Regine doar în entităţi
Ce irosesc clipa negând.

Şi cât de mult trimiţi spre mine
Contrariate monologuri,
Tot mai confuz în dialoguri
Rămâi în taină de suspine.

Aşa de mult aş vrea să piară
Orgolii ancorate-n rând,
Să-nvingi o luptă dintr-un gând,
Nu faci războiul să dispară...

Şi cât de mult am învăţat,
Din lupte te ridici şi creşti
Mai mult, mai plin decât ce eşti,
Numai pierzând eşti consacrat.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E seară, povară-s la moară (a se citi în clar-obscurul Efectului Doppler din acustică)

M-apasă înserarea pe tâmple, tot mai grea.
Nimic n-are poetul, când are tot ce vrea;
Puneţi-mi, de se poate, zăbală, frâu, ham, şea,
Duceţi-vă la moară, cu mine, pe şosea!

M-apasă înserarea pe tâmple, tot mai greu.
Potcoavele tocite fac trap galopul meu,
Bătrânul sunt, ce ţipă: copile, stai mereu,
Şi nu mai bate calul, căci poate sunt chiar eu!

M-apasă înserarea. Pe tâmple, tot mai grei,
Se-aud la cotitură, spre moară, paşii mei...
Nu Doppler e de vină, de vină sunt acei
Ce te-au trimis în cale-mi, povara să mi-o iei!

poezie de Marius Robu (12 mai 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Dar noi chiar suntem: minte, trup şi spirit. A. M: Eşti sigură că nu ai uitat sufletul, energia, informaţia, voinţa, dorinţa etc.? I: Da, suntem toate acestea şi mult mai mult. A. M: Draga mea filozoafă spiritualistă, spune-mi, te rog, daca aş amesteca prăjitura ta preferată cu nisip, ciment şi rahat, ai mai fi la fel de convinsă că mai doreşti să o mănânci? Exact la fel se întâmplă când laşi mintea ta să amestece spiritul cu rahatul=trupul şi cu multe alte gaze psihologic-spirituale. Ceea ce eşti TU, Suntem Noi Toţi, nu se Vede, după cum, tot ceea ce se vede, nu eşti tu. TU EŞTI APERCEPTIVĂ ŞI IMPLICIT INCOGNOSCIBILĂ şi atunci, cum te va descrie mintea ta? TOT CEEA CE VREA MINTEA SĂ FII, NU EŞTI!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...) acea chemare puternică a tuturor voinţelor spre poarta mare, spre drumul pe unde cineva, liberator, avea să vie, acea chemare părea a nu grăbi cu nimic sosirea salvatorului (...)

Hortensia Papadat-Bengescu în romanul , Fecioarele despletite - Editura "Ancora", S. Benvenisti & Co. Bucureşti (1925)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au trecut

Au trecut ca norii anii
Vremea i-a mânat spre munţi
Peste tâmple cern castanii
Floarea perilor cărunţi.
Tot mai mult rămâne-n urmă
Şi-nainte mai puţin,
Prin a lumii nouă turmă
Eşti strein, tot mai strein..

Cei porniţi cu tine-odată
Pe-al vieţii drum, s-au dus,
Tu cu zarea-nsingurată
Lâncezeşti dup-un apus.

- Tot nu vezi nimicnicia
Celor după care alergi?
Tot nu crezi în veşnicia
Locului spre care mergi?

- Dacă este după moarte
Viaţa-n care n-ai crezut,
Ce vei face-a veci departe
Şi pe veci de veci pierdut?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oda ploii

cât de puternic eşti!
(şi fragil
un fir de aer te îndoaie
în vreme ce tot muţi de colo-colo
inutil nişte munţi
cu puterea credinţei)

cât de iubit eşti!
(şi uitat
în vreme cât scuturi nişte file de calendar
un sărut te transformă
din bestie în zeu
şi invers)

cât de bun eşti!
(şi nociv
un gest cum ar fi aplauzele
te dizolvă în vremea cât îşi pierd din ecou
şi opusul firii nu-ţi pare nicicând o risipă
când tot dai numai de la alţii)

cât de drept eşti!
(şi călău
în vreme ce rosteşti sentinţe
cine şi cum să respire
te îndreptăţeşte până la divin
dogma sângelui coagulat în aer)

cât de bogat eşti!
(şi neputincios
ai două mâini şi doar o gură
toate proprietăţile tale aparţin secundei
aceleiaşi căreia i te negi
cu acte cu tot)

cât de înţelept eşti!
(mereu după
în vreme ce toate se petrec
cu repeziciune
şi mai ales fără să-ţi ceară vreo ceva
nici măcar să ştii)

cât de atât mai eşti!
(şi nimic
în vreme ce nu mai este vreme)
în megafoane se anunţă ploi
de jos în sus
tu, picătura

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă stare de veghe

E-atât de rău când trec
din Spirit în carne
şi-atât de bine, când-napoi mă-ntorc...

Eu nu-s de-aici.
Lungi cărări străbat, de mă renasc,
de Sus şi pân’ aici.
Ce... ce chin e când mă nasc...
şi ferice sunt când de vlagă mă storc.

Pentru mine, în Astral
când eu cu sufletu-mi orbecăi,
e vis de voal, e-un ideal
şi liber tot ca-n vis mă-mprăştii-n mii de căi...
Dar, uite, că şi asta are un sfârşit
Tot jucându-mă la infinit,
m-am trezit.
Drumul era drept.
Pe partea stangă – întuneric, frig
strigăte, haos.
Pe partea dreaptă – lumină, cald,
partituri in vânt.
Când dumul s-a sfârşit,
pe stanga – Poarta Iadului
pe dreapta – Poarta Raiului.
Fără de voinţă, picioarele mă duc
spre Poarta Iadului.
Un înger de pe cea a Raiului,
îmi face semn să vin şi-mi spune:
"Dacă vrei să mori, intră!
Aici toţi sunt vii!"

poezie de Alina Gabriela Trifanov
Adăugat de Alina Gabriela Trifanov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem prebalcanic

La apus de Bucureşti
frumoasă mai eşti
întinsă câmpie,
cu plopi rari
cu grâu mult
şi cu dughie,
iar la şapte seara cu marele foc al asfinţitului.

Frumoasă mai eşti
şi mult te iubesc.

Între hotarele tale mereu mă trezesc
în ovăz şi trifoi
până la Ciorogârla,
în orz şi porumb
până la Tântava.

Şi mai departe până întâlnesc Argeşul şi-l salut.

O, întinsă câmpie
toate satele ţi le ştiu
drumurilor tale le sunt muşteriu
aşa cum se duc departe, spre apus
şi sufletul meu cu ele e dus
departe de tot, spre Turnu Măgurele.

Acolo, frumoasă şi gătită cu mărgele
e iubita mea din Balcani
fată de douăzeci de ani.

Dar e departe de mine, aproape de marele fluviu
departe de mine, lângă Munţii Balcani
şi-atât o iubesc, şi-atât de dor mi-e de ea
că dacă Dunărea ar fi cerneală şi marea hârtie
tot nu mi-ar ajunge pentru a-i scrie.

La apus de Bucureşti
frumoasă mai eşti
întinsă câmpie.

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrăjmaşa mea, oglinda, în care-ţi tot priveşti

Vrăjmaşa mea, oglinda, în care-ţi tot priveşti
Fermecătoarea faţă, de cer şi-Amor slăvită,
Întru a mea pieire te face să-ndrăgeşti
Nu vraja ei, ci vraja de dânsa oglindită.

Din inima ta – dulce cuib mie - tu m-ai smult
La sfatul ei: Prigoană haină şi păgână!...
Şi totuşi eu – chiar dacă iubesc atât de mult -
Nu-s vrednic să fiu unde doar tu poţi fi stăpână.

Dar ea ştiind, oglinda, ce lanţ cumplit mă leagă
De tine, de ce face să-ţi fii tu ţie dragă,
Şi pentru mine aspră, trufaşe iar şi iară?...

Narcis – ţi-aduci aminte? - pe sine s-a-ndrăgit
La fel. Aceeaşi soartă te-aşteaptă la sfârşit.
Dar nu-i pământul vrednic de-o floare-atât de rară!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când am plecat de lângă tine, mă simt mereu deprimat. Fericirea mea este să fiu aproape de tine. Trăiesc neîncetat în minte mângâierile tale, lacrimile tale, dăruirea ta afectivă. Farmecele incomparabilei Josephine aprind continuu o flacără strălucitoare în inima mea... Credeam că te iubesc cu luni în urmă dar, de când m-am despărţit de tine, simt că te iubesc de o mie de ori mai mult. În fiecare zi de când te ştiu te-am adorat tot mai mult, şi mai mult.

citat celebru din Napoleon Bonaparte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot mai frumoasă

Vara a venit
şi ea de mult,
ca mâine,
fi-va pe trecute;

Întotdeauna,
ochii tăi mi-au plăcut
şi primeam
câte-un sărut

Tot mai frumoasă
în acest tumult,
buzele tale
par înflorite;

uite, vara,
a venit de mult
şi tu ai rămas
doamna mea cuminte.

poezie de George Pena
Adăugat de George Pena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie pentru cea mai îndepărtată şi mai bună prietenă... În loc de cuvinte

În loc de cuvinte...
Lacrima pământului
Pentru sufletul tău plânge!
Oh, suspinul ţi-l aud!
Vântu-n chingi de gheaţă strânge!
Suferi! Asta ţi-e lăsat...
Eu plânsu-n braţe ţi-l cuprind...
Energiile-ţi celeste-s
Într-un timp re-condensat...
"Fericirea"... unde este?!
Te ascultă fredonând
Plânsul grav al amărăciunii.
Eu, te-aştept la mine-n gând.
Suflet cald, iubire, pace,
Să revii, să te privesc –
O frântură de lumină,
Rai din iadul pământesc,
Înger, soare, crin şi Crină.
Sunt aici! Te-ascult! Te chem!
În tăcerea mea sunt toate...
Tu eşti visul de "a fi"
Şi cereasca libertate...
În tristeţi ne-om mântui!
Pentru lupta noastră – treaptă,
Transcendent, speranţă, vis
Vom avea mai sus... Aşteaptă!
Ţelul trebuie atins!
Înc-un pas... şi încă unul...
Eşti puternică! Vei trece,
Tu, pe drept nemuritoare!
Drumul ce ţi-a fost ales
Nu-i decât o încercare
Cu un dublu înţeles.
Crina, scumpa mea prietenă,
Doar tu ştii cât te iubesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai mers la şcoală. Ţi-ai dezvoltat abilităţi. Ai muncit din greu şi acum ai un job, o firmă sau o activitate însă te-ai blocat. Nu îţi place în mod deosebit ce faci, simţi că deşi munceşti foarte mult şi eşti secătuit de energie, rezultatele întârzie să apară. Aştepţi cu nerăbdare weekend-ul şi concediile ca să te relaxezi după ce ai muncit din greu. Activitatea ta zilnică ţi se pare epuizantă şi o povară de care de-abia aştepţi să scapi. Deşi eşti harnic şi perseverent, nu eşti împlinit şi fericit şi simţi că oricât de mult vei trage, nu îţi vei realiza visurile cele mai mari. Dacă te regăseşti printre aceste simptome, s-ar putea să investeşti tot ce ai mai bun într-un drum ce duce spre o prăpastie.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem şi binecuvântare

ucenicilor foşti şi viitori...

Cu cât te-nalţi mai mult în zbor,
Cu-atât mai tare o să doară...
Lacrimi se-adună-ncetişor
Şi simţi cum viaţa te doboară...

Cu cât priveşti totul de sus,
Cu-atât riscul de a te frânge...
Creşte mai mult înspre apus
Şi sufletul tăcut îţi plânge...

Cu cât mai mult iubeşti Lumina,
Cu-atât mai mult capcane vin...
Spre a te încărca cu vina
A şarpelui plin de venin.

Cu cât spre adevăr te zbaţi,
Cu-atât lupta se înteţeşte...
Iar cei care-i credeai curaţi
Sufletul vezi cum le păleşte.

Cu cât iubeşti fără motive,
Cu-atât mai mult vei fi rănit...
Cum raţiuni, inimi în stive
Au aderat spre nesimţit.

Cu cât oferi şi dăruieşti,
Cu-atât mai mult puţini te-admiră...
Căci nu te văd de fapt ce eşti
Nu te-nţeleg şi se tot miră...

Blestem şi binecuvântare...
S-au pus în mine amândouă!
Sunt sabia care nu moare,
Şi ce-aţi ales... rămâne vouă!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi eu

Trăiesc cu tine tot mereu,
nu ştiu eşti tu sau, poate, eu,
mă regăsesc în tot ce faci,
din ce în ce mai mult îmi placi,
tandreţea ta este a mea,
ne-împreunează dragostea,
desenul tău, desenul meu,
culorile din curcubeu,
eşti muzică, ton şi acord,
zi singură-n al vieţii bord,
când inima îmi e prea grea,
tu, sigur, mi-o poţi alina,
când eu sunt versul, ritmul, rima,
tu eşti respectul meu şi stima
ne-ngemănăm, arcuş pe coardă,
dăm foc viorilor să ardă,
că vei trăi mereu în mine
cu tot ce-i rău, cu tot ce-i bine,
în orice zi, în orice ceas,
povestea noastră are glas,
în lumea mea, în lumea ta
putem eroarea îndrepta,
când tu renunţi, eu îţi accept
o judecată pe nedrept,
de ninge, plouă, bate vânt
noi doi avem un legământ,
păstrăm căldura, ne iubim,
doar de duşmani să ne ferim,
chiar de sunt bun, sau, poate, rău,
doar drumul meu e drumul tău,
te-am căutat, m-ai căutat,
dar nicidecum n-am fost plecat,
aş fi pierdut de n-aş avea
cu cine savura cafea,
singurătate – nu rezist,
ne completăm vesel sau trist,
ne-asemănăm, după cum vezi,
ca doi meri plantaţi în livezi
când soarele le scaldă faţa,
le dă şi rodul, le dă viaţa.
În fine, ştiu de ce exist,
te preţuiesc drept ametist,
pe aripi de zefir mă porţi,
mă leagănă-ai izbânzii sorţi,
mi-ai dat şi cheia cerului
să descui poarta soarelui.
Doar astfel existăm mereu
că eu sunt tu şi tu eşti eu!
Când drumul se va termina
lumina mea, lumina ta
pe celălalt va aştepta
să ţină-aprinsă candela.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!