Cântec femeiesc

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi...

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum şi ele femei au ajuns

Acum şi ele femei au ajuns.
Copii şi visuri multe au pierdut,
şi copii au născut,
şi copii au născut,
şi ele ştiu: pe-acest prag tăcut,
încărunţi-vom toate-n chin şi-n plâns.

Tot ce-i al lor încape în casă.
Numai când Ave Maria mai bate,
are-n inima lor o-nsemnătate,
şi-ncep obosite, la poartă să iasă.

Şi când drumurile cresc şi tot cresc,
şi suflă vântul Campagnei pustii,
de zâmbetul cel vechi îşi amintesc,
ca de străvechi melodii...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii nu sunt singurii care cresc. Şi părinţii cresc. Tot aşa cum noi ne privim copiii, să vedem ce fac cu vieţile lor, tot aşa ne privesc şi ei pe noi, să vadă ce facem noi cu ale noastre. Nu le pot spune copiilor mei să ajungă până la stele. Tot ce pot face este ca eu să mă-ntind spre ele.

citat din Joyce Maynard
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Acum – e bine. Iar suntem străini.
Nimic din mine nu-i al tău. Nimica.
Tăceri, şi-atât, trecând prin brazi şi pini,
s-au dus de mult nesomnu-n doi, şi frica.

Şi, ca-nainte de-a ne fi ştiut,
redevenim persoane singulare.
Avem un cer şi-o noapte fiecare,
acum e bine – nopţile-au tăcut.

De-atâtea ne-mpliniri suntem prea plini,
nici aşteptarea n-o mai ştim, nici frica.
Suntem şi-n noi şi între noi străini.
Din tine nu-i nimic al tău. Nimica.

poezie clasică de Mihu Dragomir din Versuri noi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile nu-şi apără suratele mai tinere când fac ceea ce poate ele au făcut -ridică un văl, ca să fie văzute, şi trag cu ochiul la o lume în care inocenţa e o chezăşie care nu te poate apăra de nimic.

George Meredith în Egoistul
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţa rătăcită

M-am retras departe-n zare,
E albastru-n jur, e cer,
Ce-a fost trist, e doar uitare,
A durut... dar efemer

Culeg zâmbete şi stele,
Numai îngeri împrejur,
Mă ademenesc spre ele,
Luna... îmi e abajur

Iar eu zbor fără de teamă,
Cum o fac? Habar nu am,
Îngerii mă vor, mă cheamă,
De mult timp... dar nu-i vedeam

De prea multă "realitate"
Eram orb, numai un trup,
Obosit de tot, de toate,
Nu puteam ca să mă rup

De cotidian, de frica
Că nu pot să fiu mai mult,
Aveam totul... dar nimica,
Ştiam tot, dar ce "incult"

Nu mă defineam pe mine,
Ci doar ce-am fost învăţat,
Neînţelegând prea bine,
Ce nu ne-a fost explicat

Doar trăiam o existenţă
Care nu era a mea,
Risipind ce e esenţă
Şi ajută a zbura...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânjeam după femei în mod constant, cu cât erau de calitate mai proastă, cu atât mai bine. Şi totuşi, femeile – femeile adevărate – mă speriau, pentru că ele, în cele din urmă, îţi doreau sufletul, iar eu voiam să păstrez ce mai rămăsese din al meu. Tânjeam, mai ales, după prostituate, femei de joasă speţă, pentru că erau ucigătoare şi din topor, nu aveau nici o pretenţie. Nu pierdeai nimic după ce plecau. Totuşi, în acelaşi timp, tânjeam după o femeie tandră, adevărată, în ciuda preţului exorbitant. Oricum ar fi fost, eram pierdut.

Charles Bukowski în Femei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am depărtat

Nu merită nimic, mai bine nu te-ncurci,
Acum că toate-s contra cost si dragostea-i uitată,
Când ele se urcă pe tron şi-aşteaptă tu să urci,
Te fac să te întrebi mereu de vrei sau nu o fată.

Când ele sunt un premiu iar tu un concurent,
Te-ntrebi ce viaţ-aşteaptă după ce o câştigi,
Te fac să te transformi în mândru repetent,
În cazul ăsta sincer nu-i bine să învingi.

Eu nu mai am curajul, mi-e teamă şi regret,
N-aş fi gândit că viaţa mă va răci de ele,
Ne-am depărtat prea mult, şi-un viitor incert
Se-ndreaptă către noi, cu zile chiar mai grele.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceşti oameni puţini care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Fiecare om face faţă la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de fiinţe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu sunt în viaţă), noi nu am fi buni de nimic.

Gabriel Liiceanu în Declaraţie de iubire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce femeile ne... plac

Femeile ne plac şi basta
Şi dragi ne sunt şi ele nouă,
Acum, în veac şi-n viaţa asta
Ce-o împărţim cu ele în două.

Ne plac femeile rotunde
Fiindcă sunt moi şi delicate
Şi le-au sculptat artiştii nude,
În piatră din antichitate.

Ne plac femeile suave
Fiindcă opusul ne atrage,
Precum tulpinele firave
Atrag jivine fitofage.

Femeile ne plac şi basta
Căci din Lumină şi Cuvânt,
Le-au zămislit Divini din coasta,
Primului om de pe Pământ.

Ne plac femeile nebune
Din lumea toată pe alese,
Căci peste tot sunt o minune
Roşcate, blonde sau negrese.

De ce femeile ne plac?
Pentru că aşa este firesc,
Iar dragostea ne este leac
Atunci când ştim că ne iubesc.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e imposibil fără tine

Nici nu mai ştiu dacă erai frumoasă
Şi nici în ce culori îţi sta mai bine,
Ştiu doar că amintirea nu mă lasă
Şi că mi-e imposibil fără tine.
Vizionez femei nenumărate,
Femei interesante mă mai sună,
Dar rece şi străin mă simt de toate
Şi nu mă văd cu ele împreună.
Nu pot nici să-mi explic întreaga dramă,
Care-a decurs din întâlnirea noastră,
Dar vechiul dor al dragostei mă cheamă
Şi tu îmi faci cu mâna la fereastră.
Subtile explicaţii cui i-aş cere?
Tot prostul face pe interesantul
Şi-n condamnarea asta la tăcere,
Mai conversez de-a surda, cu neantul.
Şi cum să transformăm iubirea-n ură,
De ce nu noi, ci solii să lucreze,
Şi să pătăm simţirea cea mai pură,
Punând incendiul tot în paranteze?
N-aş vrea să te-ndârjesc sau să te sperii,
Nici să te fac să te-ndoieşti de tine,
Dar eu te-am adorat fără criterii,
Estet bolnav, al patimii depline.
De dragul tău, am fost cu lumea-n luptă,
Te-am apărat de bârfe şi de crivăţ,
Şi după toată veghea ne-ntreruptă,
Cedez numai în lupta împotrivă-ţi.
Şi totuşi tu ai fost cea mai frumoasă,
La mine-n braţe îţi fusese bine,
Obsesia iubirii nu mă lasă
Şi-mi este imposibil fără tine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul condiţionat de aspectul fizic, să nu se mai smiorcăie atâta de singurătate, că ăla nu caută nici o jumătate, ci o "bucată", că aşa consideră ăştia mai nou femeia, dar unele femei sunt prea smiorcăite şi ele după galbeni, ca să fie jumătaţi, deci rămân multe dintre ele, simple bucăţi, de carne, şi atât. Şi aşa fac ei din dragoste, o simplă smiorcăială, fiecare, după cum are nevoie, de carne şi de galbeni.

Alexandru-Daniel Cenuşă
Adăugat de Alexandru-Daniel Cenuşă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape toate personajele feminine din romanele mele sunt inspirate de femeile chiliene, pe care le cunosc bine pentru că am lucrat cu ele şi pentru ele ani în şir. Mai mult decât domnişoarele din clasa de sus, cu picioarele lor lungi şi pletele lor blonde, mă impresionează femeile din popor, mature, puternice, muncitoare, pământene. Amante înfocate când sunt tinere, apoi stâlpul casei, mame şi soţii de nădejde pentru bărbaţi care adesea nu le merită. Sub aripile lor îşi găsesc adăpost copiii proprii şi străini, prieteni, rude, cunoştinţe. Robotesc pentru alţii, se lasă pe ele la urmă de tot, muncesc fără preget şi îmbătrânesc prematur, dar nu-şi pierd capacitatea de a râde de ele însele, nici romantismul de a visa la alt bărbat şi nici flăcăruia de revoltă din inimă. Majoritatea au vocaţie de martir: se scoală primele ca să-şi servească familia şi se culcă ultimele; se mândresc că suferă şi se sacrifică.

Isabel Allende în Ţara mea inventată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duhovnici

S-a adunat atât de multă, multă jale
Că nu mai am nici apa din ţesuturi s-o fac picuri,
Să sting atâtea focuri din moderne catedrale,
Ce sfinţi, ce-şi zic aşa, cred necredinţe ar fi, nimicuri.

Parcă inchizitori ar fi, un Giordano Bruno iar, îl vor
Acum o masă, pe junime judecând atât de laic...
Cum ar decide ei cum să trăiască al meu popor,
De-ar fi numai doar smeriţenii, un pic trecute, arhaic.

Se umflă tot mai mult zişii lui Dumnezeu slujbaşi,
Dar n-au nimic din Creator, sunt mai păgâni, avari
Să fie numai ei, înconjuraţi de sărăcime, mulţii nevoiaşi
Stând într-o rugă în întuneric, cu ai lor Psalmi, drept cărturari.

E atât Hristos în aer, că noi îl respirăm, noi, ai săi fii,
Plini rugi îl venerăm tot noi, că-i suntem şi ofrande.
Noi suntem o eternitate, noi umplem un Pământ cu atâţi copii
Duhovniceşte, chiar de-i din amor, carnal şi el... Oh, Doamne!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O bătrâna creştină foarte elevată

Poezia este suprema ficţiune, madam.
Foloseşti legea morala şi faci din ea o biserică,
Iar din biserică înalţi un paradis plin de nelinişti. Astfel
Conştiinţa este transformată în ornament,
Ca o ceteră goală tânjind după imnuri.
În principal, suntem de acord. Asta-i clar. Dar luaţi
Legea opusă şi faceţi din ea un peristil,
Iar din peristil proiectaţi o operetă
Dincolo de sistemul planetar. Astfel, trivialitatea noastră
Nepurificată de epitaf, indulgentă peste poate,
Este, de asemenea, convertită în ornamente
Răsucite ca nişte saxofoane. Şi ornament pentru ornament,
Madam, noi suntem de unde începem. De aceea,
Permiteţi, vă rog, ca pe scena planetară
Flagelaţii dumneavoastră alienaţi, bine hrăniţi,
Lovindu-şi în timpul paradei burţile pufoase,
Mândri de aceste noi experimentări ale sublimului,
De aceste na şi ia, şi plici ici plici,
Să fie capabili, madam, să fie capabili a lansa din ei
O jovială hărmălaie printre sfere.
La aşa ceva, văduvele ar face cu ochiul. Numai că lucrurile fictive
Fac cu ochiul când vor ele – dar, mai ales, când văduvele fac cu ochiul.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din adevăr şi din iubire

Din adevăr şi din iubire îmi fac şi patrie şi crez
În viaţa mea mai sus ca ele nimic nu vreau să mai aşez.
Pentru-adevăr îmi dau viaţa, pentru iubire moartea-mi dau
Nimic să nu-mi vreau fără ele, cu ele orişice să-mi vreau.
Nici adevărul, nici iubirea nu pot cu nimeni să le-mpart
Cu ele-ntregi mă duc oriunde, de ele-n veci nu mă despart.
Merg cu-adevărul şi iubirea la marginile lumii chiar
Dar fără ele, oricine-ar zice, nu pot şi nu pot, e-n zadar.

Se rupe inima din mine când mi le văd în două stări
Decât cu dragostea-mpărţită, mai bine mort pe-a ei cărări
Decât cu adevăr făţarnic, mai bine mort cu cel frumos
Decât viaţa cu Satana, mai bine moartea cu Hristos.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit

Ştiu, lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit;
Dar ce-a fost, a fost, iar multe încă nu s-au întâmplat.
Puţin de-a fost ceea ce-a fost bun, puţin de regretat –
Vesel a fost tot ce-am trăit; curajos, tot ce-a murit.

Nu-ţi voi scrie cântece despre inimi care-au suferit,
Iar tu nu vei vărsa lacrimi pentru mine, ca bărbat.
Iar dacă ţi-aş rămâne credincioasă, necondiţionat,
Ai avea motive să fii, sunt convinsă, destul de îngrozit.

Şi, totuşi, acesta-i destinul, blestemul unei femei:
Să-şi etaleze lucrurile mici şi dăruiască – de când e lumea,
Pentru că-i plăcut să oferi când nimic nu datorezi.
Dar ţie, care nu mi-ai cerut nici versuri şi nici făgăduieli,

Darul pe care ţi-l fac, în viaţă fiind, e-absenţa mea;
Dar după asta, iubite, nu mai pot nimic să-ţi garantez.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi paşi

Eu n-am făcut un pas spre tine,
Tu n-ai făcut un pas spre mine;
Rămas-au doi
Paşi între noi.

De-aş fi făcut un pas spre tine,
Şi-ai fi făcut un pas spre mine,
N-ar mai fi doi
Paşi între noi.

Iar dacă fac un pas spre tine,
Dar tu nu faci un pas spre mine,
Nu mai sunt doi
Paşi între noi.

Tu, dacă faci un pas spre mine,
Iar eu nu fac un pas spre tine,
Tot n-ar fi doi
Paşi între noi.

De fac un pas, dar nu spre tine,
Şi faci un pas, dar nu spre mine,
Iar nu sunt doi
Paşi între noi.

De-aş fi făcut un singur pas,
Un singur pas ar fi rămas
De pus, nu doi
Paşi, între noi.

Eu, primul pas dacă-l făceam,
Un singur pas doar mai aveam
Pus între noi,
Nu doi, nu doi.

poezie de Marius Robu (9 septembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refutarea lui Gorgias

Cuvinte, viermi firavi, sfărîmicioase existenţe larvare,
Plesnind aerul cu cozile lor de fantasme,
Înotînd inutil între noi ca nişte copii dezbrăcaţi
Într-o mare sărată, mereu în pericol de moarte,
Într-o zi s-a făcut dimineaţa, dar s-a făcut degeaba,
Aşternuturile erau deja goale –
Ce mai, florile pe morminte se uscaseră deja
Cică nu merităm şi altele, eu spun ea spune
Nu, nu, noi, florile, albe, zilele, scrîşnetul, vîntului,
Umbra tălpilor de sanie tăind zăpada,
Ploaia căzîndu-ne în palme,
Soarele albind cerul, străbătînd cadranele disperării
Urme lăsate în pieptarul nimicului;
Cică nu merităm, nu e nimic, ea, eu spun, nu şi nu
Să cerşim mai bine singurătăţii noastre
Iertare sau, încă mai bine,
nu merităm, nu merităm, noi nu
sau mai bine să cerşim o singurătate încă mai mare
mai definitivă, s-o asigurăm în cer
lipsind tot mai mult fiinţa noastră de fiinţă;
mai întîi vederea, apoi toate simţurile, duşmănindu-se de moarte,
devorîndu-se între ele,
pentru că noi nu, nu, nu merităm
televizoare şi lanterne şi altele,
agăţîndu-ne prin cuvinte, uneori, fiinţa
de creştetul altor fiinţe
dimineaţa veni pînă la urmă ca o cenuşă
grea, sugrumînd lucrurile,
fiindcă nu, noi nu, noi nu merităm
numai ţipete, culori, depărtări scînteind de alte depărtări
tot şi tot mai adînc,
clopote răsunînd înăuntrul altor clopote,
tot şi tot mai adînc,
cercuri şi puncte, puncte şi cercuri,
numai cuvintele zbătîndu-se între ele
într-o fibrilaţie perfect inutilă
iată ce e viitorul: pulsul întretăiat al nimicului căscînd gura lui de peşte
prin gurile noastre ca să soarbă înapoi totul
hohotind de rîsete infernale
pentru că noi nu, nu, nu merităm
nu merităm, nu merităm,
nu merităm, nu merităm
şi tot aşa etc.,
poate măcar un pic de lumină
şi aia purtînd întunericul în pîntece
ca pe singurul, unicul copil posibil
pentru că noi nu merităm,
nu merităm, nu merităm
nimic, iubire etc.

poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoţ de stele

De pe cerul rece, înstelat,
am furat un pumn de stele
şi pe- un ţărm îndepărtat,
am început a mă juca cu ele...

Sta Luna paznic peste boltă,
îşi număra turma de astre...
Când mă vede, se revoltă,
aruncând fulgere albastre.

Spăşit, în noapte mă-ntorc,
scot din buzunar câteva stele,
mintea insistent mi-o storc...
Ce-aş fi vrut să fac cu ele?

N-aş fi vrut să fac nimic cu ele,
am vrut numai să le ating
şi am devenit un hoţ de stele,
să le fur... cât nu se sting.

poezie de Ioan Friciu (aprilie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există probabil planete care conţin viaţă, dar nu cred că formele de viaţă de pe ele vor arăta ca şi noi. Ele vor arăta diferit. Ideea e că noi nu suntem educaţi să acceptăm diferenţele. Ne învaţă despre frumuseţe şi frumuseţea nu are nici o legătură cu nimic. Dacă ai fi crescut într-o societate unde toată lumea ar fi avut 6 mâini sau un nas de lungimea unui picior, acestea ar fi fost "frumoase" pentru tine.

citat din Jacque Fresco
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!