Impresii de iarnă

Îmi cad impresiile iernii pe suflet
şi gândul,
înger cu aripi de ghiaţă
atârnă
ca un ţurţur de crengile
unui copac gol la margine de codru.

Mă doare liniştea albă
ce răzbate
din crânguri
şi simt picături de tăceri
alungate de glasurile păsărilor
flămânde şi triste, sarutându-mi fruntea.

Din zborul nedefinit
al cohortelor
de fulgi izvorăşte alături singurătatea.

poezie de Ioan Marginean
Adăugat de Ioan Marginean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gorunul

În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inimă un clopot
şi-n zvonuri dulci
îmi pare
că stropi de linişte îmi curg prin vine, nu de sânge.

Gorunule din margine de codru,
de ce mă-nvinge
cu aripi moi atâta pace
când zac în umbra ta
şi mă dezmierzi cu frunza-ţi jucăuşă?

O, cine ştie? - Poate că
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
şi liniştea
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet -
şi mut
ascult cum creşte-n trupul tău sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea gândului

Când şoaptele nopţii împacă
Liniştea pătrunsă în gând,
Dorul în vise se-mbracă
Şi naşte dorinţi rând pe rând,
Chem gândul prin gândul din gând
Revin din adâncuri spre tine chemări,
Se scurg spre mine tăceri, însumând
În sufletul ce-mi plânge de dor, aşteptări.

poezie de Ioan Marginean
Adăugat de Ioan Marginean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de suflet

câteodată
îmi
storc
sufletul
numărând
singur
în noapte
picăturile
vii
şi
cele nevii

poezie de Ioan Marginean
Adăugat de Ioan Marginean
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare toamnă

îmi lipesc pe umeri aripi
şi cât de limpede mă ajută să simt
aş vrea să le cer iertare păsărilor
în fiecare anotimp în fiecare zi
la fiecare fâlfâit de aripă
în fiecare clipă dacă l-aş auzi şi totuşi
n-o fac n-am furat păsărilor zborul
nu mă simt în stare să-l dau înapoi
cum mi l-am închipui

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec împodobit

cu un ac de brad îi cos
iernii hainele pe dos,
fulg de fulg, os lângă os,

pasăre cu pasăre,
zarzăr fără zarzăre
în lumină bulgăre,

floare dalbă-n mânecar,
o inimă de scripcar,
limbă de ceasornicar.

strai pe margine bătut
cu veacul în vin stătut,
roşu ca un măr căzut

şi dat în dar unui fur,
fir cu fir, şnur lângă şnur,
ţurţur lângă alt ţurţur.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul: Orice vară se termină printr-un vis de iarnă. Simt rugina pe mine, ca pe o crustă grea. Mă simt ca un copac desfrunzit, abandonat în mijlocul iernii... iernii... iernii...

replică din piesa de teatru Veşnicie provizorie (Hoţul cinstit), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

singur în codru –
liniştea îmi şopteşte
despre fulgi de nea

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Mi-au ruginit frunzele de dor
Şi strugurii-mi atârnă greu
Şi lacrimile-mi cad mereu
Şi vântul şi ploile mă dor.
Împleteşte-ţi crengile cu ale mele.
Sărută-mi fruntea, sărută-mi rădăcinile,
Întoarce-mă, dezbracă-mă de frunze,
Presară-mi pe tot trupul gol atingeri dulci de buze.
Mi-a ruginit dragostea de toamnă,
Ïnvaţă-mă să o iubesc mereu,
Să fac din cerşetoare la loc o doamnă,
Iar pe tine să te fac al meu.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea ninsorii

Albă linişte aduce
Iarna în a ei ninsoare,
Vântul bate la răscruce
Troienind a mea cărare.

Nori cuminţi din site cern,
Fulgi plutesc în armonie,
Domoliţi, încet se-aştern,
Cad în dulce agonie.

Ninge... Ninge în tăcere...
Trec ninsorile în tihnă,
Ochiu-i plin de mângâiere,
Gândul şi-a găsit odihnă.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

m-am hotărât
să vând o bucată din cerul meu
pentru păsările
cu aripile
frânte

căldura şi praful existenţial
în care îmi târam zborul
de-atâtea ori
au fost singurele ferestre deschise
pentru suflet

închid întunericul
în inima agonică a unui copac
ridic un pod alb între nopţi
apoi fac aripi noi pentru păsări
din tot ce-a mai rămas
din împărăţia cerurilor
uscată în deşert

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătăile inimii pe zăpadă...

Ce zi frumoasă de colind,
Aruncă-ţi braţele în vânt,
Pe tâmple visele-mi aprind,
Toate să fie într-un gând.
Fură scânteia de la piatră
Şi-n suflet aprinde-o tornadă,
Soarele într-o cascadă
Lumină din lacul de ghiaţă.
Scară, curcubeu în soare,
Mă simt şi eu ca o ninsoare
Fură tăcerea la o iscoadă,
Apoi vezi bătăile inimii pe zăpadă...
Şi uite ninge-a nepăsare
Ninge cu fulgi de răbdare,
Cu fulgi de îngeri făuriţi
Ce astăzi şi-au ieşit din minţi...

poezie de Eugenia Calancea (28 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor singuratic

Dor singuratic la cumpăna sufletelor.

Pleoapa lui întredeschisă
naşte lacrimi,
ca picături
de rouă,
pe obrazul zorilor.

Doar gândul îşi caută
acum,
zadarnic,
pe căi nenumărate, drumul spre tine.

poezie de Ioan Marginean
Adăugat de Ioan Marginean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea nu e un sentiment atât de rău. E ca liniştea în care se cufundă un copac după ce păsările şi-au luat zborul de pe ramurile lui.

Haruki Murakami în În căutarea oii fantastice (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea ce nu mai moare
Singurătatea mea e catedrala
Ce-am plăsmuit-o plămădindu-mi lutul
Şi-am ridicat-o pe diagonala
Ce mi-a trasat-o însuşi Absolutul
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea ce tot învie
Singurătatea mea e genialul
Sorbit tăcut din cupa nebuniei
Şi eu care credeam că sorb nectarul
Din sobrul Absolut al veşniciei
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea e tot ce doare
Singurătatea mea-i o blasfemie
Sortită să-şi găsească alinare-n lutul
Acestui colţ de Rai şi Românie
Mai singur decât însăşi Absolutul
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea e nostalgie...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele căzătoare

Mă stinge tăcerea, mă arde cuvântul,
Mă-nalţă văzduhul, mă-ngroapă pământul,
În brazde de cuget, în susur de ape,
Suspină şi gândul, suspin e în toate

Şi cad mii de fluturi din dor de lumină,
Răpuşi de-ntuneric, de griji şi de vină,
Bătaie de aripi în umbră apune,
Când nori de tristeţe mă strigă pe nume

Doar ochii tăi tandri mai pot să-mi arate,
Că sigur iubirea există în toate,
Şi poate de-aceea alerg înspre tine,
Când teamă îmi este că nu vei fi mâine

Îmi strigă tăcerea, îmi plânge cuvântul,
În suflet mi-e rece şi bântuie vântul,
Atunci când nu eşti, universul dispare,
Cad stele din cer şi lipsa ta doare

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi peste suferinţe

Cad lacrimile pe asfalt
Şi se transformă-n inimioare,
Dulci picături vin din înalt,
Acolo sus, ceva ne doare

Cad lacrimile peste noi
Şi cerul plânge îngereşte,
Prea am rămas în suflet goi,
Deşi Iubirea ne doreşte

Cad lacrimi, Doamne, cad de sus
Şi se transformă-n fericire,
Căci sufletul nu a apus
Şi îşi doreşte iar iubire

Cad lacrimi mari, dar nu din nori,
Peste păcate şi dorinţe,
Când le atingi începi să zbori,
Lăsând în urmă suferinţe

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet trist

Zborul dorinţelor îşi frânge aripi
Şi rând pe rând redevenim tăcere,
Din lacrimi picurând veninul "dulce"
Al clipelor pierdute-n deznădejde.

Să fie vis în necuprinsa noapte?
Să fie vers nescris în apatie?
Mă doare vorba nerostită-n şoaptă
De tine-n fiecare poezie.

Tăcerea ta se adânceşte-n mine,
Mi-ngreunează fiecare zâmbet
Şi versul tău îmi oglindeşte ziua,
Când nu voi mai vorbi cu tine.

Revin furtunile în tristu-mi suflet
Şi fulgere brăzdând iubirea toată,
O voi opri la margine de tine,
Rămân şi eu şi amintirea sfărâmată.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sprijin de copac

Tu stai cu irişii spre Steaua Polară
Sprijinindu-te de copacul înalt,
Inelele lui îţi cuprind feminitatea
Sculptată in rădăcini de bazalt.

Strâng la piept copacul, te cuprind
Cu zvâcnirea în gânduri plecată,
Am aripi de înger ce zboară în vis
Pe-o frunză cu sânge-ncărcată.

Zâmbeşti, nu te văd, dar te simt.
Stelele-nfloresc în ram de copac,
La izvorul ce curge din trunchi
Se scaldă copii în roşu de mac.

Îmi lovesc gândul de zâmbetul tău
Prin poza lipită pe-albumele roată,
Te-am lăsat să priveşti pe furiş
Oceanul din mine ce-n spuze înoată.

Mă adăpostesc în inima copacului
Steaua Polară-l scaldă-n magnolii,
Când vine toamna cercurile-i scutur
În pletele iubirii ce inversează polii.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară ca oricare

O seară ca oricare...
Nu este ieşită din tipare.
A apărut din depărtare
cu-a ei magie de-nnoptare,
cu secretele în faşă
şi-a lor privire trufaşă,
cu nelinişti fugare
şi un dor care doare...
O seară ca oricare
îşi lasă umbra sa mare
peste a lumii mirare.
Gândul rău, gândul bun
îşi pregătesc de pe-acum,
a nopţii cărare.
Se-aud clopotele, parcă, mai tare,
culorile au aceeaşi culoare,
iar eu mă simt ca oricare,
nici mai mic, nici mai mare...
O seară care păşeşte uşor,
alături de păsări în zbor,
alături de stele, de ceaţă,
de florile iernii de gheaţă...
O seară ca oricare,
ce-a apărut dintr-un nor
şi-acum, în noapte dispare,
încetişor...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnare

La margine de mine, la margine de dor,
pe margine de vise din margine de nor,
îmi mărginesc voinţa, îmi mărginesc puterea,
îmi mărginesc răbdarea ce mi-a mărginit vremea.

Din miez de amăgire din mijlocul furtunii,
din miez de viaţă fadă din crezul stins al lumii,
îmi rămân părticele, îmi rămân picături,
îmi rămân zile scurte şi câteva frânturi
de soartă împărţite-ciuntite amintiri-
ce-mi sapă, zi şi noapte, obosite priviri.
Nimic nu îmi mai place, nimic nu-mi mai doresc,
doar liniştea-mbrăca-voi, cât mai am să trăiesc.

Mă-ntorc plângând la mine, mă caut, în sfârşit,
m-am tot strigat o viaţă, dar nu m-am auzit...
Într-un târziu mă aflu, dar nu mai sunt tumult
şi-acum, când pot s-aud, nu mai am ce s-ascult...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!