Balada spânzuratului

Îl chema - cum îl chema…
La ce naiba ar conta?
Bătea vântul, era seară?
Era toamnă, era vară?

Era ziuă, era noapte?
Era jale peste poate?
Sau era doar gând pustiu
În văzduhul vineţiu?

Era tânăr? Da, era!
Îl chema… cum îl chema…
Poate ”neica nimenea”–
La ce naiba ar conta?

Poate ciocârlii cântau
Poate doar câinii urlau
Poate cineva-l iubea –
Poate lumea îl ura

Poate se temea de toate
Poate-i era dor de moarte
De neant şi risipire –
Sau fugea de amintire.

Poate se crezuse jalnic
Şi voia să fie falnic
Sau o frunză ce căzuse
Şi-napoi în pom se vruse

Să se legene spre seară…
Era iarnă, era vară?
Îl chema… dar ce-ar conta?
- Poate nici nume n-avea…

Poate-avea nume de floare
Poate-avea nume de soare-
Sau avea nume de humă
Fără tată, fără mumă

Fără fraţi, fără surori…
Poate-avea fruntea în nori
Şi picioarele-n pământ
Şi voia să-şi ia avânt

Să se-nalţe, să se ducă
Unde-i sufletul nălucă
Unde toţi zic că se duc…
Poate avea nume de cuc

De feciorul nimănui
Blestemul pământului…
Poate că era urât
Sau avea gâtul prea scurt

Şi voia să şi- l lungească…
Ori vreo parte muierească
Îi spusese “dragul meu”
Şi-i sucise mintea rău

Ori poate îl părăsise
Sau c-o vorbă îl lovise
Drept în coşul pieptului
Sălaşul sufletului.

Poate lumea nu-i plăcea
Lumea asta – haită rea
Lumea asta – rău hăţiş
Fără nici un luminiş

Fără dragoste şi dor…
Poate- avea nume sonor
Şi era UN CINEVA
La ce naiba ar conta?

Bătea vântul, era seară?
Era toamnă, era vară?
Era ploaie ori ninsoare
Sau parfum sfios de floare?

Cine ştie ca să spuie?…
Umbră neagră dealul suie
Spre copacul întristat
Singuratic şi uitat.

Dimineaţă… cer cu nori
Era brumă, erau flori?
Crengile tăragănă
Frunză neagră leagănă:

“Frunză neagră, or veni
Oamenii făr’ a boci
Şi te-or duce ocolit
Până într-un loc ferit

Te-or da pradă lutului –
Hrană nesătulului -
Şi din tine-or creşte spini –
O mulţime de ciulini

Nimeni nu te-o pomeni,
Nimeni nu te-o prohodi
Numai noi ne-om aminti
Că ne-ai fost frunză de-o zi”

Astfel crengile vorbiră…
Oamenii puhoi veniră
Şi-l luară din copac
Şi-l numiră fiu de drac

Fiul necuratului –
Blestemul pământului…
Şi-şi scuipară toţi în sân
Şi îl duseră prin fân

Prin fân şi prin nalbă-naltă
Nimenea să nu-l mai vadă.
Şi-ntr-un loc ascuns scobiră
Cu pământ îl înveliră

Şi plecară flecărind
Şi de rău mortul vorbind:
Că-l chema … cum îl chema
Că era aşa… şi aşa…

Numai copacul îl plânse
Şi o creangă mare-şi frânse
- Creanga care îşi pierduse
Frunza neagră ce-o avuse…

…Îl chema… cum îl chema!
Nimeni n-o mai întreba –
La ce naiba ar conta?

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era frig şi ploua

neîntrerupt, fără milă, aşa cum
numai în oraşe poate să plouă
lăsând impresia că o s-o ţină
aşa un veac bătând în geamuri
în capotele maşinilor
sau pe asfalt

era frig şi ploua, fără milă
cu alte cuvinte, inundând staţiile
de metrou la coborârea
în întunericul plictisitor

era o ploaie bună pentru începutul
unei depresii care se instalează
mai uşor în frig şi umezeală

era o ploaie de sfârşit de februarie
cum nu mi-ar fi trecut prin minte
că poate exista vreodată

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu era un om obişnuit, ce-i drept, foarte plăcut şi charismatic, dar om era. Şi era şi foarte discret. Nu era nici «sifiliticul» sau «nebunul», aşa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul pus pe harţă în versuri şi înnebunit din dragoste, aşa cum îl prezintă eronat unii, dar nici sfânt cum îl vor alţii. Era un om cu defectele, calităţile şi patimile lui.

citat din Gheorghe Median
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplamente...

Pe când nu era nimic, iar nimicul era tot,
Pe când rană nu era, dar era durerea-n cot,
Nu era atunci cuvânt, dar era ceva de zis,
Nu erau expedieri, înspre drac sau paradis,
Pe când nici nu exista, niciodată şi mereu,
Exista în consecinţă, fără z un simplu Eu!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 februarie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elvira era o fată liniştită, retrasă; aproape ca el... Până atunci Dan n-o remarcase în nici un fel, pentru că nu era interesat de fete. Practic, nici atunci nu era, el având alte preocupări, însă... Ea se "agăţase" de el, ca de un colac de salvare, ivit pe neaşteptate, menit s-o scoată din mizeria în care soarta nedreaptă o aruncase, fără voia ei, încă de la fragedă vârstă. Ştia că şi el avea aceeaşi soartă, ca ea, dar nu conta. Era mai bine în doi. Înfruntau împreună necazurile şi obstacolele.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec târziu

ghemul de sfoară
tot mai mic devenea
în palme
linia vieţii mai clară
dar zmeul acela
din foaie velină
era tot ce conta
era tot ce conta.

cu norii de zahăr
voiam să-l hrănesc,
cu vântul să-i cânt
în surdină.
era tot ce conta,
era tot ce conta
dar zmeul n-a vrut să adoarmă.

m-a desprins de pământ,
a strâns sfoara pe ghem
şi-a smuls linia vieţii
din palmă.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Accident fatal. Gândul acesta era aproape de nesuportat, dar posibil. Poate nu intenţionase să facă asta. Claire n-ar fi planificat lucrurile aşa. Nici măcar nu se spălase pe cap. S-ar fi pregătit, totul ar fi fost perfect. Ar fi scris un bilet, explicând totul în două sau în cinci moduri. Poate nu voise decât să doarmă... Am râs. Am râs amar ca mătrăguna. Poate că nu fusese decât un accident. Ce nu era un accident. Cine nu era?

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un străin poate trece

Un străin poate trece pe Strada Miguel şi spune "Nişte oameni!"
pentru că el nu ar putea vedea mai mult.

Dar noi cei care trăim acolo vedem strada noastră ca pe o lume,
unde fiecare-i diferit de toţi ceilalţi oameni.

Mamman era nebun; George era prost;
Picior Mare era huligan; Părosul era aventurier,
Popo era filozof, iar Morgan comedianul nostru.

poezie de V.S. Naipaul, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu avea mult timp la dispoziţie, însă ştia că poate. Şi că va reuşi, pentru că nu era genul de om care să dea înapoi, să abandoneze încercările, fără a persevera. El nu ceda! Era ambiţios. Deci, totul părea a fi în favoarea lui; era, ca de obicei, favorizat. Nici nu se putea altfel.

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna pisicii negre

Pisica neagră trecea prin iarbă. Era noapte şi parcă
Avea o vargă. Pe sub streaşină bătea vântul.
Pâş, pâş se strecura. Îl ascultam cum calcă.
Iarba se înfiora când trecea pisica neagră.

Era o fântână plină până în gură cu apă. Plouase mult.
Apa nu era bună. Se stricase, iar fântâna-şi pierduse
Rostul de a adăpa. Nimeni nu mai vine setea din buza ei
Să şi-o stingă. I-a apus soarele. Nu mai are lumini.

În mintea mea târziul se opintea cu pisica neagră.
Îmi era frică să mă mai duc la fântâna plină cu apă.
Pâş, pâş se strecura apusul peste noi dinspre răsărit.
Fântâna umplută cu apă s-a înecat şi apoi a murit.

poezie de Mircea Lucian Nincu
Adăugat de Mircea Lucian Nincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul ministru era şi el conştient de faptul că oamenii nu mai fuseseră de mult atât de năpăstuiţi cum erau în momentul de faţă. Până şi vremea era deprimată, se lăsase o ceaţă rece cu toate că era mijlocul lunii iulie... nu era normal, ceva nu era în regulă...

J.K. Rowling în Harry Potter şi Prinţul Semipur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea se întreba

dacă trebuia coborât în pământul
din cimitirul cel nou sau să fie
dus lângă străbuni. nimeni
nu se îndura să scape vreo lacrimă
pentru el. nici nu a trebuit să fie
îmbălsămat cu prea multe chimicale,
de-a lungul vieţii avusese grijă
să se stafidească în alcool.

problema lumii era să-l acopere
cu pământ nesfinţit, aproape
de cripta crâşmarului şi
a crâşmăriţei. amândoi au plecat
repede după ce i-au turnat alcool
zeci de ani, zi de zi, seară
de seară îl omorau cu zâmbetul
pus bine pe feţele lor puhave
de lăcomie. lumea se întreba
dacă pământul era bine sa fie sfinţit.

lumea se întreba dacă trebuie tras
clopotul bisericii din parohie.
nimeni nu şi-a dat seama de ce
era vesel când era vesel şi
de ce era trist când era trist. lumea
de astăzi îşi pune prea multe întrebări.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era cea mai bună dintre vremuri, era cea mai rea dintre vremuri, era timpul raţiunii, era timpul prostiei, era epoca credinţei, era epoca incredulităţii, era anotimpul Luminii, era anotimpul Întunericului, era primăvara speranţei, era iarna disperării, aveam totul înainte, nu aveam nimic înainte, mergeam cu toţii în rai, ne comportam exact invers - pe scurt, perioada semăna atât de mult cu prezentul, încât unele dintre cele mai gălăgioase personalităţi insistau că trebuia să fie receptată, bine sau rău, numai la gradul de comparaţie superlativ.

Charles Dickens în Poveste despre două oraşe
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principele iubeşte doar femeile foarte frumoase, la fel sluga lui

Noaptea se întâmplă mereu lucruri mari
din dulap iese zăpadă
căzând
sau un pumn de flori şi se revarsă printre lucrurile ei intime
locuiam cu un om care nu ştia cine era ea
o chema de născută cumva exotic ca şi cum ai striga pe nume o picătură de parfum
cu adevărat frumoasă era cum eu nu dar
ştiam
de ce i se spunea ei miss primavera
într-o zi mi-a lăsat pe un taburet coroniţa ei de argint
casa era plină de zăpadă
şi de flori
primăvăratice
foarte frumoase
pielea ei netedă şi fină mirosind aşa ca migdalii şi ca merele
Căprioara
de fapt o chema "pădure"
nu vă spun numele ei
= da silva =
ştiam că se născuse să o iubească bărbatul meu că într-o zi mă va părăsi
pentru că văzuse şi el coroniţa aceea,
trandafirii de argint
de pe margine,
bobocii la care eu doar visasem, o visasem, o visasem, o visasem,
şi
zâmbetul ei plin
buzele foarte frumoase
aşadar mi-am deschis propria ladă
de zestre şi de fântână de curs mai departe
eram doar o femeie
îmi dosisem cămăşile albe şi râurile
care aveau să mai curgă
un trandafir îmbobocit doar visasem
era aşezat pe căpătâiul meu
ca un sărut
la fel ca ultimul sărut pe care mi-l dăduse el pe frunte înainte să plece
poate cuvintele mi le ascunsesem, pentru timpul care avea să mai vină
flăcări luceau pe la ferestre femeia frumoasă ştia că erau de fapt stele

şi desigur din toate câte aveau să urmeze nu am mai ştiut nimic.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen şi-a pus poalele în brâu, ca să poată să meargă mai repede, şi a luat-o la fugă până în fundul grădinii. Portiţa era închisă, dar ea a apăsat pe clanţa ruginită şi clanţa s-a ridicat, portiţa s-a deschis şi Gretchen a pornit în lumea largă, desculţă cum era. S-a uitat de câteva ori înapoi, dar n-o urmărea nimeni. De la o vreme n-a mai putut merge şi s-a aşezat pe un bolovan şi când s-a uitat împrejur a văzut că nu mai era vară, era toamnă târziu; în grădina babei, în care era mereu cald şi erau flori din toate anotimpurile, nu puteai să-ţi dai seama cum trece vremea.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stă ascuns

aşteaptă că era nouă
să redevină era veche
nu face decât să supra
veţuiască cum poate
a rămas suspendat între
două lumi cu nostalgie că era
nouă să redevină
era veche

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu era mai puţin comunicativ, decât acest gentleman, pe nume Phileas Fogg. Vorbea cât mai puţin posibil şi cu cât era mai tăcut, cu atât era mai enigmatic. Totuşi era în curent cu viaţa. Ceea ce făcea însă era aşa de matematic asemănător cu imaginaţia obştească nemulţumită căuta să pătrundă dincolo de fapte.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor îşi ridică din nou privirea spre Adela. Până în acel moment, nici măcar nu remarcase cum era îmbrăcată. Era vară, era cald, nici un vânticel nu tulbura liniştea din jur... Evident, Adela, ca mai toate adolescentele de vârsta ei, era îmbrăcată modern, dar destul de sumar, provocator; şi totuşi, nu indecent. Nu i-ar fi permis tatăl ei, domnul Gigi Cristescu, un om destul de exigent, mai ales cu fiica lui. Dar era frumoasă, cu bluzica strâmtă, subţirică, uşor decoltată... Era înaltă şi subţirică, dar nu prea subţirică; avea un trup de invidiat, sau doar aşa i se părea lui Nistor, adică sublim! Şi părul blond, lung, natural, parţial strâns la spate, ochii albaştri, cu mutrişoara ei de copilă... Cum să n-o placă? Era minunată! Fermecătoare... Dar el va pleca, ea va rămâne... Ce dificil! Chiar cu toată promisiunea ei că-l va aştepta.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am fost om de teatru născut, ca să zic aşa. Nu scriam la întâmplare, aveam atitudine, aveam curaj să spun adevărul şi nu avea importanţă dacă respectivul actor era celebru sau nu. Dacă era rău sau bun asta era important atunci. Şi când luam cuvântul şi spuneam ceva cuvântul meu atârna greu.

Nicolae Carandino în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preotul era cu siguranţă portughez sau spaniol şi, deşi sutana-i fluturândă era portocalie, nu te puteai înşela în privinţa crucifixului şi mătăniilor de la brâu şi nici a duşmăniei reci de pe chip. Sutana îi era ponosită de drum, iar ghetele, de modă europeană, îi erau murdare de noroi. Preotul era însoţit de zece băştinaşi cu părul şi ochii negri, unul îmbrăcat ca el, doar că avea sandale în curele. Ceilalţi purtau veşminte colorate, ori pantaloni sau, pur şi simplu, fâşii de pânză în jurul şalelor. Nici unul nu era înarmat.

James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul era înstelat şi era atât de frumos încât mă întrebam cum se poate ca sub un astfel de cer oamenii să fie în duşmănie unii cu alţii...

citat celebru din Dostoievski
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!