La fotbalu' dă muieri - poezie în grai bănăţean

Numa’ staţ’ şi m-ascultaţ’ şe-am păţît alaltăieri
Când m-or luat nepoţî' mei la fotbàl d-ăl dă muieri:
-Vino uico, hai cu noi, dă nu vrei să-ţ’ pară rău,
Că jioacă fecili noaşce cu Moldova Chişînău!

Ş-am plecat la meci dă fece cu Ghiţucă şî Păngele
Socotind c-atunşi când gată, schimbă bluzăli-ntră iele,
Ba de-avem noroc cu troaca, ne-am ghingit atunşi ca hoţî’,
S-ar pucea, dă dragu’ nostru, să îş’ schimbe şî chiloţî’.

Şî ne-am pus tăman în faţă, jios pe scamn, cum să cuvine;
Păi, dă-i vorba dă vreo ţâţă, să vegem cum îi măi bine.
La-nşeput, ieşîră-afară ălea dă la Chefereu…
Nişte gloabe una ş-una, cum ar fi măgariu’ meu.

Că d-o luam cumva pă babă ş-o puneam la dăzbrăcat
Pă lângă aşa mârţoaje ai fi zis că-i Miss Banat.
Şî-n sfîrşit ieşiră, uico, fecili dîn Chişînău…
Parc-erau făcuce-n şiudă, ca să-ţ’ facă sânje rău!

-Ptui… Bătu-m-ar să mă bată! nechezai io, ca un cal,
Cred că înşepînd dă mâne mă apuc şî dă fotbàl.
Şi porniră iuce jiocu’… Dă-i cu craşii în surducă
Pînă când, după o vreme, văd că una îi pă ducă.

Sta trâncită jios pă iarbă că ş-o dat d-a curi-n cap
Şî zbiera de numa-numa’ ca viţălu' la căsap.
Io-i şopcii lu’ Ghiţulică: -Asta naşte pîn’ la pauză!
Da dă unge, că-i d-a noastră… Toace îs la minopauză.

-Păi şe-i aia minopauză?…Măi Ghiţucă, zî-m’ odată!
-Minopauză-i, uico dragă, când muierea îi iertată…
Şî-nşepu mitanu-al doilea: Ţîn-ce-atunşea tămbălău
Că sări drept la arbitru una dî la Chişînău:

-Vreu pinalti…dă-m’ pinalti! o ţînea ea sus şî tare.
-Nu să poace, nu-i nişi vorbă, îi răspunsă prostu-ăl mare.
-Mândro, lasă-l pă nărodu’, îi strîgai, că îndăsară
Am să-ţ’ dau io un pinalti să ce ţână pîn’ la vară!

Ş-uice-aşa, fu gata meciu’… Cu Ghiţucă şî Păngele
Aşteptam, că una-două schimbă bluzăli-ntră iele.
Când colo, dădură mîna, să ţucară şî…atît,
Dă-mi venea să fac ca trenu’ dup-un meci aşa urît.

-Măi Ghiţucă, măi Păngele, m-am luat atunşi dă ei,
N-am vazut nişi crac dă ţâţă ş-am măi dat şî zăşe lei.
-Stai măi uico, stai o ţîră, c-am vorbit c-un fotograf
Să ne ducă pîn’ la ele să ne deie-un autograf.

Şî-uice-aşi, ţîne-ţ’ căşiula… Ţ-am găsît-o, du-ce bolii,
C-ai pierdut-o dă vreo lună dă la meciu’ ăl cu Poli,
M-o-ngesă pe cap Ghiţucă, iar Păngele, alt becheri
Îi dădu lu’ moalăr banii ca să bea vr’o două beri.

Şi intrarăm păste fece, dă-mi veni să cad pă space
Când văzui io şe-i-năuntru… mic cu mare dăzbrăcace.
Da’ să vez’ atunşi năcazu’… lucrătură dîn proţap,
Că mi să-njiupiră, frace, şî-m’ cărară pumni în cap.

Şe năroc c-avui căşiula, fi’nc-o grasă roşie-n buşi
Îmi dădu-n cap autografe cu un toc dă la păpuşi.
Iară Ghiţă cu Păngele când văzură-aşa o trabă
M-or lăsat pe mîna lor ş-or încins-o-n mare grabă.

Ş d-abia am măi scăpat, că-m’ dădură pă tot anu’…
Nişi nu şciu cum d-am ajiuns înăpoi la Gugulanu’.
Cît dă meci, şe să vă spun io?!…S-o gătat cu Nula-Nula
Şi chiar dac-am luat bătaie, bine c-am găsît căşiula.

poezie de Sorin Olariu din La Poşmândre - Antologie de poezie în grai bănăţean
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La fotbal, la Chefereu - poezie în grai bănăţean

Ieri, la bertu Gugulanu, stând aşa, la una mică,
Iaca, şine crez' că vine?… Dracu gol dă Ghiţulică.
S-aşăză şî el la masă ş-uice-aşa, dîintr-un nimic
Înşepu să zdrăngănească la un capăt de băgic:

-Haida, haida Chefereu’! îşi trânci pă jios căşiula,
Astăz vrem să-i baţ' pă ăşcia barem cu vr’o Şapce-Nula.
-Şe-i cu cine?!-l întrăbai, zbieri ca bou’ la căsap…
Du-ce la Jăbel ‘năpoi, să ce cauce pî la cap.

-Hai măi nano, c-am sărit măi-năince poarta şcolii,
Că-i meci: Chefereu’ nostru cu ştudenţî dî la Poli.
Şe să faşi, ce puni cu prostu?! Făr-o vorbă m-am şî dus,
N-apucai să fac nişi plata că mă luă măido pe sus.

Ş-apăi mă băgă nepotu pîn butoara dî la gard
Dă-m venea d-aşa ruşine ca tăşiunili să ard.
Când colo, potop de lume…N-am văzut atâţa, baş,
Numa pî la Sfântu’ Gheorghe, la negeia dîn Oraş.

Şî-ncepură, frace, jiocu!… Parc-erau cuprinş dă draşi
C-alergau dup-o surducă douăzăşi dă tolomaşi.
Lilă-n dunji cu picăţăle erau ăi dîn Cimişoara
Iar a noşcii, înfloraţ, cum îs prunii primăvara.

Io n-am prişeput, mă frace: cum surduca o-ajiunjeau
Nu ţ-o luau, ba chiar în şiudă cu pişioru-n ea dăgeau!.
Dăgea unu, dăgea altu… Mă miram d-aşa prostie
Şî-i spusăi lu Ghiţulică: -Io mă pro-ntorc la răchie!

Că nu-mi plaşie jiocul ăsta, fir-ar forma lor clonţoasă!…
Tot măi bine îi la bert cu uiejili pă masă.
-Uico, stai nu te prostî! Mă luă atunşi, copilu
Şi-mi crişi în cîcea vorbe, dă fotbal cam care-i şpilu’.

Şică d-aia bat surduca, să le baje gol în poartă
Ş-ăla-n negru nu îi popă, ăla-i pus ca să-i dăspartă.
Iar d-aud cumva: Haut, haut! nu-i vr’un câne care zbiară,
Haut îi când beşica albă vre să iesă pân-afară.

M-aşăzai la loc pă trepce, fi’ndcă să-ndârjîsă jiocu,
Să-ndîrjîsă şî nepotu suduindu-le nărocu.
Dup-o vreme,-un cheferist subţîrel prăcum un fus
Proţăpi surduca-n aţă dă săriră toţ în sus.

Să ţucau de numa-numa… Ghiţă-şi azvîrli căşiula:
-Uico, şe ce miri ca prostu, doar conduşi cu Unu-Nula!
Zvîrle-ţ păstă cap căşiula, bucură-ce, du-ce bolii,
Dă nu vrei să iei bătaie, c-ăşcia cred că ţîni cu Poli!

Şe să fac? Sării dodată ca dăscîncicu-n giochi
Şî numa-l aud pe unu: -Aoleu, m-ai scos un ochi!
-Taşi odată, gură spartă, nu măi faşe pă nebunu,
Că doar nu-i vreo greutace să vez meciu şi cu unu!

Nu mă scoace dîn sărice, că dă-ţ trag vr’un pumn în nas
Ce învârţ ca titirezu preţ dă jiumăta dă şeas!
Cînd colo, năcaz, nu alta: Golu ni l-or ănulat,
Fi’ndcă picicotul nostru şică-n opsai l-or aflat.

Ţîn-ce-atunşi urări dă mamă, şchipături, fluierături,
Suduieli, ocări cu carul şe ieşau dîn mii dă guri.
Ba năcazul şî măi mare că-mi pierdui căşiula bună,
Cum o aruncai prea tare n-am putut s-o prind în mână.

Şî măi mult: ăi de la Poli, pînă meciu s-o gătat,
Le-o cam copt-o lu a noştrii: trii goluri, pă loc, le-o dat.
Ş-am plecat tot suduindu-i, nu c-o luarăm cu Trii-Nula,
Cât că mă omoare baba fi’ndcă m-am pierdut căşiula.

poezie de Sorin Olariu din La Poşmândre - Antologie de poezie în grai bănăţean
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La dzâua muerilor (Poezie scrisă în limba românilor din Banatul Sârbesc)

La dzâua lor a muierească
Noi le urăm să trăiască
E ş-atunşi dacă urăm
Trăbă-ntâi să închinăm
"Trăiască muierili
Şi să golim paharili!"
Acuma la aniversare
Vreau să ţân o cuvântare
Unii spun că istoria
Ar fi-nşeput dâla ea
Şâ dă când îi pă pământ
Îş are ultimul cuvânt
... Acuma unge am rămas
Da... muierili-s tot acas'
Multe lucruri tră-să facă
Da dişie nu pot să tacă
Când să pun să bleocească
Nu măi pot să să oprească
Daia vedz noi ne-mbătăm
Că nu pucem să le răbdăm
Nişi fără iele nu pucem
Ş-atunşi îi musai să bem
Nu şciu şe-am vrut să spun
Acuma iară mă-mbăt tun
Musai să mă pregăcesc
Că trăbă să sărbătoresc
Da şe-i cumpăr la muiere
Îi dau o ladă dă biere
Şî facă cu ea şie vrea
Şciu că ea bere nu bea
Nu poace să mă ocărască
Că-i dzâua lor a muierească
Rămânie bierea iară mie
Ş-atunşi să ce ţâni bieţâie

poezie de Ionel Stoiţ
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prost crescut

Oamini buni, mă ascultaţ!
Să vegeţ şe nărozâie
Am avut la Cimişoara,
La varuţu în gostâie.

M-am fost dus câta-n vacanţă
La Ionică lu' Şândari,
Neam gin scurt, c-aşa să zâşe,
Că ni-s verişori primari.

Cum am fost ajiuns acolo
Mă chici în soba mare,
Tuşa Veta, iut cu oala
Să îmi geie ge mâncare.

Am mâncat cum îi măi binie,
Vro trii bliduri mari ge zupă,
Un dărăp ge carne fiartă
Ş-un meşpais mare cu nucă.

Nişi n-am mestăcat cum trăbă,
Că varuţu cum îi prost
M-o şî luat afar' la jioacă,
Să ne jiucăm fără rost:

- Hai vărule, du-ce naibii!
Mă prinsă ge mână binie,
Şî mă scoasă pă porciţă...
Drept în drum o dat cu minie,

Ş-am plecat măi mereuţ
Pe-acolo să ne jiucăm,
Când colo ne zâşe-o babă
Că nu şcim să salutăm.

Io i-am fost zâs: Bună zâua!
Da' varuţu prost crescut,
Nu i-o fost zâs baş nimica
Numa' că s-o prefăcut.

După şe s-o făcut sara
Am plecat la iel acasă,
Că ne-o chemat tuşa Veta
Ne-o chemat, cu drag la masă,

Da' să vez comege mare
Că la uşă cu un bât,
O venit baba urâtă
Şî pă loc ne-o fost pârât:

- Mă, Vetuţo, tu n-ai mince!
Ge matuşa s-o fost luat,
Cum l-ai crescut pă Ionică?
Că az' nu m-o salutat.

Când o auzât matuşa,
Pă varuţu meu, Ionică,
L-o batut cu târnu', frace...
O dat în iel fără frică,

L-o batut gin vina babii,
O dat în iel ca în tobă
Şî dupaia drept pegeapsă
L-o închis să şce' în sobă,

Iar ge-atunşea, oamini buni,
Ge-atunşea şî tot întruna...
Şî cân' trăşe p'ângă cânie,
Văru zâşe: Saru'mâna!

poezie de Claudiu Românu (18 iulie 2017)
Adăugat de Claudiu Românu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jiugecata dă apoi

La Sfântu' Pătru, supt poartă,
În cotrinţ', poalie, şiupag,
Dzăşie muieri, toace-odată,
I s-or fost propcit în prag,
Ca să şiară-n Rai intrare,
Că or fost evlavioase
Ş-or avut bună purtare,
Toace or fost credincioase.
Sfântu', cu ocheţ pă nas,
Li-o cerut ca înăince
Să facă, ălea, un pas –
Cari cum n-o fost cumince!
Dă ş-or înşălat bărbatu',
Să iasă!... Şî n'-una, două,
Or păşît spră Prea-Înaltu'...
C-or ieşît în faţă nouă.
Numa una o rămas,
(A măi faină, dîntră toace),
N-o făcut, baş, nişi un pas,
Dă să-ş' gea Pătru pă space...
Şî întors spră Prea-Înaltu'
I-o şierut Sfântu, părierea,
Cum îi drept, să-i geie sfatu',
Şie să facă cu muierea?!

-P-ălea d-or făcut un pas
Le iertăm, Petre, şie trudă,
Şî pă aia, d-o rămas,
O iertăm!... Nu vedz că-i surdă?!

poezie de Ioan Jorz din Antologia poeziei în grai bănăţean
Adăugat de Ioan Jorz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îi şeasu fălincat

Bată-l sfinţii pră Fălincă, că o fost plecat dîn sat,
Şî dîn vina lui acuma să vegeţi şe s-o-ntâmplat.
Că îl şciţi voi pră Fălincă, maistoru' şe ce întrabă:
-Şe fălincă are şeasu? Hai că ţî-l repar dăgrabă.

Am vădzut că şeasu meu nu prea merje-i, cam strîcat,
Am dzîs să treacă dă Paşci şî l-oi da la reparat.
Dar iacă-mi făcu figura, mi-e rău doar când mă gîngesc,
Când în fiecare an la Paşci eu imi amincesc.

Pusă-i şeasu ca să sune, gimineaţa pră la şinşi,
Prigăcii şî cotăriţa, ţoali dă-mbrăcat, opinşi.
Că aşa-i la noi în sat, la morţărie ce duşi,
Să dăi pomană la morţi, colaşi şî bomboanţă dulşi.

Şî cum tăbărâtă-am fost, mă pusăi eu la dormit,
N-apucai să cucăi bine, sună şeasu dă trezît.
-Doamne, dar şe noapce scurtă, parc-acuma m-am culcat,
Iuta fug, mă uit afară, nu-i nima. Îi amânat!

Ce pomeneşci c-or fi fost, toţî sătenii pră la morţi,
Că nu văd nişiunu-afară, nu îi nima pră la porţi.
Iau cotăriţa pră mână, încuni poarta şî tot fug,
-Au, da' tare-i amânat, că pră nima nu ajiung!

Când intru în morţărie, beznă! Nişi o lumină nu văd,
Şe să fac, tămîedzî iuta, şî aşcept, mă uit, măi şăd.
Poace vine vrun copil că n-am cui să dau pomana,
Şî n-o pot lăsa la cruşe, să mânie baba Ana!

Cu răipărţu aprind lumina, şî mi-s gata dă plicat,
Şîne şcie când o fost toată lumea dă prîn sat!
Provin acasă. Tot fuga! Mă bag iuta la căldură,
Stau câta să mă-ncăldzăsc şi m-apuc d-o pîrjîtură.

Hai dzîc să văd şî vro şcire, tilivizoru-l pornesc,
Când mă uit nu-mi vine-a crege, nu pot nişi să mă clincesc.
Cât arată şeasu lor? Unu noapcea? Nu să poace!
Înşep eu a trămura şî în mince a socoace.

Nu îi şinşi dă gimineaţă? Am fost noapce-a prîntră morţi!
Acuma-nţăleg eu bine dă şe nu-i lumea la porţi.
Numa eu babă nebună, umblu noapcea prîntră cruşi,
Şine şcie câţi muroni m-or vădzut pră mine-atunşi!

După asta vreo tri dzîli m-o fost rău şi am dzăcut,
Dă frică! Când mă gîngesc la şe Doamne, am făcut.
Altă data eu mă duc, doar pră dzî, când oi pucea,
N-or murii morţii dă foame, aşceptând pomana mea!

poezie de Nicoleta Stavrat (ianuarie 2017)
Adăugat de Nicoleta Stavrat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taifas oltenesc (3)

Zarie, pune-oţâră de rachie!
De nu ţ-o place, dă pe gât cu alta,
că e de prună, şi să nu-mi spui mie
de înţărcat, cât are peşte balta.

Şi dă-te-ncoa, că am să-ţ zâc o vorbă!
Hai, umple ţoiu', nu te fă că plouă,
că altădat' te bagi ca musca-n ciorbă
şi stai colea... ca cloţa după ouă!

Aşa! Aşază-te mai lângă mine,
mai trage-ţi sufletu', că-i gata treaba,
şi nu te face nimeni de ruşine
că eşti fomee şi că stai degeaba!

Acu', să-ţ spui ce gânduri mă frământă,
de sânt ca oala de pe pirostrie,
şi ete, mă şi jur pe crucea sfântă:
cu ce-am acu', nu mă descurc, Zarie!

Că toţi au un iPhone sau vin cu smartu',
şi numai eu mă chinui cu laptopu',
de-mi zâc toţi zăpăciţii, că-i porthartu',
şi-mi vine de pământ să dau cu clopu'.

Aşa că nu mai fac feisbucăreală
decât acasă. Când ăilanţi se bagă
să şeruiască fo muiere goală,
le zâc şi eu că le lipseşte-o doagă,

Da' m-aş uita -cum nu!- la câte-o fufă
din ălea de le zice,-acu', vedete,
că-mi place când nu au pe ele-o rufă,
da' par, printre muieri, mai alfa(bete).

Zarieee! – nu mai pot, că mi-e ruşâne
să stau degeab-aşa, ca psihopatu',
că eu sunt Nae, muică, nu un câne,
să stau la colţ, de-o să mă ştie satu'.

Îmi iau aifonu' chiar de vând viţâca,
să vadă lumea că sunt om cu stare
şi că-mi dă mâna, nu prea mult, niţâca,
chiar de n-am mai ieşit la vreo votare.

-Tu, Nae, tu n-ai minte cât o ceapă
din aia, de o muşc-afară gerul!
Auzi la el! – cu un picior în groapă,
şi vrea iPhone! Naeee, bătu-te-ar cerul!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşina dă păstă drum

Dup-un an dă zâle fripce, năduşâce şî amare
S-o gătat d-acuma şcoala ş-o venit văcanţa mare!
Ş-uice-aşa, că dă trii zâle nepoţălu Ghiţulică
Îş petreşe-n sat văcanţa, la bunic şî la bunică.

Doar să şcie-n toată ţara că nişiunge, Doamne bace!
Nu-i aşa o viaţă faină cum îi viaţa dî la sace.
Iar spră sară, stând la şină, dup-o-ntragă zî dă jioacă,
Îl întrabă Ghiţulică pe bunicu-su, moş Toacă:

- Bunule, de ce vecina, aia mica, ştirbă, grasă,
Toată seara se dezbracă, iar perdeaua e netrasă?
- Cum dă şe? să râsă moşu, cum dă şe, nepoace dragă?
Fincă-i sângură, săraca... n-are şine să i-o tragă!

poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa

Când auzea maica de vreo fată care se mărită
Şi nu vrea să se ducă la bărbat, zicea:
"Fată, dacă bărbatul te duce
Lângă un gard, mături bine, migăleşti, strângi
Şi tu acolo, mături, împodobeşti cu sălcii, cu boji
Şi stai acolo. De dragul lui.
Aia e casa ta, ce vrei?
Să nu te măriţi, dacă nu eşti în state să-ţi placă tot.

O fomee trăia rău cu bărbatul
Rău, rău
Şi odată prin pădure a vazut un urs şi s-a luat după el
Şi s-a dus în vizuina lui
Şi-a stat acolo
Şi la urmă a întâlnit un om şi-a zis ăla:
Cum ai venit tu după urs, năroado?
Şi ea:《Mi-e mai bine cu ursul decât
Cu bărbatul meu》.
Vezi, ursul îi aducea miere.

Şi ce spuneam mai înainte:
Să te ducă bărbatul lângă un par
Să zică:《Asta e casa noastră》.
Şi tu să stai acolo de drag".

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioriţa colind

Pă uliţă, printre văi,
Se duc trei păcurărei.
Ei o prins a să sfădi
Şi o prins a vorovi:
- Pă unu l-om omorî.
Da el numa şi-o strâgat:

- Că voi de mi-ţ omorî,
Tăt pe mine m-astupaţi
În ţărcuţu mieilor,
În staolu oilor;
Şi voi numa că îmi puneţi
La picioare fluier mare
Şi la capu` trâmbiţa-re.
Şi când vântu şi-a sufla
Trâmbiţa şi-a trâmbiţá,
Fluieru şi-a fluierá,
Şi numa şi-or audzî
Oile cele cu lapte –
M-or hori mărgând pă sate;
Oile cele cornute –
M-or hori vara pă munte;
Cele biete miorele
M-or hori vara cu jele.
- Hei, tu, biete miorele,
Spune-ţi cătă mama me-le:
V-a-ntreba mama de mine,
Spuneţi că m-am dus la bine,
Că numa m-am însurat,
Şi eu numa mi-am luat
Tăt o fată de-mpărat,
Să nu sie cu bănát.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul dorului de ducă

Când îmi vine dor de ducă,
Nimeni nu mă mai opreşte,
Iar neveste-mi îi spun că
Mi-au undiţa, plec la peşte.

O apuc spre vreo speluncă,
Vreau să petrec nebuneşte,
Când îmi vine dor de ducă,
Nimeni nu mă mai opreşte.

Şi pe nevastă o-apucă...
Sare-n sus de două deşte,
Scoate draci de sub perucă
Şi cu sare mă orbeşte

Când îmi vine dor de ducă.

rondel de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei 7 ami de acasa

Drajii mei, da la o vreme cred ca scit ca traba-i groasa:
Cineretu' nu mai are aia sapcie ani d-acasa!...
Sî m-ar plase sa fiu dascal, sa le dau la fiscecare,
La narozî' ascia cineri, cîce-un patru la purtare!

Ascultatî-ma pa minie, vreu sa scie az' tot natu'
Ca d-o vreme cineretu' fasie da rusâne satu'.
Nu va zîc nisio minsiuna, sa veget' sie întîmplare
Am patît în vara asta, da Sântamaria Mare.

Ca m-am dus da gimineata, pîntru-asa, v-un seas o' doua
Sa ma rog ca tot crescinu' la bisarica a noua.
Sî m-am tras mai la o parce, ca tot omu al cumince,
Sa ascult cum sa cuvine sie ne zîse dom parince.

Cînd colo, sa vez comegie: uice-asa, în graba mare
Un copil sa baga-nuntru dohanind dîntr-o tâgare!
Am ramas ca prostu-n ploaie sî d-asa o grozavie
M-or scapat pa jios Pleiboiu sî uiaga da rachie!

poezie de Sorin Olariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halloween

Anul acesta, am gândit,
Cum rar fac asta câteodată,
Să mă maschez deosebit
Cumva să sperii lumea toată,

Şi cum în lume-i tărăboi,
Am hotărât, de Halloween,
S-apar în cartier la noi
Leit Osama bin Laden ;

Un akaem şi dinamită
Am luat în "sale" din prăvălie,
Fără relaţii, fără mită,
Chiar mi le-au dat pe datorie,

Turban, mai lesne am găsit,
M-am uns pe faţă cu magiun,
Iar barba chiar s-a potrivit
Aia ce-o port de Moş Crăciun,

Însă ce îmi era utilă
Şi n-am găsit un pui măcar,
Am luat în loc de o cămilă
Un fost amic de-al meu, măgar,

Şi-am mers s-o sperii pe-o vecină
Să-mi dea bomboane dumneaei,
De-o văd trăsnită! cum leşină
Cu bin Laden în pragul ei,

Că un minut, doar, mai ‘nainte
Ce mă văzu-n micul ecran
Cu-aceiaşi faţă, ochi, veşminte,
Cu akaem şi cu turban!

Acum, şi io mă speriai
Atât de tare c-am fugit,
Dar după colţ, un poliţai
Când m-a văzut s-a îngrozit,

Şi ca să-i trecă, devotat,
Cum dumnealor nu dau cu parul,
Mi-a dat amendă c-am fumat
În timp ce conduceam măgarul ;

Mă duc apoi la farmacie
Să îmi revin, să iau un hap,
Da' când să ies, să vezi urgie (!)
Trei poliţai aveam pe cap,

Şocaţi, c-am fost iar amendat
Şi tot din vină de măgar...
Cicătelea, n-a fost parcat
În modul regulamentar,

Apoi îmi zic, hai s-o-nspăimânt
Pe soacră-mea ce stă mai jos,
Da', chiar de intră în pământ
Să o anunţ c-aşa-i frumos,

Când l-o vedea pe terorist
La uşa ei, plină de groază,
Pe cât sunt io de pesimist,
Precis că se repatriază,

Dar fui pe loc înconjurat,
Vorbind la două celulare,
De un batalion speriat
De trupe paramilitare,

Dar am scăpat, la fel, subit,
Cum am noroc atât de rar,
Tot cu-o amendă, c-am vorbit
Pe urecheat la celular,

Aşa că eu, de Halloween,
Făcui o mare constatare:
De teroristul bin Ladin
Pe lume nici în cot n-o doare,

E îngrozită-n schimb, şi tare,
De o ţigare,-un celular,
Nu mai vorbesc de o parcare,
Chiar de e vorba... de-un măgar!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum îl cheamă pră veşinu?

Într-o sară baba Chiva şî cu moşu ei Văsîlii,
Şăd pră scaun în şofru mare, şî ghijăsc dă cîcea dzîlii.
-Audzî babo, dzîşe moşu, nu şciu şe mi s-o-ntâmplat,
Pră moş Ion, veşinu nostru, nu şciu cum l-o fi chemat?

Aşa rău să mă zăuit, parcă n-am şciut vrodată,
Trăbă să îi întrăb baba. Ia să ies până la poartă.
Poace-o văd pră subpărece, ori măturând pră afară,
Gi rostît la marva toată o fi gata, acuma-i sară.

Uice-o văd, vine acuma, are două cănţi cu apă,
Pentru vaşili dîn ştal, să duşe şî le adapă.
- Tu Mărio, vino-aişea, că i-o m-am buzumenit,
Ş-aşa rău să mă zăuit, nişicum n-am măi pomenit.

Şciu pră toţi în satul nostru, cum îi cheamă, cum le dzîşe,
Chiar şî pră aia dă nu-s, d-oginesc sub neagra cruşe.
Baş al meu veşin şî precin, Ion, al tău bărbat d-o viaţă,
Să nu-i şciu numele lui! Ş-am vorbit dă gimineaţă.

Stă Măria şi să uită, şî nu-i vine parc-a crege,
Şî-i mirată, şi să strâmbă dă şi-auge şi şe vege.
-Mă Văsîlii, tu eşci prost? Ori vrei ca să râzi dă mine?
Şe-ntrebare îi şi asta? Ion îl cheamă, şciu eu bine.

-Ai dreptace tu Mărio! Cum naiba dă m-am prostît,
Să zăuit că el îi Ion, cu şin´̉̉ beau la asfinţît.
Bine că acuma şciu, că mă făşeam dă ruşîne,
Nu şciam cum să îl strîg să bea răchie cu mine!

poezie de Nicoleta Stavrat (noiembrie 2016)
Adăugat de Nicoleta Stavrat
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să uit (poezie dedicată soţiei)

N-am să uit toamna în care,
În satul meu a venit.
Avea un geamantan mare
Cu de toate burduşit

Mă plimbam pe strada mare,
Cu soare în asfinţit,
Când un trandafir în floare
De departe am zărit.

Am alergat înainte
Şi în cale i-am ieşit.
Am rămas fără cuvinte,
Ce fată am întâlnit!

Era aşa de frumoasă,
Inima mi-a cucerit.
Era şi puţin sfioasă
Când pe mine m-a privit.

Era tânără copilă,
Care de pe bănci venea.
Întorcea o nouă filă
În viaţa-n care intra.

Chipul ce-mi stătea în faţă
Mă vrăjise-atât de mult!
Simţeam că la cer mă-înalţă,
Că nu mai sunt pe pământ.

A rămas şi ea uimită.
Obrajii i s-au roşit.
Am văzut că-i mulţumită
Că pe mine m-a-întâlnit.

Am prins-o uşor în braţe
Şi un sărut i-am furat.
Am vrut şi ea să se-înalţe
Precum eu m-am înălţat.

Era dulce, mlădioasă,
Când de mână ne-am luat.
Am dus-o la mine-acasă
Şi pe viaţă ne-am legat.

Ne-am jurat atunci credinţă
Viaţa să ne-o bucurăm,
La copii să dăm fiinţă,
Lângă ei mereu să stăm.

Vrem să ţină legământul
Atât cât ne ţine viaţa.
Până ne cheamă pământul,
Până când se rupe aţa.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragobecili - poezie în grai bănăţean

Dă trii nopţ ş-o dămijeană dau cu capu dă părece
Întrăbându-mă şe-nsamnă vorba asta, Dragobece?
Unge-am prins-o oare, frace, pă Cotunu nostru-al lung,
La ducheanu lu Ioniţă, o-am şicit-o-ntr-un ţăitung?

O-ntrăbai pă poştăriţă, l-întrăbai pă dom primari,
I-ntrăbai pă domnu dascăl şî pă şăfu lu şândari;
Nima n-o măi auzât-o, toţ m-or azvârlit dărapu:
"Du-ce să ce cauţ la doftor, că măcincă eşci cu capu!"

D-aia ce întrăb pă cine, ţucu-ţ mâna, dom părince,
Şe însamnă Dragobece? Că ce şciu un om cu mince!
- Nu şciu sigur, zâsă popa, dar io crică ce pomeni
Că-i vreun Valentain şî ăsta, da-i venit dî la olteni!

poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când văzu că amândoi dorm duşi, ăla ieşi din crâng binişor, şi pâş, pâş, ca o mâţă când pândeşte la şoareci, se apropie încetişor de Făt-Frumos, îi trage inelele din deget şi p-aici ţi-e drumul. Iară daca se sculă Făt-Frumos şi văzu că-i lipsesc inelele, crezu că vizitiul i le-o fi luat, ca să le puie bine, de teamă să nu le piarză dormind, şi-l întrebă. Vizitiul răspunse că, Doamne fereşte! nu i le-a luat el. Acum înţelese că vreun fur i le-a şters şi se întristă, nevoie mare. Aşa supărat, porunci de înhămă caii la butcă şi porni. El nu ştia ca cine să i le fi luat, şi n-avea pe cine apuca de ele. Şi mergând el aşa şi ciudindu-se şi frământându-se de mâhnire, se gândea ca se să răspunză el împărătesei, când l-o întreba de inele. Nu-i venea lui, vezi, o dată cu capul, să-l crează neştine că este neharnic, mototol şi adormit. Tocmai pe când părerea de rău îl ajunsese şi mai şi decât până aci, erau trecând printr-o pădure mare şi deasă. Dodată auzi nişte balauri de lăutari trăgând din viori, de gândeai că mănâncă foc, şi din ce în ce se apropiau. Nu trecu mult şi iată că lăutarii trecură pe lângă butca lui Făt-Frumos, tot cântând, şi-i deteră bună-ziua. Făt-Frumos le mulţumi.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Noi nu suntem de pe când poveştile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci şi nouă de ocă de fer la un picior şi tot i se părea că-i uşor. Cică era odată un om însurat, şi omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de ţâţă, era cam proastă; dar şi soacră-sa nu era tocmai hâtră. Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-şi scăldă copilul, îl înfăşă şi-i dete ţâţă, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă şi-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puţin pe gânduri ş-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilaşul meu, copilaşul meu!"

începutul de la Prostia omenească de Ion Creangă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul vânător

Spunea Mihnea către câine:
- "Tare sunt voios, măi Pik!
Uite-ţi dau un os şi pâine,
C-am să merg cu tata mâine
Şi cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;

Am o puşcă-adevărată,
Am şi sac de vânător,
De s-ar face "mâini" odată
Să-mi văd puşca încărcată
Şi să văd şi eu cum mor
Păsărelele din zbor...

Va muri vreuna oare
Când oi da cu puşca? - Dar
Am să stau să vad cum moare?...
Că eu plâng, mai Pik, şi-mi pare
C-am să plâng şi-acuma chiar.

Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat,
Ce, nu ştii? a plâns odată
Pentru-o pasăre-mpuşcată
Şi pe tata l-a certat
Că spunea că nu-i păcat...
Dacă spune tata, poate
Că-i aşa cum spune, dar
Bine-ar fi, măi Pik, de toate
Păsărelele-mpuşcate
Ar putea să-nvie iar...

Dar atunci la ce-ar fi bune
Gloanţe şi alici şi puşti
Daca-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci -? atuncea, spune,
Pentru ce să mai împuşti?

Şi cum mergi cu sacu-n spate
De n-ai gând să-mpuşti nimic,
Şi ce sac mai am eu, frate,
Şi ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric'
Că-s de corn de cerb, măi Pik.

Ai să vezi tu mâni ce bine
Îmi sta mie vânător,
Merg cu tata şi cu tine
Şi-au să spuie toţi de mine:
- "Ce mai pui de vânător!"...

Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata - "Ţine
Puşca drept, şi trage bine!"
Ce mă fac, măi Pik, ce fac
Când va face puşca PAC,

Şi-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea?...
Am să plâng mai rău ca ele...
Doamne, zău, ce de belele,
Vai de bucuria mea!...

Dar de-aş spune tatei oare
Că pân'mă deprind, aş vrea
Să merg doar la vânătoare
Şi să-mi fac o ţintă mare
Colo-n câmp să trag în ea?
Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?

Şi să-l rog să-mi dea şi mie
Să aduc ceva vânat?...
Uite-aşa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să ştie
Că nu eu l-am împuşcat?

Dar de cineva mă-ntreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minţi spunând în grabă
Că aduc vânatul meu?

Nu, măi Pik, întotdeauna
Le-am spus toate drept şi-acum
Să trântesc gogea minciuna
Pentr-un "bravo" luat în drum
Pe nedrept?... Ba nicidecum,

Eu răspund vorbă curată
Cum e drept, şi alt nimic; -
Că pe cei ce mint o dată
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Şi rămân pe viaţa toată
Nişte oameni de nimic".

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că-i cel mai mare chin

Eu cred că-i cel mai mare chin
Să fii în ţara ta străin,
Să vezi pământul strămoşesc,
Din tot ţinutul românesc,

Vândut de-a lungul şi de-a latul
Străinilor, şi-acuma satul
E gol şi trist, dar cum să fie?
Când în frumoasa Românie

Au mai rămas, uitaţi de soartă,
Vreo câţiva bătrânei la poartă,
Cu gândul dus, privind în zare,
La câmpuri, cu durere mare,

Căci se închină-n toamna vieţii,
Când văd ciulinii şi scaieţii,
În locul holdelor de aur
Din ţara lor, ca un tezaur,

Doar cânt de jale şi de dor
Mai scaldă-n unde blând izvor,
Când eşti în ţara ta străin,
Eu cred că-i cel mai mare chin.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă ne venea să intrăm în pământ, când zicea: "Măi domnule!"şi se uita urât la noi. Îmi aduc aminte ce zarvă a fost când, într-un rând, s-a zvonit că pe Domnu nostru are să-l mute într-o altă comună, peste Siret. Ne-am strâns sara toţi băieţii, am vorbit, unii plângeau, şi am luat o hotărâre mare, să ne ducem şi noi cu Domnu peste Siret. Dar Domnu nu s-a dus nicăieri; a rămas acolo pe pământul nostru; şi în pământul nostru l-au şi îngropat.

Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!