
Pumnalul
Hefaistos te-a făurit
Să fii în mâna răzbunării
Străjer al libertăţii, pumnal nebiruit,
Judecător năprasnic al hulei şi-al ocării.
Speranţe şi blesteme tu-nfăptueşti pe unde
Nu-i trăsnetul lui Zeus şi doarme-a legii spadă.
Tu poţi şi-n umbra tronului pătrunde,
Şi chiar pe sub veşminte de pradă.
Ca fulgerul trimis de zei, ca focul
Infernului tăişul tău luceşte,
Şi când la el tiranul se gândeşte,
De spaimă, la ospăţ nu-şi află locul.
Dar dreapta-ţi lovitură îl va ajunge-oriunde,
În cort, în templu, pe uscat, pe mare;
Nici chiar în patu-i nu se poate-ascunde
Păzit de lacăte şi de răzoare.
Vuieşte Rubiconul şi Cezar zvârle sorţii;
Se prăbuşeşte Roma şi cade legea ei.
Dar Brutus se ridică, scut viu al libertăţii;
Lovit de tine, Cezar se zbate-n gheara morţii
Lânga statuia mândra-a lui Pompei.
Răscoala se întinde cu vuietele-i hade;
Şi peste trupul crunt decapitat
Al libertăţii, trece-nsângerat
Dispretuiţul şi hursuzul gâde.
Apostolul ruinei lui Ares, obosit,
I-arată jertfe pline de obidă;
Trimis de cer tu însă ai sosit
Odată cu fecioara Eumenida.
O, Sand, sărmane tânăr, fiindc-ai apărat
Dreptatea, te-au târât la moarte;
Virtutea sfântă, însă, trăieşte mai departe
În trupul tău executat.
Şi în Germania duhul tău pluteşte
Ameninţând pe-asupritor
Şi pe mormântu-ţi fără inscripţie luceşte
Pumnalul tău răzbunător.
poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare

Statuia libertăţii la terra
prin sala mare cu ouă de lut
dar şi pui de zbor către steme
le de teracotă ale hoinarilor
am trecut
şi eu cu puterile mele (?!) – şi eu
şi armatele de copii cu mirare –
şi au căzut
câteva statui: printre ele statuia
libertăţii de exaltare! – cu torţa
dând foc tineresc la sandale
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sclavii lui Dumnezeu
Undeva, pe o planeta
Chiar a treia de la soare
Îşi trăiesc viaţa mizeră
O mulţime de-animale.
Printre multe orătănii
Chiar în vârful existenţei
Se află omul, fiinţa
Ce-a spus da independenţei.
Dependent însă de zeul
Care le-a făcut pe toate
Ce spune că e stăpânul
Şi oricând are dreptate
Omul îşi trăieşte viaţa
De sclav al divinităţii
Hranindu-se cu speranţa
Pentru ziua libertăţii.
Însă Dumnezeu e mare
Are putere în toate
Iar omul n-are salvare
De-a trăi în libertate.
Mai ales ca-ntreg pământul
E păzit chiar de Satana
Care are legământul
De a cerceta greşeala.
Aşa ca umilul om
Rămâne un sclav etern
Al puternicului Domn
Si-al Satanei din Infern...
poezie de Bogdan Constantin Proca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Le poţi ocroti trupul copiilor tăi, sufletul, însă, nu, căci el sălăşluieşte-n odăile viitorului, acolo unde tu nu poţi pătrunde, nici chiar în vis.
Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 10
Pumnalul vorbei aspre-n piept pătrunde
Loveşte crunt cu lama-i ticăloasă
Inima doare, rănile-s profunde
Şi doar nefericire-n urmă lasă.
Moartea nu vine să îşi ia obolul,
Căci seva vieţii încă e fierbinte
Şi cel rănit îşi joacă astfel rolul
Părând a fi la fel ca înainte.
Trupul e teafăr, braţul e puternic
Chipul e mândru, zâmbetul nu piere,
Însă pumnalul a lovit netrebnic
Şi sub glazură este numai fiere.
Rana trupească vrea tămăduire
Cea sufletească cere doar iubire.
poezie de Octavian Cocoş (7 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!


- morală
- Morala e izvorul libertăţii, morala e condiţia libertăţii, morala e pavăza libertăţii.
definiţie celebră de Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii
Adăugat de Vizitiu Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!


Tu spui că mama te-ar putea ajuta, dar cum ar putea să fie aşa, atâta timp cât şi ea se află adânc prinsă în sclavia minţii? Eu chiar mi-am iubit şi-mi iubesc Mama, dar niciodată nu s-a gândit că ar putea da naştere libertăţii. Iată de ce te invit la libertate! Fireşte, şi acesta e un paradox, pentru că eu chiar mi-am născut mama. Tot ceea ce există este expresia libertăţii, dar prin asociere cu diavolul de gând devine cea mai neagră încătuşare! Ce tragedie şi câtă suferinţă!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul e trimis în lume ca preot al libertăţii şi hamal al frumosului.
citat din G. Herwegh
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio din Insula Bunăstării
Trebuie să vină de aici,
chiar în acest moment,
strigătul meu în lume.
Trecutul nu-i decât o umbră apărând
de nicăieri.
Viaţa, uitată undeva,
şi-a căutat refugiu în adâncimi de lacrimi
şi de durere,
deasupra acestui vast imperiu al singurătăţii şi-al întunericului.
Unde-i vocea libertăţii,
a libertăţii de a râde
fără greaua povară a fantomelor disperării?
Unde-i forma frumuseţii
de nezdruncinat în voalul ei, simplă şi candidă?
Unde-i căldura paradisului
picurând vise de iubire-n sufletele
frânte?
Trebuie să fie de aici,
chiar în acest moment,
strigătul meu în lume.
Strigătul care deja nu mai este-al meu,
ci al ei şi-al lui pentru totdeauna,
tovarăşii tăcerii mele,
fantomele mormântului meu.
Trebuie să fie de aici,
uitat, dar de nezdruncinat,
printre tovarăşii întru tăcere
din adâncul Insulei Bunăstării,
cuvântul meu de adio adresat acestei lumi.
*Poem scris în spital în 1953, anul morţii ei.
poezie de Julia de Burgos, 1914 – 1953, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Scrisoare
Nu ţi-aş scrie poate nici acum acest rând,
dar cocoşi au cântat de trei ori în noapte -
şi-a trebuit să strig:
Doamne, Doamne, de cine m-am lepădat?
Sunt mai bătrân decât tine, mamă,
ci tot aşa cum mă ştii:
adus puţin de umeri
şi aplecat peste întrebările lumii.
Nu ştiu nici azi pentru ce m-ai trimis în lumină.
Numai ca să umblu printre lucruri
şi să le fac dreptate spunându-le
care-i mai adevărat şi care-i mai frumos?
Mâna mi se opreşte: e prea puţin.
Glasul se stinge: e prea puţin.
De ce m-ai trimis în lumină, Mamă,
de ce m-ai trimis?
Trupul meu cade la picioarele tale
greu ca o pasăre moartă.
poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1923)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!




Acolo unde trăieşte un Brutus, trebuie să moară un Cezar.
citat celebru din Schiller
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Darul libertăţii
Soarta mea e-n gura voastră.
Scuzaţi expresia, se zice,
Dar tocmai iese pe fereastră
Şi-n urma ei rânjeşte... Nietzsche!
epigramă de Costel Zăgan din Epigrame disponibile (1 octombrie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Astăzi se calcă în picioare drepturile omului în numele libertăţii. În numele libertăţii se înscenează culpe, se falsifică documente, se reabilitează nărăviziţii trotuarului politic. Şi tot în numele libertăţii se sparg capete, se mută fălci incomode, se trag salve din arme cu repetiţie şi se trimit în puşcărie cetăţeni nevinovaţi.
Corneliu Coposu în 163 de vorbe memorabile (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Statuia Libertăţii plânge
În S. U. A. - ţară a fericirii
s-a dezlănţuit furia.
S-a-întrerupt lanţul iubirii.
a derapat democraţia.
Statuia Libertăţii plânge,
Casa Albă s-a întunecat.
Americanii au spus, ajunge!
Prea multă fericire... le-a stricat.
O lume-întreagă n-a -înţeles
cum într-o ţară atât de mare,
s-a frânt înaintarea spre progres,
şi-încrederea în S. U. A dispare.
Tot ce s-a-întâmplat în State
stârneşte-n lume îngrijorare.
De va urma şi-n alte state,
democraţia-n lume moare.
De libertate, ce să mai vorbim,
se strânge laţul tot mai tare.
De Covid dacă nu murim,
murim de duşmănie mare.
Libertatea, fericirea
la care încă visăm,
rămâne în amintirea
celor care,
printr-o minune mai scăpăm.
poezie de Dumitru Delcă (7 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!


30 Iulie 1830 (Paris)
Un rege bun puteai să fii.
N-ai vrut. Şi ţi-a plăcut să crezi
Că poţi poporu-n jug să-l ţii.
Nu-i cunoşteai tu pe francezi!
Există judecată chiar
Şi pentru ţari pe-acest pământ;
Şi-n timp ce alergai fugar
Coroana ţi-a căzut, s-a frânt.
Cumplită luptă s-a încins!
Sub steagul libertăţii, duhul
Revoltei în popor s-a-ntins
Şi-un singur glas umplu văzduhul.
Mult sânge la Paris a curs!
O, cum plăti-vei tu, tirane,
Curatul sânge care-a curs
Şi-aceste jertfe mari, umane?
Când goarna-n cer va răsuna,
Când din deschisele morminte
Ţărâna se va încarna
În tot ce-a fost mai înainte,
Atunci când judele cel mare
Va cântări ce-i bun şi rău,
Nu te vei îngrozi tu oare?
Nu şovăi-va braţul tău?
Neghiob! În ziua cea de-apoi,
Tu, cel urât de-o-ntreagă ţară,
Ce-ai să răspunzi? Hulit strigoi,
Chiar şi-n infern vei fi de-ocară!
Te vei întoarce-n acel ceas
Către poporu-nsângerat;
Dar toţi striga-vor într-un glas:
E vinovat! E vinovat!
poezie clasică de Mihail Lermontov din Poezii (1959), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără libertatea cuvântului nici o căutare a adevărului nu este posibilă... nici o dezvăluire a adevărului nu este folositoare... Mai bine mii de abuzuri ale libertăţii de a vorbi, decât o singură negare a libertăţii cuvântului.
citat din Charles Bradlaugh
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Da, ceea ce numim ţintă în viaţă constituie fără îndoială consumarea libertăţii. Oamenii adeseori consideră păstrarea libertăţii ca fiind ţelul suprem al existenţei umane. Nu este însă oare aceasta doar o iluzie ce izvorăşte tocmai din lipsa cronică de libertate? Dacă oamenii îşi fac scop din asemenea lucruri, se trezesc în situaţii delicate, ies din limitele normalului; ei devin avari sau în cel mai rău caz nişte fanatici religioşi...
Kobo Abe în Chip străin (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Barney (la o petrecere, vorbind despre Clopotul Libertăţii): Ai băgat vreodată capul înăuntrul clopotului?
Angajat la centrul Clopotul Libertăţii: Mda.
Barney: L-ai lins vreodată?
Angajat la centrul Clopotul Libertăţii: Nu, nu l-am lins niciodată.
Barney: Pun pariu că nimeni nu a lins Clopotul Libertăţii vreodată în istorie. Dacă cineva ar reuşi asta, îndrăznesc să spun că ar fi - care e cuvântul? Legendar.
replici din filmul serial How I met your mother (3 octombrie 2005)
Adăugat de Adriana Stoica, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!


Comunismul a distrus libertatea, dar nici viitorul nu asigură progresul libertăţii. Jocul libertăţii individuale este un haos. Libertatea unui popor trebuie respectată.
citat din Dan Puric
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Doamne, Cel ce ai trimis pe Preasfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, Apostolior Tăi, pe Acela Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoieşte nouă, celor ce ne rugăm Ţie... Încă aducem Ţie această sfântă slujbă duhovnicească şi fără de sânge, şi Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte. Şi fă, adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău. Iar ceea ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău. Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt, Amin, Amin, Amin.
în Rugăciunea Epiclezei
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Romanţă fără muzică (Ca să-ajung până la tine)
Ca să-ajung la tine, i-am zis calului:
- Grăbeşte...
Pune-ţi aripi ca în basme
Şi te-nalţă până-n nori...
Tot mai sus,
Tot mai departe -
Ca şiragul de cocori
Ce pluteşte colo-n zare!...
Haide, calule, grăbeşte!...
Ca să-ajung până la tine, i-am zis vântului:
- Dă-mi mâna
Şi târăşte-mă cu tine până unde poţi pătrunde -
Până-n zarea-nsângerată unde soarele s-ascunde...
Ca s-ajung cât mai degrabă,
Haide, vântule, dă-mi mâna!...
Ca să-ajung până la tine, i-am zis morţii:
- Mergi-nainte
Şi coseşte-mi fără milă tot ce-i viu
Şi-mi ţine calea...
Netezeşte-mi munţii-n zare
Şi-umple-mi de cadavre valea
Dintre ea şi mine -
Haide!... Haide, moarte, mergi-nainte!...
Ca să-ajung până la tine,
Pentru tine-au obosit
Calul,
Vântul,
Moartea -
Toate mi-au făcut pe voie ;
Dar...
Dintre cutele perdelei, ochii-ţi verzi nu-mi mai răsar,
Strunele chitarei-s rupte
Şi... romanţa s-a sfârşit!
poezie celebră de Ion Minulescu din Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

