Făt-Logofăt

O! Făt-Logofete,
Cu netede plete,
Cu părul de aur!
Stăi, te odihneşte,
Că-n deal te pândeşte
Un negru balaur."

"Frumoasă fetiţă,
Cu lungă cosiţă,
Cu mândru colan!
De dânsul n-am teamă
Căci am pe-a lui seamă
Al meu buzdugan!"

"O! tânăr semeţe,
Cu blânde mândreţe,
Cu ochii de foc!
Balauru-i mare
Şi milă nu are...
Stăi, ah! stăi pe loc."

"Luceafăr din stele,
Cu dulci porumbele
Pe faţă de crin!
Toţi zmeii din lume
Se-nchin l-al meu nume,
Tremur şi se-nchin."

"Viteze vestite
Cu arme aurite,
Cu dulce cuvânt"
El peste munţi calcă
Şi-n cer are-o falcă,
Ş-una pe pământ."

"Păsărea de munte
Cu salbă pe frunte,
Cu salbă de flori!
Murgul meu, când sare,
Trece peste mare
Şi zboară prin nori."

"O! Făt-Logofete,
Cu netede plete,
Cu glasul ceresc!
Nu te du de-aice,
Nu te du, voinice,
Că eu te iubesc!"

"Frumoasă fetiţă,
Cu lungă cosiţă,
Cu sân fecioresc!
Pentru-a ta iubire
Fală sau pieire
Vreau să dobândesc!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburătorul

"De ce slăbeşti, copilă?
De ce-ai îngălbenit?
De ce de joc ţi-e silă
Ş-atât te-ai ofilit?

Te ştiu de vorbitoare,
La danţuri tu-ncepeai,
Şi noaptea-n şezătoare
Pe toate le-ntreceai.

De ce d-a ta cosiţă
Acum tu nu-ngrijeşti?
Spune-mi, spune-mi fetiţă,
Ce ai de pătimeşti?

Ce, tată-tău te bate?
Îl ştiu a te iubi.
Au va în alte sate
A te căsători?

Ce-s buzele-ţi pârlite
Şi pieptul tău rotat
De pete-nvineţite?
Stăi: cine te-a muşcat?

De ce plângi, copiliţă?
Doreşti vr'un călător?
O, ce păcat! Fetiţă,
Eu crez c-ai zburător!"

"Aşa e, vecinică;
Aşa gândesc şi eu.
Un june... Oh! mi-e frică!...
Îl văz în somnul meu.

M-apucă, mă trudeşte,
Şi eu cu el mă joc;
Mă strânge, mă ciupeşte,
Mă muşcă plin de foc.

Pe pieptul meu s-apasă
Şi eu de gât l-apuc,
Dar ziua când să iasă,
El piere ca năluc."

poezie celebră de Cezar Bolliac din Din poeziile lui Kesar Boliak (1843)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec naţional

- "Tu, ce-ai salbă gălbioară,
Tu, ce eşti o garofiţă,
Frumuşică, bălăioară,
Cu inele pe cosiţă:
Cum adun pe floricică
Flutureii miere nouă,
Lasă, dulce frumuşică,
Pe guriţă-ţi s-adun rouă!"
- "De am salbă gălbioară,
Nu sunt floare garofiţă,
Iar de sunt eu bălăioară,
Dar n-am rouă pe guriţă.
Iar de vrei să-ţi fiu soţie
Şi de vrei să-ţi fiu iubită,
Mergi atunci la bătălie
Căci e ţara, vai! robită!"

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă şi jună

Frumoasă şi jună, oh, dragă-mi mai eşti!
Eu caut şi caut în- ochi-ţi cereşti
Şi-n veci nu mă satur şi-n veci aş căta,
Iubită, dorită, o gură - aşa!

Tu tremuri, tu cauţi, tu murmuri, tu râzi,
Cu glasul tău dulce tu raiu-mi deschizi,
Cu părul tău moale tu viaţa mi-o legi
­O ştii şi te faci că nu o înţelegi!

Şireată şi dulce - copil vinovat ­
De ce nu mă-mbii cu al tău sărutat,
De ce-aştepţi să-l fur de pe ochii-ţi profunzi,
Şi-n blondele plete tu capul ţi-ascunzi

Cu mâna ţi-acoperi tu ochii tăi dragi,
Prin degete cauţi, nu râde ci taci;
Pedeapsa ce meriţi, columbă a mea,
O gură-i - oh, dă-mi-o - mi-ai dat-o - aşa!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafăr drag

Este un dar ceresc şi sfânt
Mare eşti luceafăr blând
Inima ocean de stele
Har dai vieţii pe Pământ
Alese gânduri peste vreme
Ideale, la Români ai dăruit.

Ei, prin truda lor de veacuri
Mărturie ţi-au adus.
Iar tu-i ridicaşi prin versuri
Ne-ncetat mereu mai sus,
E un crez, ca o poruncă
Spre-nplinire-n acest veac
Ca-n urarea cea mai dulce
Universului tău, Luceafăr drag!

acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus în curtea cea domnească

Sus în curtea cea domnească,
La domnia din Bârlad,
Şade tânăr domnul Vlad ­
Sub căciula-i ţurcănească
Pe-a lui umeri plete cad.

Astfel şade trist şi rece
La ospăţul luminat
Din domnescul lui palat,
Cu priviri crunte şi rece,
Cu-ochiul negru înfundat.

Faţa palidă şi tristă,
Manta-i neagră pe-umeri tari,
Faţa spână, ochii mari
­Astfel trece în revistă
Pe boierii lui cei mari.

Ici bătrâni ca iarna albă,
Munţi cu fruntea de arginţi,
Şoptesc dulce şi cuminţi
­Colo tineretea dalbă
Cu râs mult şi fără minţi.

Femei palide, frumoase,
Feţe blânde, ochi de foc,
Ce în gene li se joc
Şi-a lor raze luminoase
Printre ele-şi cată loc.

Sala-i mare, strălucită,
Masa-i albă, oaspeţi mulţi,
Vorbe dulci să tot asculţi,
Chiar lumina-i îndrăgită
De ochi lucii, de ochi mulţi.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din toate, eu iubesc o mare

Doamne, ce spectacol străbate verdele din marea mea!

Din toate, eu, iubesc o mare
Şi valul ce – i dansează în lut
Cu plete împletite în soare
Peste puncte cardinale cu puteri de absolut.
Ea aduce mai aproape un cer atins de o vioară
Ca o simplă adiere când respiră frunzele.
Din privirea ei coboară anotimpuri de fecioară
Când zâmbeşte ca o ploaie ridicându – şi pleoapele.
Mă hrăneşte cu mareea ce îmi poartă visele
Străbătute de aroma picăturilor de rouă
Şi apoi aduce verde sub petalele de stele
Până ce – şi îmbracă trupul în culori de lună nouă.
Se ridică fără margini şi îmi scaldă tâmplele
Ca un orizont albastru ce mă îmbie nevăzut
Să înot în glasu – i dulce aruncând cu orele
Modelat de universul ce are rang de început.
Din toate, eu, iubesc o mare
Şi valul ce – i dansează în lut
Cu plete impletite în soare
Peste puncte cardinale cu puteri de absolut.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sub zăpezile uitării

De- aş mai fi rămas în satul meu
să-ţi ţin de cald, să-ţi ţin de sete
ne binecuvânta chiar Dumnezeu
iubita mea cu blonde plete...

Ne-am despărţit sub salcia pletoasă
şi am pornit pe ale vieţii valuri;
eu spre departe, tu pe lângă casă,
eu prin armată, tu şi pe la baluri.

Mă sfâşiau prin depărtări haine
dulci amintiri din satu-ndepărtat,
mă ucidea şi dorul după tine
şi câte şi mai câte-am îndurat...

N-am mai găsit un strop de fericire
sub uniforma verde, militară,
prin roua dimineţii n-am găsit iubire
nici trenul nostru din bătrâna gară.

Scriam scrisori ce nu-ţi ţineau de sete
iar peste noi s-a aşternut uitarea
iubita mea din sat, cu blonde plete...
cu altul ţi-ai urmat destinul şi cărarea.

Mi te-am pierdut, frumoasă, prea devreme
când peste sat se aşterneau ninsori,
pe frunzele iubiri ţi-am mai scris poeme
şi, încă, mă visez cu tine... uneori!

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sburătorul

"Dragă, dragă sorioară,
Nu ştii cânticul ce spune
Că prin frunzi când se strecoară
Raza zilei ce apune,
Sburătorul se aruncă
La copila care vine
Să culeagă fragi în luncă,
Purtând flori la sân ca tine?

Fragii el din poală-i fură
Cu-a sa mână nevăzută,
Şi pe frunte şi pe gură
El o muşcă şi-o sărută.
Soro, buza-ţi e muşcată!
Fragii, poţi să le duci dorul.
Spune,-n lunca-ntunecată
Nu-ntâlnişi pe Sburătorul?"

"Dragă sorioară, dragă,
Cânticul mai spune încă
De-acel duh c-ades se leagă,
Când e umbra mai adâncă,
De copila mândră, albă,
Ce culege viorele,
Purtând pe ea scumpă salbă,
Scumpă salbă de mărgele.

Salba el râzând i-o strică
Cu-o plăcută dismierdare
Şi de fieşce mărgică
Lasă-o dulce sărutare.
Pe sân, dragă, eşti muşcată!
Salba, poţi ca să-i duci dorul.
Spune,-n lunca-ntunecată
Nu-ntâlnişi pe Sburătorul?"

Astfel vesel pe-o cărare
Glumeau gingaşele fete.
Iar în luncă sta la zare
Doi voinici cu negre plete,
Şi, cântând în poieniţă,
Aninau cu veselie
Unu-o salbă-n chinguliţă,
Altul flori la pălărie.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare albastră

"Iar te-ai cufundat în stele
Şi în nori şi-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieţei mele.

În zadar râuri în soare
Grămădeşti-n a ta gândire
Şi câmpiile asire
Şi întunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare ­
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite!"

Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.

"Hai în codrul cu verdeaţă,
Und-izvoare plâng în vale.
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreaţă.

Acolo-n ochiu de pădure,
Lângă balta cea senină
Şi sub trestia cea lină
Vom şede în foi de mure.

Şi mi-i spune-atunci poveşti
Şi minciuni cu-a ta guriţă,
Eu pe-un fir de romăniţă
Voi cerca de mă iubeşti

Şi de-a soarelui căldură
Voi fi roşie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Să-ţi astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare,
Nime-n lame n-o s-o ştie,
Căci va fi sub pălărie-­
Ş-apoi cine treabă are!

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ţine de subsuoară,
Te-oi ţine de după gât.

Pe carare-n bolţi de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Şi sosind l-al porţii prag
Vom vorbi-n întunecime:
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi eşti drag?"

Încă-o gură - şi dispare...
Ca un stâlp eu stau în lună
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare!

Şi te-ai dus, dulce minune,
Ş-a murit iubirea noastră ­
Floare-albastră! floare-albastră!...
Totuşi... este trist în lume!

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fata...

Sunt fata de pe splaiul de Turnu Măgurele,
Cu plete lungi şi negre rostogolind inele
Peste rochiţe albe, din flori şi vişinele...
Cu ochi mari cât iubirea de Turnu Măgurele!

Sunt fata de pe digul de Turnu Măgurele...
Şi-n portul cu tot visul copilăriei mele,
Trimis-am către lume-n bărcuţe mititele,
Zâmbete largi cât cerul de Turnu Măgurele!

Sunt fata de pe grindul de Turnu Măgurele...
Iubirea-mi e Danubiul cu cerul plin de stele,
Cu anotimpuri blânde, când eu străbat prin ele,
Că-n piept inima-mi bate cât Turnu Măgurele!

De-aş căuta iar poarta destinului spre stele,
Aş vrea-o-aici pe cheiul cu blânde vălurele...
Londra, Paris, Viena, New York îmi sunt zăbrele,
Căci dorul meu e tihna de Turnu Măgurele!

poezie de Iulia Mirancea (27 februarie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata împăratului încălecă apoi pe Galben-de-soare şi se despărţi de calul ei, lăcrimând. Merseră, merseră, cale lungă, depărtată, când fata împăratului zări o cosiţă de aur. Trecură dealuri, trecură munţi şi văi, lăsară în urmă păduri dese şi verzi, câmpii cu flori de cari nu mai văzuse fata, izvoare cu ape limpezi şi reci, şi ajunseră la curtea împăratului celui mare şi tare. Ceilalţi fii de împăraţi cari slujeau acolo îi ieşiră înainte şi o întâmpinară. Ei nu se puteau dezlipi de dânsa, căci şi vorba-i şi faţa îi erau cu lipici.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt zece ani de când am fost pentru întâia oară la Eminescu acasă. El sta pe-atunci în Podu Mogoşoaii, deasupra unei tapiţerii, într-o odaie largă în care avea un pat simplu, trei scaune de lemn, o masă lungă de brad, pătată de cerneală, cărţi multe, ticsite pe nouă poliţe mari ca de vreo patru metri, o maşină de cafea pe sobă, un lighean de pământ într-un colţ, în alt colţ un cufăr vechi; pe pereţi, nicio cadră. Poetul era singur, într-un surtuc lung peste cămaşa de noapte. Prietenul cu care venisem îl cunoştea din copilărie, îşi ziceau tu. Am stat aproape o oră, în care eu n-am vorbit nimic. I-am ascultat pe ei discutând asupra telepatiei. Sfiicios mă uitam la Eminescu. Eram aşa de fericit că-l văd. Mi se părea un zeu tânăr, frumos şi blând, cu părul lui negru, ondulat, de sub care se dezvelea o frunte mare, palid la faţă, cu ochii duşi, osteniţi de gânduri, mustaţa tunsă puţin, gura mică şi-n toate ale lui o expresie de-o nespusă bunătate şi melancolie. Avea un glas profund muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor o vibrare particulară, ca şi cum veneau de departe, dintr-o lume necunoscută nouă.

Alexandru Vlahuţă în Versuri şi proză, Amintiri despre Eminescu, 1889 (1971)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte la ţară

Am o inimă în lume
Care ştiu că mă iubeşte...
(Conachi)

Frumoasă e câmpia cu dulcea-i liniştire
Pentru acel ce fuge de-a lumei amăgire,
Pentru acel ce caută un trai neînsemnat!
Plăcut, plăcut e ceasul de griji nentunecat,
Şi dulce este viaţa ce curge lin, departe
De-al omenirei zgomot, de-a ei fumuri deşarte!

Când inima hrăneşte o tainică dorinţă,
Când omul simte-n sânu-i o crudă suferinţă,
O jale fără margini, un dor fără hotar;
Când zâmbetu-i ascunde ades suspin amar
Şi mintea-i se deşteaptă din vis de fericire,
Pierzând orice credinţă, oricare strălucire,

Ferice de acela ce-n tulburare-i poate
Pe-un cal să se arunce şi prin văzduh să-noate,
Păşind peste-orizonturi, zburând peste câmpii,
Ferice care poate, departe de cei vii,
Să uite-a sa fiinţă, să peardă-orice simţire,
Să nu mai facă parte din trista omenire!

*

Era o noapte lină, o mult frumoasă noapte,
Ce revărsa în lume armonioase şoapte
Şi multe glasuri blânde în inimi deştepta;
O noapte de acele ce nu le poţi uita,
Care aprind în suflet scânteie de iubire
Şi pun pe frunte raze de îndumnezeire.

Eram... parcă sunt încă!... la orele acele
Când ochiul rătăceşte primbându-se prin stele,
Şi-n toată steaua vede un chip gingaş, slăvit.
Atunci când visul zboară pe ţărm nemărginit,
Când dorul trist uneşte a lui duioase plângeri
Cu sfânta armonie a cetelor de îngeri.

Ca lampă aninată la poarta de vecie,
Domnea în dulcea taină a umbrelor făclie,
Vărsând văpaie lină, ce lumea coperea.
Lumină mângâioasă! În ceruri ea părea
Menită ca să ducă pe căi necunoscute
Dorinţile-omenirei în lung deşert perdute!

*

Deodat-un glas de înger, o sfântă armonie,
Plutind uşor în aer, ca vântul ce adie,
Se coborî prin stele din leagănul ceresc.
Duios era şi gingaş acordul îngeresc,
Căci inimile noastre săltară mai fierbinte
La dulcele său cântic, l-aceste-a lui cuvinte:

„Ferice de acela ce cu-o simţire vie
Slăveşte armonia şi-nalta poezie,
Cu dismierdări plăcute de glas prietenesc
El poartă pe-a sa frunte un semn dumnezeiesc,
Şi geniul său gustă plăceri încântătoare
Zburând la nemurire ca vulturul în soare;

Dar mai ferice încă fiinţa de iubire
Ce simte cu-nfocare a dragostei pornire
Şi nencetat e gata cu drag a să jertfi!
Căci dulce-i pentru altul şi-n altul a trăi,
Şi dulce-i de a zice, când inima jăleşte,
Am o fiinţă-n lume ce ştiu că mă iubeşte!”

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie Frumoasă

Octombrie frumoasă ce-ncet te dezbraci,
Şi-ţi laşi frigul peste tot prin casă,
Mă înveleşti în frunze, poate mă împaci,
De dorul de astă toamnă ce mă apasă.

La prima vedere pari cam dezordonată,
Îţi arunci peste tot ruginiul tău regal,
Frumoasă mai eşti când pari supărată
Şi aduci nori negri uitaţi-n larg la mal.

Mă seduci cu al tău parfum uscat
Şi încerci să mă prosteşti cu câte-o rază,
Mă crezi copil, dar n-am uitat,
Cum m-ai răcit dezbrăcat în primă fază.

Totuşi îmi porţi de grijă, mă îmbraci gros,
Să nu ies subţire ca-n Iulie în lume,
Să mă vadă toţi doar piele şi os
Şi să lase-n urmă urme, printr-un nume.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea ta cu păr scăldat în aur

Te-ai înălţat de mult la cer, şi azi
În noapte străluceşti atât de tare,
Peste păduri cu-a ta lumină cazi
Şi peste munţii toţi şi peste mare.

Eşti poetul cel mai de cu seamă,
Ai scris cu sufletul atâtea versuri,
Ţi-ai declarat iubirea fără teamă,
Ai dus până la cap a tale visuri.

Fiind băiet odat' păduri cutreierai
Şi îţi plăcea s-auzi cântul naturii,
Întins pe iarba verde adesea tu stăteai
Visând ca ea să-ţi dea dulceaţa gurii.

Din prima clipă te-ai îndrăgostit,
Ţi-au curs şi multe lacrimi pe obraz,
Era frumoasă, paru'-i de aur despletit,
Pentru tine totul, icoană şi privaz.

Şi ai iubit-o mai mult decât viaţa,
I-ai dedicat poeme multe, multe,
Doar lângă ea îţi regăseai speranţa,
Căci ea ştia prea bine să te asculte.

Erai Eminul ei, iar Veronica
Minunea ta cu păr scăldat în aur,
A fost a ta iubire, unica,
Al sufletului tău dulce tezaur.

Peste păduri şi peste munţi şi mare
A voastră dragoste va dăinui în veci,
În fiecare seară Luceafărul răsare,
A ta lumină blândă peste noi o treci.

poezie de Răzvan Isac (13 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce şi frumoasă Afrodita

Eşti frumoasă când râzi din inimă,
dar şi când lacrimi îţi curg pe obraz.
Eşti frumoasă când ai încredere,
că mâine poţi trece peste necaz.
Eşti frumoasă când păstrezi în suflet,
gândul care pe om îl înalţă.
Eşti frumoasă când mergi mai departe,
animată de-o nouă speranţă.
Eşti frumoasă când ştii să mă alinţi,
dar şi când mă iubeşti cum te iubesc.
Eşti frumoasă când ai bunătatea,
de a-i ierta pe cei care-ţi greşesc.
Eşti frumoasă pentru că simţi şi speri,
că vei învinge ispita,
Eşti visul meu dintotdeauna,
dulce şi frumoasă Afrodita.
Eşti zeiţa care dăruieşte
fără încercări, fără aşteptări.
Eşti fata care-am vrut s-o întâlnesc,
pribeag fiind, pe-ale vieţii cărări.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul lui Ştefan cel Mare

Seara răspândeşte umbrele-i uşoare.
Şi melancolia trece gânditoare.

Dar Ştefan cel Mare, rătăcit prin văi,
Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi.

Inima-i zdrobită ca a lui oştire;
Ţara-i întristată ca a lui gândire!

Pe un colţ de piatră şade el în dor;
Vântul suflă păru-i lung, fluturător.

Pentru-ntâia oară inima lui plânge!
Ochii lui revarsă picături de sânge.

Acolo dă capul somnului mijind
Ce-i închide ochii cu-aripa-i d-argint.

Iată că-i apare o fecioară jună,
Ale cărei plete strălucesc la lună,

Negre şi bogate sub cununi de flori;
Ochii ei asupră-i cad pătrunzători;

Cad ca două raze, dulci şi călduroase,
Mâna ei atinge coamele-i undoase.

- "Ce? Eroul mare, umbra a grăit,
Însuşi el suspină şi s-a îndoit?

Înţeleg fricosul ce ascuns loveşte,
Robul ce sărută jugul ce-l striveşte;

Dar un suflet mare, suflet de bărbat,
Nu-nţeleg, o, Ştefan, cum s-a întristat!

Mergi pe a ta cale, nu sta niciodată!
Urmă datoria care ţi-e lăsată!

Orice-mpiedicare, stavili, vor pieri;
Cu-orice-mpiedicare ţar-a ta va fi!"

Pe un nor de aur zboară ea cu fală;
Un parfum de roze pasul ei exală.

Ştefan se deşteaptă, şterge faţa sa,
Unde-o lăcrimioară dulce se scura.

Luna argintoasă râde printre nori,
Dulcea filomelă cântă între flori;

Iar la focul lunii, când mi se deşteaptă,
Vede-a lui oştire care îl aşteaptă.

Vede căpitanii ce îl înconjor
În tăcerea nopţii le vorbeşte lor:

- "Fraţilor de arme, fala romănească!
Dacă o să piară ţara părintească,

Dacă-n cartea soartei este însemnat
A pieri poporul cel mai lăudat,

Cel puţin atuncea piară vitejeşte
Remuşcând toiagul care îl loveşte,

Ca un ager şarpe ce lovit şi-nvins,
Caută să muşte cel ce l-a atins!

Astfel e românul, şi-n a lui cădere
Cine îl răneşte, după dânsul piere!

Astfel e românul, astfel să pierim,
Şi-n căderea noastră chiar să ne mărim!"

Mii de glasuri strigă... Luna bucuroasă
Dintr-un nor de aburi pare mai voioasă;

Stelele de aur mai cu foc lucesc
Şi-n adâncul nopţii văile mugesc:

- "Astfel e românul, astfel să pierim,
Şi-n căderea noastră chiar să ne mărim!"

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Cartea - Legende Istorice
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce şi frumoasă afrodită

Eşti frumoasă când râzi din inimă,
dar şi când lacrimi îţi curg pe obraz.
Eşti frumoasă când ai încredere
că mâine poţi trece peste necaz.
Eşti frumoasă când păstrezi în suflet,
gândul care pe om îl înalţă.
Eşti frumoasă când mergi mai departe,
animată de-o nouă speranţă.
Eşti frumoasă când ştii să mă alinţi,
dar şi când mă iubeşti cum te iubesc.
Eşti frumoasă că ai bunătatea,
de a-i ierta pe cei care-ţi greşesc.
Eşti frumoasă pentru că simţi
şi speri, într-o viaţă fericită.
Tu eşti visul meu dintotdeauna,
dulce şi frumoasă afrodită.
Eşti fiinţa care iubeşte fără motiv,
fără încercări şi fără aşteptări.
Eşti fiinţa care-am vrut s-o întâlnesc,
pribeag fiind, pe-ale vieţii cărări.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul

De fete mari e lunca plină,
Iar vântul, răsfăţat copil,
S-apropie tiptil-tiptil
De pe sub fagi, de pe colină.
Şi fetele cu drag suspină:
O, Doamne, Doamne, adă-ni-l!

Pe umeri blondele lui plete
Tresar şi sar încetinel.
El e frumos şi tinerel,
Dar e sfios când e cu fete.
Iar ele râd şi râd şirete
Şi pe furiş privesc la el.

El umblă ca la el acasă
Şi-ascultă fetele ce zic;
Mai rupe-n palme câte-un spic
Şi răsfăţat apoi îşi lasă
Pe spate capul şi nu-i pasă
De fete şi de câmp nimic.

Şi printre spice el şopteşte,
Vorbind aiurea şi-alintat!
Şi, cum se plimbă-n lung şi-n lat,
Cu fetele să-mprieteneşte
Şi din copil sfiios el creşte
Flăcău întreg de sărutat.

Apoi ca-n glumă el le prinde
De mânecă, şi-aprins de dor,
Îşi face joc prin părul lor,
În urmă braţul şi-l întinde,
Pe cea mai dragă o cuprinde
Şi-o strânge către el uşor.

Tot mai aprins, tot mai aproape:
Să te sărut, drăguţo, vrei?
Ce ochi frumoşi ai, viorei,
Ca un întins adânc de ape.
De el nu-i nici un chip să scape
Şi-atâta lucru-n urmă ce-i?

Ea stă la pieptul lui pierdută,
Dintâi cu ochii la pământ.
El zice-aşa câte-un cuvânt,
Ea zice trei şi-l tot ajută,
Şi uite-l, uite-l c-o sărută
Ei, vezi tu, fetele cum sânt!

El a crezut că nu se poate,
Şi iacă poţi! Dar să te ţii!
E greu să dai de căpătâi
Dar dacă dai, merg strună toate;
Şi fata mult nu se socoate,
Când pierde mintea cea dintâi.

El o sărut-acum pe salbă,
Şi fetele-mprejur se strâng!
Dar e prea mult! Am să mă plâng
La toţi vlădicii, să dau jalbă!
Auzi, să duci tu lume albă
P-un câmp cu oameni, ca-ntr-un crâng!

Ba ele-şi mai desfac şi sânul,
Şi-n sân el li se joac-acum
Îl prind odată şi-l sugrum,
Că prea s-obrăznici românul,
Auzi, dar cine-i el, păgânul,
Ca să-mi sărute fete-n drum?

Nu ştie nimeni de-unde vine,
Şi capu-i stă la sărutat!
De-ar fi măcar de-aici din sat
Voi, câţi sunteţi flăcăi ca mine,
Să-mi spuneţi voi acum, e bine
Să faci ca vântul, nu-i păcat?

Adică stăi! Ce fată moare
Dac-o săruţi puţin? Da zeu!
Cum aş voi să fiu mereu
Un vânt şi eu, în zi cu soare,
De-ar fi numai secerătoare
O fată pe care-o ştiu eu!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!