Muzelor ursuze

Învaţă-mă, iubito, să vărs pe pleoapa ta ceară fierbinte
să nu mai vezi lumea în care suntem prinşi,
să nu te mai săruţi cu monştrii falselor cuvinte
prin parcuri şi dughene dezolante,
căci azi un taciturn aşteaptă printre frunze arămii
fantasmele ce ieri se regăseau abandonate.

Nici azi nu te-ai schimbat de haina ruptă şi murdară,
culorile-s la fel de nelalocul lor
şi-o pânză albă de păianjen îţi ascunde sufletul,
cuprins de remuşcări şi veşnic arzător.

Senin e cerul în această zi de toamnă,
doar câţiva nori timizi se scurg de-o parte
când steaua noastră cade arsă de indiferenţa
ce zace adânc în noi până la moarte.

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (26 septembrie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul senin

se uita la mine printr-un cristal
era curios să vadă mersul meu
pe asfaltul care frige până ce noaptea
se lasă de sus perpendicular
privea îmbufnat lipsa mea de voinţă

cerul senin scutura un anotimp
peste oraşul fragil mistuit
până la sânge te vezi rătăcit
prin secunda ce prinde culoare

cerul senin mă urmărea cum vărs
lacrimi de iubire pe o hârtie
printre copacii de ceară parfumată

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile nedesluşite

azi a fost la fel ca ieri,
poate mai cenuşiu a fost cerul,
ne-am aruncat vorbe mai grele decât altădată
când felinarele păreau că aleargă pe lângă nori
mai repere decât noi,
paralel cu destinul.

azi a fost la fel de frig ca ieri,
crengile prea ude
sfârâie pe un foc făcut în pripă.
o jumătate de pădure a luat-o la goană dintr-un
peisaj prea liniar,
suntem doar nişte copaci cu ramuri
înlănţuite
care se mai gândesc
la o iarnă lungă de împăcare
înainte de balul bobocilor,

în definitiv ne raportăm la trecut,
punem într-o balanţă iubirile de ieri
cu greşelile de azi,
facem ceva ce ne doream doar pentru noi
de prea mult timp,

îmi plăcea să merg cu tine de mână
de la colţul străzii până la
capătul lumii.

mi-e dor de zilele nedesluşite
şi porţile albastre ale oraşului,
când nu mai ştiam de unde începe
Paradisul
şi până unde se termină
Pământul.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă rătăcită

Se-adună zile reci şi scurg în noi
O toamnă rătăcită printre ploi
Cu răbufniri năprasnice de vânt
Ce dezgolesc pădurea de veşmânt.

Se-aleargă norii-n ceruri ca un chin
Venit în locul clipei de senin,
Iar cântecul din vara ce-a apus
Se-aude vag plecând, pe aripi dus.

Îşi mai înmoaie toamna, uneori,
Credinţa în ştiutele-i rigori,
Lăsând un Soare blând şi adormit
Culorii să-i ureze bun venit,

Căci e neîntrecută-n haina ei
Atunci când te îndeamnă spre alei
Cu freamătul şi tremurul în zbor
Al frunzelor ce-n dansul ultim, mor.

Culoarea lor, că-s moarte ori sunt vii,
Te fac de toamnă-ndrăgostit să fii,
Să nu-i mai vezi tristeţea-n zile reci
Şi, de ai vrut, să nu mai poţi să pleci.

Nu-i gri sau albă şi nici verde nu-i:
E toamna mea în ochii ei căprui
Şi-a sufletelor care cântă-n noi
Când ne plimbăm, de mână, amândoi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hei, norule!

aici suntem toţi prinşi
unii mai aproape de alţii chiar şi de departe veniţi
înalţii scunzii toţi sunt aici
fără gen şi pete de culoare prinşi
azi de pământ prinşi
azi de carne prinşi
azi minunându-ne toţi
minunându-ne pentru încă o dimineaţă cu dumnezeu şi lucruri neîntâmplate
şi pentru mâine murindu-ne-ar moartea toţi suntem prinşi aici
şi tu de mâini
de inimă cu noi toţi jucându-ne
minunându-ne

... şi cerul!

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e toamnă azi...

Mi-e toamnă azi...
Numai puţin.
Şi îmi zâmbeşte roş-gălbui,
Un vechi refren... nu-l mai retin.
În vârf de deal,
Gutui.
Mi-e toamnă azi...
Numai un strop.
Un colţ de cer mai azuriu
Acoperit de-un nor miop.
Pământul încă-i fraged,
Viu.
Mi-e toamnă azi...
O picătură.
Un strat de frunze arămii
Se scaldă suav în arătură.
Tu, zâmbet cald,
Să vii!

poezie de Mihaela Grigoroiu (5 septembrie 2016)
Adăugat de Mihaela Grigoroiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Radu

De ce n-ai aşteptat până la vară
Când primăvara se renaşte-n lunci
Cu verde clar, lichid închis în lacrimi
Venind de departe, din suflete adânci.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircite-n toamnă
Şi te-ai murit în cartea de pe masă
Biblia veche cu coperţi de aramă.

La moartea ta n-am plâns şi nici nu ştiu
Dacă vreodată, Radu, te voi plânge.
Te-ai sinucis fără să mă aştepţi.
Te-ai dus fără să mai întrebi de mine.

Azi te mai caut printre frunze moarte
Şi cânt încet prin galbenul pădurii
Dar mor doar uneori când apa curge
Şi se despoaie de frunzar, gorunii.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircit în mine
Şi nu se mai trezesc spre primăvară.
Păzite-s azi doar de-un lătrat de câine.

De ce n-ai aşteptat până la vară,
Pământul e arat şi stă în asfinţit.
Te-am aşteptat atât de mult să vii
Şi tot mai cred că vii, chiar de vei fi murit.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar….

E toamnă iar, în deal şi în zăvoi,
E toamnă şi în depărtarea dintre noi,
Parcă e trist în tot si-n toate,
Chiar şi în distanţa care ne desparte.

E toamnă în gânduri si-n multe cuvinte,
Te simt străin şi, nu eşti ca-nainte.
In şoapta ta, de ieri, de azi şi poate cea de mâine
Nu simt o mângâiere, aroma cea de pâine.

Dar nu-i nimic, căci vine primăvara,
Cu florile de mai, apoi vine şi vara,
Când vei dorii să-ţi cauţi a Ta “Doamnă”.
Eu o să-ţi spun: Aşteaptă altă toamnă.

Să fie veşnic primăvară în sufletele voastre, dragi prieteni, chiar dacă unii mă blamaţi.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă parfumată...

E-o toamnă parfumată în fructe şi cuvânt...
Îi simt poemul parcă în mine-alunecând...
Adulmecată umbră cu rochie de mătasă,
Mă-mbracă în tăcere... Azi sunt cea mai frumoasă!

În valuri foşnitoare de frunze arămii,
Te-aştept! Te-aştept de-o viaţă, iubtul meu, să vii!
Să alergăm în noapte ca doi fugari nebuni!
De frunze şi de ramuri, să-mi pui pe cap, cununi!

Şi să ne plângă ploaia la creştet până-n zori
În toamna parfumată şi plină de culori...
Să evadăm, iubite, noi doi şi veşnicia,
Să nu sfârşim vreodată, (vezi tu?!), călătoria...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

În părul tău de frunze am prins un trandafir
să ţină loc de suflu când nu mă regăseşti,
chiar de mă cauţi seara în pagini de poveşti,
sorbind dintr-o privire ca dintr-un vechi potir.

Nu mai privi în sus, căci gâtul tău mă doare,
şi-mi vor fi aripile adânc înfipte-n noi
ca un răsad de aur sau ca un greu altoi
cu vocea-mi ce prin tine păleşte muritoare.

Finalul poate azi sau poate mâine-şi cere
dreptul suprem asupra tuturor, de viaţă,
dar n-am să te mai văd, pe cer senin, la faţă,
ci noaptea-mi va pătrunde în joc de emisfere.

O flacără se-apleacă de-atâta vânt şi ploi
ce ne îngroapă, seara, în litere prin aer;
pustiului i-am pus pe umeri un giuvaer
să nu ne plece trupul prin oase şi noroi.

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru Mi-Tzu-Ko

Zi cu soare,
După ploaie!...

În odaiea mea - odaie
Albă,
Veselă
Şi mică,
Cu parfum de levănţică -
Braţele noastre se-ndoaie
Ca patru raze de soare -
Patru suliţi paralele,
Ce pătrund printre perdele
Înfigându-şi în covoare
Vârfurile lor rebele!...

Nu mai plânge, Mi-Tzu-Ko,
Că-n grădină nu mai plouă
Şi-n odaia mea cea mică,
Cu parfum de levănţică,
Nu te mai mira de ce -
În rochiţa ta cea nouă -
Pari a fi raza de soare
Ce-mi dădu buzna-n odaie,
Dornică de-o sărutare
După ploaie!...
Şterge-ţi ochii...
Nu mai plânge...
Mi-Tzu-Ko, tu nu ghiceşti
Că-n odaia mea cea mică
Cu parfum de levănţică
Ce-ai fost ieri
Azi nu mai eşti?...

Şi nu vezi că Dumnezeu
Ne-a trimis un curcubeu,
Ca faptura noastră nouă -
Despărţită ieri în două -
Azi să ne-o-ntregim în soare
Ca-ntr-o zi de sărbătoare
Şi s-o-ntindem pe sofa
Printre perne
Şi covoare,
Ca şi cum odaia mea -
Albă,
Veselă
Şi mică,
Cu parfum de levănţică -
Ar mai fi şi-odaia ta?
Mi-Tzu-Ko, n-auzi?...
Nu vezi?...
Sau - ce-auzi şi vezi - nu crezi?...
N-azuzi tu cum sună ora
Fericirii-amândurora?...

poezie celebră de Ion Minulescu din Pagini basarabene, nr. 3 (martie 1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A răsărit o stea

lumea e singură
şi ieri şi azi
plânge în întuneric
o lume fără sens
cuprinsă într-un vers
desigur trist şi el
o lume orfană, o lume părăsită
o viaţă ucisă
de mine, de tine
şi mai ales de ei
slujbaşii diavolului...
o lume se sufocă în gânduri amare
azi au ieşit în stradă tineri nebuni
cu pieptul şi sufletul curat şi pur
veniţi ca să ceară dreptul de a muri
pe cer a răsărit o stea
e steaua lor

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecătorul

Iar mi te-ai dus, iar te-ai pornit
Tăcut şi trist şi-ngândurat,
Acelaşi trecător grăbit
Adus de griji, împovărat.

Unde te duci, habit nu am,
Dar pomii iat-au înflorit,
Sunt păsări care cântă-n ram,
Tu n-ai văzut, n-ai auzit.

Afară e senin şi-I soare
Şi mai adie câte-un vânt,
Tu-ţi porţi privirea spre picioare
Şi gândurile în pământ.

Pământul geme plin de viaţă,
E un aşa plăcut tumult,
Tu ţi-ai pus masca iar pe faţă
Şi o privire de om crunt.

Noi mai simţim nişte iubire
Şi ne mai hârjonim în joacă
Mai tremurăm de fericire
Doar lumea ta pare opacă.

La tine-s veşnic nori şi plouă,
De glezne apa ţi-a trecut,
La noi în dimineţi e rouă,
La tine-i doar noroi şi lut.

Parcă prin timp te-ai rătăcit
Pe noi ne vezi nişte ciudaţi,
Din lumea-n care ai venit
Toţi sunteţi veşnic supăraţi?

poezie de Florentina Mitrică (30 mai 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i singur Iuda vinovat...

Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu...
Nu drumul greu spre Golgota,
nici biciul, când Isus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu...

Nu patru cuie L-au străpuns,
când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu...

Nu doar bătrânii cărturari,
nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs cu ochi murdari,
şi noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu...

Şi nu ostaşilor prin sorţi
cămaşa albă şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu...

Nu doar în stânci, sub lilieci,
nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am acuns ca pentru veci
sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu...

Şi-acum Isus cel condamnat
azi El te-ntreabă: "Da sau nu?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?"
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu? Dar tu?...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonia tăcerii

Tăcerea iernii vrea, înfrigurată,
o haină în culori strălucitoare,
un curcubeu, o rază de la Soare,
orice, doar să se vadă transformată,

Vrea să se ştie ruptă în cuvinte
rostite cald, prin ochi, sau doar prin şoapte
ce prelungesc dorinţele în noapte
în amalgam de rece şi fierbinte.

Tăcerea noastră zace risipită,
căci n-a putut troiene să închege,
şi nici acum nu poate înţelege
cum, pentru noi, n-a fost deloc ispită.

Ne alintăm cu o privire vie,
iar ochii noştri,-n vorba lor zglobie,
se-mbrăţişează într-o armonie
aşa cum ni s-a scris şi-a fost să fie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi se stinge de la o zi la alta în trecerea prin ceasuri străine lui, iubesc satul românesc.

Azi avem satisfacţia totală că nu mai suntem parte componentă a sufletului satului. Dar pentru asta ar trebui să-i udăm vatra cu lacrimi, că morţii noştri nu-şi fac somnul de veci şi mormintele lor uscate sunt tulburate de agonizarea noastră cotidiană; trăim în absenţa totală a identităţii de fond, obsedaţi de o febră rebelă a succesului pe scena lumii, de a scăpa pentru totdeauna de mizeria vieţii.

Dar – inevitabil – ajungi o umbră depresivă.

O încordare a gândului aduce regretul că nu am făcut nimic şi că această dramă a devenit lacrima esenţială a omului de la moartea ultimului astru şi până încoace. Stelele îşi pierd strălucirea deasupra celor trecuţi în lumea împietrită. Cerul nu mai e senin deasupra noastră; anotimpurile sunt făcute de mâna omului înstrăinat de el însuşi – trăieşte doar să mănânce şi să respire.

El e moartea totală şi nu una aproximativă a rădăcinilor biologice care i-au adus naşterea în sufletul satului.

Camelia Opriţa în Intensitatea veşniciei este eternă şi tulburătoare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior de Ionuţ sau bileţel de adio nescris

Mă exprim greu că-s doar un început de om
Şi încerc să mă prezint, că-s neştiut de-o lume,
De voi ce nu m-aţi vrut să cresc cum creşteţi pom;
Măcar atât, nu doar un epitaf şi-un nume.

Sunt mic şi blond, bălai cum soarele de-o vară
-Ce n-am avut mai multe, mi s-au oprit la patru-
Şi n-am ştiut, neşcolit, că dulce zi e amară,
Iar rău e pretutindeni, nu doar la film, la teatru.

Oricum nu pot vorbi, că nu mai am nici cap
Şi-s plin doar suflet pur, căci carne-s doar tocată
Pe oase scrijelite de dinţi, că-n guri nu-ncap
La haita ce-nfruntam, eu singur şi ea roată.

De lacrimi nici atât nu mai îmi aduc aminte,
Doar când sugeam, se pare -şi chiar nu-i mult de-atunci-
Căci m-au crescut de mic, neştiind că lumea minte,
Spunându-mi doar să râd, cu lacrimi de-alea dulci.

Mă uit în jos la voi din sufletul meu mic
Cum sunteţi imaturi şi vă deplâng pe toţi
Căci păcălind cu parcuri, oraşe, vis un pic,
Mi-aţi lăsat trupu-n junglă şi-un viitor de hoţi.

Mi s-au spus sus aici ce nu ştiam să spun,
De către cineva ce-şi zice că-i arhanghel...
Cuvinte dificile de pronunţat; că-s bun
Şi că-s primit pe-o cruce, eu, Ionuţ Cosmin Anghel!

PS
Pentru Ionuţ, muşcat până la moarte de nepăsare pe 2 septembrie 2013!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cântec

stau pe ţărm
ascult nisipul cum plânge
timpul curge prin palme
nici urmă de unde, de valuri
pe unde să curgă, de unde
mă preling prin colţuri de singurătate
e tragic şi trist, azi în cetate
chipul meu, o mască a lumii
totul e o biată amintire
rătăcită în sertarele vieţii
m-am cufundat în tăcere
în noaptea asta am murit, încă o dată
se scuturau frunze printre gânduri
acum sau poate peste o mie de ani
cine azi mai ştie, cine...
am venit şi am plecat
acolo sus, unde nu e durere
e doar un etern suspin
a rămas amintirea unui vis
se scuturau frunzele vieţii
una câte una
ieri a fost ieri
azi a rămas nimic
am plecat fără a şti
de ce am venit, de ce am plecat
pe masă, o poză ruptă, atât
când m-am trezit din al meu chin
plângeau suspine
mi-era teamă de viaţa asta murdară
poate sare o scânteie
să ardă, să ardă durerea din mine
vazduhul era plin de suspine
ce trec azi prin mine
pe un deal
o mioară plânge
în suspine
lacrimi curg în vale
se scurg pe o cărare
cărarea dorului în lacrima norului
ucis cu pietre de oameni nebuni
ce oare să mai fac cu mine
din suflet picură suspine
pic, pic...
în mână port un fluier, de soc
să cânt, un cântec de jale, de foc
despre viaţa asta
fără de noroc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clujul s-a schimbat

Într-o haină albă albă
Mănăşturul s-a-mbrăcat
iar ninsoarea tot să cearnă
nici acum n-a încetat

albe străzile azi sunt
şi nunge pe trotuare
iarnă e într-un cuvânt
şi nu mai este nici soare

întreg Clujul s-a schimbat
până aici în Mănăştur
cu un chip imaculat
şi în sine atât de pur

iarna iată a sosit
se apropie Crăciunul
chiar ninsoare-a istovit
să-şi mai taie din cer drumul

blocurile liniştite
căciuli albe acum poartă
şi de frig sunt pregătite
să-şi înfrunte a lor soartă

se colindă ziua-ntreagă
şi azi la calculator
dintre noi toţi să-nţeleagă
Isus e Mântuitor

poezie de Ioan Daniel Bălan (15 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbracă-mă cu ziua de ieri

caută prin dulapuri iubito,
azi m-aş îmbrăca cu ziua de ieri,
zilei de azi nu-i mai găsesc toţi
nasturii,
să mă închei până sus,
să pot zâmbi lumii cu toţi dinţii
din faţă,
când oasele de plumb
abia le mai târâi prin
societate,

oamenii se pândesc între ei
cu ochi galbeni de lup,

eu mă simt lejer în hainele ponosite
din anii trecuţi,
cu apucăturile mele de schimnic,

caută-mi hainele acelea
iernatice, iubito,
să mă mai îmbrac odată
în veacul trecut,
să umblu
cu nasturii descheiaţi
până la gât.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piedestalul resimţirilor

îmi este dor de tine ca nucului de-o nucă
şi te-aş fura degrabă din cuibul tău de sol
când îţi apleci avântul pe-o gleznă de nălucă
ţinându-mi răsuflarea în veşnic rotocol

nu mai jelesc ci sorţii te-aşez pe-un colţ de soclu
precum se-nalţă cerul cu păsări peste noi
te voi privi frumoaso de jos cu un binoclu
ce-mi va clăti simţirea în vânturi şi în ploi

pe brânci la firul ierbii las muzelor ofranda
să mi te-aducă-ndată; mi-e tare greu acum
căci parcă ieri din pulpe însufleţeai veranda
şi-mi delectai mirosul cu-al buzelor parfum

cu vremea ce apune îţi voi semna în zare
un "te iubesc" din carnea-mi la fel de trecătoare...

sonet de Ionuţ Popa (29 iulie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!