Expoziţie de gânduri

E astăzi vernisajul meu de gânduri.
Pe largi simeze între şipci şi rânduri
Am pus tablouri în culori aprinse
Să îmi citiţi simţirile cuprinse.

Puteţi intra, păşIţi încet, agale,
Să nu treziţi nici formele banale
Nici visul galben, roşu sau verzui.
Tabloul meu abia atârnă-n cui,
Îl podideşte plânsul orişicui...

Puteţi vedea în fiecare zi
Aceleaşi forme şi contururi vii,
Puteţi intra în gândurile mele
Le dărui să vă fie ochi de stele!

Cândva am strâns comori şi le-am ascuns,
Iar până astăzi nimeni n-a pătruns
În forme să privească, să-nţeleagă
Culorile din viaţa mea întreagă..
Tabloul meu e plânsul ce se neagă...

Poemele îmi curg ca pe-o icoană,
Pe-a maicii preacurate plânsă geană,
Să mângâie naivele picturi
Cu picuri de durere din scripturi.

Tablourile mele toate-s şterse,
Din flori de albăstrele-or să reverse
Un pictural de zile odihnite,
Duminici pentru suflete spăşite,
Prelinse din icoane scorojite...

poezie de Gigi Stanciu (2008)
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi astăzi, astăzi am ajuns să-mi văd dorinţa împlinită, mi-am văzut visul cu ochii, am avut aplauzele frenetice pentru opul meu, am auzit chemând sute de voci, pline de entuziasm, numele meu, m-am văzut ridicat, lăudat, măgulit, laureat. Ce să mai zic, ce să mai aştept de la viaţa mea, de la viitorul meu? Puteam să am şi să mă aştept la o răsplată a studiilor şi ostenelilor mele până acum, mai mare decât am aflat-o acuma? Numele meu este întemeiat, viitorul meu îmi luce cu culorile cele mai vii înaintea ochilor...

citat celebru din Ciprian Porumbescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată

A fost odată undeva
A fost chiar la Craiova
O carte şi un steag pe ea
Puteţi să duceţi vorba

Din multe vise ce-am avut
Unu-i deja realitate
Viaţa frumoasă mi-am făcut
Prin versul meu din carte

Eu niciodată n-am crezut
Că visul, nu-i doar vis
Şi vieţii pot să-i dau mai mult
Chiar şi prin versul scris

Am lăsat gândul meu fugar
Să doarmă printre stele
Să pot să dau la lume-n dar
Din versurile mele

A fost odată undeva
A fost chiar la Craiova
Un tricolor pe cartea mea
Puteţi să duceţi vorba

poezie de Vasile Tudorache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă rog

aici este casa noastră
zâmbetul şi zarea, plaiul şi lumina, cântecul şi marea
vă rog, poftiţi afară
nu puteţi intra cu cizmele în locuri sfinte
aţi ucis rânjind
speranţa, iubirea. puritatea
din jur, în noi
plecaţi în lumea voastră de lachei
vânduţi pe patruzeci de lei
nu puteţi gaza o ţară întreagă
nu puteţi da foc la omenire
nu puteţi instaura domnia urii, a terorii, a minciunii
suflete malefice, suflete murdare
voi sunteţi goi
un cor de scursori
pământul e plin de otrava din voi
iarba s-a uscat, florile au murit aici, cu voi
lăsaţi în urmă doar pleavă şi gunoi
gunoi murdar, de soi
vă rog, vă rog...
plecaţi odată dintre noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeu ...

Din stropi de ploi şi raze blonde
Şi din lumini de nepătruns,
Un curcubeu cu forme ronde
Până pe pajişte-a ajuns.
Un pod din picuri şi culoare
Stă răstignit pe cer senin.
Cine îl construise oare?!
Era zidit din ploi şi soare?!
Cine-l vopsise-n graba mare?!
Astfel de întrebări îmi vin...
Dar nici n-am apucat prea bine
Să caut la-ntrebări răspuns,
Că podul meu, numai ruine,
În nori de spumă s-a ascuns.
Chiar ţi-aş fi dat o întâlnire,
Iubita mea cu ochi căprui,
Dar podul meu e-o nălucire-
Mai ia-l acum de unde nu-i!...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictură de iubire

pictori de timp au scos lacrimi
din privirea mea
cu ele pansează în culori
pânza din clipe
scoasă din sufletul meu

pe inima cerului au pus
iubirea mea
de ieri ele se preling dureros
astăzi tabloul a fost scoas la licitaţie
intitulat
pictură de iubire

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu...! doar îmi citesc gândurile,
Sunt un fel...! e felul meu de-a fi!
E ca şi cum m-aş,, dezbrăca,, de...
De toate dorinţele din inima mea!
Îmi alung toate,, păcatele,, din...
Din sufletul meu fără de... vină,
Îmi alung... penele obosite...
Să-mi crească altele odihnite
De o altă culoare, de o altă... viaţă,
Aripi de curcubeu, pod peste...
Peste trupul meu, punte de legătură
Între pământ şi cerul albastru,
Cunună ruptă din lună sau din...
Din visele mele, din nopţi efemere,
Din norii de ploaie, din serile târzii!

Eu...! doar un pustnic în marea pustie,
Bob de nisip scăldat în rază de soare,
Arzând a pământ sub cerul flămând,
Renegat de la început, din început,
Alungat de vânt şi de pustiul din gând!

Eu...! mai mult căutător de cuvinte,
De gânduri încă nenăscute, de lume,
De mine şi de orizonturi pierdute,
De capăt de... lume, de... icoane,
Pictez bezmetic cu ochii tot stinşi,
Pictez cuvinte şi dorinţe pierdute,
Valul şi ţărmul, tot universul din...
Dintr-o Mare, dintr-o lume fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ateu strălucit

"Tată, dintr-o-mbucătură,
Dă-mi o cuminecătură,
Să nu mai întrebe sfinţii
Unde mi-am pierdut părinţii."

Geamul minţii se închide,
Poarta gurii se deschide,
Constelaţia de gânduri
Îmi pătrunde printre rânduri

Şi tristeţea e a mea.
"Nu-i aşa că dumneata
Mă îndrumi spre-o piramidă
Şi în vârful de clepsidră
Se opreşte timpul meu?
Nu există Dumnezeu!"

"Călărit-au norii mei
Pe gânduri, ca nişte zmei
Şi în tropot, din caiele,
S-au înfipt în patru stele:

Prima, Nordul îmi arată
Şi îmi cere sfert de plată
Din ce-am strâns pentru un ort,
Ce învie mortul mort.

Alta scânteie la Sud,
Unde păsări se aud
Cum adună firmituri
De prin pâini cu scobituri.

De la Est mă nasc şi eu,
Din muson şi alizeu,
Cu trei rânduri de penaj,
Căutându-mi atelaj.

Prima Nordul îmi arată,
Cea din Sud – nemeritată –,
De la Est mă nasc şi eu,
Iar în Vest e Dumnezeu."

Nu ştiu dacă există astăzi Dumnezeu,
Nu ştiu nici pentru mâine şi nici pentru poimâine,
Căci eu la masa morţii voi fi doar un antreu
Şi nu va fi nici vin, şi nu va fi nici pâine.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţare

Am înălţat odată cu sufletul tău,
Lumina, pe piedestale de stele.
Sărutul cast al privirii
Ce a căzut ca o lacrimă
În palma sufletului meu
S-a dizolvat în plânsul meu însetat de tine.
Am desenat note pe portativul cerului,
Dar erau atât de false
Că nu le-am recunoscut când trebuia să
Îmi cânt durerea, amăgirea... şi plânsul.
Întoarce-te înger! Strigarea mea a devenit imn.
Dar nu mă auzi,
Eşti atât de departe
Că nici lumina nu ştie unde te-ai ascuns...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poziţia vieţii

Ce este viaţa?
Cine o cunoaşte?
Ce ştiţi voi despre viaţă şi trăirile ei?
Eu cred că este doar clorofilă
Ce face să se plimbe sângele,
Fie el verde sau roşu,
Galben sau albastru,
Prin venele pline de durere.

Această hârtie albă ce poartă cerneală
Are viaţă sau ce este cu ea?
Îmi puteţi răspunde exact
Sau şi ea conţine clorofilă
Şi este părticică din tine,
Din zorile ce inundă planeta
Şi suflete ce zac în necunoscut
Pe acest pământ ce poartă
Visele vieţii eterne.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul de ieri şi de azi

Am îngenunchiat de mii de ori în faţa omenirii ca la o confesiune
şi Dumnezeu m-a mângâiat şi m-a învăţat rugăciuni
pe care le-am închis între aceste file

cândva fericirea era mare, uriaşă
şi se întindea peste lume în mii de culori nemaivăzute
îmi creşteau aripi de şoim, aripi imense
şi zburam sus, sus de tot
deasupra soarelui, deasupra templelor din mine
deasupra stelelor ce vegheau pe atunci lumea
şi nopţile erau diamante negre risipite prin deşerturi
cu ele am scris poeme în piatră şi-n nisip
cu ele am învăţat sa decupez culorile
şi să le transform în caleidoscopuri de stele

acum plânsul omenirii îmi trece prin inimă
de ceva timp creşte în mine o poezie mare, mare
ce refuză să se lase născută
uneori poezia urlă în mine, se zbate
vrea să iasă, să se transforme într-o altă realitate
în care să mă închid ca într-o nimfă de safir
dar, Doamne, nimeni nu ştie cât mă doare
cât aş vrea să slobozesc poezia
s-o eliberez din pântecul meu ca pe-o lumină

pe vremea când aripile mele mă duceau prin alte ceruri
îmi năşteam poemele sub toate curcubeele
nisipul mi-era aşternut
şi plânsul dintâi erau lacrimile de fericire ale zeilor
ce-mi dăruiau vise pline de soare
iar fiecare poem era o nesfârşită declaraţie de iubire
pe atunci dăruiam lumii cuvinte minunate
şi poveşti de amor fără pereche

de ceva timp sufletul meu hălăduieşte prin lume
aleragă de nebun să-mi ajungă trupul din urmă
precum în legendele Shambalei

dar va veni o vreme când voi lua din nou calea curcubeelor
iar poveştile se vor scrie din nou cu sânge şi lumină
direct pe sufletul şi pe trupul meu
vor vorbi despre taina fericirii în dimineţi fermecate
iar cântecul din mine se va auzi până la capătul lumii

poezie de Alina Beatrice Chesca (23 ianuarie 2013)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul de ieri şi de azi

Am îngenunchiat de mii de ori în faţa omenirii ca la o confesiune
şi Dumnezeu m-a mângâiat şi m-a învăţat rugăciuni
pe care le-am închis între aceste file

cândva fericirea era mare, uriaşă
şi se întindea peste lume în mii de culori nemaivăzute
îmi creşteau aripi de şoim, aripi imense
şi zburam sus, sus de tot
deasupra soarelui, deasupra templelor din mine
deasupra stelelor ce vegheau pe atunci lumea
şi nopţile erau diamante negre risipite prin deşerturi
cu ele am scris poeme în piatră şi-n nisip
cu ele am învăţat sa decupez culorile
şi să le transform în caleidoscopuri de stele

acum plânsul omenirii îmi trece prin inimă
de ceva timp creşte în mine o poezie mare, mare
ce refuză să se lase născută
uneori poezia urlă în mine, se zbate
vrea să iasă, să se transforme într-o altă realitate
în care să mă închid ca într-o nimfă de safir
dar, Doamne, nimeni nu ştie cât mă doare
cât aş vrea să slobozesc poezia
s-o eliberez din pântecul meu ca pe-o lumină

pe vremea când aripile mele mă duceau prin alte ceruri
îmi năşteam poemele sub toate curcubeele
nisipul mi-era aşternut
şi plânsul dintâi erau lacrimile de fericire ale zeilor
ce-mi dăruiau vise pline de soare
iar fiecare poem era o nesfârşită declaraţie de iubire
pe atunci dăruiam lumii cuvinte minunate
şi poveşti de amor fără pereche

de ceva timp sufletul meu hălăduieşte prin lume
aleargă de nebun să-mi ajungă trupul din urmă
precum în legendele Shambalei

dar va veni o vreme când voi lua din nou calea curcubeelor
iar poveştile se vor scrie din nou cu sânge şi lumină
direct pe sufletul şi pe trupul meu
vor vorbi despre taina fericirii în dimineţi fermecate
iar cântecul din mine se va auzi până la capătul lumii

poezie de Alina Beatrice Chesca (31 ianuarie 2013)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din experienţa mea, ceea ce nu puteţi vedea în această lume este dedeparte mai puternic decât orice puteţi vedea.

citat din T. Harv Eker
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele mele...

Visele mele,
portal deschis, între pământ şi stele,
realităţi paralele în viaţa mea şi trăirile mele,
mănunchi de fiori în mii de pelegrinări,
vii culori în nopţile grele.

Visele mele,
cununi de amintiri, din vechi şi noi trăiri...
scenarii de film, fără pereche sub stele,
frământări spre enigmatice dezlegări,
pe fruntea înrourată de sudori,
în dimineţi fără stele.

Visele mele,
zbateri în tăcere,
cu premoniţii bune sau rele,
nelipsite pe drumul vieţii mele,
viaţa îmi împliniţi, nu mă ocoliţi!
Cât voi trăiţi şi eu trăiesc,
printre vii morţi sau morţii vii,
numai Dumnezeu ştie,
să decodifice bine,
visele lumii şi ale mele,
,, Nimic nou sub stele"

poezie de Valeria Mahok (17 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor de fluturi

Îmi curg fluturi din ochii calzi,
Îmi curg fluturi pe obraz.

Îmi curg fluturi pe spatele rece,
Îmi intră-n gură să mă înece,

Îmi curg fluturi pe nas, când respir
Mă umplu pe faţă, mă împroşcă cu mir.

Îmi curg fluturi pe mâinile slabe,
Sărută mai jos picioarele albe.

Îmi curg fluturi când te văd şi tac,
Sunt plină de fluturi în stomac!

Îmi curg fluturi rânduri, rânduri,
Din ochi, din ureche şi din gânduri.

poezie de Roxana Matiasi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vă spun să rămâneţi în prezent, voi nu puteţi. Puteţi sări din trecut în viitor sau din viitor în trecut. Între aceste două gânduri există prezentul, un spaţiu foarte mic. Acest prezent nu-l puteţi atinge (realiza) decât când această putere pe care noi o numim Kundalini, se ridică şi creează acel spaţiu dintre gânduri care este prezentul.

citat din Shri Mataji Nirmala Devi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna vieţii

Atâtea amintiri am strâns în viaţă –
ce grele-mi par când anii se tot duc!
S-au aşezat pe gânduri ca o ceaţă
să îmi cobească-n cântecul de cuc!...
Iar de privesc aevea peste vreme,
spre căile pe care le-am parcurs,
mă răsucesc pe muchii de dileme,
rămase cu-ntrebări fără răspuns.

Mi-am căutat destinul printre stele,
din neguri reci m-am ridicat în zbor,
am aruncat ratările prea grele
pe zdrenţele căzute dintr-un nor.
Din drumul meu am izgonit himere,
care-aşteptau credinţa să-mi-o ia,
am frânt din ochi ispite efemere,
ieşite la răscruci în calea mea.

Am adunat din tină nestemate,
le-am şlefuit şi nume sfânt le-am dat,
mi le-au furat mişeii, pe-apucate,
zicând că ei în taină le-au creat.
Ajuns acum în toamna vieţii mele,
privind în urmă parcă mă-nspăimânt,
destinul meu, luat cândva din stele,
se zbate-n van pe-o aripă de vânt.

Dar tot urcând spre sferele astrale,
lăsând pământu-n urmă răscolit,
mai ud cu stropi de viaţă câte-o floare
când văd că se-ofileşte-n asfinţit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul vieţii mele

Eu sunt precum o frunză în toamna deghizată,
Sunt o poveste rară în veac sau poate-un mit,
Îmi curg prin vene rânduri şi doruri îndrăzneţe,
Iar sus pe Dealul Negru bat clopote la schit.

Şi în amurgul zilei lăsând în urmă calea,
Pădurea mă invită să stau la adăpost,
Plătesc tribut trei versuri ce le-am adus cu mine,
Când paşii mi se-adapă din lutul fără rost.

În sânge simt cum urcă trăiri din Testament,
Esenţe de lumină izvorând din ceaţă,
Cuvintele m-apasă cu ritmuri de blestem
Şi dorul lor mă arde până dimineaţă.

Le-am recitat în şoaptă, iar cerul cocoşat
De ultimele stele parcă îmi răspunde:
" Tu, te-ai născut din lutul pădurii pe-nserat.
Nu rătăci acum când dorul te pătrunde! "

Astăzi îi dedic toamnei poemul vieţii mele,
Trăiri îmi dau bineţe şi curg necontenit,
La geam aştept tăcută şi cercetând iar dealul,
Nu mai aud bătând clopote-n vechiul schit.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul

am bucurat corbii cu carnea mea
cu pielea mea cu ochi mei
mâncaţi le-am zis e trupul meu
şi ei mâncau flămânzi grăbiţi şi răi

prietenii i-am înveselit cu sângele meu
luaţi şi beţi întru prietenia noastră
le-am zis
puteţi oricând să vă oglindiţi chipul în mormântul meu
şi învăţaţi tăcerea
apoi zidiţi-o în fântâni
cunoaşterea să o spargeţi cu piatra
să o scrijeliţi cu fierul înroşit
pe tâmplă de miel plăpând
pe frunte de flutur pe sufletul meu
până se închide cercul

auzi iubito cum susură timpul în copaci
cum vine vreme aspră dinspre brazi
cum sufletul pietrelor se amestecă
cu sufletul meu de-a valma
şi cum urlau câinii lumii a presimţire
cu zidurile cu nopţile cu mine?

Atunci să ştii iubito, e timpul
când îngerii îmi vor săruta pleoapa ca pe-un steag
şi ape de argint din cer îmi spală faţa.

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai am puţin, renunţ la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Şi acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puţin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Şi cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puţin, şi de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În vieţile ce vor urma Tu călăuza... mea
Şi singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puţin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Şi dimineaţa naşte roua peste flori
Tu floarea mea din viaţa ce va urma!

Mai am puţin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu eşti încă lacrima ce arde-n viaţa mea
Şi singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puţin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vraja nopţii

Străluceau pe ceruri stele
Cum nicicând n-au strălucit,
Nici prin gândurile mele,
Nici aievea ori în vis,
Când petale de cais
Se adapă-n răsărit.

Câmpul spicelor de vară
Se-nvelea-n lumina lor
Şi-n culori ce iar şi iară
Îşi luau din curcubeu
Straie noi, ca gândul meu
Când străbate nopţi de dor.

Noapte, muză-nşelătoare
Cu atâţia ochi de strajă,
Lasă-a câmpului culoare
Să ne fie loc ascuns
În iubirea ce-a răspuns
La a inimilor vrajă!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!