Mioriţa

Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale
Trei turme de miei,
Cu trei ciobănei.
Unu-i moldovan,
Unu-i ungurean
Şi unu-i vrâncean.
Iar cel ungurean
Şi cu cel vrâncean,
Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute
Şi cai învăţaţi
Şi câni mai bărbaţi.
Dar cea mioriţă,
Cu lână plăviţă,
De trei zile-ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.
- Mioriţă laie,
Laie, bucălaie,
De trei zile-ncoace
Gura nu-ţi mai tace!
Ori iarba nu-ţi place,
Ori eşti bolnăvioară,
Drăguţă mioară?
- Drăguţule bace,
Dă-ţi oile-ncoace,
La negru zăvoi,
Că-i iarbă de noi
Şi umbră de voi.
Stăpâne, stăpâne,
Îţi cheamă ş-un câne,
Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frăţesc,
Că l-apus de soare
Vreau să mi te-omoare
Baciul ungurean
Şi cu cel vrâncean!
- Oiţă bârsană,
De eşti năzdrăvană
Şi de-a fi să mor
În câmp de mohor,
Să spui lui vrâncean
Şi lui ungurean
Ca să mă îngroape
Aice, pe-aproape,
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;
În dosul stânii,
Să-mi aud cânii.
Aste să le spui,
Iar la cap să-mi pui
Fluieraş de fag,
Mult zice cu drag;
Fluieraş de os,
Mult zice duios;
Fluieraş de soc,
Mult zice cu foc!
Vântul, când a bate,
Prin ele-a răzbate
Ş-oile s-or strânge,
Pe mine m-or plânge
Cu lacrimi de sânge!
Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m-am însurat
C-o mândră crăiasă,
A lumii mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa.
Brazi şi păltinaşi
I-am avut nuntaşi,
Preoţi, munţii mari,
Păsări, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!
Iar dacă-i zări,
Dacă-i întâlni
Măicuţă bătrână,
Cu brâul de lână,
Din ochi lăcrimând,
Pe câmp alergând,
De toţi întrebând
Şi la toţi zicând
"Cine-a cunoscut
Cine mi-a văzut
Mândru ciobănel,
Tras printr-un inel?
Feţişoara lui,
Spuma laptelui;
Mustăcioara lui,
Spicul grâului;
Perişorul lui,
Peana corbului;
Ochişorii lui,
Mura câmpului?"
Tu, mioara mea,
Să te-nduri de ea
Şi-i spune curat
Că m-am însurat
C-o fată de crai,
Pe-o gură de rai,
Iar la cea măicuţă
Să nu spui, drăguţă,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
C-am avut nuntaşi
Brazi şi păltinaşi,
Preoţi, munţii mari,
Păsări, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!

folclor românesc
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măicuţă cu brâul de lână

Măicuţă umblând
Şi tot întrebând
- N-aţi văzut cumva
Mândru ciobănel
Tras ca prin inel?

Un glas de mormânt
Răspunde plângând:
- Prin amurgul cel
Fără dor şi cânt,
Mndrul ciobănel
S-a dus să-şi adune
Alţi miei, în alt vânt.

Şi el ce-mi zicea?
- Maică, maica mea,
Vino, nu mai plânge,
Sub mormânt la mine!
Frunzele să pice,
Oiţa să-mi pască
Flori căzute-n sânge.

Sau du-te de-i spune
La a mea mândruţă
Că mi-a fost drăguţă,
Dar n-avui noroc
În hore s-o joc!
Fluierul de os
S-a frânt dureros,
Şi lătrat de câni
Nu aud la stâni...

Măicuţă bătrână,
Cu brâul de lână,
Degeaba-l mai caţi,
Degeaba-l mai strigi!
Mândrul ciobănel,
Tras ca prin inel,
Nicicând logodit,
Nicicând rătăcit,
Ci l-am îngropat
La locul ferit,
Unde fluier cântă
Şi pe cer se zvântă
Dragostea cea sfântă...

poezie de Nicu Petria (2008)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioriţa

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Zbuciumat se plânge fluierul de fag.
Inima mi-o strânge şi pătrunde-n sânge
Acest cântec dureros şi drag.

Stelele făclii, păsărele mii,
Jalea îşi descântă-n fluierul de os...
Tainic îşi frământă cadenţarea sfântă
Acest cântec trist şi luminos.

Se îngână lin linişti în arin,
Tremură la stână fluierul de soc.
Măicuţă batrână cu brâul de lână,
Ce mai caţi bătutul de noroc?

Brâul tău din copcii s-a desprins - târzii,
Paşii ţi-i înseamnă pe cărări cu lună...
Pentru ce şi astăzi lăcrămezi şi vii
Când la stână fluierele sună?

El, cu ochi ca mura, tras ca prin inel,
El, cu plete negre-n vânturi scuturate,
N-are să mai poată mândrul ciobănel
Înaintea ta să se arate...

Ochilor tăi tulbui pentru vecii li-i dat
Legănat pe triluri, palid, să îl vadă,
Paşilor să-l cate pentru veci li-i dat
În pădurea lungă de baladă...

Osteneşti... O clipă numai să te-opreşti.
Odihneşte-ţi ochii în afund de zare...
Vai, pe zare-s nouri - turmele cereşti -
Şi-auzi glasul tragicei mioare...

De ce fugi pe câmpuri, după ce chemări?
Despletit ţi-i părul - albă vâlvătaie...
Vezi, de vânturi dusă, s-a topit sub zări
Mioriţa laie, bucălaie...
(...)

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Stau câteodată împietrit şi mut
Să-nţeleg o clipă neînţelesul grai
Plin de jalea unui veac trecut...

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluieraş de soc...

Fluieraş de soc,
Cântă-mi iar cu foc,
Ca să am noroc,
Să stea Luna în loc,
Cu a ei mirare,
Când doineşti sub soare,
Dis de dimineaţă,
Cu roua pe faţă,
Sub stejari bătrăni
Lacrimi şi suspini,
Printre flori de câmp,
Amintiri în timp...
Adunate în doine,
Codrii să răsune
Inima să-mi salte
De dor fără frâne.

Doină cântec de jale şi dor,
Flacăra românilor
Pe plaiuri străbune,
Ca la noi la nimeni.

Fluieraş de soc,
Cântă-mi iar cu foc,
Căci dorul e greu,
Dar cântat mereu.

poezie de Valeria Mahok (30 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui

Să-mi spui de câte ori te pierzi
pe-alei de labirinturi verzi,
întunecate... să-ţi descui
din ceaţă, frigul să-ţi răpui.

Să-mi spui când nimeni nu te-aude
şi-ai vrea să strigi şi lumi sunt surde...
s-alerg, să mă anin de-un cui,
să-ţi fiu icoană, rugi să pui.

Să-mi spui de nu mai poţi să zbori
de prinsă-n mreje... să-ţi tai sfori,
să-nnod în cozi de zmeu, să sui,
să te port fulg de vis oricui.

Să-mi spui când nu mai ai speranţe,
să-ţi compun versuri la romanţe
să-ncânte timp plecat hai-hui
în urmă-ţi... că-i al nimănui.

Să-mi spui de-mpreajmă iar să-ţi fiu
cum voal de păr, miresmi să-ţi ţiu
să nu se-mprăştie nu ştiu cui,
ce nu păstrez, căci alta nu-i.

Să-mi spui în gând -că tot voi şti
de-mi cauţi suflet, dorinţi vii
ce le-am pe veci, dulci, amărui-
de cum eşti tu, să-mi spui, să-mi spui.

Să-mi spui tot ce destin propui
cu dulce glas ce-l ai, să-mi spui,
să-mi spui tot ce nu poţi să spui;
că înger eu îţi sunt, de-mi spui...

Să-mi spui tot ce-ai fi vrut să spui,
să-mi spui ce n-ai spus nimănui,
să mă topeşti de glas ce spui...
Să nici nu fiu, de tu nu-mi spui!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colinda Miorita

Intorcu-se-ntorc,

Iai Domnului Doamne,
Trei cioporti de oi,
Si trei pacurari.
Doi sunt veri primari
Unu-i streinel.
Cei doi veri primari,
Ei se vorovira,
Pe cel streinel,
Ca sa il omoara,
Joi de catre seara.
Iar se vorovira,
Unde sa-l ingroape?
Strunga oilor,
Glasul mieilor
Toporelul lui,
Unde sa il puna?
In mana cea dreapta
Fluierita lui,
Unde sa o puna?
In mana cea stanga
Cand ploai-o ploua,
Toporu-o taia,
Cand neaua o ninge,
Fluierit-a o zice,
Oile s-or strange,
La mormant si-or plange
Cu lacrimi de sange.
-Si te veseleste
Acest streinel
Noi s-o inchinam
D-albai sanatate.

folclor românesc
Adăugat de vanghelis007
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Între "arborii sfinţi ai Daciei", dacă, indiscutabil, Bradul (Abies alba) ocupă locul întâi (cf. PTZpl, I, 64 sq.), potrivit "întregului" mitosofiei Pelasgimii > Valahimii, neîndoielnic, avându-se în vedere "dispoziţia testamentară" a nemuritor-zalmoxianului / cogaionicului protagonist din balada Pe-a Gură de Rai ("Mioriţa"), protagonist în care se oglindeşte firea Mesagerului Celest trimis "tot în al cincilea an" cu solie la Dumnezeu ("... Iar la cap să-mi pui / fluieraş de fag ‒ / mult zice cu drag ; / fluieraş de os ‒ / mult zice duios ; / fluieraş de soc ‒ / mult zice cu foc..."), pe locul al doilea se află Fagul (Fagus sylvatica) şi pe locul al treilea Socul (Sambucus nigra) ; tustrei copacii au profunde rădăcini în solul real şi mitic al Daciei şi o extraordinară importanţă medicinală, vindecând omenirea de nenumărate maladii, dar nicidecum de vreuna dintre bolile cronice ale istoriilor (în frunte-având războinicita), maladii "impuse" de imperiile antice, evmezice, capitaliste, socialiste şi "deghizat-democratice" (sau "imperiile de sub măşti pandemice de neasemuit de exploziv prezent")...» ‒ (33) / 30 mai 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" cu stihuri inspirate de toacă la Mânăstirea Elementului Lemn» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 163).

Ion Pachia-Tatomirescu în (Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"A, capitolul «"Aforism-brazde" cu stihuri inspirate de toacă la Mânăstirea Elementului Lemn» (30 mai 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arginţii

Treizeci de-arginţi curaţi şi grei,
Cu chipul lui Cezar pe ei...
Treizeci de stele sclipitoare...
şi-un Rai întreg în fiecare...
După trei ani de-atât tumult,
o pungă de arginţi nu-i mult!
Trei ani să te smereşti, să taci,
cu ochi de vânător dibaci!
Trei ani cu arcul încordat,
s-aştepţi cel mai de soi vânat.
Şi... pân-la cerbul din omături,
mai, mai să-l scapi pe cel de-alături.
Trei ani de slujbă între sfinţi!...
O, nu-i prea mult treizeci de-arginţi!
Arginţii mei, vânatul meu!
Acum mi-atârnă tolba greu!
Acum eu sunt bogat! Şi pot
să cumpăr... via lui Nabot.
Ca Ţiba, pot să iau şiret
moşia lui Mefiboşet.
Şi pot găsi ca Sanbalat,
chiar şi prooroci de cumpărat...
Căci am arginţi, mi-e brâul plin!
Ia seama, Abel... sunt Cain...
Căci am arginţi! Treizeci la rând!
Şi alţii vor veni curând.

Tu, snop din grâul arnăut,
tu, pârgă, vin să te sărut.
Dar ce văpaie-n zimţi se frânge?
Ce mână v-a umplut de sânge?

Nu pot să sufăr. Pot să mint,
dar nu vreau sânge, vreau argint.
O, iată apă jos în râu.
Vă spăl şi iar vă strâng la brâu.
Ce-i asta? Minte-aşi pierde frâul.
De ce s-a înroşit tot râul?
Ce rană s-a deschis în pungă?
Nu-i apă-n matcă să-mi ajungă!

Ei, preoţii, ei cărturarii,
m-au prins în mreajă ca pescarii,
mi-au dat să beau din cupe sparte.
Eu am cerut arginţi, nu moarte!
M-au înşelat, dar nu mă las.
Pe cine duceţi voi de nas?
Bătrâni şi preoţi, farisei,
luaţi arginţii! Nu-s ai mei.
Eu v-am vândut un sfânt curat.
Voi ce arginţi murdari mi-aţi dat?
Vreau banii, banii mei, pe drept!
Acesta-i sânge, nu-l accept.
Isus e sfânt. Am fost nebun.
Nu vreau cu Cerul să mă pun.

Vai! Iadul... ziua de apoi...
Nu vreau arginţii, luaţi-i voi!
Nu vreau arginţi, Isus e sfânt.
Ah! Numai sânge-i pe pământ.
Ce sânge cald... Dar nu-s de vină!
Şi via lui Nabot e plină...
Se scaldă-n sânge de profet
moşia lui Mefiboşet...
Şi-un viscol de arginţi turbat
l-a troienit pe Sanbalat!...
Lasaţi-mă, voi, ochi de drac.
Fugiţi! Eu vreau să mor sărac.
Lăsaţi-mă, voi preţ străin!
Vreau să fiu Abel, nu Cain.

S-au strâns toţi banii-acestei lumi?
Mamona, vrei să mă sugrumi?
Dar voi scăpa. Nu cad învins!
Nu sunt cu-n brâu de in încins?...

Un brâu. Un laţ. Şi-apoi... în gol!
Veniţi, voi îngeri din Şeol!
Să scap de-arginţi, să trec prin vad...

Ah, iată, plec. Dar plec in Iad!
Şi Iadul!... Vai, îmi ies din minţi.
Căci Iadul... Iadu-i plin de-arginţi!...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioriţa colind

Trei păcurărei,
Hai corinde (refren)
Trei turme de oi
La munte suiră.
`Nainte ieşi-ră
Fată de maior
Cu brâu gălbior.
Zâs-o cel mai mic:
- Hai, fraţi, s-o luăm!
- Voi de-ţi vi lua-ră
Noi te-om împuşca-ră.
- Voi de mi-ţ puşca-ră
Voi mi-ţi şi-ngropa
La stâna de oi,
La jocuţ de miei.
Lancea me ce dulce
Mni-o puneţi de cruce;
Flueru cel drag
Mni-l puneţi de steag.
Oile-s cornute,
M-or plânge la munte;
Oile-s bălăi,
M-or plânge pă văi.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugămintea din urmă

Eşti schilav tot! Un cerşetor
Te-ntorci acum acasă,
Şi ce fecior frumos erai!
Dar oricum eşti, ce-ţi pasă!
Tu vei vedea iar satul tău
Şi casa voastră-n vale,
Şi biata mamă-ţi va ieşi
Plângând în cale.

Şi eu rămân să mor pe-aici
Cu liftele păgâne!
Ah, parcă simt că n-am s-ajung
Să văd ziua de mâine.
Cu douăzeci deodată-n car
La groapă mă vor duce,
Şi, bun e Domnul, de-om avea
La cap o cruce.

Noi de copii ne ştim, şi-am fost
Ca fraţii, ba mai bine.
Eu de-am avut un singur ban
L-am împărţit cu tine;
Şi tu cu gura foc prindeai
Să-mi dai ajutorare;
Să-ţi răsplătească Dumnezeu,
Că-i bun şi mare!

Şi-auzi acum! De-or întreba
În sat de-a mea venire
Tu-n loc de adevăr să spui
Că n-ai de mine ştire,
Că n-am fost la un regiment
Dar spune-le ce-ţi place.
Că pentru ei ori viu, ori mort,
Totuna face.

Iar mamei Doamne, cum aş vrea
Credinţa s-o înşele!
Să-i spui că m-ai lăsat rănit
La Turnu-Măgurele,
Dar voi sosi cât de-n curând.
Ascultă-mi rugămintea,
Că mama, dac-ar şti că-s mort,
Şi-ar pierde mintea.

Tu s-o amâi cu zi de zi
Şi spune-i câte toate,
Ea e bătrână, n-are mult
Să mai trăiască, poate;
Şi pentru ce să-i amărăşti
Şi zilele puţine?
Că n-are-n lume bun şi drag
Decât pe mine.

Iar Linii, de s-ar întâmpla
Să vă-ntâlniţi vrodată,
Să-i spui că-s sănătos şi-aş vrea
S-o aflu măritată.
Tu uită-i-te-n ochi să vezi
De-o doare ori n-o doare;
Iar dacă vei vedea-o stând
Nepăsătoare,

Să-i spui că m-ai lăsat rănit
Pe umedele paie,
Că doctorul în carnea mea
Adâncă brazdă taie,
Că de dureri eu mă izbesc
Şi urlu ziua-ntreagă,
Şi c-am murit gândind la ea,
Că mi-a fost dragă.

Şi dacă ochii ei atunci
Mai tulburi se vor face,
N-o mângâia! E de prisos,
Te rog s-o laşi în pace.
O frunză veştedă nu-ţi dă
Cuvânt să zici că-i toamnă
Şi-o lacrimă în ochii ei
Nimic nu-nseamnă!

Şi-acum dă-mi mâna! A sunat
Cornistul de plecare,
Du Oltului din partea mea
O caldă salutare,
Şi-ajuns în ţară, eu te rog,
Fă-mi cel din urmă bine:
Pământul ţării să-l săruţi
Şi pentru mine!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi o să mori

deasupra unui câmp de flori
tu o să mori
şi voi lăsa ca testament
buchetul anemonei de ciment
apoi să-mi pui la căpătâi
lumina nopţii nimănui

acum sunt între rai şi iad
pe nicio frunză nu mai cad
doi ochi închişi în nufăr
şi nufărul cu grijă pus în cufăr

tu dacă vrei
la nunta mea
să demontezi stea după stea
şi să mă pui în locul lor

când luna urcă, eu cobor
în palma ta cu gust de ieri

ce poţi să-mi ceri
mai mult decât eu sunt când nu mai sunt
umbre de stele pe pământ

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nespuse

Că ai plecat fără să-mi spui
Sau m-ai strigat, mai ştiu şi eu?!...
A auzit doar Dumnezeu
Şi ai privit în ochii lui.;
Aşa-i văzut nemărginirea,
Uimit, poate să-mi spui ai vrut,
Ştiind c-o să mă pierd cu firea
Ai lăcrimat şi ai tăcut.
Dar poae-odată ai să-mi spui
C-ai fost aici şi m-ai văzut
Cu mersul meu cel prefăcut
Ca să nu par a nimănui...
Ştiu c-am greşit şi m-am certat
Că n-am ştiut la timp să-ţi zic
Cum tot ce-a fost a meritat
Şi n-aş schimba nicicând nimic!

in memoriam D. Georgescu [SEPT 2012]

poezie de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceilalţi mai rămân oleacă sub răchită, la umbră, să odihnească bucatele. Şi, din vorbă în vorbă, cel ce avuse trei pâni dă doi lei celui cu două pâni, zicând:
– Ţine, frate, partea dumitale, şi fă ce vrei cu dânsa. Ai avut două pâni întregi, doi lei ţi se cuvin. Şi mie îmi opresc trei lei, fiindc-am avut trei pâni întregi, şi tot ca ale tale de mari, după cum ştii.

– Cum aşa?! zise celălalt cu dispreţ! pentru ce numai doi lei, şi nu doi şi jumătate, partea dreaptă ce ni se cuvine fiecăruia? Omul putea să nu ne deie nimic, şi atunci cum rămânea?
– Cum să rămâie? zise cel cu trei pâni; atunci aş fi avut eu pomană pentru partea ce mi se cuvine de la trei pâni, iar tu, de la două, şi pace bună. Acum, însă, noi am mâncat degeaba, şi banii pentru pâne îi avem în pungă cu prisos: eu trei lei şi tu doi lei, fiecare după numărul pânilor ce am avut. Mai dreaptă împărţeală decât aceasta nu cred că se mai poate nici la Dumnezeu sfântul...
– Ba nu, prietene, zice cel cu două pâni. Eu nu mă ţin că mi-ai făcut parte dreaptă. Haide să ne judecăm, şi cum a zice judecata, aşa să rămâie.
– Haide şi la judecată, zise celălalt, dacă nu te mulţămeşti. Cred că şi judecata are să-mi găsească dreptate, deşi nu m-am târât prin judecăţi de când sunt.

Cinci pâni în Ion Creangă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maica Prea-Curată Sfântă Fecioara Maria - rugăciune

Maică sfântă te cântăm.
Măicuţă te lăudăm.
Măicuţa Sfântă Fecioară
Copiii te înconjoară.

Măicuţă fiicele-ţi Cântă.
Măicuţă eşti Maica Sfântă.
Măicuţă pentru copii
Eşti Măicuţă printre Vii.

Măicuţă Maică Fecioară
Copiii te înconjoară.
Măicuţă fiicele-ţi Cântă.
Măicuţă fii-ţi Cuvântă.

Măicuţă eşti Prea-Curată.
Măicuţă eşti Prea-Cântată.
Măicuţă tu mi-te-ai dus
Să stai cu Fiu-ţi Isus.

Măicuţă Pururi Fecioară.
Măicuţă, hai te Coboară!
Măicuţă vino priveşte
Fiice, fii, cum te jăleşte.

Roagă-te Măicuţa mea
Roagă-te dacă vei vrea
Roagă-te la Dumnezeu
Când ne este cel mai greu.

Roagă-te Măicuţă Sfântă
Roagă Viaţa şi-i Cuvântă
Spune-i tu Măicuţa mea
Lacrima ce-o vei vedea.

Măicuţă îţi lăcrimăm.
Măicuţă te implorăm.
Măicuţă Sfântă Fecioara
Fă-ne viaţa mai uşoară.

Măicuţă şi scumpă Mamă
Toate fiicele te cheamă.
Măicuţă cu chip frumos
Tu eşti Mama Lui Hristos.

Măicuţă noi te iubim.
Măicuţă îţi glăsuim.
Măicuţă Pururi Fecioară
Toţi Copiii te-nconjoară.

Măicuţă nu ne lăsa.
Măicuţă nu ne uita.
Măicuţă eşti implorată
Şi de Copilaşi Cântată.

Măicuţă Mămică Sfântă
Mămică, lumea te Cântă
Te Cântă Mămica mea
Şi te mai roagă ceva:

Te rugăm Sfântă Măicuţă
Să fii cu Isus drăguţă
Să ne vadă că-L Iubim
Şi-n veci Numele-i Slăvim.

Măicuţă îţi mulţumim.
Măicuţă toţi te iubim
Eşti Măicuţă Născătoare
Şi rămâi printre Fecioare.

Rogu-te să fim Spălaţi
Suntem toţi surori şi fraţi.
Măicuţă şi Scumpă soră
Toţi copiii te imploră.

Măicuţă te-am implorat.
Măicuţă te-am Lăudat.
Măicuţă te mai Cântăm
Şi iubire multă-ţi dăm.

Măicuţă mai mult nu-ţi ştim.
Măicuţă nu-ţi mai vorbim.
Măicuţă fii sănătoasă
Şi iubită-n orice casă.

Măicuţă Pururi Fecioară
Toţi Creştinii te-nconjoară:
Îţi sărută Frumuseţea
Şi-ţi sărută şi Blândeţea.

Amin

rugăciune de Paul Preda Păvălache din Carte de poezie religioasă şi rugăciuni (20 iulie 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Şi duşmanii omului vor fi casnicii lui. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi. Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.

replică din Sfânta Evanghelie după Matei, Chemarea apostolilor şi trimiterea lor la propovăduire. - 10:34-40 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioriţa colind

Aude-să, Doamne,-aude
De trei păcurărei la munte,
Dimineaţa lui Crăciun (refren)
Că doi au fost frăţiori
Şi unul a fost străinel.
Pe cel străin l-a mânat
La fântâna, Doamne, lină
Cu două găleţi la mână.
Până apă n-au luat
Lui legea i-o gătat:
Ori să-l puşte, ori să-l taie,
Ori să-l pună-n trei fârtaie.

- Fraţilor, fârtaţilor,
Pe mine nu mă-mpuşcaţi,
Numai capul mi-l luaţi
Şi pe mine mă-ngropaţi
În staurul oilor,
În jocul mieilor.
Pe mine pământ nu puneţi,
Numa dalbă gluga mea,
Flueru după cure.
Când vântuţu a sufla
Flueru meu mi-a cânta;
Când vântuţu-a dudăi,
Flueru meu m-a jeli.
Oile cele bălăi
Mândru m-or cânta pe văi;
Oile cele corunte
Mândru m-or cânta pe munte;
Pă muntele cel de piatră
Să meargă vestea la tată;
Pă muntele de uiagă
Să meargă vestea la mamă;
Pă muntele cel cu brazi
Să meargă vestea la fraţi;
Pă muntele cel de flori
Să meargă vestea la surori.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul

De fete mari e lunca plină,
Iar vântul, răsfăţat copil,
S-apropie tiptil-tiptil
De pe sub fagi, de pe colină.
Şi fetele cu drag suspină:
O, Doamne, Doamne, adă-ni-l!

Pe umeri blondele lui plete
Tresar şi sar încetinel.
El e frumos şi tinerel,
Dar e sfios când e cu fete.
Iar ele râd şi râd şirete
Şi pe furiş privesc la el.

El umblă ca la el acasă
Şi-ascultă fetele ce zic;
Mai rupe-n palme câte-un spic
Şi răsfăţat apoi îşi lasă
Pe spate capul şi nu-i pasă
De fete şi de câmp nimic.

Şi printre spice el şopteşte,
Vorbind aiurea şi-alintat!
Şi, cum se plimbă-n lung şi-n lat,
Cu fetele să-mprieteneşte
Şi din copil sfiios el creşte
Flăcău întreg de sărutat.

Apoi ca-n glumă el le prinde
De mânecă, şi-aprins de dor,
Îşi face joc prin părul lor,
În urmă braţul şi-l întinde,
Pe cea mai dragă o cuprinde
Şi-o strânge către el uşor.

Tot mai aprins, tot mai aproape:
Să te sărut, drăguţo, vrei?
Ce ochi frumoşi ai, viorei,
Ca un întins adânc de ape.
De el nu-i nici un chip să scape
Şi-atâta lucru-n urmă ce-i?

Ea stă la pieptul lui pierdută,
Dintâi cu ochii la pământ.
El zice-aşa câte-un cuvânt,
Ea zice trei şi-l tot ajută,
Şi uite-l, uite-l c-o sărută
Ei, vezi tu, fetele cum sânt!

El a crezut că nu se poate,
Şi iacă poţi! Dar să te ţii!
E greu să dai de căpătâi
Dar dacă dai, merg strună toate;
Şi fata mult nu se socoate,
Când pierde mintea cea dintâi.

El o sărut-acum pe salbă,
Şi fetele-mprejur se strâng!
Dar e prea mult! Am să mă plâng
La toţi vlădicii, să dau jalbă!
Auzi, să duci tu lume albă
P-un câmp cu oameni, ca-ntr-un crâng!

Ba ele-şi mai desfac şi sânul,
Şi-n sân el li se joac-acum
Îl prind odată şi-l sugrum,
Că prea s-obrăznici românul,
Auzi, dar cine-i el, păgânul,
Ca să-mi sărute fete-n drum?

Nu ştie nimeni de-unde vine,
Şi capu-i stă la sărutat!
De-ar fi măcar de-aici din sat
Voi, câţi sunteţi flăcăi ca mine,
Să-mi spuneţi voi acum, e bine
Să faci ca vântul, nu-i păcat?

Adică stăi! Ce fată moare
Dac-o săruţi puţin? Da zeu!
Cum aş voi să fiu mereu
Un vânt şi eu, în zi cu soare,
De-ar fi numai secerătoare
O fată pe care-o ştiu eu!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioritică

Se scobor la vale printre fagi şi tei
Trei turme de miei cu trei ciobănei:
Unul e muntean, altul ardelean,
Iar cel moldovean... e miliţian.

epigramă de Corneliu Sofronie din Antologia epigramei politice (1988)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce voi fi?

Trei copii în poieniţă,
Ca trei flori în grădiniţă,
Se întreabă fiecare:
- Ce voi fi când oi fi mare?

- Vreau să fiu o arhitectă
Talentată şi corectă
Şi poate vedea oricine,
Desenez de-acuma bine.

Am să proiectez noi case
Cât mai mândre, spaţioase,
Să stea-n ele mama, tata
Şi bunicii şi nepoata.

Altul dintre ei, băiatul
Cel cuminte, pistruiatul,
Spune că lui o să-i placă
Doctor bun ca să se facă.

De pe-acum am grijă mare
De copii, de fiecare,
De un câine, de-o pisică
Şi chiar de o gâză mică.

Al treilea se gândeşte
Şi apoi şi el grăieşte:
- Vreau să fiu în viitor
Meşter de calculator.

Cu el azi îmi fac de joacă
Şi sunt sigur c-o să-mi placă
Să îl ştiu repara bine
Mulţumind pe orişicine.

Trei copii în poieniţă,
Ca trei fluturi pe-o rochiţă
Se gândesc la anii lor
Ce vor fi în viitor.

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Irundel şi Irundica (2008)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oaia cea pierdută

Pe-un hău fără vad,
pe-o gură de Iad,
ce umbră fugară
urcă şi coboară
în faptul de seară?
E oaia din urmă
fugită din turmă,
e oaia pierdută,
una dintr-o sută,
e oaia ce plânge
cu lacrimi de sânge...

"Drăguţule bace,
vino de mă-ntoarce,
de mă-ntoarce-acasă
din negura deasă.
Iată-ţi cer iertare
c-am rămas pe vale,
crezând că-n genune
sunt ierburi mai bune,
crezând că-n rovine
sunt ape mai line,
crezând că-n spelunci
sunt umbre mai dulci.
Nu ştiam că-n lume
apele-s spume,
bulgării sunt sterpi
şi umbra-i cu şerpi."

Plânge-amar oiţa,
plânge mioriţa.
Dorm viroage-afunde.
Nimeni nu răspunde.

Iar pe-un deal de stâncă,
din bezna adâncă,
iese lup flămând
lung adulmecând,
prin ceaţă urlând...

"Au-auuu... oare cine
plânge cu suspine
prin gropi cu jivine?
Au-auuu... soră dulce
ce alean te-aduce
de sus, din răscruce?"

"Drăguţule bace,
vino de mă-ntoarce-acasă,
unde iarba-i deasă,
mă-ntoarce la stână,
unde apa-i bună,
unde-s garduri ´nalte
şi lupii deoparte.
Lasă-le-adormite
oile smerite,
lasă-le-ntre mirţi
oile cuminţi,
în iarbă cu rouă,
nouăzeci şi nouă,
şi vino prin ceaţă
la oaia răzleaţă,
la oaia-nşelată,
cea mai vinovată,
de lup căutată!"

"Au-auuu... soră bună,
haidem împreună
să-mpletim cunună!
Au-auuu... stea frumoasă
vin´ la mine-acasă,
ca mândră mireasă!..."

"Drăguţule bace,
vino de mă-ntoarce,
de mă-ntoarce-n pace!
Că numai tu doară
plângi pentru-o mioară.
Că numai cu tine
apele sunt line,
iarba-i cu sulfine
şi ieslele pline;
iar lupii nu urlă
ca viforu-n turlă!"

Plânge oaia, plânge
cu lacrimi de sânge.
Unde-i baciul, unde?
Nimeni nu răspunde.

Şi prin spini deodată
chip de lup se-arată,
gură încolţată,
limbă spumegată,
frunte-ncrâncenată.
Iar oaia pribeagă,
sleită de vlagă,
geme şi se-ngaimă
tremurând de spaimă
şi drept peste-un trunchi
cade în genunchi.

Dar ce glas, ce tunet
vine cu răsunet?
Iată... vine baciul
trosnind cu gârbaciul,
cu vântul în plete,
cu fluieru-n bete,
repezind cu sete
cârja de stejar
în lupul flămând.
Dar, vai, şerpi plevuşcă
pe păstor îl muşcă.
Spinii de pe munte
îl împung în frunte.
Pietrele din bezne
îl crestează-n glezne.
Iar lupul de-a drept
îi sare în piept.
Rânjind oţărât,
îl muşcă de gât.
Trăgând cu nesaţ,
îl rupe de braţ.
ca un val involt
se zvârle de şold.
Dar baciul viteaz
prinzând cu necaz
fiara de grumaz,
de sus, de pe stânci,
îi dă iute brânci
în râpele-adânci.
Apoi plin de sânge,
puterile-şi strânge,
pe frunte-şi sărută
oaia cea pierdută
şi, cu ea pe umăr,
prin şerpi fără număr,
îşi croieşte vad
prin gura de Iad
prin cioate de brad.

Sună văgăuna:
"N-am pierdut nici una!
N-am pierdut nici una!..."

*

Iar colo la stână
stau acum pe-o rână,
stau acum în tihnă
oile-n odihnă.
Somnul le alină,
luna le-nsenină,
norii li se-nclină.
Doar tu, baci viteaz,
doar tu stai tot treaz,
priveghind cu drag,
cu aspru toiag,
din noapte în noapte,
cu oile toate,
din zori până-n zori,
cu turma-ntre flori.
Dar la nunta ta,
munţii vor cânta,
brazii voi juca,
îngerii din Rai
vor sta fără grai,
văzând lângă tine
oile senine
prefăcute toate
în albe surate,
în albe domniţe
cu crini la cosiţe.

O, dar ce crăiasă,
ce împărăteasă
îţi va fi mireasă
îmbrăcată-n soare,
cu văl de ninsoare,
cu stele-n cunună,
călcând peste lună?

Nu va fi o zee,
zână marmoree,
nici os de regină
din zare străină.
Ci-ţi va fi menită
oaia cea fugită...
oaia rătăcită...
oaia cea pierdută,
una dintr-o sută,
cea mai vinovată
şi cea mai pătată,
dar decât oricare
prin dulce iertare
cea mai iubitoare!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în ţara mai mult ca perfectului

nu pe un picior de plai
nici pe o gură de rai
ci chiar în mijlocul veşniciei reflexive
acolo unde până şi pefectul este simplu
întotdeauna la timpul trecut
ca în lumea poveştilor nemuritoare
din vârful limbii olteneşti
iar viitorul are nevoie de un ajutor imperfect să existe
şi e mai degrabă apropiat
ca şi cum s-ar vrea rapid trecut la mai mult ca perfect
ca să nu cumva să am vreme să mă rătăcesc idiot în acum
am să plec dincolo behăind
ca o mioară căpiată lovită de streche
iar în lână vor căuta îndelung rădăcinile unui măr
pe când lupii vor cânta cu limbile ascuţite
un fel de trei iezi cucuieţi
ce seamănă atât de mult
cu imnul somnoroşilor
din atlantida

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!