După votare…

Doi dulăi roşii la blană
Rebegiţi şi rupţi de foame,
Amuşinând după hrană,
Era lor, vor să proclame.

Vor deja măcelărie,
Coteţe cu termopane,
Amândoi cer cu tărie,
Cele mai bune ciolane.

Fiecare vrea în faţă,
Nu contează cu ce cost,
Lătrându-se ca la piaţă,
Pentru fiecare post.

Haitele sunt numeroase,
Şi pretenţiile sunt mari,
Trebuiesc tone de oase,
Că-s prea mulţi veleitari.

La această luptă surdă
Asistă şi baciul mare,
Se amuză cum ei zburdă,
Lăsându-i în aşteptare.

Să se latre, el îi lasă,
Convins că o fac degeaba,
Liniştit, puţin îi pasă
Deja ştie cum stă treaba.

Baciul care ştie totul,
De-acolo din dealul lui,
De mult a împărţit tortul,
Cu dreptul stăpânului.

poezie de Paul Constantin (9 decembrie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta pentru ciolan

Că-s dulăi sau maidanezi
Uite-aşa, an după an,
După cum prea bine vezi
Ei se bat pentru ciolan.

Unii latră, vor să-l roadă,
Zi de zi se perpelesc,
Alţii dau uşor din coadă
Şi apoi îl şterpelesc.

Dac-ar fi ciolane multe
N-ar fi nicio tensiune,
Dar sunt oase seci, mărunte
Şi ciolanu-i bunăciune.

Aşadar, această viaţă
E o cursă infernală
Că lupta se dă pe faţă
Şi se cheamă ciolăneală.

poezie de Octavian Cocoş (13 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt foarte rare cuplurile de actori. Pentru că ai nevoie de un om civil, unul care îţi ştie măsurile şi paşii şi atunci ştie cum să te mângâie, cum să te încânte, când să se retragă... Ori doi actori deja sunt ca doi dulăi, n-ar lăsa nici ăla, nici ăla...

citat din Şerban Ionescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animalele mai mari sunt cele mai bune, deoarece, în primul rând, în majoritatea cazurilor, ele sunt deja pregătite pentru casă; în al doilea rând, ştii exact ce fel de personalitate ai de gând să obtii cu acel animal; şi-n al treilea rând, ele sunt deja crescute, astfel încât nu este nevoie să mai întrebi cât de mari vor deveni.

citat din Beth Ostrosky Stern
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii şi alţii

Unii vor iubire, alţii vor putere,
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,
Unii casă mare şi maşină nouă,
Alţii doar o umbră unde să nu-i plouă,
Unii să audă, alţii să vorbească,
Unii doar o clipă cerul să privească,
Unii o moşie mare şi bogată,
Unii-ar vrea o mamă, alţii-ar vrea un tată,
Unii haine scumpe şi pantofi mai mulţi,
Alţii vor picioare şi-ar umbla desculţi,
Unii vor un munte, alţii vor o mare,
Unii doar să aibă cele necesare,
Unii vor avere, faimă, bogăţii,
Alţii sănătate pentru-ai lor copii,
Unii vor să aibă propriul răsărit,
Alţii doar să uite ceea ce-au iubit...

Pelerini prin lume între nu şi da,
Fiecare suflet are rana sa!
Nu tot cel ce râde este fericit,
Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit!
Luptă pentru tine, uşurează-ţi chinul,
Iar de nu se poate să-ţi accepţi destinul;
Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!

poezie de Licuţia Pântia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea universală ar semăna mai degrabă cu o raţiune care introduc ordinea şi legea într-o cetate, deoarece ea deja ştie ce vor face cetăţenii şi din ce motive, şi în vederea acestor fapte ea legiferează şi întreţese cu legile toate pasiunile şi faptele lor, onoarea şi dezonoarea care le însoţesc, astfel încât toate se vor armoniza ca de la sine. Pedepsele sunt asemenea unor remedii pentru părţile bolnave, dintre care unele sunt astringente, altele înseamnă extracţii sau modificări, pentru a vindeca întregul, aşezând fiecare parte unde trebuie.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cum îl cunoştea dânsul pe favoritul său, probabil acesta era deja la treabă, în nava lui albastră. Directorul intenţiona să verifice această presupunere şi totodată să vadă cum se simţea băiatul în această dimineaţă. Îl preocupa starea tânărului, care nu-i era deloc indiferent şi dorea să ştie cum reuşise să depăşească greutăţile zilei precedente, dacă trecuse sau nu peste ele.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Safta (speriată): Ne-a furat Cartea Sfântă. Din prea mare iubire faţă de Dumnezeu...
Baciul: Aşa am crezut şi eu. Că s-a pocăit şi nu mai poate trăi fără Biblie...
Safta: Şi?
Baciul: Nu e aşa. Spune prin sat că mi-a dat-o înapoi... Dar nu-i adevărat! Am răvăşit toată biblioteca! Biblia nu-i! Minte! Degeaba s-a pocăit...

replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preocuparea omului modern? Se chinuie să menţină unele aparenţe din frica de a nu mai fi acceptat, dacă îşi dă voie să fie aşa cum el doreşte. O enormă cantitate de energie se risipeşte în această direcţie pentru ca, mai apoi, să intervină depresiile, angoasele sau nemulţumirile deja mult prea numeroase pentru a mai fi stăpânite. Momentul de trezire nu e tot timpul liniştit şi plăcut, însă e benefic. Şi suferinţele prin care trecem au rolul lor, în cazul în care vă întrebaţi adesea "de ce mi se întâmplă MIE una ca asta?".

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul şi câinele

Un lup numai piele şi os,
se-ntâlni cu un dulău foarte frumos.
Durduliu, fălcos, cu ceafa lată -
mamă, ce i-ar fi sărit la beregată,
dacă nu s-ar fi temut c-o să iasă tăvălit.
Aşa că lupul îl abordă smerit,
că ce bine-arată, ce mină-nfloritoare
şi ce ţinută distinsă are.

- Depinde numai de tine
să fii şi tu rotofei ca mine.
Lasă naibii codrul, ce, eşti prost
s-o ţii tot într-un post?!
Tu şi toată haita sunteţi nişte jigăriţi,
vai de capu' vostru de nenorociţi!
Crăpaţi de foame întreaga viaţă,
că nu vă pune nimeni o strachină,
colea, în faţă.
Fă ce fac şi eu
şi n-o să-ţi mai fie deloc greu.

- Păi, şi ce-aş avea de făcut anume?
- Mai nimic: latri la lume -
la cerşetori, la şleahta răpănoasă,
da' niciodată la cei din casă!
Trebuie să te guduri la stăpâna,
iar stăpânului, să-i lingi mâna,
iar în schimb, el îţi dă oase,
împieliţate, frumoase,
başca zgrepţănări drăgăstoase.

Lupul deja se visa boier
şi era într-al nouălea cer,
când, cum mergeau ei, la o cotitură,
vede, la gâtul câinelui, o rosătură.

- Auzi, dulăule, da' ce-i cu urma aia lată?
- Bah, o nimica toată!
- Nimica-nimica, da' de unde vine?
- E-un fleac, o bagatelă, vezi-bine!
- O fi, dar bănuiala începe să mă ardă!

- Ei bine, da, e de la zgardă,
de la lanţul cu care sunt legat.
- Legat? Cum adică?
Nu poţi să fugi în lung şi-n lat?
- Păi, nu prea... Dar ce contează!
- Ba foarte contează, dă-mi voie!
De-aşa strachină cu oase n-am nevoie
nici de-ar fi de foame-n paişpe să mă rup!

Zicând astea, jupânul lup
îl lăsă pe dulău în drum,
o luă la fugă – şi fuge şi-acum.

poezie clasică de La Fontaine, traducere de George Pruteanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brennan: Nu contează ce părere am eu. Nu e treaba mea să am o părere.
Levitt: Dar asta îţi poate influenţa slujba. Chiar eşti atât de rece şi insensibilă cum pari?
Brennan: Fiecare craniu are un chip. Examinez oasele şi ştiu cum mergea persoana respectivă, unde a fost rănită. Maggie Schilling este o persoană în carne şi oase pentru mine. Durerea pe care a îndurat-o era reală. Şoldul ei era afectat de o infecţie din cauza că stătuse prea mult pe o parte. Într-adevăr, aşa cum a spus doctorul Stires, boala ar fi putut contribui la infecţie, asta dacă nu pui totul în context, dar nu poţi să analizezi ce i s-a întâmplat lui Maggie Schilling pe bucăţi. Era o persoană ce a luptat ca să se elibereze. Încheieturile îi erau rupte fiindcă s-a chinuit să-şi scoată cătuşele. Oasele gleznelor erau măcinate pentru pentru că era legată la picioare. Iar şoldul şi umărul ei erau afectate de o infecţie. Şi cu cât se lupta mai mult, cu atât durerea era mai atroce. Aşa că i-au dat nişte calmante ca să o liniştească. I-au dat atât de mult, încât au omorât-o. Aceste fapte nu pot ignorate pentru că dvs credeţi că sunt plictisitoare sau antipatică, pentru că eu nu contez. Ce cred eu nu are nici o importanţă. Maggie este singura care contează.

replici din filmul serial Cititorii de oase
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul, cel mai nerecunoscator animal de pe pământ! Plin de defecte, mereu dornic de noi orizonturi, cuceritor prin excelenţă, explorator vivace şi cruciat prin definiţie. Asta, până când în sfârşit "cineva" ştie să îl cucerească din interior... e o sămânţă de fericire în fiecare femeie, trebuie doar să-şi găsească cernoziomul în care să poată creşte, înflori, rodii apoi... Când eşti femeie, totul devine mai complicat, mai greu de asimilat, de iertat, de acceptat şi mai ales, de înteles. Câteodată nici ele nu se înţeleg prea bine, ce pretenţii să mai aibă de la bărbaţi? Şi totuşi, ce-ar fi bărbaţii fără femei, ei există cu adevărat doar atunci când sunt în gândurile lor. Nu trăieşte doar pentru a dărui viaţa, femeia vrea să aibă colţul ei de rai, bucăţică de nemurire acolo unde să se simtă ocrotită, iubită, respectată, preţuită. Cumva, sunt părtaşe la modul în care un bărbat ştie să le privească şi mai ales, cinstească în gânduri. Ştiu, există în fiecare acea latură animalică ce vrea să fie hranită. Dar sufletul, el este cel care contează. Pentru că doar iubindu-se cu tot cu rădăcini, vor ştii să dăruiască fructele iubirii bărbaţilor din viaţa lor.

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem naiv care trecea şi el pe-acolo

Eu sunt un copac care nu ştie să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie
Întotdeauna m-am temut că poate sunt un copac defect
sau, mai rău, că nu sunt copac deloc
În jurul meu toată specia lemnoasă ştie exact ce are de făcut
se propteşte bine în rădăcini şi: puf! scoate floare după floare
la fel de firesc cum mă mir eu de ele...
"Străduieşte-te şi tu puţin", mi se spune.
Eu mă uit cu ciudă la toţi ceilalţi copaci înfloriţi şi mă străduiesc din toate crengile
degeaba.
- "Te străduieşti prea mult", zice careva
Şi atunci mă străduiesc să nu mă mai străduiesc atât
Dar tot un copac fără flori sunt
Şi nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...

Toate acestea s-au schimbat în ziua în care te-ai oprit sub ramurile mele.
Ai cerut o floare şi ţi-am întins-o fără să-mi dau seama de unde a răsărit.
Ce minune!
Floarea mea tremura atât de tare în mâinile tale
ar fi cântat din toate puterile de bucurie,
Dar era prima şi încă nu ştia cum, săraca.
Pe urmă mi-a fost uşor să înfloresc
Plănuiam să fac un buchet imens pe care să ţi-l întind când te întorci
Florile mele erau, e drept, aiurea
aveau, nu ştiu cum, o formă scandaloasă,
alergau pe stradă după toţi oamenii care semănau cu tine
şi cântau din toate puterile
O haită de flori roşii şi fierbinţi.
Se ţineau de mână şi dansau în jurul meu în pielea goală,
cu neruşinarea unor fete mari înnebunite de atâta aşteptare.

Ai trecut din nou pe lângă mine şi nu m-ai cunoscut
Şi atunci florile mele, arzoaicele, te-au strigat pe nume.
- "E nepermis să faci asemenea flori", mi-ai spus,
Dar eu eram sigură că e o provocare
că aştepţi să fac floarea perfectă
ŞTIAM că numai eu pot face floarea perfectă!
trebuia numai să mai încerc
să încerc până iese
Oricum, nu mă mai puteam opri din înflorit
Florile mele se năşteau una după alta
ciudate şi roşii
În toate zilele în care te vedeam
Şi mai ales în cele în care nu te vedeam
În toate zilele cu soare şi în toate nopţile fără soare
"Încetează cu florile astea!" Ai strigat..."Încetează!
Încetează încetează!"

E drept, sunt un copac care nu prea ştie să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Şi nu vreau să mă revolt împotriva primăverii,
doar că durează nedrept de puţin
absurd de puţin
şi nu ştiu dacă întreg mormanul ăsta de flori uscate
îmi va putea ţine de cald toată iarna...

poezie de Crista Bilciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mocănească

Nea Alecu, "pui" de popă,
Cu o mamă interlopă,
Înfocat nevoie mare,
Se pregătea de votare...

Şi fiind în tren spre casă,
Cu-a lui "traistă mocăneasă",
Se zbătea pentru-a-nţelege
Cum e cu-a votării lege...

Cu doi ani şi nu-ştiu cât,
De amici a fost pârât
Că a votat, auzi "matale",
Pentru..."ălea unionale"...

Că văzuse cu stă treaba
Cu ăi care stau degeaba,
Aleşi de partid pe liste...
Au sloganuri... populiste...

El, bine'nţeles, la stână
Face brânza cea mai bună,
Pe când ăştia hoţi, o droaie,
Mereu o cam fac de oaie...

Se gândea pe cin-să "puie",
Poate-i bine... pe-o duduie,
Votul, că cunoaşte una,
Care-i "bate" cu minciuna...

Sau pe unul mai "zevzec"
Şi aprig ca un berbec,
Ce ştie ce e cu "oaia",
De nu, îl mănâncă gaia...

Dacă nu, "vede" pe listă,
Cum stă treaba populistă...
Şi oftă grav, nea Alecu...
Tunzând... oaia şi berbecu'...

poezie de Constantin Enescu (6 aprilie 2012)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pisică şi-un căţel

Vorbăreaţă din născare,
O pisică stă la soare
Şi tot mişcă din mustaţă
Cu-n căţel faţă în faţă.

- Vreau să ştii, spune pisica,
Cu un nas cam atâtica,
Eu perniţe am la gheare
Şi mereu cad în picioare.

Stau la pândă, măi Grivei,
Să îi prind pe şoricei
Care-s tare jucăuşi,
Uite unul chiar acuş!

Şi pisica se repede
Când pe şoricel îl vede.
Stă puţin şi se gândeşte
Căţeluşul şi grăieşte:

- Am şi eu picioare bune
Şi puternice, pot spune,
Iar cu ele alerg bine,
Mult mai repede ca tine.

Când stăpânul nu-i acasă
Noaptea, singurel mă lasă,
Dacă vine vreun om rău,
Să-l ferească Dumnezeu

Că-l apuc cu dinţii bine,
Nu scapă nicicum de mine.
- Mac, mac, mac, zice răţoiul
Să oprească tărăboiul,

Fiecare ştie treaba,
Voi vă lăudaţi degeaba...
Tu, Grivei, primeşti foloase
Că stăpânul îţi dă oase,

Zi de zi te îngrijeşte,
De eşti harnic, te-ndrăgeşte.
Iară tu, mâţa Lăluţa,
Care-n oală bagi lăbuţa,

Şoriceii de n-ai prinde
La târg blana ţi s-ar vinde
Pe o mână de făină
Sau o pană de găină.

Şi vă spun în încheiere
Un proverb care nu piere,
Cum că: "Lauda de sine
Nu miroase deloc bine".

fabulă de Gabriela Genţiana Groza din Lampioanele vii (2009)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

V: Sutler nu se mai poate încrede în tine, nu e aşa, domnule Creedy? Şi ştim amândoi de ce. După ce voi distruge Parlamentul, singura lui şansă va fi să le dăruiască pe altcineva. O alta bucăţică de carne. Şi cine va fi? Tu, domnule Creedy. Un om deştept ca tine a luat deja această ipoteză în consideraţie. Un om deştept ca tine are probabil un plan. Acest plan este motivul pentru care Sutler nu mai are încredere în tine. Este motivul pentru care eşti supravegheat acum, pentru care sunt ochi şi urechi în fiecare cameră din această casă şi o casetă la fiecare telefon.
Creedy: Trupe.
V: O, un om deştept ca tine, cred că ştie şi care este cealaltă soluţie.
Creedy: Ce vrei?
V: Sutler. Vino, domnule Creedy. Ştiai că aceast moment va veni. Ştiai că într-o zi, voi fie eu sau el. De aceea Sutler este ascuns, din,, motive de securitate". De aceea câţiva oameni ai tăi sunt apropiaţi lui Sutler. Oameni pe care te poţi baza. Tot ce trebuie să faci este să o spui.
Creedy: Ce obţin de pe urma acestei înţelegeri?
V: Pe mine. (V îi oferă o bucată de cretă.) Dacă accepţi, fă un X pe uşa casei tale.

replici din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astazi ne despartim!

Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie ...
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.

Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cea nenumită (III)

A trecut mult timp înainte să-o fi întâlnit,
Dar încă şi mai mult de când ne-am despărţit;
Vântul de est este deja aici şi o sută de flori s-au ofilit,
Şi viermii de mătase de astă primăvară vor ţese până când vor muri,
Şi în fiecare noapte lumânările vor plânge fitilul ars.
Dimineţile,-n oglindă, ea vede cum norii părului iau alte culori –
Totuşi, seară de seară, îndrăzneşte să sfideze lumina rece-a lunii cu cântecele ei.
... Munţii Vrăjiţi nu sunt prea departe de ea;
O, păsări albastre, ascultaţi! – Aduceţi la urechea mea tot ce spune!

poezie de Li Shangyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acesta vreau să fie mesajul meu către lume. Eu am zis să îţi foloseşti personalitatea ca să obţii ce vrei tu în viaţa asta. Să ai bani, sănătate, corp de model, statut social, relaţii, stil de viaţă, absolut orice. Pentru că totul vine din interior. Totul este atitudine. Totul ţine de convingeri, mental şi emoţional. Cei cărora mă adresez eu, sunt oameni ca mine, pentru că acesta a fost visul meu. Mulţi dintre ei, oameni care nu ştiu încă ce comoară zace în ei. Oameni cărora nu le place cariera şi jobul şi vor să îşi descopere vocaţia. Oameni nefericiţi, bolnavi sufleteşte şi depresivi. Mulţi dintre ei, oameni care vor să descopere cum să facă bani, cum să slăbească şi cum să găsească marea iubire. Aceşti oameni, atunci când cumpără o carte, un curs sau merg la un eveniment plătit de dezvoltare personală, fac un efort mult mai mare şi de aceea lupta lor este admirabilă. Preţul plătit de ei în efort şi resurse este mai mare dar şi victoria lor va fi mai dulce.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii din jurul tău sunt doar nişte spectatori. Ei asistă la spectacolul vieţii tale şi nu are nicio importanţă dacă le place sau nu cum îţi trăieşti viaţa. Ai tot dreptul să faci alegeri după bunul plac, cât timp trăieşti după principii morale sănătoase. Dar părerea oamenilor nu este importantă. Fiindcă nu ceilalţi trăiesc în locul tău, nu ei îşi vor asuma responsabilităţile deciziilor tale şi nu ei vor plăti pentru greşelile tale. Nu ei trăiesc în locul tău, aşa cum, la sfârşit, nu ei vor muri în locul tău.

Irina Binder în Insomnii
Adăugat de Irina Binder
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelerinul

Simt că îmi ajunge, nu mai pot răbda,
Ce se-ntâmplă-n acum în ţara mea,
Asist neputiincioasă la o luptă nesfârşită,
Surdă şi mocnită, între cei ce vor să ne conducă.

Bine, rău pentru noi mai puţin contează,
Important ca ai lor să se ridice pe meterează
Şi de-acolo cu mâna semn să ne facă,
Că au învins în această lume nedreaptă.

Simt că mă cufund, că nu mai pot îndura
Înverşurarea şi crâncenarea, care-i grea
De pactizez cu cineva mi se şi pune eticheta,
Tocmai de cine, de-un seamăn al meu,
Care cred că a uitat de Dumnezeu
Şi de-a lui judecată, când va trece în lumea dreaptă.

C-or fi roşii, galbeni sau de altă culoare,
Eu nu mai pot să am propria-mi chemare,
Şi asta chiar mă doare, căci a mea libertate
Este frântă şi sluţită de cei limbuţi şi vocali
Care au pus mâna pe mulţi euro, dolari.

Plec la drum prin ţară pe-ale ei cărări,
Pacea, liniştea s-o caut şi să uit ce mai fac ei.
Să veghez îndeaproape la ale naturii şoapte,
Cum să-mi duc viaţa pe mai departe.

Doar ea, singura, mă inspiră şi mă înalţă,
Pe acea culme la care visez cu speranţă,
Sunt sus de tot, acolo unde soarele-i mai aproape
Unde simt mângâierea razelor lui, blânde, calde,

Cu azurul liniştitor eu mă confund, respir adânc
Şi mintea –mi golită de trista realitate,
Se odihneşte, se relaxează, pe loc repaus pentru o clipă ia
Şi-mi pregăteşte un nou început în viaţa mea.

O, ce minunăţie!, se poate aşa ceva?
Văd multă, multă lumină în faţa mea,
Se deschide poarta curcubelui spre-o altă lume,
Plină farmec, dreptate, adevăr şi de voie bună!

De-acolo de sus privesc uimită la ţara mea
Şi-o văd aşa, clar şi limpede cum este de fapt ea,
Frumoasă, îmbelşugată şi atrăgătoare,
Pentru tot românul şi străinul care-o fac pe pelerinul.

poezie de Georgeta Ganea (3 octombrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!