Dobrogei la zi aniversară

Bătrân ţinut de ape ocrotit,
De multe seminţii ai fost poftit!
Ne spune Herodot că în vechime
Un împărat persan a dat de tine.

Când grecii corăbieri au poposit,
Oraşe noi la mare ţi-au zidit;
Din liră ţi-au cântat în temple albe,
În amfiteatre purtai straie dalbe.

Romanii şi-au trimis al lor poet
Să-i cânte Mării Negre un duet,
Al Tristelor şi Ponticelor rime,
Melancolia dorului s-anime.

Ai fost şi vatră veche de credinţă,
Ai tăi întâi creştini cu biruinţă
Şi-au dus cu cinste crucea lor de piatră,
Îngenunchiaţi prin vremuri să răzbată.

Ţi-a dat apoi un nume Dobrotiţă,
Ori poate fiica lui cu grea cosiţă
De grâne aurii cu unde line,
Sub briza mării-albastre şi senine.

Iar Mircea cel Bătrân te-a înălţat,
Cetăţi de apărare el ţi-a dat,
Dar vântul Semilunei te-a găsit,
Sub iatagane de spahii te-ai prăbuşit.

Sultanul cel păgân când te-a râvnit,
El paşalâc prin veacuri te-a sortit
Şi dobrogenii astfel s-au plecat,
Dar vatra şi credinţa şi-au păstrat.

Un val prielnic marea a adus,
De patru veacuri jumătate-apus
Când roşiorii-n lupte s-au jertfit
Să-i deie ţării sceptrul regăsit.

Şi regele-a păşit apoi semeţ,
Călare-n fruntea oştii, îndrăzneţ,
Ca Dobrogea, ţinut scăldat de apă,
La pieptul României să încapă.

În evul tău cel nou ce-a început,
Tărâm prea blând de ape şi de lut,
Cusut ai fost c-un pod de ţara-mamă
Spre-a scrie o istorie de seamă.

Ca azi să ne-nchinăm la chipuri care,
Preacunoscute şi nepieritoare
Ţi-au desenat destinul potrivit,
Bătrân ţinut de ape ocrotit!

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, Brăila - 651 de ani

O floare-ţi prind la tâmpla ce-au albit-o anii,
Îţi freamătă de dor salcâmii şi castanii,
Ţi-au plâns pe umeri, trişti, în vremurile grele,
Curaj ţi-au dat să treci prin veacuri peste ele.

ORAŞUL CU SALCÂMI te-a alintat SEBASTIAN,
Vântul l-a stârnit ISTRATI prin CIULINI DE BĂRĂGAN,
În miez de noapte în COMOROFCA lui CODIN
S-a stins încă un tânăr răpus de-al vieţii chin.

Buchet de flori ţi-aduce astăzi CHIRALINA,
Cât te-a iubit, nu te-a uitat, bătu-o-ar vina!
Cu felinaru-aprins, tanti ELVIRA-ndată
Îţi cere scuze c-a greşit, ca orice fată.

Martor ai fost la aventura lui TERENTE,
E vina ta, ai cele mai frumoase fete
Mândre si gingaşe ca nuferii din BALTĂ,
Curtate-n paradisul din trestia înaltă.

Părinte bun, l-ai însoţit în greu urcuş,
L-ai ocrotit, ţi-a fost alăturea FĂNUŞ,
Copilul tău ce te-a iubit atâţia ani
Ne-a dat curaj să nu ne pierdem prin Balcani.

Te-a legănat pe braţe DUNĂREA bătrână,
Te-a mângâiat, te-a apărat, ţi-a-ntins o mână,
Sub cerul tău străluce STEAUA FĂRĂ NUME:
-Să nu te stingi! Eşti tot ce-avem mai scump pe lume!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta.
Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe.
Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri.
Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori.
Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...

poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe tine te-a trimis Domnul cel Sfânt

Pe tine te-a trimis
Domnul cel Sfânt
să-i dai sens vieţii mele
pe pământ.
Eram singură
şi neajutorată
când tu ai apărut
odată-n viaţă.
Mi-aduc ş-acum aminte,
ce fericiţi eram
când braţ la braţ prin parc
noi ne plimbam,
pluteam de fericire amândoi,
nici nu simţeam
de viscole,
ori ploi.
S-au scurs ani,
de parcă e o veşnicie,
dar pot şi alţii mulţi
ca să mai vie
şi să ne-aducă-n viaţă
numai bine.
Să-i aşteptăm,
cu suflete senine..

poezie de Eugenia Calancea (14 mai 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu uita binefacerile Lui

Nu uita ce ţi-a făcut
Domnul tău, Stăpânul vieţii
Cum atunci când te-a durut
În necazul tău acut,
Când erai în umbra ceţii
Ţi-a fost ghid şi ţi-a fost scut.

Binefaceri ştii c-au fost
Sute, mii... nenumărate
El ţi-a fost un adăpost,
A plătit grozavul cost
Să te ia-n eternitate,
A dat vieţii tale rost.

Cum din vid te-a ridicat
Aminteşte-ţi toată viaţa
Dor de Cer El a plantat
Şi în har te-a îmbrăcat
Şi-a topit în tine gheaţa
Şi pe braţe te-a purtat.

Prins în drama nopţii reci
A venit să-ţi dea căldură
Când căzut-ai pe poteci
Te-a-nălţat să poţi să pleci
Să te plimbi, să faci lectură
Despre viaţa cea de veci.

Nu uita cum te-a scăpat
Din noian de nepăsare
Cum, apoi, te-a înzestrat
Cu-n avânt ce s-a dublat
Să-L slujeşti cu consacrare
Şi când traiu-i complicat.

Binefaceri ieri şi-acum
Toate-s pentru-a ta-mplinire
Sunt merinde pentru drum
Nu le pierde nicidecum
Căci vorbesc despre-o iubire
Îmbrăcată în parfum.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (2 ianuarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgire

Să ştii c-ai fost luat în seamă
Atât cât ai avut de dat,
Apoi ţi-au adresat sudalmă
Şi răni în suflet ţi-au săpat.

De munca ta s-au folosit,
Te-au dus cu preşul, binişor,
Cu meritul, te-au păcălit,
Îl trec grăbiţi în contul lor.

Prin tine vor doar ei să crească
Şi-ţi exploatează-al tău talent,
Dar când le ceri s-o recunoască
Îţi spun că eşti impertinent.

Te pun la colţ că n-ai obraz,
C-ai îndrăznit să ai păreri,
Te trec pe listă, după caz,
Duşman de azi, nu bun ca ieri.

Ei şi-au atins cu tine scopul,
Acum te-aruncă la gunoi,
Tu suflet mult ai pus în totul,
Îar de la ei primeşti noroi.

E jocul lor, tu nu ai loc
În măsluitele lor cărţi,
N-ai cum să intri-n acest joc
Şi baţi la ferecate porţi.

Sunt multe cruci de dus în viaţă.
Să nu te laşi de ele-nfrânt,
Chiar dacă răni îţi fac pe faţă,
E şi lumină pe pământ!

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un imn femeii credincioase

Tu ai fost creată de Mâna Celui Sfânt
Coroana frumuseţii ţi-a pus în chipul tău
Eşti darul cel mai scump şi ajutorul potrivit
Ca să creşti copii şi să-i aduci la Dumnezeu.

Nu totdeauna drumul tău ţi-a fost uşor
Dar te încuraja mereu puterea rugăciunii
Încredinţată în Domnul aveai un singur dor
Ca să fii tare... să poţi ţine piept minciunii.

Tu ai crescut eroi... ce au păstrat credinţa
Persoane importante dar şi simpli lucrători
Şi în rugă pe genunchi tu ţi-ai dăruit fiinţa
I-ai binecuvântat... şi ei au fost biruitori.

Numai tu alini dureri şi inimi întristate
Iar printre lacrimi doar tu poţi să zâmbeşti
Tu îţi creşti copiii cu dragoste şi bunătate
Şi eşti gata pentru pruncii tăi să te jertfeşti.

Eşti nor de martori a fiicelor lui Dumnezeu
Ce au sfărâmat puteri prin post şi rugăciuni
Tu n-ai dat înapoi când ţi-a fost în viaţă greu
Dar ţi-ai păstrat căminul de a lumii stricăciuni.

Multe lacrimi din ochii tăi frumoşi au curs
În suferinţe... pe obraji... în clipele durerii
Tu toate pe genunchi lui Dumnezeu i-ai spus
Şi El te-a binecuvântat în ceasul încercării.

Tu eşti un diamant... tu eşti o piatră rară...
Ce ne străluceşti în întuneric ca o stea...
Căci o femeie credincioasă... este o comoară
Iar să se jertfească poate doar numai dragostea.

poezie de Mihail Cebotarev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fratelui meu basarabean

Te-a adoptat cândva divinitatea,
Ai fost urmaşul unui neam de voievozi,
Azi îţi afirmi cu greu identitatea,
Te pierzi printre neoameni şi irozi.

Te-au obligat să-l uiţi pe Ştefan-vodă,
Să uiţi să scrii, o doină să asculţi,
Ţi-au dat ceasloave cu rusească odă,
Neromâneşte tu să creşti inculţi;

Să spui că moldoveană ţi-e averea,
Că mersul vremii trebuie oprit,
Că Prutul n-o să sece de durerea
Că limba ta şi port ţi-au pângărit!

Tu, frate dintre apele durerii,
Ce azi te vrem român cu orice preţ,
Te chem cu bucuria revederii
Să facem pod de flori pe Prut măreţ!

Să scriem peste braţele de ape
Acelaşi sfânt şi din străbuni un nume,
Tu, frate, de pe estica cetate,
Ce-ai stat de strajă la hotar de lume!

Să facem România ca o altă
Mesopotamie, a timpurilor noi,
Să desenăm cu inima o hartă
În care să trăim şi noi şi voi!

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulisse

Tu, cel ce ca Ulisse vii acasă,
ajuns în prag, priveşte-o clipă-n sus:
Apollo te mai ţine-n marea-i plasă,
ca pe-un vânat captiv, dar nesupus.
Ce ochi cumplit! Te-a urmărit pe ape,
şi te-a văzut tinzând spre-acest liman
acelaşi braţ ce-a izbutit să scape
de dulci îmbrăţişări şi de duşman.
Cu lănci de foc ţi-a măsurat în lume
distanţa dintre inimă şi lut.
Acuma stă deasupra ta, anume,
ca peste-o urnă care s-a umplut.
Mereu a fost alăturea de tine.
Cu flacăra te-a bântuit mereu.
Azi simţi pe dinăuntru-n scrumuri line
căzând substanţa sufletului tău.
Din ape, din nisipul sur, din aer
şi din otrava palizilor crini,
pe umeri ţi s-a tors, ca dintr-un caier,
spinoasă, o povară de lumini,
Ci Penelopa şi-a făcut complice
absenţa lui, şi astfel izbuti
cu-aceeaşi mână harnică să strice
tot ce-a urzit, de teamă, peste zi.
De-aceea, nu jigni sub stâlpii porţii
nici para, nici funinginile ei.
N-auzi cum se aruncă singuri sorţii
deasupra ta şi-a falnicilor zei?...

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Chiar vreau să-l descopăr pe Dumnezeu, dar îmi fac mari griji cu părinţii. Sunt totuşi copilul lor. A: M: Tu nu eşti copilul nimănui, părinţii ţi-au dat doar rahatul-corpul, dar viaţa ţi-a dat-o Viaţa sau Dumnezeu. Aşadar, cât de corect este să spui că "Părinţii ţi-au dat viaţa", când de fapt, Dumnezeu ţi-a dat Viaţă - asta ca să nu spun că tu eşti Viaţa - iar părinţii te-au făcut prizonier într-un corp. Chiar şi a spune că părinţii ti-au dat corpul, este fals, pentru că, fără hrană, corpul tău nu ar fi fost. Deci, pământul ţi-a dat corpul. În concluzie, poţi pune părinţii pe primul loc sau îl poţi pune pe Dumnezeu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiu unei femei care nu e doar frumoasă

N-a fost destul că Domnul îţi dat-a frumuseţe,
Ţi-a dat un car de daruri: şi milă, şi blândeţe,
Nobleţe în privire şi-n port, şi demnitate,
Şi-atâta bunătate – mai bună decât toate.

Privesc la tine, înger, şi-s mut ca de-o minune,
Că-n bunătatea-I mare, ţi-a dat şi-nţelepciune.
Eu cred că Tatăl nostru când te-a făcut pe tine,
Nu te-a făcut ca pe-alţii, ci S-a-ntrecut pe Sine!

poezie de George Budoi din Poezii (23 ianuarie 1994)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclul vieţii

Eşti gârbovit şi mergi împiedicat,
Ai chip de ceară, glasul te-a lăsat,
Respiri cu greu şi eşti un pic senil,
Nu crede nimeni că ai fost copil.
Dar te-ai jucat şi tu şi ai zburdat,
De tot ce e în jur te-ai bucurat,
Lipsit de griji, cu ochi senini râdeai,
Când mama te certa te întristai...
Iar anii au trecut şi, negreşit,
Ai fost flăcău şi te-ai îndrăgostit,
Ai fremătat de doruri mii şi mii,
Şi ai avut la rândul tău copii.
Când au crescut, şi-au luat în lume-avânt,
C-aşa e legea firii pe pământ,
Şi ai ajuns bunic, cu mulţi nepoţi,
Şi rând pe rând te-ai ocupat de toţi.
Azi eşti bătrân, slăbit şi inutil,
Însă ai fost şi tu cândva copil,
Ai chip de ceară, ceasul ţi-a sosit,
Dar ai fost tânăr, chipeş, fericit.

poezie de Octavian Cocoş (15 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea dresorului de sticleţi

A murit dresorul de sticleţi!...
A murit şi ultimul dresor...
A murit cu mâinile pe ei,
Şi cu ochii-nfipţi în ochii lor!...
Şi-n odaia lui n-au mai rămas
Decât note muzicale, desenate pe pereţi,
Portativele de sârmă, fabricate de ovrei,
Coliviile de sfoară, cu grăunţele de mei...
Şi vreo sută de duzini de cântăreţi
Îmbrăcaţi în doliu mare,
Care i-au cântat la-nmormântare
Şi-au să-i cânte şi la parastas...

A murit dresorul de sticleţi!...
A murit dresorul, fericit -
Că sticleţii lui –
Copiii nimănui –
L-au stimat şi l-au iubit...
Şi că el a scos din ei
O falangă minunată
De maeştri cântăreţi –
Nu ţârcovnici mititei,
Ca dresorii de-altădată!...
Căci e drept că-n viaţă lucrul cel mai greu
E să-şi piardă omul vremea cu sticleţii,
Ca să pună la curent analfabeţii
Cu ce-a neglijat să-i pună Dumnezeu!...

A murit dresorul de sticleţi!...
Dar –
Surpriză mare –
După ce-a murit,
Guralivii cântăreţi s-au răzvrătit,
Declarând că-n cariera lor
Nu mai au nevoie de un alt dresor!...
Şi din coliviile de sfoară
Au zburat cu toţii, să cânte-n stradă-afară...
Şi-au jurat solemn pe viitor,
O completă libertate
Pentru cântecele toate...
Şi sticleţii toţi –
Să cânte numai după capul lor!...

A murit dresorul de sticleţi!...
Bine c-a murit la timp şi el –
Căci era bătrân,
Beţiv
Şi chel...
Dar, la drept vorbind, era "dresor" –
Fiindcă, după moartea lui, sticleţii
Când au încercat din nou să cânte
Numai după capul lor...
Au dat "kix" cu toţii,
Şi cântăreţii
S-au întors afoni în colivie!...
S-au întors cu toţii!...
Dar ce folos –
Că dresorul ce-a murit n-a fost Cristos,
Şi dresorul mort nu mai învie!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, XXII, nr. 7-8 (august 1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai strigat... şi Ţi-a răspuns

Ai strigat în toiul nopţii
Când inima-ţi era plină
De adânca beznă-a morţii
Şi-ai primit pe loc lumină;
Domnul ţi-a îndreptat iar sorţii
Pe cărarea Sa divină...

De vrăjmaş întemniţat
Şi legat în întuneric,
Ai văzut când ai strigat
La Domnul Atotputernic,
Cum ţi-a fost iluminat
Iar sufletul cadaveric...

Ai fost groaznic înrobit,
Prins în cursă, la răscruce,
Cu tot sufletul zdrobit...
Dar când te-ai plecat la cruce
Dumnezeu te-a izbăvit
Şi ţi-a dat o pace dulce...

Ai strigat în viaţa ta
De nenumărate ori
La Domnul cu inima,
Strâns de-ale vieţii vâltori
Şi-ai văzut tăria Sa
Chiar cu ochii-ţi muritori!

Ai strigat la Cel ce-aude
Şoapta din inima ta
Şi suspinul ce se-ascunde
De atâtea ori în ea
Şi-ai văzut cum îţi răspunde
Domnul în dragostea Sa...

Ai strigat din strâmtorare
Şi întorsuri fără ieşire
Către Cel plin de îndurare,
Bunătate şi iubire
Şi-ai văzut ce Mână tare
Ţi-a dat grabnic izbăvire!

Ai strigat când lupta vieţii
Era aşa de înverşunată
Încât "Zorii Dimineţii"
Nu părea să-i vezi vreo dată,
Dar lumina libertăţii
Ţi-a fost grabnic arătată!

Ai strigat învins de lipsuri
Către Cel ce totul poate
Şi-ai văzut frumoase visuri
Împlinindu-ţi-se toate
Căci din orişice abisuri
Domnul pe ai Lui îi scoate!

Ai strigat când Mărturia
Se izbea de ziduri reci
Şi tu nu găseai tăria
Peste-acestea să mai treci,
Dar Domnul ţi-a dat bucuria
Să-aduci roadă pentru veci!

Ai strigat când disperarea
Sfredelea-n sufletul tău
Şi din umbră încercarea
Te îmbrâncea din rău în rău
Şi atunci ţi-a schimbat starea
Dumnezeu cu braţul Său!

Ai strigat când neputinţa
Ţi-a îngenuncheat din plin
Perspectiva şi fiinţa
Şi-ai văzut Harul divin;
Ţi-a dat Domnul biruinţa
Izbăvindu-te deplin!

Aminteşte-ţi şi răspunde
Înaintea Celui care
Vede totul şi aude,
Şi în bunătatea-I mare
Niciodată nu Se-ascunde
Refuzându-ţi vreo chemare;

Ai strigat la El mereu
Şi-ai primit întotdeauna
Ajutor când ţi-a fost greu
Ori te sugruma furtuna...
Dar faţă de Dumnezeu,
Tu te-ai răzvrătit întruna.

Ai strigat când ţi-a fost greu
Şi-ai primit răspuns de sus
Însă, ai uitat mereu
Să-I dai slavă lui Isus!
L-ai păstrat cumva pe - eu
Totdeauna mai presus!"

Ai strigat din groapa morţii
Şi-ai privit la Cel ce aude
Şi cu drag îndreaptă sorţii
Celor morţi pe căi zălude...
Ţi-A răspuns şi-n miezul nopţii
Dar tu tot nu-I vrei răspunde...

Ai strigat din încercare
Surprins de boli fără leac
Şi-izbăvirea ţi-a fost mare
Căci din veac şi până-n veac
Domnu-I plin de îndurare,
Dar tu-L tot respingi buiac...

Ai strigat când te îngrozea
Valul morţii, furios
Şi-ai putut mereu vedea
Slava lui Isus Hristos,
Dar te complaci în a cădea
Iar în spaţiu întunecos...

Dus de marea înfuriată
Ai strigat întotdeauna
Din bărcuţa inundată;
Domnu-A potolit furtuna,
Nu te-a lăsat niciodată
Dar Tu L-ai rănit întruna...

Ai strigat... căci deznădejdea
Te-a înfrânt şi umilit
Dar când în Hristos nădejdea
Ţi-ai pus, ai fost izbăvit,
Dar n-ai fugit de primejdea
De-a fi iarăşi înrobit....

Ai strigat... şi Ţi-a răspuns
Totdeauna Dumnezeu,
Dar lăsatu-te-ai pătruns
De răspunsul Lui, mereu,
Sau încă nu ţi-a ajuns
Bunătatea Lui la – eu?!

O, părăsit şi uitat de lume
În necazuri şi la greu...
Domnul te-a strigat pe nume
Şi te-a căutat mereu,
Să înţelegi un lucru anume:
- Eşti iubit de Dumnezeu!

Eşti iubit de El şi-aşteaptă
Să iei azi o hotărâre
De-apuca pe calea dreaptă
Fără nici o şovăire...
Şi cu inimă înţeleaptă
Să răspunzi la Mântuire!

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Vasile Brendea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liceu

Anii de liceu nu se uită niciodată
Nu uiţi că erai obligat să porţi cămaşă şi cravată.
Nu uiţi cum aşteptai cu atâta nerăbdare
Să vină mai repede vacanţa mare.
Nu îl uiţi pe cel care mereu îţi lăsa suc în bancă
Sau când te rugai ora de mate repede să treacă.
Nu îl uiţi pe cel care ţi-a rămas ca un frate
Chiar dacă destinul te-a dus aşa departe.
Nu îi uiţi pe cei care măcar o dată te-au ajutat,
Care te-au făcut să râzi, care ţi-au dat un sfat!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (10 martie 2019)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul tău...

De dragul tău...
S-au oprit vulcanii din scâncetele lor surde,
când, simţindu-ţi tălpile arse de lacrimile mele,
ţi-au adormit focurile din adâncuri.

De dragul tău...
Şi-a oprit dogoarea peste ceruri, soarele,
când, atingându-ţi buzele crăpate de suspinele mele,
ţi-a plâns norii peste ele

De dragul tău...
Şi-au închis ochii strălucind noptea, stelele,
când, luminandu-ţi chipul brăzdat de săruturile mele,
ţi-au mângâiat obrajii îmbujoraţi.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dr. Bill Harford: A fost a doua parolă? Prin acest lucru m-am dat de gol?
Victor Ziegler: În cele din urmă, da! Dar nu pentru că nu ai ştiut-o, ci pentru că nu există o a doua parolă. Bineînţeles că nu te-a ajutat nici faptul că cei de acolo veniseră cu limuzina, iar tu cu taxiul. Sau faptul că atunci când ţi-au luat haina, au găsit chitanţa de la firma de unde ai închiriat costumul, chitanţă adresată ştii tu cui.

replici din filmul artistic Cu ochii larg închişi
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealul

Fiii tăi îşi blestemară ziua naşterii, amară
întuneric şi ruşine, cazne grele şi omor
şi ca turme fulgerate din senin se-nspăimântară
prigoniţi de-un înger negru tocmai pe moşia lor
s-au lipit de stânci şi codri, şi în mlaştini se-adânciră
şi-au durat colibe-n râpe, tot prin peşteri au cinat
se hrăneau cu rouruscă, mânătărci şi calomfiră
peştele le-a fost tainul, jirul, trudnicul vânat
Fluvii tragice brăzdară chipul tău ca de icoană
ai trăit fără prihană un mileniu greu, de iad
te-au secătuit de vlagă, ţi-au supt sângele din rană
ţi-au smuls vintrele de aur, grâul, munţii verzi de brad
tu aveai aici cutume, ei – doar acte mincinoase
dreptul tău era vecia, traiul demn şi înţelept
în adâncul tău prinsese rădăcini un cer de oase
ei le-au profanat cu ura şi cu lipsa lor de drept
Aveai sanctuare dace, temple şi mulţimi de castre
mii de pietre funerare şi inscripţii vechi de rit
în întreg acest tezaur al eternităţii noastre
ei au răsucit cu poftă plugul lor cel ruginit
şi-au împodobit coroana cu scântei de piatră rară
despuiate samavolnic de pe sceptrul tău bogat
ţi-au bătut cununi de flăcări şi de spini, ca să te doară
fiere ţi-au turnat pe buze, în urzici te-au îmbrăcat
Şi ţi-au pus căluş în gură, trupul tău de pom în floare
l-au împresurat cu lanţuri, ca pe un tâlhar de rând –
în acest mileniu groaznic, fără lună, fără soare
podul lacrimilor tale lega cerul de pământ...
Şi te-am liberat, de-a pururi, întregind a ţării horă
în văzduhul jertfei noastre ca un astru viu răsari
tu, pământ al pătimirii, eşti mătasea Tricoloră
ce-a încins, sărbătoreşte, brâul României Mari!

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din 101 poezii * 101 bijuterii
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, Sisif!

Sisif, luptând cu stânca din tine,
Cel mai greu de urcat,
Cu tăceri, deznădejdi,
Cu cenuşa trecutelor vieţi,
Dăunătoare privelişti,
Silnice vicii
Când strădanii ţi-au fost
Loiale surâsuri...
Când ai îngenunchiat?!
Frustrări şi chemări,
Sângerate poteci te aşteaptă să treci...
Nesupunerea fiinţei
Ţi-a alungat gândul
Şi ţi l-au ridicat ca pe un numitor.
Din Corint a curs sange,
Cuvântul a încolţit
În palmele tale.
Sisif săndit a umbla
Cu tălpile goale,
Prin tine,
Prin sufletul tău ca o arşiţă,
Prin pustiul din gând.
Zeus te-a osândit
Spre a-ţi purifica fiinţa
Şi ai deveni OM.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Cine-i cea mai scumpă-n lume?
Nu e greu ca să-ţi dai seama.
Cine ţi-a dat viaţă, nume,
Dacă nu iubita mamă?!

Mama te-a adus pe lume,
Te-a crescut la sânul ei,
Te-a-nvăţat să-ţi alegi drumul,
Să rezişti în anii grei.

Ochii mamei îţi zâmbesc,
Când îţi merge şi-ai succes,
Lacrimile-o podidesc,
Dacă-n viaţă nu ţi-a mers.

Mama te aşteaptă-n prag,
Când te-ntorci din pribegie
Şi la pieptul ei cu drag,
Ca pe-un prunc ea te mângâie.

poezie de Tudor Gorgos din La pragul destăinuirii (2010)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cristofor Columb

Cristobal Colon era al tău nume spaniol,
Rătăcitor pe ocean, îndepărtat uscatul l-ai zărit,
Incertitudinea călătoriei ţi-a fost stemă şi simbol,
Stelele nopţilor întunecate drumul ţi-au călăuzit,
Triumfala călătorie pe ape s-a încheiat deplin,
Odată cu descoperirea pâmânturilor Lumii Noi.
Flota ta învingătoare prin crude acte de război,
Oprimând populaţia ignorantă, primitivă, băştinaşă,
Reprimată în sclavie, a fost adusă-n Spania ta, acasă...

Cristoforo Colombo îţi este italienescul nume,
Omniprezent ai fost pe multe caravele de renume,
Lumea Nouă, peregrinând pe Atlantic ai descoperit,
Uniunea Stalelor Americane ce-n veacuri s-a numit.
Măreţia ta a fost recompensată de regenţa ţării tale,
Binecuvântate-ţi fie osemintele-n Sevilla returnate!

acrostih de Ioan Friciu (2014)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!